Jump to content
  • 1

Noul Sistem Competitional Romanesc (Nscr 2013)


Alexandru H.

Question

Posted

Aveam o rugaminte. As dori sa updatez prima postare din thread-ul "NSCR", impreuna cu un link de download. Aici e textul:

Noul Sistem Competitional Romanesc (NSCR 2013), update al jocului Football Manager 2013, revolutioneaza popularul joc de management prin reconstruirea fotbalului romanesc de la radacini si pana la varf prin niste principii sanatoase, logice si, pana la urma, distractive pentru jucator. Nu e niciun secret ca versiunea de baza face ca scena interna romaneasca sa arate exact ca in realitate: plictisitoare, ilogica si anti-performanta. Folosind acest patch, veti trai fotbal adevarat chiar si in ultima liga jucabila, suma experientelor pe care le veti trai fiind uneori chiar coplesitoare.

Pentru inceput, lasati-va imaginatia sa zburde. Ganditi-va ca actualii conducatori ai fotbalului romanesc au fost carati la inchisoare iar inlocuitorii lor au decis sa reformeze de la radacina fotbalul romanesc. Si pentru ca directiile judetene de fotbal au trebuit convinse de utilitatea mai multor niveluri (ce concomitent au crescut dificultatea promovarii in primele esaloane), competitiile inferioare au primit bani pentru premierea anuala a echipelor participante. Nu multi dar suficienti cat pentru o revigorare a fotbalului local. Reformele nu s-au oprit aici: s-au facut campionate de tineret, campionate de rezerve, noi cupe, s-au propus standarde foarte clare pentru fiecare divizie... intr-un cuvant, fotbalul romanesc s-a curatat complet de parazitii post-decembristi.

------------------------------------------------------------

Ce contine NSCR 2013?

a) 384 echipe jucabile (fata de 224 in NSCR 2012).

b) 8 niveluri competitionale (fata de 6 in NSCR 2012): Liga I, Liga II, Diviziile A, B, C si D, Divizia Nationala si Divizia Regionala. Mai exista doua care nu sunt deocamdata jucabile: Divizia A Amatori si Divizia B Amatori. Restul echipelor au fost trimise intr-o liga separata, Divizii Judetene, fiindu-le imposibil sa promoveze in ierarhia NSCR.

c) 6 cupe noi: Cupa Ligii, Cupa Regiunilor si 4 cupe zonale, denumite dupa 4 faimosi fotbalisti romani. Ultimele cupe zonale sunt mult schimbate de la NSCR 2012: pentru fiecare se bat echipe din 4 divizii nu numai diferite ci si de pe niveluri diferite (C, D, Nationala si Regionala).

d) Modelarea atenta a granitelor fiecarei competitii prin crearea a 4 zone regionale: Moldova-Tara Secuilor, Muntenia-Dobrogea, Oltenia-Banat si Transilvania-Crisana-Maramures. Nu am pastrat judetele din motive evidente (dupa un an o echipa din Prahova ajunge sa joace in Arges) iar denumirile diviziilor individuale sunt suficient de neutre pentru a nu crea probleme de realism.

e) Echipele alese au fost selectionate foarte atent prin utilizarea a trei elemente eliminatorii: pozitia in vechea ierarhie competitionala, reputatia si pozitionarea geografica. Sunt echipe bune din zona Munteniei care nu au reusit sa intre in diviziile jucabile pe cand echipe satesti moldovenesti au intrat. E o situatie ce se va echilibra odata cu trecerea anilor.

f) Au fost eliminate echipele II/B (cele care existau, cel putin) si create pentru fiecare formatie un lot de rezerve, dupa modelul englezesc. Veti avea posibilitatea astfel sa va folositi foarte judicios jucatorii fara sanse de a intra in primul 11 (sau chiar juniorii).

