Jump to content
Sign in to follow this  
Tibi

Guantanamera...

Recommended Posts

@totuldesprehostel & exxxpert: Chiar nu vad cum ar fi venit sau cum ar putea sa vina Erasmus, Gaston Machin sau Xulu la Metrom. Si nici nu stiu daca mi i-as fi dorit. Stiu ca sunt jucatori buni ( m-am straduit sa ocolesc termenul "codati" ), dar parca prefer alt tip de jucatori.

Echipele romanesti avusesera evolutii satisfacatoare in cupele europene, asta desi niciuna nu reusise sa ajunga in mult dorita "primavara europeana".

In Liga Campionilor, Rapid (campioana din sezonul trecut) a reusit accederea in grupele competitiei dupa doua tururi preliminare in care a trecut de Legia Varsovia si Litex Lovech. Din pacate pentru ei, intr-o grupa cu Inter, Marseille si Dinamo Kiev au confirmat asteptarile si au terminat pe ultimul loc cu 3 puncte acumulate.

Cealalta reprezentanta in Liga Campionilor, CFR Cluj, a reusit sa treaca surprinzator de Benfica Lisabona in turul 3 prelimnar, dar a fost spulberata mai apoi in play-off de catre Arsenal Londra. Ajunsi in Europa League, intr-o grupa cu Manchester United, PSG si Steaua Rosie Belgrad, ceferistii au realizat ceea ce era de realizat, si anume locul 3.

Tot in Europa League, Otelul Galati si Steaua au fost eliminate inca din tururile preliminare, galatenii de Leverkeusen(7-3), iar stelistii de LASK Linz(1-3). Totusi, Timisoara a mai spalat onoarea echipelor romanesti, reusind sa ajunga in grupele competitiei europene de plan secund, dupa ce a trecut de 3 tururi preliminare in care le-a eliminat pe rand pe Flora Tallinn, Apollon Limassol si Silkeborg. In grupe insa, a avut parte de adversari dificili, Liverpool, Spartak Moscova si Sturm Graz iar locul 3 ocupat la final poate fi considerat unul decent.

. . .

- Ia uite, Tibane, zici ca s-au uitat astia pe foile lui Robert.

- Chiar ca...

metrom.jpg

free picture hosting

Desi placut surprins de acuratetea informatiilor din joc, zambetul imi disparu rapid de pe fata. Observand acest fapt, Irinel m-a si intrebat dintr-un oarecare reflex uman:

- Da' ce-ai, Tibane ? Esti suparat ?

Probabil vazut din exterior paream ca ma supara ceva, ca mi-am adus aminte de ceva, de ceva serios, poate de ceva ingrijorator... Insa nu, nu-mi adusesem aminte de nimic, pur si simplu reveneam la starea mea initiala. "Esti suparat?" Ha. Uram aceasta intrebare. De fapt, nu intrebarea in sine, ci frecventa cu care imi era adresata inca de mic copil.

E drept, desi nu ma consideram o persoana mereu trista si credeam ca impresia pe care o dadeam celor din jurul meu era cauzata poate dintr-o dispunere nefericita a muschilor faciali sau a iesirii din decorul social impanzit cu zambete tampe sau false, am avut convingerea ca voi avea o alta aparenta dupa rasturnarea sociala si financiara datorata bucatii de hartie norocoase. Am avut convingerea ca voi scapa de aceasta intrebare sacaitoare ! Totusi, nu.

- Nu. De ce-as fi suparat ?

- Eu stiu...

- Spune tu. Am eu vreun motiv sa fiu suparat ? Sunt milionar, si nu in lei vechi, am Metromu' si sunt pe cale sa devin si tata. Am eu vreun drept sa fiu suparat ?!

- Tibane, daca spuneai asta pe un ton linistit, te credeam. Ia zi, care-i treaba ? A rabatat ecranul laptopului si s-a intors serios inspre mine, asteptand parca sa ma descarc.

- Ce treaba, ma ? Nicio treaba.

- Bine, mi-a spus parca amenintator.

- Vezi-ti acolo de cariera cu Dinamo, ca nu ma astept chiar sa cauti jucatori. De fapt, cred ca ar fi si inutil.

- Auzi, da' acuma mi-am adus aminte. Eu ti-am zis ce caut la club, dar tu ? Tu de ce-ai venit azi ?

- p**a mea, am venit sa mai vorbesc cu Adi, sa punem tara la cale.

- Vrajeala. Chiar acum, inainte de Craciun ?

- Pai cand ? Dup-aia ne luam cu spritul, cu spiritul, cu Cristos, cu artificiile, n-o sa mai fim in stare de nimic.

- Mars, ma. Ia zi, probleme in paradis ?

- Care paradis si care probleme ?

- Nu fa pe prostul. A vazut toata lumea si la nunta ce ingandurat si ce mohorat erai. Ti-a zis si unchiu-tu ala "Nepoate, ce-i cu mutra asta ? Asta dupa 20-30 de ani de casnicie ar trebui sa apara, nu acum."

- Glumea si el.

- Da, Tibane, dar in orice gluma e si-un dram de adevar.

- Prostii.

- Zi-mi altceva atunci. Cum e sa fii casatorit ?

- Asta ti se pare altceva ? Inainte despre ce dracu' vorbeam ?

- Hai nu te mai balega atata pe tine si zi.

- Cum sa fie ? Bine. Cum altfel ? Nu ti-am zis ca a trebuit sa-mi iau si adeverinta ca sunt apt pentru casatorie ? Adeverintele alea nu se dau pe ochi frumosi, ca n-am. Daca sunt apt pentru casatorie, atunci e clar. Casatoria tre' sa mearga ca pe roate.

- Hai, Tibane, lasa mistoul.

- E bine, ma. Chiar e bine...

- Dac-as intreba-o pe Andreea, la fel mi-ar spune ?

- Ar fi si culmea sa zica altfel. Acuma gata ? Gata cu intrebarile ? Ia-mi lampa din ochi.

- Tibane, nu te-as bate atata la cap, e treaba ta pana la urma, dar ma plictisesc si tre' sa mai pierd vremea p-aici pana termina cretinul ala de daramat blocul.

- Aha, si-mi faci o favoare sau cum ?

- Nu vai. Vorbim si noi, ca-ntre prosti.

- Vrei sa-ti spun de ce-am venit ? Bine, recunosc. Am venit la club sa scap de Andreea. Nu mai suportam. Ca ii e rau, ca o doare nu stiu ce, adu-mi aia, du-te cumpara-mi aia, vino ca s-a miscat ! M-am saturat.

- Se misca deja ? L-ai simtit ?

- Da, se misca. Eu nu l-am simtit, mereu cica "vin prea tarziu". Pfff, ma simt deja ca un tata rau.

- Ete fleosc. Eu chiar nu te vad in stare sa nu fii un tata bun. Nu vad cum... Nu-ti mai fa griji pentru asta.

- Pe bune, ma, dar nu stiu ce-i cu mine. Ma gandeam c-o sa fie altfel, ma gandeam c-o sa fiu altfel.

- Adica ?

- Nu stiu, ma simt ciudat. Am totul si parca totusi n-am nimic.

- Tre' sa vorbesti mai clar ca nu inteleg.

- Ceva lipseste, ceva mereu a lipsit. Si mi-e groaza sa ma gandesc ca mereu va lipsi ceva...

Edited by Tibi

Share this post


Link to post
Share on other sites

Plecasem de la club cu mai multe intrebari decat venisem. Discutia avuta cu Irinel nu ma ajutase cu nimic, simteam chiar ca dimpotriva. Daca atunci cand am plecat de-acasa, angoasa mea era latenta, neglijata, ignorata, acum ea iesise la suprafata. Aveam senimentul unei rani deschise si certitudinea ca exista ceva care ma supara si ma nelinistea.

Ajuns inapoi acasa, am mancat in graba ceva, ceva ce nu a trebuit pregatit, si m-am tolanit pe pat, la televizor. Imi trebuia un zgomot de fond, o sursa de distragere a atentiei, simteam ca n-aveam voie sa fiu cuprins din nou de intrebari, de ganduri. Nu, intrebarile pot fi de multe ori chinuitoare iar gandurile nelinistititoare. Mereu am avut senzatia ca imi pun prea multe intrebari, ca ma gandesc la prea multe lucruri, ca-mi imaginez prea multe scenarii, ca-mi planific viitorul, apropiat sau mai departat, prea mult si prea in detaliu. Iar toate aceste lucruri nu ma ajutau cu nimic, doar imi ocupau timpul si ma nelinisteau. De cele mai multe ori, imi erau greu sa-mi raspund propriilor intrebari, astfel ca acestea se adunau stiva in ungherele mintii mele.

