Jump to content
DragosBox

[RO] [LIVE - U CLUJ] Șepciile Roșii

Recommended Posts

Primul lucru pe care l-am găsit la club a fost un buget care deja se afla pe minus, și care pierdea bani zilnic.

Iar la sfârșitul lui septembrie situația arată așa 😕:

 Finances.thumb.png.e4d3d6e84badcf7b5668c6d0804ae6a2.png

Asta în contextul în care mă aflam pe minus cu 200000 de lire înainte să se califice copiii U19 în Liga Elitelor.

 

Astfel, m-am găsit în situația în care îmi era imposibil să fac vreun transfer, sau să-i dau, în general, bani cuiva. Așa că am reușit să iau 3 împrumuturi, primul fiind Radu Boboc de la Viitorul, cu care oricum suntem afiliați. A intrat destul de lejer în primul meu 11, jucând aproximativ meci de meci până acum.

Boboc.thumb.png.badbe96933c9a53bf82a5bd8d9b8b5dd.png

Apoi am reușit să iau o pereche de la Dunărea Călărași, primul fiiind Hamidou Keyta care a devenit principalul nostru atacant ofensiv pe partea stângă, jucând în absolut fiecare meci din ligă și cupă

Keyta.thumb.png.6bf6b6592af3e4cab5b84adf8147d626.png

și al doilea: Mediop Ndiaye, care din păcate nu s-a integrat în rolul de atacant, fiind umbrit destul de repede de Coman, atacantul pe care deja îl aveam la club.

Ndiaye.thumb.png.6d756658ca0762467f0fa241df00c746.png

 

Asta a fost cam echipa principală pe care am folosit-o la începutul sezonului:

4231.png.86354c8a5e486a934ef85922795b0804.png

 

După o serie de rezultate bune în presezon, mai ales victoria 3-1 împotriva celor de la Rostov, am început perfect campionatul cu o înfrângere 0-2, pe Cluj Arena, împotriva celor de la Chindia, meritată de dâmbovițeni. În rest, pe lângă înfrângerea cu cei de la UTA, la ultima fază a meciului, după ce i-am dominat, am câștigat tot ce am prins în ligă. Apoi în cupă am trecut lejer de vecinii de la Sănătatea Cluj, și am avansat în optimi după o victorie câștigată la ultimul penalty cu Poli Iași, unde avem, zic eu, drum liber spre sferturi, nimerind cu Balotești.

Meciuri.thumb.png.aab669ca13d7c1e3074bd888ea9d6ebc.png

 

Momentan ne aflăm pe locul al 3-lea în Liga a 2-a, după începutul perfect al Chindiei și ascensiunea venită din neant al formației din Pantelimon. Doar că ambele echipe au părut să încetinească recent, având acum între noi o diferență de doar un punct. În alte știri, Petrolul se chinuie la mijlocul clasamentului, iar liderii din viața reală se află pe ultimul loc.

liga.png.53edeb2ce5744529f1b85c97dfea7849.png

 

Deși totul arată bine momentan, nu pot să nu mă gândesc la insolvența la care ne paște. Nu se vorbește nimic de o schimbare a conducerii, de investiții de la conducerea actuală nici atât, iar albastrul ăla al jucătoriilor împrumutați, care constituie jumătate din lotul meu de bază nu mă calmează, cum la anul nu știu cum m-aș descurca în Liga 1.

Cel mai bun reper al stării noastre actuale ar fi situația scouterilor noștrii: situația fiind că aceștia nu există. Când am venit la club nu aveam nici un scout, dar nici nu am fost lăsat să iau vreunul, din lipsă de bani. Iar acum am rămas cu echipa de recrutare formată din directorul fotbalistic Sabău și staticianul Onicaș, care se uită la Neymar și dau din umeri...

Scout.png.7e132a135917184387290edae64ec553.png

 

Nici la dușmani nu le-aș dori să aibă o echipă în Liga a 2-a. Groaznic tărâm.

