Jump to content

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

rossonero09

Viata Unui Jucator De Poker

Recommended Posts

M-am urcat în avion şi ca de obicei mi-am căutat locul. Când în sfârşit mi l-am găsit m-a luat somnul. Eram obosit şi mă aştepta un zbor de lungă durată. Deşi eram obişnuit cu cursele scurte, de câteva ore, am reuşit să adorm imediat, nici eu nu ştiam cum am reuşit, însă probabil că are legătură cu ceea ce am realizat noaptea trecută şi ceea ce voi realiza săptămâna viitoare, pe bătrânul continent.

Cine sunt eu? Sunt un jucător de poker. Însă nu am fost din totdeauna un jucător de poker. De fapt, marea mea pasiune a fost fotbalul, probabil ca oricare alt puşti din ţara mea, îmi doream să devin un jucător de fotbal. Din cauza nivelului slab, de care nu eram conştient la vârsta aia, şi din cauza faptului că sunt leneş am renunţat la fotbal. Poate prea devreme, la numai 15 ani. Totuşi, la un moment dat am reuşit să obţin licenţa pro. Atunci mi-am descoperit o pasiune, un hobby, un motiv pentru care să chiulesc de la şcoală. Acela era poker-ul. Am început ca orice amator, pe internet, fără miză, de plăcere. În timp am ajuns la un nivel puţin mai înalt, tot din faţa computer-ului şi cu ajutorul cardului părinţilor. Deşi de la un simplu jucător pe internet la un jucător de talie mondială este o lungă distanţă, voi trece direct în prezent.

“Suntem finalişti! Am câştigat cupa!” Nu ştiu de ce, dar la acest lucru m-am gândit când am realizat că tocmai am câştigat 3 milioane de dolari. Eram foarte bucuros, tocmai îi golisem pe americani de bani şi unde, în Las Vegas. Fie vorba între noi, niciodată nu am fost un jucător foarte bun. Cel mai mult am mizat pe bulan, aşa cum îi spunem în România. Şi iată că pentru prima oară am reuşit să câştig peste 1 milion de dolari la un turneu de poker. Acum mă îndreptam spre Barcelona, unde în seara de 7 mai am reuşit să îmi mai introduc în cont încă câteva sute de mii de euro. După ce mi-am asigurat bugetul pentru toată viaţa, m-am retras în camera mea de hotel. Era o oră târzie, mai précis 1 noaptea. Deschid televizorul pe MarcaTV, iar spre surprinderea mea era în direct meciul Atletico Madrid – Real Madrid, din finala Copa del Rey. Pentru că călătoream foarte mult nu aveam timp să mă uit şi la fotbal, acesta fiind primul meci după mulţi ani. În timpul unei faze la mijlocul terenului, m-am dus până la barul din cameră şi mi-am luat o bere. Îmi mai lipsea o pungă de seminţe, însă îmi aduc repede aminte că mă aflu în Spania, nu în România, aşa că mă mulţumesc doar cu sticla de bere pe care era un text în catalană, imposibil de reprodus. În ciuda câştigurilor de mai devreme, seara s-a încheiat trist pentru mine, pentru că echipa mea favorită, Real Madrid, a pierdut Cupa Spaniei şi din ce am înţeles de la comentatorii spanioli, era ultimul meci pe bancă cu Jose Mourinho. Ironic, ultima oară când am văzut un meci de fotbal el tocmai era instalat la Inter Milano.

După terminarea meciului las televizorul deschis pe acelaşi program de sport, unde tocmai rulau ştirile de la miezul nopţii. “Hahaha. Şi spaniolii au întârzieri. Nu ar mai trebui să se facă atâta mişto de GSP TV.” Brusc, ceva îmi captează atenţia. M-am apropiat de imensul ecran LCD şi am dat sonorul mai tare. Se pare că mai multe cluburi din prima ligă spaniolă au probleme financiare şi unele chiar pot fi excluse din “Liga BBVA”, datorită acestora. Involuntar, fac din nou o comparaţie cu România. Însă în mintea mea se petrecea ceva extrem de ciudat. Imediat am făcut o analogie între banii câştigaţi din poker şi ştirea de mai devreme. Da, aveam aproximativ 5 milioane de euro în conturi. Poate şi din cauza berii pe care am consumat-o mai devreme mintea mea o luase razna. Voiam să cumpăr un club de fotbal. Mi-am adus aminte de meciul văzut mai devreme şi deja făceam comparaţii între mine şi Abramovic. Sper să uit totul până mâine dimineaţă…

Share this post


Link to post
Share on other sites

M-am trezit. Mă uit la ceas și văd că indică ora 7:35, asta înseamnă că am dormit aproximativ 4 ore. La naiba! Aveam în cap fixată aceeași idee de aseară. Presupun că aici se termină cariera mea de jucător de poker și începe aceea de patron? La naiba din nou! Eu abia știu să am grijă de banii proprii, cum voi putea să am grijă de milioane de euro?! Dar imediat îmi aduc aminte că eu voi fi șeful și că voi putea să angajez oameni pe orice post.