" Ce p**a mea e cu mine ? Ce dracu' am ? Pff, iar imi pun intrebari. Televizor prost. "

Degeaba incercam sa evit confruntarea cu mine insumi, aceasta se intampla negresit, de fiecare data. Ma simteam ca-n fata unei cobre, cobra care era reprezentata de framantarile mele. Si eu nu eram in rolul unei manguste. Nu, eram in rolul unui simplu sobolan. Eram insa sincer, spre deosebire de o mangusta care profita de imunitatea sa la veninul cobrei si se ia la tranta cu terifiantul sarpe, dand impresia recrearii luptei intre David si Goliat. Totusi, nici macar un sobolan veritabil nu eram, caci unul veritabil ar da sa fuga macar. Eu nu, stateam nemiscat, hipnotizat, si priveam cobra in ochi asteptand atacul.

Singura mea salvare acum era sa adorm. Stiam insa ca avea sa mai dureze ceva...

Din gand in gand, la un moment dat m-am intebat:

"Daca de fapt tot ce am facut pana acum a avut scopul distragerii atentiei ? Am vrut sa-mi ocup timpul, sa-mi fac de lucru, sa-mi umplu golul... Sa nu mai am timp de meditat, sa nu mai am energie." Cobra ma stuchise drept in ochi.

"Dar asta fac toti oamenii. Singur cu gandurile tale innebunesti, clar." mi-am oferit singur un raspuns satisfacator de linistitor. Se parea ca aveam ochelari de protectie.

"Oare chiar vreau sa traiesc in trecut? Asa o fi ?" Cine imi daduse jos ochelarii ? "Metrom... Andreea... refuzul de a ma muta din apartamentul asta micut. Mda, adevarul e ca mereu am fost melancolic. Nu inteleg, totusi, atat de grav e acest lucru ? Sunt condamnat sa nu fiu niciodata fericit ? Mi-am mai impus eu si alta data sa nu mai imi amintesc orice si sa ma limitez doar la amintirile care ma ajuta sa traiesc in prezent. Evident, nu a functionat. Dar daca e vorba de fapt de o teama de schimbare ? sau de o dorinta dusa la extrem de a nu-mi lua nasul pe sus si de a ramane cel care am fost inainte sa dau de bani ?"

"Andreea sa fie cauza ? Nu, n-are cum. E cel mult un simptom. In primul rand, un simptom al prostiei mele. Prostia, hmm. Oare prostia sa fie de vina pentru angoasele mele ? Poate sa fie ea si sursa intrebarilor mele inutile ? Nu cred. Nu, prostii nu-si pun intrebari. Prostii sunt cei mai hotarati oameni tocmai pentru ca nu-si pun niciodata intrebari. Cat ii invidiez ! Par atat de fericiti. "

"Totusi, Andreea... Care-o fi treaba cu Andreea ? De ce nu putem fi mai apropiati, asa cum am fost ? Unde e "chimia" dintre noi in care am crezut mereu ? Unde a diparut si cand ? Ma rog, n-are importanta... Incredibil, doar e aceeasi Andreea. Bine, cu putina burta. Aceeasi pe care am iubit-o cu atata pasiune si pana la nebunie. De fapt, am iubit-o, atat. Pasiunea, gelozia, suferinta, disperarea survenita in urma pierderii ei, care m-a impins la actiuni penibile de spionaj, toate s-au tras din iubire. Nu pot sa accept ideea ca poti iubi fara pasiune, macar la inceput, fara a fi gelos sau fara a suferi teribil in cazul unei despartiri. In fine, ideea e ca acum sunt parca gol pe dinauntru in ceea ce o priveste. Si nu din cauza Cristinei, pe ea am uitat-o surprinzator de repede, probabil tot instinctul meu de autodistrugere e cel responsabil. Ar fi fost prea simplu totul ca sa-mi ingadui sa o iubesc din nou. Totusi, poate pe viitor... Cred in continuare ca ea e "guajira" mea."

Momentul meu de introspectie a fost intrerupt la un moment dat, chiar de catre Andreea:

- Ce faci ? Ai uitat de mine ? Ai ajuns de o ora acasa si nici macar n-ai trecut sa vezi ce mai fac.

- Pai incercam sa dorm... sunt cam obosit. Dar nu pot dormi. Hai, vino-ncoa'... S-a mai miscat ? Desi incepuse ostil, ma bucuram sa o vad, fie si pentru faptul ca imi distragea atentia.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nu a fost o pauza premeditata. Pur si simplu n-am mai gasit timp sa scriu.

Promit insa sa o fac cat mai curand. Cel tarziu joi.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Spre deosebire de bucuresteni si nu numai care vin, in mintea lor, pe Valea Prahovei, "Poiana" mea nu era Poiana Brasov, ci Poiana Sarata. A doua mea casa... Sau prima, niciodata n-am stiut. M-am intrebat de multe ori: Brasov sau Poiana Sarata ? Raspunsurile au variat in timp.

Ma aflam la Poiana impreuna cu Andreea pentru a ne petrece sarbatorile de iarna. Ea venise cu propunerea, iar eu n-am stat mult pe ganduri si am imbratisat numaidecat ideea. Mi-era dor de aceste locuri, nu mai fusesem de mult, si speram pe undeva sa iau o gura de oxigen si sa ies din starea care ma cuprinsese in ultimul timp.

Desi Poiana Sarata era un loc evident diferit fata de Poiana Brasov, exista totusi o asemanare. Una importanta. Amandoua asezarile erau situate la poalele muntilor. Iar eu iubesc muntele. Poate o sa vi se para deplasata pretentia ca il iubesc mai mult fata de alti oameni, si poate aveti dreptate. Dar de un lucru pot fi sigur: il iubesc altfel. Si nu cred ca ma puteti banui de vanitate. Pur si simplu cred ca pentru majoritatea oamenilor muntele e un loc de refugiu, un exil provizoriu din plictiseala si mediocritatea vietii cotidiene. Vin pe munte sa-si petreaca putin timp in afara destinului lor. Sau unii vin din nevoia de barbarie, dar multi dintre acestia sunt doar niste barbari ratati. Aduc cu ei vacarmul oraselor si tot felul de echipamente, gadget-uri...

Eu am alte motive pentru care iubesc muntele. Nu mi-a placut niciodata sa schiez, sa escaladez stanci, sa fac poze, sa stau in jurul focului de tabara si sa ascult povesti, sa mananc mici si sa beau bere sau, mai nou, sa gonesc cu ATV-ul pe carari. Sigur, imi plac drumetiile, dar de multe ori n-am urmat intocmai traseul marcat, ci am preferat sa ma abat de la el si sa ma bucur de peisaje virgine, de libertate. Eu ador maretia muntelui. Ador fiorii care te trec cand te uiti de jos inspre varf, sau din varf in jos. Sa vezi norii dedesubt. Nu inteleg oamenii care fac poze in astfel de momente. Pierd cateva secunde din acel sentiment inegalabil si inaltator in goana lor de a avea o dovada materiala. De fapt, astfel pierd tot, nu doar cateva secunde.

Desi eu am vrut sa stam la motelul aflat la 3 km de sat, acolo unde am stat si dupa nunta lui Daniel, am fost pana la urma convins sa stam in casa bunicii. Parintii Andreei ne-au invitat si ei in casa lor, dar i-am refuzat politicos. Chiar daca erau amabili cu mine acum, firea lor era alta si iesea la suprafata in relatiile lor cu alte persoane, iar mie imi displacea profund sa-mi petrec timpul alaturi de ei, sa vorbesc cu ei, chiar si micile politeturi imi creau un real disconfort.

In jur totul era alb. Un alb pur, curat pe care in junglele de beton nu-l vezi. La Poiana insa da. Nici nu poate fi altfel. Iesisem in curte sa simt ninsoarea pe propria-mi piele si sa-mi mai arunc ochii inca o data peste Muntii Nemira, al caror varf era acoperit de nori.

La un moment dat, zgomotul portii si vocile unor copii ma fac atent.

