Povestea Progresului șI Povestea Profesorului De Matematică

[de_ce]

-Pule, mii de pule! Nu e posibil așa ceva!

-Este. Te dă în judecată.

-Omule, înțelege că e nebună, nici măcar nu am fost prezent.

-Eu înțeleg, dar am vorbit cu părinții și sunt porniți împotriva ta. Vor face orice le stă în putință să te vadă jos dacă nu cedezi.

-Dar nu am fost acolo!

-E cuvântul tău împotriva cuvântului ei. Plus o pereche de chiloți rupți. Chiar crezi că reputația a de șarmant va face vreun bine în fața unor ochi de adolescentă cu ochii umflați de plâns?

-Ce legătură are impresia? Nu am fost acolo. Punct!

-Și cum crezi tu că o să demonstrezi? O să chemi la proces o curvă a cărei număr nici nu-l mai găsești?

-Da. O să o caut. Îl rog pe Emil să se plimbe cu mine prin tot orașul până o găsesc. O să o găsesc!

-Hai, știi că nu e fezabil. Chiar dacă o găsești, va trebui să-i dai bani ca să semneze o declarație pentru tine, cum că ați petrecut noaptea împreună, iar dacă îi dai bani nu mai e tocmai o declarație credibilă, nu?

-Nu, nu se poate, trebuie făcut ceva.

-Nu e nimic de făcut. tot ce poți face, dacă vrei să eviți procesul și scandalul atașat, e să îți dai demisia.

-Așa, și cu ce mă ajută? Știi vreun post liber în oraș? Știi vreun liceu dispus să mă primească cu brațele deschise?

-Nu chiar. Dar în vară poate prinzi ceva scos la concurs...

-Nici tu nu mă ajuți.

-Dane, asta e soluția cea mai bună. M-au sunat astăzi de la Tion să mă întebe dacă reprezint un profesor de liceu într-un scandal sexual.

-Mda, spune-le să mă sugă ca o adolescentă disperată dupa... Sau nu, te sun mai târziu, e inimaginabil ce se întâmplă. Trebuie să-mi pun gândurile la punct.

I-am închis scurt lui Mihai și am încercat să-mi conturez viitorul. Am stat cu ochii închiși 5 secunde. M-am enervat. N-am reușit. Ce poate face un profesor de matematică de 26 de ani cu nici 2 ani de predat la activ după ce își dă demisia la jumătatea semestrului al doilea? Ah, da, cu o reputație proastă la activ într-unul dintre cele mai bune licee din oraș.

Vorba unui prieten, "Coa', nu te enerva, dă-ți demisia și du-te la țară! Undeva lângă Timișoara, găsești tu ceva. Cui o să-i pese că ți-a plăcut o elevă? O să te primească ăia cu brațele deschise. Vii de la Shakespeare." În primul rând nu am avut nimic cu Giorgiana. În al doilea rând, pule, nu vreau la țară! Nu vreau să fac naveta. Nu am mașină. Nici măcar nu am carnet! Ce e mai grav, nu vreau să fiu nevoit să dau apartamentul ăsta băncii! Mi-am făcut un credit pe 30 de ani pentru el. Pule, mii de pule! Ah, nici în gând nu pot să vorbesc fără să mă enervez.

Nu îmi dau demisia și cu asta basta! Să mă dea ei afară. Poate îi dau eu în judecată!

Hmm. Nu. Asta înseamnă proces, și complicații, și bani pierduți aiurea, și cazier, și alte acuzații, și bârfe, și necazuri pe viitor. Dar, de ce? Ce-i puteam face proastei dacă s-a îndrăgostit de mine? Am refuzat-o și am refuzat-o frumos. Pe cât de frumos am putut. Ce-i cu răzbunarea asta către mine? Nu ajută pe nimeni, doar îmi distruge mie viața.

Nu. Îmi dau demisia de la liceu și cu asta basta! O comunic tuturor, fără explicații. E decizia mea și nimeni nu are ce face. Să mă lase toți în pace. Totul o să rămână între mine, Mihai, Giorgiana, părinții Giorgianei și atât. O să văd eu ce o să fac.

De ce, mamă, de ce? se auzi vocea de la celălalt capăt al receptorului, cu dezamăgirea cu care doar mamele pot să rostească unele cuvinte.

[il muce]

inspirat de realitate, hehe

cica profii de sport scapa basma curata, cei de matematica nu prea  

[mcity74]

Nea' profesore, zimi si mie cat face logarin3 din baza 2. Cred ca asa e ecuatia )

[DanyBobo20]

Nea' profesore, zimi si mie cat face logarin3 din baza 2. Cred ca asa e ecuatia )

Nu prea ai trecut pe la scoala, asa-i?

[Mimo]

Logaritm in baza 2 din 3, cred ca asta dorea sa spuna.

Un story extrem de promitator, astept sa vad ce ne pregatesti.

[mcity74]

Nu prea ai trecut pe la scoala, asa-i?

Deloooooc

[de_ce]

Ziua marilor mirări

-Un an? am făcut eu, ridicând o sprânceană în stilul Jack Nicholson spre Mihai, avocatul, impresarul și prietenul meu. Probabil aș fi reacționat mai nervos în alte circumstanțe, dar cvasi-lipsa de activitate din ultimele patru luni mă domolise până la apatie.

M-am întors spre biroul cu steguleț în colț.

-Nu vreau să începem pe picior greșit, dar n-am făcut școala de antrenori pentru a lucra un an, domnule Sas, am continuat adresându-mă pe cât puteam de politicos, cu toate că mă cam enervase lejeritatea discuției. Îmi venea să-mi împlânt coatele în masă și să-mi aduc bărbia deasupra pumnilor împreunați, să-l privesc mai de aproape, dar Mihai mi-a reamintit prinzându-mi cotul stâng că o postură agresivă nu ar fi ajutat.

A zâmbit șmecherește și cu multă importanță, balansându-se stânga-dreapta pe scaunul directorial supra-dimensionat.

-Ștefan, te rog, mă faci să mă simt bătrân, mi-a replicat senin, zâmbind în continuare doar cu colțul gurii.

Omul încerca să fie prietenos, dar mie mi se părea că forțează nota. Aș fi preferat un ton mai puțin familiar, dacă nu oficial, în negocieri. Aveam să înțeleg mai târziu de ce se comporta așa.

-Și de câți bani vorbim? făcu Mihai, ușor amuzat de fețele pe care le făceam eu.

A deschis hârtia împăturită de pe masă, împinsă înspre el de domnul Sas și mi-a aruncat un scurt:

-Dane, hai afară să vorbim.

-Nu, insist pe durată, vreau un contract pe doi ani.

Văzând că fac nazuri ca un copil încăpățânat, mi-a repetat mai apăsat:

-Dane, haide te rog afară să discutăm între patru ochi.

Ieșind în anti-cameră m-a repezit entuziasmat, de parcă el ar fi semnat contractul:

-Acceptăm orice durată, uite câți bani sunt dispuși să-ți dea!

Am deschis hârtia și am făcut ochii mari.

...

Două ore mai devreme

-Nu trebuia să avem întâlnirea la 11? De ce naiba m-ai trezit la ora asta? Mă strâmbam deranjat de soare, de ora vulgară a dimineții afișată pe ecranul telefonului și de o durere groaznică a umărului drept. Dormisem pe o parte toată noaptea. Mă așteptam să dorm ușor, iepurește, dar îmi uitasem emoțiile într-un subsol din Piața Unirii, un fel de local-restaurant, un pic peste categoria "bombă".

-Ba da, dar nu vreau să întârziem. Vin să te iau cu mașina în jumătate de oră. Să fii gata, că nu mai urc sus.

Mi-a închis. Bine că mi-a închis. Ce basca mă-sii m-a trezit la ora 9? După 4 luni de trezit la prânz, mers la cursuri după-masa și carafe de vin toată noaptea, dar doar în compania femeilor care își dovedeau vârsta cu buletinul la vedere, orice oră ce putea să fie descrisă drept "dimineață" îmi suna prost.

...

-Facem cam o oră până acolo, și îmi zâmbește cu zâmbetul unui om care are conștiința trezitului devreme. Cumva cu superioritate.

