A Not So Sober Football Career

[unuplusnoua]

... 57 de meciuri pentru Albion - 10 goluri marcate.

... 391 de meciuri la echipele de club - 83 de goluri marcate.

Newcastle United, Tottenham Hotspur, Lazio, Rangers, Middlesbrough, Everton cele mai importante cluburi la care am jucat.

Cheers! O viata inecata pana acum in bautura si droguri, o cariera irosita in mare parte din cauza deselor accidentari, o avere de 14 milioane de lire sterline irosita si acum am ajuns la fundul sacului.

La 44 de ani, nu mai sunt decat o umbra a pustiului durduliu de altadata, in ultimii ani drumurile catre clinicile de dezintoxicare au fost mult mai dese decat cele catre terenul de fotbal. Ironic daca stai sa te gandesti ca am ajuns un relativ schelet ambulant, cand toata am fost mai mult tipul "chubby".

Parasit de toti, trebuie sa gasesc puterea in mine sa revin pe linia de plutire, dar intoarcerea la fotbal pare a fi o varianta prea optimista. Ce presedinte si-ar da clubul pe mana unui manager alcoolic si drogat. Ma rog, fost-alcoolic si drogat. Asta pana la dovada contrarie. Pana atunci filozofia de viata va fi "Fara droguri astazi!". Am mai avut o incercare in 2005 la necunoscuta Kettering Town, dar cine isi mai aduce aminte de ce nu au mers lucrurile? Mai exact cum a afectat abuzul de alcool scurta mea activitate.

Pana una alta sunt nevoit sa imi vand ultimele proprietati din Londra, sa imi platesc datoriile urgente si sa ma intorc cu coada intre picioare in Gateshead, orasul natal.

Restart total. A cata oara?

Cine sunt eu?

[Alec]

Paul Gascoigne huh?

[unuplusnoua]

Se pare ca totusi mai ma recunosc cativa microbisti, chiar si din strainatate .

[Alec]

A mai antrenat si in alte parti, cate 5-10 meciuri... dar doar la Kettering a fost manager. Oricum sper ca o iei din Blue Square, nu de alta dar nu cred ca o echipa cu reputatie ar vrea sa aiba un terminat ca el ca manager. E interesant ce vrei tu sa faci, sper sa nu ne lovesti cu o sinucidere dupa ce isi da seama ca e un manager foarte slab sau ca nu se poate lasa de droguri. Bafta cu story-ul!

[Mimo]

Casgione e cu alcoolul in sange. Sper sa nu ramana asa. O fii fost la dezintoxicare?

[unuplusnoua]

M-am decis sa parcurg cu trenul drumul pana la Gateshead. Decis e un fel de a zice ...

Riscam desigur sa starnesc banuieli ca nu as mai fi sigur pe reflexele mele si ca nu mai sunt capabil sa conduc o masina pe o distanta de aproximativ 300 de mile. Tabloidele abia ar astepta asa ceva ... inca o poza cu mine ametit, facand eventual vreo prostie. Altii ar puteau specula ca eu mi-am pierdut definitiv dreptul de a conduce masina din cauza deselor cazuri in care am fost prins baut la volan.

Adevarul mult mai crud era ca fusesem obligat sa imi vand toate masinile (si in ultima vreme nu prea mai erau multe) pe niste preturi de nimic din pacate.

Aceeasi poveste si cu proprietatile. Vandute in graba, undeva la 60% din pretul pietei si cam 20% din cat am platit pe ele. Totii banii astfel "castigati" dusi pe plata datoriilor.

Cel putin castigasem un ragaz sa ma pun pe picioare ...

Drumul cu trenul urma sa dureze 3 ore si jumatate si se prefigura a fi unul normal. Unul normal pentru mine adica. De la saluturi si incurajari din partea unora la priviri pline de repros si dezgust din partea altora. Sau poate este doar o perceptie paranoica de-a mea.

Cel mai mult m-a impresionat un tata ce calatorea impreuna cu fiul sau ce nu parea a avea mai mult de 10 ani.

Tatal cred ca avea undeva putin peste 30 de ani si parea apasat de problemele de zi cu zi. Mai timid la inceput, a inceput sa intre in vorba cu mine si sa ii povesteasca fiului sau de parcursul Angliei in Italia '90 si despre faptul ca de atunci Albionul nu mai reusise sa se califice in semifinalele vreunui Campionat Mondial. I-a mai povestit cate ceva despre cariera mea si a fost destul de gentleman sa se opreasca din povestire inainte sa ajunga la partea mai putin placuta a povestii, declinul.

