Dinamo Revived

[Dinamo1948]

Capitolul VI: Prima zi in Bucuresti

- Tirrrrrrrrrrrrrr!

Doamne, cosmarul asta nu se mai termina odata?

- Tirrrrrrrrrrrrrr!

Ma ridic anevoie din pat si incerc sa determin sursa zgomotului. Aparatul de pe noptiera nu are de gind sa ma lase sa gindesc in liniste.

- Tirrrrrrrrrr!

Offffffff. Gata, raspund. La celalalt capat al firului, o voce feminina.

- Buna dimineata, domnule Thompson. Hotelul Howard Johnson Grand Plaza este incintat ca va aflati printre oaspetii sai astazi. Sint Nicoleta Popa, receptionerul de serviciu.

Cum adica “hotelul e incintat�? Ma si astept sa vad fatada de otel si sticla zimbind cu gura pina la urechi. Decid ca sint totusi prea critic – pina la urma, daca tipa arata la fel de bine pe cit vorbeste engleza, ar prezenta oarece interes – si replic in consecinta:

- Va multumesc, si eu sint incintat sa ma aflu aici in aceasta splendida zi. Cu va pot fi de folos?

- Domnul Becali a lasat instructiuni sa fiti trezit la ora 10.00. A mentionat ca aveti o conferinta de presa la ora 13.00. Dinsul va veni la hotel in jurul orei 11.30 si va urca direct la dumneavoastra, impreuna cu domnul Badea.

- Domnul Badea? Ma tem ca nu am avut onoarea sa il cunosc pina acum, am sosit abia aseara.

Domnisoara “engleza perfecta� pare de-a dreptul ultragiata de intrebarea mea.

- Cum, nu il cunoasteti pe domnul Badea? ma intreaba socata, cu o voce aproape evlavioasa cind pronunta numele tipului, de parca ar fi vorba de Printul Mostenitor sau de Sfintul Duh.

- Nu, nu i-am fost prezentat inca si nu reusesc sa imi dau seama de ce ar fi dinsul interesat sa ma cunoasca.

Tipa e pe cale sa pufneasca in ris. Oare am spus vreo prostie?

- Domnul Nicolae Badea este unul din actionarii importanti ai Howard Johnson Grand Plaza Romania, deci s-ar putea spune ca sinteti invitatul lui. In plus, dinsul este si presedintele Consiliului de Administratie al FC Dinamo Bucuresti. Intrucit ati venit cu domnul Becali, mi-am imaginat ca aveti legaturi cu clubul.

Rahat, alt sef? La astia e mai rau ca la Chesterfield, macar acolo erau doar Mos John si “restul lumii�.

- Inteleg. Scuzati-mi ignoranta, dar evenimentele au curs intr-o succesiune cam rapida in ultimele 24 de ore. Puteti sa-mi spuneti cit este ora exacta, va rog?

- Absolut, este ora 10:03, iar astazi este marti, 5 iulie 2005, ma lumineaza ea rabdatoare.

- Pai asta inseamna ca nu mai am foarte mult timp la dispozitie. Va multumesc pentru informatii, decid sa inchei eu convorbirea aici, inainte sa imi spuna si ca Pamintul se invirte in jurul Soarelui, unu plus unu fac doi si altele asemenea.

- Cu mare placere, domnule Thompson. Howard Johnson Grand Plaza va ureaza o sedere cit mai placuta in Romania.

Placuta-placuta, da’ sa vedem cit de lunga o sa fie, meditez eu, in timp ce inchid telefonul si incep sa ma gindesc la problemele zilei de azi. Incet-incet, imi aduc aminte discutiile din avion, planificarea pentru ziua de azi, faptul ca am nimerit aici printr-un noroc imens si tot restul. Asa deci, Badea e presedintele si Becali e presedinte executiv si Netoiu e vicepresedinte. Oare or mai fi multi sefi pe capul meu?

Imi petrec urmatoarea jumatate de ora facind dus, barbierindu-ma, cautind o camasa curata in bagaje - in fine, ocupatii de-astea de imagine. Pina la urma, cu multe eforturi, reusesc sa gasesc un costum bleumarin, o camasa bleu-inchis sau albastru-deschis, nu reusesc sa imi dau seama, si o cravata rosie. Ma gindesc cu groaza ca mai am o singura camasa alba, pe care o pastrez pentru ocazii festive, si sun la room-service, comandind un mic-dejun englezesc “ca la carte�, cum n-am mai avut parte demult. Spre surprinderea mea, piinea prajita e chiar prajita bine, sunca este englezeasca (sau o imitatie foarte buna), ouale par proaspete, iar sucul de portocale este de-a dreptul delicios. Odata rezolvata problema mincarii, ma relaxez intr-un fotoliu, cu o cafea si cu o tigara. Tare sint curios sa vad ce se va intimpla in ziua asta care urmeaza.

La 11 fix, dupa cum arata ceasul meu, pe care l-am pus acum pe ora locala, doua batai puternice zguduie usa. Ma ridic si deschid, ca sa ma pomenesc in fata unui intreg comitet de primire, format din patru persoane, din care nu-l cunosc decit pe Becali – ma rog, si asta e un fel de-a spune, ca-l cunosc, in conditiile in care ne-am vazut prima oara in urma cu vreo 22 de ore. Ceilalti trei sint un tip mai in virsta, la 50 si ceva de ani, brunet si cu un nas maricel, unul tot cam de-o seama cu el, brunet si cu niste pete albe pe fata, si unul mai tinerel, in jur de 35 de ani, tot brunet, cu o figura care nu imi inspira foarte multa incredere. Oare in Romania nu s-au inventat inca blonzii si, mai ales, blondele? Ii poftesc in apartament, iar Becali preia “comanda�.

- Buna dimineata, Alan, ar fi cazul sa ne pregatim pentru conferinta de presa. Am vrut sa cunosti inainte niste persoane foarte importante pentru activitatea ta, in special, si pentru Dinamo Bucuresti, in general. Dinsul este domnul Nicolae Badea, presedintele Consiliului de Administratie, deci seful nostru, al tuturor, rosteste el rar, in engleza lui bolovanoasa.

Ii intind mina lui Badea si primesc o stringere ferma, de om care stie ce vrea.

- Incintat de cunostinta, domnule Thompson, articuleaza el clar, intr-o engleza bunicica. Trebuie sa recunosc ca alegerea dumneavoastra ca antrenor principal a fost o surpriza pina si pentru mine – moment in care il fulgera cu privirea pe Becali -, dar Giovanni m-a asigurat ca sinteti solutia perfecta. Vreau sa va urez de pe acum succes maxim in activitatea dumneavoastra, pe care o doresc – si o dorim – cit mai indelungata, dar sa va atrag atentia ca in mandatul dumneavoastra Dinamo trebuie sa isi recapete, in primul rind, dimensiunea europeana, pe care a cam pierdut-o dupa 1990.

- Si eu ma bucur sa va cunosc, domnule presedinte, si va asigur ca voi face tot ce depinde de mine ca sa ma ridic la inaltimea asteptarilor tuturor. Pina la urma, Dinamo este un nume in fotbalul mondial, nu doar european, nu? decid eu sa ridic mingea la fileu. Recunosc, acum o zi nici nu auzisem de Dinamo, dar daca omul vorbea de “dimensiune europeana�, de ce sa nu supralicitez un pic?