-Câââât?!? Punându-mi palmele peste ochi ca să mă asigur că nu-mi pică fața. Ar fi trebuit să dau mai tare, de ciudă că nu băusem decât jumătate de ceașcă de cafea.

-Păi calculează și tu, profesore, sunt 55 de kilometri.

-Dar nu mergem la Giarmata? fac eu, cu spânceana stângă ridicată în cea mai mirată față pe care o puteam face fără prea multă cafea.

-Ce naiba? E probabil cea mai importantă zi a ta din ultimul an și tu nu ești atent? Gătaia!

-?!?...

[il muce]

ce "mitic" sunt!

citind despre un "subsol din Piata Unirii" m-am gandit la pasajul de langa Unirea din centrul vechi al Bucurestiului, unde sunt si cateva bombe

abia la final cand am vazut Giarmata/Gataia mi-am dat seama ca e vorba de Timisoara /me turn head in shame

fiind un stil de story care imi place foarte mult am "bifat" follow topic  

[Alywan]

Cand am vazut titlul, mi-a trecut prin minte fraza " Da mama cu biciu-n mine!"

Nu stiu de ce...

[nebunel]

si eu tot la fel am avut impresia,dar per total un story extrem de impresionant le are de_ce

[Srdjan]

Foarte interesant pana acum. Ai sustinerea mea, ca esti timisorean de-al meu

[de_ce]

Vine simpaticul meu asistent cu idei multe după ce s-a cazat cu o idee măreață:

- Domnu' Ștefancu...

- Dan.

- Domnu' Dan...

- Petrică, te rog, doar Dan, fără domnu'.

- Nu pot să vă zic așa, prefer cum zic băieții, "domn' profesor", am învățat de la primărie că e importat titlul.

Despre cum era să ajungă Pertică al meu primar, Petru Petrișor Panescu pe numele lui adevărat, chiar e de povestit. Mi-a spus un fost coleg de-a lui de la Reșita, cică "nu a ieşit primar din cauza fratelui unui fin de-al lui, cu care s-a certat. Şi cum neamul ăluia e mare în Ocna de Fier, a pierdut alegerile pentru 60 de voturi!" S-a scris și în ziare de el.

Dar a ajuns viceprimar, iar acum și secund la echipa din Gătaia. Cred că pe undeva îl râcâie atâtea titluri de secund, că nu are ocazia de a-și pune ideile în aplicare fără aprobări.

- Fie așa, zi-mi domn' profesor.

Deja îmi place titlul.

- Deci domn' profesor, mi-a venit mie o idee în timp ce despachetam. Am un prieten care e profesor de educație fizică la Bocșa. Ce ar fi dacă am da cu ajutorul lui o circulară prin licee, cum că am căuta fotbaliști tineri? Stăm cam subțire cu echipa.

- Nu ar trebui să-i vedem mai întâi pe ai noștri la joc?

Se enervează că nu vreau să-i urmez sfatul, dar continuă cu mult entuziasm:

- Ba da, dar ar strica să avem ceva tinerei cu talent? Facem Școala de fotbal Gătaia!

- Hahaha, bun, dă telefoane, dar dacă nu vine niciunu' să nu spui că nu ți-am zis!

Știam din experiență că circularele alea nu sunt citite nici de secretare în timp ce-și fac unghiile.

...

Nu crezi că l-am ambiționat. Pe 1 iulie, după ce nu primiesem niciun telefon, îmi spune:

- Domn' profesor, v-am făcut program. Weekendul ăsta mergem la Brașov și ne întoarcem prin Arad. Prietenul meu, știți, profesorul de sport de la Bocșa, mi-a zis că are doi foști colegi de facultate, unu' în Arad și altu' în Brașov care ar avea ceva elevi buni de fotbal, dar ar trebui să mergem să vorbim cu familiile.

Sunt impresionat de ambiția lui.

- Tot nu ți-a trecut ideea? Niciun telefon n-am primit, nici măcar care să ne ceară informații.

- E un băiat la Brașov care sigur o să vă placă. Are niște idei în joc, fantastice...

Vorbește repede, agitat și scuipă tabla achiziționață pentru scheme de joc din stânga mea. Râd în sinea mea de el și ideile lui. Cred că lui îi plăcea profilul, eu aș fi preferat disciplinați.

- ...dar joacă în echipă și aleargă mult!

Eh, cu asta mi-ai stârnit interesul.

- ...și la Arad sunt mai mulți, de la liceul sportiv. Plus că am vorbit deja și cu domnu' Sas, ne dă mașină. Și diurnă!

...

Și am fost la Brașov, unde am găsit chiar doi jucători: Tufar, 15 ani, atacant, tinerelul cu fler de care îmi spunea Petrică, plus un fundaș central, Pancu, 16 ani, înalt, curajos și cu viteză bunicică pentru vârsta lui. Ne-am înțeles cu părinții, am vorbit cu directorul școlii pentru transfer, în două săptămâni îi aveam pe amândoi la Gătaia.

Partea cea mai interesanță a fost la Mediaș, unde am dat eu o cafea pe drumul de întoarcere și am zărit un puști jucând în curtea liceului din apropiere. Stelian Șuteu. Bun nume, are un șut năpraznic. Viteză, stopuri bune, marcaj și deposedări remarcabile, la care se adăuga o determinare cum rar vezi la puștii care au ceva calități tehnice.

L-am luat pe Stelică cu mașina direct din curtea școlii și am oprit la Valea Lungă doar cât să-și facă bagajele și să-și ia la revedere de la prinți. Tac-su nu s-a arătat impresionat, dar maică-sa era de-a dreptul fericită că puiuțul ei are ocazia să-și urmeze pasiunea.

Din Arad în schimb n-am plecat tocmai mulțumiți. Am găsit doar o rezervă de portar, Poenaru, și o rezervă de fundaș central/dreapta, Filaret, amândoi înăltuți, dar fără calități deosebite. Cei chiar buni pe care am fi vrut să-i semnăm au zis că nu se mută la sat pentru a juca în divizia D. Eh, fițe de puști. Nu știu ei ce ambiții ascunse am eu pentru Progresul Gătaia.

...

Nu mare mi-a fost mirarea când m-am întors să primesc un email de la mama unui puști din Huși, cum că familia e dispusă să-l trimită în partea cealaltă a tării ca să joace fotbal. Petrică se bucură lână mine.

Luni dimineața la prima oră am pus mâna pe telefon să vorbesc cu familia, iar mama mi-a mărturisit că e secretara la liceul Cuza din Huși și a văzut circulara noastră. (Am vrut să-l strig pe Petrică să-l miștocăresc puțin) Bun, dar băiatul? El ce zice? Îi place fotbalul, joacă binișor, dar nu are veleități de fotbalist. Și vrea să vină? Dacă părinții zic că e mai bine, da.

Un singur scouter contractasem, dar ăla deja plecase în Rusia, că sigur găsește jucători care să vină să joace pentru noi. Da, în divizia D, într-un orăsel de lângă Timișoara, vezi să nu. Cu toate astea, domnul Sas a fost de acord.

...

- Cum facem cu Mihăiță Toma, Petrică?

- 'tu-le mama lor de scouteri. Cheltuie banii și se plimbă prin tări străine. Nu ne ajută cu nimic!

Acceptase un salariu de 5500 de euro pe sezon, iar acum era ofticat că și antrenorii și scouterii, pardon, souterul, câștigă de 2 ori mai mult decât el. Eu i-aș fi dat mai mult, dar el a zis că nu vrea bani prea mulți, că oricum își împarte timpul și cu primăria.

Încerc să-i calmez furia:

- Deci, Petrică, vrei să te duci tu până în Moldova? Dacă nu-ți plătește domnul Sas deplasarea, ți-o plătesc eu.

Am un salariu obscen, mi-e și rușine să spun cuiva de la club cât primisem de la domnul Sas. Oricum nu prea am ce face cu banii, stând mai mult în Gătaia decât în oraș. Calcul scurt. Maxim 1600 km dus-întors. 8/100 consum. 150 de euro și stima lui Petrică.

- Plus diurnă, încerc eu să glumesc.

- Nu e nevoie, domn' profesor, nu cred că aveți nici dumneavoastră salariu așa mare..

- Păi și credem părinții pe cuvânt? E clar că băiatul numai ambițios nu e.

- 'tu-le mama lor de scouteri!

