Undeva, Pe Plaiurile Bucovinei...

[Mimo]

Liniște, multă lume este prezentă aici, însă este liniște. Mă rog, este și normal, directorul ține un discurs. Eram la festivitatea de premiere a absolvenților ”Colegiului Național Dragoș-Vodă”, printre absolvenți se afla și fratele meu. Alături de mine se află și Bogdan, cel mai apropiat prieten, încă de pe băncile liceului frecventam barurile și ne uitam la fotbal, două lucruri care ne-au unit, berea și fotbalul.

-Ai văzut cum e îmbrăcat Petrică? (Petrică fiind unul dintre foștii profesori, cu care ne-am înțeles mereu bine și am rămas în relații foarte bune și acum)

-Hehe, ca în liceu, ce să zic?

Urma clasa lui Cristi, o clasă de profil matematică-informatică, o clasă bună cu copii liniștiți din ceea ce spunea fratele meu. Festivitatea trece destul de repede, cu multe aplauze și cântecul obișnuit al absolvenților ”Gaudeamus igitur” .

Toată familia se adună în jurul lui Cristi, iar eu, îl felicit bărbătește și mă scuz că trebuie să plec la firmă.

Sunt un anteprenor cu foarte puțină experiență, asta adunată după terminarea facultății. M-am gândit, acum câțiva ani, să îmi deschid o firmă a mea, cu care să repar calculatoarele oamenilor, o firmă bazată pe muncă. Astfel am reușit, ca în 5 ani să ajung la o firma destul de importantă în județ (mă raportez la județ pentru că nu pot concura cu firmele gigant din acest domeniu). Eu consideram că munca aduce satisfacții și rezultate, asta era mentalitatea mea...

[rangorakon]

Petrica fiind profesorul de istorie? Astept sa vad continuarea....arata promitator

[Mimo]

Trecuseră câteva zile de la terminarea probelor de la BAC, iar fratele meu a primit niște rezultate bune.

-Ce note ai luat?

-Păi, acum am venit de la liceu, sunt destul de surprins de nota la română, știi prea bine că nu îmi place materia asta, am luat 9.25, chiar bine.

-Excelent, la fizică cât ai luat?

-Păi cât să iau? 10.

-Bravo mă p***, sunt chiar mândru de tine, eu la fizică la BAC am luat parcă 8, eram în extaz atunci, m-am îmbătat așa tare atunci....Auzi, trebuie să plec la firmă, mai am de lucrat puțin. Dacă ai nevoie de ceva, sună.

Ajuns în fața firmei îmi dau seama că am uitat să îl sun pe Bogdan. Bogdan, ce prieten bun mi-a fost întotdeauna încă din liceu. Acum era și el patron la o firmă de comercializare și fabricare a geamurilor termopan. Știu că asta și-a dorit dintotdeauna.

-Ce faci mă?

-Uite, sunt la firmă, acum vroiam sa plec și să trec pe la tine. Ai treabă?

-Nu neapărat, am venit să verific ce trebuie făcut pe aici. Vii la o cafea?

-Poți să începi să o prepari.

Pe birou multe foi, dosare, lucruri neterminate, de care mă ocupam. Bogdan aduce cafelele sus. Din plictiseală se uită prin diferite sertare care erau deschise. Se uită la pozele de pe pereți care reprezentau momente importante ale vieții mele.

-Bă tu ești prost? întreabă deodată Bogdan.

-Ce ai mă? Ți-au futut fluturii creierii?

-Nu ai folosit asta niciodată?

Acesta scoate o diplomă, era diploma mea de antrenor, obținusem toate licențele. Asta se întâmpla în timpul facultății și puțin după facultate, când am lucrat în Cluj.

-Nu am avut ocazia niciodată să o folosesc.

Încercând să mă scuz puțin, însă motivul era altul, nu îmi ardea de antrenat acum, eram deja ocupat cu firma și urmăream destul fotbalul românesc din toate punctele de vedere.

-Bă tu ești idiot? Ai fost printre cei mai buni din promoția ta! Cum să nu faci asta?

-Lasă-mă cu din astea, nu am primit nicio ofertă, deci nu sunt încă antrenor. Hai să schimbam subiectul, nu îmi arde mie de fotbal acum când am de terminat atâtea pe aici.

Îl văd pe Bogdan că l-am rănit cumva, el mereu spunându-mi că am un potențial mare din acest punct de vedere, al antrenoratului. Am făcut școala pentru că a facut și el asta.

-Mă rog, nu insist, eu trebuie să plec. Diseară vii la fotbal? Avem la 19 programare la sintetic.

-Nu pot, îmi pare rău.

După ce iese pe ușă realizez că am lăsat deoparte o pasiune, ceva mai presus de pasiune, un mod de viață.

„Și ce dacă am lăsat fotbalul deoparte? Acum fac bani, îmi întrețin viața și familia și sunt fericit. E bine și așa, unii nu își pot permite totul, trebuie să mă mulțumesc cu puțin, așa mi-a fost dat.”

[rangorakon]

Superb pana acum

[Mimo]

„Închide ușa, pune lanțul, azi nu mai vin acasă, am numai vin pe masă, am tot ce contează, aș vrea să...”

Versurile de la această melodie m-au trezit, era telefonul meu, ciudat era faptul că nu aveam acest ringtone.

-Alo?

-Neața. Dormeai bă?

-E ora 8, știi că eu nu mă trezesc până la 9....totuși, cu cine vorbesc?

-Tare post ești mă, sunt Bogdan. Chiar dormeai....

-Ce credeai că pot face la ora asta în pat? O labă? Doar nu mă cheamă Bogdan...

-Hai sictir. Hai azi la stadion, m-au chemat cei din zona aceea. Vii?

-Mergi singur, am de lucru....Trebuie să-mi vină nu știu ce comisie la firmă și nu știu ce să fac.

-Dăle-n pulă de comisii, închide firma.

-Dacă ar merge așa....Hai că-mi fac o cafea, te sun mai târziu.

-Bine, baftă.

După această discuție m-am hotărât să îmi continui ritualul zilnic, astăzi era diferit, m-a trezit un prost cu vreo ora înainte de ora mea de trezire. Ce să fac? Îmi săgeteaza ideea prin minte să merg mai repede la firmă, de ce nu? Rapid, în 20 de minute am terminat, m-am bărbierit, mi-am luat o cămașă albă, niște blugi negri și o geacă. Era cam frig afară și era și dimineața. La firmă totul era liniștit, mai toată lumea era plecată în concediu, în vacanțe, eu nu îmi luasem niciun moment de pauză. Aveam și noroc, aveam familia aproape, la câteva blocuri distanță, ne vedeam zilnic.

După câteva ore de muncă mă hotărăsc să îmi fac o cafea, nu eram dependent, însă îmi oferea momente de gândire profunde. Deodată se aude din nou, „Vorbește vinul...”. Răspund fără să stau pe gânduri.

-Ce faci? Lucrezi? mă întreabă fără să mă salute.

-Salut, acum am luat o pauză și beau o cafea. Ești în zonă?

-Nu, chiar deloc, sunt la stadion. Ți-am zis doar că m-au chemat la fotbal pe terenul mic, de bitum.

-Ah, am uitat. M-am luat cu munca și na...