Becali intrerupe prezentarea inainte sa se transforme intr-un discurs politic si ma impinge curtenitor spre cel de-al doilea individ, cel cu ochelari si pete albe pe fata.

- Alan, el este Cornel Dinu, una din legendele lui Dinamo. A jucat aici multi ani, a antrenat aici multi ani, in prezent este administrator delegat al clubului. Daca este ceva ce vrei sa stii despre Dinamo, dinsul este persoana cea mai indicata sa iti raspunda.

- Incintat, ii intind eu mina si lui Dinu, care ma priveste cercetator, din spatele lentilelor, fara sa spuna nimic. Ma abtin sa-l intreb de unde s-a ales cu petele de pe fata si ramin cu o alta nelamurire: si asta o sa imi fie sef, ca deja sint cam multi?

Ajungem si la al treilea tip, cel tinerel.

- In fine, Alan, el este Cristi Borcea, vicepresedinte al clubului si cel mai “fanatic� dintre membrii Consiliului de Administratie. Din pacate, Cristi nu vorbeste engleza, dar o sa traducem noi, pina gasim un translator.

Dau mina si cu Borcea, care zice indignat ceva pe romaneste, aratind spre mine. Ce dracu, nici nu ne-am cunoscut si ma uraste? Ma uit intrebator la ceilalti.

- Lui Cristi nu ii plac hainele tale, zimbeste Badea.

Aoleu, oi avea sacoul patat sau ceva?

- De ce, daca pot sa intreb? M-am gindit ca macar la conferinta de presa sa apar in costum, o sa am suficient timp sa stau in trening la antrenamente, ripostez eu prudent.

Cei patru rid de-a binelea acum.

- Pai uite, camasa si cravata ta nu se potrivesc deloc pentru noul antrenor al lui Dinamo, imi explica Badea. Camasa este albastra, cravata este rosie. Rosu-albastru, intelegi? ride el.

Sa mor daca pricep ceva. Dinu vede situatia nasoala in care ma aflu si ma salveaza.

- Alan, in Romania, in fotbal, exista doua forte, intre care exista o mare rivalitate: Dinamo si Steaua. Dinamo are culorile alb-rosu, in timp ce Steaua are rosu-albastru. Ziaristii ar fi in stare sa scrie ca noul antrenor al lui Dinamo e stelist, daca vii imbracat asa.

Ahaaaa, acum mi-a picat si mie fisa.

- Vreti sa spuneti ca e ca si cum antrenorul lui Liverpool ar veni la stadion in albastru, ca “blues� de la Everton? incerc eu sa obtin o confirmare.

- Exact. Sugestia mea este sa iti schimbi camasa, dar repede, ca deja sintem in intirziere.

S-a dus dracului si camasa aia pastrata “strategic� pentru ocazii speciale. Cum nu-mi suride ideea sa fac strip-tease de fata cu patru barbati pe care abia i-am cunoscut, ma scuz, alerg in dormitor si ma schimb in doi timpi si trei miscari. Revin precipitat in living, unde Borcea arata iar spre mine, zice ceva in romana si toti izbucnesc in ris. Eu intreb din priviri si Badea se miluieste sa-mi explice:

- A zis ca acum indeplinesti prima cerinta pentru un dinamovist: sa te imbraci in alb-rosu.

Cam ciudati romanii astia, cuget eu, dar decid sa ma abtin, inainte sa ii jignesc cumva. Pina la urma, n-am semnat contractul inca, trebuie sa fiu atent la ce zic si cum ma port.

Coborim din hotel, Rolls-ul ne asteapta la intrare. Becali ma informeaza plin de mindrie ca e al lui, ca a dat nu stiu cit pe el si chestii in stilul asta, lucruri care imi fac o impresie proasta, pentru ca un gentleman nu se lauda cu lucruri de-astea. Pe de alta parte, este seful meu, nu trebuie sa fie gentleman, doar sa imi plateasca salariul la timp.

Incadrat de doua BMW-uri negre, probabil pline de bodyguarzi, Rolls-ul demareaza lin din fata hotelului. Trebuie sa recunosc ca imi cam tremura genunchii, este vital sa fac o prima impresie buna presei, altfel voi fi sfisiat de viu, inca inainte sa inceapa sezonul. Mai arunc cite o privire pe geam – traficul este infernal, toata lumea claxoneaza, scrisnete din frine, taie benzile... si mai e o chestie, pe care n-am observat-o aseara, cind am venit de la aeroport, pentru ca eram prea obosit. Ciudatii astia merg pe dreapta! De ce nu pot si ei sa conduca precum oamenii normali, pe partea stinga a drumului? E clar, o sa am nevoie de sofer...

In vreo 45 de minute, am ajuns la club. Cladirea este micuta, alba, pare proaspat vopsita, iar pe frontispiciu, alaturi de firma clubului, troneaza o emblema in rosu, galben si albastru pe care scrie “17�. Cornel Dinu imi observa privirea intrebatoare si ma lamureste:

- Dinamo a fost de 17 ori campioana a Romaniei, ultima oara acum doi ani, imi explica el, cu mindrie in glas.

Heh, Chesterfield a reusit doua promovari si cam atit... e o diferenta maricica.

Rolls-ul parcheaza in curtea clubului, iar armata de ziaristi se repede ca un roi de albine. Becali coboara primul si intrebarile incep sa cada ca o avalansa. Borcea se uita afara, parca nu prea i-ar arde de iesit, dar isi ia inima in dinti si pune piciorul jos. Intrebarile isi dubleaza volumul. Dinu imi zimbeste si imi face un semn cu capul. Sper sa nu fac pe mine de emotie. Imi mai string o data nodul de la cravata – Isuse, ce incomod e – si cobor din limuzina.

Pentru citeva secunde, afara se face liniste. Becali si Borcea s-au tras un pic in lateral, lasindu-ma pe mine singur in fata puhoiului de jurnalisti. Pacea dureaza mai putin de trei secunde, dupa care ziaristii isi revin din stupefactie si aparatele foto incep sa tacane ca focurile de mitraliera, dar sint acoperite repede de intrebari din care eu nu inteleg o iota. Astia, saracii, cred ca habar n-au ca eu nu vorbesc romaneste – mai mult, ca nu sint deloc roman. Nici nu e de mirare, nu sint tocmai vreo persoana faimoasa – sau cel putin nu in afara pub-urilor din Chesterfield si Newcastle. Dinu coboara repede, sesizeaza penibilul situatiei, arunca o fraza in romana, din care eu am impresia ca prind ceva legat de conferinta de presa, si ma impinge discret spre intrare.

Ufff, am ajuns in club. Usile s-au inchis in spatele nostru si in nasul ziaristilor, iar eu incerc sa imi revin. Nu prea am timp, pentru ca toti cei din jur incep sa vorbeasca in acelasi timp. Pina la urma, Badea se apropie si imi face cu ochiul:

- Obisnuieste-te cu ei, presa din Romania este foarte “rea�.

- Eh, nu se poate sa fie mai rau ca in Anglia, bravez eu, desi nu ma simt deloc in apele mele.

- Eu n-as fi asa sigur de chestia asta. Au un apetit din nastere pentru cautatul in gunoi, daca intelegi ce vreau sa spun. Cred ca pe baza asta ii si angajeaza, ride presedintele.

Becali vine si zice repede ceva, pe un ton poruncitor. Tot nu m-am lamurit exact care este relatia dintre ei. Din ce stiu eu, presedintele Consiliului de Administratie este vocea suprema in club, iar in Anglia nu exista presedinte executiv. Badea il priveste nemultumit, dupa care imi zimbeste.

