Jump to content

Welcome to FMRo Forum - Football Manager Romania

Welcome to the official forum of the Romanian Football Manager community.

Like most online communities you must register to view or post in our community, but don't worry this is a simple free process that requires minimal information for you to signup. Be apart of FMRo Forum - Football Manager Romania by signing in or creating an account.

  • Start new topics and reply to others
  • Subscribe to topics and forums to get email updates
  • Get your own profile page and make new friends
  • Send personal messages to other members.

If you don't want to create an account on our forum, you are free to join us on our other social media accounts:

- Facebook Page: https://www.facebook.com/FMRo.ro

- Facebook Group: https://www.facebook.com/groups/fmromania

- Twitter: https://twitter.com/fmro

- Discord: https://discord.com/channels/703942749522755616/703942749992517655

- Instagram: https://www.instagram.com/fmro.ro/

- Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCgZCAQazHOyY_9nMspXLnvg

IMPORTANT: In order to complete your registration, a valid e-mail address is required, since we will be sending you there an activation link.


West Side Story


Ita

Recommended Posts

  • Generaţia de Aur

Primul meu contact adevarat cu Caput mundi a fost prin toamna lui 2010, cand am hotarat sa ma mut in superba urbe din centrul Italiei, pana atunci vizitasem Roma in cateva scurte vacante.

roma_zpsxrepwtgq.jpg

Sansa si nu in ultimul rand lipsa banilor pentru o zona centrala cu chirie mai mare au facut sa-mi aleg resedinta spre periferie, in Piazza Cornelia, in vestul Romei, cartierul Montespaccato.

piazza%20cornelia_zpszvbl9bdg.jpg

In fiecare plimbare cu autobuzul de acasa inspre metrou si invers, treceam pe langa o baza sportiva destul de mare in care se zbenguiau ziua copiii, si ale carei numeroase terenuri sintetice, de zgura si iarba naturala, erau seara inchiriate de grupuri de prieteni din cartier care-si reglau rivalitatile in cel mai pur stil italian: cu crampoanele, pe terenul de joc. 

scoala%20fotbal_zpsg3w8hfae.jpg

Curiozitatea m-a facut o data sa ma opresc sa dau tarcoale complexului sportiv, sa-l explorez; pe langa terenurile de sport, baza mai avea un bar cu terasa destul de mare la care parintii stateau la taclale cand isi asteptau odraslele inscrise la scoala de fotbal sa-si termine antrenamentul si la care stateau la panini cu prosciutto si cateva Peroni tinerii care inchiriau terenurile pentru disputele amicale, asta era ritualul dupa fiecare meci. 

teren_zpsxmdy0ltq.jpg

Pe mine palestra cu piscina m-a atras, nefiind un practicant al fotbalului, ci doar un admirator infocat. Mi-am facut abonament imediat, in scurt timp l-am cunoscut pe Salim, ingrijitor la piscina si al miniterenurilor cu iarba naturala. Ca orice marocan care se respecta, era part-time traficant de has - I was sold! Dar, hei, nu eram singurul care baga botu-n borcanul cu miere, tot de la el am aflat ca apartinand de complex exista o echipa inscrisa intr-un campionat regional de amatori, al carei jucatori ii erau in majoritate clienti, cui nu-i place sa mai traga cate un fum dupa efort?!?
Asa am ajuns sa frecventez meciurile echipei locale de pe micutul stadion de cartier. In weekendurile in care Montespaccato juca dimineata si AS. Roma dupa-amiaza sau seara, era sarbatoare, zi plina de fotbal. Ne formam un grup destul de mare si mergeam spre Olimpico, nu era foarte departe si marea majoritate a jucatorilor din cartier erau fani Roma. Salim aducea hasisul si Luca, fundasul dreapta, iarba. N-aveam job, n-aveam valoare, d-aveam iarba cea mai tare, cam asta a fost deviza primului an petrecut de mine la Roma.
Timpul s-a scurs si incet am ajuns sa cunosc toti jucatorii care se perindau pe la club, medici, antrenori, eram amic chiar si cu presedintele si membrii mai vechi ai galeriei. Chaiar si dupa ce m-am mutat din zona in centrul orasului, la doar doua statii de metrou de Coloseum, tot acolo imi faceam veacul in weekendurile in care aveam liber, ajunsesem chiar un fan infocat.

galeria_zpsujk3r1w3.jpg

In vara lui 2014 am venit in Romania, stransesem ceva bani si mi-am permis sa imi iau o vacanta de un an, timp in care, mai mult in gluma, mi-am luat licenta National C, ma gandeam ca intr-o zi ma reintorc in Italia  si poate n-o sa mai fiu nevoit sa-mi reiau jobul stresant de receptioner, pe care il facusem cat am stat acolo, ci poate in gasesc o grupa de juniori pe care sa-i alerg la nenumaratele centre sportive din oras sau din suburbiile Romei. Din pacate am ratat cele mai bune sezoane ale celor din Montespaccato, la sfarsitul sezonului 2014-2015 au terminat pe 5 si in 2015-2016 au fost vicecampioni. Au prins playoff-ul de promovare dar, din pacate, nu au reusit niciodata sa urce o categorie de amatori in piramida stufoasa a fotbalului italian.

echipa_zpsu1wsruoi.jpg

In iunie anul acesta m-am reintors la Roma sa-mi caut un job, banii si vacanta se terminasera. Prima oprire a fost chiar la centrul sportiv din Montespaccato, voiam sa vad care dintre jucatorii pe care ii cunosteam ramasesera la club. In ligile amatoare sunt de obicei miscari masive de trupe intre sezoane, mai ales la cluburile apartinand de orase mari. Unii baieti se lasa de tot, altii isi schimba jobul si resedinta si automat schimba si clubul dar cei mai norocosi reusesc sa urce o categorie si sa semneze contracte de semiprofesionisti. E adevarat, astia sunt foarte putini, ii numeri pe degete.
Am decis sa-mi iau si CV-ul daca tot ajung acolo, aveam nevoie disperata de bani, speram la un job de receptioner al complexului dar adevarul e ca ma multumeam cu orice, ingrijeam si terenurile, eram dispus sa fac curat pe mesele terasei unde-si asteptau soccer moms odraslele, puteam sa fac chiar si pe mascota clubului, orice!

Mascota_zpscotvityl.jpg

Las CV-ul la Miriam, receptionera de la sala; o cunosteam bine pe gagica, era toba de fotbal ba chiar part-time se ocupa si de scouting in cadrul clubului, si ma invart prin preajma pana termina de emis cartela de acces in palestra, simteam ca am nevoie de miscare, cateva sute de ture de bazin pe saptamana nu strica. In timp ca asteptam apare Fabio Bongiovanni, seful clubului de fotbal si actionar la Roma Computer Center, sponsorul principal al echipei; ne cunosteam foarte putin, facea si el parte din grupul cu care mergeam pe Olimpico la meciuri. Nu sunt genul impulsiv care saluta primul si sunt tipul usor de uitat, imi vad de treaba mea, nu ies in evidenta cu nimic, dar spre surprinderea mea, chiar daca au trecut doi ani de cand nu ne-am mai vazut, il vad venind spre mine cu mana intinsa, un "ciao, Michele" vesel, si un zambet larg pe fata.
Din vorba in vorba ajung sa ii spun ca sunt falit, ca am nevoie disperata de un job si i-am intins si lui un CV, ma gandeam ca daca nu am noroc la compexul sportiv, poate macar la firma lui, poate au si acolo nevoie de personal. Norocul ma loveste si mi-a spus ca ma ia serios in considerare pentru o slujba de birou decent platita la secretariatul complexului sportiv, aveau nevoie de cineva care sa se ocupe cu baza de date a salii de sport, mai exact cu clientii ei si eu chiar ma pricepeam la asta, cat am fost receptioner de hotel ajunsesem sa visez Fidelio, cel mai complex soft hotelier care practic facea acelasi lucru, tinea evidenta oaspetilor hotelului.
L-am prins pe Fabio chiar in pauza de masa si, neavand cu cine sa ia pranzul, ma invita la un cotlet de vitel peste strada de stadion, acolo era bisteccheria mea preferata. Nu am putut sa refuz mai ales ca eram noul lui angajat, era cazul sa fiu cat se poate de amabil. Dupa vitel, chiar cand eram la primul pahar de vin care complementa excelent pranzul copios, ajung sa il intreb despre PD Montespaccato si il vad suparat, din echipa care a ratat la mustata promovarile in ultimele doua sezoane, cu un loc 5 si un 2, au ramas doar trei jucatori si Miriam, scouterita care trebuia sa faca selectia. In doua luni era primul meci oficial si nu aveau nici staff si nici jucatori, toti plecasera la mai bine in urma rezultatelor excelente din trecutul apropiat. Clubul era saracut, sponsorizarile scazusera, si chiar daca jucatorii au ales sa plece la alte cluburi tot de amatori, acolo aveau niste avantaje. Mici, dar le aveau! 
Prin curaj si incerc marea cu degetul, ii mai var o data CV-ul sub nas si il arat ca eu aveam licenta nationala C dobandita in Romania si, chiar daca e prima licenta, cu cea mai mica importanta, e ceva oficial, demonstreaza ca stiu cu ce se mananca sportul asta cel putin la nivel teoretic, chiar daca in practica, pe teren, am fost intotdeauna o putoare impiedicata inca din copilarie. Ii explic, in incercarea disperata de a ma agata de un job in staff-ul echipei, ca la curs am invatat intensiv cum se lucreaza cu jucatorii tineri si cel mai bine am iesit la testele pentru motivatie, sunt un Mourinho wannabe in relatia cu jucatorii.

Mihail%20Zburlescu_%20My%20Profile%20Pro


Vinul ne dezleaga limbile si ajungem sa intram in detalii, ii povestesc cum am ajuns sa fac cursurile scolii de fotbal si cum la examenul final a trebuit sa predau o lucrare a carei tema a fost Milanul lui Arrigo Sacchi din perioada '87-'91. Fata i se insenineaza si, spre totala mea surprindere, imi povesteste cum in perioada aia, brescian fiind la origine, facea facultatea la Milano si a prins toate meciurile acelei echipe geniale de pe San Siro. Cand incep sa ii spun despre jocul la offside, marcajul strans dar zonal, pressingul sufocant, urcarile in atac ala lui Tassotti, imbinarea perfecta dintre rigurozitatea italienilor din echipa si fotbalul total al celor trei olandezi, l-am incantat, mi-a promis ca imi da echipa pe mana daca reusesc sa imi aleg jucatorii noi de care aveam nevoie in asa fel in cat sa ma apropii cat de mult este posibil de emularea tacticii lui Sacchi.

milan_zpssqzz33is.jpg

Evident, jobul nu e platit, il fac doar in timpul liber, singurul avantaj material este ca, atunci cand bugetul o permite, primesc sponsorizare sa-mi continui studiile si sa imi iau licentele care imi lipsesc.
Obiectivul minim in campionat este locul 5, chiar daca nu promovez direct de pe primul loc sa ma bat la playoff, locurile 2-5. In Coppa Promozione Lazio vor sa ajung in turul 2, eu intru in competitie in turul preliminar. 
Tot din cauza lipsei de personal trebuie sa ma ocup si sa studiez atent echipa Under 20s. 
Asta imi prinde bine, fiind in principal o scoala de fotbal, obiectivele trasate de conducere sunt promovarea tinerilor din pepiniera proprie si atragerea tinerilor din regiune la club. 

Pe termen lung vor trofee, sunt ambitiosi. Aflata abia in a sasea categorie valorica a fotbalului italian, e mult loc de urcat. Vor sa devenim al treilea club ca reputatie din Roma, dupa AS si Lazio dar asta o sa dureze destul de mult.

Fotbalul italian are  ogramada de echipe, fiecare cartier din orasele mai mari sau fiecare catun mai de Doamne-ajuta are propria echipa si proprii tifosi.

Primul nivel - Serie A (o grupa cu 20 de echipe)

Al doilea nivel - Serie B (o grupa cu 22 de echipe)

Al treilea nivel - Lega Pro (3 grupe cu cate 20 de echipe)

Al patrulea nivel - Serie D (9 grupe cu cate 18 echipe)

Al cincilea nivel - Campionato Eccellenza (28 de grupe cu cate 18 echipe)

Al saselea nivel - Campionato Promozione (53 de grupe cu cate 18 echipe)

 

 

 

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

Cum mai sunt mai putin de 2 luni pana la primul amical, cred ca eu am vazut cel putin 300 de jucatori amatori dispusi sa lucreze cu noi si cei 3 scouteri si-au luat liber de la serviciu sa ma ajute.
Incet dar sigur mi-am inchegat un staff decent si un lot foarte numeros, am adus multi jucatori de toate varstele, doar timpul si evolutiile vor decide cine ramane si cine pleaca, sita abia acum incepe sa cearna.
Mi-am aranjat 6 meciuri amicale la echipe din Roma sau din imediata apropiere, nu avea rost sa dam bani pe inchirierea unui autocar, facem deplasarile ori cu metroul, ori cu masinile personale.
 
