Jump to content
FM 2024 a fost lansat

Dinamo Revived

Dinamo1948

By Dinamo1948
in FM Stories

Recommended Posts

  • Replies 102
  • Created
  • Last Reply
Dinamo1948 Newbie

Dinamo1948

Posted
  • Author
Posted

Capitolul III: Londra

- Tirrrrrrrrrrrrr!

Ma trezesc brusc, gata sa plonjez sub primul pat gasit in cale. Ce dracului, parca aveam telefonul taiat. A, sint aia de la British Telecom, sa ma intrebe daca am de gind sa platesc facturile in secolul asta...

- Tirrrrrrrrrrrrrrrr!

Of, fie... Ma deplasez alene spre telefon si raspund cu tonul unui om scirbit de tot si de toate.

- Da, ce vreti?

- Alan, tu esti? Suni de parca acum te-ai trezit din somn.

Cine mama dracului e, ma gindesc eu, incercind sa decid daca sa ii inchid telefonul in nas inainte sa fie prea tirziu.

- Sint eu, “Links�. Uite, am vorbit cu oamenii, ei zboara maine dimineata la Londra, eu zic ca ar fi bine sa faci si tu un drum pina aici. Te asteptam la prinz la Park Lane Hotel, ora 13.00. Sa nu intirzii, balcanicii astia nu sint prea bine crescuti si s-ar putea sa se enerveze...

Hmmm, am inceput sa si vorbesc la telefon cu personajele din vis? Am luat-o razna rau de tot, inseamna... Articulez chinuit:

- In regula, 13.00, Park Lane. Ne vedem acolo.

- Bun, te astept. A, inca o chestie: imbraca-te si tu mai “business�, vrei sa faci impresie, nu?

- Corect, s-a facut.

- In cazul asta, ramine pe maine... La revedere.

- La revedere.

Clicul telefonului inchis ma lasa singur cu gindurile mele. Incet-incet, incep sa imi aduc aminte cum am stat la o cafea cu Gary Lineker si mi-a oferit un job de antrenor in Romania. Sau Rusia? Sau am visat? Dar telefonul si invitatia au fost cit se poate de reale. Hmmm, ce pierd daca ma duc?

Imi pierd restul serii in casa, incercind sa descopar un costum nepatat, din cele trei pe care le posed. Intr-un tirziu, reusesc sa cuplez o haina neagra cu o pereche de pantaloni gri inchis, o camasa relativ alba si o cravata bleumarin. Arat de parca as fi scos dintr-un magazin de vechituri, dar decit sa ma duc la Park Lane in blugi...

4 iulie 2005, dimineata devreme

Dupa o trezire intempestiva si o cafea tare, ma echipez la marea tinuta pregatita de aseara. As minti daca as spune ca nu am emotii... Ii las un mesaj pe mobil lui John, secundul meu, cum ca nu ma simt bine si ca il rog pe el sa conduca antrenamentele de azi (chestie care in mod cert va declansa niste zimbete de cunoscatori in vestiar – ‘batrinul Alan iar a baut prea mult aseara’), ma urc la volanul batrinei mele Mazda, ma rog la toti Dumnezeii sa nu ma lase in cele 150 de mile pina la Londra si plec spre viitor.

Drumul pina la Londra decurge fara peripetii, daca scot din calcul umilinta de a fi depasit de orice masina care merge pe M1. Abia intrat in capitala, decid sa nu ma fac de ris si las masina intr-o parcare, undeva departe de Park Lane, sa nu ma vada cineva cu ce gioarsa merg. O sa merg pe jos pina la hotel, dar de hotarirea mea se alege praful cind aflu care e distanta pina acolo, asa ca pierd elegant o ora intr-un bistro dragut, dar unde o cafea costa cit patru beri in Chesterfield, dupa care iau un taxi pina la Park Lane.

Cobor din taxi in fata hotelului. Portarul, intr-o uniforma rosie, plina de fireturi si zorzoane, se grabeste sa imi deschida usa.

- Buna ziua, domnule, sintem onorati sa va avem ca oaspete.

Probabil este replica standard, pot sa pariez ca nu are nici cea mai vaga idee cine sint. Din fericire, nu banuieste nici ca salariul lui este mai mare ca al meu... cel putin deocamdata. Ceasul electronic din hol arata 12:57. Am ajuns exact la timp... Ma ghidez dupa indicatoare si gasesc restaurantul.

La intrare, un individ solid mi se posteaza in fata. Miscarea a fost brusca, dar eleganta, de natura sa transmita clar mesajul: “Daca nu ai rezervare, mai bine pleaca tu inainte sa iti dau eu un sut in fund�. Cu o voce calma, dar profunda, chelnerul-bodyguard ma chestioneaza:

- Buna ziua, domnule...

- Thompson. Alan Thompson.

Matahala arunca un ochi pe o mapa tinuta pe o masuta din lateral.

- Si aveti o intilnire cu domnul...

Sansele sa mai fie vorba de vreo gluma proasta se reduc simtitor. M-ar fi dat deja afara daca era cazul.

- Lineker. Gary Lineker, raspund eu relaxat.

- Bineinteles, domnule, si privirea incruntata i se transforma imediat intr-una numai “lapte si miere�. Domnul Lineker si invitatii dinsului va asteapta. Ce vin ati dori la aperitiv?

Numai gindul la vin face sa mi se ridice parul in cap. Vin beau numai neispravitii aia de francezi... OK, hai sa jucam dupa regulile casei.

