Tristetea Managerului De Cursa Lunga

[Legi]

(1) Cand mintea-ti e prea imbibata cu bautura

Imagini caleidoscopice imi zburdau prin minte de la dezmatul din seara trecuta. Cateva feţe imi fulgerau prin memorie: cea a lui Oxidiu, a unei femei atragatoare si altor pierde-vara ce se perindasera pe acolo. Nu vreau sa va faceti o parere gresita despre mine. Nu sunt genul de om care incearca sa-si suprime tristetea si singuratatea prin alcool. Nici pe departe. Insa cand treci prin cate am trecut eu in ultimii ani, uneori iti prinde bine sa te mai destinzi putin, asta asa, sa nu-ti pierzi cu totul mintile.

Stateam intins pe spate, contempland tavanul. Capul il simteam greoi tare, in fata ochilor aveam parte de felurite sclipiri si scantei, iar gura parca imi fusese smirgheluita. Imi era destul de rau si totusi am hotarat sa ma ridic in capul oaselor. Stateam pe marginea patului privind la dezordinea din camera: haine aruncate la intamplare, palaria-mi turtita statea pe o vaza, cateva articole de imbracaminte feminine de care nu-mi mai amintesc si, desigur, mirosul greoi de tutun, rom si sampanie. Nu exista decat un singur remediu pentru intregul tablou: sticla mea de rezerva cu whisky pe care o ascunsesem sub masa. Era pe jumatate plina asa ca am tras o dusca zdravana.

Incepusem sa-mi aduc aminte cate ceva din seara precedenta. Ma dusesem la petrecere cu convingerea ca Oxidiu avea de gand sa intreprinda ceva dar il gasisem ametit bine, nefiind in stare sa faca ceva. Baiatul imi lasase o impresie ciudata. Imi parea ca se ascunde de cineva sau ascunde ceva si incercase sa ma evite ca si cand nu ar fi vrut sa dea de banuit nimanui ca ne cunosteam. Apoi mai era femeia aia. Nu imi puteam aduce aminte daca era cu el sau nu sau ce mutra avea desi vorbisem cu ea destul de mult.

M-am uitat la ceas. Era 6 fix. Incepusem sa ma gandesc la Anahoret. Ce unghi avea in toata afacerea asta? Indata ce coborasem din tren ii telefonasem. Mi-a zis numai ca trebuie sa-l vad pe Oxidiu cat mai curand cu putinta si apoi sa ne apucam de treaba. Si sa nu-l mai contactez decat dupa ce se termina toata tarasenia. Cica ar fi periculos. Ciudat. Acum ma intrebam despre ce afacere era vorba si de ce Oxidiu incercase sa ma evite.

[vallygl]

Mi-era dor de genul asta de story-uri, le-am savurat pe celelalte din anii trecuti si speram sa vina si momentul in care tu, Ovidiu sau Mihai veti scrie din nou un story. Multa inspiratie si spor la scris!

[ovidiu10]

Anahoret vrea sa va bage pe tine si pe Ovidiu, la vara, la Mamaia, in fata la Cleopatra cu pliculete de etnobotanice. Gen, magazin/taraba de vise.

[Legi]

in vama, mah...

[yogibeer]

in vama e prea hardcore.

[Claudio]

In Mamaia e mult mai hardcore ca in Vama, prietene. De cand n-ai mai dat o tura pe aici?

[yogibeer]

De vreo 10 ani cel putin.

[il muce]

gut. weird and gut.

[Legi]

M-am dus in baie unde am facut un dus. M-am barbierit, m-am imbracat iar apoi am telefonat la receptie sa-mi aduca o cafea. Eram inca ametit.