Minutele au trecut foarte rapid și renunț la ideea de a susține o conferință de presă, ci doar îl voi suna pe prietenul meu, Jorge Lopez, ziarist la un mare tabloid din Spania. [...] I-am comunicat lui Jorge ceea ce vreau să apară în presă și am mai dat un telefon pentru a mă retrage din World Poker Tour. Îmi preparasem deja cafeaua, așa că m-am pus în fața laptop-ului și am intrat pe site-ul federației spaniole de fotbal. Mă uitam la echipele din Liga Adelante sau Segunda Division, așa cum este cunoscută la noi în țară. Spre surprinderea mea erau destul de multe echipe fără patron sau de vânzare. Mai exact 4: AD Alcorcón, CD Numancia, Real Jaén și CE Sabadell FC, o echipă chiar de lângă Barcelona. Poate suna tentan la o primă vedere, dar pentru mine nu era deloc. Cine știe ce greutăți voi întâmpina cu taxele și poate voi ajunge în aceeași situație. La cluburile din "Primera" alta e situația, expunere mai mare și până la urmă îți vin și bani din marketing de exemplu.

Dorința mea era să ajung la marile cluburi din Spania... Și ea s-a împlinit. În următoarea lună mi-am pierdut aproape fiecare noapte în cele mai mari cluburi din Spania, iar într-o seară am ajuns chiar și în Ibiza. Dar lăsând la o parte distracția nocturnă, ziua am muncit. Am făcut un plan pentru noua mea echipă, care o fi aia. Un plan scurt, pe 3 ani. Mi-am propus să investesc aproape toți banii în tinerele talente de la echipă, având asigurarea că în viitor voi scoate cel puțin dublu. Bani aveam, plan aveam și unul foarte bun, pentru că am comunicat mai tot timpul cu Gică Craioveanu, care mi-a și recomandat câțiva puști de pe la Real Sociedad și Getafe, dar am mai vorbit și cu un bun prieten din România, antrenor, dar având și el o pasiune pentru jocurile de noroc. Așa că sunt pregătit pentru cea mai mare aventură din viața mea.

"Més que un club" Acest mesaj m-a întâmpinat la intrarea pe cel mai mare stadion din Spania, Camp Nou. Urc 2 etaje cu liftul și intru pe prima ușă la dreapta. Programasem o întâlnire cu Sandro Rosell și acesta chiar acceptase, neștiindu-mi planurile.

Sandro Rosell: Bună ziua, domnule García (da, mă chema García, coincidență sau nu, am preluat numele familie de la bunicul meu, care era din Madrid)

Daniel García: Hola, Sandro!

Sandro Rosell: Cu ce ocazie la noi la club, vrei să aranjez o întâlnire cu presa, faci câteva poze cu tricoul nostru și primești câteva sute de mii de euro?

Daniel García: Vreau să cumpăr clubul!

Sandro Rosell izbucnește în râs, însă devine imediat serios.

D. García: Vorbesc foarte serios, am în cont 5 milioane de euro!

S. Rosell: 5 milioane? Dacă vrei te las să-i plătești contractul lui Puyol, oricum e bătrân și nu ma joacă.

După o discuție de lămurire cu Sandro Rosell mi-am dat seama că nu pot cumpăra nici măcar o echipă de Liga Adelante. Astfel, visul meu de a începe o afacere în fotbal a eșuat. A eșuat chiar înainte să înceapă. Dar cum rămâne cu toate planurile pe care le-am făcut. Am muncit zile întregi la ele...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mi-am expus CV-ul pe site-ul personal cu textul “Vreau să antrenez, plan solid pe 3 ani”. Primul telefon l-am primit chiar la scurt timp după afişarea CV-ului, după doar 2 zile. Însă numele echipei care mă dorea m-a dezamăgit, căci era vorba despre o echipă din a treia ligă din Spania, o echipă din Andalucia, care în trecut a evoluat chiar pe prima scenă a fotbalului iberic. Totuşi se pare că această ofertă a fost prima şi ultima. În afară de reprezentanţii echipei din liga a 3-a m-au contactat doar impresari de mâna a 3-a, care cu doar un comision de 30% mă asigurau că-mi găsesc echipă în eşalonul second. Dar cum am zis, eu îmi doream să fiu în liga celor mari, la masa bogaţilor cum s-ar spune. Aşa că iată-mă ajuns la începutul lunii iunie fără echipă şi mai important, fără speranţă.