-Auzi, știi cu cine m-am întâlnit?

-Cu cine?(Mă așteptam la vreo fată, prietenă de-a mea sau de-a lui din liceu, însă răspunsul m-a surprins.)

-Păi cu Șpac. El administra site-ul echipei orașului prin perioada 2006-2007.

-Ce face? Ultima dată știam de el că lucrează în Germania, la Koln, pe acolo....

-Este în concediu și a venit să vadă stadionul. Și a aflat o veste minunată.

-Și care este vestea cea minunată? Se face un nou stadion?

-Nu bă prost, de unde bani? Se reînființează din nou echipa, primăria și unul Daniel Bratu vor da banii la echipă.

Auzirea veștii mi-a trezit brusc niște imagini din 2004, 2005. Tocmai terminasem facultatea și mă uitam la meciurile de duminică de la ora 11 pentru juniori și de la ora 13 pentru seniori, mai mergeam și în deplasare cu mașina, ce amintiri. Însă nu îmi ardea mie de fotbal...eram ocupat cu firma....

-Ok. Și care e treaba?

-Păi nu ai tu toate licențele de antrenor? De fapt, e o treabă. M-am întâlnit întâmplător cu Bratu ăsta, mi l-a prezentat Șpac și i-am zis că prietenul meu cel mai bun are licența de antrenor și că nu a antrenat în viața lui până acum. Mi-a cerut numărul tău, te va suna mai diseară. S-a gândit că mai bine te pune pe tine antrenor decât pe Cipi Ioniță. Nu ai nimic de discutat aici, nu ai nimic de argumentat, știi ce cred eu despre tine și despre talentul acesta al tău.

Ultimele cuvinte le-am mai auzit de câteva ori. Acesta închide telefonul, ca de fiecare dată când trebuie să fac o alegere care să îmi schimbe radical viața, așa s-a mai întâmplat în mai multe episoade, cu Mădălina și cererea în căsătorie, cu facultatea la Cluj. De fiecare dată mi-au fost oferite două căi, una făcută de Bogdan și una făcută de mine. El m-a influențat în câteva momente cruciale ale vieții, mai ales când m-am gândit să o cer de nevastă pe Mădălina. Sfatul lui a fost ceva de genul, la un chef:

„E curvă, acum că e cu tine nu se mai dă la niciunul, acum ești puțin orb din cauza iubirii. Renunță la ideea asta, mai bine să fii singur și sa te fuți la diferite chefuri, ca mine.”

A avut mare dreptate, am renunțat la ideea de căsătorie și ne-am despărțit inevitabil. Bogdan era cel mai bun sfătuitor pentru viața mea, iar eu eram cel mai bun sfătuitor pentru viața lui. Acum eram însă nepunticios, trebuia să vorbesc cu Bratu, puteam să stric o prietenie foarte legată și nu vroiam să risc asta.

„Să ai un prieten cu care să te înțelegi de minune este la fel cum să ai un înger care să te păzească tot timpul, pe tot parcursul vieții.”

[il muce]

Postul asta a inceput si s-a incheiat cu filosofii de viata, dar cea mai importanta a fost strecurata subtil-direct.

</p>

mai bine să fii singur și sa te fuți la diferite chefuri

[Mimo]

Am realizat că era să stric o prietenie strânsă, m-am gândit să ofer o șansă acestui om, știu că sună cam arogant, dar nu mă simțeam în stare să antrenez. Dacă mă sună, să mă sune, îi voi răspunde la orice întrebare. De ce să aștept telefonul ca un copil care îl așteaptă în noaptea de Crăciun pe Moșul? Bine, Moșul e câteodată cârlan și nu vine acasă, iar copilul doarme. M-am gândit să îmi continui munca, era devreme, încă ora 16.

Televizorul mic, cu tub, este deschis pe un canal sportiv, nu îi dau importanță, aud știri, nu le bag în seamă, nu erau legate de Dinamo. Trec câteva ore și văd că ceasul de pe perete, primit cadou în ziua în care am deschis firma de la mama mea, arată ora 21. Trebuia să plec acasă. Nu era târziu, însă afară era încă lumină.

„Bem și șapte zile bem, și-o lună dacă vrem, manele pe sistem, ascultăm dansăm și bem...”

Șocat aud aceste versuri și o melodie ciudată. Nu era ringtone-ul meu, cred că Bogdan s-a jucat puțin cu telefonul meu.

„0743... p**a mea și mai cântă și manele...”

-Alo?

-Bună seara, sunt Bogdan Șpac, mă mai ții minte?

Pentru o secundă am fost nedumerit, dar mi-am amintit de Șpac, vechiul admin al site-ului clubului.

-Desigur, cum să te uit? Ce faci? Cum îți este viața?

-Bine, chiar bine, acum am venit în concediu în țară, nu am suportat să merg altundeva. Tu cum o duci? Am auzit că ai firma și că o duci bine, chiar foarte bine.

-Da, am o firma care repară calculatoare, instalează programe, diverse legate de calculatoare.

-Interesant, auzi, ești la muncă acum? Sunt în zonă, mi-a explicat mama unde e că și-a dus într-o zi laptopul la tine. Mă gândeam să mergem la o cafea, ce zici?

-Acum am terminat munca. Imediat cobor și iau mașina, ne vedem în fața firmei?

-Desigur, în cinci minute sunt acolo.

Simțeam să fac asta, nu l-am mai văzut pe om de câțiva ani buni, trebuia să mă întâlnesc cu el. Îl vedeam cum vine, aceeași barbă șmecheră și o șapcă pe cap.

-Extraordinar ce te-ai schimbat, Mihăiță. Mai ții minte când jucam fotbal și tu aveai 10-12 ani? Ce vremuri...

-Câteodată suspin la acele vremuri. Mergem?

-Desigur, care e mașina ta?

-Mercedesul acela negru, 20.000 de euro, după primul profit pe an de la firmă, muncă serioasă.

În câteva minute am ajuns la o cafenea, cu muzică bună, aproape de firma mea.

-Cum o mai duci? Mi-a zis Bogdan că ai făcut școala de antrenori, el a încercat dar nu a reușit. Ai antrenat pe undeva?

-Păi nu, după ce am obținut diploma de antrenor, am început munca în Cluj unde mi-am câștigat primii bani, apoi cu un ajutor de la U.E. mi-am deschis firma. Am lăsat fotbalul deoparte, mă duc când am timp la meciurile lui Dinamo și urmăresc fotbalul din Liga 1, însă cu antrenoratul am lasat-o baltă.

-Ști că se reînființează echipa, nu? Sunt la echipa Gherine, Bumbac, Nisioi, Ioniță.

-Și ce? Momentan sunt ocupat cu firma...În plus, nu mă pot băga peste oameni acolo, nu mi-a zis nimeni de nimic.

-Hai să discutăm altceva, mâine la 11 ne adunăm la fotbal pe bitum, vii?

-E sâmbătă, nu? Pot închide, hai că vin, de dragul tău, doar așa.

-Foarte bine, ne vedem acolo, da? Trebuie să plec, mi-a dat mesaj Cristina, vrea înghețată.

-Hai pleacă și cumpără înghețată.