In meciurile amicale, pe langa ridicarea nivelului de pregatire fizica a jucatorilor mai importanti, pe care planuiesc sa ii folosesc mai des, e musai, chiar daca nu reusesc sa o definitivez, macar sa ma apropii de tactica lui Sacchi, doar pe baza promisiunii asteia am reusit sa obtin jobul.
Cand nu eram implicat in treburile clubului, toceam materialele pe care le-am gasit despre Sacchi: carti, documentare, bloguri, meciuri pe casete VHS. Clubul nu m-a lasat sa imi iau si un data analyst chiar daca am cerut in repetate randuri, deci toata munca descifrarii jocului Milanului legendar a cazut pe mine.
Am scos de la naftalina toata bibliografia pe care o aveam despre Arrigo Sacchi, al carui citat celebru a ramas in analele fotbalului si mi se aplica perfect:  „Nu mi-am dat seama că pentru de a deveni jocheu trebuie să fi fost cal înainte”, prin care spunea, genial as putea adauga, ca nu e necesar sa joci fotbal ca sa fii in stare sa antrenezi o echipa.

Am citit de atatea ori capitolul 16, "The coach who wasn't a horse", din "Inverting the Pyramid: The History of Football Tactics" de acum pot sa il recit invers, asa cum fac extremistii crestini cu Biblia:

"It was AC Milan’s success in Europe in the sixties that introduced the libero as the Italian default and, a quarter of a century later, it was AC Milan’s success in Europe that killed it off. Hamburg’s victory over Juventus in the 1983 European Cup final may have alerted coaches and pundits to the flaws in il giocco all’Italiano, but Juventus’s 1-0 victory over Liverpool amid the horror of Heysel two years later confirmed its predominance.
There were efforts to move away from the libero and man-marking, but they were isolated. Luis Vincio introduced zonal defence at Napoli in 1974, but the experiment fizzled out, and then the former Milan forward Nils Liedholm employed a form of zonal marking with Roma, a tactic that got his side to the European Cup final in 1984. He moved on to Milan, but it was only after Arrigo Sacchi had succeeded him in 1987 that Italian football was awakened to the possibilities of abandoning man-marking altogether and adopting an integrated system of pressing. ‘Liedholm’s zone wasn’t a real zone,’ Sacchi said. ‘My zone was different. Marking was passed on from player to player as the attacking player moved through different zones. In Liedholm’s system, you started in a zone, but it was really a mixed zone, you still man-marked within your zone.’ It is probable no side has ever played the zonal system so well as Sacchi’s Milan. Within three years, he had led them to two European Cups and yet, when he took charge, he was a virtual unknown and the club appeared to be stagnating.
Born in Fusignano, a community of 7,000 inhabitants in the province of Ravenna, Sacchi loved football, but he couldn’t play it. He worked as a salesman for his father’s shoe factory and, as it became apparent he wasn’t even good enough for Baracco Luco, his local club, he began coaching them. Not for the last time, he faced a crisis of credibility. ‘I was twenty-six, my goalkeeper was thirty-nine and my centre-forward was thirty-two,’ he said. ‘I had to win them over.’
Even at that stage, though, for all the doubts he faced, Sacchi had very clear ideas about how the game should be played. ‘As a child I loved the great sides,’ he said. ‘As a small boy, I was in love with Honvéd, then Real Madrid, then Brazil, all the great sides. But it was Holland in the 1970s that really took my breath away. It was a mystery to me. The television was too small; I felt like I need to see the whole pitch fully to understand what they were doing and fully to appreciate it.’
Those four sides were all great passing sides, teams based around the movement and interaction of their players. Honvéd, Real Madrid and Brazil - with varying degrees of self-consciousness - led the evolution towards system; the Holland of Rinus Michels were one of the two great early exponents of its possibilities. Tellingly, when watching them, the young Sacchi wanted to see not merely the man on the ball, not merely what most would consider the centre of the action, but also the rest of the team; he approached the conclusion Valeriy Lobanovskyi had come to, that the man out of possession is just as important as the man in possession, that football is not about eleven individuals but about the dynamic system made up by those individuals.
Most simply, though, Sacchi warmed to attacking sides, and that alone was enough to set him apart from the mainstream of a football culture conditioned by the legacy of Gipo Viani, Nereo Rocco and Helenio Herrera. ‘When I started, most of the attention was on the defensive phase,’ Sacchi said. ‘We had a sweeper and man-markers. The attacking phase came down to the intelligence and common sense of the individual and the creativity of the number ten. Italy has a defensive culture, not just in football. For centuries, everybody invaded us.’
It was that that led Gianni Brera to speak of Italian ‘weakness’, to argue that defensive canniness was the only way they could prosper, an idea reinforced by the crushing defeat of the Second World War, which seemed to expose the unreliability of the militarism that had underlain Vittorio Pozzo’s success in the Mussolini era. Sacchi, though, came to question such defeatism as he joined his father on business trips to Germany, France, Switzerland and the Netherlands. ‘It opened my mind,’ Sacchi said. ‘Brera used to say that Italian clubs had to focus on defending because of our diets. But I could see that in other sports we would excel and that our success proved that we were not inferior physically. And so I became convinced that the real problem was our mentality, which was lazy and defensive.
‘Even when foreign managers came to Italy, they simply adapted to the Italian way of doing things; maybe it was the language, maybe it was opportunism. Even Herrera. When he first arrived, he played attacking football. And then it changed. I remember a game against Rocco’s Padova. Inter dominated. Padova crossed the halfway line three times, scored twice and hit the post. And Herrera was crucified in the media. So what did he do? He started playing with a libero, told [Luis] Suárez to sit deep and hit long balls and started playing counterattacking football. For me, La Grande Inter had great players, but it was a team that had just one objective: winning. But if you want to go down in history you don’t just need to win, you have to entertain.’
That became an abiding principle, and Sacchi seems very early to have had an eye on posterity, or at least to have had a notion of greatness measured by something more than medals and trophies. ‘Great clubs have had one thing in common throughout history, regardless of era and tactics,’ he said. ‘They owned the pitch and they owned the ball. That means when you have the ball, you dictate play and when you are defending, you control the space.
‘Marco van Basten used to ask me why we had to win and also be convincing. A few years ago, France Football made their list of the ten greatest teams in history. My Milan was right up there. World Soccer did the same: my Milan was fourth, but the first three were national teams - Hungary ’54, Brazil ’70 and Holland ’74. And then us. So I took those magazines and told Marco, “This is why you need to win and you need to be convincing.” I didn’t do it because I wanted to write history. I did it because I wanted to give ninety minutes of joy to people. And I wanted that joy to come not from winning, but from being entertained, from witnessing something special. I did this out of passion, not because I wanted to manage Milan or win the European Cup. I was just a guy with ideas and I loved to teach. A good manager is both screenwriter and director. The team has to reflect him.’
The sentiment is one with which Jorge Valdano, these days the eloquent philosopher prince of aesthetic football, is in full agreement. ‘Coaches,’ he said, ‘have come to view games as a succession of threats and thus fear has contaminated their ideas. Every imaginary threat they try to nullify leads them to a repressive decision which corrodes aspects of football such as happiness, freedom and creativity. At the heart of football’s great power of seduction is that there are certain sensations that are eternal. What a fan feels today thinking about the game is at the heart of what fans felt fifty or eighty years ago. Similarly, what Ronaldo thinks when he receives the ball is the same as what Pelé thought which in turn is the same as what Di Stefano thought. In that sense, not much has changed, the attraction is the same.’
As Gabriele Marcotti pointed out in an article in The Times, for Valdano that attraction is rooted in emotion. ‘People often say results are paramount, that, ten years down the line, the only thing which will be remembered is the score, but that’s not true,’ Valdano said. ‘What remains in people’s memories is the search for greatness and the feelings that engenders. We remember Arrigo Sacchi’s AC Milan side more than we remember Fabio Capello’s AC Milan side, even though Capello’s Milan was more successful and more recent. Equally, the Dutch Total Football teams of the 1970s are legendary, far more than West Germany, who beat them in the World Cup final in 1974, or Argentina, who defeated them in the 1978 final. It’s about the search for perfection. We know it doesn’t exist, but it’s our obligation towards football and, maybe, towards humanity to strive towards it. That’s what we remember. That’s what’s special.’
Even as Sacchi entered his thirties, though, his quest for perfection was in its infancy. From Baracco Luco, he moved on to Bellaria before, in 1979, joining Cesena, then in Serie B, where he worked with the youth team. That was a Rubicon. ‘I was still working for my father’s business, so that was a real lifestyle choice,’ Sacchi said. ‘I was paid £5,000 a year, which is roughly what I made in a month working as a director for my father’s company. But in a way that freed me. I never did the job for money because thankfully I never had to think about it.’ It was a gamble that was to bring an almost unthinkably rapid return.
After Cesena, Sacchi took over at Rimini in Serie C1, almost leading them to the title. Then he got his great breakthrough as he was taken on by Fiorentina, a Serie A club at last, where Italo Allodi, once the shadowy club secretary of Inter and Juventus, gave him the role of youth coach. His achievements there got him the manager’s job at Parma, then in Serie C1. He won promotion in a first season in which they conceded just fourteen goals in thirty-four matches - his attacking principles were always predicated on a sound defence - and the following year took them to within three points of promotion to Serie A. More importantly for Sacchi, though, Parma beat Milan 1-0 in the group phase of the Coppa Italia, and then beat them again, 1-0 on aggregate, when they were paired in the first knockout round. They may have gone out to Atalanta in the quarter-final, and they may not have won a single game away from home in the league that season, but Silvio Berlusconi, who had bought Milan earlier in the year, was impressed by what he had seen. He, too, had dreams of greatness and seems to have bought into Sacchi’s idealism. ‘A manager,’ Sacchi said, ‘can only make a difference if he has a club that backs him, that is patient, that gives confidence to the players and that is willing to commit long-term. And, in my case, that doesn’t just want to win, but wants to win convincingly. And then you need the players with that mentality. Early on at Milan I was helped greatly by Ruud Gullit, because he had that mentality.’
Still, the problem of credibility remained. Sacchi admitted he could barely believe he was there, but responded tartly to those who suggested somebody who had never been a professional footballer - Berlusconi, who had played amateur football to a reasonable level, was probably a better player - could never succeed as a coach. ‘A jockey,’ he said, ‘doesn’t have to have been born a horse.’
Sacchi addressed the issue straightaway, reputedly saying to his squad at their first training session, ‘I may come from Fusignano, but what have you won?’ The side may have been expensively assembled, but the answer was not a lot. Milan had lifted the scudetto just once in the previous twenty years, and were still struggling to re-establish themselves after their relegation to Serie B in 1980 as part of the Totonero match-fixing scandal. The previous season they had finished fifth, pipping Sampdoria to the last qualification slot for the Uefa Cup only in a play-off.
Sacchi’s resources were bolstered by the arrival of Gullit from PSV Eindhoven and Marco van Basten from Ajax for a combined fee of around £7million, but still there was no great expectation, particularly as Van Basten suffered a series of injuries, required surgery and ended up playing just eleven league games, most of them towards the end of the season. They lost their second game of the campaign, 2-0 at home to Fiorentina, but that was one of only two defeats they suffered that season as they won the scudetto by three points.
That summer, Frank Rijkaard became the third Dutchman at the club. He had walked out on Ajax the previous season, having fallen out with their head coach Johan Cruyff, and had joined Sporting in Lisbon. Signed too late to be eligible for them, though, he ended up being loaned out to Real Zaragoza; when Sacchi insisted on signing him, there was a distinct element of risk, particularly as Berlusconi was convinced that the best option was to attempt to resurrect the career of the Argentina striker Claudio Borghi, who was already on the club’s books, but had been loaned out to Como. Sacchi was vindicated, emphatically so, as Rijkaard’s intelligence and physical robustness helped Milan to their first European Cup in twenty years.
‘The key to everything was the short team,’ Sacchi explained, by which he meant that he had his team squeeze the space between defensive line and forward line. Their use of an aggressive offside trap meant it was hard for teams to play the ball behind them, while teams looking to play through them had to break down three barriers in quick succession. ‘This allowed us to not expend too much energy, to get to the ball first, to not get tired. I used to tell my players that, if we played with twenty-five metres from the last defender to the centre-forward, given our ability, nobody could beat us. And thus, the team had to move as a unit up and down the pitch, and also from left to right.’
They were not, though, defensive, although as with so many innovations, those who sought to copy the system frequently became so. ‘I always demanded, when we had possession, five players ahead of the ball,’ Sacchi said. ‘And that there would always be a man wide right and a man wide left. But it could be anybody. It wasn’t always the same people.’
Sacchi’s first experience of European competition had ended with an embarrassing Uefa Cup second-round defeat to Espanyol, but it was Europe that would prove his greatest stage. By the time of the European Cup final in 1989, Milan seemed unstoppable but, as Sacchi’s detractors always point out, they had a huge stroke of luck in the second round. Vitosha of Bulgaria (the club that is now Levski) were beaten 7-2 on aggregate, but Red Star Belgrade were far tougher opponents and held Milan to a 1-1 draw at the San Siro. Red Star led the second leg at the Marakana 1-0 through a Dejan Savićević goal and, with Milan down to nine men after the dismissals of Pietro Paolo Virdis and Carlo Ancelotti, they seemed sure to go through. Fog, though, has a tendency to gather where the Danube meets the Sava, and as it thickened in the second half, the game was abandoned after fifty-seven minutes.
The sides returned the following day. Van Basten and Dragan Stojković exchanged goals, but the game was overshadowed by the horrific injury suffered by Roberto Donadoni as he was fouled by Goran Vasilijević. As Donadoni lay unconscious on the pitch, his life was saved only by the quick-thinking of the Red Star physio, who broke his jaw to create a passage for oxygen to reach his lungs. Gullit, still far from fit following a knee operation but on the bench, insisted on being allowed to take his place. Milan should have won it when Vasilijević deflected the ball over his own line, but neither referee nor linesman gave the goal, and they ended up progressing only by means of a penalty shoot-out.
There was controversy too in their quarter final against Werder Bremen. In the first leg in Germany, Werder had a goal ruled out for a far from obvious foul on the goalkeeper Giovanni Galli, while Milan were again left pointing to a shot that seemed to cross the line without being given as a goal, and felt they should have had two penalties. In the second, it was a debatable penalty converted by Marco van Basten after Donadoni - back in action after the winter break - had gone down under challenge from Gunnar Sauer that gave Milan a 1-0 aggregate victory. At that stage Milan seemed merely fortuitous, but what happened in the semi-final confirmed their brilliance.
Poor Real Madrid: twenty-three years on from their last European triumph, it had come to feel that they existed merely for other teams to prove their excellence against. Benfica had seized the mantle from them in the 1962 final; Ajax had confirmed they were the best side in Europe by hammering them in the semi-final in 1973; and Sacchi’s Milan similarly gave notice of their ascension into the pantheon with a superlative performance and a 5-0 win. Perhaps it is simply their reputation that inspires pretenders against them; but perhaps it is also the case that their historical insistence upon the individual renders them prone to destruction by well-drilled teams. Potent as their strike force of Emilio Butragueño and Hugo Sánchez were, there was an imbalance in their midfield, with the arrival of Bernd Schüster from Barcelona forcing the incisive Michel into a deeper role.

