Drumul Spre Nirvana

[rossonero09]

~ Presiunea creştea minut cu minut. Nu mai era mult timp până când Marius Avram va fluiera finalul meciului, iar genunchiul meu ceda după fiecare metru alergat. Îi arunc scurte priviri lui Eugen Nae, până ieri colegul meu de băutură, acum el era şeful, cel puţin până când nenorocitul ăla de Iacov hotărea să lase echipa. Gândurile îmi sunt din nou focusate asupra meciului, mă uit la tabelă şi văd că mai sunt mai puţin de 60 de secunde, iar FC Naţional – Rapid Bucureşti era 2-0. Trebuia să mai marcăm un gol pentru a depăşi Pandurii la golaveraj şi să ne salvăm. Era ultima acţiune a meciului, Erik Lincar mi-a pasat mingea pentru a mă duce să-l execut pe Dani Coman. Deja simţeam bucuria rămânerii în Liga 1, însă vuietul tribunii prevestea ceea ce urma să se întâmple. De la spate a venit Vali Bădoi şi mi-a secerat piciorul. În fine, meciul se terminase, Naţional era în Liga a 2-a, iar Iacov nu reuşea să aducă o balanţă financiară pentru obţinerea licenţei. De atunci n-am mai jucat niciun meci la profesionişti, şi, uitaţi-vă la mine, am doar 28 de ani. ~

Aproape că termin de povestit în lacrimi, însă îmi văd de drum. În sfârşit am ajuns, îi las 10 lei paznicului de la intrare şi îmi parchez maşina undeva în zona Peluzei Sud. Cunoşteam toate terenurile din Complexul “Steaua”, doar mi-am făcut junioratul aici şi am antrenat puştii ăia fiţoşi. Ajung la terenul 3, déjà se umpluse mica tribună. Iau un loc lângă preşedintele Stelei, d-nul Duckadam, îl cunoşteam de ceva timp, ne salutăm, după care el îşi continuă discuţia cu Narcis Răducan. Atent la discuţia celor 2, o voce sălbatică mă bruiază.

- Scuze bă c-am întârziat, dar ştii cum sunt moldovencele astea.

Era Gică, bunul meu prieten şi fostul coleg de la Chindia Târgovişte.

- Ia zi, ce face azi Steluţa, îi bate pe desculţii ăştia de la Voluntari ?

- Normal că-i bate. Însă Levy trebuie să se concetreze pe omogenizarea echipei, trebuie să instaureze o tactică care să îi pună în avantaj pe fraţii prostea şi pe ţăranul de Dodel.

- Hai lasă-mă bă cu tacticile tale, ar trebui să te ia Borcea la Dinamo, poate bagi javrele în Champions League.

- Hai taci, a început meciul, interesant, joacă cu Bourceanu şi Brandan la mijloc…

- Cine vorbea….

Trece rapid prima repriză şi déjà mă săturasem de comentariile stupide ale amicului meu, când, de odată, un domn din tribună îmi adresează nişte întrebări.

- Salut, am văzut că te cam pricepi la tactică şi chestii d-astea. Crezi că poate Voluntari să bată Steaua ?

- Desigur, orice este posibil. Numărul 8 şi 10 ar trebui să joace la mijloc, iar numărul 2 fundaş dreapta, aşa ar da spaţii lui Mihai şi Florin Costea, care ar rata pasele către Tănase, iar Voluntari ar putea să plece pe contraatac, ar trece uşor de Emeghara şi ar marca.

Domnul care mi-a adresat întrebarea îşi muta privirea şi deschide telefonul.

- Băi Diţă, ia baga-i pe Neacşu şi Ştefănescu în centru, şi pe Bunghiu ăl’ mare trece-l fundaş dreapta.

Rămân surprins de acest domn, dar nu îi acord multă atenţie.

La finalul meciului, am aflat cine era şi cum îl chema pe colegul meu de tribună. Viorel Iordache era preşedinte şi cel care finanţa clubul din Voluntari. Mi-a dat numărul lui de telefon, a zis să îl sun peste 2 zile pentru a-l vizita la reşedinţa dumnealui.

[rossonero09]

Plec de la stadion oarecum fericit, am ajutat o echipă de liga a 4-a să scoată un egal cu Steaua Bucureşti. Când ajung în locul în care mi-am lăsat maşina, mă cuprinde isteria. Maşina mea avea geamurile sparte şi cauciurile asemenea. Cred că nişte prieteni de al lui Mustaţă s-au ocupat cu asta, se pare că încă îşi aduc aminte când marcat, aici, pe “Ghencea”, golul care a scos Steaua din Cupa României. Ce-i drept, i-am supărat puţin atunci, după ce declarasem că sunt stelist până la moarte, am înjurat galeria, dar asta e, voiam şi eu mă fac remarcat şi, n-aveam experienţă în fotbal, aveam doar 19 ani, debutant în Liga 1. Chem un taxi, care ajunge în scurt timp la stadion.

- Bulevardul Libertăţii, numărul 16, vă rog.

Taximetristul se uită puţin în dreapta şi îl observ mirat…

- Eu vă ştiu de undeva, aţi jucat la FC Naţional, când era Gino la echipă, nu e adevărat ?

- Da, este adevărat… declar eu umil.

- Sunteţi idolul copilului meu. Este un fan dinamovist, s-a bucurat extrem de mult când aţi dat golul ăla cu Steaua.

- Mda… Mulţumesc.

A urmat o discuţie monotonă cu taximetristul, însă într-un final am scăpat, bine, am scăpat şi de 42 de lei din buzunar şi mi-am pierdut şi singurul lucru care îmi aducea aminte de Progresul, Logan-ul dăruit de către Iacov, când ne-am clasat pe locul 4.

