Cateodata Fotbalul Iti Fute Una Peste Bot...

[allexredog]

daca vrea adrenalina.. pavia

[bogy91]

Mai degraba , back in Romania .

[il muce]

Alcoolul isi facuse din nou efectul si combinat cu stilul de condus al "amicului" m-am prabusit pe bancheta din spate. La un moment dat, soferul ma batu pe umar semn ca ajunsesem. M-am ridicat greoi si mi-am luat geanta in care aruncasem la repezeala niste schimburi si prezervative (niciodata nu poti sa stii...) si am coborat in fata unei cladiri vechi din caramida rosie care arata foarte bine cu exceptia termopanelor care se potriveau ca nuca in perete. Deasupra usii principale scria cu litere albastre pe fond alb AC PAVIA 1911. Simone iesi chiar in acel moment si ma invita inauntru.

Fara sa fie nimic exagerat cladirea in care se afla sediul clubului arata decenta inauntru, nimic luxos, dar nici mediocru. Am trecut pe langa un birou gol aflat pe un hol lung si am fost poftit de catre Simone intr-o camera unde am luat loc amandoi si intre patru ochi am discutat despre oferta pe care o aveam. Simone se intelegea bine cu patronul clubului si acesta mergea pe mana lui de data asta. Amedeo Mangone (imi suna oarecum cunoscut, cine dracu isi mai aminteste cine e obscurul asta ?) fusese concediat acum doua zile de catre "il presidente" si postul imi era oferit datorita prieteniei presidente-Simone.

Am deschis mapa pe care Simone mi-o pregatise si sincer sa fiu nu ma asteptam sa gasesc prea multe informatii, insa pentru prima oara eram placut surprins de impresarul meu, ma rog, mult spus impresarul meu. AC Pavia facea parte din Serie C2/Girone A si dupa 17 etape scurse se afla pe locul 10 in clasament cu 23 de puncte. Avem si clasamentul... Locul 1 Nuorese 30 de puncte... pana la locul 18 Caravaggese 18 puncte. Era trecut si lotul pe care il lecturai rapid, doar nu era sa recunosc vreun nume. Imi sari insa in ochi: Benito Carbone.

"Benito Carbone ?"

"Si!" imi raspunse Simone mandru.

"Pfff... au si un bosorog..." raspunsei acru.

Revenind la informatiile despre Pavia, cam multi imprumutati de pe la diverse echipe... trecui rapid peste amanunte, stadion de 6000 de locuri, o baza de antrenament cu toate conditiile necesare diviziei a patra bla,bla... Huh ? Obiectivele echipei pe plan mediu: promovarea in C1 in maxim doi ani. Gut! Asta mi-a placut.

"Deci, cat ofera ?"

"28.000 euro/an"

Hmm, stia ca sub 30.000 nu discutam dar ma ademenise totusi aici.

In incapere patrunse un tip la vreo 40 de ani, cu parul valvoi in cap si albit inainte de vreme, jovial, lejer dar bine imbracat. Il imbratisa pe Simone si cu aceasta ocazie lasa sa se vada la vedere ceasul, unul scump.

"Calisti, Secondino Calisti"

Imi intinse mana si ii raspunsei mecanic fara sa ma prezint. Simone salva momentul si ma prezenta ca pe prietenul lui cel mai bun. Luaram loc si signore Calisto avu un schimb de priviri nedumerit cu Simone. Fara sa-mi dau seama ma lua gura pe dinainte:

"Signore, m-am uitat pe planul dumneavoastra, dar... Mi-am pierdut timpul degeaba venind aici. Fara 35.000 pe an nu batem palma, altfel am un avion la 7 care ma astepta."

Individul nu intelesese mai nimic dar Simone incepu sa ciripeasca in italiana si pe masura ce vorbele curgeau norii se adunau pe fata interlocutorului. Incepu o balbaiala din care intelesei ca Simone era urechiat pentru tupeul meu, ca lucrurile fusesera aranjate si ca se strica o prietenie...

"Parli italiano ?" imi fu adresata intrebarea.

"No" raspunsei rece si mintind.