Naşterea ta Cristoase

Dumnezeul nostru,

Răsărit al lumii,

Lumina cunoştinţei

Că întru dânsa

Ceia ce slujeau stelelor

De la stea s-au învăţat

Să se închine ţie

Soarelui dreptăţit

Şi să te cunoască pe tine

Răsăritul cel de sus,

Doamne, mărire Ţie.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Fiind pe undeva si surprins, m-am bucurat nespus la auzul colindului, in ciuda poticnelilor si ezitarilor firesti ale celor doi copii. Pana la intrarea lor in curte, singurul colind pe care-l auzisem era cel cantat de lupi intr-un crang pustiu, in interiorul meu. Le-am multumit si i-am poftit inauntru pentru niste prajituri, oferindu-le bineinteles si o suma probabil nesperata de ei. Au parut extrem de incantati de bani, mai putin de prajituri si inca si mai putin de povestirile mele de pe vremea cand mergeam si eu cu colindul, asa ca ei.

Prima data cand am mers cu colindul am fost luat total pe nepregatite. Pur si simplu, intr-o vacanta de iarna in care ma aflam la Poiana, Daniel mi-a zis "hai" si m-am dus. Primele 3, 4 case, n-am scos un cuvant, nestiind versurile, dar apoi le-am invatat si mi-a placut sa le raspandesc din casa-n casa, sau de cele mai multe ori, din curte-n curte. Tin minte ca era distractiv, atunci am cunoscut si eu mai bine oamenii din sat, sau unde stateau cei pe care-i cunosteam deja. Iar la finalul zilei, aveam satisfactia ca aveam bani pentru toate dulciurile si sucurile pe care le vroiam. E drept, asta a mai tinut un an sau doi, caci apoi ne-a fost rusine sa mai mergem.

- Sa vezi acuma ce-o sa vina toti cand o sa afle de la ei cati bani le-ai dat, mi-a spus Andreea imediat dupa plecarea celor doi baieti.

- Da... o sa ma ruineze. La cati copii sunt in sat... Chiar m-am mirat sa-i vad pe astia, credeam ca nu mai sunt deloc.

- Lasa copiii. O sa vina astia mari. Chiar, da' de ce era poarta neincuiata ?

- Uite ce-i, Andreea, eu am lasat in fiecare an poarta deschisa. Ca am avut bani, ca n-am avut, n-am pus zavorul la poarta niciodata, sa stii, i-a raspuns bunica, parand usor deranjata de intrebarea Andreei.

Eu, am iesit din nou in curte. M-am plimbat apoi prin gradina din spatele casei si, tot inaintand, am ajuns la gardul din fundul gradinii. L-am sarit ca atunci cand eram copil si-am ajuns in ulita pe care se afla casa familiei sotiei lui Daniel. Aceasta se afla in dreapta, dar eu am luat-o in stanga. Mai aveam doi pasi pana la podul peste raul Oituz. Daca tot venisem pana aici...

Ajuns pe pod, m-am oprit. Stiam ca ii lipsesc din loc in loc scanduri sau bucati de scanduri, iar stratul de zapada putea fi inselator. Oituzul, altadata insangerat, era acum inghetat la maluri. Am zabovit cateva momente amintindu-mi de vremuri mai simple, in care ma balaceam chiar aici, sub pod, sau un pic mai jos, "la salcie", sau si mai jos, "la dale", acolo unde dalele de piatra deserveau camioanele Petromului care treceau apa in drumul lor catre sonde.

Cat de departe pareau toate aceste amintiri... Si parca dureau, din nu stiu ce motiv.

Eram altul acum, oricat de mult m-am straduit sa nu ma schimb. De fapt, eram cu totii altii. Sau, ma rog, aceiasi, dar cu masti. Doar muntii erau la fel. De fapt, nici ei, caci pareau a fi mai chei.

"Ce bine ar fi sa te poti intoarce in timp. Chiar, exista oare om care nu s-a gandit la asta ? De fapt, poate atunci amintirile n-ar mai avea nicio valoare. Nu poate, sigur. A, si daca m-as intoarce in timp, n-as mai castiga la loto probabil. Nu ? Pfff, la ce prostii ma gandesc si eu. Mai bine ma intorc acasa, poate ma mai vede cineva stand pe podul asta, singur, uitandu-ma in gol, si-o sa spuna ca-s nebun."

Pe drumul de intoarcere, mi-am repetat de mai multe ori in gand: "Nu trebuie sa-mi amintesc orice. Doar amintirile care ma ajuta sa traiesc prezentul."

Intrand insa in casa, mi-am dat seama ca e imposibil.

Edited by Tibi

Share this post


Link to post
Share on other sites

- Ce faci ? Mai stai mult ? m-a intrebat tipand Andreea din usa salonului care pana nu demult deservea ca bar, unicul bar al satului. Bine, "bar" e mult spus... Crasma. Fusese afacerea tatalui lui Daniel, care dupa '90 a deschis intr-o parte a casei bunicii "pub-ul Poienii Sarate", asa cum il alintam noi. Desi s-a bucurat de succes o perioada, dupa anul 2005, cand s-au mai nascut doua localuri, lucrurile au inceput sa mearga din rau in mai rau si, chiar daca cele doua nu au rezistat "pe piata" si au tras obloanele la scurt timp, tatal lui Daniel a fost nevoit sa faca si el acelasi lucru putin mai tarziu.

- Hai ca... acuma... i-am raspuns impleticit, mai mult pentru a scapa de ea. Nu aveam niciun gand sa inchei seara de Craciun atat de repede, asta pentru ca ma bucuram de compania lui Irinel, Daniel, Mihai si a altor cativa "tovarasi" din sat, dar si de damigeana de vin adusa de Mihai de acasa. Si tatal lui se pricepea.

- Macar vorbiti si voi mai incet, ca nu pot sa dorm. Si dati si muzica aia mai incet, da ?

- Da, da...

- Bine. Hai ca v-am lasat. ( Era si timpul, mi-am spus in gand ) Da' vii si tu, da ? Nu mai stai mult.

- Da, imediat vin. Nici n-a asteptat sa-mi termin raspunsul ca a si inchis usa, ducandu-se in dormitor.

- Pfff, pe bunica-mea si maica-mea nu le deranjeaza, da' se trezeste ea...

- Tibane, ca un catelus ! m-a ironizat Irinel cu privirea in pamant, dar cu un zambet care astepta sa se transforme in ras daca ar fi gasit aprobarea celorlalti. Si a gasit.

- Asa e cand ai nevasta, numa' bataie de cap, interveni Hârjan. Nu-i mai bine singur, ca mine ? Normal ca e. Orice barbat intreg la minte alege burlacia. E raul cel mai mic. Hârjan avea acum peste 40 de ani si, datorita acestui fapt, era o prezenta inedita in grupul nostru si era privit ciudat de catre Irinel, aflat la primul lui Craciun petrecut la Poiana Sarata si care il vedea pentru prima oara. Daniel, Mihai, eu eram obisnuiti cu el si nu ni se mai parea ciudat, ii apreciam compania si umorul lui aparte. Crescusem cu ele. Hârjan lucrase in tinerete in Brasov, ca majoritatea poienarilor, dar dupa doar cativa ani munciti in Steagu s-a intors la Poiana, acolo unde a reusit, surprinzator, sa-si faca o situatie buna, peste media oamenilor din sat. In principal, a profitat de vastele paduri din jurul satului, iar cand lucrurile nu mergeau bine in domeniu vindea la "pub", acolo unde era mereu bine primit. Cat despre burlacia cu care se falea mereu, nu stiu cat de voluntara era. Desi zgarcit, defect care fara indoiala l-a ajutat in privinta starii sale materiale, era un om sufletist, iar in putinele relatii pe care le-a avut impresia generala a fost ca el a fost mereu cel care a pus mai mult suflet si cel care a suferit mai mult dupa despartire. In plus, atunci cand i se punea pata pe o femeie, uita si de bani. Lumea din sat chiar l-a poreclit "Iri" la un moment dat, cand isi gasise o stoarfa de 18 ani care evident il iubea si nu era deloc interesata de banii lui.

- Sub papuc, bai Tibi, clar, ii completa Daniel.

- Degeaba incercati, ca nu ma atac. Toti sunteti niste mari smecheri naturali, iar eu sunt un biet catelus. De plus. Am inteles asta, acum sa trecem mai departe.

- Nu-ti place subiectul, ei ?