Șpac, un prieten foarte vechi, mă bucur că m-am întâlnit cu el. Acum trebuia să mă duc acasă, să îmi pun alarma, cu ringtone-ul care era probabil prestabilit și să fac un duș.

„Cine bate la fereastra mea....ooo.....O gacică cu poliția...ooo....Spune că i-am furat inima...oooo....Dar nu-i lege pentru așa ceva....ooo...”

Nici nu văd cine sună, dar anticipativ, îmi dau seama că este Bogdan.

-Să vezi ce pumni îți F*t pentru că mi-ai schimbat ringtone-urile.

Un râset puternic se aude în telefon, era clar că era Bogdan.

-A meritat pentru reacția asta. Na, trec pe la tine să te iau la fotbal?

-Mai e încă o ora!

-Știi că ție îți ia o oră să te îmbraci, să te speli și să mănânci.

-Da mă, te aștept.

Îl uimesc pe Bogdan pentru faptul că m-am îmbrăcat și eram pregătit când a intrat în apartament.

-Plecăm?

-Ok.

După vreo 20 de minute de mers pe jos, ajungem la stadion, o mică încălzire.

Stadionul era proaspăt vopsit, pentru noul sezon, însă din câte mi-a zis Bogdan într-un mesaj, echipa nici nu s-a reunit.

Culorile nu prea îmi plăceau mie.

Ne-am adunat, eu îmbrăcat cu niște blugi și un tricou și cu un ghiozdan aștept băieții să îmi facă loc pe bancă să ma schimb și eu. Se aude deodată o voce groasă.

-Bună dimineața, domnule Moraru. Sunt Daniel Bratu, finanțatorul echipei. Vrei te rog să vii în vilă?

Era un om gras, cu mustață și cu o cămașă galbenă.

-Avem destui oameni, treci în vilă. țipă Șpac din partea cealaltă a terenului.

-După dumneavoastră.

-Îți zic de pe acum, nu suport ca cineva să îmi zică domnule, dumneavoastră. Am 43 de ani! Sunt așa bătrân?

-Cum spuneți dumneavoastră.

Acesta îmi zâmbește pe sub mustață observând greșeala repetată făcută de mine și îmi deschide ușa de la biroul său.

-Prietenii tăi te-au recomandat ca antrenor, tu ce ai de spus în apărarea lor? Nu prea îmi plac oamenii ăștia care vin și propun fără știință în cauză. Pe mine m-a impresionat însă doar faptul că ai toate licențele.

-Ce să le fac? Am făcut școala de antrenori în facultate, am obținut aceste licențe învățând și studiind, e o pasiune de-a mea. Momentan este pe locul trei, după familie și firma mea.

-Îți zic dinainte, eu i-am oferit deja postul lui Mihai Eremia, cred că îl știi, a dus echipa în Liga a 3a în 2007. Sper că nu te superi, dar mi-am dat seama că fotbalul nu mai este pe primul loc în viața ta.

-Nicio problema, nu vă mai rețin, mă duc la fotbal cu băieții, să aveți o zi bună.

-Păstrăm legătura.

-Desigur.

Ies linștit pe ușă și mă duc să îi văd pe băieți, în mintea mea este acum doar firma.

„Atunci când crezi că un post îți va fii oferit și ofertantul te anunță că a propus altcuiva postul tău te simți în plus, dar acest fapt te face mai puternic și mai cerebral.”

[rangorakon]

Misto ......asptept continuarea.........simt ca o sa fie foarte interesanta

[il muce]

frumoasa poza

[Mimo]

Duminica, o zi de odihnă pentru unii, o zi de muncă pentru alții, ca mine spre exemplu. Trebuie să mă ocup de niște dosare de la firmă și inevitabil de niște calculatoare lăsate pe timpul weekendului. Firma era deschisă, un lucru nou făcut de mine, duminica de obicei era închis. Însă nu mă așteptam să vină vreun client. Așteptările mele au fost spublerate, dar clientul era cineva cunoscut. Era unul dintre profesorii mei preferați, Cătălin, preda Geografia de când eram eu în liceu, cu nu prea mulți ani în urmă.

-Ce faci tinere? Cum o duci cu firma?

-Bună ziua, ce să fac…Munesc cu drag. Dumneavoastră?

-Păi cu sănătatea o duc bine și aștept noul an școlar.

O porție de râs se pornește, iar apoi liniștea se așterne încet.

-Văd că aveți un laptop acolo. Ce probleme ați întâmpinat?

-Se cam restartează la câteva minute, are o problemă ceva.

-Dacă nu aveați o problem nu treceați pe aici, nu?

-Chiar vroiam să vad ce mai faci, văd că ești bine, mă bucur că unii dintre elevii mei își continuă activitățile pe aici.

-Mulțumesc, imediat mă apuc de laptopul dumneavoastră.

-Când ai timp, cu plata cum facem?

-Stabilim abia la final, nu vă faceți griji.

Oricum nu aveam de gând să îi iau bani, dar m-am gândit să îl țin în suspans.

-Trebuie să plec, îmi pare rău că am stat atât de puțin de vorbă, vin mâine să văd ce și cum.

-Desigur, ne vedem maine! O zi bună în continuare.

Am început să lucrez la laptopul lui Cătălin, era cam virusat și mergea greu, cred că și sursa făcea probleme. Ușa de la intrare se aude din nou. O voce groasă se aude.

-Ce faci cowboy?

Era Bratu, eram nedumerit de ce mi-a zis cowboy, doar nu păream văcar.

-Bună ziua, cu ce vă pot ajuta?

-Legat de calculatoare? Cu nimic. Cu fotbalul? Cu un singur lucru. Eremia are probleme de sănătate și…

-Și ce propuneți?

-Ești cam îndrăzneț, dar nu contează asta. Ai timp până la 19 să iei o decizie. Vii și semnezi și de mâine te prezinți la antrenamente cu echipa.

Mi se părea ciudat o asemenea propunere. Cu o zi înaine mi-a zis că nu am loc, acum că are nevoie de mine.

-Am să mă gândesc, vă voi face cunoscută alegerea mea curând.

Acesta pleacă rapid din firmă salutându-mă, dădea semne că merge la stadion. Mă rog. Aveam câteva ore să mă gândesc.

Ușa de termopan, pusă de Bogdan se aude din nou, inevitabil apare și Bogdan la firmă.

-Ce faci? Tocmai l-am văzut pe Bratu ieșind de la tine de al firmă. Ce s-a întâmplat?

-A venit și mi-a futut una.

Bogdan devine foarte serios, dar îmi recunoaște jocul.

-Da bine, ce-a făcut aici?

-Mi-a propus să fiu antrenorul echipei, cică Eremia are probleme de sănătate și nu poate antrena.

-Asta e o veste așa bună!

-Lăsând asta deoparte, știi ce mi se pare de-ampulea? Aseară mi-a spus că serviciile mele nu sunt necesare, iar acum, peste puțin timp are nevoie de mine.

-Ciudat, asta e firea omului. Te-ai gândit?

-Păi când să mă gândesc din moment ce tu ai intrat imediat după ce a ieșit el?

-Bă, să iei decizia bună, știi care e aia.

-Da mă, acum nu-mi stă mintea la echipă, a venit Cătălin Piticari cu laptopul lui și i-am promis că îl repar până mâine.