g) Toate competitiile au premii in bani. Mai mult sau mai putin. Foarte bine pentru echipele din josul ierarhiei, pentru care banii aia reprezinta o halca esentiala din bugetul anual.

h) Primele 4 niveluri sunt profesioniste, urmatoarele 3 semiprofesioniste iar ultimul e de amatori. Daca veti incepe de la ultimul nivel veti avea sansa sa evoluati incet dar sigur catre profesionalism. Ierarhia salariala a fost modificata si ea; in felul asta nu veti primi niciun ban de la o echipa de amatori, ceea ce e perfect logic si realist. Aveti timp sa va imbogatiti dupa ce ii promovati.

i) 4 echipe au fost incluse in Divizia B (ultimul nivel profesionist) pentru ca au reprezentat ceva in fotbalul romanesc din ultimii 70 de ani: Universitatea Craiova, FCM Bacau, Progresul Bucuresti si CAO Oradea (pentru cei care se intreaba cine e CAO... e singura echipa care a castigat atat campionatul Romaniei cat si cel al Ungariei, e echipa ce i-a dat pe Mircea David si Iuliu Bodola...).

j) Derbiuri: Steaua-Dinamo, CFR-Universitatea Cluj, Timisoara-UTA, FCM Bacau-Ceahlaul etc...

k) Update media. Am facut un sistem foarte logic media, in care echipele din ligile superioare sunt urmarite de mai multi jurnalisti iar cele din ligile inferioare au cel mult 1/2 organe de presa locale interesate de ele. Fiecare judet are un ziar/website local interesat de evolutia echipelor din zona; avem un anuar al fotbalului romanesc, avem televiziuni/ziare/radiouri nationale etc...

l) Toate echipele din localitati predominant maghiare vor scoate mai ales juniori de etnie maghiara. Nu era o situatie generalizata in jocul de baza.

m) Liga I are 14 echipe si e pe sistem playoff-playout: dupa 26 de meciuri, liga se va imparti in 2 zone. Prima va avea 6 echipe si se va bate pentru titlu/locuri de cupa europeana. A doua va avea 8 echipe si se va bate la retrogradare. In rest, celelalte divizii au doar playoff de final de sezon.

n) Mai multe awards pentru mai multe ligi. Avem chiar si un Romanian Player of the Year Award pentru cel mai bun fotbalist de nationalitate romana a anului.

o) Un campionat al Tinerelor Sperante (nejucabil) pentru scolile de fotbal romanesti. Urmariti-l atent, veti descoperi in mod sigur niste diamante neslefuite.

p) 202 noi stadioane pentru echipele mai mici.

q) Regulile pentru toate competitiile au fost recladite logic si inteligent. Cititi-le atent pentru fiecare competitie in care evoluati!

......... plus alte modificari (in total sunt 350 de modificari majore si 5000 minore)

------------------------------------------------------------

De ce merita sa joc NSCR 2013?

Pentru ca e cel mai bun patch pentru fotbalul intern. Pentru ca desi pare fantezist, e cat se poate de realist. Pentru ca e perfect pentru lower league managers (LLM). Pentru ca te simti parte a unui intreg, nu doar pasager intr-un joc fara personalitate. Pentru ca repara toate chestiunile enervante din jocul de baza. Pentru ca e consistent, ordonat si logic.

------------------------------------------------------------

Pachetul arhivat NSCR2013 vine cu urmatoarele fisiere:

a) NSCR2013_Basic.dbc => E pachetul de baza al jocului

b) NSCR2013_Super.dbc => Primul DLC (gasiti informatii despre el un pic mai jos)

c) NSCR2013.txt => Instructiuni de instalare a update-ului

d) NSCR2013.xls => Tabele complete cu echipele din NSCR2013

e) Competitions and other Fixes.lnc => Modifica numele a patru competitii interne (gasiti informatii despre el un pic mai jos)

f) NSCR2013.lnc => Modifica numele a patru competitii interne (gasiti informatii despre el un pic mai jos)

------------------------------------------------------------

Ce contine Super DLC?