Oricum baiatul nu parea foarte interesat de povestea tatalui, poate nefiind nici convins ca are in fata chiar pe omul despre care tatal sau vorbea si nu un caz tipic de englez alcoolic. Totusi fata de majoritatea copiilor de varsta lui, parea ca incepe sa descopere dragostea adevarata pentru fotbal si intr-un final mi-a marturisit foarte mandru ca urmeaza sa dea probe pentru academia de fotba a lui Newcastle United, asta fiind si motivul acestui drum. Aflu ulterior cu regret ca parintii sunt divortati, tatal locuind acum in Newcastle, iar mama putand fi gasita de cele mai multe ori in Londra, dar insuficient pentru a putea fi considerata "de casa". Din cate am inteles natura serviciului o obliga la deplasari dese, dar nu mi-am dat seama daca era stewardesa sau directoare intr-o companie multinationala.

De cresterea copilului se ocupa bunicii din partea mamei, cu care tatal parea ca se intelege foarte bine. La o privire mai atenta baiatul asta imi aduce aminte de mine la varsta lui. Si la fel ca mine nici el nu baga prea mult in seama povestile "batranilor".

Imi dau seama pe moment ca daca intradevar pustiul are talent atunci poate cuvantul meu ar putea cantari destul de mult in ochii celor responsabili cu recrutarea la acest nivel si ca poate astfel tatal si-ar putea petrece mai mult timp cu fiul sau.

- Auzi! M-am gandit asa ... Cand da fiul tau proba la Newcastle?

- Pai nu este o simpla proba. Intra de fapt intr-un fel de cantonament, impreuna cu multi altii si in urma acestuia, antrenorii vor face o selectie pentru fiecare nivel de varsta.

Raman impresionat de gradul de specializare la care se ajunsese. Cand eram de varsta lui, am fost de multe ori respins pe motiv ca as fi cam grasut. Daca m-ar vedea acum ce piele si os sunt ...

- Maine dimineata vor incepe acest cantonament. Vor fi si nopti in care vor dormi la academie, dar in cele mai multe cazuri, vor petrece toata ziua pe terenurile de antrenament sub atentia celor de la club, urmand ca seara sa o petreaca in familie. Fiind vorba de un numar mai mare de copii, cred ca vor apela si la jucatorii de la echipele mari sa tina loc de antrenori. Oricum, cred ca va fi senzational pentru micuti.

- Senzational ar fi sa ma observe cineva si sa ma selectioneze. Jucatorii pot sa ii vad si la televizor, stramba piticul din nas

Hmmm. Ambitios, gandesc eu. Parca il recunosc pe cineva in el ...

- Uite la ce m-am gandit eu. Si pentru ca mi-ai adus aminte de vremurile bune si mi-ai mai inveselit drumul, dar si din alte motive, maine voi fi alaturi de tine la academie si poate reusesc sa pun o vorba buna pentru el. Habar n-am cine mai este acum la club, habar n-am cine se ocupa de recrutare la acest nivel, habar n-am daca ii cunosc, dar ei trebuie sa ma cunoasca pe mine! Si asta e mai bine decat nimic!

Uite ca ma lasasem dus de val. Pana la urma ce reprezentasem eu in ultima vreme nu era chiar un model de urmat pentru un copil de 10 ani si recomandare din partea mea putea valora cat o ceapa degerata. Dar era si o buna oportunitate sa vad cam pe unde ma situam din punct de vedere fotbalistic, pentru ca ma cam saturasem de aparitiile in tabloide.

- Iti multumesc Gazza, poate cuvantul tau il va ajuta pe baiat sa intre in academie. Ar insemna enorm pentru mine.

Se pare ca aveam dreptate, omul asta chiar isi dorea baiatul aproape si trialul de fotbal era doar un pretext.

[unuplusnoua]

Nu am putut adormi foarte usor in noaptea aceea. Nu pentru ca imi faceam griji pentru ziua de maine si trialul copilului, ci pentru ca trecuse prima zi dupa o lunga perioada in care nu pusesem nici o picatura de alcool in gura si intrasem intr-un fel de sevraj. Prima parte a zilei fusesem ocupat cu definitivarea actelor pentru vanzarea proprietatilor si a masinilor si apoi a urmat drumul pana la Gateshead. Acum, doar dupa cateva ore fara activitate, minibarul din camera de hotel unde ma cazasem parea ca vorbeste cu mine. Stiam ca daca m-as fi atins chiar si de o sticluta probabil urmatorul moment de luciditate l-as fi avut peste o saptamana. Asa ca m-am invartit de pe o parte pe alta, pana cand am ajuns intr-o stare de oboseala mai accentuata si am alunecat intr-un somn nu prea adanc.

A doua zi m-am trezit intr-o stare mai rea decat cea in care adormisem. Probabil ca voi avea nevoie din nou de ajutor profesionist pentru a trece peste perioada sevrajului, desi esuasem lamentabil in toate experientele anterioare de acest gen. Gandul ca aveam ceva de facut pe ziua asta mi-a dat un mic imbold si dupa ce m-am aranjat putin, am plecat catre terenurile academiei Newcastle United, terenuri de care ma legau atatea amintiri.