AC Milan 5 Real Madrid 0, European Cup Semi-Final, San Siro, Milan, 19 April 1989

Untitled_zpsdxqsnlx4.jpg

Milan had the better of the first leg in the Bernebéu but conceded a late equaliser and were held to a 1-1 draw. Madrid’s coach, the Dutchman Leo Beenhakker, opted to start the second leg with Paco Llorente, a rapid right-winger who was usually used as a substitute. The idea was presumably that his pace could undo Milan on the break, but the effect was rather to weaken the midfield. Schüster was not quick enough to make any impression on Milan’s central midfield pairing of Rijkaard and Ancelotti, and Butragueno ended up being dragged right to shore up the right flank, disabling his partnership with Sánchez.
Perhaps Beenhakker got it wrong, but that is not to detract from the excellence of Saachi’s side. ‘Milan’s performance,’ Brian Glanville wrote, ‘was a compound of technical excellence, dynamic pace and inspired movement. Gullit, playing up front with Van Basten, can seldom have been better, seldom have shown such an irresistible combination of power, skill and opportunism.’
Ancelotti got the first after eighteen minutes, working space for himself with a couple of neat sidesteps before smacking a thirty-yard drive into the top corner. Even his presence in the side, never mind the goal, was a vindication of Sacchi’s methods. When he had arrived in 1987 from Roma, he was twenty-eight, and he took time to adapt to the new coach’s approach. ‘He struggled at first,’ Sacchi said. ‘Berlusconi said we had an orchestra director who couldn’t read sheet music. I told him I would teach him to sing in tune in our orchestra. Every day, I would make him come an hour before training with some kids from the youth team and we would go through everything. Eventually he sang in perfect tune.’ And never better than in that semi-final.
Rijkaard converted a right-wing cross from Mauro Tassotti to make it two, and Gullit added a third before half-time with a characteristic header from Donadoni’s clip from the left. The three Dutchmen combined for the fourth, four minutes after half-time, Gullit heading down Rijkaard’s pass for Van Basten to crash into the top corner. Donadoni rounded off Madrid’s humiliation with a fifth, scudded in at the near post from the edge of the box. ‘It is hard to play like that,’ said Franco Baresi, ‘but when we do we are unbeatable.’
Steaua Bucharest offered little resistance in the final and were beaten 4-0, Gullit and Van Basten getting two goals each. ‘I was exhausted by the end,’ said the Steaua goalkeeper Silviu Lung. ‘In all my life I’d never had so many shots to deal with.’
That, Sacchi said, was as near as he got to the perfection he sought, the nearest he came to fulfilment. ‘The morning after we beat Steaua Bucharest I woke up with a feeling I had never experienced before,’ he said. ‘It was one which I have never experienced since. I had this unusual, sweet taste in my mouth. I realised it was the apotheosis of my life’s work.’
A decade after leaving the shoe factory, in two great performances, Sacchi saw his vision made flesh. ‘Many believe that football is about the players expressing themselves,’ he said. ‘But that’s not the case. Or, rather, it’s not the case in and of itself. The player needs to express himself within the parameters laid out by the manager. And that’s why the manager has to fill his head with as many scenarios, tools, movements, with as much information as possible. Then the player makes decisions based on that. And it’s about being a player. Not just being skilful or being athletic. I didn’t want robots or individualists. I wanted people with the intelligence to understand me, and the spirit to put that intelligence to the service of the team. In short, I wanted people who knew how to play football.’
In that, he differs from Valdano, whose romanticism is of a less pragmatic bent. ‘There is room for all theories, but individual expression on the pitch is something I don’t think we can give up,’ Valdano said. ‘The brain of one manager can’t compete with the infinite possibilities of eleven thinking brains on the pitch. Ultimately, while the concept of team is very important, you need individuals to go to the next level.’
For Sacchi, though, the system was the most important thing. ‘Football has a script,’ he said. ‘The actors, if they’re great actors, can interpret the script and their lines according to their creativity, but they still have to follow the script.’ There is no doubt that in his conception the scriptwriter was the manager, and the script itself was to be interpreted, not improvised upon. ‘I was the only one who could guide them and get them to develop a collective game which would maximize their potential as a unit,’ he said. ‘My philosophy was teaching players as much as I could, so they would know as much as possible. This would then enable them to make the right decision - and to do so quickly - based on every possible scenario on the pitch.’
There is a sense in which his greatest triumph was persuading the great players and the great egos in his Milan squad of that. ‘I convinced Gullit and Van Basten by telling them that five organised players would beat ten disorganised ones,’ Saachi explained. ‘And I proved it to them. I took five players: Giovanni Galli in goal, Tassotti, Maldini, Costacurta and Baresi. They had ten players: Gullit, Van Basten, Rijkaard, Virdis, Evani, Ancelotti, Colombo, Donadoni, Lantignotti and Mannari. They had fifteen minutes to score against my five players, the only rule was that if we won possession or they lost the ball, they had to start over from ten metres inside their own half. I did this all the time and they never scored. Not once.’
Pressing was the key, but there was no sense of hounding the man in possession as Dynamo Kyiv or Ajax had done. ‘Many things influenced me,’ Saachi said. ‘Dutch football for one. But I think they were different from us, they were based more on athleticism; we were more about tactics. Every player had to be in the right place. In the defensive phase, all of our players always had four reference points: the ball, the space, the opponent and his team-mates. Every movement had to be a function of those four reference points. Each player had to decide which of the four reference points should determine his movement.
‘Pressing is not about running and it’s not about working hard. It’s about controlling space. I wanted my players to feel strong and the opponents to feel weak. If we let our opponents play in a way they were accustomed to, they would grow in confidence. But if we stopped them, it would hurt their confidence. That was the key: our pressing was psychological as much as physical. Our pressing was always collective. I wanted all eleven players to be in an “active” position, effecting and influencing the opposition when we did not have the ball. Every movement had to be synergistic and had to fit into the collective goal.
‘Everybody moved in unison. If a full-back went up, the entire eleven adjusted. People think we had these big, strong players, but we had guys like [Alberigo] Evani and Donadoni, who are slight. No, they became big, strong players because of their positioning and movement. That’s what made them seem big.
‘And we had several types of pressing, that we would vary throughout the game. There was partial pressing, where it was more about jockeying; there was total pressing which was more about winning the ball; there was fake pressing, when we pretended to press, but, in fact, used the time to recuperate.’
It was based around a back four who played, radically for Italy, not with a libero, but in a line - a sliding arc that was only flat when the ball was in the centre of the field - and it was practised relentlessly, as it needed to be. ‘Before he came to Milan, the clash between two opposing players was always the key, but with him it was all about movement off the ball, and that’s where we won our matches,’ said Paolo Maldini. ‘Each player was as important defensively as he was in attack. It was a side in which players and not positions were the key.’
So crucial was mutual understanding between players that when Sacchi, as Italy national manager, gave his squad a day off during the 1994 World Cup, Baresi asked for a training session so the process of integration would not be checked.
A key part of that was shadow play, something that had been common in England from the sixties, but that was revolutionary in continental Europe. ‘On match-days, in the morning,’ Sacchi said, ‘we had a special training session. Butragueno told me that, before the semi-final against Real Madrid, they sent a scout to watch our session. The scout reported back: “They played a game with a full eleven on a full-sized pitch against nobody and without the ball!” We would line up in our formation, I would tell players where the imaginary ball was and the players had to move accordingly, passing the imaginary ball and moving like clockwork around the pitch, based upon the players’ reactions.’
As Gullit suffered a series of knee injuries and underwent a string of operations, Milan never achieved quite the same heights again under Saachi, although they did retain the European Cup the following season. Again they beat Real Madrid, this time in the second round, when the efficacy of their offside trap, marshalled by Baresi, was particularly obvious.
Mechelen of Belgium were unconvincingly overcome in the quarter-final, beaten 2-0 in extra-time in the second leg after Donadoni had been sent off for retaliation, and they needed extra-time in the semi-final as well, as they beat Bayern Munich on the away goals rule. That set up a final against Benfica, who had surprisingly - and undeservedly - eliminated Marseille in their semi, thanks in no small degree to a goal handled over the line by Vata García. There was no repeat of the exhibition of a year earlier, and the game was won by a single goal, elegantly shaped home with the outside of his right foot by Rijkaard.
Milan had retained the European Cup, an increasingly rare feat, but they had been less convincing than the previous year, and Sacchi ran into further difficulties the following season. He fell out with Van Basten and, with the Italian Federation making little secret of their desire to make him national coach, Fabio Capello was appointed to work alongside him. Milan finished the season second in Serie A, but the more lasting impression was made by their disgraceful exit from the European Cup. Having drawn the home leg of their quarter-final against Marseille 1-1, Milan were 1-0 down when the floodlights failed with two minutes of the second leg remaining. The players went off, the lights came back on, and Milan refused to return to the field. The game was awarded 3-0 against them, and they were banned from European competition for a season.
Sacchi, as expected, left to take charge of the national side, but his career, after an astonishing rise, had already reached its peak. Like Lobanovskyi, he found the rhythm of coaching a national team difficult, for he could not spend every minute of every day schooling his players, working on their understanding. ‘It’s impossible, ’ he said. Added to which, his insistence that good footballers did not necessarily make good players meant an uneasy relationship with some of Italy’s more vaunted players, most notably Roberto Baggio.
The two issues came together in Italy’s second game in the 1994 World Cup. After losing their opener 1-0 to the Republic of Ireland, Sacchi made three changes to the side, the most significant of which turned out to be the replacement of Tassotti with Antonio Benarrivo. ‘Baresi and Costacurta attacked the Norwegian centre-forward, ’ Sacchi explained. ‘Benarrivo, who was not used to playing with us, did not follow them. So he played an opponent onside, [the goalkeeper Gianluca] Pagliuca had to come out and commit a foul outside the box, getting himself sent off.’
Sacchi had to sacrifice a player to bring on his substitute goalkeeper, Luca Marchegiani, and, to general amazement, chose to take off Baggio. Baggio himself was shown on television looking aghast as Sacchi signalled him off, clearly asking, ‘Has he gone mad?’ A scrappy 1-0 win did little to resolve the argument either way, but it make clear Sacchi’s attitude to marque players, something that remained constant through his career. ‘When I was director of football at Real Madrid I had to evaluate the players coming through the youth ranks,’ he said. ‘We had some who were very good footballers. They had technique, they had athleticism, they had drive, they were hungry. But they lacked what I call knowing-how-to-play-football. They lacked decision-making. They lacked positioning. They didn’t have that subtle sensitivity of football: how a player should move within the collective. And, for many, I wasn’t sure they were going to learn. You see, strength, passion, technique, athleticism, all of these are very important. But they are a means to an end, not an end in itself. They help you reach your goal, which is putting your talent at the service of the team, and, by doing this, making both you and the team greater. So, in situations like that, I just have to say, he’s a great footballer, but perhaps not a great player.’
Italy reached the final of that tournament, losing on penalties to Brazil, but that was not enough to stem the criticism, and when they were bundled out of Euro 96 in the group stage, Sacchi’s fate was sealed. He returned to Milan, but could not replicate his earlier success and lasted only a season. He had a similarly brief spell with Atlético Madrid, where he struggled against interference from the club’s president, the notorious Jesús Gil. A subsequent spell with Parma lasted only twenty-three days encompassing three games before he quit citing stress. ‘The difference between Milan and elsewhere was that at Milan I had quality players, at other clubs they obviously weren’t as good,’ he said. ‘And you can only do it of you have a great club behind you. If Berlusconi hadn’t backed me, not just in public, but with the players as well, I don’t think I could have succeeded. I don’t know that the players would have listened to me. When you try to do something new, when you try to do things differently, you need a tremendous amount of support.’
It is just as easy to believe, though, that having achieved his apotheosis so quickly, Sacchi, like Viktor Maslov, found it impossible to summon the emotional energy to impose his vision again. Perhaps too, towards the end of his first spell at Milan, there was an element of Béla Guttmann’s three-year rule kicking in: the exhausting, repetitive training session could be endured only for so long.