Am inceput sa cotrobai printre hainele care erau azvarlite prin toata incaperea. Mai mult din reflex decat din altceva, am certetat buzunarele. Uneori, dupa ce ma intorceam de la petreceri de genul asta, gaseam cate ceva prin ele: o carte de vizita sau mai stiu ce care sa-mi reconstruiasca memoria. Tocmai cand o domnisoara timida imi aduse cafeaua, gasesc in buzunarul camasii o hartie pe care statea scris "Berthelot nr. 14". Lucrurile nu pareau a fi asa de negre. Am fost destul de istet sa-i smulg lui Oxidiu adresa. Tot ce era de facut este sa trag o fuga pana acolo si sa port cu el o discutie. Mi-am luat palaria si am iesit.

Era o seara racoroasa dar placuta si, pe masura ce mergeam, capul mi se limpezea. Putina miscare la aer rece face minuni dupa o seara grea. Am ajuns in strada Berthelot, o strada veche, plina de casute cochete de o parte si de alta. Cea cu nr. 14 unde aveam treaba fusese renovata de curand. Am apasat butonul de la sonerie si, cum nimic nu se intampla, batui la usa. Dupa 5 minute de asteptare am impins usa, care era deschisa, asa ca iata-ma intrat inauntru.

- E cineva aici?

Dar nu se intampla nimic.

Am urcat o scara, am deschis o usa si am strigat din nou. Din nou, nimic. Am coborat jos si am intrat intr-un salon ce dadea in dreapta usii de la intrare. Nimeni. Am deschis usa din stanga salonului si bingo: camera lui Oxidiu. I-am recunoscut cravata cu ratuste, o purtase seara trecuta. Cravatele fistichii erau unele din obiectele vestimentare dupa care Oxidiu se dadea in vant. Camera lui arata mai rau decat a mea. Ma pun pe cercetat: haine, pantofi, sticle pe jumatate goale - Oxidiu bause si dupa ce se intorsese acasa - obiecte de buzunar, papetarie, birotica etc. In baie gasesc ceva foarte ciudat. O vaza rotunda, transparenta, era asezata in chiuveta. Dar in ea nu erau flori, ci cativa fulgi de pene. M-am intors in camera si am vazut ca cineva taiase o perna la un capat, iar din taietura se mai zareau iesiti niste fulgi.

Mi-am aprins o tigara. Nu reusisem sa trag cateva fumuri cand in camera intrase o doamna prezentabila la vreo 45 de ani, bruneta si cu o faţă mai alba la laptele.

- Ma bucur ca va simtiti ca acasa! Va pot ajuta cu ceva?

- Pai, am venit sa-l vad pe prietenul meu, Oxidiu.

- Vreti sa spuneti dl. Muciulescu?

- Chiar el. Am sunat dar nu mi-a raspuns nimeni, asa ca am intrat si am asteptat. Nu stiti pe unde este? Am nevoie urgenta de dumnealui.

- Cat de urgent?

Vocea ei blanda si serioasa nu lasa impresia ca vrea sa glumeasca.

- Matusa lui a murit azi dimineata si venisem sa-l anunt.

Era primul lucru care imi venise in minte si se pare ca nu era tocmai potrivit caci ea imi replica:

- Nu stiam ca mai are o matusa, dar daca spuneti dvs...

- Ce vreti sa spuneti cu mai are o matusa?

- Faptul face ca si eu sunt matusa lui Oxidiu, intelegeti?

Am inceput sa rad.

- Interesant. Cealalta matusa despre care mi-a vorbit probabil ca nu era matusa lui. Poate ii era verisoara sau alta ruda. In fine, stiti cumva unde e?

- Nu stiu. Tot ce stiu e ca a venit dimineata acasa, foarte beat, incat credeam ca-si va da duhul din moment in moment. Se vede ca s-a sculat si a plecat. Nu am dat ochii cu el azi dimineata.

- Nu stiti vreun bar unde se duce de obicei?

- Incearca la Bellagio. Barul se afla la intersectia mare, pe Stefan cel Mare.

- Multumesc mult.