- Uite cum facem, trimitem contractul de juniorat prin poștă, iar între timp poate reușim să primim un clip, ceva, cu băiatul, ca să ne putem hotărî, încerc eu să-l includ și pe Petrică în luarea de decizii.

- Nu, nu se face, nu putem să-l luăm chiar fără să-l vedem.

- Spune tu atunci cum să facem.

- Și chiar mi-ați plăti dumneavoastră drumul doar ca să văd un băiat?

- Da, Petrică, a fost ideea ta și e important să credem unii în alți.

Marți, pe 5 iulie, Petrică pleca spre Huși cu telefonul descărcat.

[de_ce]

25 martie 2012

Echipa de la Gătaia, Progresul, lanterna roșie a campionatului, își trece în cont primele puncte în divizia D după prima victorie stagionară. Cu doar trei puncte în clasament, antrenorul echipei de la Gătaia încă îşi mai face iluzii în ceea ce priveşte o eventuală salvare de la retrogradare.

Fuck! M-am trezit speriat și transpirat. Ceasul cu cifre rosii de pe micuța noptieră din dreapta patului arată ora 06:02. Nici când predam la liceu nu mă trezeam la ora asta. E clar că n-o să pot dormi bine în casa asta închiriată. Sau poate sunt doar emoțiile primei zile? Ce naiba, mai am 4 ore până la prima întâlnire cu băieții, nu mă știam așa emotiv.

Dar dacă nu reușesc să scot niciun punct? Dacă retrogradăm? Dacă datorită mie se desființează echipa? Ei, și ce dacă? Îmi iau banii promiși de domnul Sas și mă car. Dar ce o să fac mai departe?

De ce, mamă, de ce? Iar îmi răsună în cap întrebarea mamei. Dacă meseria asta nu e de mine? Dacă nu reușim să promovăm cum sper eu în ascuns? Dacă retrogradăm?

O să alerg vreo oră prin orășel și mă opresc în centru la o cafea, o să mă calmeze sau măcar o să mă obosească. Da, să-mi iau un carnețel. Îmi trebuie ghete noi pentru antrenament. Și ceva încălțări de alergat dimineața. Oare băieții au echipamente complete? Au toți ghete bune? Dar apărători? Fuck, ce emoții am.

Ora 10.

Douăzeci și cinci de băieți mă așteaptă pe gazonul de la Gătaia într-un vânt câmpenesc care aduce cu el nisip, miros de bălegar și ulei de motor de la gara din apropiere.

Îl am lângă mine pe Mihai, prietenul, avocatul și impresarul meu, plus domnul Roșu, director administrativ al clubului, ceva secretar pe la primăria din Gătaia. Patronul nu e, iar cei doi trebuie să plece în jumătate de oră. Mișto. Mișto rău. Din staful tehnic nu e nimeni. Aș fi preferat să facem cunoștință mai ceremonios, să mă introducă cineva colectivului. Sper că am staf tehnic.

Am emoții. Jucătorii au picioare subțiri. Dacă retrogradăm?

- Bună dimineața, sunt Dan Ștefancu, noul vostru antrenor. Am fost profesor de matematică, deci o să aștept ordine și disciplină de la voi! Vreau să iasă mai întâi în față jucătorii legitimați, să-și spună numele, poziția în teren și vârsta.

Chicote în rândurile de băieți.

- Vasile Cozma, portar, 30 de ani

- Alin Karscu, fundaș central, 28 de ani

- Florin Damian, mijlocaș central, defensiv, 25

- Ionel Bungău, playmaker, 23.

Râsete între băieți.

- Ciprian Bucure, stopper, 30

- Alexandru Sitaru, portar de rezervă, 25

Atât? Ăștia îmi sunt toți băieții? Cine naiba sunt restul? Cred că retrogradăm!

- Păi și restul?...

- Sunt băieți din oraș care mai joacă pentru echipă, mi-o taie scurt Roșu. Eu trebuie să plec, aveți numărul meu de telefon dacă e nevoie de ceva, domnul Sas o să treacă mai târziu.

Mai târziu când? îmi vine să-l întreb în timp ce-l scuip pe pantofii de lac. Om mai scârbos n-am mai văzut de mult. Cu așa spijin cred că retrogradăm.

- Bine, perfect, dar o prezentare o bazei de pregătire, un ceremonial de început, ceva?

- Unde te crezi, profesore?

Deja îl urăsc cu convingere, nu i-am permis să mi se adreseze la per tu. Le dă idei jucătorilor.

- Dar, hai, mâine facem o conferință de presă mică, oricum vrea și domnul Sas. Am plecat. Spor la alergat, băieți!

Cât de tare îl urăsc, nici nu ne-am cunoscut bine și deja îmi subminează autoritatea. Și mai și pleacă. Mihai îmi zâmbește amar, dar îmi dă de înțeles din priviri că mai rămâne, să nu mă lase chiar singur.

- Ce faceți, bă, v-ați aliniat pentru inspecție? se aude vocea unui piticot dinspre șoseaua ce duce la gară.

- Ăsta cine mai e? îmi scapă mie destul de sonor ca să audă toată echipa.

- Racolțea, mijlocaș, 23 de ani neîmpliniți, a jucat în C la Motru, îmi spune Cozma, portarul.

- Tinere, e trecut de 11, era vorba să ne vedem la 10.

- Nu m-am trezit...

Ah, ăsta e primul pe care-l dau afară, nu am nevoie de vedete în divizia D.

Sigur retrogradăm!

[Razwyx]

Tu esti un fel de Cristi Pustai dar mai fricos! De cand am inceput sa citesc am gasit replica retrogradam de vreo 5-6 ori!

P.S: Nici nu ai 11 jucatori in lot si deja incepi sa concediezi? =)))))))))

[de_ce]

@Razwyx: ca antrenor începător, frica de insucces e mareee.

------

Iese Cozma la 25 de metri după un balon rătăcit. Recuperează mingea și pasează. La adversar!

- Te omor! Urlu la el în timp ce-l văd cum aleargă disperat spre buturi.

Preia mijlocașul de la Pișchia. Șut de la 35 de metri. Pe lângă. Fua! Mi-a stat inima în loc.

..

Minge rătăcită la marginea careului. Iese Cozma și face un stop pe piept elegant în aplauzele tribunei. O prinde în mână. Dobitocule! Galben și indirectă.

- Dacă ia gol nebunul, îl bag pe puștiul de la Arad în poartă! Acum, în minutul 23.

Minge pusă la șut. Balonul bubuie din piciorul fundașului venit cu elan mare. Bară! Prinde Cozma, ridică mingea deasupra capului și-și arată toți dinții spre bancă.

- Ăsta o face dinadins!

..

Corner de pe dreapta. Execută un stângaci. Sare Cozma la minge cu un apărător advers în careul de 6 metri. Dobitocul lovește mingea cu capul!

- Ăsta la 30 de ani a dat în mintea copiilor, Petrică.

- Las', domn' profesor, n-a luat gol de patru meciuri, se joacă și el.

- Da, cu nervii mei.

..

Pasă înapoi. Cozma face stop. Alunecă. Mingea o ia spre poartă, tribuna în picioare. Bară! Iese în corner.

- Mă omori, bă, Vasile!

- Am alunecat, face el nevinovat.

Rânjește fasolea la mine și fuge să-și scuture ghetele de bară în timp ce mie îmi vine să intru pe teren după el.

..

Corner. Minge respinsă. Scapă un atacant la mijlocul terenului. Karscu, fundașul meu de bază, după el.

- Fără gol! Fără gol! Urlă Petrică în picioare lângă mine.

- Și fără roșu! Încerc să completez eu, dar sunt acoperit de veselia gazdelor din tribună.

Cozma iese până la 16 metri. Se oprește. Aleargă înapoi. Șut și gol. Cozma al meu face două întoarceri pe axa proprie ca să-și dea seama unde e mingea. Era cu spatele când a șutat ăla.

Îmi mușc gulerul de la palton de nervi.

[de_ce]

- Nu e vina mea, colegii au stat prost în teren.

- 'zgura mă-tii de copil! Nu ți-e și rușine? Din cauza ta am luat 2 goluri.

- Repet, nu e din vina mea. Dacă asta e tot, ne vedem la antrenament.