Intelegeam, as fi putut sa leg 2-3 vorbe dar am preferat sa mint. Simone il lua pe presidente si se retrasesera pe o canapea intr-un colt al camerei timp in care eu am inceput sa-i studiez biroul din lemn masiv prezent in incapere si sa trag cu urechea la ce vorbeau. Nu reuseam sa disting nimic si la un moment dat Simone ma intreaba in romaneste:

"Ne intelegem 35.000, eu ia 5.000, ok ?"

Aprobai fara sa stau pe ganduri. As fi acceptat si 28.000 dar ma luase gura pe dinainte...

Ne-am asezat si Calisti o chema inauntru pe secretara sa apasand un buton de pe birou. Isi facu aparitia o tipa blonda si inalta, subtirica si cu o talie de iti fura privirea. Tocurile ei spargeau linistea biroului. Calisti ii ordona scurt si aceasta disparu. Am discutat detaliile contractului in continuare, urma sa fie pe un an si jumatate cu obiectiv promovarea in C1 in sezonul viitor. Sezonul acesta, in care eram fix la jumatatea lui obiectivul era sa prind play-off-ul pentru promovare adica locurile 2-5. In caz ca eram demis nu primeam nici o compensatie financiara. Fuck that! Nu ma interesa oricum, plec eu daca simt ca nu e locul meu aici. Echipa avea un buget de salarii de 960.000 de euro, iar in acest moment nivelul lor era la 720.000. Pentru apropiata perioada de transferuri imi erau pusi la dispozitie 90.000 de euro. Existau si niste garantii bancare pe care clubul le poseda, cam 200.000 de euro. De asemenea clubul avea relatii f bune cu Cesena din serie B care isi trimitea jucatorii sa se rodeze aici sub forma de coprorietate. Erau doar doi sezonul asta... Calisti se apuca sa-mi povesteasca de familia lui care a preluat clubul in anii '90 din Eccelenza, l-a dus in serie D, C2, C1 si a ratat de doua ori promovarea in Serie B pentru ca anul trecut sa retrogradeze de pe ultimul loc in C2.

Intre timp secretara lui Calisti intra din nou de data aceasta cu o sticla de vin (intelesesem ca vinul din Lombardia era foarte bun si era un obicei ca la fiecare afacere incheiata sa se ciocneasca un pahar) si trei pahare pe care le lasa pe masa si ii inmana presedintelui cateva foi. Acesta povestea in continuare istoria familiei sale dar nimeni nu-l asculta, se opri un pic, se uita fugitiv peste foile primite si mi le inmana reluandu-si firul istoriei. Era contractul pe care il citii in diagonala si il semnai fara sa stau pe ganduri. Am gustat din paharul cu vin si cu greu m-am abtinut sa nu scuip posirca ieftina pe care o simteam in gura. Am inghitit cu toata diplomatia de care eram in stare si am facut semn ca un pahar ajunge...

Blondina se uita fix in ochii mei si imi lua contractul. Pe moment ramasesem ca hipnotizat de albastrul ochilor ei si pana parasi camera i-am admirat discret fundul bombat si nu m-am putut abtine sa nu ma intreb daca il presidente o musca sau nu de bucile ei carnoase. Discret pe naiba! Calisti observa, se opri din sporovaiala si imi arunca un zambet larg in care isi arata dantura perfecta.

"Credo che la nostra collaborazione funzionano molto bene"

[spooky]

Gigel Coman trebuie adus aici! E imperativ!

[Noel]

Ovi, targuindu-se cu tot cu genunchiul lui care scartaie, pentru 2000 de euro.

Bonuri de masa, hartie igienica la discretie?

[allexredog]

ha-ha! am avut dreptate :thumbup:

[Roby]

O continuare ceva?

[bogy91]

Asteapta frate , cine-l crezi , Shakespeare ?

[Roby]

Asteapta frate , cine-l crezi , Shakespeare ?

Am intrebat si eu sau ce nu am voie?Pur si simplu am intrebat,nu am zis ca trebuie sa o faca.Te umfli si tu in pene aiurea.

[anahoret]

Hola, roby...

bogy e pe lista mea neagra. Daca te mai supara, sa-mi zici.

[Roby]

Hola, roby...

bogy e pe lista mea neagra. Daca te mai supara, sa-mi zici.

Daca ma iei la misto .

Daca nu atunci nu are de ce sa ma supere...

[kellerman]

Senor Grugea esta hablando en serio...

