Jump to content

Welcome to FMRo Forum - Football Manager Romania

Welcome to the official forum of the Romanian Football Manager community.

Like most online communities you must register to view or post in our community, but don't worry this is a simple free process that requires minimal information for you to signup. Be apart of FMRo Forum - Football Manager Romania by signing in or creating an account.

  • Start new topics and reply to others
  • Subscribe to topics and forums to get email updates
  • Get your own profile page and make new friends
  • Send personal messages to other members.

If you don't want to create an account on our forum, you are free to join us on our other social media accounts:

- Facebook Page: https://www.facebook.com/FMRo.ro

- Facebook Group: https://www.facebook.com/groups/fmromania

- Twitter: https://twitter.com/fmro

- Discord: https://discord.com/channels/703942749522755616/703942749992517655

- Instagram: https://www.instagram.com/fmro.ro/

- Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCgZCAQazHOyY_9nMspXLnvg

IMPORTANT: In order to complete your registration, a valid e-mail address is required, since we will be sending you there an activation link.


The Road to World Cup 2022


Recommended Posts

  • MentholBoy

Martie 2021.

După atâta COVID şi carantină se arată soarele şi pe strada fotbalului nostru, finalul lunii aducând debutul tricolorilor în preliminariile europene pentru Cupa Mondială din Qatar. Grupa? Nici prea prea, nici foarte foarte, cu Italia şi Danemarca, plus Albania şi Estonia. Misiunea? Să terminăm în primele două, pentru a prinde cel puţin play-off-ul, pentru că drumul spre Qatar e mai complicat ca niciodată.

Europa are 13 locuri asigurate, pentru care se va bate inclusiv campioana mondială Franţa. Avem 10 grupe de calificare (România fiind în ultima), din care se vor califica direct ocupantele locului 1.

În schimb, ocupantele locurilor 2 o vor avea grea, pentru că vor trebui să treacă prin furcile caudine ale unui play-off cu semifinale şi finale Şi nu singure, ci împreună cu cele mai bine două clasate câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor care s-au clasat mai jos de locul 2 în preliminariile europene ale Cupei Mondiale. Câştigătoarele celor şase semifinale (se vor juca într-o singură manşă) se vor califica în finale, iar cele trei câştigătoare ale acestor finale vor merge la Mondiale.

Primele meciuri? 24 şi 27 martie, primul în Albania, apoi la Bucureşti cu Italia. Avanti popolo!

j5jxbab3mgbhkdazymd8.jpg

 

 

 

Link to comment
Share on other sites

  • MentholBoy

Prima provocare pentru noua campanie de calificare a fost în mod clar poarta naţionalei. 2020 s-a terminat ca în realitate, cu Tătăruşanu retras de la naţională, după a 75-a selecţie, cu două mai multe decât în realitate. Partea pozitivă a fost că, spre deosebire de realitate, ultimele cinci meciuri din campania anterioară au consemnat prezenţa constantă la lot a lui Ionuţ Radu, deşi acesta a prins rădăcini pe banca de rezerve a lui Inter, în timp ce al treilea portar a fost meci de meci Florin Niţă, aşa că situaţia din primăvară nu era atât de disperată pe cât se părea.

Parcursul din campania anterioară nu ne-a adus calificarea la Euro 2020(1), fiind eliminaţi în semifinalele play-off-ului de către Bulgaria, deşi am avut superioritate numerică în ultimul sfert de oră. În schimb, în Liga Naţiunilor am terminat pe trei, deşi am fost la egalitate de puncte cu Austria şi Norvegia, dar bănuiesc că s-a mers pe principiul meciurilor directe, acolo unde am avut un egal şi o înfrângere cu Austria şi o victorie şi un egal cu Norvegia. După cum se vede şi din programul meciurilor, un egal în ultimul meci din grupe, cel cu Austria, ar fi fost aur curat şi ne-ar fi dus pe locul 1.

20201128110912_1.jpg

Meciurile din toamna lui 2020 au adus câteva nume neaşteptate la naţională, atât printre titulari, cât şi printre rezerve. Dacă prezenţa lui Florinel Coman în dubla cu Irlanda de Nord şi Austria a fost o normalitate, în schimb apariţia lui Alexandru Păun în primul 11 în ambele partide a fost oarecum inedită. O surpriză absolută a fost convocarea lui Vînă, care pe final de meci în ambele dueluri, iar la capitolul promovări de la U21 au apărut Florin Ştefan şi Olaru, primul folosit pe parcurs doar cu Irlanda de Nord, iar al doilea în ambele meciuri. Ar mai fi remarcat revenirile în lot ale lui Benzar şi Băluţă.