Îmi venea să-i bag pe gât brânza adusă de ai lui. Cu tot cu coș.

- Cine dracului s-a gândit că e o idee bună să-i dăm derbedeului ăsta impertinent un contract?

- Nu aveam fundaș stânga...

- Petrică, eu am zis soluție provizorie, nu contract permanent.

- Domn' profesor, eu am înțeles că e nevoie, așa că i-am dat contract, toate cele.

- Petrică, te mănânc! Și ia brânza asta de aici că împute toată sala.

Pe mă-sa în cur de impertinent. Fierb de nervi. Și dacă n-am fi condus. Măcar de n-am fi dominat. Pierdem ca boii un meci la noi acasă și ne ducem la 12 puncte de lider. Și copilul ăsta îmi răspunde și înapoi. Mor de nervi, mor!

Cum să-i fac pe ăștia să se trezească? S-au culcat pe o ureche și acum mergem din meci prost în meci și mai prost. N-am mai câștigat de 4 meciuri! Săptămâna trecută ne-am bucurat să scoatem un egal cu Arsenal Bucuvăț. E echipă de amatori, pentru numele lui Dumnezeu! Și acum dăm vina unii pe alții după ce pierdem acasă un meci pe care trebuia să-l câștigăm lejer.

Mă mir că nu au aruncat cu brichete după mine suporterii. Da, ei sunt fericiți că nu retrogradăm. În iarnă o să-i spun patronului că vreau să ne batem la promovare, poate asta îi va ambiționa și pe băieți.

Hai. Încă 4 meciuri până la vacanță. Suntem pe locul 6, la 12 puncte de lider, dar la doar 2 puncte de locul 4. Trebuie să terminăm turul pe 4. Trebuie.

- Domn' profesor, haideți că iar au venit băieții de la presa din Lugoj, apărem mâine în ziar!

..

- Nu, nu contează că am pierdut, nu suntem demoralizați, toată echipa e determinată să revină cu un rezultat bun. Ah, și golul ăla anulat n-a fost din offside!

Paștele mă-sii de meci. 1 la 2 cu Chișoda.

---

Dar să nu mă grăbesc cu povestea. A fost mult până departe.

[de_ce]

Prima zi cu băieții fost ca un film porno. Știam toți cum se va termina, cu gâfâieli și pomeniri de dumnezei, dar eram foarte curioși de ce se întâmplă pe parcurs.

După ce am stabilit că am 7 jucători legitimați și restul băieți din sat, pardon, oraș, am pornit în misiune de explorare. Am constatat foarte uimit că tribuna-vestiar, o construcție monstruasă de beton, cu circa 1500 de locuri pe bănci deasupra și patru camere dedesubt, două vestiare și două încăperi cu pereți vopsiți în albastru și alb, culorile clubului, cu dușuri, ar fi mult spus băi, nu are lacat sau vreo încuietoare de vreun fel.

Vreau musai încuietori. Toată lumea își lasă echipamentul la stadion sub comanda mea. Cumpărăm și o mașină de spălat. Vreau un pic de ordine.

Cozma m-a asigurat că nu e nevoie, Marian, administratorul stadionului, ha, ce denumire pompoasă pentru un moșuleț care tunde iarba și se asigură de două ori pe zi că n-au dispărut robineții din "băi", are casa chiar în spatele stadionului.

- Ăsta e omul cu care vreau să vorbesc! Hai să-l strigăm!

Am exagerat cu termenul moșuleț. Marian, strungar de meserie, fost mare fotbalist la Metalul Reșița, e un tip care la 50 și ceva de ani se ține bine pe picioare și cică mai joacă și fotbal "când nu sunt oameni". M-am distrat când i-am auzit povestea, după care l-am asigurat că nu o să mai fie nevoie să intre pe teren, facem echipă de profesioniști. A bombănit ceva a înjurătură și a dat să plece.

- Haideți nu vă supărați, n-a fost cu intenție.

- Flăcău, lasă tu politiețurile de oraș șî zî-mi mie cu șîni curu' popii o să joși dacă pă mine nu m-oi mai vria? S-a repezit la mine ca un taur fioros.

- Mariane...

- Zî-mi, cu șîni?

- Uite câți tineri s-au stâns, fac eu defensiv.

- ...Tineretul e viitorul, continui cu un fals entuziasm, speriat din cale afară de cel poreclit Burghiu, care nu doar îndoia metalul, ci și tibii de copii de prin județ.

- Da? Să-i vezi cum ți-or pica ei unu' câti unu' șî tot la mine ai să vii.

Bun, am început cu stângu' relația cu singurul om pe care trebuia să-l fi cunoscut înainte de a cunoaște echipa.

- Marian, poți să mai stai cu noi să ne ajuți pe aici?

- No, am trabă acas', n-am timp de stat de pomană...

I-am simțit cumva durerea din glas. Ar fi preferat și el să începem mai bine relația, ar fi preferat să fie cu fotbaliștii, să dea sfaturi, indicații, să certe tinerii. Ar fi fost bun ca secund. Dar acum nu se mai putea, i-am rănit mândria, luase o decizie și nu mai putea da înapoi.

Deși am schimbat doar câteva vorbe, se simțea că iubește fotbalul, că a trăit toată viața pentru fotbal. Cozma avea să-mi povestească despre el că învățase strungul doar pentru a juca și el fotbal, iar porecla, Burgiul, o căpătase în ultimii ani de carieră, când a reușit să-i dea o gaură în picior unui tinerel din postura de fundaș stânga.

- Mariane, promit că nu te mai deranjez, dar o cretă ai pe acasă?

Nu spun că atât de tare l-am intrigat cu creta mea, că avea să stea toată după-masa doar prin grădină, să tragă cu ochiul la ce naiba facem noi pe teren.

Băncile de rezervă erau și ele încorporate în marele bloc de beton, tribuna-vestiar de la nordul stadionului Progresul, cumva la vreo 60-70 de centrimetri sub nivelul gazonului, cu patru trepte înalte, despărțite de teren un zid subtire și jos, tot de beton, astfel că de pe teren se vedeau doar capetele jucătorilor de pe bancă. Băieții ziceau că dacă ești meseriaș poți să-i iei la țintă pe cei de pe bancă, prin gura de jumătate de metru pe care o căscau băncile deasupra zidului mic de beton.

Tocmai acel mic zid de beton din dreptul fiecărei bănci de rezervă mi-a dat ideea cu creta. Am desenat un dreptunghi generos, de vreun metru lățime, înalt cât zidulețul, în dreptul fiecărei bănci de rezervă și am făct către copiii adunați din oraș:

- Vă plac antrenamentele cu mingea?

- DAAAA, în cor.

- Perfect, astăzi nu facem niciun exercițiu fizic.

Zâmbete, mirare, veselie, unul dintre băieți a început să facă duble cu o minge de gumă cu care venise de acasă.

- Programul e simplu. 20 de pase de la 10 metri distanță în banca de rezerve din stângă, după care se trece la nivelul următor: 40 de pase la cea din dreapta. Fiecare pasă care nu nimerește dreptunghiul aduce cu sine o tură de teren, pe după linia de tușă.

Au început să râdă.

- Hai, primul!

Două ore mai târziu toată lumea făcea ture de teren de zor sub privirea distrată a lui Mihai, care uitase și de prezentări la procese și de tot, având o nouă distracție, să noteze cine și câte ture a făcut. Cozma s-a apropiat la un moment dat de mine:

- Domn' profesor, dacă îi mai alergi mult pe copii prin soare nici de mâncat n-o să mai poată diseară...

- Am zis eu că toți trebuie să fie fotbaliști? îi arunc pe un aer superior.

Mi-a zâmbit cumva prostește și s-a trântit lângă mine:

- Eu zic că ne trebuie și doctor permanent. Nu mai merge cu asistenta de lângă primărie dacă mai facem jocul ăsta 2 zile. Sigur își întinde unul vreo gleznă după cât îi pui să alerge...

[de_ce]

Întotdeauna mi-au plăcut echipele care joacă mult pe extreme, mi-a plăcut cum se desfășoară jocul într-o astfel de echipă, cum merg pasele, cum se acoperă spațiile, cum se deschid spațiile în apărarea adversă. În școala aveam un 4-2-3-1 ofensiv în minte, pe care juram să-l implementez la orice echipă prind.