- Cabernet Sauvignon, va rog.

- O alegere excelenta. Urmati-ma, va rog.

Individul ma conduce spre separeul pomenit, unde Gary ma asteapta impreuna cu doi tipi. Unul mai in virsta, cu o figura intre ocnas si Robert de Niro – sau, mai bine zis, care seamana cu Robert de Niro dupa ce ar fi facut vreo 20 de ani de puscarie – si unul cam de virsta mea, brunet, solid, cu o privire patrunzatoare.

Gary se ridica, imi intinde mina cu un gest foarte natural si face prezentarile:

- Domnilor, dinsul este Alan Thompson, un antrenor foarte capabil si, in al doilea rind, un foarte bun prieten al meu.

Sint inca in dubiu unde a mintit mai mult in caracterizare.

- Alan, dinsul este domnul Giovanni Becali, proaspatul presedinte executiv al clubului roman Dinamo Bucuresti, iar dinsul este domnul George Netoiu, actionar si vicepresedinte. Dinsii sint cei interesati de serviciile tale, dupa cum am discutat ieri. Ma bucur ca ti-ai facut timp sa vii la aceasta intilnire, peroreaza el pe tonul unui om de lume.

Decid sa ma port si eu cit se poate de mult ca un gentleman si dau mina cu cei doi. Batrinul ma scruteaza din cap pina in picioare, de parca ar vrea sa vada daca am ceva arme la mine. Brunetul, George, se multumeste sa incline scurt din cap, cu gestul unui om care a vazut multe la viata lui.

- Va rog sa ma scuzati, dar noi ne grabim. Gary, dupa cum ti-am explicat, sintem intr-un fel de criza, asa ca viteza discutiilor si – mai ales – secretul absolut sint vitale, deschide discutia batrinul. Vorbeste o engleza urita, cu un accent puternic, dar ne intelegem.

- Asadar, domnule Thompson, eu si Gigi – nu-l chema George? – sintem aici ca sa va prezentam o oferta ferma privind preluarea postului de manager al echipei Dinamo Bucuresti. Inainte sa trecem la detalii concrete, dati-mi voie sa va fac o prezentare scurta a situatiei.

Urmatoarea jumatate de ora este dedicata in intregime prezentarii pe care omul o doreste “scurta�. Ciudati oameni esticii astia, daca jumatate de ora inseamna “scurt�, oare cit o dura o prezentare pe larg? Din fericire, povestea merge repede, ajutata de aperitivele delicioase – clar ca a meritat sa vin pina aici, fie si numai pentru asta. Imi explica cum a preluat el functia de presedinte executiv, cum a avut un conflict cu managerul dinainte si l-a dat afara, chestie pentru care suporterii il urasc, cum cauta disperati un antrenor din afara, pentru ca nu mai este foarte mult pina la inceputul sezonului si pentru ca toti antrenorii romani sint fie deja angajati, fie in mod deschis impotriva ideii de a prelua pe Dinamo, cum intentioneaza sa investeasca bani multi, ca Dinamo e multipla campioana si vicecampioana in sezonul trecut, cum vor sa faca un club european acolo etc etc. Oare cit si-o fi pregatit cuvintarea asta?

In momentul in care ajungem la friptura, trecem si la lucruri concrete.

- Domnule Thompson, scoate primele cuvinte brunetul, avem cele mai bune referinte despre dumneavoastra de la prietenul nostru comun, aici de fata. In plus, am facut si noi un pic de documentare si am aflat ca sinteti un antrenor strict, cu un apetit pentru jocul spectaculos, lucru surprinzator, avind in vedere ca ati fost aparator, ca ati reusit rezultate remarcabile cu o echipa relativ mica, Chesterfield, ca nu sinteti foarte multumit de situatia actuala, in special din punct de vedere financiar, si ca nu aveti pretentii exagerate la acest capitol.

A spus o singura fraza si pe mine deja m-a lasat masca. Sper sa nu fi ramas si cu gura cascata, ar da foarte rau intr-un asemenea loc select. Zimbesc si il aprob:

- “Un pic� de documentare? Acum imi veti spune si cit port la pantofi.

- 44, sau marimea 10, in formatul dumneavoastra, dar asta e irelevant, zimbeste brunetul, care imi devine, in acelasi timp, simpatic si infricosator. Ce vrem noi sa stim – pentru ca, dupa cum v-a spus si Giovanni, sintem presati de timp – este daca va intereseaza postul despre care am discutat?

Decid sa nu ma las imbrobodit din prima si zimbesc si eu enigmatic.

- Depinde de oferta dumneavoastra. In principiu, da.

- Pai, pe scurt, oferta noastra ar fi urmatoarea: contract pe un an de zile, salariul este de 210.000 de euro net, plus primele de joc si bonusuri pentru indeplinirea obiectivelor. Veti avea mina libera in conducerea echipei, in achizitionarea si vinzarea de jucatori, evident, in limita bugetului disponibil, in promovarea de tineri de la centrul nostru pentru juniori. In fine, vi se vor pune la dispozitie, gratuit, un apartament intr-o zona aleasa de dumneavoastra si o masina de serviciu, eventual un sofer, in cazul in care solicitati acest lucru. In ceea ce priveste cerintele, trebuie sa va avertizez ca sint ridicate: cucerirea titlului de campioana, pe cit posibil a Cupei Romaniei si, cel mai important, calificarea in primavara europeana, intrucit Dinamo va participa in editia din acest an a Cupei UEFA. Cupa este facultativa, dar titlul si calificarea in primavara europeana nu sint negociabile. Daca nu reusiti indeplinirea acestor obiective, veti fi demis, iar contractul va prevedea ca nu aveti dreptul de a cere despagubiri. Daca le indepliniti, putem negocia un nou contract, pe o perioada mai lunga. Cam asta ar fi, pe scurt, daca aveti nevoie de timp de gindire, vi-l putem acorda, dar nu mai mult de citeva ore.