- Giovanni zice ca e timpul sa mergem la conferinta, inainte sa se supere presa si sa ne faca praf. In caz ca va fi nevoie, Cornel iti va fi translator, dar sper ca ziaristii sa aiba bunul simt sa puna intrebarile in engleza, o data ce afla cum sta treaba.

Intram in sala de conferinte – relativ mica, cu o masa lunga intr-un capat si citeva rinduri de scaune. Ne asezam la masa din capat, in timp ce de pe coridor se aude un vuiet crescind. E clar, au deschis usa. Ziaristii navalesc – asta e termenul perfect – in sala si incearca sa ocupe cele mai bune locuri, in timp ce cameramanii se grabesc sa isi aseze aparatura.

Dupa vreo zece minute de vinzoleala, totul este pregatit pentru conferinta. Becali ridica o mina, cerind liniste in sala, si, incredibil, o si obtine. Jurnalistii susotesc intre ei, probabil incearca sa isi imagineze cine e mutul care sta in mijlocul mesei. Dinu isi apropie scaunul de al meu si incepe sa imi vorbeasca la ureche, pe un ton conspirativ, traducindu-mi ce spune Giovanni.

- In mare, face o prezentare a situatiei. Explica elegant ca relatia cu Ioan Andone nu mai putea continua, din cauza unei nepotriviri de vederi asupra viitorului clubului Dinamo, si ca actionarii au hotarit sa acorde credit unui antrenor strain, care sa imprime o mentalitate profesionista jucatorilor.

Sint cit pe ce sa-i spun ca singurul lucru la care sint cu adevarat profesionist este golitul halbelor, in timp ce un ziarist din primul rind ii pune o intrebare lui Giovanni.

- Nenorocitii de la Evenimentul Zilei, niste stelisti nemernici toti, miriie Cornel Dinu la urechea mea.

- Adica vrei sa spui ca ei sustin pe Steaua si urasc pe Dinamo? Sint ziaristi, ar trebui sa fie impartiali, nu? ma mir eu.

- Pai, nu prea sint. Nu e problema, oricum nu ne intereseaza ce spune presa, noi avem treaba noastra, ei pe a lor, ma calmeaza administratorul delegat, devenit translator ad-hoc.

Intre timp, Giovanni mai zice ceva, Dinu nu apuca sa imi traduca, dar inteleg clar numele meu si ma gindesc ca mi-a venit rindul la taiere. Imi compun o figura zimbitoare, incerc sa nu par stresat si astept sa inceapa “tirul� intrebarilor. Din fericire, primul “foc� este in engleza si ma mai linistesc.

- Anda Banu, Romanian Television, sare o tipa din primul rind. De cind mama dracului au inceput femeile sa se ocupe si de fotbal? ma mir eu. Maine-poimaine, o sa ajungem sa ne bata si in concursurile de bautura. Nu apuc sa imi finalizez gindurile misogine, ca suita de intrebari cade ca un bici pe spinarea mea.

- Domnule Thompson, credeti ca aveti calitatile necesare pentru un club de talia lui Dinamo? Ce experienta aveti? Ce performante ati realizat in trecut?

Offf, a dracului tu sa fii. Trag adinc aer in piept si imi incep expunerea, in timp ce flash-urile ma orbesc, iar in sala se lasa o liniste mormintala.

- In primul rind, buna ziua tuturor, este o mare placere sa ma aflu in Romania, in calitate de proaspat antrenor al lui Dinamo. Ca sa stabilim clar niste lucruri, tin sa va informez ca, din pacate, nu vorbesc deloc limba romana, motiv pentru care v-as ruga ca toate intrebarile sa fie adresate in engleza. Daca imi permiteti, as dori sa ma prezint, mi se pare normal sa aflati intii citeva lucruri despre mine. Numele meu este Alan J. Thompson, sint supus al Majestatii Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit si m-am nascut la Newcastle-upon-Tyne in urma cu aproape 45 de ani.

In ceea ce priveste raspunsul la intrebari, sa le luam pe rind. Credeti ca m-as afla aici daca nu m-as considera in stare? Noi, englezii, sintem oameni carora nu le place sa se faca de ris. Categoric, este o mare provocare pentru mine si voi demonstra conducerii clubului ca nu s-a inselat acordindu-mi aceasta incredere. In ceea ce priveste trecutul meu, mi se pare irelevant sa vorbim despre el. Pe scurt, am fost nevoit sa imi intrerup cariera de jucator din cauza unei accidentari grave, dupa care am devenit antrenor. Cele mai notabile performante din cariera mea, relativ scurta pina acum, sint doua promovari succesive cu echipa engleza Chesterfield, pe care am adus-o din Conferinta pina in Division One. Urmatoarea intrebare, va rog.

In sala se produce rumoare, in timp ce unii ziaristi incep sa zimbeasca. Adevarul e ca distanta de la o echipa engleza de liga a doua la una care se bate la titlu in Romania este substantiala.

- Domnule Thompson, Amir Kiarash, Pro Sport. Cine v-a facut propunerea sa preluati pe Dinamo si, daca ati avut contacte anterioare cu persoana respectiva, care au fost acestea?

- Domnule Kiarash, propunerea de a prelua pe Dinamo mi-a fost facuta de domnul Giovanni Becali, aici de fata, in calitatea dinsului de presedinte executiv al clubului. Nu mai avusesem contacte anterioare, intilnirea noastra a fost intermediata de o cunostinta comuna, un fost mare international englez, al carui nume nu cred ca prezinta interes in momentul de fata.

Urmatoarea intrebare vine instantaneu.

- Daniel Contescu, Evenimentul Zilei. Domnule Thompson, ce jucatori din lotul actual al lui Dinamo cunoasteti?

Mare lepra... bine ca m-a avertizat Dinu. Decid sa parez elegant.

- Domnule Contescu, dumneavoastra, cind ati obtinut postul de la Evenimentul Zilei, va cunosteati toti colegii, subalternii si superiorii? Va rog sa tineti cont ca eu am ajuns acum aproximativ 12 ore in Romania, nu prea am avut timp pentru stabilirea de relatii prietenesti. Am tot timpul inainte, nu va faceti probleme pentru mine, il intep.

Individul inghite in sec. E clar ca ar fi vrut sa spun ca nu stiu nici un jucator – nu ca n-ar fi fost adevarat, dar uneori adevarul trebuie imbracat in haine elegante.

- Eduard Apostol, Gazeta Sporturilor. Ce obiective prevede contractul dumneavoastra si pe ce durata se intinde el, domnule Thompson?

- Aceleasi obiective pe care le are Dinamo in fiecare an. Cistigarea campionatului, a Cupei Romaniei si un parcurs cit mai lung in Europa. In ceea ce priveste durata contractului, in urma negocierilor, el va avea o durata de un an, cu drept de prelungire, in functie de rezultate. Restul clauzelor sint confidentiale, inchid eu orice discutie viitoare pe tema asta.