Bogdan observă că sunt ocupat și pleacă fără să mă salute, făcea asta des când eu eram ocupat. Totuși aveam timp să mă gândesc la o oarecare decizie, nu cred că mă influența niciuna. Mai erau încă trei ore până la ora limită dată de Bratu. Muzica începe să răsune în firmă, iar concentrarea este maximă pe laptopul profesorului….

[Patryck]

Nice so far.

[Mimo]

„Doamne ce bine, am reușit să termin toate de reparat într-un timp așa scurt, oare câte ore au trecut?”

Ceasul de pe perete arată ora 18.45, mai aveam 15 de minute și trebuia să iau o decizie urgentă. Conștiința îmi spune să îl sun pe Mihai Eremia, iar timpul îmi spune să mă urc dracului în mașină și să plec. Cheile erau în sacou, iar sacoul meu cel negru, care îl purtam rareori era pus pe cuier. Imediat, conștiința îmi dă un semnal că trebuie să îl sun pe Eremia. N-aveam numărul lui, ce să fac?

„Stai puțin, dar Șpac are numărul lui Eremia cu siguranță, hai că îl sun...”

Îmi iau telefonul în mână, aleg contactul Șpac.

-Alo? Salut! Sunt Mihai. Deranjez?

-Salut, nu, nu deranjezi. Ce s-a întâmplat.

-Păi am nevoie de numărul lui Eremia, îl ai?

-Da, îl am, îți trimit mesaj imediat cu numărul lui . Dar de ce ai nevoie de el?

-Vreau să îi urez sănătate și dacă e sigur de faptul că a refuzat echipa...

-Îți dau numărul cu condiția să accepți oferta lui Bratu.

-Vedem asta mai târziu, bine?

-Bine.

Șpac se ține de promisiune și îmi dă numărul prin mesaj. Formez numărul nerăbdător în timp ce pornesc mașina.

-Bună seara maestre, scuze dacă deranjez.

-Bună seara, nu deranjați, cu cine am onoarea?

-Sunt Moraru Mihai....

Nu apuc să zic mai departe nimic, maestrul intervine.

¬-Ah Mihai, antrenorul care poate lua cârma echipei. De ce m-ai sunat tinere?

-Vreau să fiu sigur de refuzul dumneavoastră și vreau să vă știu bine din punct de vedere al sănătății.

Pornisem pe drumul din față,un drum european, mergeam încet și încercam să fiu atent la două lucuri deodată.

-Doctorul mi-a interzis să mai antrenez, asta este. Am auzit multe despre tine, că ai toate licențele și că ai fost printre cei mai buni din generația ta. De ce te injosești pe aici?

-Nu am cum să mă înjosesc, domnule. Nu am mai antrenat în viața mea, mă rog, decizia este încă în aer. Nu este stabilită.

-Sfatul meu este să te duci să accepți oferta, cred că meriți asta. Ai binecuvântarea mea.

-Mulțumesc pentru sfat, sunt în drum spre stadion, mă mai gândesc la ofertă.

-Dumnezeu să te ajute!

-Sănătate, maestre!

Pornesc muzica din mașină, nu am mai făcut asta de mult, iar melodia era una sugestivă. Melodia începe cu un mic intro de chitară, unul faimos, încercat de fiecare om care a deținut vreodată o chitară. Versurile încep imediat ce opresc mașina în fața sediului clubului.

„So close, no matter how far

Couldn't be much more from the heart

Forever trusting who we are

And nothing else matter...”

Cred că decizia era luată, trebuia să mă ocup și de altceva în afară de mine și de firmă. Cine știe, poate făceam vreo performanță. Deschid portiera și îmi iau pe mine sacoul meu, mai aveam 7 minute la dispoziție. Aceste minute îmi puteau schimba viața și modul de a trăi. Intru hotărât în vilă.

Drumul spre biroul lui Bratu pare mai lung ca niciodată, dar ajung în fața lui. Ușa era schimbată față de ieri, acum avea un geam prin care puteai vedea ce se întâmplă. Cred că era pus de soția lui să nu fie prins cu vreo mică curvuliță.

Bat la ușă și primesc confirmarea să intru, nu am zis cine sunt. M-am gândit să fac o surpriză.

-Bună seara, am venit să vă dau o veste.

-Ooo, salut cowboy. Hai, spune vestea. Mai ai 4 minute.

-Nu îmi mai spuneți cowboy, vă rog.

-Bine, să fie așa cum zici tu șerifule.

-Tu ești șeriful aici, poate donezi și o parte din șoric dacă mai comentezi.

Un râsest zgomotos face ca geamul de lemn să se clatine. Eram puțin speriat.

-Ești tare omule cu rima asta. Trec peste faptul că m-ai făcut gras, soția mea mă face în fiecare dimineață gras.

-Poate o avea dreptate....M-am hotărât.

-Da? Care este răspunsul?

-Accept oferta ta, numai că vreau să vin cu un asistent. Dacă îmi permiți, discutăm mâine salariul, tot.

-Bravo mă. Asta vroiam eu de la tine, promit că voi fii un patron model! Îți dau detaliile mâine dimineață. La 11 ne vedem aici, ok?

Dau afirmativ din cap, mă ridic și dau mână cu el, în semn de înțelegere și de parafare a acordului. Acesta pare satisfăcut de alegerea făcută. Eu eram la fel, acum trebuia să dau o dublă-veste lui Bogdan, doar el îmi era asistent. Mă urc în mașina și pornesc în trombă spre apartamentul său. Locuia singur, ca mine, de altfel, în bloc vecin cu părinții lui. De obicei era la ora asta acasă, așa că nu exista nici în seara asta o excepție. Urc trei etaje cu ușurință cu o sticlă de șampanie. O ascundeam la spate, era o surpriză doar. Ajung la ușă și apăs ușor pe sonerie. Acesta deschide rapid ușa și pleacă în sufragerie, juca Steaua.

-Cât e scorul mă?

-2-1 pentru Steaua, i-am mâncat repriza asta.

Bogdan nu se uita la mine, era concentrat pe meci. Repriza se încheie rapid.

-Ce-i cu vizita asta neașteptată?

-N-are voie omul să își viziteze prietenul? Mai faci și pe prostul acuma.

-Na bun, unde ai fost?

-Am fost la Bratu.

-Și?

-Și ce? Secretara mi-a dat o m**e și atât.

-Hai mă, fii serios acum.

-Mâine semnez și stabilesc obiectivele

-Bine băăăăăă, ești antrenor, voi veni la fiecare meci și acasă și în deplasare.

-Mi se pare și normal din moment ce ești secundul meu.

Bogdan se uită la mine vreo zece secunde și are o reacție de care eram sigur.

-Da mă, acum te trezești să îți bați joc de mine.

-Și dacă mi-aș bate p**a de tine, aș mai avea șampania asta ascunsă la spate?

-Bă tu chiar vrei să îți fiu secund?

-Păi daca nu erai tu, pizdă proastă, acum nu mai antrenam echipa, ai un benificiu și tu.

Bogdan se schimbă la față și mă îmbrățișează, foarte rar făcea asta.

-Îți sunt recunoscător! Hai să ne îmbătăm în urmtoarele 15 minute, cât mai durează pauza.

