Dorchester Town

[de_ce]

După încercarea nereușită de a face din FC Argeș o echipă de calibru european: 9 sezoane chinuitor de seci, dominare totală în campionat - bătăi spectaculoase în ligile europene, sezoane după care am preluat Arsenal doar pentru amuzament (pentru cine e curios - Fabregas își termină cariera la Arsenal, cu un sezon mai mult rezervă, dar cu 35 de milioane de euro valoare de piață), revin cu o nouă poveste:

Dorchester Town - The Magpies

Una dintre cele mai mici echipe din Blue Square Bet South, cu șanse mari la retrogradare în afară ligilor semi-profesioniste din Anglia, clasată de presă pe locul 20, dar în același timp una dintre cele mai vechi echipe - înființată în 1880!

Povestea începe în 2010, dar cum am jucat deja primele 3 sezoane, o să rezum începuturile.

Argument

Istoria lungă a clubului - din păcate fără performanțe notabile, baza de antrenament de nivel mediu (adequate - senior, basic - youth), un stadion mediu pentru liga a șasea engleză (5009 locuri, cu 700 de scaune) și poziția financiară precară (insecure - 55k valoare) m-au făcut să aleg Dorchester. Suna a încercare grea.

Baza de date

O bază de date largă, cu toate ligile încărcate din: Anglia, Scoția, Irlanda, Țara Galilor (Wales), Irlanda de Nord, Franța, Spania, Italia și România.

[de_ce]

Deși Anglia îmi oferise în doar 3 ani de zile ca fotbalist semi-profesionist o experiență neplăcută și un picior cu aproape 1 cm mai scurt decât celălalt, operații costisitoare și 2 ani de zile de repaus forțat de la orice activități ce implicau mersul, am ales în vara lui 2010 să revin în fotbal, ca manager. I-am luat locul lui Ashley Wickers, care deși salvase în a doua jumătate de sezon 2009/2010 ca jucător/manager interimar clubul de la retrogradare, nu făcea prea mult bine echipei prin stilul lui agresiv. Unul ca el îmi rupsese piciorul și mă făcuse să-mi închei cariera la nici 23 de ani.

Având doar 25 de ani, consiliul director nu avea prea mari pretenții de la mine, cerându-mi doar să salvez echipa de la retrogradare. Ambiția însă m-a împins să susțin că pot încheia sezonul în prima jumătate a clasamentului și domnul director Shaun Hearn mi-a încredințat contul cu 17 mii de euro, bugetul de salarii pentru prima lună. De ce nu-i spun pe nume? Nu suntem tocmai prieteni. Acum câteva săptămâni i-am cerut îmbunătățirea bazei de antrenament, știind că avem în contul clubului peste jumătate de milion de euro, dar m-a refuzat motivând că nu avem bani. Mdeah.

Nu mă pot lăuda cu un început genial în Dorchester. Nu mi-am făcut prea mulți fani odată cu intrarea în scenă. Poate și limba a fost de vină. Jucasem în nordul țării în 2005-2008, înainte de accidentarea aia urâtă, iar 2010 mă găsea în sud. M-am certat urât cu Phill Simkin, asistentul rămas din sezonul 2009, și i-am cerut să lase demisia pe birou în chiar prima mea zi la Dorchester. Nu era nici 10 dimineața și ziua promitea multe.

Cum să-mi aducă ceai negru când eu am cerut cafea neagră?!? N-am înțeles exact ce a bombănit cu accentul lui ciudat, dar i-am promis că-i las în cont salariul pe un an dacă înainte de a pleca îmi vorbește de un fundaș central. Așa am ajuns fără să ne fi văzut la față să bat palma cu Darren Burke la 11 dimineața, după 2 telefoane și un demo de 3 minute lăsat de Simkin pe birou lângă demisie. A avut un început bun, dar n-a convins la antenamente și l-am lăsat să plece liber de contract în 2012.

Nu pot să spun că a fost o mișcare rea, nu a fost nici cel mai bun, dar nici cel mai neinspirat transfer al meu din acea vară. Oricum alternative nu aveam, fundașii centrali angajați la club se mișcau mai greu decât mine, cel cu un picior mai scurt, iar idei de jucători de la cine să mai fi luat? Clubul nu avea angajat niciun scout!!! Rămăsasem în staful tehnic doar eu și bătrânul fizioterapist Geoff Dine.