În tot acest timp mi-am căutat un apartament cu chirie, aici, în Barcelona. Cum aici piaţa imobiliară funcţiona foarte bine, imediat mi-am găsit un apartament drăguţ, nu foarte scump şi puteam să închei contractul oricând doream, în vederea unei plecări în alt oraş din Spania. [...] Într-o zi în care afară erau peste 30 de grade, mă aşez în pat şi deschid televizorul, pe care, ca în totdeauna, rulau ştirile sportive. “Noticias de última hora: Javier Aguirre fue despedido de Espanyol”. O ştire cel puţin interesantă, căci speranţa mea a prins din nou viaţă. Am căutat repede o adresă de mail unde pot contacta un oficial de la clubul din Barcelona şi cum am găsit mi-am trimis CV-ul şi planul la care muncisem atât de mult.

PESTE 5 ZILE

181566.jpg?itok=_ZfcSrqS

Un gitano rumeno es el nuevo entrenador del Espanyol

În ziua aia am bătut primul jurnalist în calitate de antrenor. Presa de aici era la fel de idioată ca cea din România, iar pentru simplul fapt că eram de origină română, trebuia să suport toată această nesimţire şi presiune pe care o vor pune pe mine în lunile ce vor urma. Revenind cu câteva zile în urmă… Mare mi-a fost mirarea atunci când un oficial al clubului catalan chiar mi-a răspuns la mail, lăsundu-mi adresa stadionului pentru o întâlnire în vedere unui posibil angajament. A doua zi m-am întâlnit cu preşedintele sportiv al clubului care s-a declarat plăcut surprins de planurile mele, neştiind că există şi antrenori români de valoare. Totuşi, acesta nu mi-a făcut nicio ofertă personală, ci doar a zis că îmi oferă o sumă de bani pentru a îmi cumpăra planurile. “N-am nevoie de bani. Vreau să vorbesc cu şeful tău”. Tupeul meu fantastic m-a trimis surprinzător, în biroul preşedintelui clubului. Acesta mi-a confirmat că îi place ceea ce am pus la cale, însă că nu există fonduri financiare pentru un nou antrenor principal, echipa urmând să fie condusă de unul dintre secunzi, pe un salariu mult mai mic faţă de cel al fostului tehnician. Cu o uşoară stranger de inimă, i-am spus preşedintelui Joan Collet Diví că nu vreau salariu şi că voi plăti personal salariile secunzilor mei. Domnul Diví mi-a acceptat imediat propunerea mea tipic românească, astfel că iată-mă peste 3 zile în faţa primei mele conferinţe de presă ca antrenor.

Joan Collet Diví: [...] După toate cele spuse, ne punem mare încredere în domnul Garcia că poate readuce echipa la nivelul la care era acum câţiva ani. Sunt încrezător că acest antrenor va creşte odată cu clubul, iar la finalul celor 3 ani să ne dăm mâna, mulţumiţi de ceea ce s-a realizat la acest club. Acum dacă aveţi întrebări...

Jurnalist Marca: Domnule Garcia, care este obiectivul stabilit pentru acest prim sezon pe banca lui Espanyol?

Răspuns: Am discutat cu domnul preşedinte, iar cel mai bine pentru club este o clasare în partea superioară a clasamentului, însă nu ar fi nicio dezamăgire dacă am terminat pe locul 12, de exemplu.

Jurnalist Marca: De ce v-aţi lăsat din poker, unde câştigaţi bani mai uşor?

Răspuns: De mic am avut o pasiune pentru fotbal, de aceea mai târziu am obţinut licenţa pro. Acum acea pasiune a devenit o meserie în adevăratul sens al cuvântului. Poker-ul era o distracţie, însă foarte uşor puteam să pierd aceeaşi sumă de bani.

Jurnalist AS: Există zvonuri că aţi băgat banii proprii în echipă, este adevărat acest lucru?

