Vinceremo

[Alec]

e superb story-ul, scrii excelent Bafta!

[vallygl]

Multumesc, alec92, ma bucur ca e interesant pentru cititori si sper sa fie si in continuare ! .

[Alec]

ar fi pacat sa nu mai continui story-ul...

[vallygl]

@alec92 : Stai linistit, nu am de gand sa renunt la story.

~~~~~

9 mai 2011

Am privit ceasul mare afişat pe ecranul telefonului cu un ochi întredeschis şi cu celălalt închis, gata să mă întorc la somn dacă ora mi s-ar fi părut prea matinală. Era însă deja amiază, mai exact doisprezece fără un sfert şi puteam observa cum lumina puternică a soarelui încerca să îşi facă loc printre draperiile trase. Dormisem adânc, oboseala şi emoţiile acumulate în cursul zilei de ieri spunându-şi cuvântul, însă simţisem la un moment dat că Simona nu mai era lângă mine şi cred că lipsa corpului ei lipit de al meu mă făcuse să mă trezesc în cele din urmă. M-am răsucit şi m-am ridicat alene din pat, apoi m-am târât spre fereastră şi am apăsat butonul de deschidere a draperiilor. Brusca trecere de la semi-întuneric la lumină intensă m-am făcut să strâng din ochi câteva secunde pentru a mă adapta. Mi-am rotit apoi privirea prin dormitor şi am zâmbit. Pe uşă, pe interior, era lipită o foaie de hârtie A4 pe care era scris ceva cu un marker negru şi litere mărunte. M-am apropiat şi am citit : „Scuze că am plecat înainte să vorbim, dar dormeai ca un urs şi nu am vrut să te trezesc. Trebuie să ajung la Napoli, fratele meu are probleme ca de obicei. Aş vrea să ieşim undeva diseară, am făcut o rezervare la ora 20:30 la Trattoria da Pompeo. Dacă eşti de acord, ne vedem acolo. Dacă nu, ne auzim la telefon. Ciao ! S. ”.

Mi-am luat telefonul pentru a-i da un răspuns la mesajul pe care mi-l lăsase şi m-am îndreptat spre bucătărie cu gândul de a-mi face o cafea. Nu mai era nevoie însă, Simona mi-o luase înainte şi cana cafetierei era aproape plină. Mi-am turnat o ceaşcă şi aroma plăcută de cafea proaspătă mi-a inundat nările. Am ieşit pe balcon, m-am aşezat comod pe un scaun, am sorbit o înghiţitură zdravănă din „poţiunea magică pentru somnoroşi” din ceaşcă apoi am scris repede un SMS : „Ne vedem la Pompeo, la ora stabilită. Ai grijă de tine, pe diseară !”. Am selectat numele Simonei din agendă şi am apăsat butonul de trimitere. Încercam să mă concentrez asupra multelor lucruri la care trebuia să reflectez privind viitorul meu, însă nu îmi veneau în gând decât momente din trecut legate de ea…

Simona era o femeie frumoasă, inteligentă şi ambiţioasă, dar în acelaşi timp şi o fiinţă extrem de complicată. Se schimbase destul de mult în ultima vreme, aş zice că în rău, iar eu eram îndreptăţit să afirm asta, întrucât o cunoşteam de 15 ani. Era pe atunci iubita unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei, Angelo DiSalvo. Petreceam mult timp cu ei doi şi mi-au atras atenţia încă de la primele noastre întâlniri firea ei deschisă, ochii mari şi pătrunzători şi zâmbetul care te făcea să uiţi orice fel de probleme. Ea îl iubea însă pe Angelo iar Angelo părea înnebunit după ea la rândul său şi nu puteam să nu respect acest lucru. Simo a devenit nu după mult timp cea mai bună prietenă a mea şi am lăsat în spate orice gen de dorinţe care nu se potriveau cu această stare de fapt. Aveam multe lucruri în comun şi discutam împreună aproape orice problemă, ea dovedind o maturitate mult peste a noastră, deşi era ca vârstă cu trei ani mai mică decât noi.

Timpul a trecut şi drumurile noastre s-au despărţit. Eu mi-am urmat cariera de fotbalist cu seriozitate însă Angelo, cu care fusesem coleg de echipă la Alessandria şi care era extrem de talentat, a intrat într-un anturaj dubios, a apucat-o pe căi greşite (băutură fără măsură, petreceri fără număr şi consum de droguri mai mult sau mai puţin uşoare) şi a terminat-o prematur cu fotbalul profesionist. Simona i-a fost însă alături şi chiar s-a măritat cu el în 2000, mutându-se împreună la Modena. În ciuda eforturilor ei, căsnicia lor nu a durat mult din cauza certurilor dese şi a faptului că Angelo începuse să o trateze cu indiferenţă şi lipsă de respect. Cireaşa de pe tort a fost în 2002, atunci când ea s-a întors dintr-o deplasare (Simo era pe atunci jucătoarea echipei de volei de primă ligă italiană Modena), l-a găsit cu o altă femeie în pat iar el nu numai că nu a încercat să se explice ci chiar a lovit-o şi înjurat-o, spunându-i să plece şi să îl "lase dracului în pace". Asta a şi făcut, iar divorţul a venit astfel ca o consecinţă normală a stadiului critic în care ajunsese de mult timp relaţia lor.

După această perioadă neagră a vieţii ei, în decursul căreia am încercat să o ajut cât şi cum am putut să depăşească momentele grele, Simona s-a apropiat şi mai mult de mine. Se schimbase însă, devenise mai rece, mai superficială, mai pesimistă şi mult mai puţin sociabilă, dar asta nu mă împiedica să ţin la ea chiar mai mult ca înainte. Ca de obicei, mergeam împreună în vacanţe ori de câte ori aveam prilejul şi ne sfătuiam reciproc în orice problemă mai serioasă de care ne loveam dar mai ales în cele legate de viaţa sentimentală. Atât ea cât şi eu am încercat în tot acest timp să ne găsim pe cineva cu care să avem o relaţie serioasă însă am avut parte doar de eşecuri. În urmă cu doi ani, ne-am dat seama că totuşi cea mai bună relaţie pentru noi era exact una la care nu ne gândisem deloc serios până atunci. Ţineam foarte mult unul la celălalt, nu ne-am fi făcut rău niciodată şi atunci am decis să avem o relație deschisă, fără promisiuni sau obligaţii, iar dacă unul dintre noi va întâlni între timp pe cineva potrivit, să rămânem doar simpli prieteni. Nu mă deranjase nimic legat de acest „pact” până de curând, dar mi se părea că de la un timp petreceam prea puţin timp vorbind sau călătorind aşa cum ne plăcea enorm amândurora iar relaţia dintre noi începuse să însemne 90% doar sex. Iar eu nu aveam acum nevoie de o amantă, ci de vechea mea prietenă. Aveam de gând să îi spun asta seara trecută însă privirea şi atitudinea ei precum şi faptul că nu o mai văzusem de două luni m-au făcut să renunţ la a purta atunci această discuţie. Era însă limpede că trebuia să vorbesc cu ea despre asta iar cina de diseară era cea mai bună ocazie…