[anahoret]

Foarte tare: dupa ce Viperman a confirmat, colaroby mi-a donat 10 puncte.

[Roby]

Foarte tare: dupa ce Viperman a confirmat, colaroby mi-a donat 10 puncte.

Defapt "de fapt" iti donasem inainte mister Anafloret

[anahoret]

"de fapt", ca sa ramanem prieteni.

[Alywan]

Cateodata anahoret iti fute una peste bot...

[Roby]

Cateodata anahoret iti fute una peste bot...

:hysterical:

[anahoret]

Cogealack, distrandu-mi fanii.

[il muce]

O continuare ceva?

nu am abandonat storyul doar ca necesita si timp

[Roby]

nu am abandonat storyul doar ca necesita si timp

Mersi de raspuns

[Noel]

Gruia, modeland cu p**a micii osteni-discipoli.

Fucking fmro.

[il muce]

5 zile. 5 zile pana la debut.

Ziua 1

Dupa semnarea contractului am facut cunostinta cu echipa tehnica ce ramasese la dispozitia clubului de pe vremea raposatului antrenor Mangone. Era format din 2 antrenori, 1 scout si 1 doctor. Am intrat in camera in care ma asteptau, am dat mana cu fiecare prezentandu-ma:

"Sunt Muciulescu."

Simone traducea tot ce ziceam si cel putin pentru cateva zile urma sa fie umbra mea pana cand clubul imi va angaja un translator. Dupa ce fiecare membru al staffului si-a zis numele am primit din mainile asistentului raportul despre echipa cu rezultatele din sezonul acesta, cronicile meciurilor, evolutia jucatorilor si descrierea fiecarui jucator din lot. L-am frunzarit rapid, m-am indreptat din nou catre "colaboratorii lui Mangone" si i-am luat tare:

"Care dintre voi mai crede ca avem sanse sa promovam anul asta ?"

Odata ce Simone termina de tradus au inceput sa dea din umeri si sa ingane cu greu cateva cuvinte mai mult intre ei. Erau dezorientati.

"Ok, va multumesc pentru tot ce ati facut pana acum. Sunteti toti concediati! Afara!!"

Ziua 2

Dupa o noapte la hotel m-am instalat confortabil intr-un apartament pus la dispozitie de club in vechiul oras. Un oras micut cam cat Falticeniul dar superb din punct de vedere turistic fiind construit pe ramasitele unei vechi cetati romane. Am pornit la colindat orasul si dupa amiaza am mers din nou la stadion pentru a cunoaste echipa.

In vestiar se lasase linistea cand usa se deschise si intrai in vestiar. I-am salutat scurt si il presidente m-a prezentat ca fiind "antrenorul alaturi de care vom continua calatoria catre C1". Fiecare dintre ei s-a prezentat spunand cateva cuvinte despre el, varsta, de cat timp e la club, lucruri neinteresante pe care oricum le gaseam in raportul asistentului. Benito s-a prezentat ultimul si deja toti cei prezenti ne plictisiseram de enumerarea cluburilor pe la care trecuse: Torino, Reggina, Ascoli, iar Torino, Napoli, Inter, Sheffield, Aston Villa, Bradford, Derby, Boro, Como, Parma, Catanzaro, Vicenza, Sydney, ultimul pronuntat cu glas mai scazut...

"Loialitate zero, eh ? Simone, nu tradu asta te rog"

I-am dat drumul la antrenament nu inainte de a le spune ca pana sambata imi voi face o idee asupra lotului si vor ramane 22 de jucatori in functie de ce concluzii trag la antrenamente si pe baza evolutiilor de pana atunci din campionat. Raportul secundului de pana atunci era aur curat.

Stadionul arata mult peste ce ar fi media diviziei B la noi, gazon decent, tribunele maricele aminteau de istoria de 4 sezoane de Serie B a echipei, la vestiare nimic special dar nici conditii de razboi.

Ziua 3

Calisti m-a anuntat ca mi-a gasit un translator si ca la antrenamentul de dupa amiaza va sosi si acesta. Doua ore mai tarziu isi face aparitia o tipa inalta si corpolenta, la vreo 30+ de ani, cam fumata la fata, par spalacit, sani voluptosi, o fusta scurta ca "de pe centura" ii dezvelea celulita de pe picioarele butucanoase. Era o panarama de ultima speta. Imi intinse mana cu blandete sa i-o sarut si se recomanda dezvelindu-si ochii de sub imensa pereche de ochelari pe care o purta:

"Constanta, domnisoara..."