Dinu imi pune o mina pe brat si zice ceva in romana. Fotoreporterii isi pregatesc aparatele, in timp ce de undeva, din spate, mi se pune in fata o mapa cu contractul. Ma hotarasc ca n-ar fi bine sa ma apuc acum sa il citesc, merg pe incredere, scot stiloul si semnez hotarit, in timp ce Becali face si el acelasi lucru cu copia lui. Schimbam mapele, mai tragem cite o semnatura, dupa care ne ridicam si ne stringem mainile pentru fotografi. De unde, de neunde, intre timp, m-am pomenit cu o esarfa alb-rosie la git. Probabil ca nu se asorteaza deloc cu costumul meu, dar deh, daca astea sint obiceiurile locului... Flashurile tacane si tacane si tacane, pina cind Badea decide ca petrecerea a durat destul si, din ce imi dau eu seama, declara conferinta de presa inchisa. Ziaristii protesteaza, e clar ca si-ar fi dorit sa ma mai descoase un pic, dar daca asta a zis seful... Ne ridicam cu totii, in timp ce Becali are o idee buna, zic eu, si ne prindem toti pe dupa umeri, precum jucatorii de rugby la intonarea imnului. Eu ma rog la toti sfintii sa nu am cumva fermoarul deschis la pantaloni sau sa mi se intimple alta chestie jenanta, flashurile mai clipesc citeva zeci de secunde, pina cind Badea da semnalul de plecare. Iesim pe usa, care se inchide in spatele nostru cu un pocnet sec, lasindu-i pe jurnalisti cu o multime de intrebari fara raspuns. Pe coridor, Borcea zice ceva care ii face pe toti sa rida, eu privesc nedumerit, iar Badea imi traduce:

- Cristi a zis ca esti un “caine rau�, asa cum trebuie la Dinamo.

Ma simt si mai nedumerit – oare de ce ma face asta “caine�? Dinu – omul deja imi face impresia unui foarte fin observator – sesizeaza nelamurirea si imi explica:

- Noi – clubul Dinamo, jucatorii, suporterii – sintem porecliti “cainii rosii�. Nu ti-a spus nimeni?

Bine ca nu m-au intrebat si asta in conferinta de presa, ca ma faceam de ris.

- Ma tem ca nu, ingaim eu.

- Nu e nici o problema, ai timp sa inveti. Hai sa bem un pahar de sampanie, dupa care mergem la mine in birou, sa iti fac o prezentare a jucatorilor, pe care o sa ii cunosti la antrenamentul de dupa-amiaza. Pina atunci o sa ai timp sa rezolvi problemele logistice de pe aici, sa treci sa iti iei echipamentul de la magazie, o sa fie o zi plina.

Bem paharul de sampanie mentionat in biroul lui Badea – destul de luxos, dar fara sa fie ostentativ –, timp in care eu arunc un ochi discret pe exemplarul meu din contract. Da, e totul OK sau cel putin asa mi se pare mie la prima vedere. Isuse, cit stres pe capul meu si abia e ora 14.00... Am nevoie de o bere!

[Legi]

Un Geordie umilit in fata unor balcanici

[Dinamo1948]

Capitolul VII: Lotul

In timp ce ne savuram sampania, iar eu ma simt oarecum pe dinafara, pentru ca toata lumea schimba impresii in romana, incep sa sune telefoanele. La un moment dat, Badea, Borcea si Becali vorbesc fiecare, in timp ce Dinu da ochii peste cap:

- Presa asta... nu le-a ajuns conferinta, acum incearca sa obtina informatii “neoficiale� de la oficialii clubului.

Ma ia de brat si iesim subtil din birou, dupa care facem o scurta plimbare prin club. Peretii sint tapetati cu fotografii, majoritatea alb-negru, despre care eu presupun ca se refera la fosti jucatori. Intuitia nu ma inseala de data asta, pentru ca Dinu imi povesteste:

- Uite, asta e echipa care a cistigat citeva titluri la rind in anii ’60. Asta e echipa din anii ’70, din care am facut si eu parte. Aici e Florea Dumitrache, cel mai bun atacant pe care l-a avut vreodata Dinamo...

- Dumitrache ati spus? A jucat cumva la vreun campionat mondial? intreb si eu, mai mult ca sa fac conversatie.

- Normal, a fost in echipa din Mexic ’70, din care am facut si eu parte. Omul deja mi se pare prea plin de el. Poate iti aduci aminte, e o faza celebra, cind l-a driblat pe Bobby Moore pina cind englezul s-a enervat si l-a faultat.

Imi amintesc ca prin ceata niste imagini TV, in care un lungan roman i-a strimbat coloana vertebrala lui Mooro. Eu aveam vreo zece ani pe vremea aia... Oare sa fi fost Dumitrache?

- Da, mi-amintesc, tin minte ca Moore a fost umilit dupa aceea de presa, i-au spus sa se mute la rugby, pentru ca oricum in afara de placaje nu e bun de nimic.

- Eh, vezi? Ala era Florea. Mare jucator...

- Uite, aici e echipa din 1990, semifinalista de Cupa Cupelor. Aici e echipa din 2000, aici cea din 2002, amindoua campioane.

Privesc cu atentie fotografiile si observ un amanunt surprinzator.

- Auzi, nu te supara ca pun intrebarea asta, dar vad cam putini jucatori care sint in ambele fotografii. De ce?

Intrebarea mea l-a pus intr-o incurcatura evidenta. Dinu tuseste, priveste in jur, dupa care imi explica.

- Vezi tu, in Est, cluburile sarace trebuie sa vinda jucatori ca sa poata supravietui. Acum, noi incercam sa rupem traditia asta nefavorabila. In vara asta nu a plecat nimeni, s-au facut investitii mari in club, dar asteptam si rezultate pe masura.

- Mie mi s-a spus ca voi avea mina libera in formarea lotului. Este adevarat?

- In general, da. Acum, si aici e de discutat. Daca vine vreo oferta prea buna... pina la urma, fotbalul e o afacere care trebuie sa produca bani, intelegi?

- Mda, inteleg... capitulez eu.

- Hai la mine in birou, am pregatit niste fise ale jucatorilor, ca sa stii cu cine o sa ai de-a face. De fapt, fisele le am facute demult, acum doar le-am actualizat.

Intram in biroul lui Dinu, mobilat sobru, chiar auster. Pe peretele din spatele scaunului troneaza, alaturi de fotografii legate de activitatea lui la Dinamo, una cu un ciobanesc german impresionant.

- El e Nero, ciinele meu. Nu-ti face probleme, nu e inclus in lot, isi permite Dinu o gluma.

Zimbesc si eu, in timp ce mi se indica un scaun, iar Dinu isi ia in primire “tronul�. Scoate dintr-un sertar un dosar destul de gros si incepe sa imi povesteasca.

- Uite, sa incepem cu portarii. In momentul de fata, Dinamo are doi portari de valoare: Gaev si Guso. Amindoi sint straini – in ultima vreme, in Romania sint greu de gasit portari de valoare. Gaev este bielorus, e portarul nostru din sezonul trecut, in timp ce Guso e bosniac si a venit in vara de la Universitatea Craiova, care a retrogradat in Divizia B. Fiecare are plusurile si minusurile lui: Gaev are reflexe excelente, e mai rapid, judeca fazele mai bine, in timp ce Guso este senzational in duelurile unu la unu, dar face si niste gafe monumentale.

- Citi ani au?

- Hmm, pai pentru niste portari, nu sint deloc batrini, as zice eu. Gaev face 28, Guso 30 in toamna. Hai sa trecem mai departe, la fundasi.

Ionut Balan e singurul fundas dreapta de meserie din lot. E un jucator rezonabil, din toate punctele de vedere, centreaza binisor, dar e lent si relativ slabut fizic pentru postul asta. La fel, si Mariko Daouda – asta e ivorian – poate juca fundas dreapta. E solid ca o stinca, rar scapa atacantul din marcaj, dar cind vine vorba de joc ofensiv e o catastrofa.

