Tibi

Nici bine nu m-am trezit a doua zi dimineata, ca Andreea si tragea de mine sa fac ceva ce nu-mi facea deloc placere: shopping. De haine. - Hai, pui, ca nu scapi. Trebuie sa mergi... Imi spunea ea razand. - Maine. Maine promit ca mergem. - Daa... sigur ca da... cum sa nu ? Acuma mergem. - Si Daniel asta acu' s-a gasit si el sa se insoare... Din senin. - In loc sa te bucuri pentru verisorul tau, tu te plangi ca tre' sa-ti iei si tu cateva haine. Care oricum iti trebuiau. Ai numa' hanorace si blugi in dulapu' ala. - Am si o pereche de pantofi, am si un costum... - Aha... pe care le ai de cand ? Din liceu ? Plus ca trebuie sa imi iau si eu cate ceva. - Pai ia-ti. Tre' sa vin cu tine ? - Da, pui. Sa-mi spui cum imi sta... - Offf, bine... vin. Si am luat drumul mall-urilor. Trebuia sa rezolv odata si-odata si cu problema asta. De cand ne-a anuntat Daniel de nunta, de 4-5 zile, Andreea numa' cu gura pe mine a stat. (si nu va ganditi la prostii) Am fost surprins de aceasta veste, dar de la Daniel te puteai astepta de la orice... mereu a fost imprevizibil. Iar pe Daniel il stiam de cand nici nu stiam de mine, adica de pe la varsta de un an, si nu mi-l puteam imagina casatorit, cel putin nu fara sa zambesc. Noi doi am fost ca fratii, daca nu si mai mult. Asta si pentru ca eu, neavand frati, am fost foarte atasat de verisorii mei. Si aveam multi... 26. Dar de Daniel eram cel mai apropiat. Desi poate suna exagerat, pot spune ca a fost un model pentru mine, dupa moartea tatalui meu. Era cu doi ani mai mare decat mine, ma proteja, imi dadea sfaturi, iar eu aveam incredere deplina in el. Plus ca ma facea mereu sa rad, avea un simt natural al umorului, dar nu numai atat. Avea si un succes incredibil la fete, si aveam si eu de castigat de pe urma acestui lucru. Practic, datorita lui mergeam in principal la Poiana Sarata, fiindca stiam ca nu ma voi plictisi alaturi de Daniel. La un moment dat, ni s-a alaturat si Mihai si am inceput sa formam "tripleta de aur" sau "cei 3 crai de la rasarit", asa cum eram porecliti. Insa, in urma cu cativa ani, Daniel a luat drumul Spaniei si lucra ca mecanic auto la Zaragoza, iar de-atunci am inceput sa ne vedem foarte rar, astfel ca vestea ca vine in tara sa-si faca nunta chiar m-a bucurat. Cu cine se insura ? Chiar cu ex-prietena cea mai buna a Andreei. Cea in a carei casa mergeam sa ne petrecem serile la Poiana Sarata si unde am cunoscut-o pe Andreea. Revenind la shopping... Inceputul a fost mai greu, nefiind de fel o persoana usor adaptabila, dar apoi mi-a venit cheful. Am inceput sa caut pentru inceput pantofi. - Iti plac astia, pui ? M-a intrebat Andreea, aratandu-mi o pereche de pantofi. Vanzatoarea a si venit imediat cu deja clasicul "Cu ce va pot ajuta?". - Hai, pui, cu astia sa ma-ngropi, daca vrei. - De ce? - Nu vezi ce siret au, asa ceva cred ca purta bunicu' cand l-a luat viitura. - Atunci uita-te la astia... astia n-au siret. - Aia nu vi-i vand. Se auzi vocea vanzatoarei. Acum m-am uitat si eu mai bine la ea, surprins fiind de ceea a spus. Verdict: buna. - De ce ? A intrebat-o Andreea. - Aia sunt de cocalari. A venit raspunsul vanzatoarei sec, care ne-a pus amandurora cate-un zambet pe fata. - Pai aia cu siret nu, ca sunt pentru mosnegi, astia fara siret sunt pentru cocalari... tre' sa-ti iei ceva. - Gata ca-mi iau. Si mi-am ales aproape la intamplare o pereche, fara siret, dar care mi s-a parut eleganta. In timp ce ii plateam, Andreea a intrebat-o pe vanzatoare daca negrul parului ei e natural, iar raspunsul afirmativ al acesteia a umplut-o de respect. Eu ma uitam la ele cum isi zambeau si nu ma puteam gandi decat la cat de mult mi-ar place sa le vad "jucandu-se" amandoua. Am continuat apoi colindatul magazinelor, iar in niciun sfert de ora imi luasem si o camasa si un costum si doua cravate. N-am stat sa ma uit prea mult, am intrat ca de-obicei in primul magazin care mi-a iesit in cale si mi-am ales de acolo ce mi-a placut. Asta desi Andreea imi tot reamintea ca "mai sunt magazine si ne putem intoarce dup-aia aici daca nu gasim ceva mai frumos". Apoi a inceput Andreea sa-si caute rochie. Aici incepea cu adevarat teroarea. Proba rochie dupa rochie, mergeam din magazin in magazin, pana isi alegea una. Iar apoi acasa incepea sa-i para rau ca si-a cumparat-o. Ma intreba si pe mine de fiecare ce parere am. Iar eu aveam doar doua raspunsuri: "Nu e prea scurta?" sau "Imi place. Ia-o. " Oricum nu tinea cont... Am trecut la un moment dat pe langa un magazin pentru mirese, iar Andreea mi-a spus razand sa intram poate isi ia rochie de-acolo. I-am spus "Hai.". Ei bine, la acest moment eram plictisit de moarte, asa ca simteam ca trebuie sa fac ceva. SI ce altceva e mai usor de facut decat sa te prostesti ? Magazinul acesta avea niste geamuri din-acelea pe care le poti doar intui, pentru ca de vazut... mai greu. Am intuit eu cam pe unde ar trebui sa fie intrarea si am inceput sa-mi intind mainile ca orbii. Ostentativ. I-am zis Andreei (care era aproape pe jos) sa intre. Vanzatoarea se uita la mine ca la un nebun. Exact reactia pe care o asteptam. Am aceasta tendinta, de a glumi si a ma prosti, pentru a smulge cateva zambete sau rasete in locuri semi-publice, chiar cu riscul de a se uita lumea la mine ca la un ticnit. Oricum, e putin probabil sa ma mai intalnesc cu aceste persoane si si mai putin probabil sa-si aminteasca de mine. Am inceput sa ne uitam la rochii... bine, mai mult Andreea... eu mai degraba ma faceam ca ma uit. Vanzatoarea ne-a intrebat la un moment dat ce rochie ne-ar interesa, iar eu i-am raspuns cat se poate de serios "cea alba". Vazand expresia nedumerita a vanzatoarei, Andreea a ras, iar eu am zambit, ceea a parut sa fi ajutat-o pe saraca fata sa priceapa gluma. In fine, nemaisuportand acest chin ce parea ca nu se mai termina, i-am trimis repede un sms lui Irinel, cat timp Andreea proba inca o rochie, in care i-am scris sa ma sune sa ma cheme la club. Era important sa-i scriu si ce sa spuna, pentru ca Andreea avea obiceiul de a-si apropia capul de al meu, atunci cand vorbeam la telefon. Si Irinel a facut intocmai cum i-am zis, iar Andreea intocmai cum am anticipat. - Bine, pui, du-te. Daca trebuie sa mergi... - Ce sa fac ? Tre' sa ma duc la club, nu se descurca prostii astia fara mine. M-am prefacut dezamagit si am sarutat-o de plecare. - Pa. Te iubesc. - Si eu. Ai bani destui, da ? Sau vrei sa-ti mai dau ? - Nu, am.

- Alo ! Ce faci, bai, dormi ? - Salut, Adi. Nu... nu dormeam... - Nu dormeai pe dracu'. Uite de ce te-am sunat... Ne-a trimis Sitaru o lista de jucatori. - Cine ? - Sitaru, ma. Impresaru'. Ti-am zis de el. Ma gandeam ca esti curios sa vezi si tu... sa vedem pe cine luam. - A, da ! Te-ai gandit bine. Acuma vin. M-am facut gata in graba si m-am dus la club. De cand asteptam momentul asta... - Ziua buna ! Stati, nu va mai ridicati, pentru ce atata deranj ? Sa ne apucam de treaba. Le-am zis lui Paul si lui Andrasi, facandu-le si semn cu mana, sa fiu mai convingator. Ia sa vedem ce-avem noi aici. Ma uitam pe lista de jucatori propusi si ma apuca un sentiment de dezamagire. Putine nume familiare, si dintre acelea, multe era nume care altadata reprezentau subiect de caterinca in timpul meciurilor pe care le urmaream cu Irinel sau cu altii: Gigi Gorga, Jimi Stoica, Marian Purica, Ionut Cercel si altii. O alta categorie era "astia mai traiesc ?!", de unde faceau parte: Emerich Vascko, Tibi Csik, Romeo Bunica, Bebe Mitu si Vasile Jula. Erau insa si niste nume interesante de jucatori tineri, dar care aveau toti in dreptul lor semnul intrebarii. Dintre ei faceau parte: Silviu Pana, Silviu Muresan, Ispir, Marius Stefoi, Sergiu Muth. - Ce-i cu astia ? De ce sunt cu semnul intrebarii ? l-am intrebat pe Adi. - Nu se stie inca situatia lor, daca vor fi imprumutati sau vor fi tinuti de echipele lor. - Aha... cam urata treaba, asa, la o prima vedere. Trebuie studiati jucatorii astia un pic ca numele lor nu spun mare lucru... - Da, normal ca trebe'. A intervenit Andrasi. - Chiar. Dumneavostra v-au sarit in ochi niste nume ? - Pe unii ii cunosc... sunt si ceva jucatori buni pe lista aia... Nu parea foarte convins de ceea ce vorbeste, iar raspunsul lui ezitant si ambiguu imi provoca aparitia unor indoieli cu privire la directorul nostru sportiv. "Habar n-are jandarmul asta. Probabil a pierdut contactul cu fotbalul in anii astia de cand s-a lasat. Mi-a trebuit mie lovitura de imagine..." - Apropo ! Irinel n-a venit azi pe aici ? i-am intrebat. Tocmai imi adusesem aminte de noul meu scouter. - Irinel ? Nu. De ce ? - Pai el va fi noul nostru scouter. Chiar, ii va trebui si un birou. Sa ma inchiriezi unul aici, da ? Mai sunt ? - Tu n-ai vazut ca suntem numa' noi pe etajul asta ? - Atunci inchiriaza tot etajul, ce p**a mea. Ia sa-l sun eu acum pe descreieratul asta. Si mi-am scos telefonul din buzunar. - Stai asa un pic. Ca poate n-am inteles eu bine. L-ai angajat pe Irinel scouter ? Sa ne caute jucatori, sa-i urmaresca ? - Da ma, da. Ai inteles foarte bine. - Nu ti se pare ca e cam pe nemestecate decizia asta ? Eu stiu ca sunteti prieteni, dar... - Bai, cat fotbal stie Irinel si cati jucatori, nu stie niciun scouter in liga a 3-a. - Da, probabil... Nu cred ca sunt scouteri in liga a 3-a. Adi accentuase cuvantul "sunt". - Ei bine, noi o sa avem cel putin doi. Si unul dintrei ei va fi Irinel. Pe care incerc sa-l sun acum, daca-mi dai voie. Adi isi scosese o tigara si parea ca s-a resemnat. Puteam, in sfarsit, sa-l apelez pe Irinel. Discutia fusese destul de aprinsa si surprinzatoare pentru mine. "Ti s-a urcat democratia la cap" ma gandeam. - Da ? - Hai, ba, ce dracu faci ? - Uite, mancam niste icre. - Vrei sa-ti iau 25% din salariu sau care-i treaba ? - Ce ?! Pesemne ca nu intelesese ca glumeam. Probabil banii sunt un subiect sensibil, de care multora nu le place sa glumeasca. - Pai ai uitat de noul tau loc de munca ? Ai intarziat ceva azi... e aproape 12. - Aaa, pai n-ai zis ca de azi. - Stai ma linistit. Da' ar fi bine totusi sa vii pe la club cat de repede poti. Nu te chemam de azi, dar ne-au venit dimineata niste liste cu jucatori. - Gata. Ma-mbrac si vin. Adi isi terminase intre timp tigara si se uita suparat si fix la mine. - Ce ? Te-ai suparat ? Lasa ca-ti trece cand o sa vezi ce echipa ne facem. Mai bine te-ai apuca de treaba. - Ce treaba ? - Vrei sa zici ca n-ai treaba ? Sunt eu nebun sau noi suntem mult in urma planului ? Incepe imediat campionatul si n-avem nimic. Jucatori, antrenori, medic, maseur si p**a mea. Bine, de antrenori si jucatori ma ocup eu, dar de restul... - Pai nu mi-ai zis nimic pana acum. Si da, vad ce te ocupi de jucatori si antrenori... - Iti zic acum atunci. Sa-ti fac o lista: medic, maseur, portar la stadion, administrator stadion, administrator teren. Hai ca stii si tu ce ne trebuie, nu mai stau acum sa-mi pierd timpul. Si apropo de stadion, trebuie sa vedem ce facem si acolo. Trebuie renovate vestiarele, tribunele. - Asa, ma ! Pai zi-mi sa stiu, ca vin ca prostu' si-mi pierd zilele pe aici pe la birou si m-am saturat sa te tot sun sa te chem, sa te intreb... Nu mi-ai zis nimic clar, ce sume esti dispus sa aloci, mie imi trebe' cifre sa stiu sa ma desfasor. - Cifre... tu crezi ca pot sa-ti dau cifre exacte ? Salarii de bun-simt, maxim de liga a doua, iar la stadion...2-3 miliarde ? - Bun. De cat zici, de-atata facem. - Ei, lasa ca mai vorbim, sa ma anunti oricum cand e o decizie importanta de luat. - Eu stiu ce ti se va aprea tie important... Isi dadea ochii peste cap. - Pai, de exemplu, nu darami vreo tribuna si faci alta fara sa ma intrebi inainte. - De parca ar ajunge 2 miliarde pentru asta ! (râde aproape isteric) Isi facuse aparitia si Irinel, care incepuse sa rada si el din momentul intrarii in birou, evident fara sa stie de ce. - Ce râzi, ba, ca P***a-n târg ? - Ce, Tibane, n-am voie sa rad decat cu permisiunea ta de-acuma ? Patroane... - Lasa rasul si uita-te pe foaia asta. Alege-ti cativa jucatori si de maine incolo vreau sa vad niste rapoarte. Irinel a luat foaia in mana curios, dar dupa nici zece secunde incepuse sa strambe. - Ce-s ma cu astia ? Numa' expirati. - Dintre "expiratii" astia tre' sa ne alegem noi jucatorii. - Aoleu. Te doare capu'... Benone, Stamate si Pârcalab... Numa' dupa nume iti dai seama ca-s niste alcoolici cu totii. - Nasol, da. Te asteptai sa-i vezi pe Rooney si Messi sau ce ? - Nu, ba, da' chiar in halul asta... - Nu mai fa atatea figuri si apuca-te de treaba. - Ce treaba ? - Intereseaza-te de ei, du-te la meciuri sa-i vezi pe viu, stii tu. - Tu esti nebun ? Unde sa ma interesez? La ce meciuri sa ma duc? E pauza acum, suntem in plina vara. - Treaba ta cum faci, dar vreau sa vad niste rapoarte. Cauta pe net, nu stiu... - Chiar asa, toti marii fotbalisti pe net au fost gasiti. - Bai, ia gata ! Ca nu mai suport ! Tre' sa va zic eu pas cu pas, detaliu cu detaliu, ce sa faceti ? Numa' sa comentati stiti toti ! Se uitau toti la mine mirati.Probabil nu ma mai vazusera atat de nervos niciodata.Si asta pentru ca mereu am fost o fire calma, linistita, impaciuitoare.Am incercat si acum sa linistesc un pic atmosfera. Scuzati-ma, dar intelegeti-ma si pe mine ca toate astea sunt ceva nou pentru mine si ma si asteptam sa fie altfel... - Nicio problema, stai linistit. A spus Adi cu jumatate de gura. - Irinele... da... stiu ca si pentru tine trebuie sa fie greu. Si pentru tine e ceva nou. Dar gandeste-te de cate ori am vorbit despre visele noastre. Despre ceea ce am vrea sa fim. Si de cate ori ai zis "Ce fain cred ca e sa fii scouter! Aia chiar mi-ar place."... - Stiu, da... - Uite, ca m-am gandit la altceva. De fapt, ma gandisem mai demult, dar acum mi-am amintit. Vreau sa-mi faci pana maine o lista cu toti jucatorii brasoveni, adica nascuti in Brasov, da ? Din tot judetul, de fapt. - Bine. Asta cred ca pot sa fac. - Bun. Adi, tu stii ce ai de facut c-am vorbit. Iti dau mana libera la angajari, la lucrarile de la stadion. Am incredere. - Am inteles. Deci nu te mai intreb pe tine cand luam un medic sau altceva ? - Nu. Ce stiu eu de medici ? A, atat. Ca mi-am mai adus aminte de un lucru. Sa nu angajezi deocamdata ofiter de presa. - Ofiter de presa la liga a 3-a ? Nici n-aveam de gand, stai linistit. - Da, ofiter de presa la liga a 3-a. O sa avem si asa ceva, vreau sa fim un club cu adevarat profesionist. Numa' ca stiu eu pe cineva, de-aia ti-am zis sa nu angajezi. Urmeaza sa-i fac o oferta, sa vedem daca si accepta.