I-am strans mana putrenic si m-am recomandat:

"Muciulescu, domnul Muciulescu"

Ascunse cu greu faptul ca era deranjata fie de soarele puternic, fie ca a obtinut doar o ferma strangere de mana. Era romanca, din Vaslui, venise in Italia de cativa ani si "muncise cinstit" pana zilele trecute cand vazuse aceasta oportunitate si cum invatase limba intre timp... Era o pasare de noapte care muncise cinstit. Vreo cativa dintre jucatori se oprisera din antrenament si probabil se intrebau cine e "minunea blonda". Ma rog, blonda... mult zis.

Simone urma sa plece a doua zi din nou catre Romania asa ca imi ura succes si pleca (in viteza) cu "amicul" care ma adusese pe mine la club cu cateva zile in urma.

Ziua 4

Spre seara am iesit in oras la invitatia presedintelui Calisti impreuna cu vreo doi directorasi din club, secretara lui si bineinteles, Constanta. Un restaurant mic, cochet, cu tesara, cu singuranta o afacere mica de familie. Am asteptat mai mult de o ora mancarea si eram plin de spume pentru ca nu mancasem nimic toata ziua iar pana atunci ma distrasem ascultand conversatiile dintre il presidente si pupincuristii de la club. Constanta traducea cu oarecare dificultate ce vorbeau ei si mi-am dat seama ca era varza la capitolul asta.

Secretara sefului era un decor minunat cu care imi clateam ochii din cand in cand si ea observa asta. Spre final, dupa ce cam toata lumea consumaram cateva pahare linistite de vin simtii o adiere pe coapsa si privirile noastre iar se intalnira. Ii zambii cu subinteles si banuciunea de secretara din fata mea imi raspunse la fel. In clipa urmatoare de ureche mi se lipi o respiratie umeda. Imi rasuna o soapta grea:

"Puiutule, sa stii ca sunt gata sa traduc tot ce-ti doresti."

Era Constanta si uitandu-ma la ea, nu mai reuseam sa-mi desprind privirea de dintele ei galben, de aur pe care il avea chiar in bot, la 30 de cm in fata mea. O senzatie de greata ma ameninta... Ma uitai din nou spre secretara dar ea, zgribulita, se incalzea langa paltonul prezidential. La naiba!

Dupa masa copioasa (in cele din urma) ne-am despartit, Constanta era matolita bine de tot si trimitea bezele catre directorasi si am inceput sa iau singur barurile la rand. Eram singur si aveam o arsita teribila probabil cauzata de lamuia de la masa. La un moment dat totul s-a dus naibii... ultimul lucru pe care mi-l aminteam era un chelios mare si solid care isi odihnea mana puternica in gulerul meu si ma intreba ceva in italiana, ceva ce oricum nu eram in stare sa inteleg...

Ziua 5

O durere teribila de cap. O vanataie la ochiul stang. In jur... tomberoane.

[Noel]

Macar nu e ea antrenorul secund...

[il muce]

nu poti sti niciodata!

[il muce]

Putin ametit am ajuns la club la ora la care stabilisem reunirea pentru primul meci, deplasarea la vecinii de clasament Canavese. Faceam deplasarea in ziua meciului cu autocarul de parca eram o echipa de amator. La club ma asteptau il presidente, toti jucatorii, fostii antrenori pe care ii dadusem afara in saptamana aceea si Constanta. Petrecere surpriza, asteptau clownul! Calisti ma ruga sa-i primesc inapoi pe cei din stafful tehnic, aveau sa-mi vina de ajutor blabla… Oricum nu aveam de unde sa fac rost de alt staff, nu cunosteam pe nimeni in cizma si Simone se tirase rapid. Imi ramasese doar Constanta care deja remarcase:

“E un antrenor foarte dragut! Sigur nu mai avem nevoie de ei ?”

Curva! Am acceptat revenirea lor dar am cerut intariri la acest capitol, eram prea putini si am primit asigurari presidentiale ca se va face ceva.