Certurile urâte au venit în schimb la prânz, când le-am cerut celor 2 atacanți cu salarii imense: Matt Groves și Ryan Moss să-și reducă pretențiile salariale. Pe Ryan l-am concediat fără să clipesc, dar de Matt mi-a fost milă, fusese angajat cu doar o zi înainte, dar calitățile lui nu justificau cei aproape 1000 de euro pe lună pe care îi primea. Part-time!

Nu-și imaginează nimeni cât de grele au fost primele 2 zile. Am luat de la agenția de forțe de muncă lista cu toți(!!) scouterii neangajați din Anglia și am început să dau telefoane. 800, 1000, 1400, 2500 de euro pe lună, asta în condițiile în care eu nu puteam oferi mai mult de 250. Negocieri. Nervi. Injurături. Promisiuni de genul "lasă că o să ai tu nevoie de mine cândva". Unul dintre ei, venit personal la club, mi-a zgâriat mașina în parcare după ce l-am dat afară pentru că nu a vrut nici în ruptul capului să renunțe la 25 de euro/lună, ca să ne putem încadra în buget.

Abia în a doua zi pe seară am reușit să intru în contact cu domnul Brian Bryne, e cu 13 ani mai în vârstă decât mine și îl respect mult pentru ajutor pe care ni l-a oferit la început, cu care am căzut de acord să lucreze din Irlanda, part-time, ca scouter de talente. Tot pe seară am reușit să găsesc și numărul de telefon al lui Greame Atkinson, fost jucător la Southport, în 2003, pe vremea când eram și eu junior în nordul țării, reprofilat ca scouter.

A urmat Jimmy. Jimmy Hunter. Asistentul meu credincios timp de 3 ani. Am rămas prieteni și după ce a părăsit clubul în aprilie. L-am găsit ușor prin lista de la forțele de muncă, păreri pertinente despre jucători și cerințe salariale chiar la limita bugetului meu. Deși era galez, ne-am înțeles de minune, făcea o cafea genială dimineața și când îl trimiteam la conferințe de presă în locul meu, spunea exact ce aș fi spus și eu. N-a reușit de-a lungul timpului să-și îmbunătățească calitățile îndestul pentru a rămâne în funcție și pentru sezonul de League One, dar a fost excelent pentru începuturi, drept pentru care îi mulțumesc.

A urmat o mare de transferuri. Am trimis scouterii la treabă și eu m-am pus de analizat lista de jucători mai cunoscuți în zonă. Jucători liberi de contract, desigur. Trebuie spus de la bun început că am ales în special jucători cu calități mentale și fizice, în dauna celor cu calități tehnice. Un jucător tare pe picioare e infinit mai bun decât unul care știe cu mingea dar se trezește cu un picior rupt în urma unui fault care poate nu e nici sancționat cu cartonaș roșu, cum a fost în cazul meu. Da, încă mă frustează accidentarea care mi-a încheiat prematur cariera de jucător.

[Claudiu.]

Iti recomand daca vrei sa ti cont si eu cativa fotbalisti care pe mine m-au ajutat in cariera(joc cu Alfreton) acum sunt in Bluq Square Ber Premier dupa ce am promovat din primul sezon iar acum sunt in al 3 lea sezon al carierei(al 2 lea an in Blue Square Bet Premier):

Lukasz Suchocki ST/AMR/MR eu il folosesc atacant.75 de meciuri 34 de goluri.L-am adus pe 10k dar cred ca il poti lua si mai ieftin.

Krzysztof Rusinek ST/ML/AML(LC).96 de meciuri 38 de goluri.

Multa bafta in cariera.

[de_ce]

Sunt in League One deja în 2013, o să pun imediat și povestea primelor transferuri.

[de_ce]

Deși aveam de gând să restructurez echipa de la Dorchester din cap până în picioare, n-am renunțat la jucătorii prezenți la club (fără calități deosebite, dar cu salarii colosale) decât în momentul în care am fost sigur că găsesc jucători suficienți pentru a face o echipă destul de largă încât să poată juca 2 meciuri pe săptămână fără accidentări. Programul competițional promitea 42 de meciuri în 9 luni, din august până în mai, cu o singură săptămână de pauză în decembrie, iar asta fără meciurile din cupele engleze, în care mă ambiționam să particip.