Pun repede in balanta: pe de o parte, salariul urias, posibilitatile de a deveni, in sfirsit, cineva cunoscut, nu un obscur fundas de liga a treia, puteri absolute asupra echipei; pe partea cealalta, salariul de rahat de la Chesterfield, apartamentul de rahat in care traiesc, viata in general de rahat pe care o duc. Nu-mi trebuie mult sa ma decid, noi, Geordies, sintem oameni care gindim repede.

- Sint onorat de oferta dumneavoastra si... cred ca o accept. Dintotdeauna mi-am dorit sa fac performanta, ar fi o prostie sa refuz sansa pe care mi-o oferiti.

Cei doi romani sint stupefiati. Venisera probabil pregatiti pentru o negociere de citeva ore cu avocatii mei, cu oferte, contraoferte, batai cu pumnul in masa, chestii de genul asta si, cind colo, eu am acceptat de la “prima strigare�.

- Ne permiteti sa ne consultam un minut? intervine Becali.

- Sigur, sigur, aproba Lineker, care nu a scos un cuvint de la inceputul conversatiei.

Becali si Netoiu incep sa discute pe soptite, de parca noi am putea intelege ceva din pasareasca lor. In timpul asta, “Links� imi zimbeste incurajator, in timp ce eu incerc sa trag cu coada ochiului la cei doi posibili viitori sefi ai mei.

Dupa doua minute lungi cit o eternitate, Becali isi drege vocea, pentru a ne atrage atentia, si incepe sa vorbeasca rar, in engleza lui cu accent infernal:

- Domnule Thompson, ma bucur ca ati acceptat oferta noastra. Spuneti-mi, va rog, contractul dumneavoastra actual prevede vreo clauza de reziliere?

- Nu... de fapt, da.

Cei doi s-au innegrit la fata. Se si vad pusi in situatia sa plateasca niste despagubiri imense.

- Si... cam care ar fi valoarea ei? intreaba precaut Netoiu.

- O lira sterlina, raspund eu calm.

Socul de mai devreme a fost nimic in comparatie cu cel de acum. Oamenii isi inchipuie ca fac glume proaste, in timp ce Gary ride incetisor, incintat de efect.

- O lira sterlina, ati spus? Adica... un euro si jumatate? calculeaza rapid Becali.

- Exact, o lira. Este o chestie simbolica, eram sigur ca nu voi pleca niciodata de la Chesterfield, de-asta si presedintele a fost de acord. Se pare ca ne-am inselat amindoi.

- Hmm. Pai, daca va convine, putem face in modul urmator: dumneavoastra mergeti si va reziliati contractul cu Chesterfield si va faceti bagajele, in timp ce noi ne ocupam sa va rezervam un loc la ultimul avion de deseara, cel cu care plecam si noi, iar maine, la Bucuresti, in cadrul unei conferinte de presa, semnam si contractul. Evident, vom cere un exemplar pe fax aici, ca sa il puteti studia in avion si sa putem discuta detaliile. Este bine?

- Excelent, domnilor, aprob eu, in timp ce chelnerul-bodyguard, la un semn discret venit de la Gary, apare cu frapiera cu sampanie.

Pocnetul dopului face doua-trei capete din restaurant sa se intoarca, dar doar pentru o secunda. Englezii nu sint oameni curiosi, a fost doar un gest reflex. Sampania – si asta e tot frantuzeasca, ai dracului ei de broscari – curge in pahare, iar Becali, drept “seniorul� grupului, are dreptul sa toasteze primul:

- Pentru Dinamo!

- Pentru Dinamo, aprobam cu totii.

Masa se incheie intr-o atmosfera de concordie generala. Ei sint fericiti ca si-au gasit antrenor ieftin, eu ca am scapat din fundatura aia numita Chesterfield, numai Gary nu imi dau seama ce are de cistigat la afacerea asta. Ma rog, poate e “Bunul Samaritean�.

Dupa prinz, ne salutam si ne imprastiem care incotro. Eu sar repede intr-un taxi, ma deplasez pina la parcarea unde mi-am lasat Mazda si mai curind zbor decit sofez pina in Chesterfield. Ma opresc la jumatatea drumului, sa pun benzina, si acolo imi vine o idee sadica.

Link to comment
Share on other sites
Dinamo1948 Newbie

Dinamo1948

Posted
  • Author
Posted

Capitolul IV: Plecarea

4 iulie, dupa-amiaza

Am ajuns si in Chesterfield. Primul drum il fac la club, pe unde aproape bate vintul. Doar masina lui John Cutts, presedintele clubului, mai e in parcare. Al dracului tu de mos... stai ca vezi acum. Imi croiesc drum decis pina in biroul lui, unde intru fara sa bat la usa. Mos John isi ridica nasul din niste hirtii si ma priveste ca pe o insecta.

- Ai venit sa-ti ceri scuze ca nu ai fost la antrenamentul de dimineata? Iar te-ai imbatat aseara? Alan, nu mai putem continua in ritmul asta...