- Bine, Hârjane, daca vrei tu sa continuam... Ia zi, Anca ce mai face ? Si-a gasit si ea vreun chinez ?

- Opa, catelusul de plus s-a facut Doberman. Ha-ha. Nu stiu, ma, si-o fi gasit... Ce ma intereseaza pe mine ? Da' ultima oara cand am vazut-o se urca intr-un tir de Frutti Fresh.

- Ba, Tibane, da' acuma pe bune, ce-are Andreea ? ma intreba Irinel dupa ce-si mai turna un pahar.

- Ce sa aiba ? De la sarcina.

- Mars, ma. De la sarcina... ma lasi ?

- Atuncea nu stiu, poate din cauza ca e nefututa. Bine ?

- Bine, ma, daca te superi asa, te las. Gata.

- Nu ma supar, da' poate chiar asa e.

- Pai de ce nu incerci sa afli ? Nu iti da liber la savarina ? (Hârjan)

- Asa ti-ar place sa auzi, nu ? Ei bine nu, pur si simplu mie nu-mi vine sa... Intelegeti, nu ?

- Adevarul e ca a facut o burta... Sigur n-aveti gemeni ? Sau nu-mi spune ca ti-e frica sa-i faci rau copilului. (Hârjan)

- Bai, nu stiu cum sa va spun...

- Sau esti ca golanul care se abtine sa scuipe-n biserica ? (Hârjan)

Share this post


Link to post
Share on other sites

- Ba, Tibi, ba, da' eu tot n-am inteles... ce cauti tu de Craciun aicea ? ma intreba Hârjan. N-ai si tu treaba pe la Acapulco, pe la Monte Carlo, si noi te retinem ?

- Cum adica ce caut ? N-am venit eu aproape mereu la Poiana, de Craciun ?

- Pai ai venit pana ti-a dat tuleiul, dar acuma... Si mai ales la valoarea ta !

- Inseamna ca nu ma cunosti deloc.

- Sincer iti zic, nu ma asteptam sa mai dai p-aici. Credeam c-o sa dispari ca PNTCD-ul.

- Ei bine, uite ca mai dau. Acapulco poa' sa astepte.

- Foarte bine. Chiar ma bucur. Incepusem sa-mi fac grii ca n-o sa te mai vad decat pe la GSP TV. Zambea ironic. Si noroc cu tine ca i-ai adunat si pe golanii astia doi (uitandu-se la Daniel si Mihai), ca nici pe ei nu i-am mai vazut la fata de mult.

- Ia zi tu mai bine... ce noutati mai sunt prin sat ?

- Adica "cine-a mai murit ?" vrei sa zici.

- Asa rau e ?

- Pai ce noutati sa fie ? Tot tineretul e plecat... Care prin Italia, care prin Spania, care prin Grecia.

- Grecia ? Inca ?

- Da. Si cand zic "tineret" ma refer la pana-n 60 de ani.

- Pai si tu de ce n-ai plecat ?

- Eu ?! Sa plec ?! Nu ma duc eu sclav nicaieri. Ce-am ? Is nebun ? Nu mi-e bine aicea ?

- Pai bun, dar pe cine mai parazitezi daca toti sunt plecati ?

- Pai ce, ma ? Eu am treaba cu ei ? Eu am clientii mei, oameni cu experienta de viata, trecuti prin razboaie... si care nu mai pot sa-si aduca sau sa-si taie singuri lemne.

- Pai si te descurci ?

- De ce sa nu ma descurc ? E, bine, daca vrei sa-mi faci un cadou, n-o sa te refuz acuma. Mai ales ca e Craciunul. (râde)

- Sa te uiti dimineata sub pom.

- p**a mea, nici n-am mai facut brad anul asta. Mi s-a acrit de ei, de doua saptamani incoace am ace de brad si-n cur.

- Macar ti-a iesit ceva ?

- Am scapat aproape de toti. Mi-a iesit, da, pai am facut cam 13 milioane. Si-as putea sa mai fac si de maine incolo, ca se mai gasesc uituci sau d-astia pe vechi, da' cred ca-mi ajunge. Imi bag p**a-n ei brazi.

- Tu ce faci, ma, nu mai zici nimic ? il intreb pe Irinel, care statea cu capul pe masa, pe jumatate adormit. Ai clacat ?

- Ce ? Taci in p**a mea...

- Ba, daca vrei, te duc la Camping (asa i se zice popular Complexului Turistic Popas Poiana Sarata) sa te culci.

- Unde sa ma duci, ma betivule, tu ?

- Am zis eu ca te duc cu masina ? Mergem cu caruta lu' Hârjan.

- Mars, ma.

- Zi, ma, serios, te duc ? Hai ca nu-i politie la ora asta, in noaptea de Craciun, intre muntii astia. Si daca e, rezolvam.

- Crezi ca de politie mi-e mie frica ? Mi-e frica ca ma omori dracu', ca-mi gasesc sfarsitul in casa ţaţei Frusina.

- Hai, ma, ca-s 3 kilometri, da-i in p**a mea.

- Nu, Tibane.

- N-am unde sa te culc aicea. Condu tu atunci, desi mai bine nu, sau du-te pe jos pana acolo.

- Nu ma duc nicaieri. Dorm aici, pe masa asta.

L-am lasat in pace, iar noi restul ne-am continuat discutiile.

- Auzi, bai Tibi, vreau sa te intreb pe tine ceva.

- Intreaba-ma, Hârjane, tre' sa-mi ceri voie ?

- A, da' nu-ti ceream voie, imi faceam intrarea. De cand esti tu mare mahar, cu bani, cu echipa de fotbal, cu toate astea...

- Asa...

- Da' vreau sa-mi raspunzi sincer.

- Pana acuma ti s-a parut ca te mint sau ce ?

- Te-a contactat cineva... ? (folosind un ton cu subinteles)

- Cine sa ma contacteze ?

- Mormonii.

- Ce, ma ? Am izbucnit isteric in ras, trezindu-l din somn pe Irinel.

- Ce razi asa ca prostul ? Mormonii conduc lumea, continua Hârjan neclintit.

- Mormonii conduc lumea ?! Eram luat complet pe nepregatite de intrebarea lui Hârjan.

- Tot. Ei au si Coca-Cola, si bancile, au la picioare guvernele, televiziuni, ziare. Controleaza tot.

- Ba, sa stii ca m-am trezit odata la usa cu doi mormoni. Da' asta inainte sa castig la loto. Vorbeau stricat romaneste, au si zis ca vin din America. Habar n-aveam ca ei conduc lumea... Si eu care i-am repezit sa ma lase-n pace. (nu puteam sa nu zambesc, desi chiar ma straduiam)

- Faci misto ca prostu'.

- Nu fac, ma, misto, chiar mi-au venit la usa "sa-mi zica vestea buna" sau ceva. Au apucat sa-mi zica de nu stiu ce profet Smith care l-a vazut pe Dumnezeu intr-o padure...

- Aia-s martorii lui Iehova ce zici tu. Mormoni, ma, astia-s altceva, nu-s sectanti. Is o societate secreta.

- Aaa, gata ! Pff, vrei sa zici "masoni", nu "mormoni".

- Asa, cum dracu' le-o zice. Te-au ademenit ?

- Nu. p**a mea, au ajuns teoriile conspiratiei si la tara. E drept, ca-n telefonul fara fir.

- Probabil n-ai destui bani sau putere.

- Termina, ma. In masonerie acuma intra orice prost daca vrea. Cat despre cat de secreta e, cu un singur clic afli toti membrii si tot ce vrei.

- Aha, sigur, afli ce vor ei sa afli.

- In fine, da-i in p**a mea. De-asta nu mai poti tu, de grija masonilor ? Daca n-ai probleme, iti faci, a ?

- A, nu, eram curios, atata tot. Ma gandeam ca poate te-au luat si pe tine.

- Nu m-au luat, ma. Poti sa stai linistit. Oricum, de unde stii tu de masoni ? Cine ti-a bagat ideile astea in cap ?

- Da' ce ? Eu traiesc in pamant, ca cartita ? Eu n-am ochi sa vad ce se-ntampla ?

- Ce se-ntampla ?

- Pai tu nu vezi ca Romania a ajuns colonie ?

- Am o veste pentru tine. Asa a fost intotdeauna.