Am scos lista de 22 si am inceput sa urlu cate un nume de jucator ca de pe o lista de pasageri naufragiati. Pe masura ce-si auzeau numele fiecare jucator se urca in autocar. La sfarsit ramasesera vreo 30 de jucatori pe din-afara.

“Si voi ? Acasa! V-ati facut bagaje si sperante degeaba! La munca, sclavilor!”

In saptamana ce tocmai trecuse am facut o noapte alba, cel putin cat am reusit sa stau treaz, gandidu-ma la ce sistem sa aplic, studiind rapoartele despre fiecare jucator in parte. Ore intregi nu am ajuns la nici o concluzie, ma razgandeam uneori si la interval de cateva minute in privinta aspectelor tehnice si asa am adormit. Televizorul era aprins.

Aveam multi jucatori imprumutati iar dintre acestia am renuntat la vreo 3 care nu dadusera randament pana atunci. Pana la urma ma hotarasem in ziua debutului la un sistem care imi doream sa fie elastic, in atac un 4-3-3 si pe faza defensiva sa ne aparam in 4-1-2-1-2, un joc bazat pe echipa, grup, fara primadone pe care oricum nu le aveam, so… Oricum ma asteptam sa fie nevoie de cateva partide in care baietii sa se obisnuiasca, sa se creeze cateva automastime si apoi sa inceapa jocul sa mearga din ce in ce mai bine.

Lista celor 22 de magnifici cu care voi promova ii numara pe portarii Cantele si Pratico de 21 respectiv 17 ani, primul aparase in toate jocurile de pana atunci, al doilea fara meci la seniori. In linia defensiva mizam pe Donato si Belotti imprumutati de la Sampdoria si AlbinoLeffe, Fogacci aducea ceva experienta la cei 27 de ani, Todeschini era coproprietate cu Verona. Compartimentul defensiv era completat de De Stefano, 21 de ani si trei pusti promovati de la juniori: australianul Sciasia, 19 ani si Crotti si La Terza, ambii 17 ani, doar ultimul mai jucase un joc de seniori. Lipsea un pic experienta… La mijloc Carbone sef de trib, era cel mai bun jucator din lot si ii lasa masca la antrenamente pe ceilalti cu schemele sale, batran la 36 de ani dar bun, trebuie sa recunosc ca ma inselasem la inceput tragand concluzii pripite si inca un veteran, Esposito de 35 de ani. Mai mizam pe Mandorlini, imprumutat de la Parma si pe o serie de jucatori cu varste variind intre 17 si 21 de ani. In atac Grosso, golgheterul din acel moment al echipei cu 10 reusite, De Martin imprumutat de la Vicenza si Giaccherini. Doar 3 jucatori peste 26 de ani prin urmare vom pierde puncte pe lipsa de experienta in momente critice.

Lipsa de experienta si nivelul competitiei m-a determinat sa tin cont foarte mult de mental si fizic si mai putin de partea tehnica. Oricum jucatorii cu calitati tehnice la nivelul asta sunt foarte rari, diferenta e facuta in general de jocul de echipa.

Canavese erau vecinii nostri de clasament si vroiam cel putin un egal din deplasarea asta. Am jucat foarte bine tactic si nu le-am lasat nici un spatiu, au ajuns la poarta noastra de trei ori in tot meciul. Am avut si cea mai mare ocazie la o lovitura libera a lui Carbone care a izbit transversala si am fi putut pleca astfel cu trei puncte dar… debutul s-a terminat 0-0. Mai rau e ca B.Carbone si Grosso au incasat cate un galben si vor lipsi o etapa, doua piese de baza…

Imediat dupa ce am ajuns acasa un ziarist local m-a abordat la coborarea din autocar iar Constanta imi traducea.

“Mandorlini nu are un sezon foarte bun. Aveti de gand sa jucati cu el titular ?”

“Cine e Mandorlini ?”

“….”

“Aaah, Mandorlini, baiatul imprumutat de la Parma. E playmakerul meu. Lasa-ti-l in pace sa se obisnuiasca un pic cu stilul de joc! A trecut doar un joc si deja il futeti in gura ca a jucat slab ?”

“Ha ?”

“Dispari rapid pana nu-ti F*t una peste bot ca ma enervezi! Ziaristi de cacat ce sunteti! A trecut un joc si deja bagati strambe”

Constantei ii placea, se dezlantuise in traducere, ii erau multe cuvinte familiare.