AC Milan 4 Barcelona 0, Champions League Final, Spiros Louis Stadium, Athens 18 May 1994

Untitled%202_zpssbxbakwa.jpg

Certainly Milan soon proved not as moribund as Sacchi had believed them to be when he left. ‘I thought they were a great side near to their sunset boulevard, reaching the end of an unrepeatable cycle of success,’ he said. ‘Obviously, I was wrong. Managed by Capello, Milan won the Champions League and four league championships in five years, one of which passed without any defeats.’
Sacchi, of course, must take some of the credit for laying the groundwork, but Milan were substantially different under Capello. Although the 4-4-2 principle remained the same and although they continued to press, Capello’s Milan were far less fluid, far more defensive, often featuring an out-and-out holder like Marcel Desailly at the back of the midfield, something that was anathema to Sacchi’s doctrine of universality. That trend reached its peak when Milan completed a hat-trick of scudetti in 1994, despite scoring only thirty-six goals in thirty-four games; the strength was that same back four of Tassotti, Baresi, Costacurta and Maldini, which conceded just fifteen.
Yet that season they also produced one of the indelible European performances, arguably the greatest in a final since Real Madrid’s 7-3 victory over Eintracht Frankfurt in 1960, as they hammered Johan Cruyff’s Barcelona 4-0 in Athens. It was a game wholly incongruous with the rest of the season. For one thing, Dejan Savićević, whose individualistic brilliance was out of keeping both with Saachi’s team-centred ideals and with Capello’s pragmatism, played; and for another, Baresi and Costacurta, both suspended, did not.
The game was billed as another allegory: the attacking of Johan Cruyff’s Barcelona, with their total footballing heritage and their maverick strike force of Romario and Hristo Stoichkov, against the defence of Milan. Barcelona had won a fourth straight Spanish title that year, but they were hopelessly outclassed. Milan were already well on top when they took a twenty-second-minute lead, Savićević gliding by Miguel Ángel Nadal before hooking the ball across goal for Daniele Massaro to knock in. Their second was a sumptuous team goal, Savićević, Boban and Cristian Panucci working the ball to Donadoni, whose cut-back from the byline was whipped into the far corner by Massaro. Savićević then added a wonderful lob, and hit the post in the move that led to Desailly curling a glorious fourth. ‘They were just perfect,’ said the Barcelona goalkeeper, Andoni Zubizarreta.
‘The press, especially the foreign media, had given us no hope,’ said Maldini. ‘Barcelona were certainly a good side, but we knew they had weaknesses and how to exploit them and we went for it, ruthlessly. We played an almost perfect game. We completely stifled difficult opponents and gave them almost nothing.’
Sacchi, though, was never convinced, and Maldini acknowledged that the 1989 side was the best he ever played for. ‘Football is born in the brain, not in the body,’ Sacchi said. ‘Michelangelo said he painted with his mind, not with his hands. So, obviously, I need intelligent players. That was our philosophy at Milan. I didn’t want solo artists; I wanted an orchestra. The greatest compliment I received was when people said my football was like music."

 

La fel de multe informatii utile si indicii despre tactica lui Sacchi le-am gasit si in "Calcio - A History of Italian Football" a lui John Foot.

Arrigo Sacchi and the rise of the zone, Italian-style  

"All my players have to learn how to play in defence and up front, and they must attack space" - Arrigo Sacchi

"For years, man-to-man marking – with the obligatory sweeper – had been an unchangeable feature of all Italian teams. The classic catenaccio defence was rarely altered. No manager dared to make a complete break with the five-at-the-back philosophy. In the mid-to-late 1970s, things began to change. Luis Vincio used zone-type defences with Napoli in 1974–75, but the ‘Italian road to the zone’ was only really laid out by Swede Nils Liedholm – who had been a masterful player with Milan in the 1950s. Liedholm, with Roma, lined up his four defenders without a sweeper behind them and used playmakers in front of the defence.23 Later, other managers experimented with an alien – for Italy – attacking philosophy. Czech manager Zdenek Zeman encouraged his players to always play as if the game was still at 0–0. His teams were spectacular, but they won nothing beyond many plaudits.
When Milan president Silvio Berlusconi plucked a young, balding manager with huge glasses and even bigger sunglasses (which he ‘also wore at night’24) from second division Parma in 1986, few commentators could have predicted the successes that would come to a club who had not won a championship since 1979, and had twice been in Serie B in the meantime. Arrigo Sacchi had not been a good player (a rarity amongst managers) and his professorial style seemed out of place in the hysterical, macho world of Italian football. He preached a zone-based pressing game, similar to the total football of the 1970s, and was a fanatical supporter of ‘his module’, arguing that any player could fit into his system and do as well as the next. Critics argued that anyone would have won with that team and those players.
Nonetheless, despite this dogma, Sacchi’s success was built around a group of truly great stars – the Dutch trio of Ruud Gullit, Frank Rijkaard and Marco Van Basten, and the all-Italian defence of Baresi, Maldini, Costacurta and Tassotti. Given this foundation, Sacchi was able to nurture relatively average players who did the dirty work with Carlo Ancelotti as the anchor in midfield. Sacchi’s system was attacking, lightning fast and spectacular, when it worked. Every player had a specific pressing task to fulfil, from Van Basten up front to Sebastiano Rossi, the goalkeeper.
After years of success with Milan, Sacchi took control of the national team in 1992. Soon, he became a hate-figure for millions of Italians, who derided his obsession with his ‘module’ and his fixation with tactics over individuals. The country was divided into ‘Sacchisti’ and ‘Non-Sacchisti’. Despite relatively good results – reaching the 1994 World Cup final was the highlight – Sacchi’s teams rarely played well and his selection policy verged on the ridiculous. He used an implausible 77 players in 53 games (including 55 debutants) and never picked the same team twice.
Sacchi’s tactics led to the death of the old-style libero, who was never to be resuscitated. When I saw Milan play in 1990, they still had Franco Baresi (the last great sweeper) playing behind the defence. The pressing game demanded offside, a flat back four and two or three central defenders. What players did without the ball was just as important as the way they played with it. The real sweeper became the goalkeeper, who was expected to be able to play with his feet for the first time and not just boot the ball away. Play was crushed into midfield, and became faster and faster. When good players were on the pitch, this could be thrilling. When the players were simply compressing space, the game became a dull series of tackles and fouls.25
By the 1990s, few teams used man-to-man marking, and most clubs advocated a pressing game. Yet, this tactical revolution had not led to more attacking football. Most teams still played with just one out-and-out striker, and the speed of the game had forced out many of the skill and flair players. Football had become an overwhelmingly athletic sport, dominated by hard running, physical power and huge squads, with little space reserved for guile, invention or reflection. The demise of catenaccio had not improved the spectacular qualities of calcio and many older fans yearned for the game that they had watched as children. Despite the speed of the game, and the undoubted skill and physical power of many players, matches were often more boring to watch than they had been in the 1950s, 1960s and 1970s.
Sacchi never repeated his success with Milan after leaving in 1991. He had disastrous spells with Atlético Madrid, with Milan again and briefly with Parma, where he resigned complaining of stress. In 2005, he became sporting director of the biggest club in the world, Real Madrid, where he stepped down soon afterwards due to ‘family problems’.26 His disciple, Carlo Ancelotti (who had played for his best Milan teams), took over Milan in 2002 and constructed a fine team, able to win yet another European Cup and a championship with a pleasing possession game."

 

Bloguri bune am mai gasit aici:

http://www.espnfc.com/ac-milan/story/1515274/greatest-managers-no-6-arrigo-sacchi

http://www.football-coach.net/arrigo-sacchis-method.html

 

 

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

Timpul trece intr-o viteza ametitoare. Eu ma impart intre birou, selectia de la club si desene tactice pentru sezonul care sta sa inceapa. Multa, multa tactica.
Prima veste buna e ca am primit sponsorizare din partea conducerii sa incep cursurile pentru licenta National B. De data asta incerc sa o iau in Italia, patria tacticii. Nu vine chiar intr-un moment oportun, aveam destule pe cap, dar nu ma costa nimic.

curs_zpscfspo8ee.jpg

In meciurile amicale cu echipele din apropierea Romei am urmarit in principal testarea modulelor tactice care sa ma apropie de Milanul lui Sacchi si cresterea conditiei fizice a jucatorilor.
Pregatirea a mers bine exceptand esecul cu Futbolclub in care am incercat niste instructiuni tactice mai excentrice la care jucatorii n-au raspuns deloc cum imi imaginasem.

amicale_zpsca0grga5.jpg

 

Si asa emotiile cresc si am ajuns la primul meci oficial, cu Tecchinena Techna din Alatri, din turul preliminar din Coppa Promozione Lazio.
Norocul face sa jucam primul oficial in fata propriilor suporteri, 47 de oameni s-au incumetat sa vina sa ne vada pe o caldura abolut sufocanta. Ne masuram fortele ambele cluburi in clasicul 4-4-2, folosit foarte des in ligile inferioare deoarece acopera foarte bine terenul si jucatorii au roluri simple, usor de indeplinit pentru niste amatori.

meci%201_zps5e6fgjhb.jpg

In minutul 23 Di Fonzo recupereaza o minge in propriul teren, o da lunga peste apararea adversa si Alessandro Pezza trimite pe sub portarul advers.
In minutul 40 ma desprind la 2-0, De Dominicis trimite in vinclu, superb, dintr-o lovitura libera centrala de la 19 metri.
La o faza in careu, in minutul 55, Fittipaldi face fault in careu din postura de ultim aparator, vede al doilea galben si este eliminat. Ei au penalty, eu deja fac modificarile tactice, scot un atacant si bag un fundas central, dau ordin sa ne aparam agresiv pentru restul meciului, jucam 4-4-1. Surpriza vine de la Lorenzo Caprioli care, cu un reflex senzational, scoate de la radacina barei sutul pustiului Pelliccioni din 11 metri.
Restul e istorie, ma apar bine ba chiar contraatac de cateva ori periculos dar se termina 2-0, meci bun si sunt in primul tur al cupei.