- Ba Tibane, nu mai da omu' de tine de cand te-ai facut magnat... Era desigur Irinel, pe care-l chemasem la mine, la un pahar de vorba, ca-n vremurile bune. De fapt, rele. - Am fost ocupat, ba. Nu-i simplu sa fii bogat. - Cacat. Nu vrei tu sa fie simplu, te complici cu fotbalul asta de 2 lei... in loc sa stai prin Caraibe cu pizdele langa tine si cu cocktail-ul in mana. - Bai, care e problema ta ? Ce vrei tu, de fapt ? l-am intrebat zeflemitor. Hai sa desfacem un vin mai bine. - Perfect de acord. - Caraibe, auzi... am eu timp si de Caraibe... Ma apucasem de cautat tirbusonul. - Eu stiu... la cum ai cheltuit pana acum, s-ar putea sa nu se stie. - De unde stii tu cat am cheltuit ? Poti sa stai linistit ca n-am cheltuit deloc mult. Chiar imi faceam un calcul zilele trecute si am ramas uimit ce greu se duc banii. - Ba, sa-mi bag p**a. Asta n-am mai auzit-o. Cred ca esti primul om din lumea asta care se plange ca banii se duc greu. - Fa tu misto cat vrei. N-am zis ca ma plang, doar am fost surprins. I-am zis in timp ce ma chinuiam sa desfac sticla de vin. - Hai, ba, ce faci ? Parca n-ai lucrat barman la Poiana Sarata... Da incoace alea. - Tu crezi ca acolo desfaceam des sticle de vin ? Aia beau numa' bere, saniuta sau cum ii ziceau ei "otrava" si vin la pet. Rar cand isi luau cate-o sticla de vin adevarat... M-am scuzat eu in timp ce i-am inmanat sticla si tirbusonul. - Zi cu Metromul mai bine. Ati gasit jucatori ? - Zilele astea incepem "vanatoarea". De-abia astept. Va fi partea cea mai frumoasa de pana acum. Cred ca mi se luminase fata in acel moment, in antagonism cu fata lui Irinel, care se facuse rosie de la cat se chinuia sa desfaca sticla aia. Da ma aia inapoi la mine. - Da, o sa fie super... O sa cauti toti alcoolicii care joaca prin C si au fost dati afara de la echipele lor. - De unde atata cinism in sufletul ala mic al tau ? mereu m-am intrebat. De data asta am reusit sa-i dau de capat sticlei buclucase. (ce cuvant urat, apropo) Hai in sfarsit sa bem. Dupa cateva pahare... - Auzi, Tibane, chiar m-am bucurat ca m-ai sunat azi. - Cum asa ? - Stii ca mi-ai zis sa apelez la tine cand am nevoie... - Da, ma, da. - Pai... am nevoie. - Bine, stai sa vad ce bani am prin casa. De cat ai nevoie ? - 50.000 ? - Cat ma ?! Stai. In primul rand, 50 de mii de... ? - Euro ? - Deci iti dai seama si tu ca e mult, din moment ce ma intrebi. - Stiu, stiu ca e mult, dar... - Eu ma gandeam la cateva zeci de milioane. De lei. Vechi ! - Aha... atunci lasa. Era dezamagit si putin rusinat de cererea pe care mi-o facuse. - Stai ma, ca n-am zis ca nu-ti dau. Bine... nu acum. Cred ca nu mai e nevoie sa-ti zic ca nu am o asemenea suma in casa. - Normal. - Da' pentru ce-ti trebuie atatia bani ? - Vreau sa ma mut. Nu mai suport. Taica-miu tot timpul beat... plus am 23 de ani, e momentul sa plec, sa iau viata pe cont propriu. - Da, normal. Sa iei viata pe cont propriu cerandu-mi mie 50.000 de euro ? Stia ca glumesc. Stai asa. Taica-tu tot mai bea ? - A baut toata viata, normal ca mai bea. - Pai bine... dar bea ca avea necazuri, probleme cu banii, cu serviciu... Acuma a iesit la pensie, are pensie bunicica, i-am dat si eu banii aia... - Bani pe care i-a baut aproape pe toti. Cat te-am mai injurat... Bine, a mai facut cate ceva prin casa, da' majoritatea i-a baut. - In fine, inteleg. O sa-ti dau banii aia sa-ti iei apartament. Dar ma astept totusi sa faci ceva pentru ei. - Ce sa fac ?! - Ce te sperii asa ? Ceva care zic eu o sa-ti faca placere. Ce zici de postul de scout ? Sau ma rog, scouter cum ii zice pe-aici... - Eu ? Pentru Metrom ? - Nu. Pentru Sporting Gijon. Normal ca pentru Metrom ! - Eu stiu...chiar nu stiu ce sa zic. - Vrei banii sau nu ? - Da, dar tu realizezi ca eu n-am habar de nimic ? - Ei, n-ai habar. Esti fricos. Te pricepi la fotbal. Stii si al doilea varf al lui Piacenza daca te intreb. Nu ? - Hmm. Guerra. Simone Guerra. - Vezi ? Bine, eu nu-l stiu, dar te cred ca asa e. - Bine, ma, dar una e sa stiu jucatori, alta e sa fii scouter. - Termina, ma. Oricum in Romania, la nivelul ligii a 3-a vei fi cel mai bun. Sunt sigur de asta. - Ba, daca zici tu, accept. Ce sa fac ? Se putea citi bucuria acum pe mecla lui Irinel. - A, si vezi ca n-o sa-ti dau toti banii acuma. Iti faci rate pe un termen mai scurt, vezi tu. - De ce ? - Pai ce chef ai mai avea sa lucrezi luna de luna ? Bine, o sa-ti dau si ceva in plus peste rata, nu-ti fa griji. - Bine, Tibane, daca asa vrei... Eu ma bucur ca ma ajuti sa-mi schimb viata. Desi, recunosc, as fi preferat sa-mi dai toti banii si sa nu mai trebuiasca sa fac nimic. Si si mai bine ar fi fost daca imi mai dadeai niste bani sa ma duc si eu intr-o vacanta ceva, prin Brazilia... (râde) - Poate ajungi si pe-acolo. Cine stie ? Doar Brazilia e si paradisul scouterilor...

In zilele ce au urmat, am tot trimis si primit faxuri. Nu-mi placea deloc acest lucru, negocierile mi s-au parut intotdeauna un fel de tiganeala. Dar vroiam aproape cu disperare un loc in liga a 3-a. Simteam ca as pierde un an din viata pe care nu il voi mai recupera, evoluand in liga a 4-a. Si-apoi barajul poate fi o treaba data dracu', se poate intampla orice intr-un meci decisiv cu alura de finala. E drept ca mereu am fost dezgustat de trocul locurilor din fotbalul romanesc, dar nu ma puteam abtine. In cele din urma, am ajuns la o intelegere cu primaria, astfel ca Metrom Brasov avea sa faca parte din liga a 3-a sezonul urmator. Au fost de acord cu plata daunelor contractuale tuturor jucatorilor, antrenorilor etc. si cu inscriptionarea "Primaria Brasov" pe spatele tricourilor, sub numar. De asemenea, am ajuns la un acord cu privire la stadionul Metrom. Am reusit sa concesionam stadionul pe 10 ani, platind 820.000 RON si obligandu-ne sa investim 1.640.000 RON in acest timp in imbunatatirea si modernizarea lui. Deci, aproximativ 600.000 de euro ma va costa toata "distractia" asta. Mult, dar aici intra si pretul locului pe a treia scena a fotbalului romanesc. Incantat si usurat dupa toate acestea, m-am intors acasa. - Iubirea mea, dragostea mea, unde esti ? - Aici, la televizor. M-am ghidat dupa vocea Andreei (televizoare aveam in toate cele 3 camere )si am intrat in sufragerie, acolo unde ea statea intinsa pe canapea. Ce-i cu tine asa vesel ? - In seara asta iesim sa sarbatorim. - Ce sarbatorim ? Se ridica imediat de pe canapea curioasa. Auzi, tu ai baut ? m-a intrebat uitandu-se atent in ochii mei, care probabil erau sticlosi. - Sarbatorim renasterea clubului Metrom Brasov. Si da, am baut ! Am ciocnit un pahar de sampanie la club cu Adi si Andrasi. - Da ? Un pahar ai ciocnit ? De cate ori ? - Hai, lasa-ma. Esti geloasa ca n-ai baut si tu ? Lasa ca mergem acuma si bem pana ne dau aia afara. Imbraca-te. - Bine, pui, imediat sunt gata. - Mergem tot la Poarta Schei acolo, nu ? - Unde vrei tu mergem. - Hai ca ne asteapta Marian jos, imbraca-te repede. - Auzi, pui ? - Chiar foarte bine si din '89. - Mi-a venit o idee. Sa-i chemam si pe Mihai si pe Mona... si-asa am zis ca iesim intr-o seara. - Cheama pe cine vrei tu, cheam-o si pe soacra-ta. Numa' hai odata ca mi-e sete. - Hai, pui. Fii serios. Nu te mai prosti. - Serios si sunt. Cheama-i. Si i-a chemat. Ne-am dus toti patru plus Marian la restaurant. Era o seara calda de iunie, cum nu sunt multe intr-un an in Brasov. Sau era de la sampanie ? In sfarsit, ne-am asezat toti patru la o masa si am comandat 2 sticle de sampanie. Observand ca Mihai si Mona se tot uita ingrijorati unul la altul, le-am zis: - In seara asta eu fac cinste. Se stie ! - Bun, bun, bun. Se linisti Mihai. Dar cu ce ocazie ? - De ce trebuie sa fie mereu o ocazie ? - Nu trebuie, dar de-obicei e. Spuse razand Mona. - Bine. In seara asta ne-am adunat cu tontii aici sa sarbatorim reintalnirea noastra dupa atatia ani. - Mie-mi ajunge. Pe mine m-ai convins. Zise Mihai ridicand paharul de sampanie de pe masa. - Sa bem pentru vremurile bune. Pentru Poiana Sarata ! Am plusat. Seara a continuat placut, buna dispozitie domnind la masa noastra. Pana la urma, le-am povestit si lor de castigul de la loto, de Metrom, de tot. Mereu ma ia gura pe dinainte cand beau... Am ajuns chiar sa-i propun lui Mihai un post in cadrul echipei. - Pai si ce sa fac ? - Eu stiu, tre' sa iti gasesc ceva. Ce stii sa sa faci ? Sa conduci, nu ? - Da. - Ai carnet de autocar ? - Am tot: B,C,D. Numa' A-ul nu-l am. - Gata. Vei fi soferul echipei atunci. - Perfect. Zambetul insa i s-a sters repede de pe fata. E insa o problema. - Ce problema ? - Imi trebuie un atestat... - A, ca la TIR. Un atestat profesional din-ala. - Asa, din-ala. - Pai te apuci si faci rost. Ala il iei in maxim o luna. Iti platesc eu tot.