Ajung în sfârşit acasă, îmi prepar o salată de fructe şi încep să urmăresc meciuri de la un alt campionat mondial, de data aceasta turneul final din Mexic, 1970. În fiecare seară aveam obiceiul de a mă uita la câteva meciuri de la un campionat mondial sau European şi de a analiza tactica, uneori chiar făceam modele pe hârtie, poate, cine ştie, într-o zi voi fi şi eu antrenor la o echipă din Liga 1.

Ţrrrrrrrr. Mă ridic din pat, iar ceasul sună în continuare, în cele din urmă îl închid. Trag cu ochiul la calendar, văd că este 25 iunie, au trecut mai mult de 2 zile de la meciul Steaua – Voluntari, trebuia să-l sun pe preşedintele de acolo să văd ce vrea.

- Alo, bună ziua, sunt eu, Dan, de la meciul cu Steaua ne cunoaştem, mi-aţi zis să vă…

- Da, salut Dan. Uite, nu pot să vorbesc acum, sunt cu primarul din Voluntari într-o şedinţă, vin-o în jumătate de oră la AFI Cotroceni, acolo te aşteaptă Liviu Negoiţă, directorul general, el îţi va zice de ce te-am chemat.

Se pare că e ceva serios. Mă îmbrac repede, fără să observ că sunt în alb-roşu, culoarea echipei din Voluntari, mă urc la volanul Audi A4, primit în schimb de la d-nul Tea Sponte, care şi-a cerut scuze pentru evenimentul neplăcut de la stadion.

În fine, ajung cu 10 minute întârziere la mall, Negoiţă mă aştepta cu un dosar în mână, în faţă la “Paul”. Mi-a sugerat să mergem să mâncăm ceva, în gândul meu am zis că plăteşte el, n-aveam niciun ban la mine.

- Uitaţi domnule…

- Zaharia.

- Domnule Zaharia, noi la Voluntari avem planuri mari, avem finanţare de la primărie, aşa a pornit şi Unirea Urziceni, tot Bucşaru conduce şi această echipă, dar se fereşte de presă.

- Vă rog să treceţi la subiect, am de dat o petrecere cu câţiva prieteni la un restaurant de fiţe.

- Ok. FC Voluntari vrea să conteze pe dumneavoastră ca antrenor principal în sezonul 2012-2013, veţi putea avea un salariu de 14.000 de euro pe an şi să vă alegeţi singur obiectivul pentru sezonul viitor, ce ziceţi ?

Eram tot transpirat, aveam licenţa B, însă nu mai antrenasem niciodată, oare să accept ?!

Am zis “DA”, iar Negoiţă mi-a pus un teanc de hârtii în faţă, le-am semnat pe toate, făcându-mă că ştiu despre ce e vorba, deşi habar n-aveam de ce trebuiau atâtea foi.

[rossonero09]

Era 20 iunie, însă ploaia de afară nu reflecta realitatea. Aveam ceva emoţii, mă uitam fix la ceas, în timp ce déjà prietenul meu, Liviu Negoiţă conducea un Logan. La ora 10:25 am intrat în localitatea Popeşti-Leordeni, Liviu a oprit maşina iar un panou mare mi-a bucurat privirea, pe el scria Fotbal Club Voluntari. Complexul era drăguţ, 2 stadioane sintetice, unul cu iarbă şi nişte vestiare cu duş, erau bune pentru o echipă de liga a 4-a. Pe terenul 1, cel sintetic, un second conducea antrenamentul, la care participau doar 6 jucători. Cu amuzament îl întreb pe Liviu.

- Băi Livache, unde-s ceilalţi jucători ?

- Ăştia sunt toţi. Aici e liga a 4-a, nu FC Naţional. Fă tu rost de jucători!

Intru în biroul meu, destul de micuţ, însă era frumos aranjat, îmi deschid laptop-ul şi trimit mai multe mail-uri la diverşi jucători pe care îi cunoşteam şi care erau liberi de contract, pentru că n-aveam buget de transferuri. În câteva ore primesc mai multe răspunsuri, însă înainte de a le citi Liviu intră bucuros pe uşa biroului meu.

- Dane, ţi-am luat 5 jucători. Erau liberi şi m-am gândit că o să ai nevoie de ei, vin la prânz să semneze, îi gaseşti în baza de date.

Hm… Nu prea îmi plăcea să se bage cineva peste mine, însă eram la început, aveam nevoie de ceva ajutor şi da, FC Voluntari avea o bază de date updatată cu fiecare jucător în parte, cu postul pe care îl poate juca şi cu alte d-astea. Bine, acum să citesc e-mail-urile. În mare parte, jucătorii pe care i-am contactat au acceptat, doar Flavius Moldovan şi Ionuţ Dragomir n-au acceptat, doreau şi un post de antrenor second, iar echipa nu poate să-i plătească.

La ora 1 primesc o bombă: Abbe Ibrahim, fost jucător la Chelsea şi Man United a acceptat să se alăturăte proiectului meu de a duce echipa în liga a 3-a. Pe lângă el au mai semnat prietenii mei de la FC Naţional Panc şi Abiodun, dar şi Calin Moldovan, Szabocz Perenyi, Cosmin Vancea, Dino Eze, Ionuţ Bâlbă, Marius Croitoru. Făcusem o grămadă de transferuri într-o singură zi, aveam faţă chiar de liga a 2-a, însă prima dată trebuie să promovăm în liga a 3-a.

Seara, am aranjat o şedinţă unde le-am comunicat noii veniţii şi meciurile amicale ce vor urma, primul cu FC Timişoara peste 3 zile.

M-am întors acasă obosit de atâta muncă, era greu să fii antrenor, însă avea satisfacţii…