Montespaccato%20v%20Tecchiena%20Techna_%

 

In primul tur al cupei picam cu Palocco, echipa dintr-o suburbie a Romei, Casal Palocco, jucam tot acasa.
Ca in primul meci, e o confruntare intre doua asezari 4-4-2, la fel de cald.

meci%202_zpsbr9u8ibu.jpg

Se joaca deschis, pe contre, eu reusesc sa intru in careu mai des dar ratez poarta, ei incearca de la distanta.
Ne indreptam spre prelungiri cand, in minutul 89, Appolloni e nasabuit cu un fault dur si primeste al doilea galben.
Facusem toate schimbarile, sunt obligat sa trec in 3-4-2 cu fundasul stanga in centru, nu imi ramane sa sper decat la un contraatac.
La inceputul prelungirilor, dupa o combinatie la marginea careului dintre varfurile noastre, Gonzales trage din 16 metri si plaseaza frumos mingea in stanga lui Cocco, suntem in avantaj dar e mult pana departe.
Ma apar cu disperare, incerc sa inchid tabela de marcaj dar in minutul 121, arbitrul deja statea cu fluierul la gura sa incheie meciul, Ginellini prinde un trasor deviat de la mai bine de 22 de metri care-l pacaleste pe Caprioli, suntem egalati in prelungirile prelungirilor.
La loviturile de la 11 metri nu ne ramane decat sa vedem cui cedeaza prima data nervii. Din fericire asta se intampla lor, un inscriu cu toti jucatorii dar Caprioli recidiveaza si scoate penaltyul lui Menclossi, trecem de primul tur si ajungand in turul doi ne indeplinim obiectivul din cupa, sunt fericit.

Montespaccato%20v%20Palocco_%20Field%20F

 

Incepe campionatul, in Promozione Laziale A boardul se asteapta sa termin in playoff, deci am misiune dificila la debutul in antrenorat, cad capete daca nu prind locul 5. Bookmakerii ma vad chiar mai sus, sunt favorit, alaturi de Fiumicino, sa castig grupa.

Promozione%20Lazio%20Girone%20A_%20Overv

Regulile campionatului sunt ciudatele, e stresanta obligativitatea unui under 18 si a doi under 19 pe teren dar e bine ca imi e permis sa am 9 oameni pe banca, amatorii nu prea joaca mai multe posturi si asa sunt acoperit pentru orice eventualitate.

Promozione%20Lazio%20Girone%20A_%20Overv

 

In prima etapa din campionat jucam acasa cu Pescatori Ostia, una dintre echipele superbului oras de pe litoralul Marii Tireniene.  Sunt a treia favorita la promovarea directa, ma astept la un meci greu, mai ales ca trebuie sa rotesc extensiv echipa, jucatorii sunt extenuati dupa meciurile din cupa si antrenamentele de la amatori nu permit o recuperare tocmai buna.

meci%203_zpsvm7dvhrq.png

Din fericire pentru mine meciul a fost un galop de sanatate, la pauza deja conduceam cu 4-0, atat Pezza, cat si Rotondo, ambii atacanti, reusind cate o dubla. Imediat dupa pauza Palma face 5-0 si eu ma relaxez total. Di Branco inscrie in '71 golul lor de onoare, eu fac un set la unu in minutul 77, prin Fontanarosa. Meci exceptional, sunt super-multumit si conducerea si suporterii incep deja sa ma placa, trei victorii din 3 meciuri, toate frumoase.

Montespaccato%20v%20Pescatori%20Ostia_%2

 

Review august 2016

august_zpswjyvqrca.jpg

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

Pentru primul meci oficial din deplasare mergem la Fiumicino, jucam cu Aranova, in turul doi din cupa.

fiumicino_zpsw6fmunpr.jpg

Aranova%20v%20Montespaccato_%20Preview%2

Incepem tare, ii dominam, ii impingem treptat spre propriul careu.
In minitul 28 aripa stanga, Bravoco, gaseste un spatiu liber, taie terenul si trimite mingea spre poarta; portarul e batut dar mingea loveste stalpul din stanga portarului, din ricoseu ajunge in picioarele lui Frosini care pune latul, 1-0.
Dominam, avem o caruta de ocazii dar ratam cu seninatate.
Chiar cand ne pregateam sa intram la cabine cu avantajul minim, Aranova reuseste egalarea. Buttiglione il gaseste pe Rinaldo cu o pasa filtranta perfecta, exact in spatele lui Appolloni plasat gresit, si acesta il executa pe Alfieri. 1-1 si e pauza.
Iesim decisi sa rezolvam meciul, in minutul 55 un un-doi Pezza-Gonzales-Pezza il pune pe ultimul in ocazie buna de sut, trage plasat din 18 metri, pe centru, dar portarul e pacalit si facem 2-1.
Tot Gonzales face un joc de pivot in minutul 69, trimite filtrant, in spatele apararii, lui Pezza, care nu iarta din pozitie de unu la unu cu portarul, avem 3-1 si de aici jucam conservativ, inchidem perfect meciul.

Aranova%20v%20Montespaccato_%20Field%20F

 

Ramanem la Fiumicino pentru cea mai grea deplasare din campionat, cel putin in teorie, jucam la Fiumicino Calcio.

Fiumicino%20v%20Montespaccato_%20Preview

Nici nu incepem bine si Bussi preia o minge pe dreapta, intra in careu, in centru, ii lasam loc de sut si acesta ne executa din 17 metri.
Se joaca frumos, ambele echipe au ocazii, in minutul 24 Corsale e gasit excelent de Gubinelli, slalomeaza printre fundasii mei centrali si inscrie, e deja 2-0. Treziti-va, ba!
Schimb tactica, ies la atac, in ritmul asta infrangerea pare inevitabila. Tactica ofensiva da roade imediat, Bravocco ia o minge de pe stanga, intra in careu si plaseaza pe coltul scurt, in minutul 28 reusim sa reintram in joc.
Imediat dupa pauza Bortoluz urca pe dreapta, centreaza la firul iarbii si il gaseste fara marcaj pe Gubinelli care inscrie cu usurinta. 3-1 si am viata grea cu astia, sunt nuca tare.
Un un-doi Pezza-Gonzales il pune pe primul in situatie excelenta, inscrie din apropiere si reducem din diferenta in minutul 61.
In minutul 71 Bossi trimite o pasa in adancime, Pezza isi aminteste ca este cel mai in forma fotbalist al nostru, scapa de marcaj si egaleaza.
Pana la final n-au mai fost ocazii, ne-am luat reciproc frica si ambele echipe au jucat prudent, dar per total meciul si-a respectat statutul de derby al grupei, un joc excelent.

Fiumicino%20v%20Montespaccato_%20Field%2

 

In campionat primim vizita lui Montefiascone, suntem clar favoriti.

Montespaccato%20v%20Montefiascone_%20Pre

Nu incepe bine meciul ca Pezza, in rol de pivot, se intoarce frumos si il gaseste pe Nonni in 16 metri care trage si deschide scorul.
Meciul e mai greu decat pare, eu castig sensibil posesia dar adversarii rateaza ocazii clare, am portar in zi mare.
La sfarsitul primei reprize, Gonzales il gaseste pe acelasi Nonni nemarcat in 22 de metri care prinde un sut cu adevarat napraznic, portarul advers chiar daca vede mingea nu poate decat sa o devieze in propria plasa.
In minutul 49 tot Nonni e protagonist, il gaseste pe Pezza cu o pasa care trage spre poarta, mingea este deviata si am deja 3-0.
In '54 Scappini centreaza spre Pezza care preia superb o minge grea si suteaza, e 4-0 si pot sa ma relaxez.
Pana la final, in ciuda atacurilor disperate, adversarii nu au reusit decat sa imi evidentieze portarul.

Montespaccato%20v%20Montefiascone_%20Fie

 

Pentru deplasarea in superbul Ronciglione, cu centrul vechi tipic oraselor medievale din Italia, pentru meciul cu United din oras, a trebuit sa inchiriem un autocar, e o deplasare mai lunga.

ronciglione_zpsrkdioj3c.jpg

Ronciglione%20United%20v%20Montespaccato

Prima chestie care m-a frapat e absenta desavarsita a gazonului natural sau sintetic, jucam pe zgura, o noutate pentru mine.

Ronciglione%20United%20v%20Montespaccato

In minutul 31 Nallira scapa pe stanga, centreaza in centrul careului, de unde Menichini inscrie nestingherit.
Pana la final a fost o lupta surda cu suprafata de joc, asta nu se poate numi teren, am dominat jocul la toate capitolele dar nu am reusit sa intorc rezultatul, nici macar sa egalez. 
Se pare ca startul excelent de sezon cu 5 victorii si un egal se incheie aici.

Ronciglione%20United%20v%20Montespaccato

 

Dupa primul esec sunt nerabdator sa ma revansez in fata propriilor suporteri, ne viziteaza Monti Cimini care par tinta perfecta.

Montespaccato%20v%20Monti%20Cimini_%20Pr

Incep bine, controlez meciul dar contrar cursului jocului Caprioli scapa in 18 metri si reuseste un carlig exceptional. Alfieri e invins in minutul 18, e 0-1.
Schimb tactica, simt ca e loc sa risc si am dreptate, in minutul 24 dupa un corner Appolloni centreaza in careu si Frosini inscrie simplu, am egalat.
Raman pe atac, Bravoco reuseste o centrare buna de pe stanga si Rotondo inscrie simplu din centrul careului.
Desi pun in continuare presiune si am ocazii bune, pana la pauza tabela ramane neschimbata, am 2-1.
In a doua repriza las piciorul de pe acceleratie si gresesc, in minutul 62 Della Rina paseaza in centru catre Caprioli, Battaglia iese total gresit in intampinare si-l lasa pe Caprioli singur cu portarul, acesta termina faza cu un sut plasat pe sub portar, 2-2.
Pana la final am incerca disperat sa reiau avantajul dar n-am reusit, sinteticul imbibat de ploaie nu a ajutat nici el. Se termina 2-2, eu pic in clasament si e primul semiesec acasa.

Montespaccato%20v%20Monti%20Cimini_%20Fi

 

Urmeaza tot un meci acasa, in cupa, cu Sporting Genzano, se joaca tur-retur, asta e prima mansa. Scouterul trimis sa observe urmatorul oponent ma averizeaza ca sunt periculos, imi zice sa pregatesc apararea. Oaspetii vin cu 4-3-3 narow, o sa fie interesanta confruntarea tactica, ma astept la scantei.

Montespaccato%20v%20Sporting%20Genzano_%

Incep prost, ne sufocam, cei 3 atacanti in linie ne pun mari probleme, nu putem sa dezvoltam jocul si sunt foarte periculosi, isi creaz multe ocazii.
Inevitabilul se produce in minutul 29, Raponi il gaseste pe Gentili liber in 18 metri, acesta intra in careu, suteaza si inscrie, sunt condus.
Incerc sa schimb, atac, contraatac, poate-poate iese ceva dar cursul jocului nu se schimba, tot ei sunt mai buni.
Dupa pauza, in minutul 64, plecand din propriul careu intr-un contraatac fulger, adversarii ajung cu doar doua pase cu mingea la Raponi care inscrie lejer.
Atac, vreau golul care sa-mi dea sperante pentru retur dar tot ei par mai periculosi si jocul se incheie. Doar o minune adevarata imi va aduce calificarea.

Montespaccato%20v%20Sporting%20Genzano_%

 

Chiar daca am inceput bine luna asta, am terminat-o cu capul jos, jucatorii si-au pierdut si forma si moralul. Adevarul e ca si eu mi-am cam pierdut increderea in mine, la sfarsitul lunii aveam un dosar voluminos, voiam sa prezint tactica de care eram mandru boardului, dar in lumina ultimelor rezultate trebuie sa ma aman chestia asta pentru luna viitoare, incerc sa o mai tunez,

 

Review septembrie 2016

septembrie_zpscmjxwret.jpg

Promozione%20Lazio%20Girone%20A_%20Overv

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

In primul meci din octombrie ne deplasam la San Lorenzo Nuovo, jucam cu echipa din localitate.

san_lorenzo_nuovo_lazio_zpsyw66np89.jpg

Untitled_zpsweuqjc72.jpg

Incepem bine, dominam tactic si teritorial, nu le dam mingea.
In minutul 12, la un atac pozitional, Gonzales ii trimite lui Pezza la marginea careului, de unde acesta, nemarcat, o trimite la paianjen, in stanga portarului.
5 minute mai tarziu, pe fondul dominarii noastre, Appolloni centreaza in careu de unde Bravoco scapa de marcaj si reuseste s-o bage-n ate, 2-0.
In a doua repriza, in minutul 60, faza trasa la indigo cu golul doi, Appolloni centreaza de pe dreapta si Bravoco face dubla. Ma pot relaxa, avem victoria in geanta.
Petrarca reuseste o pasa de peste 40 de metri care-l gaseste pe Cinotti intre fundasii nostri, o preia scurt, intra in careu si trimite pe sub Alfieri, e minutul 64 si gazdele reduc din diferenta.
In minutul 86 Gonzales inchide tabela cu un sut plasat de la marginea careului, de unde a preluat pasa lui Bossi.
Victorie clara care ne pica foarte bine, aveam nevoie si de puncte, si de moral.