- Lasa ce-a fost... Am vandut tot strainilor. N-a mai ramas nimic. Si cu Uniunea asta Europeana, toti s-au bucurat ca prostii c-am intrat, ca pot sa treaca granita cu buletinul. Ne-am luat centura neagra in m**e toti romanii.

- Bai, e seara de Craciun, ce-s cu discutiile astea ? interveni Daniel, vizibil plictisit de discutia dintre mine si Hârjan.

Hârjan insa parca nici nu-l auzi.

- Si adica tu nu crezi ca masonii conduc lumea ?

- Eu stiu... sunt atatia... Illuminati, Bilderberg, nici nu mai stii care conduce lumea.

- Suntem condusi din umbra, aia e.

- Ba, nu neg. Probabil ca asta isi propun toti astia, dar nu stiu cat reusesc.

- Eei nu reusesc, cum sa nu reuseasca ? Ii prostesc pe toti, au metode, manipuleaza. Iti zic ceva: mai repede pacalesti milioane de oameni decat pe unul singur.

- Ba, eu cred si ca oamenii sunt indeajuns de prosti pentru a nu mai trebui sa fie prostiti.

- Zi-mi si mie un lucru. De ce trebuie salvate bancile ? Ca eu n-am inteles.

- Adica ?

- De ce trebuie ajutate bancile ? Miliarde de euro sunt date bancilor cu probleme. Pai nu spune legea de fier a capitalismului ca daca o firma nu mai e profitabila trebuie sa dispara ? Asa ca de ce sunt ajutate bancile ? A, ca bancile conduc de fapt lumea, nu guvernele ? A, ca in UE sunt mii de bancheri cu salarii de milioane de euro si ca n-ar da bine sa-i vedem someri ? Daca raman someri, ce ? Sa se duca in P***a mamii lor la cursuri de recalificare, acolo unde ii trimit ei pe alte milioane de someri !

- Bai, ce sa zic... sunt de acord, dar cand te vad ca strici vinul cu cola, pe care adineauri o huleai...

Edited by Tibi

Share this post


Link to post
Share on other sites

- Masonii astia cu bancile lor dicteaza tot, nu guvernele. De fapt, ei fac guvernele. Si-n Romania, si peste tot.

- N-ai terminat, ba, cu masonii tai ?

- Lasa-l, lasa-l. Pai atunci, sa te intreb ceva, Hârjane. Deci masonii au pus-o si pe Ridzi ? Si pe Funeriu ?!

- Clar.

- Atunci, eu zic ca putem sta linistiti. Pe mine altceva ma ingrijoreaza... Ce p**a mea fac eu cu prostul asta ? m-am intrebat cu voce tare, privind catre Irinel, care dormea netulburat cu capul pe masa.

- Lasa-l in pace, ce sa faci ? Doar n-o sa-l arunci afara, in zapada.

- Ma gandeam sa-l caram macar in sufragerie, pe canapea...

- Ce, n-ai loc de el ? Lasa-l aicea, da-l in p**a mea, mi-a raspuns Hârjan pe un ton ce nu mai accepta replica. Apoi, a dat perdeaua la o parte si s-a uitat pe geam. Bai frate, dar ce-i da afara !

- Ia. Intr-adevar, afara ningea aproape abundent, dar linistit, iar zapada probabil ajungea la nivelul genunchilor. Un decor frumos, predominat de doua culori, albul apezii si violetul cerului. Asa da ! am exclamat, bucuros ca un copil. Doar e Craciunul, nu ?

- Bai, io v-am lasat. Mi se inchid ochii, e tarziu... Se ridica de la masa Mihai dupa un timp, rostind unele dintre putinele cuvinte ale sale din toata seara.

- Mai stai, ma, cat e ceasu' ? am incercat sa fiu politicos.

- E 3 jumate. E tarziu. Vorbim maine...

- Taca-ti, ba, P***a aia si mai adă o damigeana. Nu vezi ca esuam la mal imediat ?

- Nu mai stau, Hârjane, ma duc acasa. Si-asa m-ai plictisit cu bancile si prostiile tale. E si maine o zi.

- Du-te atunci, hai. Si Hârjan arunca cu caciula dupa el, simulat nervos. Mihai zambi si pleca, lasandu-i caciula cu Chicago Bulls pe jos.

- Noi ce facem, mai stam ? Mai aveti chef ? am intrebat, uitandu-ma la Daniel.

- Ce-aveti, ma ? O data e Craciunul si voi vreti sa-l dormiti. Noaptea de-abia incepe, raspunse, insa, acelasi Hârjan.

- Care dimineata ? Bine, eu mai stau, nu ma grabesc nicaieri. (Daniel)

- Da, nu, si eu... Da' ce-i cu tine, Hârjane ? De ai asa chef ?

- Pai va vad si eu dupa atata timp... avem atatea de vorbit... e sarbatoarea Nasterii Domnului... Si mai e si vin. Cum sa n-am chef ? replica Hârjan pe un ton neserios, sarcastic, caracteristic. Uite, de exemplu, n-am apucat sa vorbim de maritisul tau.

- Nici nu trebuie. Maritisul...

- Stiu ca nu trebuie, sau mai bine zis nu iti trebuie, dar eu vreau sa vorbim. De ce n-am fost invitat ?

- Am zis sa nu te pun la cheltuieli. Cu costumul, cu darul...

- Uita-te si tu, eu incerc sa port o discutie serioasa si el ma ia la misto, i se planse Harjan lui Daniel.

- Nu, ma, dar n-am avut decat cununia civila, putini invitati, o mica receptie... intelegi.

- Foarte urat. Fata asta probabil visa de mica la o nunta ca-n povesti, si tu ai pus-o sa dea doar cu pixu' in fata primarului, un piscot, si acasa.

- Exact. Unde mai pui ca nici macar n-a fost in fata primarului...

- Bine, daca stau si ma gandesc, nu cred ca i-a pasat foarte mult. La urma urmei, caprioara s-a asigurat pe viata.

- "Caprioara"...

- Da, da. A venit ea, caprioara, i-a intins o capcana lupului, si lupul, ca prostul, a cazut in ea. De fapt, nu lupu', ca nu e vorba de niciun lup in povestea asta. Bursucul.

- Sugea-i-ai p**a la bursuc.

- Bursucul instarit. Cel cu vizuina plina.

- Lu' ala, da.

- Cum ai putut fi, bai Tibi, atat de fraier ? Si tu, bai p**a (catre Daniel), de ce nu i-ai zis nimic ? De ce nu ti-ai avertizat verisorul mai mic ? Sau nici tu nu ti-ai dat seama ?

- Eu ? Ce sa-i zic eu ? Face ce vrea... E major, e vaccinat, stie sa-si poarte singur de grija, nu-i zic eu ce sa faca.

- Niste prosti, amandoi. Am vazut, da, cum stie sa-si poarte de grija. L-a prostit bagaboanta asta fara sa transpire. I-a dat putin cu P***a pe la nas, si gata ! Hârjan se aprinsese, de nicaieri, mai ceva ca la discutiile despre "mormoni". Discutia trecuse, pe nesimtite, de la caterinca la cearta.

- Asa e, ma, cum zici tu. Sunt prost, m-a facut Andreea, imi ia banii, asta e. Acuma, putem sa schimbam subiectul ? i-am replicat ironic, dar cat de calm am putut. Intotdeauna am preferat sa se creada despre mine lucruri neadevarate decat sa ma apar, sa ma scuz, sa ma explic.

- Pai nu, ma, dar parca ma doare pe mine cand vad... A facut ce-a vrut cu tine, si acuma mai vine si iti da si ordine, ca "da muzica mai incet", ca "vino, nu mai sta". Cum poti fi atat de fraier ? ca ma si enervezi !

- Asa sunt, ce sa fac ? Unii sunt destepti, asa ca tine, altii fraieri, ca mine. Nu putem fi toti la fel, nu ?

- Pai nu mai fi, ma, fraier, zic. Trezeste-te c-o sa ajungi de unde ai plecat.

- Si ce-ar fi rau in asta ?

- Sa stii ca nu-mi place. Incerci tu sa o dai pe mistouri, dar nu, nu e de bine. Daca nu te faci barbat, o sa te manance lumea de viu. Asculta la mine. Hârjan continua sa-mi vorbeasca de sus, sa ma certe, vazand probabil ca nu intampina nicio opozitie din partea mea.

M-am gandit, deci, sa-i dau totusi o replica.