Ziua urmatoare m-am dus la club sa vorbesc cu Adi despre ceea ce urma sa facem. - Bun. Ai venit. M-a intampinat Adi. - Normal c-am venit, aproape ca n-am putut dormi azi-noapte. Adi incepuse sa rada. Intai si intai, le-ai dat primele jucatorilor ? - Da, ma, da. 14.000, cum ai zis. Dar tu unde te-ai grabit asa ? - Eh, se plictisese Andreea... - Ha, esti sub papuc. Gata. Ma rog, treaba ta. - Chiar asa. - Auzi, da' nu ti-e frica ca te iau astia cum l-au luat pe Gigi ? Cu primele astea ? - Chiar ma gandeam cand o sa strecori gluma asta. - Aha, deci vrei sa vorbim serios. Bine. Parca o spunea pe un ton amenintator. - Asa as vrea, da. - Uite, am vorbit deja cu presedintele lui Corona (asociatia sportiva a primariei din care facea parte si clubul de fotbal SCM Brasov) si am stabilit sa ne intalnim maine. Si cu reprezentantii primariei, cu toti. - Bun, vezi ce faci acolo. - Cum adica sa vad ce fac ? Doar vii si tu. - Pai nu, n-as vrea sa vin. - Cum sa nu vii ? - Asa bine, nu-mi plac chestiile astea, negocieri... nu ma pricep, mi-e ca stric toata combinatia. Te duci tu cu Andrasi si cu cine mai vrei tu. - Parc-ai fi copil... Pai si ce le zic ? - Pai cum ce sa le zici ? Vezi ce vor, daca vor, sa ne dea locul de liga 3-a. A, si stadionul Metrom. In chirie. Sau concesiune ar fi si mai bine. - Bine... - Hai ca te descurci tu, am incredere. Dupa intalnirea ce a avut loc ziua urmatoare, Adi m-a sunat. - Fii atent aici ce conditii pun. - In primul rand, spune-mi: e de bine sau de rau ? - Eu zic ca de bine. Stai sa-ti zic. Deci, vor ca numele echipei sa fie Corona Brasov... - Naspa. - Echipa sa joace pe piept cu "Primaria Brasov". Si sa fie din-alea...cum le zice...pe marginea terenului, reclame cu "Primaria Brasov". Patru. - Aha... ce ziceai ? ca e de bine ? - Chiria la stadion 40.000 de lei. - Din ce in ce mai bine... - Si sa preluam toate contractele. Jucatori, antrenori, tot. - Ai terminat ? - Da. Astea-s toate. - Astia-s nebuni ? De fapt... si tu esti nebun. Ce ti se pare de bine? Nu pot accepta nicio conditie. - Hai ma, eu zic ca au fost rezonabili. Ce credeai ? - Rezonabili pe dracu'. Sper ca nu le-ai zis nimic... ca suntem de acord. - Nu vai. In primul rand, trebuia sa vii. Faci pe nemultumitul acum. - Hai, lasa. Vino la club sa vedem ce si cum. Ne-am intalnit asadar la club si am inceput sa analizam cererile aberante ale edililor. - Bun, deci astia practic vor sa preluam clubul actual. Cu nume, cu contracte. Eu vroiam doar locul lor de liga a 3-a. - Pai da, dar ei vor sa scape de tot de sectia de fotbal. - De ce? - Vor sa se axeze pe clubul de hochei. Spuneau ca n-au fonduri suficiente, mai ales ca la fotbal costurile sunt mari. - Normal ca n-au fonduri daca au facut patinoarul ala de 12 milioane. Si inca pe-atat pe panselute. In fine... - Da, spuneau ca nu merita investitia in fotbal. Cu bugetul unei echipe de fotbal de liga 3-a, cica fac echipa de hochei sa fie campioana Romaniei. - Ma rog, ideea e ca vor sa scape. Si noi ii ajutam. Dar nu putem accepta conditiile lor. - De ce ? - Asa ! Noi suntem Metrom, nu SCM Corona Fenestela sau mai stiu eu cum. Ne-am luptat atat sa recuperam palmaresul. Adica tu, tu te-ai luptat. - Da-l dracu'. Ce palmares ? Ala pe care am dat 1.000 de euro ? Castigatoare a diviziei C si pozitii pe la mijlocul clasamentului in B ? - Da, dar mai important, anul infiintarii: 1937. In plus, avem deja Certificatul de Identitate Sportiva... Deci nu, conditia cu numele nu. Mai departe. - "Primaria Brasov" pe tricouri. Si reclamele de pe margine. - Pe spate, daca vor, sub numar. Reclame cate vor, nu ma intereseaza. Mai departe. - ... - Auzi, tu stii ce vor sa faca astia, nu ? Vor ca lumea sa aiba impresia ca e tot echipa primariei, ca investesc in sport si bla-bla-bla. Da' banii sa-i dau eu pe toti. - Mai departe. Chiria. - 30.000 pe luna le ajunge. Si-asa mi se pare mult. Fie pomana, duca-se dracu' . - Si mai e preluarea contractelor. - Aha, un mare "nu" aici. Ma ofer insa sa platesc eu daunele incheierii lor. Cat poa' sa fie ? - Hai, ma. Am face rost de jucatori asa, si-asa nu stim de unde o sa-i luam. - Nu, lasa ca gasim jucatori. Astia ce-i au ei sunt slabi. - Nici macar atacantul ala nu ti-a placut ? Care a dat doua goluri cu Zagon ? - Marinescu ? Nu. - Cum zici... - Asa ramane. Trimite-le fax cu oferta noastra.

Era o dimineata superba de iunie cand am plecat din Brasov cu destinatia Berca. Mai exact, stadionul "Petrolul" din respectiva comuna buzoiana. Desi Adi nu vedea rostul acestei deplasari, am insistat sa mergem, fiindca pur si simplu nu puteam rezista sa nu vad acest meci important pentru soarta Metromului. Asa ca ne-am urcat in masini si am pornit la drum. Marian cu mine si cu Andreea intr-o masina, iar Adi cu Andrasi in alta. Am fost surprins de hotararea Andreei de a veni cu mine, iar la inceput nu am fost foarte incantat. ( Asta pentru ca nu-mi face deloc placere sa urmaresc meciuri de fotbal alaturi de persoane care n-au nicio treaba cu fenomenul. Ma irita toate intrebarile pe care aceste persoane mi le pun, mi se par stupide, chiar daca nu sunt. Simt in tonul vocii lor ca nu se pricep, nu ii intereseaza si doar cauta sa converseze.) Dar, dupa ce m-am obisnuit cu ideea companiei Andreei la aceasta deplasare, i-am apreciat gestul. Stiam ca o face pentru mine, pentru ca realizase importanta pe care acest meci o are pentru mine. Mai ales ca Berca nu e tocmai o destinatie turistica sau un bun loc de a face shopping. - Cat facem, pui, pana acolo ? m-a intrebat ea, la scurt timp dupa ce am iesit din Brasov. - Te-ai plictisit deja ? - A, nu. Intrebam si eu... - Vreo doua ore si ceva. - Ai emotii, nu ? - Da, am, chiar am... - Stai linistit, pui. Ca o sa bata Brasovul. - De unde stii tu asa sigur ? Ai aflat ceva "pe surse" ? E blat ? o intreb zambind si strangand-o in brate. - Daaa. Nu, pui, dar pur si simplu stiu... Stiu cat iti doresti tu de mult. - Pai ce legatura are ca-mi doresc eu mult... ? - Ei, cum ? Nu stii ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira pentru indeplinirea dorintei tale ? Credeam ca glumeste, dar pe fata ei nu se putea vedea niciun zambet. "Ai citit si tu o carte in ultimii trei ani... si aia de Coelho." Mi-am spus in gând. Si asta pentru acelasi motiv pentru care nu te apuci sa te contrazici cu un copil. Caci mie, Andreea, in plan spiritual, asta mi se parea ca e. Un copil. Dar imi placea acest lucru. Inocenta ei ma binedispunea. Si chiar pot spune ca in unele momente o invidiam. Faptul ca nu avea framantari, facea totul instinctual, cum o taia capul si cum vroia, fara sa rationeze prea mult, ma determinau sa ma incerce acest sentiment de invidie. De altfel, ea era o fire vesela... zambea, radea fara motiv de multe ori. Era binedispusa aproape tot timpul. De cealalta parte, eu, desi tocmai castigasem o suma fabuloasa si, in general, aveam toate motivele sa fiu vesel, nu eram. - Asa e, pui. Ai dreptate... i-am spus zambind si apoi am sarutat-o pe frunte. - Gata, sefu'. Am ajuns. Se auzi dupa vreo doua ore vocea lui Marian. Ma cuprinsese o oarecare stare de nerabdare. M-am dus cu Andreea la un magazin din apropierea stadionului sa ne luam cate ceva de rontait si de baut, iar acolo am dat peste un grup de vreo 10 insi in pielea goala care stateau in fata usii de la intrarea in magazin si evident, beau bere. - Ati venit pentru meci ? i-am intrebat, simtindu-ma obligat de privirile lor insistente. - Bineinteles. Mi-a raspuns unul din ei, in timp ce ceilalti se impingeau unii in altii. - Sunteti de la Brasov ? - Logic. Ce ? Avem noi fete de bozgori ? De parca in Brasov n-ar fi maghiari. Chiar si eu eram, pe jumatate. - Nu, nu... - Voi ? De la Brasov ati venit si voi, nu ? Ca sunteti prea bine imbracati ca sa fiti de-aici sau de la Zagon. Se amuzau. - Da, da... - Pai hai, ia o bere de-aici atunci ! - Nu, multumesc, sunt cu masina. Evident ca Marian conducea, dar n-aveam nicio intentie sa stau la baut cu dezaxatii astia. Mai ales ca Andreea ma tot tragea subtil de mana. Asa ca am intrat in magazin, ne-am luat cate ceva si am plecat. Le-am zis baietilor respectivi "Hai Brasovu' !" in loc de "La revedere !" si ne-am intors la stadion. - Pentru prostii astia o sa bagi tu atatia bani in fotbal ? ma intreba Andreea, cu o umbra de repros. - Nu sunt toti asa. Si chiar de ar fi toti, ei nu sunt tot oameni ? - Niste imbecili. Aia sunt. Era o caldura insuportabila la Berca in toiul zilei, cred ca temperatura se apropia de 40 de grade. Ii compatimeam pe jucatorii care aveau sa joace in asemenea conditii. Meciul era programat la 17:30, tocmai pentru a se evita canicula, dar degeaba, nu se putea simti cu adevarat nicio racorire. Cu putin timp inainte de inceperea meciului, ne-am ocupat locurile in tribuna "oficiala", care era, surprinzator, acoperita. Dar faptul ca rugina avea o intindere mai mare decat vopseaua iti amintea ca te afli pe un stadion de liga a IV-a. Pe partea cealalta a terenului, la tribuna a II-a, se aflau fanii brasoveni, in numar destul de mare, aproximativ 250. Spectatorii aveau deci sa fie de partea lui SCM Brasov. Ma bucura acest lucru. Un alt lucru pe care l-am observat era faptul ca stadionul, atat cat era vopsit, era galben-albastru, culorile Metromului. Nu cred in semne, dar era o coincidenta "pozitiva". Inceputul partidei mi-a facut inima sa-si accelereze ritmul. Traiam destul de intens, asta desi lucrurile nu erau chiar clare. In caz ca SCM Brasov pierdea barajul, trebuia sa pornesc cu echipa din liga a IV-a, asta era destul de clar, dar in caz ca invingea, nu stiam exact ce se va intampla. Ce conditii va pune primaria, daca vom putea face fuziunea sau cumpararea locului de liga a III-a... Jocul era echilibrat, multa nervozitate, determinare, faulturi dese. Mi se parea totusi ca echipa covasneana intrase mai bine in meci. Pasele lor mergeau parca mai bine, aveau actiuni mai fluente. Iar ca o confirmare a impresiei mele, prin minutul 15, Zagonul a ratat o ocazie uriasa. Un atacant de-al lor a scapat singur cu portarul brasovean, a tras cu sete, dar sutul sau a zguduit doar bara transversala. Am rasuflat usurat. Si cum ocaziile se razbuna, SCM Brasov a deschis scorul la prima faza importanta, in minutul 35, dupa o centrare din partea dreapta finalizata cu o lovitura puternica de cap a atacantului Marinescu. De bucurie, am sarit s-o imbratisez pe Andreea, desi pana atunci ma agasase cu tot felul de intrebari: "Ce e offside-ul ?", "De ce se face zid la loviturile libere ?", "De ce arbitrul nu-i elimina pe jucatorii care il injura ?" etc. Dupa gol, pana-n pauza, Zagonul a fortat egalarea, a controlat jocul, a avut si cateva ocazii, nu foarte clare ce-i drept, dar care imi creau emotii. La pauza, am discutat cu Adi despre meci. El era mult mai linistit ca mine si nu era de acord ca Zagonul jucase mai bine. E drept, nici pe Adi nu-l consideram un fin cunoscator al fotbalului, chiar daca lucrase atatia ani in domeniu. Stia lumea fotbalului, dar nu se pricepea la sportul in sine. Aveam banuiala ca nu i-a placut fotbalul de copil, probabil prefera sa se joace "hotii si vardistii". Nu era pasionat ca mine, pentru el fotbalul era pur si simplu un domeniu din care sa-si castige existenta. Un barbat insa de langa noi, trasese cu urechea la ce discutam si se baga in discutie. - Nu, asa e. Au jucat mai bine covasnenii. Dar asta nu conteaza mai deloc. Important e scorul. - Vezi, Adi. - Sa ma prezint, continua el, numele meu e Robert Dani. - Incantat, eu sunt Tibi Munteanu si el e Adi Danila. In timp ce dadeam noroc cu el, ma gandeam ca mi se pare cunoscut numele asta... "Robert Dani". Ma scuzati ca va intreb, dar mi se pare cunoscut numele dumneavoastra. Sunteti... ? nu am apucat sa imi termin intrebarea. - Am jucat la FC Brasov, probabil de-acolo. - Da, da. Dani Robert Barna, nu ? - Asta e numele meu complet, da. (zambeste) - Si cum de nu va stiti voi doi ? intreb, uitandu-ma la Robert si la Adi. - Pai probabil a jucat pana sa vin eu la club. Raspunde Adi. - In 2005 am plecat eu de la Steagu'. - Eu in toamna lui 2005 am venit. Deci de-asta nu ne cunoastem. - Hai ca incepe repriza a doua imediat. Nu vreti sa veniti langa mine, ca e un loc liber, mai vorbim. Ati venit singur ? - Singur am venit. Stabilisem sa venim mai multi, dar m-am trezit singur. Restul au gasit lucruri mai bune de facut. - Pai veniti atunci, stati langa mine. Repriza a doua incepuse la fel cum se terminase si prima. Brasovenii erau masati in propria treime, iar covasnenii se chinuiau sa inscrie. - N-au schimbat nimic la pauza. - Da, daca o tin tot asa, sigur primesc gol. Dar ii inteleg si pe jucatori. Si pe caldura asta, sunt si in avantaj, stau la cutie cum se spune... - Pai bun, dar golul pluteste in aer. - Eu daca as fi antrenor, le-as spune sa tina de minge, sa-i paseze, sa-i puna la alergat pe adversari, ca astia de la FC Zagon is aproape toti bosorogi, au vreo 5 jucatori trecuti de 35 de ani. Aia nu mai pot alerga. Astia de la Brasov is tinerei majoritatea. - Pai da, dar n-auziti ce le striga antrenorul ? "Fara fault!" si "Inapoi!" - Poate le iese. A, si nu imi mai vorbiti cu "dumneavoastra" ca ma faceti sa ma simt mai apoape de groapa. In minutul 62 insa, contrar cursului jocului, Brasovul a facut 2-0, prin acelasi Marinescu, dupa un contraatac. - Bine, ma ! E gata meciul. - Nu te grabi, mai e jumatate de ora. Imi atrage Robert atentia. - Nu mai pot mosii astia sa intoarca. O sa cada fizic de-acuma. Si moral... Si intr-adevar, dupa golul doi, asa pareau ca stau lucrurile. Brasovul era echipa care ataca mai mult, dar rata ocazie dupa ocazie. Insa, in minutul 80, au inscris covasnenii, prin Mate Joszef. Nelinistea ma curpinsese din nou. - Cat de prosti ! Acuma o sa stea cu frica pana la final. - Ti-am zis ca nu e gata meciul. Finalul meciului a fost aproape dramatic, cu cateva ocazii mari de partea celor de la FC Zagon, dar tabela nu s-a mai schimbat. 2-1 si SCM Brasov obtinuse astfel promovarea in liga a III-a. Dupa meci, am stat de vorba cu Robert si i-am explicat de ce eram atat de bucuros si ce planuri aveam cu Metromul. Parea surprins si interesat, asa ca am facut schimb de numere de telefon si am stabilit ca o sa mai vorbim cat de curand.