Bineinteles pana m-am urnit eu si pana am ajuns cu taxiul acolo, trialurile incepusera deja si copii fusesera deja luati in primire de catre antrenori. Tatal copilului avusese dreptate, pe langa antrenorii de la grupele mici mai erau la trial si 4 baieti mai tineri decat acestia. Am aflat mai tarziu si cine erau acestia: Steven Taylor, Shola Ameobi, Hatem Ben Arfa si Ryan Taylor toti jucatori la prima echipa a lui Newcastle. Nu mica mi-a fost mirarea sa observ ca desi ne aflam la un trial la unor juniori, presa locala acorda destula atentie acestui eveniment. Probabil numarul mare de copii doritori sa urmeze o cariera de fotbalist si implicit numarul mare de parinti adunati creasera o emulatie. Daca adaugam pe langa asta faptul ca evenimentul era sponsorizat si purta si numele unei companii producatoare de sucuri acum deja mi se parea totul foarte normala prezenta acestora.

Nu am reusit sa dau de prietenul meu din tren, in schimb incepusem sa fiu recunoscut de catre unii parinti din public si apoi aproape imediat camerele au inceput sa ma urmareasca. Urasc chestia asta. Sa nu pot fiu natural, sa stiu ca orice gest gresit poate fi urmarit si interpretat apoi de milioane de oameni.

Deja simteam ca ma sufocam, tot mai multi parinti ma recunosteau si isi indreptau atentia asupra mea. Mai mult de atat, cativa reporteri se indreptau spre mine. Deja incepusem sa regret ca am venit aici, mai ales ca nu reusisem sa vorbesc cu nimeni despre baiatul din tren. Cred ca am avut un atac de panica, m-am speriat si am vrut sa plec. Spre iesire insa nu prea era nici o sansa, deja eram oarecum inconjurat din toate partile. Unii incepusera sa imi strige numele, altii sa fredoneze vechi cantece dedicate mie acum 20 si ceva de ani. Poate parea aiurea, dar singura solutie gandita pe moment a fost sa ma indrept spre terenurile de fotbal unde incepusera trialurile si sa sar gardul despartitor inalt de maxim 1m. Asta in uralele grupului deja adunat in spatele meu.

Din nou in iarba ... ce sentiment demult timp nemaincercat. Brusc ma simt altfel, mult mai sigur pe mine, nu mai simt nici o panica, nici o frica. Ma simt natural dupa o lunga perioada si salut publicul (ii putem spune de acum) ca in vremurile bune. Nici nu observ 2 matahale care se indreapta spre mine, decat in momentul in care una ma prinde bine si se opreste inainte de a ma tranti jos si a ma imobiliza la pamant. Probabil au crezut ca sunt vreun nebun de genul celor ca intra pe teren in timpul meciurilor de fotbal. In starea in care sunt acum nu cred ca mi-ar prinde bine vreo mana sau picior rupt, dar am noroc ca cel care ma placase initial ma recunoaste destul de repede.

- Domnule Gascoigne. Imi pare rau. Nu v-am recunoscut. Totusi nu aveti voie sa intrati asa pe teren. Ati avut noroc ca v-am recunoscut altfel ...

- Da. Imi dau seama. Nu vreau sa creez neplaceri. Vroiam doar sa intru pe teren sa schimb cateva vorbe cu vechii mei colegi.

Adevarul era ca nu recunoasteam pe niciunul din ei, dar merita sa incerc. Poate cu ocazia asta rezolvam si promisiunea facuta in tren.

- Ok. Un moment domnule Gascoigne, sa vorbesc si eu cu superiorul meu.

- Ok. Pot sa astept aici?

- Nici o problema. Nu dureaza mult.

Deja la marginea terenului atmosfera era pe alocuri incendiara. Nu stiu daca ma aplaudau sincer sau eram doar un clovn pentru ei. Macar inca sunt ceva. Ciudat, acum cateva minute avusesem un atac de panica din cauza asta, acum ma bucur de atentia acordata. Se fie si asta un semn de labilitate psihica?

- Salut Gazza! Imi intrerupe gandurile un individ intr-un trening cu initialele JJ.

Adineauri ma gandeam unde sa fug de suporteri, apoi m-am gandit ce frumoasa e senzatia de a fi din nou pe un teren de fotbal, pe urma era sa fiu luat la bataie si apoi am simtit ceva din adulatia publicului de altadata.

Un adevarat carusel al emotiilor si acum un necunoscut, ce pare important pe terenul ala mi se adreseaza si chiar nu mai am nici o forta sa ma concentrez sa imi dau seama cine e JJ. Fata lui nu imi spune nimic. As spune chiar ca ma irita.

- Numele meu e Joe Joyce. Sunt Managerul Academiei lui Newcastle United. Ce te aduce pe la noi?

- Salut Joe. Ma bucur ca ma recunosti. Nu acelasi lucru il pot spune despre tine spun in sinea mea. Am auzit ca organizati trialuri si am zis sa incerc si eu. Cred ca totusi am intarziat putin.