Preşedintele se bagă peste mine şi încheie conferinţa de presă, răspund că nu vrea să comenteze nişte ştiri false. În momentul în care am ieşit din sala de conferinţe, am mai auzit întrebări ca “Ai fost refuzat de Cadiz, cum ai ajuns la Espanyol?” “Eşti rudă cu Mircea Lucescu?” “Este adevărat că eşti fan Real Madrid?”

Am ajuns în biroul meu destul de nervos, însă preşedintele mi-a spus să nu-i bag în seamă pe unii jurnalişti pentru că sunt din Madrid, iar dacă vreau să declar ceva să o fac într-un ziar din Barcelona. Urma o nouă prezentare, de data aceasta în faţa jucătorilor.

Share this post


Link to post
Share on other sites

bXva8kI.jpg?1?7905

Mă uitam în faţă şi tot ce vedeam era o lumină puternică. Cu cât mă apropiam, cu atât ea devenea mai puternică şi mai mare. Am ajuns la capătul tunelului şi am pătruns pe gazon. Din primul moment în care am călcat pe suprafaţa verde, picioarele au început să nu mă mai asculte. Emoţiile mă copleşeau. Lotul de jucători era deja aliniat la mijlocul terenului aşteptâdu-mă. Brusc, mă trage de mână o persoană îmbrăcată în alb. Acea persoană era unul dintre antrenorii secunzi ai echipei. Mi-a spus ceva în spaniolă, dar nu l-am înţeles, totuşi m-am lăsat ghidat de el. Chiar dacă am origini spaniole, limba spaniolă nu o stăpânesc foarte bine, ştiu doar să leg câteva propoziţii. Am ajuns la mijlocul terenului, alături de jucători. Secundul m-a introdus în faţa jucătorilor, iar apoi a făcut obişnuita prezenţă de la începutul fiecărui antrenament. În timp ce Alfredo Garduño striga fiecare jucător în parte, eu auzeam nişte nume cel puţin familiare: Capdevila, Simão, Sidnei, Torje. Ultimul nume m-a surprins. Mi-am îndreptat privirea către micuţul mijlocaş ofensiv, iar acesta mi-a răspuns cu un zâmbet. Alfredo i-a trimis pe jucători la câteva ture de alergat, iar eu, profitând de ocazie, l-am întrebat ce caută un român în lotul lui Espanyol. Am aflat parcursul lui în Europa şi m-am declarat mulţumit de faptul că îl voi avea la dispoziţie pentru următorul sezon, deşi din câte mi-a spus asistentul nu prea are şanse să fie titular, pe postul lui evoluând un oarecare Pizzi. “Mă voi asigura că nu vor fi aşa lucrurile”.

Având în vedere că eram la costum, din cauză că am venit de la conferinţa de presă, Alfredo o să conducă antrenamentul de azi, urmând eu să îmi intru în funcţie mâine dimineaţă. Înaintea începerii antrenamentului propriu-zis, am stat o clipă de vorbă cu băieţii, iar după câteva vorbe de duh în engleză, le-am spus “Fuerza, Determinación y Pasión”.

Nu am asistat la tot antrenamentul şi când mai erau 10 minute din acesta, mi-am luat în primire biroul. Pe birou mă aştepta un dosar cu raportul jucătorilor, întocmit de Alfredo. După ce l-am citit atent, din scoarţă-n scoarţă, am decis de ce jucători mai avea nevoie echipa. Pe majoritatea posturilor stăteam foarte bine, având în vedere obiectivul stabilit. Am decis că voi avea nevoie de un fundaş central şi de un portar, urmând ca mâine la prima oră să discut cu preşedintele clubului despre bugetul pe care mi-l pune la dispoziţie.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mă trezesc a doua zi, destul de devreme, soarele încă nu era pe cer. Îmi pregătesc obişnuita cafea, pe care însă nu o mai savurez în faţa televizorului, ci în maşină. Eram în maşina proaspăt cumpărată, un Seat Leon la mâna a doua. Odată intrat pe poarta complexului sportiv, sunt întâmpinat de câţiva jurnalişti, însă nu dau nicio declarative, asta după cele spuse în presa spaniolă despre mine. Ajung în vestiar şi observ că jucătorii se află deja pe teren, aşa că mă schimb repede şi ies pe teren, începând să le dau primile indicaţii jucătorilor.