20201128121342_1.jpg

Barajul cu Bulgaria i-a adus convocarea lui Florin Tănase, dar nu şi intrarea pe teren, lucru rezolvat în eşecul cu Norvegia, unde a fost titular alături de Vînă. Amicalul cu Portugalia a adus nişte feţe noi la naţională, cu Ianis Hagi titular şi Mitriţă revenit în primul, surprizele absolute fiind Roland Niczuly ca al treilea portar şi Raţiu ca fundaş dreapta pe final.

20201128125705_1.jpg

Meciul cu Norvegia a fost unul perfect pentru Tătăruşanu, care a avut de lucru şi din cauza defensivei inedite, cu Raţiu (modest) şi Burcă titulari şi artileria grea intrată pe final, când s-a dat şi golul victoriei.

20201128130152_1.jpg

Din păcate, finalul de 2020 nu a fost cel sperat, Austria primind o mână de ajutor din partea AI-ului, care a optat pentru o pereche de fundaşi centrali inedită Băluţă - Nedelcearu, cu Manea şi Camora pe benzi, în timp ce vârf împins a fost Drăguş! Bomboanele de pe coliva naţionalei au fost puse de AI prin efectuarea a doar trei schimbări, dintre care una la pauză şi una după aproape o oră de joc şi ţinerea pe bancă a unor jucători precum Alibec şi Florinel Coman, because fuck logic.

20201128130720_1.jpg

În episodul viitor va începe drumul propriu-zis spre Mondialul din Qatar, felul principal al meniului fiind luna martie, cu deplasări în Albania şi Danemarca, aşezate în jurul unei farfurii pline cu paste de la mama lor pe Arena Naţională

20201128125005_1.jpg

Link to comment
Share on other sites

  • MentholBoy

Aşa cum spuneam şi mai devreme, problema portarului nu a fost atât de dramatică pe cât mă aşteptam, cei trei aleşi pentru tripla din martie fiind Ionuţ Radu, Niţă şi Bălgrădean, nişte alegeri mai mult decât pertinente. La nivel de jucători de câmp, pentru această primă acţiune, AI-ul a avut o singură fantezie, Căpăţînă, care a fost titular în primele două meciuri (cu prestaţii decente) şi apoi intrat pe parcurs în duelul cu Danemarca.

Tactica României, un 4231 WIDE. în care punctele fixe au fost de fiecare dată Ionuţ Radu, Chiricheş, Răzvan Marin, Mitriţă şi Puşcaş, cu menţiunea că "americanul" a jucat în primele două partide ca AMC şi în a treia ca AMR. Benzar, Bălaşa şi Coman au prins două meciuri ca titulari, însă cele mai mari probleme au fost la fundaşul stânga şi închizătorul de lângă Răzvan Marin. Pe stânga s-au perindat Bancu, Manea (?!?!) şi Toşca, în timp ce la mijloc au prins câte un meci ca titulari Cicâldău, Băluţă şi Păun.

Primul examen a fost cel cu Albania, într-un meci în care am tras de două ori mai mult la poartă decât ei, dar doar 25% au fost pe poartă. Singurul albanez din curtea Barcelonei, deşi la cât a jucat la ei aş putea spune de pe strada din faţa curţii, onor Manaj, a deschis ostilităţile pe tabelă, dar inspiraţia lui Rădoi de a-l băga pe Stanciu în locul lui Căpăţînă după doar 37 de minute de joc a dat roade şi la pauză s-a intrat la egalitate. Inspirat a fost şi după pauză, când l-a băgat pe Păun în locul lui Mitriţă (btw, din ce văd eu Păun joacă AMC la naţională) şi acesta a dat golul victoriei la un sfert de oră de la intrare.

20201124140641_1.jpg

Meciul cu Italia a fost unul care va fi greu de uitat, cu un Ionuţ Radu într-o formă de zile mari (nota 8,9). Tănase i-a luat locul lui Coman în formula de start, iar Băluţă lui Cicâldău, dar surpriza maximă a fost Manea ca şi fundaş stânga, pentru că Bancu şi Toşca doar rezerve din motive care mă depăşesc. Evident că a luat cea mai mică notă din primul 11, alături de Răzvan Marin - care a fost schimbat devreme (minutul 35!) cu un Cicâldău foarte modest, nota 6. Noroc că restul defensivei a funcţionat ceas, aşa că italienii au fluierat a pagubă, după ce le-am şi tras preşul de sub picioare încă din minutul 3, prin Puşcaş.