]Primul transfer important a fost Alan O'Connor, un atacant versatil de picior stâng, ce juca bine și Inside Forward, ca AMR. Suficient de determinat pentru a putea deveni dascăl pentru jucători mai tineri și suficient de rapid pentru planul meu de joc, un 4-2-3-1, cu atacant Poacher și mjlocași laterali setați ca Inside Forward. A fost votat jucător anului de către fani la final de prim sezon, când a reușit să înscrie de 19 ori în 29 de meciuri, cu o medie de 7.30 pe meci. Din păcate n-a mai reușit performanțe deosebite și în al doilea sezon. Joacă la Burton acum, în Blue Square Premier:

Sincer să fiu, pe Alan l-am găsit cumva din greșeală. Țin minte că eram în tratative cu un anume Stephen Yelverton, un irlandez liber de contract la Blarney United, AML cu experiență, care jucase în tinerețe la Rockmount și am dat într-o doară un telefon clubului, rugându-i să-mi trimită lista de jucători, poate-poate văd ceva interesant. Alan avea un contract amator în Irlanda și a fost de acord după câteva runde de negocieri să treacă la un contract profesionist full-time în Anglia. În primă fază am vrut să le trimit celor de la Rockmount un jucător la schimb, dar oficialii au spus că nu e nevoie, atât timp cât îi promit lui Alan un loc în prima echipă. Foarte buni băieți irlandezi.

Am reușit să semnez și cu Yelverton, dar Stephen s-a retras la finalul sezonului 2012-2013 și nu mai găsesc în arhive profilul lui de jucător. Am un asistent nou, Matt Oakley, mă înțeleg bine cu el, dar mi-a mai rătăcit din acte după plecarea lui Jimmy. Măcar dă sfaturi tactice bune. Ar și trebui, nu degeaba a fost căpitan la Derby County și Leicester City pe vremea cât mai putea să alerge. Ca să vă imaginați: îl trimit în fiecare diminață după cornuri pentru cafele, pleacă repejor, dar se întoarce la pas de plimbare gâfâind. Dar hai că am divagat.

A urmat Andrew Callaghan, un tânăr fundaș dreapta, cu viteză, tehnică deosebită în alunecări, potențial de creștere, dar sperios din cale afară. Deși lua note mari pentru tacklingurile frumoase pe care le făcea, compensa prin zeci de mingi pierdute în preajma careului. Am făcut și greșeala de a semna un contract pe 4 ani cu el. Foarte greu am reușit să mă descotorosesc de el. Andrew, dacă citești asta: da, am crezut în tine și știu că fiind managerul tău favorit te cam dezamăgesc prin ce am notat mai sus, dar ți-am spus de atâtea ori că performanțele tale la antrenamente mă nemulțumesc și că va trebui să îți găsești alt club dacă nu evoluezi.

Tot în primele zile am încercat să-l aduc la club și pe Luka Senicanin, croat sau sârb de origine, nu mai țin minte acum, atacant tânăr, cu multe calități, jucător însă cu care n-am reușit să bat palma din cauza legislației. Am încercat până la sfârșitul lui septembrie să-i obțin un permis de muncă, măcar temporar, dar am fost refuzați de fiecare dată. Am renunțat într-un final, iar el s-a întors în țara lui de baștină cu lacrimi în ochi. Visul lui era să joace în Anglia. S-a și retras din fotbalul profesionist câteva luni mai tâziu. Mi-a părut rău de băiat.

Apoi a urmat Glenn Dougherty, un mijlocaș central cu experiență, o achiziție bună, dar care n-a reușit să se ridice tocmai la nivelul așteptărilor mele, reușind doar un 6,97 ca notă la final de prim sezon. Din vara lui 2013 a trecut în stafful tehnic ca antrenor, după ce anul trecut forma lui proastă m-a făcut să-l retrogradez în echipa de rezerve definitiv. Era cumva de așteptat să nu mai poată sprinta la 37 de ani. Băieții făceau deja pariuri cât îl mai țin picioarele.

16 iunie 2010 a fost una dintre cele mai pline zile ale începuturilor mele. Am reușit să bat palma cu nu mai puțin de 4 jucători, Glenn Dougherty, Stephen Hurley, David Nixon și Brian Buckley.

Buckley a fost cea mai slabă achiziție a mea din întregul sezon. N-a dat randament nici pe poziția de fundaș central, nici pe cea de fundaș dreapta, reușind o notă medie de 6.72, iar asta după ce am dat 6.000 de euro pe el din prețiosul buget de la Dorchester. La final de sezon s-a și accidentat. Regret că m-am grăbit semnând cu el. N-am reușit nici măcar să recuperez banii de transfer, a plecat liber de contract.