- Hai că nu ești Mourinho, face Glodean către mine. Ia o echipă de juniori și învață tu un 4-4-2 bine, după care treci la "avansate".

- O să facă 4-2-3-1-le lui preferat și cu juniorii! plusează Budescu.

- 2 atacanți, ascultă-mă pă mine, ai nevoie de 2 atacanți în orice echipă din România, superior Glodean.

- Cel puțin 2! aruncă cu un accent pocit Kiss.

Râsete generale.

- Sunteți plictisitori. O să îmi găsesc echipă unde să implementez 4-2-3-1. Și dacă nu am jucători, îi aduc.

- Naivule!

Alte râsete în sala de curs.

- Hai, nu-l mai supărați, îmi sare Nicușor în apărare.

- Dane, știi care e problema? În ligile inferioare nu găsești jucători pentru ce vrei tu. Nu ai nici jucători rapizi și tehnici, extreme veritabile, care să alerge, să dribleze și apoi să centreze bine în careu, dar nici jucători de picior stâng care să joace pe dreapta și de picior drept pentru partea stângă, cu destulă viziune a jocului, ca s-o taie spre interior de pe flancuri cu șut sau pasă "printre".

Butnărașu era deja anternor de prin ianuarie la Avântul Bobda, o echipă de amatori din Liva IV Timiș, venise la școală să-și ia licența. Jucase pe la tot felul de echipe semi-profesioniste din liga a patra și a treia de-a lungul carierei, dar doar în zona de Vest, fiind prea puternic înrădăcinat să plece la echipe mai mari din alte zone. Dar se putea spune că are o oareșce experiență.

Eram cumva prieteni. Nici nu știam pe atunci că urma să-l bat condescendent pe umăr doar câteva luni mai târziu după ce-i umileam echipa într-un amical cu 7 goluri până la pauză și circa 40 de șuturi spre poartă.

- Nicule, lasă-l în pulame, din ăsta numai antrenor n-o să iasă!

- O să meargă cu laptopul pe bancă! Hă hă hă hă.

Muiștilor.

[de_ce]

Ziua doi. Ora 10.

Am doi fundași centrali, doi portari și trei mijlocași centrali, printre care și Racolțea, vedeta care mi-a ajuns cu o oră întârziere în prima zi și de care mă ambiționasem să scap. Din cei 18 băieți din oraș de ieri, am "păstrat" doar 5. Doi dintre ei au febră musculară de la alergat terenul.

- Hai, șuturi la ambele porți. Exercițiul e simplu. Vă împărțiți pe 2 echipe de câte 5, după preferințe, fiecare echipă cu portarul ei. Jocul e în 3, dar jucați prin rotație.

A, B și C sunt desfășurați în linie, între cercul de la mijloc și careul de 16 metri, cu fața spre poartă. Mingea e la A. B aleargă în dreapta, C în stânga. A pasează la B, care preia și pasează "la întâlnire", în semicercul careului de 16 metri, unde C vine și trage la poartă, cu sau fără preluare, cum poate.

După 15 repetiții, adică după ce fiecare a fost pe fiecare rol, A, B și C, de trei ori, schimbați. B aleargă în stânga și C în dreapta, astfel că veți folosi și celălalt picior. V-am făcut și o schemă.

Ce naiba fac mai departe? Chiar nu am staf tehnic? Sunt singurul angajat al clubului? Cum speră cineva să mă descurc? Nici nu știu bine de unde să încep.

..

- Alo, săru'mâinile, cu domnul Sas, vă rog.

- ...

- Da, aștept.

- 'Neața, domn' profesor. Matinal, matinal.

Bine că ești tu deștept.

- Bună dimineața. Aș vrea să ne vedem, să discutăm câteva detalii despre club. Sunt cam în ceață cu unele aspecte.

Ah, prost ales cuvânt. Prost, prost, prost. Nu se spune așa ceva în fața patronului.

- Înainte sau după conferința de presă?

- Ce conferință?!?

- Nu v-a spus ieri Roșu? Oricum v-ați plâns că nu a fost o deschidere oficială.

A' dracului, știe tot..

- Aaaaa, da, da, da, credeam că mi-a aruncat-o așa, să se scape de mine.

- Nu, nu, vine o fată din Timișoara, scrie pentru mai multe publicații.

Ha, asta e faimoasa conferință de presă? O gagică care îmi pune 3 întrebări și se cară?

- O să fie și domnul Roșu, și Marian, am auzit că l-ai cunoscut deja, vine și primarul cu vicele, să iei și băieții.

Bun, bun, așa, pune presiune pe mine. O să primesc întrebări de la o gagică, mai mult ca sigur studentă, și voi o să stați atenți la ce debitez eu. Deci nici măcar n-o să pot răspunde în doi peri.

- Perfect, asta da deschidere oficială! Dar aș vrea două cuvinte înainte de conferință, dacă se poate.

- Sigur, ne vedem la birou la mine la 11.30? La 12 am programat conferința.

Bine că ai tu birou, iar eu stau în soare și praf, în miros de bălegar și ulei de la gară.

..

- Domnu... pardon, Ștefan.

- Așa vezi, domn' profesor. Spune.

- Mi-ai încredințat o echipă, dar nu mi-ai dat și instrucțiuni. Care sunt obiectivele noastre? Care e bugetul de salarii? Nici nu știu exact cu cât sunt plătiți jucătorii.

- Scuze, am omis asta în discuția inițială. Apropo, îți place casa?

Băi, cum poate omul ăsta să se abată de la subiect.

- Da, și despre casă aș vrea să vorbim...

- E vreo problemă?! E proaspăt renovată de firma unui prieten bun, nu are cum să nu...

- Mă scuzați că vă întrerup, dar nu casa în sine e problema, casa e foarte frumoasă, foarte elegantă, foarte bine aranjată (mint. e de-a dreptul de prost gust) Problema e că e în partea cealaltă a orașului!

- Vrei mai aproape de stadion? Îmi place, îmi place! Într-un an o să vrei să dormi pe teren!

- Sincer, da. Știu că e o casă nelocuită chiar lângă Marian, cea cu etaj și curte fără pomi, chiar în spatele stadionului.

- Da, nu știu ce să spun... E a regionalei de transport feroviar, a fost casă de protocol...

- Nu pot să cred că nu știți pe cineva acolo, fac eu doar cât să-l gâdil unde trebuie.

- Ei, cum să nu? Cunosc pe toată lumea, dar cum s-au privatizat ăștia anii trecuți, e mai complicat. Oricum. Bine că mi-ai amintit de ea. Sigur rezolv!

- Mulțumesc. Dacă totul merge bine, aș vrea să fie etajul pentru mine și parterul pentru birouri.

- Dar avem birouri în centru!

- Bun, și o să alerg cu antrenorii după mine din centru până la sadion ca să dau indicații elevilor?

Ah, metehne vechi de limbaj. Auzi la mine, elevii.

- Aaaa, așa, să fie centrul de operațiuni acolo?

- Da. Cum se făcea până acum?

- Nu știu sigur, că eu am preluat echipa recent, după scandal, la un an după retrogradare. Când am cumpărat eu clubul, mă rog, nu eu, firma mea...

Aha, deci ești nou și tu, bine de știut.

- ...ăștia rămăseseră cu statut de amatori și se vedeau de două ori pe săptămână la stadion. Marian oricum are casă acolo, deci nu erau probleme.

Vai, ce gafă am făcut! Marian antrena anul trecut? Și eu l-am tratat ca pe un terchea-berchea? Nici nu mă miră că s-a supărat așa de tare. De ce naiba n-am avut noi discuția asta mai înainte, spre exemplu înainte de a-l fi cunoscut pe Marian, să nu par așa picat din plop și în fața lui, și a jucătorilor? Futu-i adineaurea mă-si de treabă!

- Să înțeleg că acum suntem club profesionist?

Încerc eu o glumă.

- Da, am făcut actele vara asta, avem statut de club profesionist, avem tot palmaresul din 1928, plătim taxe, tot.

Să-mi pice fața. Nu mi-a spus Mihai că o să antrenez un club profesionist. Poate că nici el nu știa.

- Legat de asta, Ștefan, nu am antrenori!

- Dacă nu ți-a plăcut de Marian... grohăie un răs. Vezi colegi de la școala pe care am înțeles că ai terminat-o de curând, descurcă-te!