- Hai gata, ca ma plictisesti. Tu te-auzi vorbind ? Ai baut cam mult, nu crezi ? Incepi cu lectii de viata, tu, care n-ai fost in stare de nimic niciodata. Cari toata ziua lemne furate dupa tine si pacalesti cateva babe si cativa mosi, asa-ti castigi tu existenta. Tu, care ti-ai impartit putinele milioane cu tirista aia, ma certi pe mine pentru Andreea ?

- Pai da' eu is baiat destept, bai prostule. N-am luat-o de nevasta. Ii dadeam un suc si-un pachet de tigari si o futeam cand mi se scula mie p**a.

- Ai fi luat-o si de nevasta, da' n-ai mai avut pe cine, ca s-a plictisit de tine.

- Ce ? Eu am facut copii cu ea, bai tantalaule ? Sa platesc pensie alimentara dup-aia si sa-i dau jumatate de avere ? Asa cum o sa faci tu imediat.

- Ce jumatate de avere, ma ? Te crezi in California ? Si-apoi, jumatate din ce avere sa-i dai ? Jumatate din grajd ? Galeata de la fantana ?

- Pai, na, foarte bine. Nici atat n-o sa-mi ia, si stii de ce ? Pentru ca nu-s prost. Tu, in schimb, o sa vezi ce-o sa mai plangi cand o sa te lase asta si-o sa-ti ia...

- p**a. Aia o sa-mi ia.

- Vezi, ai grija, vorbeste mai incet ca poate te aude...

- Nu-ti mai fa tu griji ce-mi ia si ce nu-mi ia. Eu chiar nu te inteleg. Nu va inteleg, de fapt, pentru ca nu esti singurul.

- Pai vrem sa te invatam de bine, ma, cand te vedem asa prost.

- Ma mai faci de multe ori prost ? Te-am inteles din prima.

- p**a mea, ce discutii aveti si voi la 5 dimineata in noaptea de Craciun. Ati terminat, gata ? Hai, Hârjane, du-te si tu acasa ca s-a dus si vinul, si tot. A inchis, in sfarsit, seara Daniel.

Edited by Tibi

Share this post


Link to post
Share on other sites

Bine ai revenit Tibi,

Cum stai cu Metrom? Ai reusit sa castigi campionatul sau cupa Romaniei?

Toate cele bune si ma bucur ca ai revenit cu povestirea:). Sunt curios ce o sa se intample daca o sa te califici pentru Europa:)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Bine v-am regasit. Desi, n-am plecat nicaieri, deci nu ma intorc. E drept, am slabit drastic ritmul postarilor, dar asta din motive independente de vointa mea. Sper, totusi, ca in perioada urmatoare sa gasesc mai mult timp pe care sa-l aloc scrisului, pentru a termina ce am inceput.

Cat despre Metrom, lucrurile nu s-au schimbat. N-am jucat niciun meci in avans.

Share this post


Link to post
Share on other sites

- Cristos s-a nascut ! ne saluta Hârjan intrand. Parea incredibil de binedispus, spre deosebire de noi, restul.

- Da, da, 'neata, i-am raspuns.

- Ce dimineata, adormitule ? E 4, a apus si soarele, mi-a replicat amuzat, uitandu-se la telefon/ceas.

- Te-am chemat sa bem o cafea, nu ? E dimineata atunci.

S-a asezat la masa, aceeasi masa, si si-a aprins o tigara, inainte ca Daniel sa-i aduca ceasca de cafea.

- Si-am zis ca ma las... Dar gata, de la intai acuma chiar ma las.

- Sigur...

- Da, ma, asa fac. In 2013 nu mai pun tigara-n gura. Ce p**a mea, crezi ca nu pot ?

- E bine ca ai teluri din-astea inalte...

- Auziti, da' ce-i cu moacele astea ? N-ati dormit bine ?

- Irinel cred c-a dormit cel mai bine.

- Nici nu stie de la ce-l doare capu', de la bautura sau de la masa, a ?

- Da... a schitat un raspuns Irinel, morocanos, greu de auzit din pricina hahaielii lui Hârjan.

- Hârjane, da' esti suspect de vesel azi. Pe tine nu te doare capu' ? Ai baut cat noi toti trei la un loc.

- N-am nimic. Nimic. Sunt fresh.

- Anii de antrenament dau roade, ha ?

Dupa ce lua prima sorbitura de cafea, Hârjan ma intreba repezit, ca si cum si-ar fi adus aminte de ceva:

- Chiar, bai Tibi, apropo de antrenament ! N-am apucat ieri sa vorbim deloc de fotbal.

- Pai daca ai tinut neaparat sa debitezi toate prostiile... normal ca n-am mai apucat.

- Mai du-te, ma, in pisici. Eu ti-am zis niste lucruri ca prieten, acuma daca vrei sa tii seama de ele bine, daca nu, iara bine.

- Da, da... nu incepe. Sa lasam astea... propusesei si tu, in sfarsit, un subiect bun, care-mi placea. Sa ne tinem de el, zic.

- Sa stii c-am zis de multe ori ca vin si eu la un meci, la Metrom, da' n-am mai ajuns. M-am uitat, in schimb, la toate la televizor. Chiar am fost curios.

- Pai trebuia sa ma suni, ma, si te rezolvam. Da' lasa ca uite, promit sa-ti dau un abonament pe retur. Sau cate vrei. O sa scoatem si noi abonamente acuma.

- Vezi ca te tin minte.

- Da, ma, iti dau. Si-n retur acuma avem meciuri tari acasa. Cu Timisoara, cu Steaua... cu Dinamo, echipa ta de suflet !

- Echipa mea de p**a. La fel ca multi altii, Hârjan era un dinamovist suparat, dezgustat, scarbit de situatia din prezent a echipei.

- Nu ti-a trecut, a ? Ma rog, deci de-acuma contez pe tine ca vei striga pentru Metrom in tribune, da ?

- Cel mai mare ultras o sa fiu. Pai eu am avut si mobra cu motor de Metrom, si drujba. Pot sa zic ca sunt legat asa de marca.

- Da, chiar ca.

- Auzi, da' campionatul cand incepe ?

- Uite, chiar nu stiu exact, dar in ultimul weekend din februarie banuiesc. Asta daca nu se amana...

- Si echipa cand se reuneste ?

- Pe 10 ianuarie. Dup-aia, dupa o saptamana, o sa plece in Slovenia.

- Acolo nu-i frig ?

- Mult mai bine ca aicea, oricum.

- Da' ce ? N-ai bani de Turcia, de Cipru ?

- p**a... n-am vrut eu acolo, am zis sa nu mergem cu turma. Bine, e si mai ieftin in Slovenia...

- Jucatori iei ?

- Nu cred. Ce ? Nu-ti plac astia de-i avem ?

- Ba da, sa stii ca-mi plac. Mai ales ala din atac... teroristul ala...

- Ce terorist, ma ? l-am intrebat confuz si amuzat.

- Baobab ala. Nu stiu unde l-ai gasit pe-ala, da' joaca ala de sa-mi bag p**a...

- A, Bawab. Da, el e vedeta. Liber de contract l-am luat, am avut un noroc cu el... Da' de ce-i zici terorist ? Ca-i arab ?

- Pai nu terorizeaza el toti aparatorii ? Nu mitraliaza el toate portile ? "Teroristu", eu asa-i zic.

- Maksumic ala nu-ti place ?

- Da-l in p**a ca-i mare cat casa si stie numa' cu capu'.

- Nu-i de-ajuns ? Are aproape la fel de multe goluri ca "teroristu".

- Da, dar mie nu-mi place. Mie stii ca-mi plac astia prieteni cu mingea... Uite, imi place de ala care-a jucat pe la Sibiu...

- Iulica Popa ?

- Bun, bun si-ala, da' nu prea l-a bagat antrenorul ala...

- Da, pai e concurenta mare acolo-n fata.

- Nu stiu si cu antrenorul asta... L-ai nimerit bine. Nu stiu unde l-ai gasit, ca nu cred ca-l stiau nici vecinii, da' se pricepe.

- A jucat, ma, pe la FC Brasov, cum ?

- O fi jucat...

- Da' mai gata, ma, cu atata fotbal, interveni Daniel hotarat. Ziceti... ce facem ? Doar n-o sa stam ca ieri sa bem aicea, nu ?

- Ce vrei sa faci ? l-am intrebat curios, in asteptare de propuneri.