Hurley în schimb s-a dovedit cel mai util jucător cu care am semnat. Nu cel mai bun, dar cel mai util. Și acum, în 2013, când urmează să jucăm în League One, a treia ligă valorică din Anglia, undeva la nivelul Ligii Întâi din România, (apropo, am menționat că sunt la origine român deși mi-am petrecut cariera de jucător în Anglia? La 15 ani am plecat alături de părinți la o probă de tineret și ne-am stabilit definitiv câteva săptămâni mai târziu) mă bazez pe el pentru faze fixe. Citez din profilul lui: 17 - corners și 15 - free kicks. Ohoho, fără cele 4 goluri ale lui și cele 18 goluri marcate de fundașii centrali la cornerele bătute de el nu cred că am fi reușit să promovăm în primul sezon. Uite că m-a luat limba pe dinainte. Nu trebuia să dezvălui asta de la început. Să continui totuși cu jucătorii achiziționați la mijlocul lui iunie 2010.

Nixon? Hmm, nici nu știu cum să vorbesc despre el. E jucătorul care m-a influențat cel mai mult, e cel care m-a făcut să-mi rafinez pretențiile în materie de achiziții noi și să modific mult regimul de antrenament pentru jucătorii tineri. Cu sigurață un tânăr jucător cu calități foarte bune, dar cu o știință a jocului precară. Anicipație, nota 4 din 20. A reușit un prim sezon cu 7.18 notă medie, dar cu 4 cartonașe roșii cauzate de tacklinguri întârziate în și în preajma careului. 4 din cele 8 jocuri pierdute au fost influențate într-o mare măsură de el. L-am vândut în vară pe o sumă jenantă: 4.000 de euro, după ce în ultimul sezon a reușit să-mi piardă 3 meciuri consecutive, notă medie 5.75.

Sfârșitul lui iunie m-a fericit cu 2 dintre jucătorii care aveau să ajungă cei mai buni din echipă pentru mult timp. Phil Imray, căpitan al echipei de 2 ani de zile, un portar ce avea să fie chemat la naționala Noii Zeelande și Frank Lagana, un mijlocaș ofensiv australian care mi-a condus jocul pentru 3 ani buni: 37 de goluri și 36 de pase de gol în 120 de meciuri (ligă + cupe). Tot Frank a fost mai apoi etalonul pentru jucătorii ofensivi. Dacă în 2010 primea un rating comparat cu restul jucătorilor din echipă de 4 stele și jumătate de la staful meu tehnic, în 2013, primește doar 2, neffind la nivel de joc mai slab decât colegii săi (7.92 media ultimelor 5 jocuri, din care doar 2 amicale). Pentru că Frank e și vorbitor de italiană, în 2012 am putut să semnez cu un itlian tinerel, mijlocaș ofensiv flamboiant, care să-i poată lua locul în timp, dar despre el mai târziu.

Imray mi-a fost recomandat de secundul meu, Jimmy, dar povestea lui Frank se aseamănă cu cea a lui Alan (O'Connor): l-am găsit cumva din greșeală. După ce am semnat cu Phil am căutat încă un nou zeelandez care să-i țină de urât, dar m-am lăsat păcălit de steagurile asemănătoare și am ajuns să semnez un australian. Nu mi-a părut rău.

A urmat o serie de achiziții utile, dar nu deosebite, jucători care au fost mai mult rezerve și/sau i-am dat mai departe gratis: Stephen Lawless (MC), Wayne Carlisle (AMR), Joe Carter-Harris (ST), Andrei Mitrofan (AML/ST), Stephen Forbes (DL) și Brandon Dimbi (AMC/AMR).

Despre Dimbi vreau să vorbesc mai mult. Un tinerel româno-american furat liber de contract de la Petrolul Ploiești. Brandon a fost jucătorul meu de suflet, jucătorul cu cel mai mare potențial din echipă, cotat cu 4 stele și jumătate, la nivel cu Frank Lagana, cu viteză, dribling, pase, tehnică, minus sânge rece din fața porții conform profilului. Contrar atributelor a reușit să înscrie de 13 ori și să ofere 15 pase de gol în primul sezon. A început extrem de bine și al doilea sezon, dar s-a accidentat foarte urât și a fost nevoit să stea câteva luni pe tușă chiar înainte de a împlini 20 de ani. Nu s-a mai întors același jucător. Viteză scăzută mult, tehnică, chiar și atribute mentale. Oricât am încercat să-l readuc în joc, n-am mai reușit, chiar mai mult, staful tehnic mi-a recomandat să-l vând pentru că nu numai că nu va mai progresa așa cum se spera, dar nici măcar nu va mai reveni la nivelul de dinainte de accidentare. Vă mărturisesc, am plâns alături de el. Acum a ajuns în echipa de rezerve a celor de la Cambridge, în divizia a 5-a engleză, după un dezamăgitor sezon 2012, tot pentru Cambridge, cu 6.64 notă medie.