 

Toate astea le-am făcut în cele două livestreamuri care sunt postate integral pe canalul meu, mă îndoiesc că o să fie careva interesat aici să se uite la 5 ore needitate de gameplay, dar am zis să pun linkurile oricum:

https://www.youtube.com/watch?v=XT8EolDaAfM

https://www.youtube.com/watch?v=95CPpbQJcSI

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Bravo! Ai câștigat cu Iași. Chiar voiam să te întreb ce ai făcut că voiam să fac și eu live la 17 și de aceea am ieșit

Cum ai făcut să-ți arate câți oameni sunt la meci că mie nu-mi arată

Share this post


Link to post
Share on other sites
45 minutes ago, Axyon gaming 007 said:

Bravo! Ai câștigat cu Iași. Chiar voiam să te întreb ce ai făcut că voiam să fac și eu live la 17 și de aceea am ieșit

Cum ai făcut să-ți arate câți oameni sunt la meci că mie nu-mi arată

Apeși click dreapta pe schedule si apoi la insert column selectezi „Attendance”

Share this post


Link to post
Share on other sites
2 hours ago, Andreims said:

Parca ai nimerit cu Balotesti, nu cu Botosani :D

Ai dreptate, le-am încurcat 😅. Am scris Balotești acum.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Salut, multa bafta cu cariera.

Puțin off-topic fac și eu în nelămurire cu ceva.

Îmi poți spune și mie ce patch ai folosit tu pentru embleme și cum l-ai instalat?

Mulțumesc pentru ajutor și scuze de off-topic.

Edited by Robikk

Share this post


Link to post
Share on other sites

După victoria din Cupă cu Iași au urmat două luni și jumătate de meciuri de umplutură unde pe lângă un egal dezamăgitor cu Luceafărul și unul „tactic” cu pretendenta la promovare Chindia am bătut ce-am apucat, cu Ndiaye care s-a „deblocat” în sfârșit, sper eu, după golul său din meciul cu ASU Poli. Am avut și meciul cu Balotești din optimile Cupei, care ne-a avansat în sferturi.

rezultate.thumb.png.551cb6996c2abff3a4754b3a8ec18ff0.png

 

Că tot vorbeam de Cupă, după mai multe evoluții bune ale echipelor din eșaloanele inferioare, în sferturile Cupei s-au calificat 4 echipe din Liga 1 și 4 din Liga a 2-a. Cum reprezentantele primei ligi nu sunt chiar cele mai accesibile echipe, sper eu să nimerim cu o colegă de competiție la tragerea la sorți, pentru a avea o șansă să intrăm în semifinale.

1829747748_cup.png.953c348f666ef27b0c4986a3c1e26b6b.png

 

Cât despre ligă, în urma performanțelor constante ne-am cimentat la intrarea în pauza de iarnă pe locul întâi, la o distanță de 6 puncte de dâmbovițenii de pe locul 2 și, mai important, la 9 puncte de locurile care nu asigură promovarea automată.

clasament.png.cf60c6e5d2b1c41879b60b2560f2b733.png

 

La capitolul finanțe nu ne-am redresat absolut deloc, ba chiar am ajuns și mai mult pe minus până în punctul în care graficul finanțelor arată ca un munte făcut în Paint și numai la deal ne cam ducem 😕

bano.thumb.png.75f7fda1b2b620ff76f2a4d5580cf7f2.png

desen.thumb.png.bd354a308bfcf523e6f24b0a0c6f6570.png
 

Stream-urile în care am jucat meciurile astea:

https://www.youtube.com/watch?v=yoGI8rJO5Qk

https://www.youtube.com/watch?v=tsXzCBkzD8k

Share this post


Link to post
Share on other sites

Scuze că nu am putut sta mult pe Live. Eu de la 17:00 fac live și de aceea am ieșit. Poate intru săptămâna viitoare măcar pe unul dintre cele 3 live-uri pe care ai zis că le faci.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ok deci am cam rămas în urmă cu actualizările de aici, deci voi împărți ce am făcut până acum în două postări 👍.