Un râs dement cuprinde apartamentul lui Bogdan. Se vedea fericirea pe fața lui, nu l-am mai văzut de mult așa de fericit. Eram mulțumit că am facut lumea fericită și că voi avea ocazia să le prezint concetățenilor talentele mele. Se pare că anii de la Școala de Antrenori nu au fost în zadar.

„Oare mi se va schimba viața într-un fel? Timpul va decide asta, de mâine sunt antrenor, se pare că voi avea două job-uri. Am noroc pentru faptul că oamenii se întorc la muncă și voi pune pe cineva să se ocupe în special de firmă. Am oameni de încredere în firmă. ”

„Fotbalul revine oare pe primul loc în viața mea, ca în timpul liceului?”

[yogibeer]

Muzica piratata of cores, ca orice calculatorist respectabil:)

[rangorakon]

Imi place ca ai insistat sa il suni pe Eremia......

[Mimo]

@yogibeer. Cum altcumva?

@rangorakon. Trebuia să fac asta...

Personajele sunt fictive, revin în după-amiaza asta cu continuarea.

[Patryck]

Waiting :-w .

[Mimo]

Sună alarma, era ziua în care începeam ceva nou în viața mea. Cu părul ciufulit deschid geamul și dau o privire spre Istrate, o cabană unde este amplasată și o pârtie de schi. Mă gândeam să îi trimit pe jucători la o tură pentru primul antrenament. Aerul cald își face simțită prezența și mă face să adorm. Gândul că de azi mă ocup de o echipă mă trezește. De fapt, altceva m-a trezit. Nu vorbisem cu nimeni să se ocupe de firmă pentru următoarea perioadă. Găsesc repede telefonul și îl caut pe Paul, era cel mai bun om al meu. Fusese plecat în Turcia cu soția și fata lui de șase ani. Merita concediul ăsta.

-Salut Paul, ce faci? Ai ajuns la firmă?

-Da, acum am deschis și suntem toți pregătiți.

-Perfect.

-Am auzit că ești noul antrenor al echipei orașului. Vreau să știu de la sursă direct.

Paul mai făcea câteodată pe jurnalistul sportiv, de aceea m-am gândit să îi cer niște sfaturi.

-Da mă, azi semnez. Uite, vreau să te ocupi de firmă în locul meu, mă rog. Mă voi ocupa de firmă, dar nu ca în ultimul timp. Trebuie să mă dedic și puțin fotbalului.

-Ooo, domnule manager. Desigur, dar cu o condiție.

-Care este aceea?

-La fiecare dezicie trebuie să te sun să îți cer părerea, deci să ai telefonul pe-aproape tot timpul.

-Sigur. Hai că trebuie să plec la stadion, într-o oră am antrenament.

-Bun, mersi că îmi oferi oportunitatea asta.

-Meriți, ai muncit foarte mult.

-Pa, o zi bună.

-La fel și ție.

Rezolvasem foarte repede ceea ce era legat de firmă, acum trebuia să rezolv contractul. Totul era o formalitate, trebuia doar să semnez, așa mi-a zis Bratu. Cine știe, poate mă voi trezi cu vreo surpriză. Mai bine nu mă gândesc la asta.

„Sper ca experiența asta să nu-mi F*tă una peste bot. Cred că orașul merită să aibă o echipă care să se lupte la promovare.”

Bogdan sună la ușă, eu eram nepregătit, ca de fiecare dată.

-Așteaptă mă, atâta suni.

Bogdan intră îmbrăcat într-un trening negru și are în mână o mapă. Pe timpul nopții s-a uitat după niște jucători liberi de contract pe internet, s-a gândit la ce formulă să jucăm. Era o adevărată surpriză.

-Se pare că luăm treaba în serios.

-Păi cum? Suntem antrenori, ce dracu? Hai îmbracă-te mai repede.

Hainele mele erau pregătite pe un scaun. Mi-am luat pe mine un trening roșu. Lucrurile mele erau pregătite, adică fluierul, cronometrul și mapa.

-Plecăm?

-Da, hai.

Amândoi ne urcăm în mașină, Bogdan dă drumul la muzică.

-Uite, CD-ul ăsta l-am făcut aseară, gândidu-mă la tine!

„Sunt frumos, ce față am de gigolooo

Mor femeile după mine , ce miștooo

Niciuna din sat nu mi-a scăpat

Și-acum sigur unul iar m-a reclamat.”

Zâmbete pe fețele noastre, însă Bogdan devine serios.

-Hai mă, am glumit, uite, ăsta e CD-ul bun. Am doar muzică serioasă.

„This is the end ,you know

Lady, the plans we had went all wrong

We aint nothing but fight and shout and tears...”

Bogdan știa ce știa, muzica de genul mă ungea pe suflet. Ajungem la stadion înainte să se termine melodia.

-Gata, acum începe un episod nou în viața noastră. Ești pregătit?

-Da mă!

Amândoi ne dăm jos din mașină și intrăm în vilă, erau mulți jucători acolo, eu intru direct în birou alături de Bogdan.

-Bună dimineața, boss! Suntem aici să semnăm.

-Cum zice și Mihai.

Eram surprins că Bogdan mi-a zis Mihai, nu mi-a mai zis așa din momentul în care ne-am cunoscut, el strigându-mă mereu Mimo sau veveriță, cap-de-pulă, MD.

-Vă văd dornici de muncă, uite salariul aici. Amândoi aveți 1000 de euro pe an salariu, vă convine?

Bogdan strâmbă din nas, însă îi dau un cot un coaste și își dă seama că nu trebuie să comenteze. Pușc o semnătură și dau mâna cu Bratu. Eram noii antrenori ai echipei CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc.

-Auziti, dar ce obiectiv avem?

-Păi pentru că nu jucăm în nicio cupă, aveți de ales între mai multe obiective, în funcție de ce alegeți, eu vă dau niște bani la dispoziție, e un sistem nemțesc ăsta ce vi-l propun.

-Aha. Și ce obiective avem la dispoziție? – întrebă Bogdan foarte rapid.

-Pentru menținerea echipei în Liga a 4a vă pun la dispoziție 90.000 de euro pe an ca salarii. Buget de transferuri nu vă dau. Doar nu suntem în Champions League?

Grăsunul avea dreptate aici, nu l-am contrat la această afirmație a lui.

-Dar pentru ocuparea unui loc în prima jumătate, cât ne puneți la dispoziție?

-Cât aveți acum, plus încă 20.000 de euro la salarii.

-E bun așa, zice Bogdan. Eu zic că acest obiectiv este realizabil.

-Asta consider și eu, afirmă Bratu.

-Bine, să fie așa cum ziceți voi.

Ne ridicăm și ne îmbrățișăm, Bratu scoate dintr-un frigider mic o șampanie.

-Maricico! Adune niște pahare te rog, sărbătorim ceva.

-Imediat șerifule!

-Vă sfătuiesc să mă strigați „șerifule” sau Daniel.

Amândoi într-un glas îi oferim răspunsul.

-Daniel!

Maricica ne pune șampania în pahar și pleacă. Trebuia să se ocupe de niște hârtii. Ea era cea care organiza totul din punct de vedere administrativ, ajuta la curățenie, spăla hainele, ajuta mult, din ceea ce am observat în scurtul timp petrecut în biroul lui Daniel. Urma o altă întâlnire, cu jucătorii.