Mi-am luat la revedere si am iesit in strada. Nu-mi placeau deloc cum se prezentau lucrurile.

[il muce]

nici mie se pare...

[Legi]

vine, vine...

[Legi]

revin, ramaneti pe frecventa

[rangorakon]

hai ca te asteptam

[andrey1]

m-am imbolnavit de la atata asteptat(serios,sunt bolnav)

[Legi]

Asaaaaaaa, sa revenim.

---

Strada Berthelot era un loc „din acelea”. Un loc care, din motive inexplicabile, iti provoca o senzatie bizara daca intelegeti ce vreau sa spun. O strada din acelea care ating o coarda sensibila din amintirea ta desi n-ai mai vazut-o niciodata pana acum. Era o strada chiar in inima Bucurestiului, linistita, unde casele se insirau de-a lungul unor trotuare inguste. Existau vreo patru carciumi in toata intersectia dar ma interesa numai localul de moda veche zugravit in albastru pe a carui pancarta spanzurata la strada statea scris „Bellagio”.

Nu ma simteam grozav. Eram ingrijorat de felul cum mergeau lucrurile. Cea mai importanta chestiune era sa-l gasesc pe Oxidiu si sa stau de vorba cu el pentru a pune la punct treburile.

Zece trepte din piatra duceau in salonul localului „Bellagio” cu intrarea printr-un mic gang. Barul era foarte mic. La o masa intr-un colt, un tanar cu parul negru si haine ponosite dezlega cuvinte incrucisate. La o alta masa, un individ fara o mana sorbea dintr-o halba de bere. In coltul opus, un soldat in permisie rasfoia niste fotografii. Decorul era intregit de o blonda bine cu o fusta prea scurta si prea stramta, ametita bine, motiv pentru care era foarte voioasa si de doi barbati de varsta mijlocie care discutau despre pariuri. Dar nici urma de Oxidiu.

Dupa un minut, isi facu aparitia barmanita, o fetiscana placuta, si comandai o bere. Cand mi-o adusese, am intrebat-o:

- Poti sa ma ajuti cu o treaba? Trebuia sa intalnesc aici un prieten de-al meu – unul Oxidiu Muciulescu. Nu e prea inalt, chel, prezentabil, umbla de obicei cu esarfe albastre la gat. Nu l-ai vazut cumva? Ma gandesc ca o fi lasat vreo vorba pentru mine.

Fata dadu din cap afirmativ.

- L-am vazut de vreo cateva ori, dar azi nu l-am vazut pe aici.

- Multumesc

Ma simteam dezamagit si dezorientat; mi-am terminat berea si m-am indreptat spre usa. Cand tocmai dadeam sa ies, tanarul cu parul negru mi se adresa cu o voce pitigaiata:

- Scuzati-ma, dar cred ca as putea sa va ajut. Prietenul dvs. a trecut pe aici cam acum o ora, o ora jumate.

- Se poate sa fi fost. Eu nu stau mereu aici la bar, interveni barmanita. A lasat vreo vorba pentru domnul?

- Nu. A plecat cu Adelia.

M-am indreptat spre tanar si i-am zambit:

- Serios? Nu stii cumva unde s-a dus cu aceasta Adelia?

Zambi complice.

- Nu e greu de ghicit. Cred ca la ea acasa.

- Aha. Si nu ai idee unde sta Adelia?

Surase.

- Cum iesi din bar pe dreapta, mergi pe strada pana dai de o piateta. O traversezi si dai intr-o strada paralela. Adelia cred ca sta la nr. 20.

- Multumesc mult. Bei ceva?

- Esti foarte amabil numai ca eu beau numai bauturi scumpe. Mi-ar place un brandy.

- S-a facut. Doua brandy-uri atunci.

Cand intinse mana spre bar sa-si ia bautura am observat ca poarta la degetul mic de la mana stanga un inel gros din aur masiv pe care era inscriptionat un cal de mare.