 

DECEMBRIE 2018 - IUNIE 2019

În primul rând ar trebui să încep, probabil, cu faptul că nu am semnat pe nimeni în iarna sezonului '18-19. Zero, din cauza că nu prea aveam nevoie de nimeni fiind lideri detașați, la 6 puncte distanță de Chindia, pe locul 2. Evident, chiar dacă aș fi vrut pe cineva, mici șanse să fi reușit să-l iau cu bugetul inexistent de transferuri alocat de Consiliu.

1.thumb.png.2bb1faba4fd2db039b251132468040a5.png

În rest, amicalele au fost relativ lipsite de evenimente. Unele bune, altele mai puțin bune. The usual. Am început în forță a doua jumătatea a sezonului competitiv, cu meciul din sferturile Cupei, cu UTA, pe care i-am învins destul de ușor, ei fiind pe la mijlocul clasamentului în Liga a 2-a, la vremea aceea. În continuare am avut un martie destul de incomfortabil, câștigând/egalând meciuri la limită, dar am rămas lideri, Chindia jucând chiar mai prost.

2.thumb.png.021374992bf25c6c5d531cd8e94276ed.png

În continuare au urmat câteva luni de foc, având meciuri cu echipe din prima jumătate a campionatului, dar și o dublă dezamăgitoare, dar de înțeles, în semifinalele Cupei, unde am fost eliminați de Viitorul. Spre finalul lui Aprilie am suferit doar a treia înfrângere a mea din întreg sezonul, dar una care încă mă face confuz și în ziua de azi: 5 goluri luate de la Balotești, în contextul în care am jucat o echipă puternică, iar Ilfovenii se aflau atunci pe locul 20... Dar în rest nu am mai pierdut nici un meci.

3.thumb.png.97d2accdfa3ccd4f88e72d6d28b03387.png

Astfel am promovat cu o lejeritate exagerată, terminând sezonul la 19 puncte de locul de baraj și la 15 de colega de promovare Chindia. Lucrul curios a fost că nu am primit absolut nici o înștiințare care să îmi zică de câștigarea ligii. Nici o știre, nimic. Până și clasamentul arată în dreptul meu un „P”, în loc de un „C”. N-am idee de ce...

4.png.3c32191f4adfe071f3fe8b305b6c4535.png

 

Streamurile în care am jucat meciruile de mai sus:

https://www.youtube.com/watch?v=jc7xu_4B-5E

https://www.youtube.com/watch?v=yVMSj0zhCK4

https://www.youtube.com/watch?v=ioCMtmRVITo

Revin mai încolo cu al doilea update

Share this post


Link to post
Share on other sites

IULIE 2019 - SEPTEMBRIE 2019

 

Având acum un buget care, deși mic, măcar există, am putut asigura 9 transferuri în această vară care sper eu să ne scape de la retrogradare:

Primul luat a fost Ștefan Bărboianu, care a venit împrumutat de la Chiajna, devenind fundașul nostru dreapta principal, după ce Căpușă nu a mai dorit să vină înapoi în împrumut de la Viitorul. S-a descurcat ok până acum 👍.

5.thumb.png.995f2dceb4a04357427564d1e419acff.png

După ce nici Dur-Bozoancă nu a vrut să se mai întoarcă ca împrumutat de la Viitorul, l-am luat gratis pe Florin Iacob de la Sportul Snagov, care avea chiar atribute mai bune.

6.thumb.png.86dba2d444bc2abdc59d16ed6690da07.png

Georgian Honciu a venit în împrumut de la Călărași pentru a îndeplini pozițiile de mijlocași central și mijlocaș defensiv - cea din urmă făcând parte din noul nostru sistem. El a fost cam cel mai bun transfer din vara asta.

7.thumb.png.90a00e6000e1e026881569283c5a13d3.png

Tânăra speranță a celor de la Dinamo, Alin Dudea a venit la club pentru a îndeplini poziția de mijlocaș defensiv, unde deși nu a impresionat la început, a reușit să se integreze încetul cu încetul în sistem.