- Da. Vreo 30 si ceva de ani, daca ma intrebi pe mine.

Aroganta maxima pe individul asta. Inca nu imi dau seama daca ma ia la misto intr-o ciudata incercare de apropiere sau sentimentul de antipatie este reciproc.

- Atunci in cazul asta, sper sa imi dai ocazia macar sa asist mai de aproape la acest trial. La marginea terenului deja imi era putin dificil. Cred ca intelegi sentimentul. Touche

Eram sigur ca habar nu avea ce inseamna celebritatea. Nu cum o stiusem eu in orice caz.

- Ok. Gazza, dar trebuie sa imi faci si mie o favoare.

- Daca vrei sa iti dau un autograf, trebuie sa faci rost de un pix, plusez eu la capitolul aroganta.

- Nu e nevoie, rase el. Dar ai putea sa stai pana la sfarsitul primului antrenament sa spui cateva vorbe baietilor.

- Te-as ajuta cu placere, dar nu ma simt prea confortabil sa vorbesc despre mine si mai ales nu cred ca sunt un bun exemplu de urmat.

- Stai linistit, esti perfect pentru ce am eu in minte.

Asta a sunat al naibii de prost si cred ca mai bine incercam sa fiu mai ferm in refuzul meu.

La sfarsitul primei perioade de antrenament, juniorii s-au adunat in jurul meu si al antrenorilor, l-am recunoscut si pe baiatul din tren, parea putin cam sifonat, dar fericit ca ma revede.

Le-am adresat cateva cuvinte, dar mi-am dat seama ca multi dintre ei nu ma recunosteau. Am incercat sa ii imbarbatez si le-am urat mult succes in viitor. Ma gandeam ca fusese suficient si ma pregateam sa ii las sa isi vada de restul antrenamentelor, cand am fost intrerupt

- One moment, mister Gascoigne lua cuvantul Joe Joyce. Iti multumesc pentru cuvintele de pana acum, dar ceea ce vreau eu sa transmit este ca doar prin talent nu poti ajunge nu mare fotbalist. Mister Gascoigne a avut Anglia si lumea la picioare. In schimb ce a facut cu acest lucru? Si-a batut joc de el asa cum fac majoritatea fotbalistilor tineri fara cap. A avut un talent imens, dar l-a irosit pe bautura si pe droguri. NU poti avea succes pe plan sportiv fara o viata extrasportiva exemplara, NU poti sa te bazezi doar pe talent, fara sa muncesti.

Pentru multi dintre voi, fotbalul nu va ramane decat inca o incercare nereusita. Doar cei talentati, dar care vor munci cu adevarat vor putea spera ca vor ajunge candva fotbalisti. Altfel e plina lumea de jucatori care s-au nascut talent si au murit speranta! Asta e cam tot ce am avut de zis. Pregatiti-va pentru partea a doua a antrenamentului de astazi.

Discursul fusese dur, exagerat poate pentru niste baieti de 10 ani, dar adresat mie era ca o maciuca in moalele capului. Si din pacate nu aveam nici un argument impotriva celor spuse

In mod clar a dorit sa mai puncteze la meciul "arogantelor" pornit mai devreme si reusise sa ma dea peste cap. Am uitat sa mai am vreo replica si am uitat sa vorbesc cu un antrenor despre pustiul de tren. In situatia actuala cred ca i-as fi asigurat doar o eliminare facila din trial. I-am "multumit" domnului Joyce (care m-a "invitat" si maine pe acolo) pentru oportunitate si m-am intreptat catre marginea terenului cu gandul sa ma opresc in primul bar care o sa imi apara in drum.

La iesire eram asteptat de cativa jurnalisti si cum de pe teren deja ma intorceam se pare ca nu aveam nici o sansa sa scap de ei.

[il muce]

interesant

succes!

[unq_flipmo]

word

[unuplusnoua]

- Hello Gazza. Cateva cuvinte?

Eram inca destul de bulversat dupa "executia" de mai devreme. Am dat usor din cap.

- Este o reala surpriza pentru noi sa te gasim la trialul academiei Newcastle United. Sa inteleg ca ai redescoperit interesul pentru fotbal sau vreunul din copii astia e al tau?

Alt tip amuzant.

- Interesul meu pentru fotbal a existat intotdeauna, doar ca au existat alte piedici binecunoscute, care au pus pe pauza acest interes. (vreo 20 de ani). Dupa cum ma stiti, cu siguranta cativa din copii astia sunt ai mei, dar din fericire nu aveti nici o dovada in sensul asta.

- Te vom vedea mai des pe terenul de fotbal? Ai de gand sa urmezi o cariera? Pe ce post?