S.Lorenzo%20Nuovo%20v%20Montespaccato_%2

 

Urmatoarea etapa primim vizita celor de la Atletico Ladispoli.

Montespaccato%20v%20Atletico%20Ladispoli

Deschidem scorul repede, in minutul 10 Gonzales il gaseste pe Pozza cu o diagonala, lui Pozza nu-i ramane decat sa o impinga in poarta, incepem bine.
Ne dublam avantajul in minutul 31, Bossi trimite lui Gonzales in urma unei lovituri libere batute scurt, acesta trage si inscrie in dreapta portarului.
Missiroli il gaseste pe Padolecchia nemarcat la marginea terenului, acesta trage frumos si oaspetii reduc diferenta.
La finalul primei reprize Nonni prinde un trasor din 20 de metri si reface diferenta de doua goluri, intram la cabine cu 3-1.
In minutul 55 Nonni trimite o pasa filtranta de la marginea careului, il gaseste pe Gonzales liber, care marcheaza lejer, e 4-1 si soarta meciului pare pecetluita.
In minutul 68 e randul lui Pezza sa faca dubla din pasa lui D'Aquillio.
In '77 oaspetii reusesc golul doi, portarul lor degajeaza lung, peste apararea noastra, Missiroli ramane singur cu portarul si il executa.
In prelungirile partidei se repeta scenarul de la golul 5, pasa D'Aquillio si Pezza face hattrickul.
Un set la 2 si iar incepem bine luna, cu jocuri entuziasmante.

Montespaccato%20v%20Atletico%20Ladispoli

 

Dupa cele doua victorii in campionat ne deplasam la Genzano di Roma pentru meciul cu Sporting. Dupa infrangerea fara drept de apel din turul cupei, nu ma astept la prea multe, au fost clar peste noi.

Genzano_zps2tzsaj4o.jpg

Sporting%20Genzano%20v%20Montespaccato_%

Foarte ciudat, de data asta au renuntat la 4-3-3-ul cu care mi-au facut atatea probleme in tur si acum au ales 4-4-2.
Se joaca pe un teren infundat, cel mai greu teren de care am avut parte pana acum, principala grija a jucatorilor e sa nu alunece.
Aleg sa joc englezeste, pe atac, cu pase lungi, terenul nu-mi permite pasa scurta. Schimbarea tactica imi prinde bine, reusesc sa fiu mai periculos.
Din pacate, in minutul 40, la o faza care nu anunta mare lucru, Grincia e gasit la marginea careului nemarcat, prinde un sut napraznic si deschide scorul. Sperantele care prindeau contur, bazate pe jocul bun din prima repriza, sunt spulberate, ca sa intorc scorul acum am nevoie de 3 goluri, practic imposibil impotriva unei echipe cu jucatori mai buni decat ai mei.
Intram la cabine cu capetele plecate si plini de noroi, zici ca am fost la bai de namol.
Dupa pauza incep la fel de bine. La un corner batut in minutul 54 de Appolloni, Paquale Di Fonzo se inalta deasupra tuturor si inscrie. Egalam, macar nu plecam batuti de aici, nu face bine la moral.
Jucam din ce in ce mai bine. Noi reusim sa ne adaptam tactica terenului, ei inoata in gol.
In minutul 58 la o recentrare in careu, Bravoco prinde o bomba in diagonala si trecem in avantaj. Inca au 3-2 la general dar un gol de califica gratie golurilor din deplasare, suntem pe val i imposibilul devine posibil.
In minutul 69 Gonzales produce minunea, primeste de la Bossi in marginea careului, trage plasat, pe jos, mingea sare si pacaleste portarul advers. E 3-3 la general si la scorul asta sunt calificat.
Pentru resul meciului joc mai prudent, ma blochez in aparare si joc pe contraatac.
In minutul 87 Pashtiani prinde un sut senzational din 20 de metri si consemneaza calificarea noastra.
Batem in deplasare cu 4-1, 4-3 la general si tocmai mi-am condus echipa catre cel mai bun meci de cand o antrenez, sunt fericit.

Sporting%20Genzano%20v%20Montespaccato_%

Cam asa arata tarlaua la sfarsitul meciului, absolut jenant!

Sporting%20Genzano%20v%20Montespaccato_%

 

Dupa calificarea rasunatoare din cupa avem o deplasare in campionat la micuta Capranica. Avem moral excelent, sper sa nu facem pasi gresiti aici.

41473_zpsjo2nxsvo.jpg

Capranica%20v%20Montespaccato_%20Overvie

Incepem tare, Pezza centreaza in fata portii si Gonzales deschide scorul in minutul 10.
Trei minute mai tarziu dublam avantajul, Nonni trimite lung in careu, Bravocco preia scurt si inscrie.
In minutul 31 e randul lui Gonzales sa faca dubla din pasa aceluiasi Pezza. Pare meci usor, ne permitem sa ne relaxam.
In prelungirile primei reprize Gonzalez pivoteaza si il gaseste pe Nonni cu o pasa in adancime, intram cu 4-0 la cabine.
Pezza isi trece numele pe tabela in minutul 48 cu un sut de la distanta, in vinclul din dreapta portarului, defilam.
In minutul 53 Gonzales trimite o centrare in careu la firul ierbii, Madrigali se precipita si-si baga balonul in propria poarta.
Pana la final nu se mai intampla mare lucru, se termina 6-0 si e cea mai clara victorie de pana acum.
4-1, 6-2, 4-1, 6-0 sunt scorurile ultimelor patru jocuri, din care trei au fost deplasari. Tactica se tuneaza bine, eu am triat jucatorii si mi-am cam format un prim unsprezece, moralul e cat se poate de bun.

Capranica%20v%20Montespaccato_%20Field%2

 

Urmeaza un meci acasa, in campionat, bookmakerii anunta un meci strans cu FC Garbatella. Iar dau de 4-3-3-ul ala enervant, de data asta sper sa ma descurc mai bine.

Montespaccato%20v%20Garbatella_%20Previe

Incep bine, controlez jocul, am ocazii dar ratez.
Golul vine in minutul 35, datorita insistentei lui Pezza care recupereaza o minge in apropierea careului advers, mingea ajunge la Nonni care o prelungeste pentru Gonzales. Acesta inscrie cu un sut puternic din careu.
Pana spre final nu se intampla nimic, jocul e asezat.
Din pacate in minutul 76 Gonzales face o mare prostie, trimite inconstient o lovitura libera din terenul advers in picioarele lui Sgarra, acesta paseaza la Calderoni care, dupa o cursa de 40 de metri ii retrimite lui Sgarra, acesta ramane singur cu Alfieri si-l executa din contraatacul perfect.
Meciul se termina nemeritat pentru noi cu egalitate, imi pare rau ca ii pierd pe liderii de la Fiumicino din frau.

Montespaccato%20v%20Garbatella_%20Field%

 

In sferturile cupei picam cu Nettuno, echipa mai bine cotata decat noi. Se joaca in dubla mansa, turul in jucam iar acasa.

Montespaccato%20v%20Nettuno_%20Preview%2

Incep meciul destul de prost, chiar daca domin posesia cei de la Nettuno sunt mult mai periculosi, cand o prind o taie direct spre poarta si doar norocul face sa nu primesc gol.
Oarecum surprinzator reusesc sa inscriu primul prin Frosini, cu capul, dupa o centrare lunga de la Iachini.
Doar un minut am ramas in avantaj, in '42 Cassandra incrie din centrarea lui Cardoni.
E 1-1 si meciul se scurge la fel, eu cu posesia si ei cu ocaziile.
In minutul 72 reusesc iar sa marchez, Bravoco pune capul cu succes la centrarea de pe dreapta a lui Rotondo.
Din pacate iar n-am reusit sa tin avantajul mai mult de doua minute, Laghigna centreaza si Cassandra face dubla.
Meciul se termina 2-2, scor prost avand in vedere ca am jucat acasa, dar turul anterior mi-a demonstrat ca totul e posibil in cupa.

Montespaccato%20v%20Nettuno_%20Field%20F

 

Incheiem luna noiembrie in deplasare, la Cerveteri Calcio.

Cerveteri_zpsn63ickuv.jpg

Cerveteri%20v%20Montespaccato_%20Preview

Incep meciul tare si Appolloni deschide scorul dintr-un penalty executat cu maxima siguranta.
Gazdele reusesc egalarea in minutul 15 printr-un contraatac-scoala, Daniel Rossi e lansat in adancime, in spatele apararii, ramane singur cu portarul si inscrie.
Ies la atac, ii simt vulnerabili, daca prind puncte si aici Fiumicino e aproape imposibil de prins.
La pauza ramane 1-1, dar lucrurile se schimba imediat dupa, cand Gonzales intercepteaza o pasa absolut imbecila catre poarar a lui Tabirri.
In minutul 73 scap de emotii si Bravoco face 3-1 din pasa lui Bossi.

Cerveteri%20v%20Montespaccato_%20Field%2

 

A fost o luna buna care a culminat cu calificarea in sferturile cupei. Tactica merge bine, marcam foarte mult dar poate se mai poate imbunatati din punct de vedere defensiv, am mai primit ragaz de o luna inainte sa o prezint detaliat boardului.

 

Review octombrie 2016

Untitled%201_zpspjgahaxn.jpg

Promozione%20Lazio%20Girone%20A_%20Overv

Stau bine, m-am cocotat pe 2 dar Fiumicino e dracoasa rau, in 10 meciuri doar eu am reusit sa-i fur un punct. Sper sa prinda si ei o pasa proasta.

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

Da, sunt club amator cu cea mai mica reputatie din lumea fotbalului, obscure.

Si da, inaintea startului sezonului am negociat cu board-ul cele doua filozofii, sa transfer jucatori tineri si sa cresc jucatori de la academie. Montespaccato si IRL e scoala de fotbal. Deocamdata media de varsta de la prima echipa este de doar 20.48 de ani, cea mai mica din divizie.

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

Toti jucatorii au instructiuni dar inca sunt in stadiul in care joc meciurile comprehensive sa am cat mai multe faze pentru a studia miscarile lor, tendintele de a pasa, de a iesi la pressing etc, inca ma mai joc cu rolurile si team instructions. Cand reusesc sa definitivez tactica bazata pe filozofia lui Arrigo Sacchi o detaliez aici, nu mai e mult, cred ca la sfarsitul lunii decembrie e gata.

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

Multumesc tuturor pentru incurajari, ma faceti sa continui, imi era teama ca vorbesc singur pe aici. :)

Alessandro%20Pezza_%20Overview%20Profile

Din pacate Alessandro s-a accidentat pentru 2 luni, l-am folosit un meci important cu infiltratii dar apoi l-am lasat sa se trateze. Sper sa nu iasa din forma buna cand revine.

 

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

Incepem luna noiembrie cu un meci acasa, in campionat, impotriva celor de la Casalotti, la prima vedere meci usor.

Untitled_zpsw4ydit1y.jpg

Incepem bine, in minutul 8 lui Iachini ii reuseste o centrare, il gaseste pe Pezza la 11 metri, isi face adversarul din intoarcere, trage, si avem 1-0.
Ne creem ocazii, dominam teritorial dar nici adversarii nu stau cu mainile in san. contraataca periculos.
Spre finalul primei reprize vine egalarea, Bertoli trimite o filtranta in spatele apararii, noi iesim gresit la offside si Ettore Di Leva inscrie simplu.
Pana la final tabela nu se mai schimba chiar daca avem numeroase ocazii.
Vestea proasta, mult mai proasta decat egalul acasa cu o echipa mai slab cotata este ca Pezza se accidenteaza, medicii recomanda doua luni de pauza. :(

Montespaccato%20v%20Casalotti_%20Field%2

 

Ne deplasam la mare, pentru returul sferturilor cupei, la Nettuno. 2-2-ul de acasa a fost un rezultat slab dar nu e imposibil de intors.

nettuno_zpsmigfzbgu.jpg

Nettuno%20v%20Montespaccato_%20Preview%2

Nettuno ma asteapta tot cu un 4-2-3-1 narrow care s-a dovedit destul de greu de spart de tactica mea si care mi-a adus destule batai de cap in defensiva.
Pezza, la rugamintile mele, joaca cu infiltratii in ciuda avertismentelor medicilor ca il paste o accidentare mult mai grava daca are ghinion.
Incep prost, fara nerv, adversarii ne suie pe garduri. Tip la jucatori, vreau implicare dar pe teren nu se vede nimic. Doar inspiratia lui Alfieri din poarta mentine un 0-0 la pauza.
Pentru a doua repriza schimb abordarea, alternez o tactica de atac cu una de contraatac dar nimic nu se schimba in bine, ei sunt mult mai periculosi.
Inevitabilul se produce in '50, la un corner Strano pune capul la centrarea lui Vona si e 3-2 la general, am nevoie de 2 goluri. Am mai fost in situatia asta in turul anterior si mi-a iesit, dar acum pare foarte putin probabil, nu reusesc sa le penetrez apararea deloc.
In minutul 62 Mastrelli scapa singur pe dreapta, centreaza si Cardoni indeplineste o simpla formalitate. 
La 0-2 totul e pierdut, joc prost si se pare ca numic nu poate schimba asta. Il scot pe Pezza, ii multumesc ca si-a riscat sanatatea in meciul asta si imi fac deja calcule, ma pregatesc pentru doua luni fara principala gura de foc si nu stiu cine inca o sa il inlocuiasca, perspectivele se anunta cam sumbre.