Acest patch se adreseaza celor care vor sa aiba la dispozitie juniori romani de o calitate superioara, cat si celor pentru care transferurile sunt cea mai importanta parte a experientei romanesti. E o versiune ce usureaza FOARTE MULT munca unui manager din Romania, deci nu e recomandabil pentru jocuri serioase, realiste. Contine modificarile din versiunea Basic, cu urmatoarele precizari:

a) Sub Rules: 3+Gk from 7 (era 3 from 7)

b) Reputatii mai bune pentru competitiile romanesti

c) Romania: +1 la Economic Factor

d) Gain Nationality: 3 ani (erau 4 ani)

e) Youth Rating: un pic mai slab decat Germania

f) TVA: 19% (era 24%)

Precizari finale.

a) Stiu ca exista un alt thread cu numele asta dar rog un moderator sa-l stick-uiasca pe asta. E mai curat si mai ordonat.

b) Aveti dreptul sa luati update-ul, sa-l modificati cum doriti dar va rog sa nu-l distribuiti ca fiind al vostru. Puteti utiliza aspecte din el dar astept sa fiu creditat pentru ele.

c) Daca faceti un alt mod, va rog eu mult sa nu copiati textul de mai sus in prezentarea voastra. S-a intamplat la NSCR2012 si pot spune ca e o atitudine de doi lei. Fiecare isi viseaza creatia intr-un anume fel si mi se pare normal ca si prezentarea sa difere.

d) Nu ma intrebati chestiuni tehnice daca aveti o versiune piratata a jocului Football Manager 2013. Ma doare in fund ca nu va functioneaza atata timp cat nu aveti decenta sa platiti 130 de lei.

  • Answers 167
  • Created
  • Last Reply

Recommended Posts

Posted

Si am terminat primul sezon cu Venusul.

Pana la urma a fost ok, am castigat Divizia Muntenia-Dobrogea si am promovat in Divizia Sud. Au inceput mai domol baietii dar si-au dat drumul pana la urma. In cupe am reusit niste rezultate excelente: m-am oprit in a patra runda din Cupa Romaniei si a treia runda din Cupa Nicolae Dobrin.

In vara nu am cumparat niciun jucator: am scapat de cei care nu ar fi avut sanse sa fie titulari dar care plecau acasa cu salarii maricele si am promovat 5 jucatori de la juniori, inclusiv un atacant/mijlocas ofensiv de exceptie: are doar 16 ani dar poate juca deja titular in prima echipa. Sper sa-mi fie util vreo 6 ani de acum incolo sau sa-l vand mai devreme pe o suma maricica. Ca potential are: antrenorul ma anunta ca poate fi steaua unei echipe din Divizia C (2 divizii deasupra mea) si un bun jucator in Divizia A (4 divizii deasupra mea).

Cu banii sunt in gaura dar de-acum incep strategia "tineret": 90% din echipa va proveni de acolo. Raman fidel pentru inca un an tacticii 4231 asimetric.

Liga I a fost castigata de Steaua iar Cupa Romaniei de Petrolul. Barcelona a castigat CL (finala cu Bayern).

Jucatorul anului din Liga I a fost Damien Boudjemaa (Petrolul), urmat de Iliijoski (Rapid) si Chipciu (Steaua). Jucatorul de etnie romana a anului 2012 a fost Torje (urmat de Chipciu si Stancu).

Posted

Am terminat cel de-al doilea sezon cu Venusul. Am castigat Divizia Sud in ultimul meci, dupa ce am ajuns la egalitate cu echipa de pe locul 2. Noroc ca rezultatele h2h erau in favoarea mea. Pierdem bani incontinuu si fac tot posibilul sa strang robinetul. Conducerea vrea sa-mi ofere Divizia D2 un buget de salarii de 170.000 de euro iar eu fac tot posibilul sa nu cheltui mai mult de 100.000. Am refuzat si vreo doi antrenori foarte ok ce au raspuns anuntului meu exact din cauza asta: nu pot da salarii de 5000 de euro unui singur antrenor. In cupe a fost dezastru: am pierdut relativ repede desi pana la urma a fost mai bine asa. La cat de greu a fost sezonul nu mai aveam nevoie de niste meciuri suplimentare.