Noaptea m-a prins din nou cufundat in ganduri. De data aceasta nu erau ganduri chinuitoare... ci doar incercam sa caut niste raspunsuri. "Avea oare dreptate Andreea in legatura cu Mihai ? S-a suparat ca m-am combinat cu fosta lui prietena ? Pentru doua zile ? ca atat a durat. N-avea nicio logica. Am trecut prin atatea amandoi, am impartit absolut tot ce se poate imparti... chiar si fete. Cu el si cu Daniel (un alt var) am "tras" primele mele betii, cred ca eram a 5-a (ei a 7-a), ei m-au invatat sa fumez (si sa fac cerculete), mi-au explicat cum e cu fetele... " Eram in primul an de liceu atunci cand Mihai si cu varul meu au avut ideea de a merge cu cortul pe un munte de langa Poiana Sarata. Daniel facuse rost nu stiu de unde de doua corturi si i-a chemat pe mai multi, dar n-au venit decat o fata, fratele ei, noi trei si inca un prieten. Am plecat de dupa-masa din sat cu un Aro 10 (incredibil de incapator) pe care-l avea varul meu si dupa cateva ore de condus pe un drum forestier, am ajuns intr-o poienita, aproape de varful muntelui, unde am campat. Peisajul era superb: padurea, florile... curgea chiar si un paraias prin acea poienita. Dar nu pentru asta venisem, asa ca ne-am pus toti pe baut, pe povestit si pe glumit pana s-a lasat intunericul. Am facut si un mic foc sa ne incalzim, asta desi Perfect Lemon-ul isi cam facea treaba. In timp ce stateam si povesteam in jurul focului, l-am observat pe Daniel cum intra intr-unul dintre corturi cu fata care venise cu noi. "Bravo, vere!" imi spuneam in gand. Apoi, dupa ce au iesit cei doi din cort, nu trece mult timp si Mihai il imita pe varul meu. "Ce p**a mea?" ma intrebam acum. Era ceva nou pentru mine, nu mai vazusem niciodata o fata facuta "posta". Ma uitam la fratele ei. Parea ca n-are nicio strabatere. Aveam impresia ca numai mie mi se parea ciudata situatia. Mai tarziu, cand s-a terminat bautura, ne-am pisat toti pe foc, semn ca s-a dat "stingerea". Daniel a fost cel care a facut repartizarea in corturi. Si a facut-o in felul urmator: eu cu el si cu fata intr-un cort si restul in celalalt. O decizie ce s-a dovedit a fi inspirata, in noaptea aceea urmand sa am parte pentru prima data in viata mea de "actiune". Imediat cum ne-am bagat in cort, Cristinica, caci asa o chema, a si inceput sa ma calareasca. Eram toti trei "piliti", asa ca nu mi s-a parut ciudat ca varul meu se afla la cativa centimetri de noi. De altfel, el isi vedea de treaba, cauta sa prinda un post de radio la casetofonul pe care-l luasem cu noi, dar caruia i se cam terminasera bateriile. Asta dupa ce mi-a pasat cu naturalete un prezervativ. Imi amintesc si acum cum in timp ce ne "iubeam" noi, Cristinica s-a oprit dintr-odata speriata. Cand am intrebat-o ce s-a intamplat, mi-a raspuns ca a auzit lupi afara si mi-a spus sa ies sa verific. Eu nu sunt foarte curajos de felul meu, dar nici nu auzisem nimic. M-am simtit totusi obligat si oarecum dator (sigur ca si bautura a ajutat), asa ca m-am hotarat sa ies sa ma uit dupa lupi. M-am uitat scurt la varul meu, care intre timp adormise dus, am deschis fermoarul cortului si am iesit. Era bezna totala afara. Cerul fiind innorat, nici macar lumina stelelor si a lunii nu imi puteau fi de ajutor. Cum nu se putea vedea nimic, am stat putin sa ascult sunetele padurii. Nu se auzea nimic suspect. Insa, cum ma uitam eu in jur, am vazut la un moment dat o pereche de ochi verzi stralucitori care m-au facut sa tresar. Dar dupa putin timp, au disparut si nici nu am mai vazut altii. Asa ca am intrat inapoi in cort si am incercat s-o linistesc pe Cristinica ca afara nu e niciun lup, dornic fiind de reluarea lucrurilor. A doua zi dimineata, ne-am dus toti trei, eu, varul meu si Mihai sa ne spalam pe fata in paraiasul care curgea in apropiere. Eram binedispusi toti, mandri de ceea ce reusisem si de cum evoluasera lucrurile. Ei doi aveau si o mandrie de artizani, ca pusesera la cale toata schema. Eu eram mandru doar de faptul ca nu mai eram virgin. Cu zambetul pana la urechi, ne-am pus toti trei de acord sa mai repetam acest gen de excursii. Si aveam sa ne tinem de cuvant. Au mai fost cateva episoade de acest gen in anii care au urmat, iar dintre acestea doar o singura data nu ne-a iesit. Si nu din vina noastra, pur si simplu i s-a facut rau fetei din cauza serpentinelor si a diferentei de altitudine probabil, asa ca am fost nevoiti sa ne intoarcem in sat. Atunci cand reperam o fata usor de prostit, treaba era mai mult de jumatate facuta. Mai chemam de-obicei pe cineva de umplutura, care sa nu ne incurce, dar care sa ne ajute sa nu bata totul la ochi foarte tare, de multe ori chiar rude de-ale fetei respective ( frati, verisori ). Imbatam fata respectiva si apoi o luam la rand. Sigur, acum nu as mai lua parte la asa ceva, dar atunci... "Deci n-are cum sa se fi suparat Mihai de la o fata. Bine, Sabrina nu facea parte din fetele pe care le duceam pe munte, dar nici departe nu era. Nu, altul trebuie sa fie motivul." Cu acest gand am adormit. - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Ne aflam acum in 10 iunie 2010. Era ziua tragerii la sorti a meciurilor de baraj pentru promovarea in liga a 3-a. M-am dus la birou sa vad ce vesti mai are Adi. - Ia zi, ai aflat cu cine-a picat SCM-ul ? L-am intrebat direct de cum l-am vazut. - Da. Adineauri. - Pai zi ! Cu cine ?! - Cu FC Zagon. - Da ? Astia de unde sunt ? De prin Covasna, nu ? - Da. - Daca nu-i bat p-astia... - O sa-i bata, o sa vezi. Stai linistit. - Da' cum se joaca ? ca nici nu stiu. Tur-retur ? - Nu. Un singur meci, pe teren neutru. Se va juca la Berca, in Buzau. - Aoleu, mai naspa asa. - Stai linistit. Jucam in C din vara. - Ce sa stau linistit ? Stii ce facem ? Le dam o prima ca lumea baietilor astora sa fie motivati. - Lasa, ma, ca le da si primaria prima. - N-are nimic. Sa are terenul ala. Le dam cate 1000 de euro la fiecare daca bat.

Atunci nu, clar nu. IRL ma pricep

Orice asemanare cu personaje si fapte reale este pur intamplatoare. "Asa" cum ?

Asa ai fi tentat sa crezi, dar... veti vedea maine. (azi n-am timp sa scriu )