Il opresc cu un gest, inainte sa se lanseze in vreo predica, si ii pun pe birou o stiva de monede de un penny, schimbate la halta de la benzinarie. Ticalosul batrin ramine masca – perfect, asta si intentionam.

- Esti dragut, John, sa imi dai o chitanta?

- Aaa, chitanta? Pentru ce? Ce e cu monezile astea?

- Monezile alea, adunate, fac fix o lira sterlina. Din momentul asta, nu mai lucrez pentru tine.

- CE?! Ai innebunit? Cum asa?

- Simplu, ma mut in alta parte, acolo ai clauza de reziliere. Mi-au ajuns mizeriile voastre de Midlanderi.

L-am lovit unde il doare mai tare. Oamenii de aici se considera buricul Angliei, noi, cei din nord, ii plasam ceva mai jos de zona respectiva.

- Nu se poate, nu se poate...

- Ba se poate. Chitanta, te rog.

Mosul e distrus de veste si scrie tremurind o hirtie, cum ca a primit de la mine suma de 1 (una) lira sterlina, azi, 04 iulie 2005. Iau victorios hirtia si ies din birou, nu inainte de a-i ura:

- O zi excelenta in continuare, Mos John.

Poate face vreun infarct. Stie ca toata lumea ii zice asa, dar nimeni nu are – de fapt, nu a avut – curajul sa i-o spuna in fata.

Dupa ora, ar fi la fix pentru antrenamentul de dupa-amiaza. Cobor in vestiar, dinauntru se aude aceeasi larma ca intotdeauna. Deschid decis usa, baietii fac liniste – ca niciodata pina acum, poate e din cauza toalelor “de gala� de pe mine – si decid sa le arunc repede “speech-ul� pregatit pe drum.

- Dragilor, de azi, drumurile noastre se despart. Au niste ani superbi, ma bucur ca am lucrat impreuna, dar am primit o oferta si e timpul sa fac un pas inainte

- Unde, in Premiership? intreaba citeva voci deodata.

- Nu, in Romania. Nu e o gluma, ma grabesc sa precizez. Aveti grija de voi, le mai spun, ma intorc si ies pe usa la fix cit sa dau nas in nas cu John, secundul meu pina azi.

- John, din momentul asta, esti antrenorul echipei, eu mi-am dat demisia. Multa bafta!

Asta a ramas si mai socat. Plec, iar in urma se dezlantuie un vacarm infiorator.

Ma duc repede acasa si ma apuc sa impachetez, nu ca as avea mare lucru de strins. Cheia si banii pentru ultima chirie ii las doamnei Jones, vecina de la parter, care e socata sa ma vada incarcind Mazda pina la refuz. In timp ce impachetez, suna iar telefonul. Gary imi spune ca mi-au rezervat un bilet la cursa British Airways de la ora 21.55 si ca ma asteapta cu totii la Heathrow. Mai, ce repede se misca treburile...

Ajung la Londra, las masina in parcarea aeroportului – oricum nu cred ca o sa mai vin sa o iau inapoi vreodata – si ma precipit cu caruciorul de bagaje spre Check-In. Cind prezint pasaportul, apare un individ in uniforma albastra a British Airways, care ma roaga sa il insotesc in sectiunea VIP, unde dau peste comesenii mei de la prinz.

- Ma bucur ca ai ajuns, Alan. Domnii se temeau ca poate te-ai razgindit in ultimul moment sau ca Chesterfield ti-a facut vreo oferta irezistibila, ride Gary.

- Si daca ar fi fost asa, nu m-as fi intors. Sint o persoana de cuvint, replic eu suficient de taios ca sa fie evident ca vorbesc serios.

- Nici nu ma gindeam altfel, stai linistit. Hai la check-in, ca ai multe bagaje...

Predau bagajele, imi iau permisul de imbarcare si ne permitem sa mai zabovim la o cafea in barul rezervat VIP-urilor.

- Pasagerii pentru cursa British Airways 884, in directia Bucuresti, sint rugati sa se prezinte pentru imbarcare, se aude o voce feminina din difuzoare.

- Pai... cred ca e timpul sa o luati din loc, constata “Links�.

- Cam asa ceva, aprob eu, realizind ca sint pe cale sa imi schimb complet viata.

- Noroc mult, batrine, sa faci reclama Angliei si acolo, imi ureaza el, cu acelasi zimbet pe care l-am vazut de la prima intilnire.

- Gary, o intrebare: de ce ai facut chestia asta?

- Eu stiu? Habar n-am. Doar ca s-a intimplat sa fiu prin zona la momentul potrivit. Si apoi, esti singurul fundas...

- Da, stiu, care n-a incercat sa-ti rupa picioarele din minutul 5.

- Exact. Si atunci de ce mai intrebi?

- Eh, asa... Multumesc mult, oricum!

- Pentru putin. Imi datorezi o bere cind vin prin Romania...

- S-a facut!

Plec spre poarta de imbarcare, cu sufletul greu si, in acelasi timp, nerabdator. E 4 iulie 2005, viitorul incepe acum din nou.

Link to comment
Share on other sites
  • GeneraÅ£ia de Aur
Ilici Man Apprentice

Ilici Man

Posted
  • GeneraÅ£ia de Aur
Posted
Veti avea mina libera in conducerea echipei, in achizitionarea si vinzarea de jucatori, evident, in limita bugetului disponibil, in promovarea de tineri de la centrul nostru pentru juniori.