A doua zi ziarul local ma desfiinta pentru egalul din deplasare. Mda… curvelor de ziaristi care sunteti voi! Daca-l mai prind pe ala ii rup fata!

Urmatorul joc – acasa cu Ivrea, echipa din coada clasamentului ultimul din acest an, inainte de pauza de 3 saptamani de iarna. Primul joc in fata propriilor suporteri, avem emotii… 3 puncte erau un must!

Temperatura de 1 grad si stratul fin de zapada ce acoperea terenul de joc nu prea se potriveau cu planurile mele de debut in fata propriilor suporteri. Ca jucator mi-a placut intotdeauna sa joc pe zapada, pe ploaie, pe vreme urata in general. Ii ardeam pe adversari (in general atacanti cu piele fina si sensibila) “fara sa vreau, domn arbitru!” iar arbitrii se prindeau mai greu daca era terenul de vina sau eram doar… eu. Dar acum, ca antrenor, jucand acasa cu o echipa din subsol… baga-mi-as! Nu-mi convenea… ne lipseau si cele doua piese grele. Dar asta era cea mai mica grija. Inaintam spre banca de rezerve ganditor. De fapt tragem cu ochiul catre tribuna, studiam publicul “de acasa”, carora le eram indiferent se pare. Intr-un colt al tribunei zacea un banner, am ridicat privirea sa-l vad mai bine. Unul dintre cuvinte imi era necunoscut. Constanta, care starnise cateva fluieraturi la iesirea din tunel imi traduse “Antrenor tigan ? Grazie Calisti!” In cateva secunde eram deja acolo si trageam cu toata forta de banner, in timp ce tribuna se agitase deodata. Cativa carabinieri sarisera sa ma ia de acolo si trageu de mine, eu de banner, iar din tribuna flegmele zburau catre locul unde eram. Si nici nu stiti ce naspa sunt niste flegme primite in fata cand afara sunt aproape zero grade...

“Futu-va-n gura de broscari nenorociti! Baga-mi-as p**a in gura voastra de ignoranti! Tigan, ha ? Tigan ?”

Urlam in gura mare! Nimeni! Nimeni nu ma facuse vreodata tigan pana la nenorocitii astia! Spiritele erau aprinse si tribuna ma fluiera. Mi-am sters spumele de la bot, flegmele de pe costumul pe care il imbracasem special pentru debutul de acasa si m-am indreptat catre banca de rezerve. Tribuna incepu sa scandeze ceva din care intelegeam doar Muciulescu. Muistii! Constanta ridica din umeri, nu intelegea nici ea. Muista!

Prima repriza s-a scurs repede, toata lumea inca era inca ancorata in tensiunea dinaintea jocului. La pauza am plecat catre cabine intr-un cor de 1700 de fluieraturi. Dupa vreo 10 minute de la pauza oaspetii au zguduit transversala si corul de fluieraturi se intetise. Imediat dupa aceasta faza Selleri a avut o actiune personala, l-a gasit in careu pe Mandorlini, pirueta, sut si Gooooooooooooooooool!!! Am aratat degetul mijlociu catre “acel” colt de tribuna, de fapt catre cer si am alergat catre jucatori cat ma tineau picioarele sa ma bucur de gol alaturi de ei. Intors catre banca m-am trezit cu o gramada de pungi de hartie, sticle de plastic zburand in directia mea. Am facut toate cele trei schimbari cu gandul ca pana la final sa ies foarte rar de sub copertina bancii in speranta ca voi scapa viu. Esposito s-a rupt dupa doar 3 minute de cand intrase si ultimele 30 de minute am jucat in 10. Finalul ne-a prins in aparare calariti de catre oaspeti si cu 3 minute inainte de sfarsit o saracie de la oaspeti a egalat la o minge aruncata in careul nostru. Fluier final si carabinierii m-au escortat pana la cabine in dezaprobarea generala.

In zilele urmatoare am citit cronica partidei:

“Biserica si fotbalul, doua religii la care ne inchinam duminica de duminica. Insa duminica aceasta nu prea a fost loc de rugaciune pe stadionul Pietro Fortunati si totul datorita noului antrenor. De unde vine acest antrenor Muciulescu care a starnit totul ? Acest…Il Muce!”

Curvelor!