- Nu stiu, sa mergem pe undeva, pe la Camping, pe la "Margareta"... Sa mancam ceva...

- Sa bem ceva, mai bine. (Hârjan)

- Iti mai treb'e bautura, dupa azi-noapte ?

- Mie nu, da' voua cred va treb'e. Cui pe cui se scoate. Nu, Irinele ?

- Deah...

- Ba, nu stiu, hai sa mergem la Camping atunci, ca altceva nu stiu ce-am putea face. In satul asta pustiu unde n-a mai ramas nimeni si nimic... Pff, unde s-a mai pomenit, ma, sat fara carciuma ? Chiar, Hârjane, da' lumea, oamenii din sat unde beau ?

- Ei unde, bea in fata la alimentara aicea.

- Si acuma iarna ?

- Pai daca n-au incotro.

- Ma, da'... crasma nu mai e, am inteles, da' scoala mai e in sat ? Gradinita ?

- Doar clasele I-IV.

- Si tabara ?

- Tabara nu mai e de mult.

- Ei na ?

- Da, s-a inchis de ani buni, e-n paragina acuma.

- Da' a cui e ? De cine apartine ?

- Cine stie, a primariei, a Ministerului Turismului, dracu' s-o ia.

- O fi a mormonilor, insera Irinel o remarca ironica.

- Bai, pune-acolo capu' pe masa si taci, replica cu zambetul pe fata Hârjan.

- Hai, mergem ? intreba Mihai nerabdator.

- Da, ma. Ia cheile, uite, tu conduci. Te sacrifici.

Share this post


Link to post
Share on other sites

La faza cu Baobab, eu eram pe jos de ras. Nici acum nu ma pot abtine! =))

Share this post


Link to post
Share on other sites

Si ne-am dus la Camping si am mancat si am baut. Mai mult am baut.

Zilele urmatoare n-au diferit nici ele, astfel ca am intrat in noul an mai rupt decat o fotografie dupa divort, ca majoritatea romanilor de altfel. Destul de monoton, banal si imatur poate ati zice, dar am putut constientiza inca o data ca fericirea sta in simplitate. M-am simtit bine. Dupa mult timp.

Evident, nu bautura mi-a dat aceasta stare de bine. Luata in modul, bautura e cinica si nociva, se stie. Starea de bine mi-a dat-o cel mai probabil compania in care am baut, compania in care mi-am petrecut aceste zile. Companie care s-a imbinat perfect cu locatia.

Doar am discutat si am baut. Eu, Irinel, Daniel, Mihai si Hârjan. Bine... mai mult eu si Hârjan. El a fost cel care mi-a pus o gramada de intrebari, a avut o gramada de curiozitati, iar mie mi-a facut chiar placere sa-i raspund. De cele mai multe ori, insa, raspunsurile mele mi s-a parut ca-l dezamagesc. Nici n-avea cum sa fie altfel, caci nu puteam raspunde afirmativ la intrebari de genul "Si ? Ti-ai facut prietenii in fotbal ? Cu patronii ? Cu Gigi, cu astia ?". Nu puteam sa-l mint. Sau, ma rog, puteam foarte usor, dar nu am vrut. Adevarul era ca ceilalti patroni sau conducatori se uitau ciudat la mine, ca la un strain, ca la un intrus in lumea lor. Dar asta nu pot spune ca ma intrista, chiar deloc.

Oricum, am apreciat la Hârjan faptul ca a fost, cred, singurul care nu mi-a comentat decizia de a intra in fotbal. Si singurul care nu s-a aratat mirat de performantele obtinute intr-un timp atat de scurt. Dintre cei care intelegeau fenomenul, bineinteles. Intr-adevar, Hârjan era si genul de om greu de impresionat, dar orisicat, i-am apreciat increderea, caci asa am interpretat eu aceasta tacere a sa.

Evident, nu am fost tot timpul angrenati in discutii de tip interviu. In niciun caz. Am depanat amintiri. Multe amintiri...

Ne-am amintit cum Hârjan obisnuia mereu sa ne certe, pe mine si pe Daniel, ca uitam sa punem vin si suc la rece atunci cand eram "de servici" la bar in zilele toride de vara in care venea sa-si domoleasca setea dupa o caruta de lemne. Ne-am amintit apoi de un eveniment mai putin amuzant, de seara cand Hârjan alaturi de un alt verisor de-al meu a fost la un pas de moarte, atunci cand masina in care se aflau a intrat in viteza intr-un sant de pe marginea soselei si a fost azvarlita 12 metri prin aer. Eu si Daniel eram mici, ne jucam cu LEGO cand a sunat telefonul.

Dupa cateva momente de tacere considerate necesare, Daniel a inceput sa rememoreze copilaria noastra marcata de jucariile produse de compania daneza. Eram aproape obsedati, ce-i drept, vroiam sa avem cat mai multe piese, ne enervam amandoi parintii, si cum acestia nu-si puteau permite, Daniel si cu mine am devenit niste mici infractori juvenili. Faceam rost de pe unde puteam, de la copiii vecinilor, de la gradinita satului (sponsorizata pe-atunci de niste norvegieni) de mult doritele caramizi din plastic. Cu aceasta ocazie am aflat de la Daniel ca mai colectioneaza LEGO si acum. Nu stiam eu cum de umilul LEGO vinde mai multe pneuri decat Michelin, Goodyear, Pirelli sau Continental...

Au urmat apoi amintirile legate de fotbalul jucat la Poiana Sarata. Amintiri care m-au facut la un moment dat sa propun hotarat sa "facem un meci in curtea scolii", ca pe vremuri. Propunerea a fost insa refuzata categoric de catre toti, apostrofundu-ma in cor "Ce-ai, ma ? ej nebun ? Sunt minus 10 grade afara, e intuneric, zapada pana la genunchi, si tu vrei sa joci fotbal ?!" Degeaba am si raspuns afirmativ. De amintit insa, ne-am amintit. Mai ales de duelurile cu "rivalii" din Hârja, satul vecin, acolo de unde se tragea evident Hârjan, nu degeaba porecla. Aceste meciuri aveau loc in special primavara, dupa Pasti, cand jucatorii ambelor formatii intrau de multe ori intr-o forma buna, apropiata de coma alcoolica, pe terenul amenajat pe prundul din fata casei lui Hârjan. Scorul final avea de-obicei proportii gigantice, gen 21-2 sau 17-17, dar adevarata lupta se ducea dupa meci, atunci cand sportivitatea era lasata acasa si se imparteau pumni si tibii in gat. Desi a fost suspectat ca n-ar da totul pe teren pentru Poiana Sarata in aceste adevarate derbiuri rurale, Hârjan le-a dovedit cu timpul contestatarilor ca s-au inselat. Nu numai ca dadea totul pe teren, dadea multe si-n afara lui, putand sa numere hârjanii cazuti la pamant asa cum numara Gimli orcii.

Cum am spus, m-am simtit bine in aceasta vacanta. E adevarat ca alcoolul nu ne ajuta sa gasim raspunsul, nici laptele nu o face, dar macar ne ajuta sa uitam intrebarea. Alcoolul, nu laptele. Am reusit sa uit pentru moment de copil, de Andreea, care si-a petrecut timpul mai mult pe la casa parintilor sau alaturi de sotia lui Daniel, dar nu am putut insa uita de Metrom. Intr-unul dintre drumurile noastre dintre sat si Camping ne-am oprit putin si pe la tabara. Imi venise ideea, asa cum iti vin multe de la gin, s-o cumpar. S-o transform in cantonamentul echipei. Da, era cam departe, 100 de kilometri de Brasov... si arata jalnic, mai rau ca latrinele ceferiste, dar eram pregatit sa investesc.

Oricum, urma sa ma mai gandesc asupra acestei idei si urma sa ma mai interesez.

Edited by Tibi

Share this post


Link to post
Share on other sites

@exxxpert: Merci la fel.

Pe 10 ianuarie 2013 a avut loc reunirea lotului. La primul antrenament, desfasurat pe stadionul Metrom, au luat parte 21 de jucatori, singurul absent fiind Thaer Bawab, acesta fiind chemat la niste actiuni ale echipei sale nationale.

A doua zi, jucatorii au efectuat vizita medicala. Analizele de laborator si testele EKG au fost facute la Spitalul Regina Maria, iar testele specifice pentru capacitatea de efort la ambulatoriul de specialitate medicina sportiva Astra. Toti jucatorii au trecut testele fizice si medicale, daca va intrebati.