20201124140624_1.jpg

Cum două fără trei nu se poate, a urmat şi victoria cu Danemarca, în care Ionuţ Radu a fost din nou PoM. După experimentul eşuat cu Manea pe stânga, Răd-AI-ul a decis că Toşca are şi el dreptul la o încercare, la fel ca şi Păun în rol de DM, ultimul făcând un meci foarte bun în tandem cu Răzvan Marin, care a şi deschis scorul în minutul 10. Stanciu a făcut 2-0, iar Eriksen a blocat tabela la 2-1 pentru noi încă de la pauză şi aia a fost. Miraculos, dar AI-ul a strâns din buci până în minutul 75, când nu l-a mai răbdat mouse-ul şi a făcut o triplă schimbare, după care le-a mai făcut pe restul rămase, una după alta, în următoarele patru minute, e drept ultima forţată de accidentarea lui Bălaşa.

20201124140606_1.jpg

Aşa că România a intrat în concediu până în toamna lui 2021 cu o tolbă plină de puncte, tronând pe primul loc al grupei de calificare. Singurul intermezzo până la reluarea preliminariilor a fost un amical câştigat la limită cu Armenia, în care Niţă a prins şi el minute sub tricolor. Noutăţile absolute pentru acest meci au fost apariţia lui Panţîru direct în primul 11, fiind chiar integralist şi intrarea lui Costache pentru ultimul sfert de oră. Bonus, au revenit în lot Man şi Niczuly, ultimul neprimind încă botezul în tricoul naţionalei mari.

20201128142146_1.jpg

 

Link to comment
Share on other sites

  • MentholBoy

Septembrie 2021, un singur meci programat, cel cu Albania, care aduce alte noutati la lot. Ionuţ Radu nu a mai prins lotul, plătind tribut lipsei de meciuri de la echipa de club, în locul său reapărând Bălgrădean. Marius Marin şi Virgil Ghiţă au fost chemaţi în premieră sub tricolor, primul debutând în tricoul echipei mari, după ce a început meciul pe bancă.

Ca şi în ultimele două meciuri oficiale ale tricolorilor, cel mai bun om a fost apărătorul buturilor, eroul fiind de această dată Niţă, ales ca titular în absenţa lui Ionuţ Radu. Revenind la meci, am deschis scorul prin Puşcaş, după 20 de minute, dar am fost egalaţi imediat, culmea, marcatorul golului albanezilor fiind, ca şi în tur, un alt fost junior al Barcelonei, Iván Balliu. De remarcat că fundaşul de 29 de ani a reprezentat la juniori Spania, fiind născut în Catalunia, dar în 2017 s-a declarat pentru Albania, pe filieră parentală şi patru ani mai târziu şi-a găsit să marcheze primul său gol la naţională fix în poarta noastră.

20201124140542_1.jpg

Intrările lui Keşeru şi Cicâldău în ultimele 20 de minute au schimbat faţa jocului, primul reuşind golul victoriei când mai rămăseseră patru minute din timpul regulamentar de joc. Aşa că la final de septembrie, aveam patru victorii din patru posibile şi play-off-ului era ca şi asigurat, însă speranţele erau de mai bine, cu două duble rămase de jucat. Urmau octombrie cu meci acasă contra Estoniei şi deplasare în Italia şi apoi un noiembrie cu un ultim examen greu, acasă cu Danemarca şi apoi o deplasare în Estonia, care nu ar fi trebuit să ne pună probleme.

Link to comment
Share on other sites

  • MentholBoy

Lotul pentru dubla cu Estonia şi Italia a fost în linii mari acelaşi ca în meciul cu Albania, fiind rechemaţi Alibec şi Man, în locul lui Andone şi Raţiu. Până la jumătatea primei reprize lucrurile deveniseră clare, după golurile lui Nedelcearu (6) şi Cicâldău (23), aşa că golul lui Wahl din penalty (82) a mai contat doar pentru statistică.

20201124141727_1.jpg

Meciul cu Italia se anunţa al naibii  de interesant, mai ales că gazdele aveau de luat o revanşă după pizza congelată halită pe Arena Naţională (1-0, gol Puşcaş în minutul 3). Faţă de partida anterioară, au apărut şi două schimbări în primul 11, cu Manea în locul lui Burcă şi Stanciu în locul lui Hagi. Imediat după fluierul de start l-am pierdut pe Man, accidentat şi schimbat cu Hagi, dar ne-am bucurat (prematur) după ce Răzvan Marin a transformat un penalty (28). La patru minute după deschiderea scorului, Cicâldău a fost schimbat după 32 de minute cu Marius Marin şi apoi Ciro Immobile a egalat din penalty (37).