8.thumb.png.8b22ae3acdf21e70682eff5dd3f3347e.png

Ionuț Ursu a venit ca împrumut de la Sepsi ca rezervă, cum poate juca în toate pozițiile din defensivă.

9.thumb.png.72a1be947dcef4ead4164ad7202e9ff2.png

Pe Robert Răducanu l-am luat mai mult ca rezervă pentru numărul de poziții în care poate juca, dar în ciuda săgeților roșii a părut să se descurce în meciurile în care l-am băgat, obținând și câteva meciuri în care l-am băgat în primul 11.

10.thumb.png.09dc88db6f4e8d674d4da30bfadf0827.png

Pe lângă cei 6, am reușit să îi aduc înapoi în împrumut pe Dumitrescu și pe Boboc de la Viitorul și să îl iau pe gratis pe Mihai de la Chindia, după ce el a petrecut un sezon împrumutat la noi.

11.thumb.png.2c5725fa6889a191cd8c5b0bb523bba4.png

Astfel, cam așa arată echipa modelată de-alungul primeor luni. Am organizat un nou sistem 4-3-3, având triunughiul din mijloc care se ocupă de posesie și atacul răspândit pentru a acționa, la nevoie, ca o a doua linie defensivă.

12.thumb.png.f4b85f91ededeb288040582b21d22531.png

Iar acum vine partea nasoală... Nu am avut chiar cel mai bun început de sezon, mai ales în primele câteva meciuri, în care jumătatea nouă de echipă încerca încă să se obișnuiască la club. Dar de la egalul cu Chiajna încoace am început să obținem rezultate mai respectabile, dar încă dezamăgitoare. Oricum, lucrurile par să se îmbunătățească la club. Am jucat și în șaisprezecimile Cupei, unde am trecut la limită de Afumați deși i-am dominat, și ne-am calificat în optimi, unde vom juca cu Petrolul.

13.thumb.png.a9975e23c0b92225cfb03f9b28cfb118.png

În mod surpinzător, cele câteva puncte obținute în ultimele meciuri ne-au ridicat de pe locurile retrogradabile, aflându-ne acum, la limită, pe locul de baraj. Totuși, având în vedere că Astra se află pe celălalt loc de baraj din liga imediat inferioară, nu pot să spun că sunt chiar relaxat.

14.png.a283f4ed7419174bde6a3345a6791bc7.png

 

Iar problema asta nici nu o mai adresez ...😕

15.thumb.png.45e1a5201e6b1616d7d47aa066c8bf18.png

 

Ca suport vizual al situației în care mă aflu, cred că thumbnail-ul pe care l-am făcut pentru stream-ul de astăzi descrie perfect peisajul din cariera asta...

Thumbnailv4.thumb.png.0681bf6d0bf5958b4d4c8b73d1f39c09.png

 

Streamurile în care am jucat meciruile de mai sus:

https://www.youtube.com/watch?v=imn4YsgAOK4

https://www.youtube.com/watch?v=LWuFwny3MrQ

Share this post


Link to post
Share on other sites

Hai că s-au întâmplat cam multe de la ultima postare.

 

Forma proastă a continuat în forță și în următoarele 4 meciuri din ligă unde nu am reușit să luăm decât un punct. Doar că, din fericire, luna octombrie a fost salvată pe final cu meciul din optimi contra Petrolului, unde am reușit să-i scoatem din competiție la penalty-uri. Ei se aflau pe locul 1 în Liga a 2-a la vreamea aceea. După două rezultate predictibile cu locul 2, respectiv 1, din Liga 1, a venit în final o victorie cu Sepsi, care a început o serie de partide cu joc bun din partea noastră, deși cu rezultate nu chiar la fel de bune. O înfrângere cu Hermannstadt în care am dominat și am fi meritat să câștigăm, două meciuri asemănătoare cu Chiajna și Viitorul, ambele pe loc de Play-Off la acea vreme. Eventual, șirul cel bun s-a terminat cu o înfrângere în ultimul meci al anului cu Dunărea. Normal. De ce nu <_<

1.thumb.png.810a3848d6c2fa68069d3dc509c79588.png

În sferturi nu am avut la fel de mult noroc ca anul trecut, când am nimerit cu UTA, doar că măcar a ieșit un derby interesant.