A doua zi dimineata m-am trezit mai devreme ca de-obicei. Simteam ca am "pofta de viata", eram nerabdator sa-mi incep ziua si sa ma duc la birou. - Buna dimineata ! I-am salutat energic pe Adi si pe Andrasi, care venisera deja la club si-si beau cafeaua. - Buna dimineata. Da' ce-i cu tine asa binedispus ? m-a intrebat Adi. - De ce n-as fi ? Am o gramada de bani si un club de fotbal. Ce-as putea vrea mai mult ? A, un club de fotbal de succes. Se uitau amandoi ca la un nebun. Ia spune-mi, Adi, ce-ati mai facut in acest sens ? - Pai... mai nimic, ce sa facem ? Asteptam. - Asteptati ce ? Nu l-am lasat sa-mi raspunda. Uite ce vroiam sa-ti spun: m-am mai gandit la treaba cu echipa primariei si sunt tentat sa facem treaba respectiva. Asa ca ai de lucru. Vreau sa te interesezi. - Pai bun, dar tot trebuie sa asteptam. Nu suntem nici in mai inca, iar barajul se joaca la mijlocul lui iunie. Sau vrei sa o facem oricum ? Si daca nu promoveaza ? - Esti nebun ? In cazul ala clar nu. La ce bun ? - Bine, sefu'. Se simtea din nou ironia din glasul sau. O sa vad ce mai pot sa aflu. Dupa aceasta discutie, s-a asternut linistea. Adi cu Andrasi au inceput la un moment dat sa vorbeasca de norul de cenusa islandez, de cum a batut-o Bote pe Bianca si alte prostii care pe mine nu ma interesau deloc. Eram putin dezamagit, venisem la birou cu chef de treaba si plin de energie, dar n-aveam ce sa fac. Asa ca am luat plictisit Prosportul de pe biroul lui Adi si am inceput sa-l citesc. Mihai Stoica: "Galamaz şi Bilaşco la Steaua? Doar în visele umede ale lui Gigi Becali!" Giovani da cu scaune dupa Borcea ! Foarte bine face, da' sper sa riposteze si Borcea. Data fiind situatia, m-am decis sa ma intorc acasa. Poate acolo gaseam ceva de facut. - Gata ?! Asa repede ? ma intampina Andreea. - Da... - Te mai duci mai tarziu ? - Nu cred, nu. Stau acasa. Tu ? Ai scoala azi ? - Nu. Azi n-am. - Cum n-ai ? Sigur nu chiulesti ? - Adica am doua cursuri, dar nu tre' sa ma duc. Fac rost de ele de la colegi dup-aia. Chiar pui, tu o sa te mai duci la facultate ? - Ce ? Am inceput sa râd. Normal ca nu. - Ma gandeam eu. - Da' iti vine sa crezi ca mama mi-a zis sa o termin ? - Stii cum sunt mamele... Si a inceput sa ma imbratiseze si sa-mi treaca mana prin par. - Ce faci ?! - Cred ca stii si tu ce fac... - Stai, tu, ca tocmai vorbeam de mama... N-am chef acuma. - Pai atunci hai, pui ! Ce facem ? Stam iar in casa toata ziua ? Hai sa mergem undeva. - Du-te la cursuri daca vrei sa mergi undeva. Mi-a aruncat o privire nu tocmai prietenoasa. Pai atunci zi... unde vrei sa mergem ? - Hai sa mergem la Parcul Acvatic ca n-am fost niciodata. - O, nu. Stii de ce n-am mers niciodata acolo. - De ce ? - Ca nu stiu sa inot ! - A, uitasem... Dar nu trebuie sa stii, pui. Sunt si piscine cu apa mica. - Bine no, mergem daca vrei tu... Nu eram deloc incantat, adevarul e ca mi-era putin frica de apa care imi depasea genunchii. Avusesem cateva tentative de a invata sa inot, toate sortite esecului. O data chiar era sa-mi inec un var care se oferise sa ma ajute cu aceasta problema. Chiar la Poiana Sarata, in Oituz. M-am panicat si am inceput sa ma urc pe el, scufundandu-l. De la acel episod, mi-am promis ca nu voi mai incerca niciodata sa inot. Dar trebuia sa ma duc, Andreea avea dreptate ca nu prea ieseam. Ajunsi la Parcul Acvatic, care se afla tot in Bartolomeu, am fost putin surprins cand la intrare ni s-a spus ca trebuie sa facem dus inainte de a intra sa ne balacim. Sigur, inteleg motivele care stau la baza acestei politici, dar in acelasi timp n-ai cum sa nu te simti jignit. Suntem asigurati ca asa trebuie sa faca toti clientii. Ar fi fost chiar culmea sa fie altfel... Dupa ce am facut amandoi dus, ne-am dus la una dintre piscine. Andreea tot tragea de mine sa intru ca "o sa-mi placa". E ciudat cum esti fortat sa te simti bine. Ma rog, n-am ascultat-o si m-am asezat pe un sezlong, asteptand sa se plictiseasca Andreea si sa mergem acasa. Cum stateam eu si ma uitam in jur, observ o fata cunoscuta. - Mihai ? Nu ma auzea. Asa ca l-am fluierat. Dupa un moment in care a cautat cu privirea persoana care a fluierat, m-a vazut, m-a recunoscut si a venit spre mine. - Oho... ce faci, bai Tibi ? Parea bucuros ca ma vede. - Bine, bine, ma "distrez". Tu ? Pfff, cat timp a trecut ! Cred ca nu te-am mai vazut de ani de zile. - Da, clar. 2-3 ani cred ca sunt. De cand n-ai mai dat pe la Poiana. - Asa e, da. De fapt, nu. Cred ca ultima data ne-am vazut cand ai venit in Poiana Brasov si ai trecut si pe la mine. Si... ce cauti acum in Brasov ? - Pai m-am mutat aici. - Ei da ? De cand ? Cum de nu m-ai cautat ? - Sa fie... un an, cred. - De un an esti in Brasov si eu nu stiu ?! De fapt, te-am si sunat odata, de Craciun sau de Anul Nou, da' n-ai raspuns. - Pai nu stiu ce numar de-al meu ai tu, ca mi l-am tot schimbat. Am vrut sa te sun cand am venit aici, dar ti-am pierdut numarul. - Aha. Eram putin surprins de ce-mi zicea. Il consideram prieten bun pe Mihai, dar se pare ca el pe mine nu. Nu intelegeam. Copilarisem impreuna practic, trecusem prin atatea pe la Poiana... Mi-a pierdut numarul, auzi. Era si greu sa-l afle. - Si ce faci in Brasov ? Ce lucrezi ? - Sunt sofer, adica curier. - Bun. Si esti singur ? - Nu, sunt cu Mona. Locuim impreuna intr-o garsionera in Tractorul. - Inca mai esti cu Mona ? Oau. E cu tine aici ? - Nu, am venit cu un prieten doar de la munca. Si... viata ta care mai e ? - Cum nu se poate mai buna. - Foarte bine. Era evident dezinteresat de viata mea, vroia doar sa fie politicos. Pai nu stiu atunci, mai vorbim, poate iesim prin oras intr-o seara sa mai povestim. - Da... Neaparat. Ne-am strans mainile si a plecat. Dupa inca o ora, a iesit in sfarsit si Andreea din apa. Mi-a spus ca a cam obosit, dar ca ar mai vrea sa stea. Am convins-o insa pana la urma sa plecam acasa. Pe drum i-am spus cu cine ma intalnisem. - Stii cu cine m-am intalnit acuma ? - Cu cine ? - Cu Mihai. - Mihai... de la Poiana ? - Da, el. - Si de ce nu m-ai chemat ?! - Ce sari asa ? De ce sa te chem ? Tu te balaceai in piscina, acolo. - Pai as fi venit sa-l vad. - Ti-o fi dor de el. - Da, fix... - In fine, zicea ca sta in Brasov acum cu Mona. - Stiam. - Stiai si nu mi-ai zis nimic. - Pai nu m-ai intrebat niciodata. Urasc raspunsul asta. - Trebuia sa te intreb ? Stii doar ce prieteni buni eram... - Erati, da. - Ce vrei sa zici ? - Hai, pui, nu te face ca ai uitat. - Ce sa uit ? Chiar nu stiam la ce se refera. - Numele "Sabrina" iti spune ceva ? - Ce-i cu ea ? - Stii si tu foarte bine. Dupa ce s-a despartit de Mihai... a venit la tine. - Pai si ? Erau despartiti. In plus, Mihai nu mi-a zis niciodata nimic. Cred ca nu stii despre ce vorbesti. - Bine atunci, nu stiu despre ce vorbesc.

Merci, dar sa nu exageram acum...

Vazand ca Andreea parea interesata de ceea ce ii spuneam, am continuat sa-i povestesc... Nu e mai putin adevarat ca si mie imi facea placere sa-mi amintesc de copilarie. - Eu am si fost junior la Metrom, daca vrei sa stii... - Da ?! Si de ce te-ai lasat ? - Nu faceam fata si cu scoala si cu fotbalul. Era greu. Am fost nevoit sa aleg. Aici o minteam un pic. Adevarul a fost ca m-am dus prin clasa a IV-a (dupa moartea tatalui meu) impreuna cu alti colegi si prieteni sa ne inscriem la Metrom. Am dat o proba simpla, pe care am trecut-o majoritatea. Dar n-am stat decat vreo 2-3 saptamani, dar nu din cauza scolii. Aveam un antrenor care, cel putin atunci, mi se parea sever. Tin minte ca erau antrenamente aproape in totalitate fizice. Pe finalul antrenamentului de-abia vedeam si mingea, dar antrenorul pleca, nici macar nu se uita cum jucam. Apoi, stiu ca ne-a cerut niste acte si o foaie de la parinti prin care sa-si dea acordul, pentru a ne legitima. Stiam ca mama nu ar fi foarte incantata de cariera de fotbalist, asa ca n-am batut-o la cap sa ma lase, dat fiind si faptul ca nu-mi placeau deloc antrenamentele. Acum sigur ca regret. Probabil antrenamentele acelea fizice faceau parte din planul antrenorului. Dar ce stiam eu atunci ? Nici nu ne explica nimic... poate daca ne-ar fi spus scopul acelor exercitii, chinuitoare pentru niste copii care erau indragostiti de minge, am fi inteles. Apoi, la vreo 6 luni distanta de acest moment, am mai avut o tentativa de a juca fotbal la nivel organizat, de data aceasta la Tractorul Brasov. Venise un antrenor la scoala mea generala pentru a face o selectie. Cum am auzit de acest lucru, m-am si prezentat. Tin minte si acum ca era sfarsit de primavara, intr-o sambata. Era inca zapada pe jos si chiar gheata pe marginile terenului de ciment de la scoala. Antrenorul respectiv a facut doua echipe din cei prezenti si ne-a lasat sa jucam. Imi aduc aminte ca am avut o cursa pe partea dreapta, in care am trecut de vreo doi adversari si am sutat in transversala, din unghi. M-am intristat ca nu am reusit sa inscriu, dar ma si bucuram, convins fiind ca voi fi selectionat dupa aceasta faza, mai ales ca ceilalti copii nu reusisera sa faca nimic notabil. Nu s-a intamplat insa asa. Antrenorul de la Tractorul a decis sa-l selectioneze pe cel mai inalt dintre noi si singurul stangaci. Probabil asta cauta. Am fost foarte dezamagit atunci si m-am simtit nedreptatit. Cel care fusese selectionat il consideram unul dintre cei mai putin talentati din scoala. - Da' erai talentat ? - Ce sa zic, eu cred ca eram. Ce ? Nu m-ai vazut jucand pe la Poiana ? - Ba da, dar cat ma pricep eu... In plus, eu nu prea eram atenta. Stateam pe margine de vorba cu celelalte fete si de-abia asteptam sa terminati de jucat. Ca orice copil, mi-a placut sa joc in atac. Sa dau goluri... Apoi cand am mai crescut, mi-am dat seama ca imi convine mai mult sa joc in spatele varfului sau varfurilor. Nu eram un dribleur stralucit, nici pe departe. (poate de-asta m-am si bucurat cand am reusit acea cursa la selectia respectiva) Dar aveam executii si stiam sa ma demarc. Iar datorita acestor calitati, marcam foarte des. Aveam de asemenea un joc foarte bun de cap, desi nu eram inalt. Daca ar fi sa ma compar cu un fotbalist de acum, as fi tentat sa spun ca ma asemanam cu Chicharito. Desi el joaca mai avansat. Eram si un bun jucator de echipa, nu ma lacomeam sa dau gol daca un coechipier se afla intr-o pozitie mai buna. Apoi, pe la 15 ani, m-am reprofilat pe postul de portar. Si eram apreciat si-n liceu si la Poiana. Tin minte ca atunci cand se faceau echipele eram mai mereu primul ales. Insa dupa ce mi se rostea numele, venea imediat si completarea: " Portar! ". Daca imi este ingaduit sa scap putin de modestie, pot spune ca eram de netrecut la capitolul "one on one". Aveam si reflexe, aveam pozitionare, aveam joc de picior. Aveam insa si o problema, recunosc, la suturile in forta. Tot timpul mi-am reprosat ca nu m-am tinut de fotbal, ca nu am avut putin mai multa ambitie... Imi aduc aminte si acum uimirea unui profesor de sport de la scoala, care tocmai venise prin clasa a 7-a, ca nu sunt legitimat la niciun club. Jucasem un meci la care s-a bagat si el, ca portar, iar eu i-am inscris 4 goluri. Dintre care 2 goluri au fost niste loburi de efect si unul cu capul. Si profesorul asta era inalt, avea vreo 1.90. Imediat dupa meci, a venit la mine si m-a intrebat la ce club joc. Cand i-am spus ca la niciunul, s-a mirat. Dar m-a felicitat si atat... si-a vazut de drum. Pe moment m-am bucurat, dar apoi parca as fi preferat sa nu fi venit la mine sa ma felicite. N-a facut altceva decat sa ma faca sa regret si mai mult... In fine, daca n-a fost sa fie ca fotbalist, macar ca patron sa reusesc.

Merci inca o data. O sa incerc.