După primul antrenament de dimineaţă, încheiat la ora 10:30 le dau jucătorilor liber 4 ore, putând să se relaxeze la centrele de spa sau la sala de forţă de care dispune clubul. În tot acest timp urc în biroul preşedintelui, pentru a vorbi despre transferurile pe care urmează să le fac. După ce îi explic analiza mea şi ceea ce am nevoie, rămân stupefiat când îmi spune că nu îmi dă niciun ban pentru transferuri. Sunt hotărât să îmi dau demisia, însă chiar când să închid uşa biroului, preşedintele îmi spune că deja mi-a rezolvat 2 transferuri, pe posturile pe care aveam nevoie. Deşi eram supărat şi cu un pas în sala de conferinţă, unde aveam să-mi anunţ demisia după doar o săptămână, îl întreb despre ce jucători este vorba. “Antiono Adán, ultima oară la Real Madrid şi Carlos Marchena”. Brusc îmi trece supărarea, pentru că sunt chiar nişte transferuri reuşite, având în vedere că Adan s-a antrenat cu cel mai bun portar al Spaniei, Iker Casillas. Mi se spune că jucătorii vor veni mâine la primul antrenament.

PESTE 4 ORE

uRNIAx1.jpg?1?2132

Intru pe Estadi Cornellà-El Prat alături de jucători, iar picioarele încep din nou să-mi tremure. Aproximativ 1000 de oameni erau în tribune, în culorile lui Espanyol, stăteau cu spatele la teren şi scandau ceva în spaniolă. Primul meu instinct a fost să mă întorc la vestiare, însă mi-am dat seama că trebuie să fiu bărbat. Aşa a fost tot antrenamentul, cu torte, scandări şi suporteri la bustul gol (uneori şi la fundul gol) şi uneori chiar îmi reproşam că nu mi-am dat demisia mai devreme. Mai târziu am văzut la televizor că suporterii nu erau de acord cu mine ca antrenor, dar şi cu politica clubului. În ciuda acestor lucruri, închei prima zi ca antrenor mulţumit de ceea ce am realizat până acum.

Share this post


Link to post
Share on other sites

După rutina de dimineaţă, a urmat antrenamentul care a decurs conform planului, cele 2 achiziţii integrându-se perfect în echipă. Conta foarte mult faptul că erai spanioli şi că avea experienţă în La Liga, asta doar în cazul lui Marchena. După încheierea antrenamentului m-am închis în birou şi timp de ore bune am analizat în parte toţi jucătorii, asta incluzând statisticile din sezonul trecut, accidentările suferite de-al lungul timpului etc.

lz6QCED.png?1?3472

Nume: Carlos Marchena López

Greutate: 83 kg

Înălţime: 1.83

Vârstă: 32 de ani

Statistică: În ultimele sezoane nu a depăşit 30 de meciuri/sezon.

Foste echipe: Valencia, Villarreal, Deportivo, Sevilla, Benfica

Premii şi titluri: Campion mondial, campion european cu Spania; Campion cu Valencia în 2002 şi 2004;

Părere personală: Un transfer foarte bun, un jucător care cred că se va integra foarte bine în echipă. Deşi eu vreau să construiesc o echipă tânăr, aveam nevoie de un jucător cu experienţa lui Marchena acolo unde este o zonă sensibilă, în mijlocul apărării. A semnat un contract pe 1 an, dacă va evolua aşa cum trebuie posibil să îl mai păstrez încă un sezon.

OOwTFLk.jpg?1?9139

Nume: Antonio Adan Garrido

Greutate: 88 kg

Înălţime: 1.90

Vârstă: 25 de ani

Statistică: În ultimele 2 sezoane a avut doar 4 apariţii în poarta lui Real Madrid, dar a fost jucător de la bază la Casilla.

Foste echipe: Real Madrid

Premii şi titluri: A câştigat campionatul mondial U19 cu Spania; Copa del Rey în 2011 şi titlul în 2012 cu Real Madrid

Părere personală: Conform scouterilor mei, Adan este mai bun ca celălalt portat, Kiko Castilla, un alt jucător crescut de Real Madrid. Pentru mine este un lucru important că provine de la şcoala de fotbal a lui Real Madrid, pentru că are un exemplu foarte bun, acela fiind Iker Casillas. Nu este strălucit la sărituri sau la dueluri unul la unul, dar punctul lui forte stă în reflexe.