- Noroc, multumesc pentru cinste.

Goliram paharele, am salutat si am iesit.

Soarele apusese, iar atmosfera era tulbure si dezolanta. Pe drum imi bateam capul sa inteleg ce se intamplase. Oxidiu era un tip destul de sucit. Niciodata nu puteai fi sigur pe el si nu stiai ce va face. Nu era nepriceput sau stangaci dar actiona imprevizibil si dupa toane. El spunea intotdeauna ca aiureala lui era o metoda bine pusa la punct. Poate ca era asa dar acum ma facea sa alerg dupa el. Stia ce spusese Anahoret si totusi se distra cu tipa asta, Adelia, in timp ce eu imi faceam tot felul de griji si ma aflam intr-o ceata absoluta. Dar daca ma inselam?

[yogibeer]

Adelia, Adelio... ciudata coincindenta.

[Legi]

Am traversat esplanada si am dat intr-o strada stramta, curata, cu case vechi. Nr. 20 era plin de flori pe pervazul ferestrelor. Am urcat cele trei trepte de piatra si m-am uitat peste soneriile din dreapta usii. Erau trei: parterul, etajul intai si al doilea, iar sub fiecare se gasea cate o carte de vizita fixata intr-o rama metalica. Pe cea din mijloc scria „Adelia, nr. 20”. Atat si nimic mai mult. Am apasat pe buton si am asteptat. Dupa putin timp usa se deschise actionata prin interfon. Scarile coteau spre stanga, iar pe culoarul primului etaj, rezemata de usa, era o femeie.

Si ce femeie! Ce exemplar strasnic! Si cu toate astea avea aerul ca si cum nu i-ar pasa deloc de impresia pe care ti-o face. Avea parul blond, natural, ce ii atarna atragator pe umeri chiar daca era putin ravasit. Formele ondulate si ochii verzi m-au facut sa ma holbez o vreme la ea. Purta o rochie lunga, neagra, ce-i punea in evidenta formele de zeita. In picioare avea sosoni roz si ciorapi fini din matase. Rochia i se despica putin intr-o parte ceea ce ii dezvaluia culoarea roz a port-jartierului. „Bravo, Oxidiu, stii unde sa le gasesti”.

- Buna seara, am spus. Caut un prieten de-al meu, Oxidiu Muciulescu. Mi s-a spus ca ar fi aici.

Se uita la mine fara sa scoata un cuvant. Ochii i se incruntara.

- Oxidiu era prietenul dumitale? ma intreba ea.

Am dat din cap ca da.

- Cum adica era?

Se dadu la o parte si ma invita inauntru.

- Sa intram atunci, spuse ea cu o voce grava.

Am intrat dupa ea in incapere si am aruncat o privire in jur. Camera era spatioasa, curata, fara nici un pic de praf pe mobila. Se vedea ca are gust. Zugraveala avea o culoare crem, iar pe pereti atarnau trei-patru tablouri frumoase. Avea cam multe vaze, toate pline cu flori. M-am gandit ca tipii cu care umbla o recompensau in felul asta.

Statea in mijlocul camerei, privindu-ma cu o oarecare suspiciune. Avea o atitudine plictisita dar parea ingandurata.

- Daca Oxidiu era prieten bun cu dumitale, spuse ea, ce ai sa auzi n-o sa te incante.

Ii veni sa caste si puse trei degete la gura. Doua dintre ele aveau inele cu diamante care trebuiau sa fi costat bani seriosi.

- Ai face bine sa stai jos. Daca vrei o tigara poti sa te servesti din tabachera de pe masuta de acolo.

I-am multumit si m-am asezat pe un scaun langa masuta.

- Vad ca nu prea te intereseaza, relua ea. Si nici nu pari curios sa afli ce s-a intamplat cu Oxidiu. Sau nu-ti pasa?