M-am dus in seara aceea la adresa respectiva si am semnat toate actele. De-abia asteptam sa termin odata cu povestea asta. Evident, Adi nu prea intelegea ce si de ce fac. - De ce facem noi un contract de consultanta juridica cu astia ? Nici n-am auzit de firma asta. - Pai... sunt la inceput, am vrut sa-i ajut. Sunt niste prieteni de-ai mei... - Si totusi 5.000 de euro pe luna ?! Nu mai zic de cei 50.000... Tre' sa fie niste prieteni foarte buni. Macar se pricep ? - Da, se pricep. Cum sa nu ? Ai incredere in mine. - Ti-am zis ca aveam deja niste avocati cu care lucram. Chiar nu inteleg... Erau si mai ieftini, muuult mai ieftini si stiam ca sunt buni. Acum mi-e si rusine sa le spun ca nu mai lucram cu ei. - Ce ? De ce sa le spui asta ? O sa lucram si cu ei. - Pai pentru ce ? - Doua pareri sunt mereu mai bune decat una. - Pai nu ziceai ca se pricep ? - Ba da. Stii ce ? Hai s-o lasam moarta. Uite, ia de-aici niste bani si du-te de 1 Mai acuma undeva cu familia. Reusisem astfel sa-l fac sa nu ma mai agaseze cu intrebarile lui. Probabil i se parea nedrept sa aiba un salariu mai mic decat dadeam acestei "firme". Si pe buna dreptate, din moment ce ma ajutase atat si facea cam toata treaba in club. Dar cine a spus ca viata e dreapta ? Am ajuns in sfarsit acasa, obosit, dar usurat. Andreea ma astepta cu "masa" pregatita. De fapt, comandase o pizza. Am mancat impeuna si ne-am dus in dormitor sa ne uitam la televizor. Cu toata nemultumirea Andreei, am decis sa ma uit totusi la meci. Juca Dinamo, nu puteam sa nu ma uit. Cu cine juca ? Cu Poli Iasi, in "Groapa". Dinamo se afla intr-o serie neagra, dupa 2 remize "albe" cu Pandurii si Brasov si dupa infrangerea de la Bistrita, 2-3. Locul in cupele europene nu mai era asa sigur. Dar eram absolut convins ca Dinamo va bate Iasiul, ba chiar ma gandeam ca facem scor. Doar era primul meci al lui Titi Dumitriu pe banca moldovenilor... Meciul a inceput bine pentru noi, cu doua ocazii ale lui Torje si un sut periculos din lovitura libera al lui Niculescu. Apoi a venit si golul. Niculescu i-a pasat cu calcaiul lui N'doye, care a sutat din 16 metri in plasa lui Branet. - Bine, Ousmanescu ! am urlat bucuros, speriind-o pe Andreea. Dupa gol, pana-n pauza, a urmat un joc destul e haotic, cu ocazii si de-o parte si de alta. La pauza, Andreea incepuse iar cu intrebarile ei... - Stii ce ? M-am mai gandit la ce-am vorbit si mi-am dat seama ca eu cunosc o gramada de baieti carora nu le place fotbalul. Sau sportul, in general. Deci n-ai dreptate. - Tu chiar nu poti sa treci peste ? - Nu. Si era serioasa. - Uite ce e, si eu cunosc... Cei carora nu le place fotbalul sau ma rog, un sport, sunt gay. - Du-te, pui, ca glumesti. - Nu. Deloc. Evident ca nu eram 100 % serios. - Parca esti batut in cap. Ciudat ca EA imi spunea mie asta. - Hei, asta e parerea mea, nu tre' sa fii de acord. Femeile sunt altfel decat barbatii, da ? Si nu ma refer fizic. Anticipam o replica de-a ei. - Cum altfel ? Ca nu sunt pasionate de sport ? - Nu-i vorba de asta. Sunt o gramada de femei sportive... eu ma refeream la atasamentul si loialitatea fata de o echipa. Hai sa-ti explic ca vad ca nu scap de tine nicicum. Ca sa intelegi mai bine, sa-ti fac o paralela cu lumea animalelor. Barbatul e ca un caine, iar femeia ca o pisica. - Ce vrei sa zici ? - Pai gandeste-te. Cainele e direct, e loial, e atasat de stapanul sau, isi da si viata pentru el la nevoie. De cealalta parte, pisica e egoista, mandra si se ataseaza de casa, nu de stapan. Hai, acuma lasa-ma ca incepe repriza a doua. Gandeste-te la ce ti-am zis. Dupa pauza insa, s-a dezlantuit calvarul. Poli Iasi a egalat repede prin Cristian Munteanu. Scapat din marcaj la o lovitura libera, acesta a trimis cu capul din 6 metri, invingandu-l pe Curca. - Dumnezeii... Scarlatache, baga-mi-as p**a-n ma-ta, pe cine tineai ? - Calmeaza-te, pui, ce-ai ? Nu mai injura atat. Nu puteam insa sa o ascult, ma enervam mai mult si mai mult cu fiecare minut care trecea. Iasiul avea ocazie dupa ocazie, apararea noastra era pe nicaieri, nu intelegeam nimic. Noroc cu stangaciile la finalizare ale moldovenilor... Cristi Constantin avusese o ocazie uriasa, driblase si portarul, dar cu poarta goala in fata s-a impiedicat. Apoi Vali Badea l-a imitat. El nu s-a impiedicat, dar a trimis o pasa inceata si aiurea in fata portii tot dupa ce il driblase pe Curca. La fel de caraghios. Dupa acestea, Poli Iasi a mai ratat si un penalty. Tot prin Vali Badea, care a trimis in bara. In acest moment, nu ma mai puteam enerva. Deja incepuse sa ma amuze meciul. Pana la final, Iasiul a mai ratat cateva ocazii, in timp ce noi n-am mai jucat nimic. Am avut ce-i drept un penalty neacordat clar, dar m-am bucurat ca nu s-a dat. N-am fi meritat deloc sa batem. Inca si egalul era prea mult... Desi am râs mai mult in partea a doua a reprizei secunde, finalul meciului m-a intristat. Ma gandeam in ce hal ajunsese Dinamo acum... Andreea era putin confuza, nu intelegea nici de ce am ras si nici de ce sunt suparat acum. - Hai lasa-i, pui ! Nu mai fi asa botos. - De-ar fi asa simplu... - Auzi, dar tu daca esti asa dinamovist si suferi atat, de ce nu investesti la Dinamo ? Am ramas putin uimit de intrebarea ei. - Cum sa investesc la Dinamo ? Tu cati bani crezi c-am castigat ? - Pai 4 milioane, nu ? - Pai si tu chiar nu-ti dai seama ca nu-mi permit sa investesc la un club de talia lui Dinamo ? - De ce ? Acolo tre' sa bagi mai multi bani ? - Thaaa ? Si nu e numai asta. La Dinamo acolo e ca intr-o groapa cu serpi. Sunt multi actionari, m-ar manca de viu. - Ei na ? - Da, da. Chiar asa. Mi-ar fi placut, iti dai seama, sa investesc la Dinamo, dar n-am cum. Plus ca... ee, lasa. - Ce ? Ce ? Spune-mi. - Dinamo a venit dupa Metrom in viata mea. Si am inceput sa-i spun si ei toata povestea. - Frumos, pui...si trist. Habar n-aveam de toate astea.

- Trezeste-te, pui, ca-i zece ceasu' ! - Ce ? Ce vrei ? Ce ma scuturi asa ? Ce daca-i zece ? ii raspund somnoros Andreei. - Pai te scutur, ca cu vorba nu ma bagai in seama... - Lasa-ma sa dorm... - Hai sa-ti arat ceva ! Bucuria din glasul ei ma facuse curios. Asa ca ma ridic anevoios din pat si o urmez. M-a dus in sufragerie, la calculator. Uite ! - Ce-i cu asta ? Imi arata un filmulet pe youtube cu niste fete in galeria lui Dinamo cantand. - Ziceai ca fetele nu-s cu fotbalul...ca nu-l inteleg. - Pai si ? Alea-s venite cu prietenii, cu sotii. Habar n-au de fotbal. - Pai ce daca-s cu prietenii ? Cine se duce singur la meci ? - Se duc unii si singuri. In fine, pentru asta m-ai trezit ?! - Pai am vrut sa-ti arat ca sunt si fete pasionate de fotbal. - Ma rog, hai sa zicem ca sunt. Oricum, sunt exceptiile care confirma regula. - Cum ? Vrei sa spui "exceptiile care anuleaza regula", nu ? - Nu ! Ce ? N-ai mai auzit expresia asta ?! - Nu... - Hai ca nu stau acuma sa-ti explic. Ma duc sa ma culc la loc. - Off... toata ziua stai si dormi. Cand poti sa faci atatea acum ca ai bani...Sa facem. - Pai da. Tocmai ca acum am bani, pot sa dorm cand vreau si cat vreau. Asa ca m-am dus inapoi in dormitor. Vroiam sa ignor lipsurile intelectuale ale Andreei, sa nu ma gandesc la ele, dar eram putin ingrijorat... Observam pe zi ce trece tot mai multe. Si cum ma chinuiam eu sa adorm... mi-am adus aminte ca azi trebuia sa ma intalnesc cu Virgil, sa le dau banii mafiotilor alora. Asa ca m-am ridicat rapid din pat si mi-am inceput rutina matinala. S-a facut imediat 11. L-am sunat pe Marian sa vina imediat sa ma ia. Mi-am luat la revedere de la Andreea si i-am spus ca ma duc la birou sa rezolv niste probleme. Si nu o minteam. Chiar aveam de gand sa ma duc la birou sa vorbesc cu Adi. Trebuia sa-i spun. Nu stiam cum pot scoate din banca o asemenea suma mare de bani. Marian a venit intr-adevar imediat si m-a luat. Imediat cum m-am urcat in masina, mi-a si sunat telefonul. Era Virgil care ma sunase sa ne intalnim intr-o ora, la OMV-ul de vis-a-vis de Kaufland. Fara bani. Nu stiam ce sa fac acum, sa ma mai duc la Adi, sa nu ma mai duc. Eram bucuros insa ca mi-a spus sa ma duc fara bani, dar mi se parea si dubios in acelasi timp. M-am hotarat pana la urma sa nu-i suflu nici o vorba lui Adi si sa ma duc cu Marian la locul stabilit. Ca sa treaca ora mai repede am intrat putin la McDonald's-ul din apropiere. Nu apucasem sa mananc, dar nici nu aveam sa o fac. Am stat doar si m-am uitat la Marian cum a infulecat o roaba de cartofi si vreo 3 hamburgeri. Mie numa' la mancare nu-mi statea gandul... Cand a trecut ora, ne-am dus la OMV sa ne intalnim cu Virgil. I-am vazut imediat masina. Probabil nu o sa uit prea curand acea Alfa Romeo. Cand am ajuns in dreptul lui insa, Virgil a deschis geamu' si ne-a facut semn sa-l urmam. Marian s-a uitat intrebator la mine, iar eu am aprobat din cap. Ce puteam sa fac ? Mi se parea ciudat, dar mi-era frica sa ii supar pe oamenii astia. Dupa vreo 10 minute de mers, ajunsesem in capatul Racadaului, la marginea padurii, sub Tâmpa. "La iepure", cum i se spune locului. Aici drumul se infunda, adica mai continua doar un drum forestier. Si intr-adevar, aici Virgil a oprit masina si s-a dat jos din ea, alaturi de alti 3 barbati. Nu erau aceiasi de ieri. - Buna ziua, domnule... Ce mai faceti ? Ma intampina prietenos Virgil. Le-a facut semn celor 3 sa stea mai in spate. Asa ca am facut si eu acelasi lucru cu Marian. - Buna ziua. Bine. Am venit sa iau o gura de aer curat, se pare. I-am raspuns uitandu-ma la padurea ce ne inconjura. Incercam sa par ceva mai destins decat ieri. - Da... (zâmbea) Auziti, propun sa trecem direct la subiect. N-are rost sa ne pierdem vremea unul altuia. - De acord. - Probabil va intrebati de ce v-am adus pana aici. N-a asteptat sa-i confirm si a continuat.Vroiam sa vorbim cum facem cu banii. - Ce sa facem ? - Dumneavoastra aveti vreo firma sau ceva ? - De ce ma intrebati ? - Aveti sau nu aveti ? ridica el tonul. - Nu, nu am...Adica, am... un club de fotbal. - Ei da ? Serios ? Ce club ? - De fapt, acuma lucram sa-l punem la punct. Metrom. - Aha, foarte bine. Pai uitati care-i treaba. Societatea dumneavoastra va face un contract cu o societatea de-a noastra. - Ce contract ? - Pai sa vedem. Sa zicem... un contract de consultanta. - Nu inteleg. - Haideti, concentrati-va un pic. Ce e asa greu ? Noi avem o firma de avocatura, da ? O sa facem un contract de consultanta juridica cu societatea dumneavoastra, iar dumneavoastra o sa ne platiti 5000 pe luna. Si bineinteles, 50.000 acum la inceput. Sa fie totu' legal, frumos, curat. Acum ati priceput ? - Da. Am inteles acum. - Bun, sa veniti in seara asta la noi la firma sa semnam actele. Uitati aici adresa. Totul in regula ? - Da... Chiar nu stiam ce altceva sa fac decat sa fiu de acord. Dar ma bucuram intr-un fel ca nu voi mai umbla cu bani cash, sa ma intalnesc prin tot felul de locuri dubioase cu oamenii astia. - Foarte bine atunci. Mi-a facut placere. O zi buna ! Mi-a strans mana si a plecat.

Cand am ajuns inapoi acasa, pot spune ca eram in stare de soc. Mi-am promis ca nu mai merg nicaieri, nici macar pana la chioscul de ziare, singur, fara Marian. Ma gandeam la cate mi s-au intamplat in atat de scurt timp. Simteam ca viata mea are alt ritm. Un cu totul si cu totul alt ritm. Un ritm prea ridicat si cu care nu eram obisnuit. Oare "se merita" ? Toate astea ? Am luat hotararea sa nu spun nimanui ce mi s-a intamplat in dimineata aceea. Imi reprosam, totusi, ca nu m-am putut calma deloc in timpul discutiei avute cu mafiotii aia. Ar fi trebuit sa negociez, poate. 50.000 plus 5000 pe luna ? 60. 000 pe an ? Mi se parea foarte mult. Nici nu stiam daca bancile imi dau atata dobanda la banii pe care-i aveam. Dar pe de alta parte, eram fericit ca am scapat chiar si asa. Puteau sa ma sechestreze, sa ceara recompensa sau mai stiu eu ce. "Am scapat bine" incerc sa ma consolez. 5000 pe luna poate sa fie salariu unui fotbalist foarte bun din liga a II-a. Acolo unde aveam de gand sa ajung pana la urma cu Metromul. Iar acest gand imi aminteste de discutia pe care am avut-o cu Adi. " As face oare bine sa preiau echipa primariei ? Sau sa facem un fel de fuziune ? Liga a III-a ar fi intr-adevar mult mai buna...dar ar presuspune si un buget mai mare. Ei, oricum, nu am de gand sa stau in ligile inferioare prea mult timp. Cu cat mai scurt drumul, cu atat mai bine. Chiar daca ma va costa mai mult. Asta daca ajung prostii aia in liga a III-a, poate pierd barajul. N-are rost sa ma gandesc la asta acum." Aud cheia in usa. Venise Andreea de la facultate. Ma bucuram nespus de mult. Poate ca si sentimentele mele erau amplificate la momentul asta. Simteam ca mintea mea o luase razna, probabil si organismul. Eram cred ca sub influenta unor puseuri de adrenalina. De cum a intrat pe usa, am luat-o in brate, am sarutat-o si am avut intentia "sa o urc pe perete". Dar ea, vizibil mirata, m-a oprit. - Ce-i cu tine, pui ? Ai calduri ? - Ce ? Mi s-a facut dor de tine... atata tot. - Extraordinar. Am fost plecata 4 ore si deja ti s-a facut dor de mine ? - Da. Tie nu ? - Ba da, pui, dar prima si prima data vreau sa mananc ceva ca n-am avut timp. Tu ai mancat ? - Ce ? Nu... - Pai hai sa facem repede ceva. Sau sa comandam o pizza ? - Cum vrei...mie nu mi-e foame oricum. Vroiam sa-i zic ce mi s-a intamplat, dar nu puteam. Ce rost ar fi avut ? Ce putea sa faca ea ? Doar s-ar fi ingrijorat si atat. Asa ca am lasat-o in bucatarie si m-am dus inapoi in pat, sa incerc sa adorm, sa uit de toate... Evident nu am reusit, am intors nenorocita aia de perna pe-o parte si pe alta pana m-am saturat. Nu mai avea niciun rost. Ambele fete erau calde, insuportabile. Aveam senzatia ca am febra, parca ardeam tot. Dar eram doar surescitat... Cum-necum s-a facut seara si m-am trezit cu Andreea acompaniandu-ma. - Ce-ai facut pana acum ? o intreb. - Am stat la calculator, m-am uitat la televizor, ce sa fac ? Am crezut ca tu dormi. Am intrat la tine si am vazut ca esti intins in pat... A inceput sa ma sarute, sa se urce peste mine... Desi n-aveam cine stie ce chef acum, nu m-am impotrivit. N-aveam de gand insa sa-mi schimb pozitia. Mi-era prea lene... La "tigara de dupa" a inceput sa-mi puna tot felul de intrebari... - Auzi, pui ? Dar de ce vrei tu sa bagi bani in fotbal ? - Ce te intereseaza pe tine ? Bag banii tai ? - Hai, pui, nu fi rautacios. Te intrebam si eu asa...sunt curioasa ! - Cum unii isi iau masini, yacht-uri, case sau mai stiu eu ce... Asa mi-am luat eu club de fotbal. - Pai da, dar cu masina, cu yacht-ul, cu casa nu tre' sa-ti bati capul. Te vad toata ziua preocupat de echipa asta... - Stii ? Fotbalul e cea mai mare pasiune a mea. De fapt, e mai mult decat o pasiune. - Nu pot sa inteleg. - Normal ca nu poti. Esti femeie. - Nu stiam ca esti misogin. - Nici nu sunt, cred doar ca voi sunteti construite altfel. - Adica ? - Pai uite... Tu cu ce echipa tii ? - Stii ca cu Steaua. Mereu ma amuza lucrul acesta. Imi aminteam de un cantec din galeria lui Dinamo: - Bun. Stii vreun jucator de la Steaua sau cine e antrenor ? - Da. Nicolita. Antrenor parca e Olaroiu, nu ? Parea mandra de raspunsul ei. - Mda, Olaroiu nu mai e de vreo 3 ani. Altul in afara de Nicolita stii ? - Radoi. - Nici ala nu mai e. - Hai lasa-ma, pui, ca nu stiu. Tin si eu asa, cu Steaua, sa te enervez pe tine. - Ai fost vreodata pe vreun stadion ? - Nu. - Dar sa lasam fotbalul. Alte sporturi... handbalul, tenisul, iti plac ? - Ma mai uit la tenis, da. - Si ai vreun favorit ? Esti fana cuiva in mod special ? - Imi place Nadal... - Suferi cand pierde ? Te bucuri cand castiga ? - Nu chiar... Tot nu inteleg ce vrei sa spui. De unde am plecat si unde am ajuns... - Uite, de exemplu, eu, cand am fost la Dinamo cu Besiktas. Cand am intrat in stadion, m-au trecut fiorii. Cand am deschis scorul, am urlat si m-am bucurat mai mult decat atunci cand am castigat la loto. Iar cand am fost egalati, m-am intristat mai mult decat atunci cand m-ai parasit tu prima oara. Ca mai apoi, cand am marcat golul victoriei, sa ma bucur mai tare ca la primul gol, desi imi parea imposibil acest lucru. - Hai, pui. Chiar asa ? - Nu, chiar mai mult decat atat, dar nu pot sa exprim eu in cuvinte tot ce-am simtit. - Pai si de ce? Ce ai tu de castigat daca bate Dinamo ? Si pe aia... nici n-am auzit de ei. - Esti ca maica-mea. Si ea imi zicea la fel cand eram mic si ma vedea ca sufar in fata televizorului, uitandu-ma la meciuri. - Pai nu inteleg. - Asta si vroiam sa spun. Voi, femeile, nu intelegeti... N-aveti cum.