Nettuno%20v%20Montespaccato_%20Field%20F

 

Iesiti din cupa, unde am depasit ambitiile sefilor, ne intoarcem la campionat, cursa de urmarire a leaderilor Fiumicino e in toi. Avem deplasare in superbul oras vechi Traquinia, jucam cu  Corneto.

tarquinia_centro_storico_zpss5g8ohqo.jpg

Corneto%20Tarquinia%20v%20Montespaccato_

Primul meci dupa accidentarea vedetei Pezza si asta se vede, reusim sa dominam teritorial, aducem o gramada de mingi in fata portii dar finalizarea lasa de dorit, inca un egal in etape consecutive in campionat si Fiumicino se desprinde in fruntea clasamentului.

Din nou am jucat pe zgura si asta s-a vazut in evolutia noastra.

Corneto%20Tarquinia%20v%20Montespaccato_

 

Derby mare in campionat, jucam in deplasare cu concitadinii de la Play Eur. Nu e numai un derby de clasament sau unul local, ci reprezinta mult mai mult pentru fani, e o infruntare de clasa. Pe de o parte noi, echipa oamenilor simpli, muncitori, dintr-un cartier saracut, pe de o parte ei, din cartierul Eur, districtul financiar al Romei, al caror fani nu-si lasa servieta acasa cand vin la stadion si-si parcheaza Porscheurile departe de stadion, sa nu se trezeasca cu caroseria sgariata.

Play%20Eur%20v%20Montespaccato_%20Previe

Incepem bine, fortand, si ne iese, la prima actiune cu adevarat periculoasa, Frosini intra in centru, trage apararea dupa el si-l elibereaza pe omul lui Gonzales, care primeste mingea si finalizeaza din careu.
E al zecelea lui gol, pentru un copil de 18 ani nu-s putine, el o sa duca greul atacului pana repine Pezza.
Pana la sfarsitul jocului nu se mai inscrie, am ales sa ne inchidem bine si sa ne incercam sansa pe contraatac, nu ne-a mai iesit golul dar se termina bine, cu victoria asta importanta mai ales pentru suporteri iesim din conul de umbra al rezultatelor mediocre din ultimul timp.

Play%20Eur%20v%20Montespaccato_%20Field%

 

Ultimul meci al toamnei e acasa, cu Santa Severa.

Montespaccato%20v%20Santa%20Severa_%20Pr

Deschid scorul repede, Appolloni reuseste o centrare excelenta care-l lasa pe Rotondo in situatie buna de finalizare, acesta trage in Simone
Bonan si mingea intra in plasa. E minutul 6 si am 1-0 printr-un autogol.
Calc pedala acceleratiei in continuare, simt ca adversarii se clatina si in minutul 9 Gonzales inscrie din careu din centrarea lui Frosini.
In minutul 27 Appolloni centreaza, un fundas respinge pana la Nonni care il executa cu un sut puternic pe Giacomelli. 
Deja am 3-0 si meciul e jucat, pana la sfarsit ma relaxez si incerc diferite miscari tactice, se apropie sfarsitul turului si sedinta consiliului de administratie in care trebuie sa imi prezint tactica, realizarile si esecurile.

Montespaccato%20v%20Santa%20Severa_%20Fi

 

Au fost rezultate sub asteptari in noiembrie, 2 egaluri cu doua echipe mai slab cotate in clasament, esecul clar cu Nettuno si eliminarea din cupa, accidentarea lui Pezza, clar se putea mai bine.

 

Review noiembrie 2016

Untitled_zpshucovyha.jpg

Promozione%20Lazio%20Girone%20A_%20Overv

 

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

Intram in iarna cu o vizita in apropiere, la Casal Palocco, o suburbie a Romei. Jucam iar pe zgura, trebuie sa fim atenti la accidentari.

50775445_zpsa75xfvlf.jpg

Palocco%20v%20Montespaccato_%20Preview%2

Incepem bine, in minutul 7 Iachini taie terenul cu o centrare, mingea ajunge la Frosini care o preia pe piept si executa portarul din apropierea punctului de la 11 metri.
Pana la sfarsit nu am marcat cu toate ca ne-am subordonat total adversarul, 16-2 la cornere, 19-0 la suturi la poarta si 8-0 la cele pe poarta.

Palocco%20v%20Montespaccato_%20Field%20F

 

Primim vizita celor de la Canale Monterano, echipa micuta, pare meci usor.

Montespaccato%20v%20Canale%20Monterano_%

In minutul 11 Rotondo primeste o pasa la marginea careului, trage naprasnic si mingea zguduie transversala, ricoseaza tot la Rotondo care de data asta nu mai rateaza.
In '33 vine egalarea, portarul advers, Corrado, degajeaza direct pe atacant, mingea il depaseste pe Battaglia care sare gresit, ajunge la Polito care prinde o bomba de la peste 20 de metri exact sub bara, 1-1.
Dupa pauza, in minutul 50, preiau avantajul. Inca un gol superb in partida asta, de data asta marcat de Nonni dintr-un voleu direct in plasa laterala dupa o centrare de-a lui Frosini.
Imediat dupa gol, in minutul 53, Battaglia face un tackle neglijent in terenul advers si primeste al doilea galben. Jucand in inferioritate prefer sa scot un varf si sa bag un fundas, jucam 4-4-1 pe contaatac.
Tactica da roade si in '63 Rotondo face 3-1 in urma unei faze de contraatac, la centrarea de pe stanga a lui Marco D'Aquilio.
Adversarii revin in joc 4 minute mai tarziu, Fernando Levi inscrie din apropiere.
Emotiile tin pana in minutul 85 cand Retondo inchide gura contestatarilor cu o tripla de senzatie, face 4-2 dupa o centrare de pe dreapta si inchide tabela la scorul asta.
Aflu ca Fiumicino a pierdut in sfarsit, sunt bucuros ca nu mai sunt invincibili, e o speranta, chiar daca mica, poate in retur reusim sa ii detronam si sa na batem la campionat.

Montespaccato%20v%20Canale%20Monterano_%

 

In ultima etapa a turului, inainte de scurta vacanta de sarbatori, avem deplasare la Fiumicino, jucam cu Aranova. Sper sa repetam succesul din turul doi al cupei cand i-am batut tot pe terenul lor cu 3-1.

Aranova%20v%20Montespaccato_%20Preview%2

Gazdele deschid repede scorul dupa o lovitura libera de pe partea stanga, un corner scurt. Salvoni centreaza si Antonello pune capul pentru 1-0 in minutul 11.
Alerg dupa o egalare care vine in minutul 25, Retondo pivoteaza cu o minge la marginea careului, o trimite in dreapta, la Frosini, care o plaseaza pe langa portar.
La faza imediat urmatoare, nu reusim nici sa ne asezam bine in teren dupa marcarea golului egalizator, Antonello reface diferenta de un gol din pasa lui Paggi.
Tot restul meciului incerc egalarea, cresc presiunea treptat si izbavirea vine tarziu, in minutul 90, tot de la Frosini care marcheaza din pasa lui Fontanarosa.
Un semiesec in ultima etapa a turului dar si Fiumicino a facut egal etapa asta. Aleluia, au inceput si ei sa calce stramb!

Aranova%20v%20Montespaccato_%20Field%20F

 

 

Review decembrie 2016

Untitled_zpsa9f9vvdj.jpg

Promozione%20Lazio%20Girone%20A_%20Overv

 

Intram in vacanta dar pentru mine o sa fie o vacanta activa, victoriile din campionat si cupa dar si pozitia buna in clasament ne-au crescut sensibil reputatia, acum scouterii gasesc o gramada de jucatori dispusi sa se mute la Roma. 

Pe 3 ianuarie incepe perioada de transferuri si eu deja am semnat multi jucatori, din iarna imbunatatesc masiv lotul, schimb liniile in toate compartimentele.

Pe 7 ianuarie raspund pentru prima data in fata boardului, dau explicatii pentru rezultate, jucatori si, cel mai important, pentru tactica.

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

Incepem returul si anul cu deplasare la Ostia, la Pescatori. In tur le-am administrat o corectie drastica, 6-1, sper sa rezolv meciul si de data asta, am foarte multi debutanti in primul unsprezece si urmeaza infruntarea decisiva cu Fiumicino etapa viitoare, am nevoie de moral.

0618-01_TELE_TIP_0384_zpsmlmuyzrs.jpg

Devin nostalgic, tone de iarba am ars aici, pe Pontile.

20141013_pontile_zpskog7rqsq.jpg

Pescatori%20Ostia%20v%20Montespaccato_%2

In perioada de transferuri din iarna am reusit sa semnez primii 3 straini, un marocan care face ambele benzi si doi romani, abia astept sa ii vad la lucru.
Incep dominand meciul dar steril, nu prea-mi creez sanse de gol, se vede ca jucatorii nu se cunosc, nu avem automatisme.
Deschiderea scorului vine spre finalul primei reprize cand, Pezza, revenit dupa accidentare, face o cursa de 40 de metri pe stanga si-l gaseste in pozitie ideala cu centrarea pe marocanul Benhya, 1-0 in minutul 39.
Gazdele dau replica imediat. La un corner, Andrea Kossiakov, debutantul nostru din poarta, un pustan de 17 ani, o comite si iese aiurea, o formalitate pentru Bigazzi care egaleaza. Intram la cabine cu 1-1.
Imdiat dupa reluarea partidei, in minutul 47, Ericco e gasit cu o pasa lunga in spatele apararii noastre, face uz de viteza buna si inscrie.
E groasa, treaba-i naspa rau, schimbam tactica si iesim la atac.
Din nou, reusim sa dominam, ii impingem in terenul lor, dar fara sa avem ocazii.
Egalarea vine in minutul 63, Di Fonzo reia cu capul o recentrare excelenta venita in urma unui corner, 2-2.
In minutul 79, la o faza similara cu primul nostru gol, Pezza centreaza in careu si-l lasa cu poarta goala pe D'Onofrio.
Suntem in avantaj si-s multumit, ma apar cu succes pentru ultimele 10 minute si plec de aici cu toate cele 3 puncte.

Pescatori%20Ostia%20v%20Montespaccato_%2

 

Ne viziteaza leaderul, Fiumicino Calcio. In tur am remizat, 3-3, intr-un meci spectaculos, demn de un derby intre cele mai bune echipe din divizie. Sunt la 8 puncte in spatele lor. Daca pierd, imi iau adio de la titlu, imi ramane sa sper la promovare via playoff, daca castig prindem moral, luptam sa ii detronam. As minti daca as spune ca nu am emotii.

Montespaccato%20v%20Fiumicino_%20Preview

Debut de meci strans, ambele echipe par apasate de importanta jocului.
Ei se apara bine, arma mea din defensiva e jocul la offside.
In minutul 24 apare prima fisura in defensive noastra, D'Amico incearca un dribling prostesc in coltul terenului, e deposedat de Costagliola care
trimite in careu, Dona prelungeste si Bussi marcheaza simplu.
Oaspetii isi maresc avantajul in minutul 30, Forcina preia la 11 metri centrarea lui Dona si face 2-0.
Simt ca imi fuge presul de sub picioare, schimb tactica si ies la atac, e singura mea sansa. Din pacate Pezza, principala mea gura de foc, e iesit din forma. Fiumicino sa apara bine dar sunt ca un brici pe contraatac, ei au ocaziile mai mari.
Dezastrul vine in '73, Forcina recidiveaza si duce scorul la 3-0 pentru oaspeti dupa o patrundere solitara, meciul e jucat.
Fortez de dragul spectatorilor si golul nostru de onoare vine in minutul 79, de la Riccardi.
Chiar daca nu am jucat atat de prost precum o arata scorul, esecul asta ustura si-n cur, Fiumicino s-a desprins la 11 puncte si doar o minune sau o serie de mici dezastre pentru ei ma mai apropie de titlu.