La fundasi centrali stam bine, continua Dinu, cu tonul unui profesor. Gabi Tamas este jucator de nationala, e inalt, rapid, suteaza excelent de la distanta, ce mai, tot ce iti trebuie la un fundas central.

- Chiar nu are nici un defect? intreb.

- Hmm, cam are. E imprumutat de la Spartak Moscova pina in decembrie, iar rusii au zis ca n-au nici cea mai mica intentie sa il vinda.

- Aha, asta e un lucru rau. Deci trebuie sa gasim un inlocuitor pentru retur.

- Cam asa ceva. Al doilea fundas ca valoare din lot e Cosmin Moti. E tinar, la fel ca Tamas, a venit de la Craiova in vara asta, exceleaza prin plasament si “stiinta jocului�. Mai sint trei fundasi centrali in lot – George Galamaz, Lucian Goian si Adrian Iordache. Galamaz a jucat destul de mult sezonul trecut, dar Andone il folosea fundas dreapta, iar lui nu ii prea place lucrul asta. Are un joc aerian excelent. Lucian Goian poate sa joace si fundas central, si mijlocas defensiv, cu conditia sa nu il pui sa construiasca atacuri, acolo nu se descurca. Daca e de luat mingea de la un adversar, insa, e bun. Are o problema psihica, in schimb.

- Ce problema? intreb eu, cu gindul ca vor sa-mi bage vreun schizofrenic in echipa.

- In sezonul trecut, a comis o greseala monumentala in meciul cu Rapid, care avea sa ne coste titlul de campioana. A dat o pasa la adversar in minutul 90 si Rapid a egalat. Steaua a cistigat titlul la un punct in fata noastra. Ultimul fundas din echipa mare este Adrian Iordache, a fost titular pina la inceputul sezonului trecut, cind a fost implicat in probleme cu politia – un accident de masina – si a fost trecut la echipa a doua. Acum, noi l-am readus la prima, dar e decizia ta daca il folosesti sau nu.

- Si pe stinga n-avem pe nimeni?

- Hmm, ba da. Aici stam chiar bine: Cristi Pulhac a fost titular in sezonul trecut. E un jucator tinar, are 20 de ani si un mare viitor in fata. In plus, poate sa joace oriunde pe banda stinga, in aparare sau la mijloc. Rezerva lui este Stefan Radu – asta e si mai tinar, poate sa joace si fundas central, dar parerea mea este ca trebuie sa se mai “coaca� un pic.

- Bun. Mijlocasi?

- Florentin Petre, imi arata Dinu o fisa plina de notite. Este capitanul echipei, e la Dinamo de cind se stie, adica de aproape 20 de ani, acum bate spre 30. Mijlocas dreapta, “alergator de cursa lunga�, centreaza bine – o extrema clasica. Singura problema este ca e cam fragil – are o inaltime de 1,67.

- Cit face asta in picioare?

- Errr... sincer, n-am idee. Sase picioare inseamna 1,80, deci 1,67 inseamna cinci si ceva.

Brrr, ce e aici, echipa de pitici?

- Urmatorul ar fi Mihaita Plesan, venit de la Craiova si considerat unul din marile talente ale fotbalului romanesc. E inalt, solid, bun dribleur, suteaza tare de la distanta – un jucator aproape perfect. Daca te intereseaza parerea mea, perechea lui in centru ar trebui sa fie Andrei Margaritescu, un mijlocas defensiv clasic – nu are mari calitati ofensive, dar este “rau� la recuperare. Tot in centru mai sint si Adrian Cristea si Stefan Grigorie – amindoi mijlocasi ofensivi, dar care nu exceleaza cind e vorba sa isi ajute echipa in aparare. Grigorie poate juca si pe dreapta. Ultimul ar fi Adrian Ropotan, un produs al centrului de copii si juniori, foarte tinar, dar cu calitati promitatoare. La fel ca la Stefan Radu, si el ar mai trebui sa cistige experienta.

Pe stinga il avem doar pe Vladut Munteanu. El a fost considerat un talent urias cind a aparut in Divizia A, dar si-a irosit mare parte din el intr-o viata extrasportiva dezordonata. Probabil este cel mai bun om din lot cind vine vorba de centrari, dar conditia fizica il tradeaza deseori.

- OK, deci asta a fost mijlocul. In atac ce avem?

- Aici stam excelent, avem cei mai buni oameni din tara. Claudiu Niculescu este un atacant de forta, excelent in jocul aerian, bun dribleur si, mai ales, un executant perfect de lovituri libere. Este relativ lent pentru un atacant, dar lucrul asta e de inteles, avind in vedere ca e un tip solid. Florin Bratu e exact opusul. Un atacant subtirel, cu o viteza fenomenala, a venit imprumut de la FC Nantes.

- Of, alt imprumutat?

- Mda, jucatorii de valoare sint greu de tinut in tara. Al treilea atacant din lot este Ianis Zicu, considerat de multi urmasul lui Hagi. Tehnica desavirsita – uneori exagereaza cu driblingurile, suteur bun, viteza si forta rezonabile – sa zicem ca este o medie intre Bratu si Niculescu. Din pacate, e un jucator “lenes�, nu ii place sa faca si faza defensiva, si e imprumutat, si el, de la Internazionale Milano, pina in vara, la fel ca Bratu. Ultimii inaintasi sint Octavian Chihaia si Alexandru Baltoi, jucatori foarte asemanatori – atacanti de careu, redutabili in jocul aerian, mai putin dotati cind e vorba de tehnica. Cam asta ar fi lotul pe care il ai la dispozitie, ramine sa te gindesti ce formula vei folosi si sa decizi de ce fotbalisti ai mai avea nevoie. Oricum, presupun ca treaba asta iti va lua ceva vreme, asa ca eu propun sa mergem la masa, dupa care te voi prezenta si jucatorilor. Ceva impotriva?

- Absolut nimic, mi-e o foame de mor, zimbesc eu.

Toate informatiile astea mi-au facut capul calendar, as da orice pentru o ora de liniste intr-un pub, cu o bere rece in fata si departe de toate chestiile astea. Dar, pe de alta parte, cine dracului mi da mie 150.000 de lire pe an ca sa stau in pub si sa beau pina pic sub masa? Nimeni, asa ca e cazul sa imi iau rolul de antrenor in serios.

[stlaur11]

Frumos , sa speram ca nu o sa faci 50-60 de transferuri ca lotul este bun:D KUTGW.

[Noel]

Am un sentiment de deja-vu...

[stlaur11]

Trebuie sa recunosc ca nu l-am citit pe cel vechi dar asta imi place

[stlaur11]

Ai grija sa nu patesti ca Esteban Vigo

[Iulian]

Mijlocas dreapta, “alergator de cursa lunga�, centreaza bine.

De la extraordinar in sus.

[boogiesbc]

Trebuie sa recunosc ca nu l-am citit pe cel vechi dar asta imi place

Era la fel.

[stlaur11]

Deci nu am pierdut nimic

[Noel]

Imi place mult icon-ul asta!

Poate il punem si noi pe forum.

[boogiesbc]

Un vierme rosu privit din fata?

[Noel]

Fata ta inghitind un chilli cu fundul.

You saw that coming, right ?

[Ilici Man]

Fata ta inghitind un chilli cu fundul. 

You saw that coming, right ?