Probabil se va retrage și el de tânăr.

[de_ce]

În ciuda achizițiilor făcute, primele meciuri amicale din pre-sezon, cele din iulie, am încercat să le joc doar cu echipa veche, să văd dacă pot recicla ceva, cum promisesem și la prima conferință de presă. Pe scurt răspunsul a fost NU.

A ieșit un scandal monstru când am făcut ședință în vestiare spre sfârșitul lunii și am concediat nu mai puțin de 8 jucători. James Coutts a fost singurul jucător pe care am reușit să-l vând pe bani în 2010/2011. 5 mii de euro, deși avea valoare de piață de 20k. Știu că n-a fost cea mai bună afacere, dar mă costa 24k să-l concediez. Practic am făcut o economie de 29k de euro sau așa îmi place să cred și asta le-am spus și fanilor nervoși care m-au huiduit la intrarea în stadion după ce am vândut jucător lor iconic.

Pe parcursul sezonului am mai vândut jucători, teoretic, practic i-am oferit gratuit altor cluburi, ca să nu-i concediez. Unul în septembrie, vreo doi în octombrie, încă unul în noiembrie și pe restul i-am concediat în ianuarie, după ce n-au dat niciun fel de randament în meciuri și nici n-a vrut nimeni să-i cumpere. M-am simțit un pic jenat, am produs și câteva zeci de mii de euro pagubă clubului, dar era o mișcare care trebuia făcută pentru a putea progresa.

Care e povestea cu amicalele? Un fost coleg, imediat după ce am fost accidentat, m-a sunat să-mi facă în ciudă pentru că primise un bonus oriaș pentru un amical jucat în Australia. Tot pe atunci se zvonea că oricât de mic ar fi clubul, echipele din Oceania oferă peste 20.000 de euro pentru un amical jucat la ei acasă, iar asta pentru a acoperi transportul. Mi-am amintit de zvon imediat ce am primit jobul de manager și am dat un telefon în partea cealaltă de Glob pentru a verifica. Era adevărat! 20-22 de mii de euro pentru meci. Ceea ce am făcut a fost mai apoi să profit de naivitatea echipelor din Oceania și să aranjez amicaluri la ei acasă chiar și cu echipa mea de tineret. E adevărat că transportul unei echipe nu putea fi tocmai ieftin, dar am aranjat un contract anual cu curse regulate în Oceania (cel puțin una pe săptămână) cu o companie de transport aerian și totul a ieșit mult mai ieftin. Am reușit să obțin un profit de aproape 1 milion de euro în primul an doar de pe seama amicalelor. Oboseala jucătorilor, zilele de antrenament pierdute și alte câteva considerente m-au făcut să renunț la practică în 2011, dar pentru început echipele din Oceania au fost o mină de aur pur.

De pe la mijlocul lui august până spre sfârșitul lui octombrie n-am mai transferat niciun jucător, în schimb, am negociat un număr lărgit de scouteri (7 la număr) cu consiliul director și am studiat piața pentru achiziții foarte bune, nu bune.

Iar în septembrie am reușit să conving boardul să măresc și numărul de antrenori la 4. Am mers pe o formulă care să-mi asigure un program de antrenament optim: 1 antrenor de fitness, 1 de portari și 2 generaliști. Pentru fitness am găsit un englez cu o reputație obscură, dar cu calități deosebite: Paul Braham, după ce i-am găsit (un an mai târziu) un coleg cu care să-și împartă sarcinile a început să țină antrenamente de 4 stele. Iar pentru portari am mers pe mâna scoțianului Ally Maxwell, care la rândul lui poate ține antrenamente de 4 stele pentru o singură categorie de antrenament.

Pentru cei neobișnuiți cu jargonul managerilor de fotbal: jucătorii primesc din partea stafului tehnic note privind abilitățile, note ce variază între o jumătate de stea și 5 stele, la fel și antrenorii. Diferența majoră este că în cazul antrenorilor valorile stelelor sunt absolute, pe când în cazul jucătorilor sunt oferite prin comparație vizavi de restul jucătorilor din echipă și într-o oarecare măsură vizavi de nielul ligii în care activează, ligă care este la rândul ei notată cu stele. Ah, deja devine prea complicat. De reținut e că 3 stele sunt bune, iar tot ce trece de 4 stele e foarte bun.

În speranța că nu v-am zăpăcit, continui.