Situatia juniorilor:

Adrian Antal (Y1/1) - ST/AMRL - a jucat titular in 24 de partide iar in 3 a fost rezerva. A dat 6 goluri (2 din lovitura libera) si 9 assist-uri. 7.14 ratingul general. Foarte bun, foarte de viitor. Are o problema cu agresivitatea, a luat vreo 7 cartonase galbene in acest sezon.

Marius Chelaru (Y1/2) - AMR - 3 meciuri titular, 3 rezerva. 2 pase de gol si rating general 6.84. Va ramane in lotul echipei mari, dar va juca si pentru echipa de rezerve.

Razvan Baciu (Y1/3) - DR - 2 meciuri titular, 1 rezerva, 7.00 rating general. Ramane la echipa, cu evolutii in divizia de rezerve.

Petre Sitaru (Y1/4) - DM/DC - 1 meci titular, 3 rezerva. 6.65 rating general. Devine prima rezerva pentru postul de fundas central si un inlocuitor de nadejde pentru cei doi mijlocasi defensivi pe care ii am. Nu va mai evolua pentru echipa de rezerve. Si-a cam atins potentialul inaintea celorlalti juniori de la echipa.

George Lacatus (Y1/5) - MC. 3 meciuri titular, 2 assist-uri, 7.37 rating general. Va plac cifrele astuia? Si mie. De ce l-am folosit asa de putin: o accidentare groaznica la inceputul sezonului in antrenamente l-a lasat in carje timp de 7 luni. Dar ma bazez pe el pentru echipa mare anul asta, mai ales ca postul de mijlocas central e destul de slab reprezentat.

A doua transa de juniori e cam slaba si nu pot lua deocamdata pe nimeni de acolo. Va trebui deci sa mai transfer niste oameni... ceea ce nu e foarte bine, jucatorii vor bani si nu am de unde sa le dau.

Liga I a fost castigata de Astra (Dinamo nu a facut playofful european doi ani la rand) iar Cupa Romaniei a fost pastrata de Petrolul. Trofeul CL a fost pastrat de Barcelona, dupa un meci identic ca in 2013 (2-1 cu Bayern). Jucatorul de etnie romana a anului 2013 e din nou Torje, urmat de Chipciu si Radoi.

Posted

Bafta in continuare si cu finantele cam asa e ...la NSCR 2012 in primul an la Craiova (la amatori deci nu plateam salarii) era 35000 de euro pe luna intretinerea bazelor de tineret cea mai scumpa operatiune de la club ....cam asta e downside-ul cand pornesti cu o echipa cu facilitatile de la bune in sus. Cam asta cred ca e si problema la Venus (parca ai spus ca are facilitati destul de bune). Cu cat o sa creasca clubul o sa isi revina si finantele mai ales daca tii bugetul de salarii bine sub limita si nu cheltuiesti mult pe transferuri.

Posted

Nu sunt fenomenale, 5 pe toata linia.

Sezonul trecut am cheltuit 221.000 de euro, din care 94.000 salariile jucatorilor, 23.000 bonusuri, 27.000 cheltuilile din ziua meciului, 27.000 intretinerea gazonului, 16.000 salariile staffului (eu am 11.000 de euro), 15.000 taxe. Youth Setup-ul m-a costat 1.725 euro. Deci nimic absurd.

Am facut 188.000 de euro, din care majoritatea banilor sunt reprezentati de fund raising (53.000). Aici am vrut sa simulez ca Venusul e un club al clasei de mijloc, al suporterilor mai bogati, mai aristocrati... si vad ca m-au ajutat.