WTF? E cel mai neinteresat președinte de club pe care l-am cunoscut vreodată. Ok, n-am cunoscut mulți, dar aveam o mai altă percepție despre tipul ăsta de personaje.

- Și care e bugetul pe anul ăsta? încerc eu apa cu degetul.

- M-am gândit la un 220.000, ar trebui să ajungă.

- Lei, adică în euro înseamnă...

- Nu, nu, euro. 220.000 de euro, pe care îi împarți cum știi între salarii și transferuri.

WTF? WTF? WTF? Omul ăsta vorbește serios?

[de_ce]

Blondă e proasta asta.

Despre obiectiv n-am mai apucat să vorbim că începea conferința de presă, dar mai era timp. Ziua a doua s-a dovedit a fi una dintre cele mai pline zile din istoria mea de proaspăt antrenor și probabil om.

..

Mă așez la biroul domnului Sas. În gând nu-i pot spune pe numele mic. M-a făcut mai bogat cu peste 50 de mii de euro, așa, peste noapte. Parcă în râs, cu ușurința unei glume despre irachieni după trei beri. Nu înțeleg de ce.

Largul birou pare mic cu 15 oameni în el. Sunt așezat la biroul cu steguleț în colț și simt cum doar postura îmi dă mai multă importanță. Cred că asta își zice și Sas dimineața. Zâmbesc spre adunarea făcută semicerc în jurul biroului, amuzat de propria-mi glumă.

Buna gagica, bună rău. Tinerică. Blondă. Chiar foarte. Blondă, zic. Cu pistrui specifici. Dacă n-ar avea ochelarii ăia enervanți cu formă alungită chiar mi-ar place.

Oare e majoră? Mă străfulgeră o idee. Brr. Poate ar trebui să nici nu vorbesc cu ea, iar mă pun ăștia la zid în oraș, iar apar în Click. Ah, stai, sunt oameni în jur. E sigur. Sper.

Îl chem pe domnul Sas lângă mine, să ia și el un bliț în ochi. Îmi strânge mâna cu convingere. Mă strâmb un pic. Chiar în timpul pozei. Pule. Dacă nu-i place gagicii de mine o să pună fix poza asta în ziar, lângă un titlu de toată jena "Profesorul dezgustat de Gătaia" sau așa ceva.

> Sunteți noul antrenor al Progresului Gătaia. E funcția pe care o doreați?

- Sunt încântat că domnul director Sas (îi simt parcă zâmbetul undeva în dreapta mea) a avut încredere în mine pentru această poziție.

(Mint nonșalant, sunt aterizat din cireș și n-am nici cea mai vagă idee cum. Nici domnul Sas nu cred că știe. Sau?)

> Aveți deja jucători preferați, știți cu cine veți juca și cu cine nu?

- Ar fi nedrept să iau decizii definitive fără să-i fi văzut la joc.

(Gagica asta e proastă rău. N-am încă 11 jucători, cum să am preferințe?)

> Urmează transferuri?

- Desigur, suntem în căutare de jucători noi și urmează să semnăm chiar zilele viitoare câțiva.

(Ok, asta a fost chiar gogonată, sper să nu se prindă că n-am nici cea mai vagă idee despre cum să-mi fac echipa, n-am nici măcar măcar staf tehnic)

> Cât de implicat veți fi în conducerea echipei?

- Cât îmi permite timpul, fac eu, mirat de ce-mi ieșea din gură.

(N-am nimic mai bun de făcut de când cu scandalul din liceu. S-au dus dracului și meditațiile, și tot)

- Dar, aș vrea ca jucătorii să știe că pot veni la mine cu orice problemă, dreg eu busuiocul.

> La ce să ne așteptăm pentru perioada de transferuri? Cheltieli masive sau chilipiruri?

- N-aș spune că am o preferință.

(Nu mă așteptam la întrebarea asta, dar cred că am răspuns corect.)

> Gătaia pare să aibă un staf tehnic cam subțierel. Cum veți rezolva această problemă?

(Mda, dacă m-am certat cu Marian, acum n-am staf tehnic)

- O să-mi aduc oamenii mei zilele următoare, răspund cu convingere.

(Ok, pe asta de unde am mai scos-o? Ce mă bag singur în căcat cu căcatul ăsta de conferință de presă. Căcat!)

> Vasile Racolțea pare să fie pe picior de plecare, având nu mai puțin de 4 cluburi pe urmele sale. Pleacă sau rămâne?

(Aha, am cluburi interesate de vedeta care întârzie. Ce-ți fac aripi, dobitocule!)

- Nu pot răspunde acum la întrebare.

> Vrem un răspuns clar! Pleacă sau nu?

- Da, îl vindem!

(Sper că îl vindem. Ah, ce aș fi vrut să-l iau prin surprindere pe dobitoc)

> Se poate spune că Liga a patra e competiția pe care vă veți axa?

(Blondă e proasta asta.)

- Mda.

[de_ce]

și încă nu e nici ora 5

- Trebuia să fi plecat de la 11, e 2 și încă sunt aici.

- Mersi, Mihai, ești un prieten bun, dar tu m-ai băgat aici, acum ajută-mă.

Îmi aprind o țigară. Îmi tremură și mâinile de la prea multă cafea.

- Hai, domn' profesor, hehe, așa ți se spune, nu? Te descurci tu.

- N-am chef de glume. Ăștia au ditai așteptările de la mine, iar eu chiar nu știu ce să fac.

Dau fumul pe nas în timp ce trag un fum. Furnal i se spnea stilului ăsta de fumat pe vremea când eram elev în liceu.

- N-ai prieteni de la școala de antrenori?

- Nu.

Scot fum și mă duc cu gândurile departe.

- Nu fi nesuferit, trebuie să fi rămas în relații bune măcar cu cineva.

- Ok, Butnărașu, dar e antrenor la Bobda, n-o să vină să mă ajute pe mine. Mie îmi trebuie un secund care să știe cu ce se mănâncă lumea asta. Nu știu de unde să încep! Poți să înțelegi asta?

- Sună-l, cere-i un sfat!

- Și să-i spun ce? "Nu te supăra, nu cunoști vreun fraier care să vină la Gătaia și să facă munca în locul meu, că eu nu știu de unde să încep?"

- Exact, minus ultima parte.

Râde.

- Dă-te'n pulă...

Sunt întrerupt de un idivid.

- Domn' profesor, ziariștii pleacă, dar vor să vă ceară numărul de telefon.

- Mihai, mai stai 5 minute, te rog. Vreau să mai vorbim ceva.

Arunc țigara și o calc apăsat cu piciorul.

- Foarte elegant ați răspuns, blonda către mine.

- Mulțumesc.

- Suntem obișnuiți cu înjurături și râsete din sală, completează fotograful.

- Da, m-am abținut cu greu.

Râd amândoi.

- Dar, așa, off the record, crezi că vei face față? mă ia la per tu blonda.

- Apropo, Dan. Îi întind mâna.

- Sofia. Încântată.

- Și ca să-ți răspund la întrebare, da. O să facem o figură frumoasă anul ăsta.

- Și cum te vei impune în fața lor? Pari băiat de oraș... nu țăran cu mână grea, cred că ar fi vrut să completeze.

- Matematic!

N-au râs la gluma mea.

- Serios, liga asta cred că are nevoie și de prospețime...

- Nu doar de experiență? mă ia peste picior fotograful.

- Dane, eu am plecat la Reșita.

Mihai din spatele meu. Salvat de clopoțel.

- Stai, n-am vorbit că vin cu tine?

Se încruntă până să priceapă că vreau să scap de întrebările celor doi.

- Notează te rog numărul meu, dacă mai sunt întrebări.

O reped pe blondă.

- Am, plecat. Numai bine!

..

- Și vrei să faci la Reșita? mă întreabă Mihai în mașină.

- Să beau un pahar de vin?

Râdem amândoi.

- Serios, i-ai lăsat pe băieții ăia fără să le spui nimic.

- Îi pune Cozma la alergat, sunt sigur.

- Cozma fiind... portarul?

- Da, viitorul meu căpitan.

- De ce nu-l iei pe el secund?

- Crezi că ar vrea?

- Nu poți să știi dacă nu întrebi.