-Ce o să le spui pentru prima data? Întreabă Bogdan nedumerit.

-Ce să-le spun? Nu știu ce să le spun? Să le spun oare că ești homosexual?

-Taci mă cu aburerile astea. Ție și în momente de maximă concentrare îți arde să glumești.

Adevărul e că știam ce să le spun, aveam un discurs bine structurat, cu câteva glume puse strategic. Trebuia să le câștig încrederea și să creadă că eu sunt un tip cumsecate. Nici coleric, nici flegmatic. Trebuie să mențin o anumită distanță, nici prea depărtată ca să se supere pe mine și nici prea apropiată ca să le permit orice. Aveam o zi grea în față, trebuia să fac cunoștință cu ei, unii îmi erau cunoscuți, alții erau noi.

„Fotbalul se întoarce în viața mea sub o formă nouă, dragă mie. Asta mă face foarte fericit, însă performanțele mă vor face mult mai fericit. Să vedem dacă le voi obține. Totul depinde de mine și de jucători.”

[Mimo]

Nu este foarte mare gălăgie în vestiar, se vede că băieții mă așteaptă în liniște. Mairica îmi oferă o foaie cu jucătorii prezenți la reunire, toți erau prezenți și apți fizic, din ceea ce spuneau ei.

Portari : A.Axinte, I.Nisioi, V.Moroșan.

Fundași : O.Costan, T.Tivodari, A.Cojocariu, Ș.Bumbac, A.Dunea, C.Ilie, C.Popescu, I. Sârbu.

Mijlocași : B.Jăscu, C.Ioniță, M.Vizitiu, A.Andriuc, A.Roxandari.

Atacanți : S.Gherine, A.Iftimie, R.Dunea.

-Bună dimineața băieți. Mă numesc Moraru Mihai și de azi voi conduce echipa aceasta. Sunt mai tânăr decât unii dintre voi și pe voi nu vă oprește nimic să mă tratați cu indiferență. Totuși, o să vă oprească cineva. Regulamentul de ordine interioară va fii pus imediat pe ușa vestiarului, iar Bogdan, secundul meu vă va înmâna personal regulamentul. Cine nu îl respectă, valea. Pot fii un frate dar și un părinte pentru voi.

-Păi dacă e așa mai bine nu veneam la echipă! –se trezește un jucător, era Gherine, principala gură de foc a echipei.

-Vă las o săptămână să vă obișnuiți cu mine, voi tolera câteva lucruri, dar după, regulamentul trebuie respectat. Și tu, dacă nu marchezi goluri, degeaba ești!

Gherine se face mic și cu vocea lui groasă își cere scuze.

-Îmi cer scuze, coach.

-Așa, vă rog să vă echipați, iar Bogdan vă va îndruma cum să vă încălziți.

Mă așez la o masă amplasată într-un colț al vestiarului în timp ce jucătorii se plimbau în chiloți. Bogdan era țintuit și citea o carte care am primit-o de la Cristiano Bergodi, acum câțiva ani, la o conferință ținută de el la Casa Fotbalului.

-Ce faci mă? Te-ai excitat când i-ai văzut pe băieți?

-Taci bă, citeam și eu aici, cum să încep.

-Bine, cum începi? Sau avem ganduri identice?

-5 ture de teren, încet, apoi facem câteva exerciții de încălzire în cerc. Pun gardurile. Așa, vreo 20-30 de minute ne vom încălzi.

-Apoi facem faze fixe? La nivelul ăsta, cam astea sunt fazele din care putem înscrie cel mai des. Facem faza de atac și faza de apărare.

-Bun. Le dăm drumul peste o oră jumate.

Eram mulțumit de planificarea făcută. Deoadată apare Maricica, rușinată ce-I drept, și mă cheamă în biroul lui Bratu.

-Sunt aici, de ce m-ați chemat?

-Mă așteptam să fii în biroul tău.

Eram surprins, nu mă așteptam să am un birou al meu.

-Maricico, condu-l pe Mihai în biroul său. Să știi că ai acolo numere de telefon ale unor agenți de jucători și a scoutului clubului. Ăsta e plecat prin Craiova acum, caută jucători de prin liga a 3a, liga a 4a.

-Bun, o să mă decid cu jucătorii cam în câteva zile, să văd cine merită să rămână și cine să plece. Avem vreun jucător care are vreo ofertă?

-Da, avem. Cherariu parcă are o ofertă de prin liga a 3a.

-E așa bun?

-Nu prea, m-am gândit să îi dau drumul.

-Lasă-l la echipă să văd ce poate.

Îl salut respectuos și merg împreună cu Maricica spre biroul meu.

-Uite, sper că îți place.

Biroul arăta foarte frumos, aveam un calculator, iar pe birou erau puse niște flori foarte frumoase. Nu eram eu genul florilor, dar florile parcă completa peisajul. Pe birou am câteva dosare, pe o foaie mică, cu un scris urât se semnează Cornel, scout-ul echipei.

„Uite aici o listă cu niște jucători care i-am monitorizat de-a lungul verii, Cornel.”

Eram mulțumit, deja se poate face treabă bună. Mă uit prin sertare și găsesc un dulăpior. Erau surapuse vreo 20 de dosare, pe un alt bilet semnat de Cornel scrie:

„Uite raporturile mele despre echipă, unii trebuie să rămână, majoritatea dintre ei, Cornel.”

Telefonul sună, era Bogdan. Trebuia să mă duc pe teren să încep să dau indicații. În cel mai scurt timp am reușit să văd cine este foarte bun la bătut lovituri libere, era vorba de Roxandari și de Ioniță. Iar Bumbac, Gherine și Iftimie erau foarte buni la duelurile aeriene. Să vedem ce material am….

„Nu mă așteptam să fie atât de pregătiți chiar și la nivelul ăsta. Cred că avem potențial și sunt sigur că ne vom îndeplini obiectivul. Trebuie să pregătesc amicalele, iar Bratu mi-a lăsat mesaj și mi-a zis că va veni zilele următoare un preparator fizic, un medic și încă un ajutor. Aveam nevoie, sezonul era lung.”

[Legi]

sa intelegem ca ai un salariu de 83 de euro pe luna?

[yogibeer]

Bani de tigari.

[Mimo]

@Legi, yogibeer. Ajung și acolo.

[Mimo]

Vântul bate pe terenul principal din complexul sportiv „Rarăul”.

-V-ați încălzit bine? Acum să dați drumul la niște pase în doi. După să șutați la poartă, Bogdan o să vă scoată mingea. O să vă anunț când trebuie să șutați.

Jucătorii se conformează și formează perechi de câte doi, doar Jăscu rămâne singur și îl grupez cu Gherine și Vizitiu.

-Sandrino, Mihai, vă rog să aveți grijă de Bogdan. E tânăr și are multe de învățat de la voi.

-Bine, coach! –răspunde Sandrino.

Terenul este perfect, nu are nicio groapă, se vede că este un stadion natural. Tribunele proaspăt vopsite în roșu și albastru dau un aer mai bun echipei, se simt și ei importanți. Câțiva copii se joacă în jurul terenului și se opresc să vadă antrenamentul echipei. Bogdan îi strigă și îi roagă să stea în spatele porților când vom începe tragerile la poartă.