Moment în care Răd-AI-ului i-a rămas o focaccia în gât şi nu a mai putut să proceseze. Aşa că a făcut a patra oprire pentru schimbare, noul intrat Hagi fiind înlocuit cu Alex Păun (39). A urmat un bug de zile mari, pentru că România făcuse deja trei opriri şi nu mai avea dreptul să facă schimbări. Chiricheş s-a accidentat, aşa că AI-ul a zis că noi suntem români şi merge şi a patra oprire, intând Toşca, doar nu era să jucăm în zece. Normal, că a venit imediat şi golul de 2-1 pentru gazde, Belotti profitând de haosul din neuronii AI-ului. Să vă mai zic că a făcut şi a cincea schimbare, la şase minute de la reluare? Keşeru în locul lui Stanciu şi am pierdut trei puncte pe care le-am avut aproape în mână.

20201124143028_1.jpg

Şi uite aşa am ajuns ca din cauza unui eşec provocat de un bug al AI-ului să coborâm pe doi şi să ne dea emoţii pentru calificarea la World Cup 2022.

Link to comment
Share on other sites

  • MentholBoy

Noiembrie, ultimul bal sau cum ne-am calificat direct la Mondiale cu ajutorul altora - cam aşa s-ar putea sintetiza ceea ce s-a întâmplat în ultimele două etape ale lui 2021.

Pe principiul nicio convocare nu duce lipsă de noutăţi, lotul pentru dubla cu Danemarca şi Estonia i-a avut ca noutăţi pe Iulian Cristea şi Adi Petre, primul în locul lui T. Băluţă, al doilea în locul lui Alibec. Reîntors în graţii la FCSB, după ce a marcat de 11 ori pe timpul împrumutului la Cosenza, Adi Petre a prins din nou naţionala, ca urmare a evoluţiilor pe plan intern.

Revenind la meciurile propriu-zise, dacă în privinţa Estoniei nu ar fi trebuit să avem emoţii, în schimb meciul cu Danemarca era pe viaţă şi pe moarte. Iar Răd-AI-ul a pariat pe Iulian Cristea ca titular alături de Chiricheş şi i-a cam ieşit. Cu o apărare în formă bună şi un Niţă excelent între buturi (a fost din nou PoM), nu s-a pus problema eşecului cu Danemarca, însă buzele ne ardeau după cele trei puncte ca la balamuc. Ca niciodată, AI-ul a ţinut cu dinţii de schimbări, dar şi când le-a făcut a dat lovitura. Era minutul 83, când şi-a luat biţii în dinţi şi a zis ce o fi o fi, aşa că a făcut o triplă schimbare cu Stanciu, Mitriţă şi Puşcaş afară, iar Păun, Man şi Keşeru pe teren. Doar trei minute de încălzire i-au trebuit ultimului şi a venit golul izbăvitor.

20201124144731_1.jpg

Link to comment
Share on other sites

  • MentholBoy

A urmat şi ultima rundă, în care doar un miracol ne mai putea trimite la Cupa Mondială direct, altfel drumul nostru iar ar fi trecut prin furcile caudine ale unui baraj. Meciul cu Estonia a început perfect, cu golul din minutul 1 al lui Man, a urmat apoi accidentarea lui Toşca în minutul 4, schimbat cu Bancu şi golul egalizator al gazdelor în minutul 6. Răzvan Marin ne-a readus în avantaj după un sfert de oră, iar finalul de repriză ne-a adus superioritate numerică după eliminarea lui Kaivoja. Din acel moment ne-am relaxat şi nu ne-am mai agita, Puşcaş reuşind golul 3 în ultimul minut de joc.

20201124145422_1.jpg

Urechile noastre erau făcute pâlnie spre Italia, acolo unde speram ca albanezii să ne dea o mână de ajutor. După cum începuse meciul, cu golul lui Chiesa în minutul 5, speranţele noastre erau moarte şi îngropate, dar Cikalleshi a dat lovitura în minutul 57. Italienii i-au aruncat în teren întâi pe Lorenzo Insigne şi apoi pe Sensi, Bernardeschi şi Barella deodată, dar tot degeaba. Au jucat ca o cizmă (hehe) şi aia a fost. Bine, nici albanezii nu au fost senzatie, dacă vă uitaţi la note, dar măcar ne-au calificat la Mondiale :D

20201129120826_1.jpg

20201129120902_1.jpg

Clasamentul final a consemnat esenţialul: mergem la Mondiale după o pauză de 24 de ani!