- Nu vad ce legatura ai tu cu toate astea, Adelia. Astept sa aud tot ce ai de spus. Sunt foarte rabdator de felul meu.

- Nu ti-am permis sa-mi spui Adelia, spuse ea cu calm.

- Pe cartea de vizita de jos scris Adelia si daca nu vrei sa ti se spuna astfel, ar trebui sa-mi spui numele tau adevarat.

Nu-mi raspunsese la replica. Se indrepta gratios spre canapeaua din partea cealalta a camerei si se aseza. Cand o facu, piciorul i se dezveli putin mai sus si mi-am dat seama ca nu o facea intentionat. M-am gandit ce cauta o femeie superba ca Adelia intr-un loc ca asta ponosit. Daca s-ar fi apucat de filme ar fi facut milioane.

Se ridica sa-si ia o tigara de pe masuta pe care o aprinse cu o bricheta din buzunarul rochiei. Se intoarse la canapea si se aseza din nou. De data asta observa ca i se vede piciorul si-l acoperi cu rochia.

- Oxidiu a fost ieri noapte pe aici. Cam pe la ora patru. Nu stiu exact. A stat cam o ora, apoi a plecat. Cand a iesit din casa a fost vazut un politist care patrula la ora aceea. Oxidiu a luat-o catre esplanada. Tocmai cand voia sa treaca strada un camion a venit din senin si l-a luat din plin. Politistul l-a gasit fara suflare. Dupa aceea a venit la mine si mi-a povestit. A crezut ca sunt ruda cu el.

- Deci a fost omorat de un camion, care l-a prins sub el, nu?

- Asa se pare. Gardianul spunea ca impactul a fost prea puternic si ca a murit pe loc.

- Presupun ca acum se afla la morga.

- Cred ca da.

Mi-am luat palaria si m-am ridicat.

- Multumesc pentru ajutor. Imi inchipui ca Oxidiu era bun prieten cu dumneata.

Se ridica si ea in picioare. Statea si ma privea cu ochii pe jumatate inchisi.

- Asa crezi?

- Multumesc pentru tigara, Adelia, si sper sa ne mai intalnim.

Tigara pe care o tinea in mana dreapta inalta un fum albastrui, usor parfumat, ce-i acoperea silueta.

- Daca vrei, o sa ma mai intalnesti, spuse ea cu oboseala.

- Chiar crezi asta?

- Barbatii ca dumneata, in definitiv, fac ce vor, spuse ea.

- Ce intelegi prin barbati ca mine?

- Trebuie neaparat sa stam la taclale? Sunt foarte obosita. La revedere.

I-am zambit spunandu-i la revedere si am coborat in strada.

Presimtirea mea ca lucrurile nu stateau asa bine se adeveri.

[Srdjan]

Postul asta e cadoul de Pasti?

Ar fi frumos sa-l invii pe Oxidiu, ca sa fi in ton cu sarbatoarea actuala

[il muce]

Aveam aceeasi presimtire...

[yogibeer]

Cand te vedem in sosoni?

[il muce]

La ingropaciune

[Legi]

asta se intampla cand nu dai accept pe facebook.

[il muce]

De unde sa stie ungurul de mine ca tu erai ?

[Legi]

M-am uitat la ceas. Era opt si jumatate. Am luat-o in jos pe strada si pe partea cealalta de esplanada am vazut locul unde sfarsise Oxidiu. Se mai vedeau ici si colo pete de sange uscat. M-am uitat prin imprejurimi dar nimic, asa ca m-am indreptat spre cea mai apropiata sectie de politie.

Agentul de serviciu era un om simpatic si intelegator.

- O ruda de a mea, i-am spus. Un var cu numele de Muciulescu a fost ucis in zori de un camion. Am crezut de cuviinta ca trebuie sa fac identificarea.