-Auzi, nu ești puțin nemulțumit de salariul care îl primești? 1100 de euro pe an? Banii ăștia nu îmi ajung pe țigări și cafea.

-83 de euro pe lună? Cât îmi e cu banii ăștia și fără banii ăștia? Eu cred că facem destui bani din afacerile noastre și nu am venit aici să ne îmbogățim.

-Da mă, dar unii jucători au mai mulț bani ca noi pe lună.

-Și Messi cum primește bani mai mulți decât Guardiola la Barcelona? Știu că această comparație este una exagerată, dar ciocul mic. Mai întâi performanțele și apoi banii.

Bogdan dă semne de înțelegere și îmi strânge mână bărbătește, în semn de acord.

-Gata, suntem de acord? Hai să le arătăm cum trebuie să șuteze. Te duci pe la 16 metri pe centru. În funcție de piciorul jucătorului i-o scoți pe piciorul lui. Mie să mi-o scoți pe dreptul, ca de obicei.

-Bine.

Bogdan fluieră, iar jucătorii se adună în jurul nostru într-un cerc.

-Hai, gata, treceți în rând, luați fiecare câte o minge și mă urmăriți pe mine și pe Bogdan.

Când am luat mingea și am așezat-o la centrul terenului am avut un deja-vu. Mă simțeam ca în momentul când aveam cinsprezece ani și mai jucam din când în când la juniori, când îmi mai venea și mie cheful. Atunci, ca și acum, juniorii aveau meci înaintea seniorilor, iar tribunele erau uneori puțin populate de oameni. Eram entuziasmați că veneau oamenii și ne aplaudau, ne încurajau. Acum însă, trebuie să aduc din nou oamenii la stadion, pentru că autoritățile și-au bătut joc de echipa care a fost acum câțiva ani aici.

Pasez mingea la Bogdan, acesta mi-o scoate foarte bine pe dreptul și șutez spre poartă, mingea intră în plasa, după ce a atins bara.

-Fiecare are la dispoziție un șut, iar apoi, Bogdan va sta pe margine și vor intra la pasă doar mijlocașii centrali, adică Ciprian și Vizitiu. Câteva serii de șuturi și apoi dăm drumul la o miuță.

Jucătorii se mișcă bine, dar se vede că unii nu au mai făcut antrenamente de mult timp. Ceea ce mă impresionează este faptul că nu stau degeaba, cât timp stau la rând fac duble, pasează între ei.

-Tu te-ai gândit la ce formație o să aniliezi? -întreabă Bogdan

-Ce formulă să bag, crezi că la nivelul ăsta pot introduce ce am învățat eu la școala de antrenori? Singurele chestii moderne care le voi implenenta sunt așezările speciale la fazele fixe și apărarea zonală.

-Deci jucăm 4-4-2.

-Da, clar. Avem jucători de bandă buni, ne descurcăm noi. Mai ales că avem și vreo 60 de mii de euro la dispoziție să oferim salarii. Poate găsim ceva talente.

-Unde mutăm cartierul general, la tine sau la mine?

-La mine, am trei camere, putem sta în sufragerie și să căutam jucători, să sunăm. Vom avea o noapte grea.

Fluier tare în instrumentul cumpărat acum câțiva ani și îi adun pe jucători lângă mine.

-Uitați, vă împart în două echipe, una în verde una în galben. Următorii se duc și iau culoarea verde.

Axinte, Costan, Bumbac , Dunea, Ilie, Vizitiu, Andriuc, Iftimie și Răzvan Dunea. Restul, vă duceți și vă luați culoarea galbenă. Vreau să văd un joc curat, fără înjurături. Jucați de-a latul terenului, la porțile amplasate deja.Vreau să vă văd desfirați, să nu jucați toți la o minge și să vad pase.

Discurul meu îi încurajează pe băieți. Îi văd pregătiți. Jocul merge bine, cu pase scurte și cu o destinație bună. Ioniță arată clasă, este cred peste ce am văzut până acum. Stă cu capul sus, nu se pripește. Alin Iftimie dovedește că este un atacant bun și marchează cu capul dintr-o centrare a lui Andriuc.

-Ce zici, le dăm drumul acum? Îi văd cam obosiți, le arătăm fazele fixe miercuri.

-Da, ai dreptate, deși nu îmi prea place să amân, le dăm drumul după 20 de minute.

Cele douăzeci de minute au trecut foarte repede, scorul ajungând să fie 4-4. S-a jucat bine, frumos.

-Băieți, presupun că ați luat la cunoștință regulamentul de ordine interioară, cine calcă pe bec, platește, iar antrenamentele sunt luni, miercuri și vineri de la ora 11. În funcție de căldură, le putem reprograma de la 17. Sunteți liberi, mergeți la dușuri.

Îmi iau fluierul și plec în birou. O găsesc pe Maricica udând niște flori aflate într-un colț.

-Auzi, scuze dacă te deranjez. Vrei să verifici tu când pleacă băieții să fie curat și să nu lipsească nimic?

-Da, nicio problemă, domnule.

-Ești mai învârstă decât mine și nu îți permit să vorbești așa cu mine, spune-mi Mihai.

-Bine, Mihai.

-Așa, dacă ai vreo problemă, de orice caz, sună-mă. Eu îmi iau niște dosare și plec.

Deschid dulapul cu dosarele unor jucători liber de contract și le iau pe toate. Îl strig pe Bogdan să vină să mă ajute.

-Bă prostule! Treci aici să mă ajuți cu dosarele astea. Iară te uiți după coaie noi?

-Gata mă, citeam din cartea aia care mi-ai dat-o tu. Bați atât din gura ceea.

Un râs malefic mă cuprinde și Bogdan se conformează și duce dosarele la mașină. Totul era în regulă în birou, iar eu îi salut pe băieți și plec liniștit spre casă. Îl văd pe Bogdan că așteaptă ceva, dar am crezut că așteaptă să intru eu în mașină.

-Gata? Hai, să mergem.

Nu mă așteptam la nimic, însă Bogdan avea ceva ascuns la spate, avea un tub de frișcă. Se repede la mine și mă umple de frișcă din cap până în picioare.

-Ți-am zis să nu mă mai faci gay! Știi că zicala mea, bat și F*t, ca mașina de cusut. F*t femei!

-Gata mă, termină. Mi-e greață de atâta frișcă.

Farsa este savurată și de mine și de el, iar cel mai mult de unii oameni prezenți pe acolo, bătrâni care se plimbau, copii și câțiva jucători. Râuri de râsete curg în fața sediului clubului. Ne urcăm în mașină și plecăm spre apartamentul meu. Va fii o noapte lungă și plină de cești de cafele.

[rangorakon]

super tare..............

[Alec]

Carcotas Bogdan asta!

Si patronu, bogatan mare, sa iti dea >100K buget fara pretentii de promovare, dar isi cam bate joc de tine cu salariul!

Bafta in continuare cu story-ul!

[Mimo]

@rangorakon, multumesc.

@alec92, banii vor veni odata cu rezultatele.