La NSCR 2013 Craiova e intr-o liga profesionista si in 3 ani poate promova in prima liga (la mine e doar in a doua, dar vad ca a inceput ok campionatul). Ii va fi mai usor sa-si intretina facilitatile.

Posted

Am terminat si al treilea sezon.

Am promovat Divizia D2 Murfatlar de pe primul loc si vom juca in Divizia C2 Ursus, ultima divizie de semi-profesionisti. Nu cred totusi ca am avut cel mai bun sezon, echipa de pe locul 2 l-a avut: CSO Bragadiru a promovat dar a castigat si Cupa Nicolae Dobrin. Noi nu prea ne-am batut pentru cupe anul asta si nu prea e frumos considerand istoria Venusului: poate nu am castigat vreuna dar ne-am luptat ca sa ajungem acolo.

A fost anul de breakthrough pentru o multime de jucatori crescuti de club. Sa-i luam pe rand:

Adrian Antal (Y1/1) - ST/AMRL - 18 ani, 30 meciuri, 9 goluri, 14 assisturi, rating 7.18. Da, a evoluat ca titular in toate meciurile din liga. Piatra mea de nadejde, mai ales dupa groaznica accidentare a celuilalt atacant bun, Catalin Neagu. I-am marit contractul si sper sa ne ajute si in urmatorii ani.

Marius Chelaru (Y1/2) - AMR - 18 ani, 17 meciuri, 2 goluri, 6 assisturi, rating 7.05. A inceput incetisor sezonul ca rezerva dar finalul l-a prins intr-o forma senzationala. Va fi titularul meu pe partea dreapta de anul viitor.

Razvan Baciu (Y1/3) - DR - 18 ani, 19 meciuri, 1 assist, rating 6.82. Nu are cifre foarte grozave dar cred ca e pregatit sa devina titular al postului pe partea dreapta.

Petre Sitaru (Y1/4) - DM/DC - 18 ani, 23 meciuri, rating 6.76. Din nou nu a impresionat dar il voi face probabil titular pe postul de mijlocas defensiv. Cu conditia sa nu achizitionez un jucator mai bun. Mai vedem.

George Lacatus (Y1/5) - MC - 17 ani, 9 meciuri, 1 gol, 1 assist, rating 6.80. L-am folosit sporadic pentru ca titularul MC s-a accidentat rar si a fost intr-o forma de zile mari. Nu cred totusi ca are viitor la echipa asta si e posibil sa scap de el. Are potential bun dar nu la o echipa ce vrea sa promoveze din Divizia C.

Gelu Zaharia (Y1/6) - GK - 18 ani, 4 meciuri, 6 goluri primite, rating 6.68. Singurul motiv pentru care e in prima echipa e lipsa optiunilor pentru rezerva postului de portar. Nu are viitor cu noi dar va fi pastrat macar anul asta.

Marian Vintila (Y2/1) - DC/DRL - 18 ani, 20 meciuri, 1 gol, rating 6.72. Primul reprezentant al colectiei 2014 de juniori. Va ramane rezerva in prima echipa si anul asta datorita versatilitatii sale.

Steaua a castigat Liga I cu 13 puncte in fata urmaritoarei sale iar Dinamo nu reuseste, pentru al treilea an consecutiv, sa faca playofful (Borcea e auzit de la Miami: "Lasati-ne sa ne pregatim pentru playoff"). Cupa Romaniei a fost castigata de Gaz Metan Medias iar Champions League de Manchester United, dupa o epica finala cu Man City. Jucatorul roman al anului 2014 este Alexandru Chipciu, urmat de Dan Nistor si Mihai Pintilii, toti de la Steaua, dovada rezultatelor de exceptie obtinute de Laurentiu Reghecampf.