- Bine că ești tu deștept.

..

În față la tribunal Mihai pune o frână bruscă, scârțâit de roți. Intră și cel din spate în noi. Îmi dau zdravăn cu capul în tetieră, după ce era să mă împlânt cu nasul în bord.

- Băăă! Cum traversezi așa? Nici nu te uiți!

- E trecere de pietoni, 'npula mea!

Și era trecere de pietoni.

- Dar nu te-ai fi uitat în dreapta!

- Și tu vii ca boul, cu viteză.

- Pietonii se uită când traversează!

În fine, ajungem la poliție pentru schimb de acte, declarații și înjurături.

Noi doi, pietonul și tipul cu Loganu' din spate, săracul, intrase bine în cârligul de remorcă de pe Pajero lui Mihai. Și ce mai adunătură: un avocat, Mihai, un viceprimar, pietonul, un consilier local, loganistul, și eu, fost profesor de matematică, proaspăt antrenor la o echipă din divizia D, un fel de nimeni.

- Domn' antrenor, bună ziua! intră polițistul vesel în încăperea umedă.

Damn, sunt deja vedetă?

- Să trăiți! răspunde viceprimarul.

- Ce faci, Petrică, cum de ai ajuns pe la noi?

- Eh, era să mă calce ăștia cu mașina, întreaptă mâna spre noi.

- Cum merge băiatul meu? Aleargă?

- Să știi că nu-i rău, face progrese, cred că anu' ăsta prinde și echipa mare.

- Mică-i lumea, exclam eu cu voce tare. Ups!

- Matale cine ești? Că ăștia's rășițeni de-ai mei, iar pe domn' avocat îl tot văd prin oraș, își îndreaptă atenția spre mine polițistul.

"Doar pasagerul din dreapta", îmi vine să-i răspund, dar în schimb arunc cu aroganță:

- Noul antrenor principal la Progresul Gătaia!

- Au ăia bani de antrenor? îi scapă consilierului.

- Da, avem buget mare anul ăsta, facem echipă de C, îmi dau eu importanță.

- Uite, Petrică aici, își caută echipă care să-l și plăteacă, că Doană ăsta bagă banii în buzunar, se distrează polițistul.

- Nu vreți un antrenor de copii bun? Nervos, exiget, dar bun, continuă tot el.

Nici nu știu dacă oamenii ăștia vorbesc serios sau mă iau la mișto. Niciodată n-am reușit să înțeleg jocurile cu vorbe ale țăranilor.

- Ba da, chiar venisem la Reșița să-mi găsesc un antrenor. Mă bag eu în joc sub privirea mirată a lui Mihai.

Mă întorc spre viceprimarul-antrenor cu mâna întinsă:

- Domnul ...

- Panescu.

- Pănescu?

- Panescu. Petre Panescu. Petrică pentru prieteni, cu capul spre polițist.

- Dan Ștefancu, domn' profesor între prieteni, la mișto eu.

- Profesor de sport? se bagă în seamă loganistul.

- Matematică. Eu, rece și sigur.

De dimineață eram disperat că nu știu ce să fac, iar acum mă dau deștept din postura de antrenor în fața unor țărani. Deși nu s-a schimbat nimic. Cred că o să beau vin de dimineață de acum încolo.

- Chiar sunteți interesat de schimbarea echipei? încerc eu apele.

- Doană e un bou, m-aș duce oriunde numai să nu-l mai văd!

- Se ceartă ăștia de două ori pe zi, se distrează polițistul.

- Pot să vă scot la un prânz, să discutăm serios? Mă mir singur de ce pot scoate din mine.

- Milică, un' tre' să semnez pe declarații? Mă duc cu domn' profesor la masă, aci în centru.

- Vezi poate te mai calcă o dată, râde polițistul.

- O luăm pe pietonală!

Băi, ce zi pot să am. Și încă nu e nici ora 5.

[de_ce]

Mutări

- 18

- 20

- La CSM iei 12.

- 19 milioane în mână și sunt mulțumit.

- Perfect. Mâine la prima oră ești la Gătaia.

Negociam de dragul negocierii. I-aș fi dat 35 de milioane pe lună în mână, dar el a început negocierea de la 24. S-a fraierit. Deși mi-a spus că nu e chiar full-time. Marțea nu vine, are ședință cu consilierii la Ocna de Fier. Nu mă deranjează.

- Dar, Petrică, mai am nevoie de un antrenor-doi, să mai iau pe cineva de la CSM?

- Nu merită pulele alea blegi. Dar am o idee.

- Îmi place expresia asta a ta, spune.

- Săptămâna trecută sau acum 2 săptămâni au făcut ăia de la UNEFS ceva congres, conferință, am fost și eu chemat, dar nu ne-au mai plătit ăștia de 3 luni și n-am avut bani să merg.

- Păi nu iei bani și de la primărie?

- Ba da, dar pe ăia îi cheltuie nevastă-mea.

- Ești sub papuc, zic.

- Io?!? Niciodată! Dar neamu' ei m-a ajutat să ajung viceprimar și i-am promis că-i dau ei banii, dacă e să ies în funcție.

- Asta e bună.

- Domn' profesor, cuvântul meu e cuvânt!

- Îmi place, zi ce zieai cu UNEFS-ul.

- Păi au focut conferință și mă gândesc să sunăm acolo, să vedem dintre participanți.

- Și cum îi alegem?

- A, simplu. Mulți sunt probabil profesori de sport. Sunăm și la școli și vedem ce performanțe au elevii. Dacă au participat la concursuri, ce rezultate au obținut, știți cum se face.

Genial, nu mă gândisem la ceva atât de simplu. Eu îmi băteam capul, cum să fac să merg, să intervievez oameni, nu știam cum să-i judec. El a rezolvat-o simplu. Din telefoane facem totul. Nu, nu știam cum se face.

- Mâine de asta te ocupi! Selectezi vreo 10 și îmi dai mie lista pentru negocieri salariale.

- Dar, domn' profesor, ce profile avem nevoie?

- Vreau vreo 3. Unul pentru portari, unul pentru fitness și încă unul mai generalist.

- Cu ăla de portari va fi mai greu, dar rezolvăm.

- Bun, Petrică, trebuie să prin trenul. Ne vedem mâine. Mihai, cel care era să te calce pe trecerea de pietoni, e chiar acum la club și rezolvă cu cartea ta de muncă. Ok?

- Perfect. Dar domn' profesor...

- Da?

- Mulțam de post!

..

- Dane, ne costă 2500 Petrică al tău.

- Ăștia ne cer banii lui de salariu pe 2 luni ca să-l plătească? mă amuz eu.

- 2500 DE EURO!!

- Câââât?!?

- Petrică are contract până în vară cu ei. Trebuie să compensăm, alea.

- Dar oricum nu-și plătesc salariile. Nu i-ai amenințat cu protecția muncii, ceva, nebunii?

- Sunt versați, am încercat, n-a mers.

- Tu ești încă la ei?

- Da, acum am ieșit din birou de la Bobar doar cât să vorbesc cu tine.

- Eu am bătut palma cu Petrică, am negociat și salariu, și tot. I-am spus că mâine vine la club.

- Spune-i să nu mai vină, ăștia nu-l lasă să plece fără 2500 de euro de la noi.

- Ce căcați. Spune-le că-i sun mâine, să vorbesc și cu domnul Sas. Avem buget, dar nu de transferuri...

- Ești sigur?

- Da! ...cred

..

Cobor din trenul unsorii în Gătaia și nu-mi vine să-mi cred ochilor. Jucătorii mei sunt pe teren și joacă pase în triunghiuri, deși e 7 și jumătate seara. Da, stadionul e lângă gară, noroc că nu trece trenul decât de 3 ori pe zi.

- La ce oră ați început?

- Când ați plecat, pe la 2 jumate.

- Bravo, Cozma! Dar cum i-ai convins?

Lenea din ultima ligă profesionistă din România e proverbială.

- Le-am spus că cei care pleacă nu primesc prelungire de contract.

- Frumos. E și Racolțea?

- Este! După ce ați spus la conferința de presă, acum vrea să impresioneze.

- A' dracului pramatie. Dar tot îl vând. Altceva pentru mine?

- Da, băieții din oraș n-au mai venit.