Ah, m-am zăpăcit eu. Am uitat în nota anterioară să menționez cel mai bun și cel mai experimentat jucător cu care am semnat în iulie 2010: macedonianul Goran Stanic, fundaș stânga. La 37 de ani, Goran alerga mai bine ca mine și actualul asistent, Matt Oakley, la un loc. Ne-am despărțit peste vară în condiții amiabile după ce un an de zile a fost și antrenor pentru Dorchester, asta după ce și-a agățat ghetele în cui la 39 de ani. Ăsta da jucător!

[de_ce]

Despre tactică. Nu mai țin bine minte când anume am devenit un fan al formației 4-2-3-1, dar în cei 2 ani petrecuți prin spitale am avut suficient timp să studiez formule tactice și teorii fotbalistice. Nu primisem încă vestea că nu voi mai putea juca niciodată fotbal când m-am apucat de studiat teoria, dar dificultatea intervențiilor chirurgicale nu-mi dădea mari speranțe. Ce știu e că am ajuns la Dorchester setat să-mi fac jocul de atac și posesie în formula respectivă.

E adevărat că acum vorbesc după 3 ani de experimente făcute, cu diferite profile de jucători, cu roluri și datorii schimbate pentru aproape toate pozițiile, nu așa arăta de la bun început formula de joc, dar cred că e mai util să povestec despre concluziile la care am ajuns. De asemenea, de luat în cacul e și faptul că mă bazez mai mult pe calitățile mentale și fizice, în dauna celor tehnice, pentru jucătorii aleși în echipă, cum spuneam și într-o notă precedentă.

Am ascuns numele jucătorilor din prezent pentru că o să ajung să vorbesc despre ei la momentul potrivit.

Portarul - GK

Sweeper keeper - Support. Poate cea mai importantă parte în jocul de posesie. Dacă nu excelează în ieșiri (Rushing Out) e bine să aibe măcar Accelerație și Viteză (peste 10), Excentricitatea și Comunicarea sunt imperios necesare, dar Creativitatea poate să lipsească. Jocul de picior și sângele rece (Composure) sunt importante pentru momentele în care e presat de adversari. Poziționarea e un bonus indiferent de rol. Deși joacă în afara cadrului porții, portarul meu nu trimite mingi lungi. Pase, Centrări și Mingile la Întâlnire sunt setate la minimum, Distribuția pe Defender Collect și spre fundașul stânga. Merge și pe partea dreaptă dacă restul pozițiilor din teren sunt așezate în oglindă. Restul instrucțiunilor sunt standard.

Fundașii laterali - DL/DR

Fullback - Support. În genere joacă amândoi același lucru, dar o serie de adversari păstrează unul dintre mijlocașii laterali mai puțin avansat, așa că dau și fundașului meu de pe acea parte poziții mai ofensive (Attack în loc de Support) pentru a nu lăsa spațiu de manevră prea mare pe acea parte, asta dacă mijlocașul respectiv nu e cumva mult mai rapid decât fundașul meu. Fundașul care primește mingea, DL în genere, are instrucțiunea de Alergare cu Mingea setată la minimum, restul instrucțiunilor sunt standard. De la meci la meci mai scad individual creativitatea în funcție de numărul de pase greșite. Ca regulă de bază: încerc să păstrez procentajul de pase reușite peste 80%. În cazul jucătorilor cu centrări foarte bune, merg crescute instrucțiunile de Crossing. Anticiparea și Poziționarea sunt cele mai importante atribute, iar Viteză (Pace) e cel puțin la fel de importantă ca Accelerația, deși nu este subliniată de post.

Fundașii centrali - DCR/DCL

Un fundaș central Stopper și unul la Acoperire (Cover). Aici e partea delicată, aici fac și cele mai multe modificări în timpul meciului, în funcție de tactica adversarului. Fundașul cu instrucțiuni de Acoperire trece pe partea atacantului advers cel mai avansat, iar Stopperul pe partea atacantului mai apropiat de linia de mijloc, la fiecare 10 minute dacă trebuie. În jocul împotriva echipelor cu AMC și un singur atacant central, fundașul de Acoperire trece pe partea piciorului mai slab al atacantului. Atacant stângaci, Fundaș de acoperire în DCR. E util ca Stopperul să aibe piciorul mai puternic pe partea pe care activează - DCL e pentru stângaci. Ca și calități mentale și fizice: exact ce spune fișa postului - Accelerație, Viteză și Anticipare pentru fundașul de Acoperire / Curaj + Agresivitate + Putere (Strenght) pentru Stopper, restul - ca orice fundaș. Notă: am un jucător cu creativitate și tehnică bună pe care îl folosesc ca Ball Playing Defender din când în când, îmbunătățește mult jocul.