- Cu siguranta ma veti vedea mai des cel putin pe langa terenul de fotbal si cu siguranta ma veti vedea mai des pe aici pentru ca am de gand sa ma mut inapoi in prin zona aceasta, locul copilariei mele. In momentul asta din viata mi se pare locul ideal sa imi revin si de ce nu sa incerc o cariera in fotbal. Oricum antrenorii din zona pot sta linistiti, nu urmaresc sa iau locul nimanui si nici nu cred ca exista vreun conducator cu atata curaj sa imi dea pe mana o echipa. Mi-ar placea totusi sa fiu mai aproape de fenomen, simt ca locul meu este acolo si asta ma ajuta.

- Deci Alan Pardew poate sa stea linisit nu? Nu ai venit aici sa ii iei locul?

- Cel putin pentru moment, glumesc eu

- Cu Mike Ashley ai vorbit pana acum? Ce parere ai de modul cum a condus clubul pana acum?

- Stiu ca a avut cativa ani mai grei la inceput, cand era foarte contestat de fani. Din cate am inteles, probleme cu banii s-au rezolvat si clubul este pe o panta ascendenta, nu m-ar mira sa se bata pentru un loc de cupe europene anul acesta. Ultima oara cand am vorbit cu el cred ca fost acum 3 ani cand am participat la un meci caritabil organizat de Newcastle. Ii urez succes, cu siguranta va avea nevoie, dar cred ca ce a fost mai greu a trecut si clubul are in fata un viitor frumos. Am fazut ca si actualii jucatori sunt implicati in activitatea de recrutare a copiilor si academia pare foarte bine pusa la punct. Si zona este una recunoscuta pentru talentul nativ al jucatorilor, daca imi amintesc bine si eu tot de aici am plecat, nu?

- Ai dreptate, buna observatia! Te vom gasi si maine aici?

- Sunt aproape sigur ca voi si maine aici. Am de rezolvat anumite probleme.

- Ce fel de probleme?

- Prefer sa nu comentez aceasta intrebare.

- Deci putem spune ca urmaresti un post in cadrul clubului Newcastle.

- Nu chiar, sunteti destul de departe de adevar, va rog sa nu faceti speculatii.

- Ok. Iti multumim Gazza si mult noroc in viitor.

Am plecat de la baza de antrenament si spre norocul meu nu mai simteam pe moment nici o nevoie sa imi inec amarul in alcool. Mi-am ocupat restul zilei cautand sa inchiriez o locuinta pentru ca nu puteam sta la nesfarsit in hotel, partial fiindu-mi frica si de tentatia reprezentata de minibar. M-am plimbat prin Newcastle si imprejurimi si mai pe seara l-am sunat pe amicul de tren.

- Buna seara.

- Buna seara, cu cine vorbesc?

- Paul Gascoigne la telefon. Scuza-ma ca am intarziat astazi la trial si nu am mai apucat sa ne intalnim. Cum s-a descurcat pustiul astazi?

- Destul de bine, cred eu. Oricum ce este mai greu de-abia acum incepe. De maine vor intra in cantomentul mai serios si are ceva emotii.

- Nu are de ce. Din cate imi dau eu seama academia este foarte bine pusa la punct. Apropos de asta ... nu am apucat sa vorbesc cu nimeni din academie ... de fapt am schimbat cateva vorbe chiar cu seful ei, dar ... nu cred ca e un tip care ma apreciaza foarte mult. Joyce ... nu i-am retinut si celalalt nume.

- Joe Joyce.

- Parca. Numele lui nu imi spune prea mult.

- Conduce de mai mult timp academia. De cand cu toata nebunia asta de la club era sa-si piarda postul de cateva ori, poate de aceea pare mai dur.

- Am inteles. S-o fi gandit ca poate vreau sa ii iau locul. Ce experienta de jucator are? Nu cred ca a jucat la Newcastle.

- Niciodata. A jucat la Barnsley cea mai mare parte a carierei. Nu a iesit niciodata in evidenta, poate de aceea nu ai auzit de el. Eu m-am interesat pentru ca doream sa stiu cine sunt potentialii antrenori ai baiatului meu, sa stiu pe mana cui il dau. Iti zic, pana acum a facut o treaba buna, dar inca se asteapta mai mult de la el si de la academie.

- Conditiile sunt extraordinare, poate prea buna pentru nivelul asta. Ca sa explodezi si sa iti imbunatatesti jocul, trebuie sa te chinui putin, sa iti doresti cu adevarat sa ajungi fotbalist. Cred ca majoritatea baietilor de acolo erau adusi de parinti. In fine, poate ma insel ... imi dau eu seama de gafa.

- E posibil sa ai dreptate, dar la fel de bine poti spune ca fiecare parinte vrea ce este bine pentru copilul sau. Si o cariera in fotbal este mai buna oricand decat o cariera in mina.

- Cu siguranta! Maine incerc sa ajung mai devreme si sa ne intalnim. Ok?

- Oh, iti multumumesc foarte mult pentru ca te implici. Chiar simt ca baiatul are potential.