Agentul se duse sa cerceteze in registre. Eu m-am rezemat de birou lui si mi-am aprins o tigara. Cand se intoarse imi spuse:

- Aveti dreptate, un agent l-a vazut iesind dintr-o casa de pe strada George Enescu. L-a urmarit pana ce a dat coltul apoi a auzit o trosnitura si un scrasnit de frane. Din nefericire, nimeni n-a vazut masina. A murit instant. Cadavrul e jos la morga. Dar inainte, va rog sa-mi dati un act de identitate.

Mi-am scos buletinul si i l-am intins. Apoi, am coborat jos, la morga.

Oxidiu era. Fata nu-i fusese deloc strivita si aveam impresia ca niciodata nu aratase mai frumos. Trupul ii era acoperit cu o patura. Am ramas acolo, privindu-l, in timp ce prin minte mi se depanau amintiri din zilele noastre nebune. Ce soarta cruda. Oxidiu fusese de atatea ori la ananghie, avusese partea lui de pericole, dar sa sfarsesti lovit de un autoturism, mi se parea putin cam... nedemn.

Ma intrebam daca nu avusese asupra lui ceva ce nu i-ar fi placut sa se gaseasca.

- Il recunoasteti? ma intreba agentul.

- Da. El e, Muciulescu.

- Dumneavoastra sunteti cea mai apropiata ruda sau mai este cineva?

- Mai are o matusa. Nu voiam s-o alarmez pana ce nu eram sigur. Am sa o instiintez.

- Apropo, spuse el, daca ati fi amabil sa va uitati peste obiectele pe care le avea asupra lui. Ciudat e ca poseda doua carnete de identitate si amandoua par a fi autentice. Unul e numele de Muciulescu, celalalt pe alt nume. Stiti ceva de treaba asta?

- Nu. Habar n-am.

Agentul trase un sertar si scoase o batista din matase. O desfacu si aseza pe birou obiectele din ea. Am privit lucrurile: un portofel foarte uzat, cateva monede, un ac de cravata, o bricheta si un revolver.

- Ma intreb de ce avea pistol, facu agentul.

I-am raspuns ca n-as putea sa-i spun. I-am marturisit ca Oxidiu era un tip cam dramatic si-i placea sa-l poarte cu el. Sergentul impacheta lucrurile la loc si le baga in sertar.

- Ati fost foarte amabil, i-am multumit eu. Ma duc sa vorbesc cu matusa lui. Banuiesc ca va trece si ea pe aici ca sa inchideti dosarul.

Mi-a zis ca ar fi recunoscator daca ar putea veni matusa pentru ca identificarea sa fie completa.

I-am dat buna seara, am iesit din sectie si m-am oprit la primul bar.

In timp ce beam pe indelete un whisky cu cola, rumegam la cele intamplate. Dupa toate aparentele, situatia era foarte grea. Ma gandeam cat de infuriat va fi Anahoret. Intotdeauna reactioneaza violent la o treaba de genul asta. Lui ii place ca fiecare sa-si scape pielea cum poate si sa lucreze pe cont propriu, dar eu nu prea vedeam cum as fi reusit sa clasez toata afacerea asta.

Inainte sa plec am mai dat pe gat o tequila. Am cautat ceva timp o cabina telefonica de unde sa-l sun pe Anahoret. Ii auzi vocea taraganata si acra ca de obicei.

- Alo? i-am spus. Trebuie sa-ti vorbesc.

- Dumnezeule, de ce vrei sa vorbesti cu mine? Credeam ca esti destept, ti-am zis sa nu ma suni decat dupa ce terminati treaba. Ai vorbit cu Oxidiu?

- Nu. Si... nici n-am sa mai am ocazia de acum inainte.

Urma o pauza, apoi un oftat.

- Bine. In jumate de ora la Terminus pe Calea Victoriei.

- Ok.

Facusem exact jumate de ora pana la barul Terminus. Localul era destul de obscur, intrarea se facea pe unde pe lateral, iar inauntru avea un aspect cochet si intim. Anahoret statea la o masa cu un pahar de vin rosu in fata, am comandat un whisky cu cola si m-am indreptat spre el.