Dimineata urmatoare, deschid ochii din cauza agitatiei din jurul meu. Andreea se trezise si parca facea tot posibilul sa ma faca si pe mine sa ma trezesc. - E 7 ceasu' ! Ce faci ?! Ce-i cu harmalaia asta ? - Tre' sa merg la facultate. Am de la 7 jumate'. - Te duci cu taxiul, da ? Ca n-am chef sa te duc... - Offf... bine, pui. Hai c-am plecat, lenesule. Pa ! Excelent. Acum nu mai puteam sa ma culc la loc, imi sarise somnul. Ma duc in bucatarie sa-mi fac o cafea. Pfff, nu mai aveam tigari. Poti sa ai toti banii din lume, fara tigari tot o sa mai ramai. Nu puteam sa-mi beau cafeaua fara tigara, asa ca ma imbrac repede si ma duc jos sa-mi iau un cartus. Nici bine nu ies din casa scarii ca ma trezesc luat pe sus de 2 barbati destul de bine facuti. N-am putut sa ma impotrivesc. Ma zbateam degeaba. Sunt bagat repede intr-o Alfa Romeo, ceva mai veche, care pleaca in tromba. - Ce se intampla ?! Cine sunteti ?! Ma gandeam ca poate e un cosmar, poate de fapt nu ma trezisem. Cei 4 barbati care erau in masina nu-mi dadeau niciun raspuns. Erau toti nebarbieriti si cu glugi trase pe cap, ca rapperii. Parasisem deja cartierul meu si eram in dreptul Carrefour-ului, pe Calea Bucuresti. - Unde ma duceti ?! In continuare nu primeam niciun raspuns. Deja incepea sa-mi fie frica pentru viata mea. Realizam acum ca nu era niciun vis, m-as fi trezit de mult... Masina face dreapta si intra in cartierul Noua. Era clar, aici vroiau sa ma aduca. Dupa Noua, nu mai e nimic... Doar padurea. "Aoleu, padurea. Daca ma duc in padure ? ". Totusi, observ ca incetinim si intram pe o straduta, necunoscuta mie pana atunci. Si parcam. Sunt scos din masina, sunt tras si chiar bruscat. Ceea ce mi se parea inutil, doar renuntasem sa ma mai impotrivesc de ceva timp. - Hai ! Se auzi vocea unuia dintre ei. Intram intr-un bloc sinistru, urcam vreo 2 etaje si intram intr-un apartament. Mirosea ingrozitor a fum si a caine, desi nu vedeam sau auzeam niciun caine. Mobila era veche, atat cat era, peretii erau crapati si mizeria era de nedescris. Sunt dus in ceea ce cred ca trebuia sa fie sufrageria, iar in fata mea aparu un gras, ras in cap si barbos, la vreo 40 de ani. - Buna dimineata, domnule ! mi-a spus cu o voce prietenoasa, de parca ne-am fi stiut de-o viata. - Buna dimineata ?! Cine sunteti si ce vreti ?! l-am intrebat, tremurand incontrolabil. - De ce tremurati ? Nu aveti de ce sa va fie frica. Nu ma linisteau deloc aceste vorbe. Mi se parea totusi ciudat ca nu-mi vorbea la pertu. - Sa nu-mi fie frica ? Mi se pare mie sau tocmai am fost rapit ? - Rapit ? Nu, nicidecum. Ati fost adus aici sa vorbim. - Despre ce ? Tot nu mi-ati raspuns cine sunteti. Era clar in mintea mea ca trebuia sa aiba o legatura cu banii pe care tocmai i-am castigat. Reusisera sa afle si ei, la fel ca ziaristii aia, ca eu sunt "marele castigator de la loto". Ma gandeam ca sunt "valutistii din Noua" despre care tot auzeam la televizor atunci cand eram mic. Dar nu mai auzisem nimic de ei de multi ani, credeam ca disparusera. - Despre afaceri. Numele meu n-are nicio importanta. - Faceti parte cumva din mafie ? Intrebarea mea a starnit hohote de ras. Toti cei 5 care erau cu mine in acea camera odioasa se amuzau copios. - Mafie ? Unde te crezi ? In Sicilia ? Ia spune, vrei ceva de baut ? Poate te mai relaxezi, tinere. - Nu, nu vreau nimic. - Auzi ? Hai sa nu mai pierdem vremea ! O sa-ti spun direct: stim ca ai bani si nu ni se pare corect sa ii tii doar pentru tine. Omul trebuie sa-si imparta averea cu cei din jurul sau, nu ? Asa ne invata si Bibilia... - Bani ? De unde sa am eu bani ? - Auzi, copile, nu fa pe prostu' cu mine ca stricam prietenia ! Prietenia ? Am mai auzit eu termenul asta folosit aiurea, dar parca de data asta era mult mai mult decat atat. Stim ca ai castigat 4 milioane de euro la loto, ca nu suntem prosti. - Nu chiar 4... - Ma rog, uite cum facem. Banuiesc ca te-ai bagat in afaceri sau o vei face in curand...Deci suntem amandoi oameni de afaceri. Treaba sta in felul urmator: 50.000 acuma si 5.000 pe luna de-acum incolo. - Ce ?! Pentru ce ?! - Cum pentru ce ? Tu crezi ca esti de capul tau in Brasov ? Crezi ca e tarlaua lu' tac'tu ? - Deci imi cereti taxa de protectie ? - Spune-i cum vrei. Nu ma intereseaza. - Deci sunteti mafioti pana la urma. Sau, ma rog, interlopi. - Ce mafie, ba ? Ce interlopi ? E o lume a barbatilor... a oamenilor de afaceri. - Pai si daca va dau banii astia, voi ce-mi oferiti in schimb ? Protectie ? - Da, bineinteles. (râde) - Aha, clar. Pai si daca mai vin pe la mine niste "oameni de afaceri" ca dumneavoastra si imi cer acelasi lucru ? - A, nu ! Sub nicio forma. Asta iti garantez. Adevarul e ca garantia unor astfel de oameni este foarte pretioasa... - Ce sa zic... se pare ca n-am de ales. - Nu, n-ai ! - Totusi nu va e frica ca ma pot duce la politie ? Adica nu m-ati legat la ochi, stiu adresa... v-am vazut fetele... Nu stiu de ce le-am zis lor asta, dar curiozitatea era prea mare, mi se parea totul atat de dubios... - Ce sa faci ?! Din nou, hohote de ras. - Sa chem politia, sa le spun tot. - Pe cine sa chemi, ma ? Pe politia ?! (râdea cu pofta) Daca ai nevoie de telefon, uite-l aici. Nu stiu daca era doar un bluf, dar nu aveam de gand sa dau "call". Uite, el e Virgil. Si mi-l arata pe soferul masinii care ma adusese acolo. El va veni maine dupa bani, dupa cei 50. Si tot el va veni luna de luna sa colecteze banii. O sa te sune el sa-ti spuna unde sa va intalniti. Acuma gata, valea ! Mi-a facut placere.

Ma trezesc dimineata, ma ridic din pat incet, sa nu o trezesc pe Andreea si ma pregatesc sa plec la birou. Nu mai fusesem de mult, vroiam sa ma pun la curent cu ce a mai facut Adi. In plus, eram curios sa-l cunosc pe proaspatul director sportiv, Iuliu Andrasi. Nu l-am mai chemat pe Marian, am considerat ca nu avea rost din moment ce de la blocul meu la birourile pe care le inchiriasem nu erau decat vreo 500 m. M-am dus totusi cu masina. Cand am ajuns acolo, Adi tocmai isi savura cafeaua alaturi de Andrasi. - Buna dimineata ! le spun si dau mana cu amandoi. Ma bucur sa va cunosc, domnule Andrasi. Sper sa facem treaba buna impreuna. - Si eu ma bucur. Sunteti mai tanar decat ma asteptam. Mi-a spus vizibil mirat. Dar tineretea e intotdeauna un avantaj ! Am stat de vorba putin cu cei doi si pot spune ca Iuliu mi-a lasat o impresie buna. Parea om serios, dar si cu simtul umorului. La un moment dat, s-a scuzat si ne-a spus ca ne lasa singuri, astfel ca am putut vorbi mai pe sleau cu Adi. - E ok Andrasi asta, nu ? Il intreb pe Adi sperand sa nu fie doar impresia mea. - Daa... Bine, eu stiam, toti mi-au vorbit frumos de el. - Bun. Ia zi, ce ai mai facut ? Unde ne aflam ? - Pai ce sa fac, din punct de vedere legal am cam terminat tot. M-au ajutat cu partea juridica cei care lucreaza si pentru FC Brasov. Sunt singurii juristi specializati pe probleme sportive din Brasov. Si nici nu sunt scumpi... - Deci ? Metromul a inviat oficial ? E in liga a IV-a sezonul urmator ? - In principiu, da. La vara sunt anuntate oficial componenta ligilor si tot. Dar indeplinim toate conditiile. - Bun, sa vedem acum ce jucatori reusim sa strangem. Si mai ales ce antrenor alegem. - Jucatorii tot la vara va trebui sa-i semnam. Sa vedem ce jucatori liberi vor fi, ce jucatori nu o sa mai aiba loc pe la alte echipe... Nu prea avem ce face pana atunci. Am vorbit cu un impresar, cunostinta de-a mea, Dumitru Sitaru il cheama, si a spus ca ne va ajuta sa gasim niste jucatori. - Foarte bine, inseamna ca rotile s-au pus in miscare ! Ma entuziasmasem putin, vedeam cum incet-incet clubul incepe sa prinda contur si visul meu incepea sa intre in sfera realitatii. Imi suna telefonul, un numar pe care nu-l cunosteam, cu prefix de Bucuresti. Raspund... era o ziarista de la "Libertatea". Ma grabesc sa-i spun ca gresise numarul. Era deja al treilea astfel de telefon pe care-l primeam. Imi aminteam cum cei de la loterie ma asigurau ca imi va fi respectat anonimatul... Desigur ca nu i-am crezut, dar recunosc ca aveam totusi o speranta naiva ca se vor tine de cuvant. - Auzi, nu vreau sa-ti faci sperante aiurea, dar am auzit niste zvonuri... Continua Adi discutia. - Ce zvonuri ?! Il intreb repede, cu interes. Sigur e ceva de bine, altfel nu mi-ar fi zis ca nu vrea sa-mi fac sperante. - Se aude ca primaria vrea sa cam scape de echipa de fotbal, sau macar sa fie ajutati de un investitor. - Echipa primariei ? SCM Brasov ? Pai si de ce ne-ar interesa pe noi ? - Pai cum de ce ? - Pai nu sunt tot in liga a IV-a ? Plus ca eu vreau sa conduc clubul cum vreau eu, nu vreau sa se bage altii, cu atat mai putin primaria. - Au sanse la promovare. Mari chiar. Conduc detasat seria lor acum, sunt practic deja castigatori. Bine, mai trebuie sa joace un baraj dup-aia... - Prea complicat. Nu stiu ce sa zic. Nu-mi suna bine deloc. Eram putin dezamagit. Pentru asta "sa nu-mi fac sperante"? - Gandeste-te mai bine. Cel mai probabil o sa obtina un loc in liga a III-a. Si poate ne vor ajuta si financiar sau cu stadionul... - Da, cum sa nu... sa ne ajute. Astia numa' sa ia stiu. Si-apoi noi n-avem nevoie de bani.