- Stai linistit. Daca il ajut pe el ma ajut si pe mine.

Am adormit mai linistit in noaptea asta si aveam planuri mari pentru ziua de maine, planuri ce il vizau mai ales pe pustiul din tren.

[unuplusnoua]

Day 3

Dupa o noapte mai linistita si o dimineata in care m-am trezit mai odihnit, am plecat catre baza de antrenament cu gandul sa rezolv mai repede treaba promisa si sa imi vad si de planurile mele. Nu foarte multe.

Am fost surprins sa vad si mai multi oameni si mai multe echipe de filmare decat ieri, veniti probabil pentru mine. Dupa cateva interviuri, in care nu am facut decat sa repet cele spuse cu o zi inainte si ceva mai multe autografe, m-am intalnit cu prietenul din tren si copilul lui. Inainte de incepe antrenamentul am schimbat si cateva vorbe cu "simpaticul" Joe Joyce.

- Morning Gazza! Doua zile la rand la antrenamente! Cred ca nici pe vremea cand jucai fotbal nu se intampla prea des asta.

- Morning Joe! Nu sunt eu "The Early Bird Who Catches The Worm", dar am o treaba de rezolvat si pe urma nu cred ca o sa te mai deranjez. Stiu ca nu este prea profesionist ce iti cer acum, dar totusi vorbim de niste copii si nivelul nu este foarte ridicat. Te rog sa acorzi mai multa atentie baiatului asta, sa il selectionezi pentru etapa viitoare si sa te ocupi mai atent de dezvoltarea lui. Nu iti cer sa ii asiguri un loc de titular la echipa mare a lui Newcastle, te rog doar sa ii acorzi o atentie speciala o perioada de timp. Daca arata semne ca ar putea deveni fotbalist cu atat mai bine, te-ar ajuta si pe tine din ce am inteles. Daca nu ... sunt sigur ca vei gasi alti pusti mai talentati.

- Cam directa cererea ta! Ce te face sa crezi ca o sa ii dau curs?

- Look Joe ... imi dau seama ca noi doi nu prea ne intelegem, nu imi dau seama de ce anume pentru ca abia ne-am intalnit, dar pot sa accept asta. Stiu ca nu sunt in masura sa solicit asa ceva, dar totusi iti cer o favoare personala.

- Daca toti parintii ar fi prieteni cu fosti fotbalisti si toti acestia mi-ar cere favoruri personale ce as face? Pe tine te-a ajutat cineva? Pe mine? Locuri sunt limitate pentru viitoarea echipa. Clubul plateste bani pentru dezvoltarea fiecaruia.

- In principiu ai dreptate, dar ...

- Imi pare rau nu te pot ajuta, dar sa stii ca baiatul asta s-a descurcat bine in prima zi. Nu zic ca va merge mai departe, dar nici nu il vad eliminat deja. Asta e ... va trebui sa astepti cu totii sa vezi rezultatele finale ale selectiei. Astea sunt regulile la academia mea. O zi buna!

"Academia ta?!" Mi-am dat seama ca nu prea mai aveam alte argumente sa il conving, individul asta fiind extrem de intransigent. Ce mare lucru era sa il selectioneze mai departe? Ii era frica ca i-ar lua locul urmatorului Messi? Un bou!

- Gazza? Gazza! Ce faci baiatule aici?

Putin nervos din cauza discutiei cu Joe Hoyce nu am auzit de unde si de la cine veneau saluturile. Cand m-am dezmeticit, zambetul imi revenise pe fata. Era Mike Ashley, proprietarul clubului Newcastle.

- Morning Mike. Nu ne-am mai vazut de mult.

- Nici nu prea aveam cand, nu-i asa? Vad ca te-ai imprietenit deja cu Joe.

- Da, sigur, raspund eu. Un tip foarte jovial.

- Nu e cazul sa fi sarcastic. Imi stiu oamenii. Joe e un tip mai putin sociabil, dar corect.

- Probabil o fi corect. Sigur nu este sociabil. Sau are o problema cu mine.

- Treaba voastra, nu ma amestec. Sunteti baieti mari, o rezolvati voi daca este nevoie.

- Evident, nu prea vad de ce ar trebui sa interactionam ... Dar ce faci pe aici? Cauti jucatori pentru prima echipa? Chiar asa de zgarcit esti?

- O sa razi, dar am venit pentru tine.

Poker face

[unuplusnoua]

- Ok. Radem, glumim, dar imi spui si mie despre ce e vorba?

- Mai intai sa ne uitam putin la pustii astia, poate ne sare in ochi ceva.

- Da. Viitorul Messi, incerc eu sa fiu ironic

- Poate viitorul Gazza, mi-o intoarce Mike.

Dupa cateva zeci de minute de comentat pe marginea evolutiei copiilor, discutia a alunecat spre planurile fiecaruia si aici nici o surpriza. Eu nu aveam vreunul si el urmarea dezvoltarea clubului si incerca sa ajunga mai aproape de fortele din Premier League.