:hysterical::hysterical:

yeah right

:hysterical::hysterical:

Link to comment
Share on other sites
  • GeneraÅ£ia de Aur
anahoret Newbie

anahoret

Posted
  • GeneraÅ£ia de Aur
Posted

Nu mai prezint nici un fel de ostilitate fata de cei care fac story-uri, chiar ii apreciez. Vorbesc foarte serios. Am inteles intr-un final ca astfel le sporeste pofta de joc. Sau, na, numai asa pot sa joace. Chiar este de munca sa joci si sa scrii. Eu nu as putea, am avut cateva tentative de a face unul, dar am dat chix. Nu se lipeste de mine partea asta a FM-ului si pace. Si recunosc ca nu citesc nici un story, insa ma uit la screenshots-uri pentru ca sunt pasionat doar de FM-ul jucat. Dar tu de ce nu pui imagini cu jucatori? Cum dovedesti ca joci? Mi-e sa nu fie pura fictiune. Ai insela in cazul dat multi useri care, spun ei, iti urmaresc story-ul cu sufletul la gura.

Link to comment
Share on other sites
Dinamo1948 Newbie

Dinamo1948

Posted
  • Author
Posted

Stai calm, mon cher. Acum o sa pun si screenshots - recunosc, la storyul trecut nu am pus de lene :). Pe de alta parte, acum nu am inceput inca jocul propriu-zis, abia azi ajung in Romania. In concluzie, ai partial dreptate, pina acum este doar fictiune. :)

Altfel, multumesc tuturor pentru aprecieri. :)

Link to comment
Share on other sites
  • GeneraÅ£ia de Aur
Cristiano Newbie

Cristiano

Posted
  • GeneraÅ£ia de Aur
Posted
Stai calm, mon cher. Acum o sa pun si screenshots - recunosc, la storyul trecut nu am pus de lene :). Pe de alta parte, acum nu am inceput inca jocul propriu-zis, abia azi ajung in Romania. In concluzie, ai partial dreptate, pina acum este doar fictiune. :)

Altfel, multumesc tuturor pentru aprecieri. :)

Cam la ce interval de timp apreciezi ca o sa postezi cate un capitol?

Link to comment
Share on other sites
Dinamo1948 Newbie

Dinamo1948

Posted
  • Author
Posted

Sincer, nu stiu. Eu nu fac promisiuni daca nu sint 100% sigur ca pot sa le respect. Un raspuns in care nu voi minti deloc: voi posta cit de des voi putea. In varianta ideala, ar fi cam un capitol pe zi sau unul la doua zile... dar deh, catre ideal poti doar sa tinzi, nu sa il si atingi. :)

Link to comment
Share on other sites
Dinamo1948 Newbie

Dinamo1948

Posted
  • Author
Posted

Capitolul V: Lamuriri

4 iulie 2005, seara tirziu

Dupa discutii interminabile cu personalul aeroportului am ajuns, intr-un final, si in avion. Batrinul avea un briceag mai mult decorativ pe care il folosea drept breloc de chei. Evident, personalul de securitate nu a fost de acord ca nu puteai sa tai cu briceagul ala nici gitul unei muste si au inceput sa se certe. Becali are o gura mare, imi dau seama de pe acum ca s-ar putea sa am o problema cu chestia asta, si e iincapatinat ca un berbec. Pina la urma, treaba s-a rezolvat prin interventia mea personala – nu ca nu m-ar fi amuzat sa il vad chinuindu-se sa se certe in engleza, o limba care-i este, cel mult, o amica de departe, iar pe supusii Majestatii Sale chinuindu-se sa-l inteleaga, dar pierdeam dracului avionul si poate se razgindeau oamenii. Atunci chiar ca as fi fost intr-o situatie nasoala – ca demisionar de la Chesterfield, tinind cont de cit de ranchiunos este Mos John, probabil as mai fi antrenat, in cel mai fericit caz, echipa azilului de noapte pentru homeless. Ce m-a frapat in tot incidentul este ca George – sau Gigi, cum ii zice Becali, mie imi suna a nume de “pasare de noapte� – a preferat sa stea deoparte. Briceagul a fost depozitat in seiful capitanului, cu promisiunea ferma ca il vom recupera la Bucuresti.

Ne-am instalat in zona Business, care este aproape goala – normal, zic eu, numai un flamind ca mine s-ar duce de buna voie in Romania. Tara, trebuie sa recunosc, mi-e total necunoscuta. Toate chestiile pe care le stiu despre ea sint Hagi, cersetorii pe care i-am vazut pina si in Anglia, Nadia Comaneci si scandalurile de coruptie care fac deliciul BBC-ului in zilele fara subiecte. A, si Mutu, parca era un pustan care a ajuns la Chelsea si s-a apucat de droguri. Daca toti sint ca el...

- Ladies and gentlemen, please prepare for takeoff.

O tipa “flight attendant� – n-am suportat niciodata termenul de “stewardeza�; daca stewarzi sint aia care ii impiedica pe suporteri sa se incaiere pe stadion, astea ar trebui sa fie replica feminina, doar ca n-ar putea sa opreasca nici o incaierare intre doua foi de hirtie, la cit sint de slabe – se posteaza in mijlocul coridorului si incepe sa ne explice cum sa procedam in caz de probleme, cu masti de oxigen si tot tacimul. In sfirsit, a terminat, avionul ruleaza lin pe pista si se desprinde usor de pamint. Noroc ca afara e intuneric deja, nu pot spune ca ma simt tocmai in largul meu – echipele de liga a treia fac deplasarile cu autocarul, nu cu chartere. A aparut si tipa cu bauturile, tare ma arde buza de o bere, dar prefer sa o las pentru cind ajungem si ma multumesc cu un ceai cu gust de apa chioara.