[Legi]

Becali pleaca, pleci si tu cu el, te intorci inainte, antrenezi in UK si story-ul a reintrat in normal

[Cornel]

Becali pleaca, pleci si tu cu el, te intorci inapoi, antrenezi in UK si story-ul a reintrat in normal

mai bine se intoarce inainte si se duce in groenlanda

[Dinamo1948]

Ma, mii de scuze, da' saptamina asta sint in concediu, motiv pentru care nu pot sa scriu. Story-ul se va relua (sper) duminica sau luni. Oricum, in ritmul in care se petrec evenimentele din real life, nu m-ar mira ca pina atunci sa se desfiinteze Dinamo sau mai stiu eu ce...

[Dinamo1948]

Capitolul VIII: Prezentarea

Petrec restul dupa-amiezii intr-o multime de treburi administrative. Dinu ma poarta dupa el peste tot – mi-a facut rost de un set complet de echipament, de la sort si tricou pina la o canadiana potrivita pentru Siberia, am facut cunostinta cu vreo 30 de oameni, din care am retinut maximum trei nume, mi-a aratat pina si biroul. Ma rog, mi-a explicat ca este vorba de biroul fostului antrenor, Andone parca il chema, si ca daca am nevoie de ceva este suficient sa cer. Tare as cere o bere rece... Masa de prinz oricum am luat-o din mers – fastfood de la Kentucky Fried Chicken. Oare in tara asta nu se poate minca un gratar undeva?

Cu diverse treburi au trecut cele citeva ore ramase pina la antrenamentul de seara, moment care mi-e cam peste mina. Imi dau seama ca trebuie sa fiu acceptat de jucatori, care probabil au aflat deja stirile si le comenteaza intre ei. De fapt, cred ca ar fi mai bine sa ma impun de la inceput ca fiind “seful�... dar cum? Nu, e exclus sa-i iau la un concurs de baut, acolo sigur n-as avea rival, dar as zbura din club in doi timpi si trei miscari. Dupa cum Cornel Dinu a avut grija sa imi reaminteasca subtil – si inca de vreo doua ori – Dinamo nu este Chesterfield, iar pretentiile sint altele.

- Esti gata, Alan? imi intrerupe vocea ragusita a lui Dinu pregatirile psihologice.

- Sint gata, pentru ce? fac eu pe nevinovatul.

- Hai la antrenament. Nu poti sa antrenezi o echipa daca nu faci cunostinta cu jucatorii, zimbeste el.

Al dracului stil de a glumi are si asta... Si cum se uita la oricine, parca incearca sa isi dea seama daca nu cumva reprezinta o specie necunoscuta de molusca.

- Hai.

Coborim din sediul clubului pe intrarea, cum ar veni, din spate, si ne pomenim pe pista de atletism a stadionului, dincolo de gardul inalt din bare metalice care desparte tribunele de gazon. Isuse, ce timpiti continentalii astia... la ce le-or trebui garduri si piste de atletism? Traversam in pas de voie gazonul – are o calitate buna, recunosc, dar e departe de cele englezesti – si intram pe o usa care ne duce, prin clasicul “tunel�, spre vestiare. La capat, trei usi, cu inscriptii in limba romana, presupun, pentru ca engleza nu este in nici un caz. Din fericire, una din ele poarta un semn distinctiv – stema clubului, cei doi caini rosii pe fond alb. Dinauntru se aude un murmur nedefinit, care imi aduce aminte de o sedinta de yoga la care am asistat o data, cind incercam sa ma las de baut. M-am plictisit asa rau, incit primul lucru pe care l-am facut dupa ce am plecat de acolo a fost sa rad trei beri pe nerasuflate – si cu asta s-au dus planurile mele de “uscare�.

Dinu deschide ferm usa pina la perete, murmurul dinauntru devine mai puternic, dupa care inceteaza brusc. Trag adinc aer in piept si il urmez in vestiar.

Jucatorii sint asezati pe bancute, de-a lungul peretilor, impreuna cu un grup de tipi de 40-50 de ani, care stau in picioare, intr-un colt. Vestiarul nu difera mult de cel al lui Chesterfield. Este mai mare, intr-adevar, si parca e si mai curat – oare or fi dat cu matura in cinstea venirii mele? Dinu se posteaza in mijlocul incaperii, iar eu sint in dubiu daca ar trebui sa ramin in usa sau sa il urmez. Decid ca nu are rost sa ma bag singur in gura lupului si ramin linga usa, pe care o inchid cit pot de incet – lucru inutil, pentru ca, oricum, toti ochii sint atintiti asupra mea.

Din mijlocul vestiarului, Cornel incepe sa vorbeasca repede in romaneste, spunind niste chestii din care, evident, eu nu pricep nimic. O tine asa timp de citeva minute, timp in care lumea se uita cind la el, cind la mine. Ce le-o zice? Oricum, incep sa ma conving ca nu e o gluma – nu s-ar fi pretat nimeni sa faca regia asta doar ca sa rida de mine, nu sint atit de important. La un moment dat, Dinu se opreste din bolboroseala lui si intinde mina spre mine. Eu o iau drept o invitatie si fac un pas spre el, moment in care el muta discursul in engleza.

- Alan, le-am explicat baietilor situatia. Te rog sa intelegi ca sint un pic... hmmm, socati. Nu se asteptau la un antrenor strain, dar nu au nimic impotriva. Ultimul manager strain de la Dinamo – de fapt, primul, tu esti al doilea – a fost acum aproape 15 ani, cind majoritatea celor de aici nici nu se apucasera de fotbal. Haide, spune-le si tu citeva cuvinte si eu voi traduce – oricum, va trebui sa permanentizam relatia noastra, cu citeva exceptii, ei nu stiu engleza.

- Dar vor invata, ma avint eu batos.

- Ma rog, nu este obligatoriu sa invete limba... daca nu au facut-o pina acum, sansele sint reduse.

- Nu conteaza limba, conteaza sa faca ceea ce le spun eu, ma decid sa folosesc abordarea “dura�. Daca e nevoie sa invat eu romana, o voi invata, esentialul este sa facem treaba buna.

Prins in discutia cu mine, Dinu uita sa traduca si constatam amindoi ca jucatorii se uita la noi cu niste ochi mari. Sesizez penibilul situatiei si iau o pauza, cit sa ii las sa se calmeze. Dinu mai zice ceva scurt in romana, dupa care ma priveste intrebator. Imi dreg glasul si incep:

- Domnilor, numele meu este Alan Thompson, am 45 de ani, sint englez si, din intimplare, noul dumneavoastra antrenor.

Pe masura ce Dinu traduce, vad cum jucatorii se mai destind. Cind traduce “din intimplare�, surprind chiar citeva zimbete discrete. Il las sa termine de povestit, mai trag o data aer adinc in piept si incep “partea dificila�.

- Vreau sa va spun ca pentru mine este o onoare si, in acelasi timp, o provocare acest post. Intentionez sa realizam lucruri mari impreuna, asa cum este normal la Dinamo, dar voi avea nevoie de ajutorul dumneavoastra.

Ma opresc pentru traducere si vad cum unul din jucatori, care sta fix in fata mea, ma priveste din ce in ce mai intens. Ce dracului, s-o fi indragostit de mine? Mai e si pitic... oare or fi adus si juniorii?