2.png.7325514430220684a9592fbd8cee21d7.png

 

Astfel, am încheiat anul pe ultimul loc, la 3 puncte de Dunărea, doar că totuși având speranțe mari petru la anul, observând cum s-au mai trezit jucătorii în ultimele meciuri.

3.png.713de38c4763ae46f392dd01e6122fd4.png

 

Între timp situația bugetului a devenit și mai rea, conducerea nevrând să mai bage bani în club, dar nici să achite datoria care ne stoarce de bani în fiecare lună și alegând chiar să taie 4,5 mii de lire sterline din bugetul de salarii săptămânal.

4.thumb.png.c68a2eb4a436e017a0e2ac0254448a6b.png

5.png.a9759cfcaafb2a7110e542f2f0b8e78f.png

 

Mai târziu, în fereastra de iarnă am reușit să iau doar un singur jucător nou, pe Cristi Vasile ca împrumut de la Dinamo. Totodată am reușit să scap de Laszlo Sepsi care avea salariul cel mai mare din echipă și putea fii ușor înlocuit, el transferându-se la Daco-Getica.

6.thumb.png.9116e7e3c35bdf278be13049b531c483.png

 

Streamurile în care am jucat meciruile de mai sus:

https://www.youtube.com/watch?v=bgb5D0SAJIM

https://www.youtube.com/watch?v=uuM7GXGyUbo

https://www.youtube.com/watch?v=ZChnQoyRLQA

 

 

În amicale nu ne-am descurcat așa de rău, rămânând fără înfrângere împotriva câtorva echipe din eșaloane superioare, iar apoi în ligă a urmat o nou șir de ghinioane, în meciurile cu Poli Iași, Chindia și Craiova primind gol în ultimele minute ale meciurilor. În Cupă am fost eliminați de CFR la ei acasă și în ultimul meci din sezonul regulat am pierdut cu liderii la acea vreme Dinamo. Ajunși în Play-Off au urm-

7.thumb.png.bff2e5efdafb7c30f8d6079952a3b553.png

 

 

 

 

 

 

8.thumb.png.4ac6c8902cc3264a98b37fcba89805d0.png

Mda... m-au dat afară. Înlocuitorul meu pentru restul sezonului a fost Teja, care nu a reușit să evite inevitabilul, retrogradând pe ultimul loc al Ligii 1, la 9 puncte de penultimul, chiar mai rău decât i-am lăsat eu.

9.thumb.png.48c4c8e848102eea286e52f8cd917bb6.png

10.thumb.png.496e045927543cb33ad09197ca85d776.png

 

Uitându-mă înapoi, cu siguranță aș fi putut să fac unele lucruri mai bine sezonul ăsta. Tactica mea s-a dovedit a fi mult prea ofensiva din postura de nou-promovată, iar numărul de împrumutați a avut cel mai probabil un efect negativ față de chimia jucătorilor. Doar că nici situația financiară nu m-a prea ajutat, finanțatorii prefăcându-se că nu exist când menționam de situația financiară, la care am încercat să ajut cu contracte mai mici, transferuri mai puține, dar fără nici un folos.

Asta e 🤷‍♂️

Streamurile în care am jucat meciruile de mai sus:

https://www.youtube.com/watch?v=cP32awY3teU

https://www.youtube.com/watch?v=XlzjDMqiDcE

Share this post


Link to post
Share on other sites
48 minutes ago, Raulic said:

Si maine ce Live ne asteapta ? :D 

 

25 minutes ago, Axyon gaming 007 said:

Aștept mâine carieră cu Progresul

Nu pot face live mâine doar că oricum nu pregătisem nimic ^_^

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×
×
  • Create New...

Important Information

Pentru înregistrarea pe acest forum va trebui să acceptaţi termenele de utilizare a forumului disponibile aici: Terms of Use. Acest forum folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii privind politica de confidenţialitate şi cookies sunt disponibile aici: Privacy Policy