- Alan, intii, noi am prefera sa ne tutuim, ai ceva impotriva, si, in al doilea rind, ai un moment? ma bate usor pe umar George.

- Nici o problema, ma simt si eu mai relaxat asa. Spune, despre ce este vorba?

- Uite, am adus o forma de baza a contractului, pe care sa putem sa discutam. De fapt, e o traducere in limba engleza, dar poti vedea ca e legalizata. Noi nu pacalim oamenii cu care facem afaceri, zimbeste Netoiu.

Nu stiu de ce, dar ultima propozitie nu-mi inspira deloc incredere. Imi desfac centura – vai, ce incomoda e cind ai inceput sa faci un pic de burta – si incep sa studiez foile pe care mi le-a intins. Intre timp, Netoiu si Becali se angreneaza intr-o conversatie aprinsa, dar pe un ton scazut. Mie mi se pare ca se cearta, dar atunci de ce zimbesc tot timpul?

Una peste alta, contractul respecta ce am discutat la prinz. Salariul e in regula – ar fi si absurd sa zic altceva -, obligatiile mele sint stipulate foarte clar, un singur punct este “in aer� si decid sa il abordez, ca sa nu isi inchipuie oamenii ca sint un falit disperat – nu ca n-as fi.

- George, am o nelamurire.

Cei doi sefi ai mei isi intrerup conversatia sau cearta, ce-o fi, si atintesc spre mine doua perechi de ochi mirati.

- Da, sigur, care e problema?

- Primele de joc. Nu sint mentionate in contract.

- Heh, ma gindeam ca o sa iti sara in ochi.

- Nu e chestia de bani, stai linistit, dar nu imi plac lucrurile neclare.

- Hmm, da? OK, pai atunci hai sa iti explic cum merg lucrurile la noi. In principiu, primele de joc se stabilesc prin negociere intre jucatori si conducere. In mod standard, antrenorul ia prima dubla, secunzii iau aceeasi prima ca jucatorii, iar rezervele nefolosite, medicul, maseurul, ma rog, restul lumii, jumatate din cit ia titularul.

- Pai bun, si ce e neclar aici? Mie mi se pare foarte simplu de pus pe hirtie.

In momentul asta, Becali il trage de mineca pe brunet si il intreaba ceva in romana. Netoiu ii explica ceva – din cunostintele mele nule de romana, cred ca ii traduce discutia sau macar asta prefer sa cred.

- Hmm, uite, aici e o chestie. La meciurile importante, in general, primele se maresc. Acum, chestia asta nu se poate pune pe hirtie, pentru ca nu e intotdeauna aceeasi valoare. Ar trebui sa facem zece clauze separate, nu prea are rost, esti de acord cu mine?

- Mda, aprob eu, cu mina unui om plictisit. In sinea mea, sper doar sa nu-mi sclipeasca ochii de cind am auzit de prime marite. Decid sa il mai intep un pic.

- Ai zis ca se maresc “in general la meciurile importante�. Adica se mai maresc si in alte cazuri?

Netoiu zimbeste scurt, vrea sa spuna ceva, se razgindeste si reformuleaza.

- Da, mai sint si meciuri “speciale�, la care se mareste prima, sa zicem, “prin surprindere�.

Simt cum mi se ridica singele in cap si... Era sa zic ca imi vine sa ii bag in ma-sa si sa ma dau jos din avion. Mda, nu prea am de ales.

- Uite, sa stabilim o chestie. Nu ma intereseaza ce argumente aveti. Nu ma intereseaza obiceiurile de acolo. Eu am jucat intotdeauna, ca jucator si antrenor, meciurile “pe bune�. Nu vreau sa se imbogateasca cineva din pariuri in timp ce eu imi maninc ficatii ca am pierdut un meci cu ultima clasata.

Batrinul il trage iar de mineca si ii zice ceva pe romaneste. Discuta cu Netoiu timp de un minut, dupa care brunetul se intoarce iar spre mine, numai un zimbet.

- Alan, Alan, cine a zis ceva de meciuri aranjate? Noi vorbeam de meciuri cu o incarcatura speciala.

- Adica? intreb eu coltos.

- Uite, sa zicem ca vrem sa transferam un jucator anume. Clubul la care este nu vrea sa ii dea drumul. Daca, sa zicem, salvarea lor de la retrogradare sau accesul intr-o cupa europeana depind de meciul cu noi, se mareste prima de victorie. In fine, poti sa o numesti razbunare, dar Dinamo este o forta in Romania si trebuie sa se comporte ca atare. Nu poti sa lasi pe toata lumea sa te calce in picioare, nu?

Macar aici sintem de acord. Ceva imi spune totusi ca omul e un diplomat desavirsit, nu un exponent al sinceritatii.

- In fine, sa fie asa. Mai trebuie sa stiu ceva despre prime?

- Hmmm. Da.

Offf, ce mai e?

- Da? Ce anume?

- Pai, in general, primele se dau cash, in vestiar, dupa meci.

Isuse, asta e un club de fotbal sau o “familie� de mafioti?