La o saptamana de la reunire, echipa s-a deplasat in Slovenia pentru primul stagiu de pregatire al iernii. Dupa un zbor de aproximativ o ora si jumatate, delegatia brasoveana a aterizat la Viena, de unde a continuat drumul cu autocarul pana in Slovenia, la Koper. Jucatorii au fost cazati aici la hotelul Vodisek, un hotel aflat in centrul comercial al orasului si aproape de stadion.

In timpul celor doua saptamani petrecute in Slovenia, echipa a sustinut patru partide de verificare, toate impotriva unor formatii locale de prima liga. Desi rezultatele acestor jocuri nu aveau, evident, nicio importanta, nu pot spune ca necunoasterea gustului victoriei in niciunul dintre aceste meciuri m-a bucurat foarte mult.

Olimpija Ljubljana - Metrom: 2 - 0

NK Triglav Kranj - Metrom: 3 - 1 (Iulian Popa)

Rudar Velenje - Metrom: 1 - 1 (Iulian Popa)

Maribor - Metrom: 0 -0

Acest ultim rezultat, obtinut in compania campioanei Sloveniei, a avut darul de a ma mai linisti.

Dupa revenirea in tara si cateva zile libere, a urmat al doilea stagiu de pregatire, de data aceasta in Spania, la Oliva, in Comunidad Valenciana. ("Comunitatea Valenciană" nu suna deloc bine) Aici urma sa disputam inca patru partide amicale, doua dintre ele chiar impotriva unor echipe romanesti.

Tavria Simferopol - Metrom: 2 - 1 (Cojocnean)

Gaz Metan Medias - Metrom: 2 - 1 (Iulian Popa)

Gloria Bistrita - Metrom: 2 - 4 (F. Manea X2, Mateiu, Rus)

Pana la urma, a trebuit sa ne multumim doar cu aceste 3 jocuri, si asta pentru ca bosniacii de la Željezničar Sarajevo nu au avut bunavointa sa se prezinte la ora stabilita.

Reveniti in tara, mai aveam programat un singur amical inaintea startului minireturului, impotriva celor de la Vointa Sibiu. Dar in saptamana premergatoare acestui ultim test, am primit la club un fax interesant. Un fax in care cei de la Lech Poznan isi exprimau interesul pentru Maksumic. I-am spus lui Adi sa le raspunda ca Ajdin nu e de vanzare, insa polonezii au insistat, asa ca le-am trantit in nas suma de 1 milion de euro, convins fiind ca ii voi descuraja. Spre surpinderea mea, lucrurile nu au stat asa, iar in aceeasi zi, pe seara, am primit un alt fax, o oferta concreta in valoare de 500.000. Impins de la spate de Adi, am acceptat sa ne intalnim la Bucuresti cu reprezentantii clubului polonez pentru a negocia. Intalnirea ce a urmat peste doua zile la hotelul Marriott a fost una sacaitor de lunga, dar in final ne-am inteles asupra pretului pentru care renuntam la unul dintre cei mai importanti jucatori ai nostri: 600.000 de euro + TVA. Pur si simplu mi-a fost greu sa refuz.

45 de meciuri, 17 goluri. Cifre de atacant, dar nu, acestea erau cifrele fundasului/mijlocasului la inchidere Maksumic in tricoul Metromului. Un jucator pe care nu-l vom uita prea curand, nici eu si nici suporterii nostri. O decizie grea si o despartire si mai grea. Sufleteste, nu as fi vrut sa-l vand, dar nu puteam da cu piciorul unei sume atat de importante de bani si nici nu puteam sta in calea progresului jucatorului. M-as fi ales doar cu un jucator nefericit si cu batai de cap serioase privind alocarea de fonduri necesare ridicarii celor doua peluze, pentru a putea avea stadionul omologat si-n sezonul urmator.

Inainte de meciul cu Vointa Sibiu, bosniacul a trecut pe la stadion sa-si ia ramas bun de la fostii sai colegi si antrenori, dar si de la mine. I-am multumit pentru tot ce a facut pentru Metrom si ne-am strans mainile. Imi venea sa-l imbratisez, dar m-am abtinut.

Meciul impotriva sibienilor s-a incheiat prieteneste, 1-1. Poverlovici a fost cel care i-a luat locul lui Maksumic in formula de start, iar brasoveanul a reusit chiar sa inscrie unicul nostru gol, ceea ce nu putea decat sa ma bucure si sa-mi dea sperante ca vom putea trece peste uriasa pierdere.

Multumim, Ajdin !

Share this post


Link to post
Share on other sites

@exxxpert: N-as fi vrut sa-l pierd, dar nu prea am avut incotro. Totusi, inca nu m-a sunat. Poate scap.

@Razwyx: Sa nu supralicitam. :P

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Timpul trecuse, caci asta stie cel mai bine sa faca, si iata ca sosise clipa primului nostru joc oficial din 2013.

- Ce-ai, Tibane ? Esti suparat ? Da, Irinel imi punea din nou intrebarea mea "favorita".

- Chiar deloc.

- Atunci ce ? Ai emotii ?

- p**a mea, ce om as fi daca n-as avea emotii ?

- N-ai, ba, de ce sa-ti faci griji, jucam acasa, jucam cu ultimul loc... patru,cinci-zero le dam. Apullum astia is varza.

- Da, ba, da' ai vazut si tu ce rezultate am avut in pregatire. A mai plecat si Maximilian asta... Bawab lipseste. Iordanianul se accidentase, evident, la nationala. Aveam si noi in lot un international, atat, dar ne puteam alatura cluburilor lovite de "blestemul nationalelor".

- Lasa, ma, ca ne salveaza Iulica Popa. Ai vazut c-a fost in forma in amicale.

- Asta daca-l baga Robert... Chiar, pana acuma n-a dat niciun gol sezonul asta, nu ?

- Nu, n-a dat.

Si se auzi fluierul lui Tudor.

Echipa: Balauru - Grecu, Rusu, Poverlovici, Bacila - Rus, Lucas, Mateiu - Popa, Cojocnean, Coman.

Dupa un inceput echilibrat de partida, echipa noastra a inceput treptat sa domine, iar prima ocazie mare i-a apartinut lui Mateiu, care a sutat in minutul 20 putin pe langa poarta lui Dan Mutu. Sutul inca tanarului mijlocas brasovean avea sa anunte deschiderea scorului, care s-a petrecut circa 5 minute mai tarziu, atunci cand Ioan Coman a fost excelent gasit in careu de Cojocnean si l-a executat pe portarul oaspetilor.

Bucuria noastra a durat mult, pentru ca 3 minute mai tarziu acelasi Coman ne-a dublat avantajul dupa o faza asemanatoare celei de la primul gol, doar ca de aceasta data Lucas a fost coautor. Nici nu ne asezasem bine inapoi in fotolii si am fost nevoiti sa ne ridicam din nou. Un efort dulce, caci stiam ca meciul era deja jucat.

Pana la finalul partidei, am asistat la incercarile timide ale oaspetilor de a reveni in joc, incercari zadarnicite si mai mult de reusita cu numarul 3 a lui Coman din minutul 55. Bacila a centrat perfect de pe partea dreapta la coltul lung, iar rezerva lui Bawab n-a avut de indeplinit decat o formalitate trimitand mingea in plasa cu o lovitura de cap.

Metrom - Unirea Alba Iulia : 3 - 0

Spectatori: 3454

Ne continuam, deci, seria de rezultate pozitive din finalul primei parti a campionatului. O victorie clara, obtinuta chiar si fara Maksumic si Bawab, ca tot avea toata lumea impresia ca echipa sta in cei doi. Inclusiv eu.

De remarcat si numarul suporterilor prezenti la stadion, veniti pe o vreme nu tocmai amabila, lapovita si cateva grade peste zero. Sincer, ma minunam, bucurandu-ma bineinteles in acelasi timp, de asistentele noastre de pe teren propriu.

Si ma mai minunam de ceva. De ce meci facuse Coman !

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

×
×
  • Create New...

Important Information

Pentru înregistrarea pe acest forum va trebui să acceptaţi termenele de utilizare a forumului disponibile aici: Terms of Use. Acest forum folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii privind politica de confidenţialitate şi cookies sunt disponibile aici: Privacy Policy