- Bravo lor, oricum nu era niciunul cu talentul la el.

- Ah, și a asistat azi la o parte din antrenament și un scouter de la Lugoj.

- Cine l-a lăsat aici? Marian?

- Probabil. Sau nu știu. Era deja aici. Stătea cu o umbreluță de poponar în tribună când ne-am întors din centru.

- A vrut să vorbească cu cineva?

- Cu noi n-a vorbit, dar a dat ceva telefoane.

Îmi sună telefonul, ceva număr din afara agendei. E blonda oare? Sofia parcă.

- Alo, da...

- Alo, Roșu la telefon.

Ultimul glas pe care vreau să-l aud, îl disprețuiesc profund pe omul ăsta.

- Ce surpriză, ce mai faceți? îl iau eu în bășcălie.

- Da. Legat de surprize: v-am mutat...

- Ce?!? Unde?

[de_ce]

Pe cine am supărat?

- Sper că nu vă deranjez.

- Nicio problemă, e bine cât comunicăm. Putem să vorbim la telefon sau e nevoie să ne vedem?

- Nu știu, am nevoie de permisiunea dumneavoastră pentru câteva lucruri.

- Să vedem...

- Aș avea nevoie de trei antrenori pe lângă secund, e nevoie de personal specializat: antrenor cu portarii, antrenor de fitness, asta dacă vrem să facem treabă serioasă.

- Da, e normal.

- Deci e nevoie de o mică creștere a bugetului de salarii pentru staful tehnic.

- Da, dar salariile aș vrea să rămână în limitele stabilite inițial. Salariile individuale.

- Desigur.

- Asta era?

- Nu. Și scuze dacă vă rețin. Tot legat de buget. Aș mai dori să modific bugetul de salarii al jucătorilor, să mut o parte la transferuri, se poate?

- Domn' profesor, ți-am dat mână liberă de la început pentru asta. Poți să te joci cu bugetul cum dorești, cât timp nu îl depășești.

- Mulțumesc. Nu în ultimul rând, vreau să vă mulțumesc pentru "transfer".

- Păi aveai dreptate, aveam nevoie de un sediu aproape de stadion, că nici hotelul unde stau băieții nu e departe.

- Dar cum ați reușit? Încerc să-i hrănesc orgoliul.

- Pe scurt: Regio Trans e acum partenerul nostru. Ne-au dat clădirea plus o mică sponsorizare. 7.000 de euro pe sezon. O să apară și pe tricouri.

- Deci avem și tricouri noi?

- Normal.

- V-ați mișcat extrem de repede.

- Da. Sper că Rodica v-a pus lucrurile în ordine.

- N-am intrat, dar sunt convins că e totul în regulă.

- Vom face un pic de scandal săptămâna asta, că renovăm totuși parterul, sus, unde o să locuiți, e totul în regulă.

- Vă mulțumesc încă o dată. O seară plăcută.

- La revedere.

Cu transferul lui Petrică am aranjat, tranferul meu lângă stadion s-a efectuat. E o zi bună până la urmă.

- Băieți, gata pentru astăzi. Mâine facem niște scheme noi și stabilim și un program de antrenament. La dușuri cu voi.

Cozma se apropie de mine:

- Mâine tot eu mă ocup de ei?

- Nu, nu, voi fi aici toată ziua, plus secundul meu. Săptămâna asta mărim banca tehnică.

- Și colegi noi...?

- O să vină și ei. Chiar, îmi poți recomanda pe cineva?

- Nu știu ce să zic, domn' profesor, toată cariera de profesionist am jucat-o aici. Mi-am făcut și casă anul trecut, nu prea am legătură cu alții decât colegii de echipă.

- Nu-i nimic, fugi și tu la duș, vorbim mâine.

..

23:20. E bun vinul și în Gătaia. Meritam o carafă plină după ziua asta plină. Dau să intru în casa nouă și am o mică surpriză: ușa e larg deschisă. Ciudat. O fi lăsat-o Rodica, să pară mai primitoare casa? E cam dezordine la parter. Dezordine e puțin spus, e un spațiu de antrenament pentru lupte. Eh, urmează renovarea. Urc sările și: surpriză! Sus arată la fel. Lucruri împrăștiate. Un televizor cu ecran spart. Un fotoliu trântit pe o parte. Ce naiba? Chestia aia de pe jos e laptopul meu? Da. E fostul meu laptop. Pule. Cineva mi-a vandalizat noua casă. Pe cine am supărat așa de tare?

[de_ce]

E enervant de prost pentru cel mai bun jucător

- Basca mă-tii de rateur! Ți-ai băgat p**a în 10 acțiuni.

- Dă-l, bă, afară, ăsta a vândut meciul. Se aude din tribuna de deasupra.

- Dacă mai șutezi din afara careului și mingea nu e în poartă, ești out!

- Huooo! Huooo! din tribune

- Alo! Alo! Ce facem aici? sare Petrică.

- Lasă-i, că m-a enervat și pe mine. Tufar, hai la încălzire.

..

Către echipă:

- Jucați cu grijă! Conducem, dar avem avantaj minim. Trebuie să mai dăm un gol ca să ne putem relaxa. Grijă maximă în spate!

- Cristi, mai rămâi puțin.

- Da?

- Am încredere în tine, dar vreau să joci cu atenție. Nu te mai bate pentru mingi pierdute și nu te mai certa cu arbitrul. Fără galben, ne-am înțeles?

- Da, da!

Minutul 47. Fault în atac. Intrare din spate. Galben. Sunt așa de nervos că nici nu mă mai ridic de pe bancă să-l cert.

- Ăsta-i tâmpit? Pierdem derby-ul fără el pe teren!

- Pune pasiune, face Părvu de lângă mine.

- Pasiune? Acum 2 minute îi spuneam fără galben. 'ga-mi-aș p**a în ea de pasiune.

- Așa e el, încăpățânat! (Mihu)

- E încăpățânat? E bătut în cap, aia e!

..

- N-a fost offside! Arbitre, eram în joc! Domn' antrenor, zi-i și tu!

- Hai la joc, hai la joc, erai un metru în spatele fundașului.

- Eram lângă el, pe linie!

- Tot offside e, mă! Hai la joc, că iar iei galben aiurea!

De ce naiba mă mai cert eu cu căposul ăsta?

..

- Futu-te-n tălpi să te F*t! Aleargă încă 3 metri, că nu-ți pică coaiele! Întră, bă, în careu înainte să șutezi!

Și întorcându-mă spre Petrică:

- Cum să-l fac pe ăsta să mă asculte? N-ar șuta din careu nici bătut.

- Hai, domn' profesor, că e cel mai bun jucător al nostru!

- Bun, bun, dar e enervant de prost pentru cel mai bun jucător câteodată! Futu-i experiența lui s-o F*t.

Damn. Urât am ajuns să mai înjur din cauza lui.

..

Din prezentarea lotului: Cristian Luca

[de_ce]

Îmi vine să mă iau și să mă car

Urăsc mașinile albe cum urăsc becurile aprinse când vreau să dorm. Sau sunetul mașinii de gunoi dimineața. Florile de plastic. Sau toate florile care nu sunt floarea soarelui sau maci. Roșu are un Opel alb. Îl urăsc din adâncul firii cu tot ce reprezintă. Valorează cât un morman de balast udat de câini și ornamentat cu excremente uscate. Și încă o dată, îi urăsc mașina. Morții mă-sii de dobitoc. O să-i bag un pumn în meclă când mă car de aici.

Și dacă în viață n-ar conta cu cine stai la masă. Cu cine joci poker. Sau cu cine îți numeri bani. Sau flocii. Dracu' știe cum se fac asocierile astea. Și sunt reguli. La masa bogaților trebuie să înghiți. Dar să nu râgâi. Nu muști mână care îți dă de mâncare. Și nici nu faci pipi pe cel care îți aduce mâncarea. Pe chelner, cum ar veni. Că și el e în jurul mesei, nu? Pișa-m-aș pe tot roșul din lume.

De ce, mamă, de ce? Acum mă întreb și eu. De ce, bă, de ce? De ce ți-ai complicat singur viața? Mai bine te apucai de tenis. Sau șah. Sau table. Sau moară. De performanță.

Îmi vine să mă iau și să mă car. Atât de tare pot să-l urăsc pe colorat.