20201129120745_1.jpg

 

Link to comment
Share on other sites

  • MentholBoy

2022, anul revenirii României la Mondiale, începe cu un amical de primăvară, cu Lituania. Ţinând cont că primele meciuri oficiale vor avea loc de abia în iunie, selecţionerul şi-a permis să arunce un ochi prin alte bătături şi să vadă ce mai e de testat pe la naţională.

Ionuţ Radu a revenit între buturi cu acest prilej, în timp ce Căbuz a primit prima convocare la echipa mare. Lista convocaţilor de la FCSB s-a mărit, ultimilor intraţi, Iulian Cristea şi Adrian Petre, alăturându-li-se Panţîru şi Moruţan. Pe flancul drept a reapărut Raţiu, deşi el joacă (e drept că meci de meci) la echipa secundă a lui Villarreal, în Segunda División B. Dintre noutăţi, Moruţan şi Raţiu au primis primul 11, ultimul fiind integralist, în timp ce Panţîru a intrat în ultimele minute. Păun şi Mitriţă au fost marcatorii celor două goluri în deplasarea din Lituania, ambele în prima repriză, în timp ce gazdele au redus din handicap după o oră de joc, prin Eliosius.

20201129154919_1.jpg

 

Link to comment
Share on other sites

  • MentholBoy

Ultimele două piese din puzzle care vă va ajuta să vă exprimaţi mai uşor alegerile în ceea ce priveşte cei 23 de convocaţi pentru Mondialul din Qatar vin din dubla din luna iunie a anului 2022, când România a debutat în noul sezon din Liga Naţiunilor, într-o grupă cu Ungaria, Ucraina şi din nou Albania. Primul examen al lunii a fost cel de pe teren propriu cu Ungaria, urmat la câteva zile de cel cu Ucraina, în deplasare.

La nivelul portarilor, surpriza absolută a reprezentat-o convocarea lui Hindrich (acum în vârstă de 19 ani), noul titular al CFR-ului clujean, după plecările în masă din vara lui 2021 când Bălgrădean a ajuns în State (DC United), Murariu la Rapid şi Pop în Italia. Ieşit din cărţile naţionalei pare a fi şi Florin Niţă, care acum evoluează în Canada, astfel că cei trei portari din lotul României, la nivelul lunii iunie 2022 sunt Ionuţ Radu, Hindrich şi Căbuz. Ca o paranteză, @ovidiu10 şi @Raulic se pleacă în continuare în draci în State şi Canada, iar mai nou şi în China.

Linia de fund îi are pe benzi pe Manea şi Raţiu pe dreapta, Bancu şi Panţîru pe stânga, cu Nedelcearu, Chiricheş, Burcă, Toşca şi Iulian Cristea ca soluţii pe centru. La mijloc ambii Marin, Răzvan şi Marius plus Alex Păun, Hagi şi Cicâldău sunt prezenţi pe axul central, în timp ce benzi pot juca Nicuşor Stanciu, Fl. Tănase şi Mitriţă. Atacul e alcătuit din Puşcaş, Alibec şi Adi Petre.

Cu acest lot a fost abordat meciul cu Ungaria, în care am reuşit un frumos 2-0, prin golurile lui Puşcaş şi Răzvan Marin.

20201124174521_1.jpg

Din păcate a urmat duelul cu Ucraina, care a început prost, prin accidentarea lui Ionuţ Radu, care i-a prilejuit debutul sub tricolor lui Hindrich. Din păcate, acesta a primit gol după doar 2 minute şi a avut o prestaţie modestă, fiind învins încă o dată şi în repriza secundă. Singurul aspect pozitiv din acest meci a fost că accidentarea lui Ionuţ Radu nu a fost atât de gravă pe cât s-a părut, astfel că va fi disponibil pentru Mondiale, mai ales că a devenit pentru moment prima opţiune în poarta lui Inter, după retragerea lui Handanovic.

20201124174619_1.jpg

Aici se încheie pentru moment povestea noastră, urmând ca de aici să pornim liveul din 1 decembrie, atunci când vom afla pe cine a convocat Răd-AI-ul la Mondiale şi cine va fi câştigătorul unei licenţe de FM 2021.

Nu uitaţi, de la ora 20:21 se deschid "urnele": https://www.fmro.ro/forums/index.php?/topic/15847-name-your-squad-for-the-wc-2022-tournament/

 

Link to comment
Share on other sites

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

×
×
  • Create New...

Important Information

Pentru înregistrarea pe acest forum va trebui să acceptaţi termenele de utilizare a forumului disponibile aici: Terms of Use. Acest forum folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii privind politica de confidenţialitate şi cookies sunt disponibile aici: Privacy Policy