- Sa va expun filosofia mea in ceea ce priveste fotbalul: ca sa cistigi un meci, trebuie sa marchezi. Ca sa marchezi, trebuie sa bagi mingea in poarta. Ca sa bagi mingea in poarta, trebuie sa alergi. Ca sa alergi, trebuie sa fii in stare. Ca sa fii in stare, trebuie sa te antrenezi serios. E simplu, nu?

Dinu nu mai asteapta pauza mea si traduce sacadat frazele scurte. Ma gindesc ca pot continua si nu ma las invitat sa o fac.

- Din acest motiv, metodele mele vi se vor parea dure, poate. Nu stiu ce maniera a avut antrenorul dinaintea mea, dar eu voi lucra in stilul meu. Nu vad nici o problema in a fi prieteni in afara terenului, in vestiar si pe terenul de antrenament. Pina la urma, sintem colegi aici, toti lucram pentru aceeasi companie. Dar – si va rog sa fiti foarte atenti – nu tolerez bataia de joc. Daca incercati sa fentati antrenamentele, daca nu respectati indicatiile tactice in timpul meciului, daca va bateti joc de munca mea si a colegilor dumneavoastra... nu este loc de negociat. Intrebari?

Fac o pauza strategica, sa ii las sa digere amenintarile. Pe masura ce Dinu traduce, vad cum pe fetele lor se intipareste ingrijorarea. Oare ce-si inchipuiau, ca o sa mergem la baut din prima seara? Se pare ca nimeni nu are nici un chef sa puna intrebari, asa ca imi privesc ceasul si notez cu voce tare:

- Antrenamentul propriu-zis incepe in 20 de minute. Pina atunci, cred ca avem timp sa facem cunostinta.

Dinu pricepe mesajul si incepem turul incaperii. Dau mina cu fiecare, toti zic cite ceva pe romaneste, pe care Cornel nici nu se oboseste sa imi mai traduca. Sper sa fie “Incintat�, nu “Pe ma-ta�, totusi... Am ajuns la piticul care ma privea intens in timp ce vorbeam.

- Alan, el e Florentin Petre, capitanul echipei, mi-l prezinta Dinu.

Isuse, capitanul echipei e un pitic? Pai si eu ce sint, Alba-ca-Zapada? Cum dracului se impune cind ajunge doar pina la cureaua fundasilor? Ma abtin sa comentez, dau mina cu piticul, care spune ceva in romana. Dinu se indura, in sfirsit, sa traduca:

- A zis ca se bucura sa va aiba ca antrenor si ca veti avea tot sprijinul lui, indiferent daca va mai fi sau nu capitanul echipei.

- Spune-i – de fapt, spune-le – ca, deocamdata, lucrurile ramin asa cum erau.

Dinu traduce, moment in care Petre zimbeste iar si imi stringe mina cu putere. Probabil e multumit ca si-a pastrat “postul�.

Trecem mai departe, jucator cu jucator. Citiva rup un pic de engleza, suficient, zic eu, cit sa stie care e stinga si care e dreapta, ce inseamna pasa lunga si tackling. Intr-un final, am ajuns la grupul tipilor mai in virsta, care stau in continuare in coltul lor. Dinu ma lamureste in timp ce face prezentarile – sint medicii, masorii si... secunzii fostului antrenor. Din fericire, majoritatea celor mai batrini vorbesc engleza la un nivel rezonabil... e clar, nu se mai face scoala ca pe vremuri. Probabil fostii secunzi – am aflat ca ii cheama Julian si Dorin, iar numele de familie incep la amindoi cu M - se tem cel mai mult pentru viitorul lor, asa ca decid sa elimin orice dubiu:

- Domnilor, daca nu aveti alte oferte, as prefera sa raminem colegi. Eu nu cunosc jucatorii si nu stiu limba. De fapt, va rog sa raminem colegi, fara dumneavoastra voi fi dat afara dupa o saptamina.

Cei doi se privesc unul pe altul, zimbesc, dupa care izbucnesc intr-un ris serios. Dupa citeva secunde, in care jucatorii ne privesc mirati, in timp ce se echipeaza, Julian imi intinde mina:

- Vom fi incintati sa lucram cu dumneavoastra. Cred ca vom face treaba buna impreuna.

Bun, am mai rezolvat o problema...

- OK, pai staff avem, jucatori avem, antrenamentul ne asteapta. Daca nu va deranjeaza, as prefera sa il conduceti dumneavoastra, iar eu doar voi asista, ca sa imi formez si eu o idee despre jucatori. Pe final, vom face un joc scoala, de o jumatate de ora, sa vedem ce echipe putem sa facem, iar maine seara as vrea tot un meci scoala, dar 11 la 11, cu echipa a doua. Este posibil?

Secunzii “mei� il privesc intrebator pe Dinu, care da scurt din cap. Asta am priceput si eu, nu e nevoie sa imi traduca. Bun, hai la antrenament.

Dinu si Julian transmit indicatiile mele jucatorilor, care par usurati sa stie ca, deocamdata, persoana mea reprezinta singura schimbare. Ies tropaind pe usa, in timp ce eu ramin cu stafful mai in urma.

Prima parte a antrenamentului mi se pare un pic ciudata – se lucreaza foarte mult exercitii de forta, dar destul de putin de viteza. Lucrul cu mingea e redus la obisnuitul “5-la-2�, iar lucrul cel mai suparator este ca acum, cind stam la acelasi nivel, vad ca toata echipa e cam scunda pentru gustul meu. In atac, cel putin, in afara de jucatorul cu numarul 9, Niculescu parca, ceilalti par sa fie veniti acum de la juniori. Mda, deci adio “kick-and-run�, pe-aici se joaca mai mult pe jos. M-am dat dracului.

Jocul scoala imi intareste parerea. Intrucit nu am intervenit deloc in organizarea lui si impartirea in echipe, vad ca jucatorii se muncesc care mai de care sa dribleze, probabil incearca sa ma impresioneze. Decid ca e momentul sa imi iau rolul de manager in serios si imi chem secunzii deoparte.

- Domnilor, fotbalul este un joc colectiv, nu individual, in care elementul esential, ca in orice joc de echipa, este pasa. Puteti, va rog, sa le transmiteti jucatorilor sa tina mingea mai putin si sa paseze mai mult si mai repede?

Ma bucur sa vad ca ordinul meu este ascultat. Cine stie ce si-or inchipui jucatorii, dar mie imi place cum merge jocul acum. In fine, e doar un test intre noi...

Antrenamentul se termina intr-o nota lejera, cu patru ture de teren, pentru relaxarea treptata a musculaturii. Asta pentru ca am hotarit sa nu ii iau tare – la Chesterfield faceam de obicei zece. Jucatorii se indreapta spre vestiar, impreuna cu secunzii, in timp ce eu si Dinu traversam tacuti terenul, inapoi spre tribuna oficiala. Acum, in lumina palida a inserarii, apuc si eu sa arunc o privire la stadion. E dragut, dar cam mic...

- Hmm, cite locuri are stadionul?

- 15.300, vine raspunsul prompt al lui Dinu.

- Si cam cita lume vine, de obicei, la un meci de campionat?

- Hmmm... depinde de meci si de forma echipei. De la 2 la 15.000, media e undeva la 6.000. Conteaza foarte mult cum o sa incepem sezonul – primul meci este Supercupa cu Steaua, cum e Charity Shield in Anglia, imi explica el pe un ton didactic. Intrucit Steaua sint rivalii nostri dintotdeauna, daca ii bati, s-ar putea sa avem parte de lume multa in tribuna si in continuare. Daca nu... probabil nu vei avea viata lunga aici, face el haz de necazul meu.