Posted

4231 asimetric (fortat de imprejurari - putini mijlocasi centrali de valoare). Aia de baza din tactic creator, fara mari modificari. Tactica elaborata o sa am in prima liga... deocamdata sunt un antrenor parlit platit cu 11.000 de euro pe an, ce inventii tactice sa creez? :D

Am facut profit sezonul trecut. Putin dar e un semn bun. Am renuntat la Inter Cristian ca parent club (mostenire din primul an) si acum suntem afiliati la Pandurii Targu-Jiu (Liga II). Alta viata :D

Posted

Revin cu info :)) am reusit sa creez echipa, am pus orasul, si ce mai trebuia pe acolo...dar m'am impotmolit la stadion :)) nu gasesc unde si cum sa creez stadion nou.

Si am am o problema...ca database...am doar 13.3.cat o fi, si nu stiu daca am si mod'ul tau acolo. Sper sa ma insel :)) sa nu ma apuc degeaba :))

Posted

Bun...am descarcat editor'ul...am umblat putin prin el, foarte complicat nu e, dar...zi si mie, pot sa creez o echipa de la 0 ? sau trebuie sa caut una in ligiile inferioare si sa o modific dupa plac ? plus ca, trebuie sa creez cariera noua, pentru a putea folosi echipa noua...sau pot sa ma " transfer " la ea din cariera care o am deja si pe care lucrez si in editor ?

Plus, orice alta informatie mi'ar fi de folos :))

Multam :)

Posted

Nu e complicat deloc. In fapt, recomand folosirea editorului in cazul modului meu pentru multe aspecte, din care cel mai important e mutarea de echipe. Daca iti doresti sa incepi din ultima liga cu echipa ta preferata, mi se pare normal sa vrei sa o muti acolo. La fel si pentru crearea de echipe noi. Doar sa fii atent la erori, nu e nimic mai enervant decat sa incepi o noua cariera si sa descoperi dupa un an ca ai facut o greseala.

Posted

Alex, as vrea sa imi creez propria echipa, nume, culori, reputatie, background, echipament, stadion...chiar si ceva jucatori...e complicat, are rost sa ma chinui ? :)) Nu am inca editorul descarcat, dar daca spui ca e complicat...nici nu ma deranjez sa il descarc :)) sunt multumit de tot, asa ca nu am ce modifica la mod'ul tau :)

Mare Multam :D

Posted

Trebuie sa fac o precizare: ultima liga (Divizia Moldova-Bucovina) contine multe echipe din judetul Botosani (asta a fost alegerea mea, de acolo sunt parintii mei, acolo am copilarit).Le-am adus aproape pe toate pe care le-am gasit in editor.

Dupa cum se zice mai sus, fiecare este liber sa utilizeze editorul...eu mi-am facut ucenicia pe FM12 editor. Este foarte usor de utilizat pentru schimbari mici.

Posted

In mod clar nu... playofful era ceva ce ma enerva de mult timp si stiam ca voi reveni la el. Acum sigur, alegerile mele pot fi discutabile (vor fi oameni enervati de faptul ca vor castiga liga Nationala cu 20 de puncte peste locul 2 dar vor pierde playofful de promovare) insa cred ca placerea trebuie sa vina si din faptul ca nu promovezi incontinuu an de an. Probabil daca mai aveam chef sa stau, mai puteam sa fac 1000 de modificari... stadioane pentru absolut toate echipele (sunt cateva in ligile nejucabile fara), o regandire a reputatiilor, dar uneori trebuie si sa mai spui stop.

Iar partea buna e ca orice chestie enervanta poate fi modificata in cateva minute din editor.

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

×
×
  • Create New...

Important Information

Pentru înregistrarea pe acest forum va trebui să acceptaţi termenele de utilizare a forumului disponibile aici: Terms of Use. Acest forum folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii privind politica de confidenţialitate şi cookies sunt disponibile aici: Privacy Policy