A doua zi a fost la fel ca prima, tot la fel de zgomotoasă din partea fanilor. Iniţial preşedintele lui Espanyol nu i-a lăsat pe fani să intre la antrenament, însă eu personal le-am deschis poarta stadionului, dar ei m-au huiduit în continuare. Un minus pe care trebuie să-l rezolv. Ziua următoare urma să definitivez lotul cu care voi începe pregătirea pentru noul sezon. După o discuţie cu Jose Mourinho (da, chiar el), am decis să mai aduc un jucător, pentru a avea acoperire pe partea stângă, unde îl aveam pe Joan Capdevila. Cel pe care l-am adus este Asier Del Horno, un fost jucător al lui Chelsea, spaniol, cu experienţă. Deşi planul meu era să cresc jucători tineri, situaţia este de aşa natura încât va trebui să lucrez cu mai mulţi jucători experimentaţi în acest prim sezon. Odată cu aducerea lui Del Horno am definitivat şi lotul cu care voi începe pre-sezonul, iar dacă nu se întâmplă vreo minune (accidentare de lungă durată sau 10 milioane în cont) acesta va fi şi lotul pentru sezonul din Primera.

13. Kiko Casilla (GK)

Antonio Adan (GK)

Asier Del Horno (DL)

19. Diego Colotto (DC)

Sidnei (DC)

15. Hector Moreno (DC)

3. Raul Rodriguez (DC)

Carlos Marchena (DC)

16. Javi Lopez (DR)

2. Felipe Mattioni (DR)

18. Joan Capdevila (DL)

Victor Alvarez (DL)

Abraham (MC)

22. Mubarak Wakaso (MC)

5. Sergio Tejera (MC)

4. Victor Sanchez (MC)

23. Cristian (MC)

Gabriel Torje (AMR)

20. Simao Sabrosa (AML)

12. Manolo Lanzarote (AML)

17. Juan Albin (AMC)

24. Cristian Alfonso (AMC)

Pizzi (AMR)

9. Sergio Garcia (ST)

25. Christian Stuani (ST)

10. Thievy (ST)

Am încheiat ziua cu antrenamentul de seară, unde le-am spus jucătorilor că în toată această perioadă de pregătire ne vom axa mai mult pe tactică şi pe munca în echipă.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Îmi pare rău pentru cei care citeau, dacă erau, nu voi mai continua story-ul. Poate e stupid motivul. Primul meci de campionat, mai trebuia să dau un număr unui jucător, iar de la 30 în sus erau toate blocate. Liber mai era doar #21, purtat de Daniel Jarque, fostul căpitan al lui Espanyol care a murit în 2009. In real life Espanyol a retras numărul, nu ştiu de ce nu e retras şi în joc, poate din cauza update-ului, nu ştiu dacă era aşa pe default database. Puteţi să spuneţi că e doar un joc, dar asta e decizia mea.

Share this post


Link to post
Share on other sites
În ziua aia am bătut primul jurnalist în calitate de antrenor. Presa de aici era la fel de idioată ca cea din România, iar pentru simplul fapt că eram de origină română, trebuia să suport toată această nesimţire şi presiune pe care o vor pune pe mine în lunile ce vor urma.

.Cum l-ai batut? De ce era o problema ca aveai origine romana. Tu-i in gura de spanioli :D

Ca parere generala povestea ta e ca o ciorba consistenta care arata bine in farfurie dar fara sare si piper.

Nu te supara pe Muce..sunt asa de multe povestiri ca nu-i bai cum isi aduce pe topicul acesta problemele personale de coabitare cu un alt moderator.

Share this post


Link to post
Share on other sites

baga si tu ceva ..l-am batut pe jurnalistul ala de i-a sarit ochiu-n camera de filmat. I-am dat un pumn in burta si de la buritos a vomitat pe Sara Carbonero car era si ea intamplator pe acolo ..:D

Share this post


Link to post
Share on other sites

Îmi pare rău pentru cei care citeau, dacă erau, nu voi mai continua story-ul. Poate e stupid motivul. Primul meci de campionat, mai trebuia să dau un număr unui jucător, iar de la 30 în sus erau toate blocate. Liber mai era doar #21, purtat de Daniel Jarque, fostul căpitan al lui Espanyol care a murit în 2009. In real life Espanyol a retras numărul, nu ştiu de ce nu e retras şi în joc, poate din cauza update-ului, nu ştiu dacă era aşa pe default database. Puteţi să spuneţi că e doar un joc, dar asta e decizia mea.

Un jucator de poker nu cedeaza niciodata. Ce e porcaria asta?

Share this post


Link to post
Share on other sites

×