- Serios? Asa sint obiceiurile pe-acolo? incerc eu sa il trag de limba. Fara succes, omul este uns cu toate alifiile. Ar fi bine sa nu mi-l fac dusman, trag eu o prima invatatura.

- Uite, sa te intreb ceva. Ce parere ai tu despre Fisc?

- Ce parere sa am? Ii urasc, toata lumea ii uraste, din Rusia pina in America.

- Bun. Si iti face placere sa stii ca ei, fara sa faca nimic, iau o treime din banii cistigati de tine?

- Sincer sa fiu, nu, recunosc eu, si parca mi s-a luat o piatra de pe inima. Chiar am fost sincer, cui ii place sa vina cineva si sa ii bage mina in buzunar?

- Ti-ai raspuns singur la intrebare. De-asta se dau primele cash, ca sa driblam impozitele, ride Netoiu.

Bani cash, Europa de Est... nu stiu de ce fac asocierea cu ceva “negru�, care trebuie “spalat�. M-am uitat prea mult la stiri, probabil.

- Am cuvintul vostru de onoare ca asta este singurul motiv pentru care sumele nu sint trecute in contract?

- Absolut. Uite, Giovanni poate sa iti garanteze. Noi vrem sa facem un club de talie europeana la Dinamo, crezi ca am umbla cu smecherii la contracte?

Da, sigur. Si fentarea Fiscului cum se cheama, daca nu smecherie? Ah, da, infractiune, ma gindesc eu, in timp ce incep sa il blestem de toti Dumnezeii pe “Links� pentru ca m-a bagat in rahatul asta. Ma si vad impuscat in ceafa, pe vreo strada din Bucuresti. Sau sint paranoic? Decid sa mai incerc o gluma.

- Heh, bun. In fond, care e cel mai rau care mi se poate intimpla, sa conduc echipa din puscarie?

Cei doi se uita unul la altul timp de citeva secunde, dupa care izbucnesc intr-un hohot de ris infernal. Rid cu pofta timp de aproape un minut, suficient cit sa ii deranjeze pe putinii calatori din apropiere. Intr-un tirziu, rosu la fata si tusind convulsiv, Becali reuseste sa zica ceva din care nu inteleg decit “Romania�, dupa care amindoi incep sa rida din nou. Mi-e sa nu faca dracului vreun atac de cord – nu inainte sa semnam contractul, dupa aia poate sa crape, dar asta e sansa mea, unica in viata, probabil. Eu imi pastrez calmul, cum ii sta bine oricarui englez, si ii las pe balcanicii astia sa termine de ris. Intr-un final, Netoiu reuseste sa se calmeze si se lasa pe spatarul scaunului, cu un zimbet larg pe fata.

- OK, pot sa aflu si eu de ce rideati? Am zis ceva nepotrivit? Recunosc, engleza mea nu este una de Oxford sau de Cambridge, sint antrenor, nu lord, incerc eu sa aflu cite ceva despre motivul veseliei lor subite, intrucit nu cred ca i-a plesnit risul de la gluma mea.

Netoiu ma priveste lung, e gata sa izbucneasca iar in ris, dar se calmeaza la timp, inainte sa fim mutati cu totii n compartimentul pentru bagaje.

- Nu, nu, absolut nimic anormal pentru un englez, zimbeste el enigmatic.

- Bun, si atunci de ce rideati?

- Heh, sa iti explic o chestie: tu ti-ai pus, macar teoretic, problema ca o sa faci puscarie pentru evaziune fiscala? IN ROMANIA? accentueaza el.

Incep sa prind si eu motivul lor de bucurie. Totusi, nu imi prea vine sa rid, e pielea mea la mijloc. Am petrecut citeva nopti in celulele pentru betivi si nu mi-a facut nici un fel de placere.

- Adica vrei sa spui ca fapta nu este pedepsita in Romania? intreb si eu ca prostul.

- O, ba da, este pedepsita si inca foarte aspru. Dar este foarte greu de dovedit, imi explica Netoiu ca unui copil de gradinita.

- Pai ce e greu de dovedit? Am luat niste bani, n-am platit impozitele, sint bun de legat.

- Nu si daca banii reprezinta, sa zicem, o donatie.

- O ce? Pai ce sint eu, muzeu, spital, sa primesc donatii?

Netoiu ride scurt, a luat-o ca pe o gluma, dar eu vorbeam serios.

- Nu, nu, nu e vorba de asta. Legea romana ofera posibilitatea efectuarii de donatii intre persoane fizice.

- Da? Interesant... Si cum demonstram ca e vorba de o donatie, daca e cazul? Adica nu ar trebui sa facem un contract, o hirtie semnata, ceva?

- Nu, raspunde Netoiu categoric. Sa zicem ca, daca se intimpla sa se ajunga la asa ceva, cuvintul meu – sau al lui Giovanni – va fi de ajuns. Sintem persoane publice, respectate si asa mai departe. Iar de maine vei face si tu parte din club, incearca el sa ma vrajeasca. Apropo, era sa uit. Daca se intimpla sa ai vreodata probleme cu politia, da-mi un telefon. Daca nu e crima sau jaf armat, politistii o sa iti dea drumul cu plecaciuni.

Isuse Hristoase, comparatia mea cu “Nasul� nu era deloc deplasata. Mi-l si imaginez pe Becali in locul lui Capone, gestionind toata activitatea publica si privata din Bucuresti.

- Serios?