Mijlocași centrali - MCR/MCL

Deep Lying Playmaker ambii, cu Defend și Support ca datorii. E esențial ca cel puțin unul dintre ei (Support) să aibe Creativitate mare (sub 10 din 20 nu merge jucat pe poziția asta). Din nou poziția lor se schimbă în funcție de adversari, cel cu instrucțiuni defensive va trece pe partea celui mai avansat mijlocaș advers. Deși nu apare în fișa postului, Viteză celui defensiv (nu neapărat și accelerația) poate schimba multe meciuri. Capacitatea de decizie e cel mai important atribut de avut în vedere, mult mai important decât Pasele. Ca instrucțiuni speciale: mijlocașul mai ofensiv are Șuturi de la distanță și Run from Deep la nivel mediu.

Mijlocașii laterali - AMR/AML

Inside Forward - Attack, amândoi. Jucătorii de ambele picioare sunt cei mai buni, jucătorii cu picior bun jucați pe partea opusă sunt foarte buni (stângaci pe dreapta, dreptaci pe stânga), iar cei jucați pe partea piciorului cel mai bun pot excela doar cu Dribling foarte bun. Accelerația, Viteza, Flerul (Flair), Demarcarea (Off the Ball), și Driblingul trebuie să fie la cel mai înalt nivel pozibil, în ordinea asta, iar Șururile la poartă (Finishing) urmează. Centrările contează cel mai puțin, mai ales la cei jucați "pe picior greșit" (stângaci pe dreapta, dreptaci pe stânga) - ei nu vor centra niciodată, dar Pasele pot fi importante. Ca instrucțiuni speciale pentru eficiență maximă, Run with Ball la nivel mediu și Creativitate maximă. Șuturile de la distanță pot fi adjustate în funcție de jucător.

Mijlocaș ofensiv - AMC

Attacking midfielder - Attack. Pentru poziția asta am experimentat cel mai mult. Am ajuns la concluzia că depinde extrem de mult de jucător. E de preferat un Trequartista - Attack, practic un rol liber, care să se demarce în toată jumătatea adversă, să ia mingea, să dribleze 2 adversari și să șuteze plasat ori să dea o pasă de gol, dar puțini jucători dau randament. Attacking midfielder e de preferat mai puțin când adversarul joacă cu un Anchor Man în fața defensivei, când se impune rolul de Trequartista, chiar dacă e forțat. Flerul și driblingul sunt cele mai importante atribute, iar Pasele și Creativitatea nu strică pentru mingi la întâlnire. Disponibilitatea de Muncă contează doar la Trequartista, am în prezent un jucător cu 3 din 20 și joacă, care joacă extraordinar. De instrucțiuni avansate nu e nevoie.

Atacantul - ST

Poacher sau Advanced Forward, în funcție de Disponibilitatea de Muncă (Workrate) a jucătorului - Poacher pentru cel mai leneș. Driblingul, Viteza, Accelerația și Anticiparea sunt mai importante decât Șutul la poartă (Finishing), iar fără Sânge Rece (Composure) jucătoul nu se poate numi atacant. Ca instrucțiuni speciale: Run with Ball la nivel mediu.

Ca rezultate: o medie de 3 goluri pe meci, împărțită destul de uniform la cei 4 jucători ofensivi (AMC, AMR, AML, ST), cu accent pe atacant.

[vallygl]

Frumos story-ul, scris ordonat, ai investit mult timp in scrierea unui post, ceea ce e pe placul meu, intrucat si eu fac la fel. Bafta in continuare!

[mcity74]

Vali are dreptate, scris ordonat prezentare pana la ultimul detaliu . Citesc cu placere si vreau sa-ti dau un sfat : la echipe mici de genul asteia, fazele fixe te pot salva in multe situatii, pe Near sau Far post se da cele mai multe goluri din cornere ( parerea mea ) . Sper ca ti-am putut fii de ajutor cu acest sfat, BAFTA IN CONTINUARE .

[de_ce]

Ca să facem o convenție: povestea o scriu în modul în care ar scrie-o alter-ego-ul meu, antrenorul, dar răspunsurile vor fi de la mine, jucătorul de FM 11.

--

Frumos story-ul, scris ordonat, ai investit mult timp in scrierea unui post, ceea ce e pe placul meu, intrucat si eu fac la fel. Bafta in continuare!