Alarma de la telefon sună și mă trezește. Cu laptopul în brațe mă ridic de pe canapea și mă duc să văd ce face Bogdan. M-am gândit să nu îl trezesc. Îl las să doarmă, decât să mă mai F*tă încă odată cu frișcă mai bine îl las să doarmă. Plec în bucătărie unde îmi prepar ceva de mâncare, o omletă și o cafea. În același timp dau drumul la muzică, pe un program oarecare la televizor. După cinci minute termin de preparat mâncarea și mă duc să mănânc pe balcon, la aer curat. Mereu mi-am dorit să locuiesc la casă și să mănânc dimineața undeva pe o terasă, acum mâncam într-un spațiu mai restrâns. Sunt mulțumit cu ce am, unii nu au nici atât. Bogdan se trezește și el și îl chem pe balcon. I-am pregătit și lui o cafea și o porție de omletă.

-Mersi. L-ai sunat pe Radu?

-Când să-l sun? Acum m-am trezit și eu și am făcut ceva de mâncare.

-Bine, bine. Ce zici de jucătorii care i-am luat din mormanul acela de dosare?

-Sunt câțiva care ar trebui să vină, ăla care a jucat la Dinamo. Pavăl o să îl sun.

-Da. Argintaru la fel, e bun.

-Cam atât avem din ăștia, nu?

-Mda, o să îl sun pe Cornel mai târziu, trebuie să mai aducă niște dosare din astea.

Brusc mi-am amintit de cineva, un dinamovist la fel de înfocat ca mine. Știu că era afacerist și era plecat cam tot timpul din localitate.

-Bă tu mai știi ceva de Vlad M.?

-Care? Băiatul fostei diriginte?

-Da.

-Păi știu că este afacerist pe aici, se ocupă de chimice, mă rog. De ce?

-El știa mult fotbal, poate ne ajută cu niște rapoarte.

-Adică să îl angajezi ca scouter?

-Păi nu e o idee bună? Stai să văd dacă am numărul lui.

Aveam numărul lui, desigur, îl sunasem de ziua lui să îi urez un călduros „La mulți ani, coaie!”

-Salut, ce faci mă?

-Salut, ce să fac? Pe aici, cu Bogdan. Tu ce faci? Unde ești?

-Sunt la Craiova acum. Salută-l pe Bogdan și spune-i un „M**e Steaua” din partea mea.

-Te salută Vlad și îți spune „M**e Steaua!”

-Spune-i că îl salut și eu. –acesta spune răzând.

-Auzi, tu știi că eu și Bogdan suntem noii antrenori ai echipei orașului?

-Bă ești nebun? Cum așa? Știu că tu ai făcut școala de antrenori, dar nu mă gândeam că o să accepți oferta de aici.

-Am primit ofertă, am analizat și am luat decizia corectă. Vrei să ajuți la creșterea echipei?

-Financiar? Desigur!

-Și financiar, dacă îți permite buzunarul. Dar altceva vreau eu să te întreb.

-Spune, te ascult.

-Ai timpul necesar să îmi oferi niște date despre jucători? Tu mergi în zone populat din punct de vedere fotbalistic.

-Vrei să îți fiu scouter? Oferă-mi și un salariu și accept.

Amândoi râdem și devenim serioși. Bogdan se uita nedumerit și nu știa de ce râdem.

-Nu vă bateți p**a de mine, nu?

-Nu mă, nu.

Atunci pun telefonul pe difuzor, ca să ne audă și Bogdan.

-Am glumit cu salariul. Normal că accept. Uite, înainte să mă suni am văzut o echipă antrenându-se. Par niște amatori. O să întreb pe acolo, fac niște rapoarte și îți trimit pe mail.

-Mulțumesc foarte mult. Când vii acasă?

-Vineri, și apoi plec la Târgu-Mureș duminică.

-Bine, ne vedem sâmbătă. Te mai sun.

-Ok. Baftă.

Sorbind din cafeaua puțin răcită realizez că am făcut deja lucuri bune. Vlad era un câștig pentru noi, cred că ne putea ajuta și cu relațiile lui să facem rost de jucători noi.

-Ce zi și ce noapte am avut ieri. Nu am mai vorbit atât la telefon în viața mea. Noroc că am mii de minute.

-Dacă nu te punea măta să îți iei abonamentul ăsta cu minute, acum stăteai cu telefonul degeaba. –îmi spune Bogdan.

¬-Sunt mulțumit de ce am găsit în noaptea asta, plus că mai vin și ceva jucători la probe de săptămâna viitoare. Hai că îl sun pe Radu.

-Bun, eu mă duc să fac un duș.

-Bine, ai acolo prosoape, tot ce îți trebuie. Nu am din păcate lubrifiant și reviste pentru plăcerile tale.

-Taci mă, că le-am găsit în dulapul de la tine din cameră.

Bogdan iese de pe balcon și pleacă în baie. Eu caut numărul de telefon în agenda mea cea mare, făcută la terminarea liceului. Am găsit ceva, era un număr și un mail.

„Hai să sun mai bine, dacă răspunde bine, dacă nu, tot bine.”

-Alo, deranjez?

-Nu, cu cine vorbesc?

-Sunt Moraru Mihai, am fost colegi de liceu, mă rog, în promoții diferite.

-Mimo?

-Da, eu sunt!

-Ce faci? Am auzit că ești antrenor la Rarăul.

-Da, sunt antrenor aici. Te-am sunat în legătură cu fotbalul.

-Da, ce este?

-Știu că ești profesor la Vama. Predai istorie, nu?

-Da, așa este.

-Vreau să știu dacă ai timp să mă ajuți cu echipa.

-Cu ce să ajut?

-Știi că tu erai foarte bun portar în liceu, mă rog, în general te ocupai bine de apărare.

-Mda, și?

-Vreau să antrenezi portarii la echipa mea, te rog. Să te ocupi și de fazele de apărare. Să lucrăm împreună.

-Nu mă așteptam la propunerea asta. Voi onora oferta ta.

-Mulțumesc foarte mult!

-Auzi, ai nevoie și de un preparator fizic?

-Preparator fizic? Nu am așa ceva aici. Chiar ar fii de folos unul pe aici.

-Da, am un coleg, el predă matematica. Tot așa tânăr ca mine, e mutat de la Timișoara aici. Mi-a zis că este cineva nou antrenor la Câmpulung, iar el cum a făcut și niște cursuri serioase la Timișoara, mi-a zis că ar veni într-o zi să discute cu tine.

-Desigur. Veniți amândoi, vorbim cu Bratu, patronul echipei, punem la punct detalii contractuale și devenim colegi și în acte.

-Da. Când aveți antrenament?

-Mâine la 11. Te sun înainte să nu uiți.

-Cum să uit un asemenea eveniment al vieții mele? Mă duc să beau!

-Să nu vii beat mâine la antrenament!

-Desigur, antrenorule!

În câteva ore am reușit să cooptez încă doi oameni în staff-ul meu. Acum era momentul să mă ocup doar de echipă și să caut jucători. Căutarea nu cred că va rămâne în zadar.

„Mai devreme sau mai târziu, fotbalul îmi va fute una în bot, sper să fie cât mai devreme și să nu ne afecteze. Au trecut două zile și cred că am început bine. Avem un viitor frumos în față, cine știe unde vom ajunge?”