- Stai jos, mi-o taie el scurt. Ce-s cu prostiile astea despre Oxidiu?

- Nu te enerva ca nu face bine nimanui. Uite care-i povestea. Dupa ce am vorbit cu tine la telefon, prima data l-am chemat pe Oxidiu la telefon. L-am cautat eu pentru ca el nu mi-a telefonat. Se ducea la o serata si mi-a spus sa vin si eu. Asta a fost aseara. Ei. M-am dus acolo. A fost placut, ca de obicei, stii tu, femei, bautura fina, jocuri de noroc...

- N-ai avut deloc ocazia sa discuti cu el? ma intrerupse el.

- Absolut deloc. Cred ca bause bine. Am incercat de vreo doua ori sa-l trag deoparte dar nu voia deloc sa vorbeasca.

- Probabil ca nu voia sa-ti vorbeasca acolo, spuse Anahoret. Poate se temea de ceva.

Am ridicat din sprancene.

- Ma intreb ce l-ar fi putut inspaimanta pe Oxidiu.

- Mirosise el ceva. Pe urma ce s-a intamplat?

- Cand am vazut ca nu e nimic de facut, m-am imbatat si am plecat acasa. M-am trezit de abia azi dupa-amiaza. Intr-unul din buzunare i-am gasit adresa scrisa pe un colt de hartie. M-am dus acolo. La o prima vedere, Oxidiu se sculase in graba. Acolo am dat si de chiriasa care m-a indrumat spre un bar, Bellagio. M-am dus acolo. De acolo plecase acasa la o femeie. Dupa ce a stat pana dimineata la ea, un agent care patrula prin zona l-a vazut iesind din casa. Apoi un camion a tasnit din senin si l-a facut praf.

Chipul lui Anahoret nu avusese nici o reactie.

- L-ai vazut? ma intreba el.

- Vin de la morga. Oxidiu era fara indoiala.

Ofta adanc.

- Nu e prea bine, nu?

Am dat din umeri.

- Treaba e ca nu stiu ce invartea Oxidiu, continua el. Prinsese un pont de la altcineva. M-a contactat alaltaieri si mi-a zis ca e pe urmele unei afaceri marisoare si a intrebat de tine. I-am spus ca te asteptam sa vii cu primul tren. Zicea ca o sa ia legatura cu tine de indata ce sosesti. Urma sa-ti spuna tie ca tu sa ma informezi pe mine. Era presat de timp. Nu voia sa ne intalnim doar noi doi, era periculos.

- Treaba e cam incurcata, i-am spus.

- Nimeni nu stia de afacere decat Oxidiu, iar el e mort.

Se ridica greoi cu ambele pahare goale si le umplu la bar. Se intoarse si mi-l puse in fata.

- Eu ce fac de aici? l-am intrebat.

- Fie o lasam balta si ne multumim cu varianta accidentului, fie incerci sa descurci itele si dai de firul pontului, spuse el zambitor. Va stiati demult, nu?

- De foarte mult. N-as putea sta cu mainile in san.

- Dupa cat te cunosc eu, este ceva care nu se leaga in toata afacerea asta, nu-i asa? Te intriga o moarte atat de banala. Tineai la el mai mult decat esti dispus sa o arati.

Am aprins o tigara.

- Poate. Dar un lucru stiu sigur. N-a fost nici un accident. A fost ucis. Scenariul e cusut cu ata alba.

Anahoret ridica din sprancene.

- Ce te face sa crezi asta?

- Am o presimtire.

M-am ridicat si l-am salutat.

- Daca ai nevoie de ceva, vino la mine. Jirarica o arde la rece de cateva zile, nu i-ar strica ceva actiune.

[il muce]

quality stuff!

mai ales ca ieri era sa mor...