- Ambitioase planuri. Probabil cred ca toti proprietarii viseaza la asta. Mai greu totusi de facut decat de spus.

- Incercam sa facem lucrurile cu cap, avem un plan pe termen lung, stam destul de bine financiar, avem suport local mai nou si un staff extraordinar la toate nivelele.

- Ma "speriasem". Credeam ca urma sa imi oferi postul de manager la Newcastle.

- Mai bine nu iti face iluzii ca sa nu ai deziluzii. Nu despre Newcastle este vorba, dar este vorba de un post de manager. Din nou, nu in cadrul clubului Newcastle, la nici un nivel.

- Atunci?

- Inainte sa iti spun despre ce ar fi vorba, hai sa iti explic cum s-a ajuns la tine. Proprietarul clubului respectiv a urmarit interviul tau de ieri, in care explicai ca vrei sa te intorci in zona si a retinut si faptul ca noi doi ne cunoastem relativ. Eu sunt aici un fel de intermediar, trebuie sa ma conving ca esti omul potrivit si daca reusesti asta postul este al tau. Pana acum imi dau seama ca te-ai schimbat destul de mult in ultima vreme, ceea ce este bine. Crezi ca ai fi interesat?

- Eu am mai avut o scurta experienta de antrenatul. Din pacate nu prea m-am inteles cu proprietarul clubului asupra unor aspecte, cred ca avea si el dreptate oarecum, dar sunt alte vremuri.

- Da, stiu Kettering Town.

- Asa e ... nu zic ca nu as fi interesat de o asemenea oportunitate.

- Ai avea ocazia sa iti iei revansa asupra lor.

- Deci e vorba de o echipa din Conference?

- Blue Square Bet Premier ii spune acum. Sponsorii astia ...

- Hai spune odata despre ce echipa e vorba, ce atata mister!

- O echipa foarte "apropiata" tie. Gateshead.

- Chiar foarte "apropiata".

Gateshead este orasul in care m-am nascut. Gateshead FC e un club relativ nou si vechi in acelasi timp. A suferit de-a lungul timpului mai multe desfiintari si infiintari si nu a avut absolut nici o performanta notabila. Am jucat si eu cand aveam vreo 9-10 acolo, dar clubul este unul foarte modest.

Ultima "varianta" de club a fost infiintata in 1977, ceea ce pentru Anglia inseamna o istorie foarte scurta.

- Ca si fiu sincer nici nu stiu ce sa zic, nu stiu nimic de clubul asta, chiar daca sunt din Gateshead. Cine e acum manager?

- Un fost coleg de-al tau. Ian Bogie.

Imi aduceam aminte de el. A fost in generatia mea, Newcastle '85. Nu ma simteam foarte confortabil discutand despre un post ocupat de el.

- De cat timp este la club?

- Din 2006. Si ii manageriaza din 2007. Nimic extraordinar pana acum, dar totusi vorbim de un club minuscul.

- Look Mike. Iti multumesc ca te-ai gandit la mine. Si eu as dori sa antrenez, sa fac parte din fotbal din nou. Chiar daca nu sunt pregatit 100%, cred ca as putea face la acel nivel si poate as face si ceva performanta. Dar sa ii iau locul lui Ian, dupa ce nu ne-am vazut de 15-20 de ani ... nu pot sa o fac.

- Inteleg punctul tau de vedere, dar nu ai de ce sa iti faci probleme de acest gen. Ian Bogie, tocmai a demisionat din postul de manager si cel mai probabil va conduce o echipa dintr-o divizie superioara, deci nu trebuie sa iti faci griji pentru cariera lui. Timingul este cum nu se poate mai nepotrivit pentru el tinand cont de planurile care se fac cu acest club.

- Ce planuri?

- Nu pot sa iti spun decat ca urmeaza niste vremuri bune pentru Gateshead FC. Mai multe ii pot spune viitorului manager.

- Am inteles. Cred ca cel mai bine ar fi sa am o discutie si cu proprietarul clubului.

- Gazza ... la Newcastle am mostenit cateva zeci de jucatori, multi dintre ei destul de buni, dar care nu vor putea juca regulat niciodata pentru acest club. La fel si mai multi tineri de perspectiva. Ce doresc eu e ca investind un minim efort acesti jucatori sa aiba cat mai multe meciuri in picioare si sa ii pot vinde ulterior pe bani mai mult sau mai putin buni. Nu gratis cum s-ar intampla acum. Pe de alta parte nu as zice nu nici unui club "partener" dintr-o divizie inferioara, dar vreau ca toate astea sa nu se faca la vedere. Hai ca am spus deja prea multe decat trebuia! Stabilesc o intalnire si cu proprietarul clubului pentru maine si iti spun mai multe. Ok? Pronuntase cuvantul proprietar putin ironic.