Ce-aveti toti cu Andreea ? Bine macar ca Mimo crede ca e o miscare benefica.

Era o seara placuta de sfarsit de aprilie, iar eu ma hotarasem sa o scot pe Andreea la o cina in oras... Ne-a dus Marian, soferul si bodyguard-ul meu proaspat angajat. Facuse aproape 10 ani de kickboxing, dar acum se axase mai mult pe shaorma si bere. Am ajuns la restaurantul "Poarta Schei", un local nou aparut, intim (cred ca avea vreo 30 de locuri) si despre care auzisem lucruri bune. Si intr-adevar, n-am fost dezamagit. Cand am intrat inauntru m-au izbit eleganta, rafinamentul, tablourile... Am avut impresia ca ma aflu intr-un restaurant parizian de la inceputul secolului 20 sau poate chiar mai devreme. - Frumos, nu ? am intrebat-o pe Andreea, cu un usor entuziasm. - Da, da. Hai sa ne asezam. Ea nu parea sa-mi impartaseasca admiratia pentru ceea ce mie mi se parea o adevarata oaza a romantismului. - Ce ? Nu-ti place ?! - Ba da, ti-am zis ca da, e frumos. Nu parea deloc convinsa. Dar mi-am adus aminte ca Andreea era, pana la urma, o fata simpla, de la tara, ceea ce ar fi putut explica de ce nu apreciaza acest restaurant elegant si cu un usor aer vetust. In fine, am trecut peste acest moment si am comandat o sticla de Chateau Revelette Rose. La nimereala, recunosc. Ce sa stiu eu de vinuri ? Sau Andreea ? - Cat de misto ! Ai bodyguard acuma, ia uite-l cum vegheaza asupra ta... Si Andreea mi-l arata cu ochii pe Marian, care se asezase la o alta masa. - Misto ? Mie mi se pare mai degraba ciudat. Sa am tot timpu' unu' dupa mine... sa ma simt mereu urmarit. - Ce vrei ? Trebuie sa ai bodyguard acum. Eu chiar ma gandeam ca poate unul nu e de ajuns. - Da, bine... N-ai vrea sa-mi iau si un papamobil din-ala ? - Bine, bine, lasa asta. Mai bine zi-mi ce te-a apucat de m-ai scos la cina in oras... - Ce sa ma apuce ? N-are voie omul sa-si scoata prietena in oras asa, fara motiv ? - Normal ca are, dar nu te cred ca m-ai invitat aici fara motiv. - M-ai prins, vreau sa te imbat si dup-aia sa profit de tine. - (râde) Stii ca nu trebuie sa ma imbeti... - Bine. Atunci, daca esti asa nerabdatoare sa afli, o sa-ti spun. Poftim... Scot din buzunar un breloc cu cele doua chei de la apartament si o cartela de interfon. - Ce-i asta ? - Inelul de logodna ! Tu nu vezi ce sunt ? Vreau sa te muti cu mine. - Oau, m-ai luat cam prin surpindere. - Da ?! De ce ? - Pai nici o luna n-a trecut de cand ne-am reintalnit... - Pai si ? Tre' sa treaca un anumit timp standard sau ce ? Asa ai citit tu prin prostiile alea de reviste ale tale ? Ii puneam toate aceste intrebari pe un ton linistit, caterincos... Nu mi-era frica de aceasta ezitare a ei, ba chiar ma bucura intr-un fel. Ma gandeam ca ar fi acceptat fara sa stea pe ganduri daca urmarea doar banii mei. - Nu. Doar ca nu ma asteptam. - Auzi, nu stiu daca tu mai tii minte... Imi aduc aminte de o seara in care stateam pe malul Oituzului, ne uitam la reflexia stelelor in apa si tu m-ai luat in brate si m-ai intrebat: "Vrei sa fugim amandoi in lume ?" - Da, stiu. Si tu ai inceput sa razi. - Ce vroiai sa fac ? Era o intrebare destul de stupida daca stai sa te gandesti... - Pai eram suparata pe lume atunci, vroiam sa scap de toate... - Ce sa zic, saraca de tine. De fapt dramatizai aiurea, avusesei si tu o cearta cu taica-tu... In fine, nu asta era ideea. - Care e ideea ? - Ideea e ca te intreb eu pe tine acum: Vrei sa fugim amandoi in lume? - Pai cum sa fugim ? Nu era vorba sa ma mut cu tine ? - Draga de tine... In fine, deci te muti cu mine sau nu ? - Da, pui. Ma mut.

Ma bucur ca-ti place. Cred ca ar trebui facut un buton "Citesc cu placere" pentru sectiunea de story-uri.

Dupa inca o saptamana, lucrarile la apartament erau gata. Cand am intrat pe usa, am avut sentimentul ca gresisem adresa. Totul era schimbat... M-am bucurat insa ca imi terminasem exilul, chiar daca fusese un exil luxos la un hotel de 5 stele. L-am sunat pe Irinel sa-i spun sa vina sa vada si el apartamentul si sa-l "udam". Dupa nici un sfert de ora era la mine. - Cristos a-nviat ! ( mai era ceva timp pana la "Inaltare" ) - Da, da, merry Cristos si tie... - Bai, deci da ! Asa da ! Poti spune acum ca ai cel mai tare apartament de pe scara ! Isi exprima el admiratia. - Adevarul e ca era si greu de depasit concurenta... - Ba, stii doar ca Oncescu facuse niste lucrari ca lumea... Oncescu era vecinul care statea sub mine si care venise de cateva ori la mine la usa sa-mi spuna sa-mi dau apa din balcon ca "i se strica lucrarea!". Inainte aveam balconul neinchis, asa ca la o ploaie mai zdravana insotita de un vant defavorabil, balconul mi se inunda. - Cred ca l-am facut si pe el acum, da. - Oricum, bani risipiti... Puteai sa-ti iei lejer o vila si traiai si tu ca patronii. - Puteam, dar stii ca mie mi-e lene de schimbare. Plus ca ma leaga atatea amintiri de apartamentul asta... - Pai n-am spus sa-l vinzi. Pastrai si apartamentul si iti cumparai o vila. In fine... - Da, deocamdata aici o sa stau. Mi-a gasit Adi si o menajera, care o sa vina o data la doua zile... - Maica-ta s-a mutat, gata ? - Da, de mult... Deja azi s-a dus cu bunica-mea la Targu Mures pentru operatie. - Doamne-ajuta ! Vezi ba cat de mult inseamna banii. Nu castigai tu la loto, se chinuia saraca femeie... Dupa o scurta pauza de meditatie, am schimbat subiectul. - Ia zi, ma. Ce-ai mai facut ? Ce-ai facut cu banii aia pe care ti i-am dat ? - Imediat s-au dus... Prima si prima oara m-am dus la curve. - Normal, era de asteptat. De cand ziceai... - Si de restul mi-am reparat Aveo-ul ca stii ca aveam ceva probleme. - Da, da... Ba, cand mai ai nevoie, imi zici. Si se rezolva. - Da ma. Doar nu mi-o fi rusine. Auzi, cu Metromul ce-ai mai facut ? - Mai nimic. Se ocupa Adi de acte. A infiintat el o societate, p**a mea, nu stiu exact. Stiu ca acuma se ocupa sa inscrie echipa in liga a IV-a. - Pai si antrenori, jucatori... de unde-i luati ? - Fii atent aici. A vorbit Adi cu Gabi si asta i-a zis sa-l ia pe Iuliu Andrasi ca cica Andrasi acum lucreaza ca jandarm, e vai de capul lui. Gabi era director sportiv la FC Brasov si fusese jucator la Metrom aproape 10 ani. Am vrut sa-i ofer aceeasi functie la Metrom, dar m-a refuzat, spunand ca ii e dator lui Nicolae si nici n-ar vrea sa dea Liga I pe Liga a IV-a, chiar daca-i dadeam un salariu mai bun.Ii era dator lui Nicolae pentru ca acesta il adusese director sportiv direct din Italia, acolo unde a lucrat in constructii, dupa desfiintarea Metromului.Ne-a promis totusi ca ne va ajuta. - Andrasi I sau II ? - Nu stiu, ala mai mic, banuiesc ca II. - Ala care a jucat la FC Brasov ? - Da ma, amandoi au jucat la Brasov. - Pai si ce sa faci cu ala ? - Director sportiv. Iti dai seama ca ar fi o lovitura. - Pai nu stiu ce lovitura daca lucreaza ca jandarm acuma... - Baaa, are sute de meciuri pentru FC Brasov, in prima liga. E unul dintre simbolurile fotbalului brasovean. - Pai bine, bine, dar de ce e jandarm ? - Nu i-a dat nimeni nicio sansa si antrenor n-a vrut sa se faca desi a avut propuneri destule. - Bine, ma. Ia-l atunci. Pai bun, asta va fi director sportiv. Dar jucatori, antrenori ? - Cautam, cautam. Eu as prefera tot brasoveni, poate chiar ex-jucatori ai Metromului. - De ce ? Vrei sa aiba spiritul Metromului in ei ? Sa joace cu sufletul ? Ti-e frica de mercenari ? - Da, da... Foarte amuzant...ce sa zic.

Doar nu putea fi 3310... Ala m-ar fi omorat si nici nu s-ar fi facut bucati.

Trecusera 2 saptamani de cand mi-am incasat banii. Viata mea incepea sa se schimbe vizibil. Locuiam intr-o camera de hotel, la Ramada, asta pentru ca apartamentul meu trecea printr-un proces de renovare si modernizare. Imi cumparasem si o masina, un VW Tiguan 2.0 TDI, la recomandarea lui Adi. Si Adi se pricepea la masini, nu ca mine, doar schimbase pana atunci vreo 30 (in vreo 10 ani!). I-am spus doar ca vreau un SUV, sigur si negru. Mi s-a parut tot timpul aiurea sa ma intereseze detalii tehnice despre Ferrari, de exemplu, cand stiam ca de-abia am bani sa merg cu autobuzul. Si permisul de conducere mi l-am luat la 18 ani pentru ca “e bine sa ai “, dar stiam ca nu voi avea bani sa-mi cumpar o masina atunci. De altfel, nu mai condusesem de la examenul pe care l-am dat atunci, asa ca mi-a fost greu sa ma acomodez, la inceput, cu Tiguanul. Bine macar ca facusem scoala de soferi pe un Logan Diesel. Aveam de gand totusi sa-mi iau un sofer, doar imi permiteam… Lucrurile cu Andreea mergeau din ce in ce mai bine. Evident, banuiam ca banii joaca un rol important in aceasta privinta, dar nu eram convins. Doar ne iubisem si-n trecut, cand eram un sarantoc. Si oricum, nu o puteam invinovati cu nimic. E firesc pentru o femeie sa vrea sa se simta protejata, chiar si financiar. Eu eram fericit ca imi era alaturi… ca o puteam privi in ochii ei albastri, ca ii puteam vedea zambetul si ca ii puteam auzi râsul. In fiecare seara. De asemenea, imi placeau momentele in care o tachinam ca s-o vad apoi enervandu-se. Simteam ca parca ma joc cu focul… si asta pentru ca se transforma intr-un fel de felina si nu puteam sti de ce e capabila. De altfel, intr-una din serile trecute stateam amandoi culcati in pat. Si mi-am propus s-o enervez. Ii raspundeam “in doi peri” la intrebari, faceam misto de ea… Iar ea avea obiceiul sa-mi dea palme, in joaca, atunci cand ma comportam in modul acesta. Doar ca acum i-am blocat mana, i-am prins si cealalta mana si m-am urcat deasupra ei, stand pe mijlocul ei firav. O imobilizasem practic, nu putea sa-si miste nici picioarele, nici mainile, iar gura i-am inchis-o cu gura mea. Se impotrivea, se zbatea, era rosie toata de nervi, era frustrata de neputinta ei… I-am dat drumul pana la urma si am fugit spre celalalt colt al camerei. Ma asteptam la ce e mai rau. A luat telefonul de pe noptiera (cel pe care tocmai i-l cumparasem) si mi l-a azvarlit direct in cap. Am vrut sa ma feresc, dar pur si simplu n-am avut timp din cauza vitezei cu care a fost aruncat. Bineinteles, telefonul s-a facut bucati si eu m-am ales cu un cucui serios. Dar am inceput amandoi sa radem si sa ne imbratisam, iar eu i-am soptit la ureche ca o sa-i iau alt telefon. In ceea ce priveste Metromul, lucrurile mergeau destul de greu. Pentru moment, inchiriasem doua birouri chiar in interiorul unei cladiri aflate in Parcul Industrial Metrom. Acesta luase nastere in anul 2003, dupa decaderea uzinei Metrom. Acum, in parc erau peste 15 firme care produceau de la mediacamente pana la mobila si termopane. Am fost surprins sa aflu ca exista si SC Metrom SA printre aceste firme. E drept, acum era redusa la o singura sectie si producea doar table si benzi de cupru. Si ce fabrica importanta fusese ! In anul 1923 a fost infiintata la Brasov, de catre niste austrieci, o companie sub numele de "Farola" pentru fabricarea de sarme, cabluri, table de cupru folosite in principal la motoarele utilajelor cailor ferate. Apoi, in anul 1935, tot la Brasov, a fost infiintata prima fabrica metalurgica din Romania, sub numele de "Metrom". Echipa de fotbal Metrom Brasov a fost infintata in anul 1937 sau pe-acolo, pentru ca nu se poate sti sigur cu adevarat. In anul 1948, cele doua companii, "Farola" si "Metrom" au fuzionat, formand SC Metrom SA, care se pare ca mai exista si azi. In perioada sa de glorie, uzina avea mii de angajati si producea diverse motoare (pt. drujbe, pt. motociclete, pt. masini de tuns iarba etc. ), dar mai important, producea armament. ( deci Metromul era de fapt "Arsenal de Romania", nu Steaua lu' Gigi) In 2003 insa, fabrica a decazut si au fost dati afara mii de oameni, iar odata cu acestea s-a desfiintat si echipa de fotbal. Dar lucrurile aveau sa se schimbe acum...