- Adica asa important e meciul asta?

- Uite cam cum sta treaba: multi suporteri au doua pretentii de la echipa – sa mearga in cupele europene si sa bata pe Steaua de fiecare data. Prima e negociabila, a doua nu. Bate-i peste tot si o sa devii idolul lor, imi prezinta el reteta succesului la Dinamo.

Am ajuns in cladirea clubului. De unde, de neunde, ne-am pomenit linga noi cu Becali, care ma bate amical pe umar si zice ceva in romana, dupa care trece in engleza – daca asa se poate numi.

- Am vazut si eu sfirsitul antrenamentului si mi-a placut. Sint curios, la un moment dat le-ai zis ceva si jocul s-a schimbat in bine. Ce le-ai spus?

- Nimic important, serios. Le-am zis sa paseze mai mult.

- Bine, bine, foarte bine, mi-a placut. Uite, mai ai vreo treaba pe-aici? E aproape noapte...

Il privesc intrebator pe Dinu, care ridica din umeri.

- Pai, nu cred...

- Bun, atunci hai ca te duc la hotel si o sa trimit masina sa te ia miine dimineata pentru antrenament. La cit sa vina?

Rahat! Am uitat sa fixez ora pentru antrenamentul de dimineata. Dinu realizeaza incurcatura in care ma aflu si imi vine in ajutor:

- Pai, deocamdata, totul ramine cum am stabilit, antrenamente la 10 dimineata si 6 seara.

- Bun, atunci daca vine masina la 9, e bine? Hai, te plimbi si tu cu Rolls-ul, zimbeste Becali.

- E bine, e perfect... incuviintez eu – nu ca as avea de ales.

- OK, pai atunci ramine pe maine, Cornel. Hai, Alan, e tirziu, ma zoreste Becali.

Ne stringem miinile cu Dinu, dupa care limuzina presedintelui ma inghite si ma arunca in fata hotelului. Ne salutam scurt, iar eu abia reusesc sa urc pina in camera. Tensiunea asta m-a doborit, dar abia acum imi dau seama. Iau o bere rece din frigider, scot blestemata asta de cravata si ma asez in fotoliu, unde adorm instantaneu.

[Dinamo1948]

Multe scuze pentru pauza lunga, dar am avut niste treburi importante. Voi incerca, pe cit posibil, sa maresc ritmul post-urilor.

[anahoret]

Ok, "domnule Masina de Scris", a.k.a. Dinamo1948, admit ca ai o problema.

Asta nu e story de FM, cu parere de rau iti spun. Pare... de fapt e o intindere de cuvinte cu caracter publicistic, pe o tema... Ce fel de tema? ... care parca nu se mai termina odata. Sau e o creatie literara, parca suna mai drept. Si chiar seamana. Facem beletristica sau scriem despre FM?

E clar: tu nu esti pasionat de FM, esti pasionat de scris.

Te vei mira daca iti voi spune ca ceilalti care fac story-uri, Ovidiu, Ilici etc., depun mai mult efort ca tine? - inceput, cuprins si incheiere. Inceput: PLACUT, CAT TREBUIE, ORIGINAL SAU NU; cuprins: DESCRIERE A JUCATORILOR, FEL DE FEL DE SCREEN-URI, COMENTARII DESPRE PARTIDELE DISPUTATE; incheiere: SCURTA SI LA OBIECT. Baietii acestia chiar traiesc story-urile pe care le fac, pun mult suflet si, ghiceste ce!, SE DISTREAZA. Tu ai un singur scop, din pacate, si este cat se poate de evident: astepti osanale pentru CREATIA LITERARA. Foarte urat din partea ta, serios.

Care sa-ti fie chibzuinta? Crezi ca vom fi membri U.E. cand vei termina dumneata inceputul? Stiai ca e mai mare cuprinsul decat inceputul? Mamaaaaaaaaaaaaa! Sper sa nu! Incheierea crezi ca ne va provoca lacrimi de tristete sau de bucurie (pentru ca s-a terminat calvarul)?

[andrei13]

Ok, "domnule Masina de Scris", a.k.a. Dinamo1948, admit ca ai o problema.

Asta nu e story de FM, cu parere de rau iti spun. Pare... de fapt e o intindere de cuvinte cu caracter publicistic, pe o tema... Ce fel de tema? ... care parca nu se mai termina odata. Sau e o creatie literara, parca suna mai drept. Si chiar seamana. Facem beletristica sau scriem despre FM?

E clar: tu nu esti pasionat de FM, esti pasionat de scris.

Te vei mira daca iti voi spune ca ceilalti care fac story-uri, Ovidiu, Ilici etc., depun mai mult efort ca tine? - inceput, cuprins si incheiere. Inceput: PLACUT, CAT TREBUIE, ORIGINAL SAU NU; cuprins: DESCRIERE A JUCATORILOR, FEL DE FEL DE SCREEN-URI, COMENTARII DESPRE PARTIDELE DISPUTATE; incheiere: SCURTA SI LA OBIECT. Baietii acestia chiar traiesc story-urile pe care le fac, pun mult suflet si, ghiceste ce!, SE DISTREAZA. Tu ai un singur scop, din pacate, si este cat se poate de evident: astepti osanale pentru CREATIA LITERARA. Foarte urat din partea ta, serios.

Care sa-ti fie chibzuinta? Crezi ca vom fi membri U.E. cand vei termina dumneata inceputul? Stiai ca e mai mare cuprinsul decat inceputul? Mamaaaaaaaaaaaaa! Sper sa nu! Incheierea crezi ca ne va provoca lacrimi de tristete sau de bucurie (pentru ca s-a terminat calvarul)?

<{POST_SNAPBACK}>

Tocmai datorita unora din argumentele aduse de tine - story-ul "domnului Masina de Scris" mie imi place. Sunt satul de story-ul imbecil al lui Ilici sau de alte jeguri pe care le-am mai intalnit aici sau pe alte forumuri.

Si daca tot iti place atat de mult sa critici... de ce nu te apuci TU sa scrii o poveste PERFECTA? De pe margine este usor sa comentezi si sa jignesti.

In concluzie... pot spune ca astept cu NERABDARE ANAHORET FM STORY.

[anahoret]

Tocmai datorita unora din argumentele aduse de tine - story-ul "domnului Masina de Scris" mie imi place. Sunt satul de story-ul imbecil al lui Ilici sau de alte jeguri pe care le-am mai intalnit aici sau pe alte forumuri.

    Si daca tot iti place atat de mult sa critici... de ce nu te apuci TU sa scrii o poveste PERFECTA? De pe margine este usor sa comentezi si sa jignesti.

    In concluzie... pot spune ca astept cu NERABDARE ANAHORET FM STORY.

Nu l-am jignit, ci l-am criticat. Invata sa faci diferenta...

Inteleg perfect supararea celor trei persoane care ii citesc "story"-ul, tu, Laur si... nu mai stiu cum il cheama pe celalalt, imi pare rau. Sincer!

[stlaur11]

Astept si eu cu nerabdare un story de la "Criticul" Anahoret .

Ce zici , te bagi ?

[boogiesbc]

Hai sa fim seriosi.

Ana, nici sa nu-ti treaca prin gand sa faci asa ceva

[Cristiano]

Prefer un story de forma asta, decat unul care se bazeaza 90% pe screen-uri cu jucatori si rezultatul final al meciurilor.