Mersi, îmi place să scriu.

Vali are dreptate, scris ordonat prezentare pana la ultimul detaliu . Citesc cu placere si vreau sa-ti dau un sfat : la echipe mici de genul asteia, fazele fixe te pot salva in multe situatii, pe Near sau Far post se da cele mai multe goluri din cornere ( parerea mea ) . Sper ca ti-am putut fii de ajutor cu acest sfat, BAFTA IN CONTINUARE .

O să ajung la goluri și la o mare surpriză avută la sfârșitul lui octombrie 2010.

[de_ce]

Am intrat binișor în primul sezon 2010/2011, cu o victorie neconvingătoare, dar de moral, cu Dimbi, preferatul meu, ca marcator al singurului gol, puțin înainte de pauză.

A urmat un meci acasă bun, în care am dominat de la început până la sfârșit. Jimmy, asistentul, țopăia pe bancă lângă mine.

Și părea că începem să facem jocul propus de mine, dar proaspăt retrogradații de la Working ne-au furat un meci în față propriilor fani. Totul a început cu o greșeala lui Callaghan, care de emoții a reușit să introducă mingea în proprie poartă. Am reușit să preluăm conducerea până la pauză, dar în a doua repriză ne-am văzut egalați și apoi conduși nemeritat, după greșelile lui Buckley - cel mai prost transfer din primul sezon, precum spuneam.

Au urmat meciuri bunicele, dar n-am reușit să menținem o formă bună constantă din cauza fundașilor centrali. FA Cup părea să fie singurul loc unde putem menține victoriile, mai ales după meciul zdrobitor în fața colegilor de liga de la Lewes, pe care i-am învins cu 8-1 și 3-1, o săptămână mai târziu în campionat, dar și în Cupă am reușit să pierdem în fața celor de la Winbledon la jumătatea celei de-a doua reprize, când Nixon a primit roșu după o intrare prin alunecare târzie. Nu are anticipație, nu vede jocul, n-am putut nici măcar să mă supăr el, n-a fost un fault violent intenționat. Calități tehnice deosebite: 3 goluri înscrise cu capul din lovituri de colț, o medie de peste 4 tacklinguri pe meci, dar fără Anticipație.

Dar spre sfârșitul lui ocombrie lucrurile aveau să se schimbe, scouterii aveau să vină cu recomandări tot mai interesante.

Am reușit să obțin semnătura unui canadian tânăr, Jake Inglis, pe care aveam să-l introduc treptat în echipă și care apoi avea să ajungă votat de fani jucătorul anului 2012, AML de picior stâng, dar cu un drept rezonabil, cu suficient Fler și știintă a Driblingului pentru a schimba meciuri de pe partea stângă a atacului, dar și a unui fundaș central de viitor, scoțian de origine, la fel ca Nixon, Gareth Rodger. Puștiul avea să-mi facă meciuri superbe în absența titularilor de post, chiar dacă mental mai avea de crescut, Concentrarea pentru finalul de meci nefiind punctul lui forte.

Marea schimbare s-a produs în chiar prima săptămână din noiembrie 2010. Am reușit să obțin semnătura celui mai important jucător din echipa: Clive Delaney! Nici nu pot povesti cât entuziasm era la club după primele zvonuri conform cărora Clive ar putea semna cu noi. Clive, 30, venea după o lungă carieră jucată integral în prima Ligă Irlandeză (University College Dublin, Derry City etc.) și avea să conducă echipa din teren pentru următorii 2 ani. I-am oferit postul de căpitan imediat ce a ajuns la club.

Imaginați-vă un uriaș de peste 2 metri, cu o putere de concentrare de prima ligă irlandeză (18), calități tehnice mult peste medie (14-15 marcaj, tackling) și un fizic cel puțin la fel de impresionant (14 putere, 12 viteză, 11 accelerație)! Un adevărat turn de control. Nimic nu trecea de el!

Deși viteză nu-l mai ajută, puterea, dar și calitățile tehnice i-au scăzut, încă mai face meciuri cu note mult peste 7 în 2013.

[de_ce]

Pentru că am uitat să menționez: în ligile semi-profesioniste, cum e și BSS, unde jucam în 2010, jucători noi pot fi semnați în orice moment al sezonului, de asemenea, nu am fost nevoiți să întreținem o listă cu jucători înregistrați pentru meciuri, ceea ce n-a permis să căutăm jucători noi în permanență.

[BurticAndrei]

sefu' baga continuarea ca aicisha asteptand ...