- Eh, daca nu ma crezi, nu ai decit sa incerci. Eu zic ca ar fi mai bine sa eviti cazurile de genul asta. Nu de alta, dar nu ar prinde deloc bine la imaginea clubului, intelegi?

Macar odata sintem de acord. Tabloidele pot sa-ti faca viata un iad. Rezist impulsului de a-l intreba daca au si ei tabloide in Romania, s-ar putea sa se simta jignit.

- Absolut.

- Ma bucur ca ne intelegem, mai este ceva neclar in contract?

- Nu cred, as putea sa il semnez si acum.

- Hai sa o lasam pe maine. La ora 13.00 facem conferinta de presa, semnam contractul si dupa aia mergem la masa, iar dupa-amiaza o sa iti prezentam lotul. E OK?

- Clar.

- Ma bucur ca ne-am inteles. Sincer, a fost una din cele mai lejere negocieri din activitatea mea de conducator de club.

Decid sa ii intorc pseudo-complimentul, ca sa ii las o impresie buna pentru mai tirziu. Nu se stie niciodata cind e nevoie.

- Ma bucur ca nu avem nici un fel de neclaritati. Apropo, engleza ta este excelenta, unde ai invatat-o?

- Eh, la serviciu, inainte sa intru in fotbal. Dar asta e alta poveste, o sa ti-o spun odata, incheie el enigmatic, dupa care se lasa pe spate si inchide ochii, dindu-mi de inteles ca discutia a luat sfirsit.

Becali ii urmeaza exemplul, in timp ce eu ramin uitindu-ma, pentru urmatoarele doua ore, la hirtia pe care scrie negru pe alb, in cifre si litere, ca eu, Alan Thompson, voi cistiga 210.000 euro pentru vreo zece luni de munca. Norocul porcului, as zice, dar vreau sa ma vad intii cu contractul semnat si in buzunar.

Aterizam la Bucuresti cind e deja trecut de miezul noptii si aeroportul este aproape gol. Drumul prin vama trece de parca nici n-ar fi, cei doi amfitrioni ai mei sint salutati cu deferenta peste tot. Ajungem, intr-un final, in holul aeroportului, moment in care Becali repereaza un munte de om, care asteapta rabdator. Striga ceva in romana, mastodontul se destinde ca un arc si zboara pina linga noi. Asculta rabdator, da din cap ca a inteles, dupa care se inhama la caruciorul meu, cu muntele de bagaje stivuite deasupra, in timp ce Becali deschide drumul, iar eu il urmez, alaturi de Netoiu.

- El e Mitica, bodyguardul domnului presedinte, explica Netoiu, dupa care arunca peste umar ceva in romana, matahalosul ii raspunde ceva si amindoi izbucnesc intr-un ris sanatos.

- De ce rideti? intreb eu inocent.

- L-am intrebat daca mai poate sa impinga, iar el mi-a raspuns ca e bucuros ca nu schimbam antrenorii mai des, ca ar face hernie.

Da, clar, uriasul are simtul umorului. In sfirsit, o gluma romaneasca pe care am inteles-o si eu.

Iesim din aeroport, iar la jumatate de yard frineaza intempestiv un... am vedenii sau am gresit avionul? Ma uit cu atentie, imi vine sa pun mina sa verific, dar decid sa ma abtin si sa am incredere in vederea mea. Este un Rolls-Royce Phantom, una din mindriile Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Mitica sau cum il cheama lasa caruciorul si sare sa deschida usa. Becali intra primul, dupa care Netoiu, evident ceva mai bine crescut, ma invita sa urc si eu. Bodyguardul si soferul termina de stivuit bagajele in portbagaj, prin geamul deschis se aud citeva cuvinte presupun deloc ceremonioase si, presupun din nou, la adresa mea, dupa care un claxon, o voce iritata, doua voci iritate, o bufnitura si se face liniste. Becali ride sanatos, iar pe mine ma roade curiozitatea si intreb:

- Ce s-a intimplat?

- Mmm, nimic deosebit. Probabil tipul din spate era cam nerabdator, iar lui Mitica nu-i place sa fie zorit de necunoscuti, asa ca i-a explicat frumos cum sta treaba.

“Frumos�? Si bufnitura de unde venea? Imi pastrez deocamdata intrebarile, de frica sa nu imi explice si mie “cu frumosul� ca nu-i place sa fie chestionat.

Aproape o ora mai tirziu, Rollsul opreste in fata unui hotel luxos, dar despre care nu am nici cea mai vaga idee unde se afla exact. Howard Johnson Grand Plaza? Au asa ceva in Romania? Mai sa fie, astia nu au coborit ieri din copac. Eu deja pic de oboseala, dar, din fericire, sintem asteptati, cazarea se rezolva instantaneu si sint condus ceremonios in... Apartamentul Prezidential. Mda, e clar, din moment in moment o sa ma trezesc, o sa realizez ca e luni dimineata, ca sint mahmur si ma dor toate cele si ca ar trebui sa ajung la antrenamentul lui Chesterfield. Decid ca, daca e un vis, macar sa se termine frumos, motiv pentru care scot o bere rece din mini-frigider, dau drumul la televizor pe BBC si adorm.

Link to comment
Share on other sites

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

Go to topic listing
×
×
  • Create New...

Important Information

Pentru înregistrarea pe acest forum va trebui să acceptaţi termenele de utilizare a forumului disponibile aici: Terms of Use. Acest forum folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii privind politica de confidenţialitate şi cookies sunt disponibile aici: Privacy Policy

  I accept