- Ok Mike. Pana aici totul suna perfect din punctul meu de vedere.

[unuplusnoua]

Day 4

Intalnirea a avut loc in biroul presedintelui Gateshead FC, Graham Wood. Cu o bogata experienta manageriala in fotbal, dar niciodata aproape de o mare performanta pare un om in compania caruia se poate discuta deschis. In dreapta mea, Mike Ashley, "impresarul meu".

...

- Deci cam asta este planul, Gazza, termina prezentarea mister Wood. Tu ai nevoie de noi, noi avem nevoie de tine. Dar retine! Mai sunt inca multi fosti jucatori ce si-ar dori postul asta! Tu ai avut doar un dram de noroc sa "ajungi" primul aici.

Despre ce era vorba in principiu? Gateshead FC se chinuise ani de-a randul la mijlocul clasamnetului in Conference. Nu aduceau spectatori la stadion. Nu descopereau jucatori. Totul era foarte anost si exista o teama ca din nou clubul sa nu se desfiinteze daca va continua pe acelasi trend. Rolul meu, pe langa cel de a antrena echipa, era sa schimb lucrurile in ceea ce priveste expunerea echipei, urmand ca prin numele Gascoigne si - speram eu - prin jocul echipei sa aduc spectatori in tribune si astfel mai multi bani la buget. Mijloacele de care dispuneam urmau sa fie mult mai generoase decat ale predecesorului meu. Buget de transferuri si de salarii marit semnificativ, parteneriat neoficial cu Newcastle si suport in imprumutul unor jucatori a caror valoare sa creasca nivelul clubului.

Practic discutam de dezvoltarea unui club la nivelul ligii a IV-a, ce va juca in liga a V-a si va ataca promovarea consecutiva pana in liga a III-a. Planul era ca la finalul lui lui 2013 sa se obtina accesul in League One, a treia divizie din Anglia. Planul era mult spus, astea erau ambitiile, planul urma sa il faca viitorul manager. Si eu eram in pole-position pentru postul asta.

- Cat de mult voi fi implicat in restructurarea clubului? Pentru ca nu cred ca se pot face performantele dorite apeland la majoritatea jucatorilor care pana acum nu au reusit nimic. Nici stafful nu cred ca va ramane prea mult. Cel putin pana gasesc unul mai bun.

Mister Wood parea putin surprins. Din prezentarea lui, intelesesem ca tot acest proiect fusese ideea lui Mike Ashley. Aveam deci o situatie putin bizara:

Mike Ashley a venit cu ideea, Graham Wood ar trebui sa vina cu banii si eu sa vin cu rezultatele.

- Tu te gandesti la niste modificari esentiale in cadrul clubului. Sper ca nu va fi nevoie sa schimbam si Charmainul, incerca el o gluma. Putem spune ca poti face orice schimbari de lot si staff doresti, dar retine ca tu vei fi singurul raspunzator de rezultatele acestora.

- Am facut aceasta propunere tocmai pentru ca o consider esentiala proiectului. Vrem sa promovam, deci avem nevoie de jucatori mai buni. Vrem sa promovam de 2 ori consecutiv, deci avem nevoie de jucatori si mai buni. Acesti jucatori au si ei nevoie de un staff pe masura. Astfel exista riscul ca ei sa se plafoneze si sa nu isi mai imbunatateasca jocul. Ori din cate am inteles, ar trebui sa si crestem cativa jucatori pentru a fi pe urma vanduti nu?

- Asa e interveni Mike, care abia astepta sa mai scape din jucatori.

- Ti-ai asuma un risc cam mare, spuse Wood

- Stai asa, il intrerupe Mike. Ai inceput sa faci planuri. Accepti oferta noastra deci?

- Sunt foarte tentat sa o fac. Totul suna prea bine ca sa o refuz.

- Pai atunci hai sa semnam actele mai intai avem timp sa facem si planurile.

Am inteles intr-un fel graba lor. Pana la inceputul campionatului mai era mai putin de o luna si ei erau in acest moment fara antrenor principal, dar cu o gramada de planuri in cap. Chiar daca nu as fi reusit sa duc la bun sfarsit proiectul, eram pentru ei totusi persoana potrivita sa il incep. Si asta insemna mai mult decat nimic.

Puteam sa ma insel in aceste aprecieri, asa ca m-am decis sa le ignor. Chiar daca aveam dreptate, pana la urma ei investeau banii si de la ei urma sa primesc salariul. Aveau probabil dreptul sa imi si ascunda si anumite aspecte ale grabei lor in a semna contractul. Dar eu aveam toate motivele sa cred ca de date asta nu voi mai esua.

Incepe munca de manager, fara alte inflorituri. Lasam in spate toti paparazzi, toate comentariile absurde la adresa mea. Lasam sper in spate si bautura si urma sa pun bazele unei noi cariere, a unei noi vieti.