Montespaccato%20v%20Fiumicino_%20Field%2

 

Dupa esecul cu Fiumicino de pe teren propriu ne deplasam la Montefiascone. In tur le-am dat 4-0, si acum e important sa batem, altfel putem intra intr-o pasa proasta si sa pierdem locurile de playoff, campionatele de amatori sunt foarte imprevizibile, evolutiile jucatorilor au fluctuatii semnificative.

montefiascone-lagodibolsena_zpsvddtolio.

Montefiascone%20v%20Montespaccato_%20Pre

Ca in precedentele meciuri din 2017, reusesc sa domin dar sunt impotent in ultimii 20 de metri, noii titulari nu joaca cu dezinvoltura garzii vechi, chiar daca sunt mai valorosi din punct de vedere individual.
In minutul 40, la un corner, Grimaldi pune capul si trimite mingea in plasa, se prefigureaza o mare surprizaa neplacuta pentru mine, suntem condusi.
Ies de la cabine decis sa intorc scorul si ocazia de egalare vine cand Rares Dadu e uitat de adversari in marginea careului. Acesta gaseste spatiu si timp, trage frumos si-l executa pe Elio Casanova.
Dupa egalare am continuat sa atac furibund, lovindu-ma de fiecare data de aparrea de piatra a adversarilor.
Golul victoriei vine tarziu, in '79, cand Dadu imi multumeste ca l-am adus in Roma, chiar daca coechipierii lui m-ar putea acuza de nationalism stupid, printr-o pasa perfecta de 40 de metri care-l gaseste pe D'Onofrio singur cu portarul.

Montefiascone%20v%20Montespaccato_%20Fie

 

In ultimul meci dintr-un ianuarie agitat de miscarile de trupe de pe piata transferurilor primim vizita lui Ronciglione United. Imi propun sa razbun esecul cu 0-1 din tur.

Montespaccato%20v%20Ronciglione%20United

Ii luam tare, am reusit sa ii motivez bine. Pe fondul presiunii constante ii facem sa faulteze in careu, Benhya marcheaza de la punctul cu var in minutul 13 cu o bomba care a lovit portarul advers si a intrat in ate.
Chiar daca am continuat sa joc excelent, avand posesie si ocazii multe, la pauza intram cu avantajul minim.
2-0 facem in minutul 51 cand Bonifazi e gasit bine de Dadu cu o pasa scurta si de la 21 de metri prinde un sut care se dovedeste imposibil de aparat de Domenico Palombi.
Palombi se revanseaza 4 minute mai tarziu cand apara excelent inca o incercare de-a lui Benhya din penalty. Prinde mingea si o degajeaza imediat lung, peste apararea noastra. Menichini o preia si inscrie, in loc de 3-0 si face 2-1 si incep sa ma tem. Frustrant e ca, daca nu ma insel, e al treilea gol in care apararea noastra e pacalita de o pasa lunga venita direct de la portarul advers.
Bonifazi reface avantajul de doua goluri in '64, cand finalizeaza pasa lui Benhya.
Linistea e adusa de D'Onofrio in '68 cand prinde un sut superb din intoarcere, de la 17 metri, din pasa lui Bonifazi.
Adversarii mai au o tresarire de orgolui pe final, in minutul 76, cand Dreoni face 4-2 dintr-un offside urias, de cel putin 3 metri.

 

Asta a fost ultimul meci a lui Pezza pentru noi, ne-a anuntat ca jobul in duce la Venturina si a fost primit de echipa de acolo, chiar daca coboara un nivel. L-am inteles, jobul e mai important decat un contract cu o echipa de amatori si am organizat o cina festiva stropita din belsug cu vin la barul stadionului. Nu e singurul care ne paraseste dupa meciul asta, pe inca 7 jucatori care au aparut putin in echipa sau deloc si-au gasit contracte in alta parte, nu ne ramane decat sa le uram tuturor succes.

Montespaccato%20v%20Ronciglione%20United

 

Review ianuarie 2017

Untitled_zpskoyeggzu.jpg

Promozione%20Lazio%20Girone%20A_%20Overv

 

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

Ultima luna de iarna debuteaza cu o deplasare la Vallerano, jucam cu Polisportiva Monti Cimini, iar, pe teren de zgura. Am nimerit in timpul Sagrei della porchetta, ne umplem ghiumurile dupa meci, o fac senzationala in zona asta.

Vallerano_-_Panorama_2_zpso3vcnnqo.jpg

sagre-lazio-giugno-2016-sagra-porchetta-

Monti%20Cimini%20v%20Montespaccato_%20Pr

Jucam bine, dominam, avem ocazii, chiar si doua bare, dar tabela tot nu se schimba pana la pauza. Ajung sa blestem zgura si 4-2-3-1 narrow-ul care mi-a pus atatea probleme sezonul asta. In tur, acasa, am facut 2-2, am un feeling prost.
Deschiderea scorului vine tarziu, in minutul 61, Rares Dadu il gaseste cu o pasa veritabila de playmaker pe Riccardi in 13 metri, care plaseaza mingea in stanga portarului.
Vad ca eu nu misca nimic, nu au ocazii si ma decid sa ma inchid, un 1-0 e mai bun decat un egal, joc pe contraatac pentru restul partidei.
La o faza clasica de contraatac, Benhya il gaseste pe Riccardi in coltul careului, acesta centreaza in fata portii si Mastrosanti indeplineste formalitatea, e 2-0 in minutul 70 si avem victoria.
Pana la final nu ne-am mai obosit si ne-am inchis ermetic, doar ne astepta dezmatul cu porchetta.

Monti%20Cimini%20v%20Montespaccato_%20Fi

 

Acasa ma asteapta un meci aparent usor cu San Lorenzo Nuovo, in tur i-am demolat cu 4-1.

Montespaccato%20v%20S.Lorenzo%20Nuovo_%2

Incepem bine, avem o sarabanda de suturi la poarta, ei adopta o tactica ultradefensiva, ne lasa sa ne desfasuram.
Descatusarea vine in ultimul minut al primei reprize cand Benhya intra in careu, intoarce perfect o minge in picioarrele lui Dadu care finalizeaza.
Dupa pauza ne reluam atacurile dar nu reusim sa nimerim decat bara, am pocnit-o de 5 ori in acest meci.
Golul doi vine tarziu, in minutul 81, cand Bonifazi il serveste superb pe Benhya care nu rateaza. 2-0 si s-a terminat, reusim a legam victoriile.

Montespaccato%20v%20S.Lorenzo%20Nuovo_%2

 

Dupa victoriile de luna asta ne asteapta inca o deplasare usoara, la Marina di San Nicola, locul surferilor din Roma, jucam cu Atletico Ladispoli, in tur am facut scorul sezonului, 6-2.

consorzio-marina-san-nicola_zpscc5fjozz.

Atletico%20Ladispoli%20v%20Montespaccato

Incepem excelent si Benhya deschide scorul in minutul 2, cand pasa lui Cipriani il lasa in fata portii goale.
Cipriani recidiveaza cu inca un assist in minutul 16 cand il lasa la 17 metri pe Riccardi fara adversar in fata, acesta prinde un sut puternic si inscrie frumos.
A treia pasa de gol pentru Cipriani vine in minutul 24 cu o centrare excelenta la firul ierbii prin spatele apararii la care Benhya pune doar latul.
3-0 la pauza si pentru repriza a doua nu-mi vine decat sa ma distrez cu tactica.
Pe fondul relaxarii noastre totale, oaspetii inscriu golul de onoare prin Conocchiari la o faza de contraatac, in minutul 69.
Stabilim scorul final in minutul 79 cand Cipriani isi incununeaza evolutia fabuloasa cu un gol din pasa venita de la Riccardi.

Atletico%20Ladispoli%20v%20Montespaccato

 

Inca un meci care pare usor ne asteapta acasa, cand ne viziteaza Capranica, pe care am batut-o cu 6-0 in deplasare.

Montespaccato%20v%20Capranica_%20Preview

Deschidem scorul relativ repede, cand Simone Dezi il lasa singur in cu portarul pe D'Onofrio.
Ne dublam avantajul in minutul 32, Benhya ramane cu poarta goala la o deviere a lui Riccardi dintr-o centrare de pe stanga.
Spectacolul continua in repriza a doua si golul de 3-0 vine cand D'Onofrio inscrie in urma unei centrari in careu si a unei pase scurte de la
Franchi.
Stabilesc scorul final, 4-0, in ultimul minut al partidei cand Franchi inscrie cu capul din centrarea de pe stanga a lui Calise.

In partida asta am batut doua recorduri, asistenta de 356 de spectatori si am ajuns la 6 victorii consecutive in campionat.
Cu adevarat imbucurator e jocul echipei, atat ofensiv cat mai ales defensiv, adversarii au din ce in ce mai putine sanse de gol, modificarile pe care le-am facut in defensiva in ultimele doua luni incep sa se vada.

Montespaccato%20v%20Capranica_%20Field%2

 

Review februarie 2017

Untitled_zpstbadsqdd.jpg

Promozione%20Lazio%20Girone%20A_%20Overv

Fiumicino face un egal si ne lasa sa ne apropiem, dar inca e foarte mult pana departe.

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

In primul meci al primaverii ne deplasam la Cerreto Laziale, jucam la Football Club Garbatella, in tur s-a terminat 1-1.

Cerreto-Laziale_zpsy64oj8g5.jpg

Garbatella%20v%20Montespaccato_%20Previe

Start de meci precaut de ambele parti, noi avem posesia dar fara venin, ei se apara excelent si nu lasa spatii.
Pe fondul asta vine pana la urma dechiderea de scor, din fericire noi marcam prin D'Onofrio care ramane singur cu portarul din pasa excelenta a lui Riccardi.
Chiar si dupa deschiderea scorului, asta ramane partitura tactica a ambelor echipe, un 1-0 scurt dupa un meci anost si ma declar multumit, legam victoriile.

Garbatella%20v%20Montespaccato_%20Field%

 

Cerveteri Calcio ne viziteaza si preconizez un meci simplu, a fost 3-1 pentru noi in tur.

Montespaccato%20v%20Cerveteri_%20Preview

Ultimele meciuri bune aduc si emulatie in tribune, umplem mereu o treime din stadionul de 1.000 de locuri si am readus galeria care se departase de echipa dupa plecarile masive de jucatori si antrenori din vara. 
Ca in ultimul timp, mai ales in meciurile de pe teren propriu, incepem foarte agresiv, recuperam repede si plimbam mingea frumos.
Dupa cateva ocazii bune, golul vine inevitabil prin D'Onofrio. care marcheaza cu un sut din scurt, in diagonala, din careu.
Pentru golul de 2-0, din minutul 51, rolurile de la primul gol se inverseaza si D'Onofrio ii paseaza decisiv lui Riccardi care suteaza in forta.
Scorul final este stabilit spre finalul partidei, in minutul 87, cand D'Onofrio face dubla dupa ce reia in plasa o minge ricosata de bara, in urma bombei lui Bonifazi.
Am numarat 7 victorii consecutive daca nu ma insel si putem sa fim siguri ca suntem pe val, ne merge excelent.

Montespaccato%20v%20Cerveteri_%20Field%2

 

Ne asteapta o deplasare grea la Casalotti, in meciul de acasa din tur am remizat la 1.

funivia-casalotti_zpse4v2kqqf.jpg

Untitled_zps4wtncjsj.jpg

Meci greu, de lupta, incins, cu faulturi dure. Se apara atat de feroce incat parca am impresia ca si-au bagat dracii din Fiumicino coada si i-au platit pentru ca am devenit periculos.
Eu atac bine, trag foarte mult la poarta dar parca suntem blestemati, nu o nimerim deloc, nici zgura nu ne ajuta.
Primul gol vine tarziu, abia in minutul 65 de la Riccardi care suteaza din prima, de langa punctul de la 11 metri, un assist venit de pe dreapta, de la Benhya.
In minutul 81 ne dublam avantajul, Benhya e deschis in pozitie de finalizare de Franchi si nu iarta, e 2-0.
Spre final, in minutul 89, gazdele intra in joc prin Rocci, care o baga-n ate din apropiere, in urma unei faze confuze in careu, dupa o minge aruncata dintr-o lovitura libera.
Pana la fluierul final ei ataca, noi ne aparam darz si se termina 2-1.

Casalotti%20v%20Montespaccato_%20Field%2

 

Vizita celor de la Corneto Tarquinia ne prinde intr-o forma exceptionala, avem 9 victorii consecutive, ne-am calificat matematic in playoff si au mai ramas doar 6 puncte pana la leaderul, meritoriu e adevarat, Fiumicino. In tur a fost meci nul.

Montespaccato%20v%20Corneto%20Tarquinia_ 

Asteptam a zecea victorie, atenti la mobil sa auzim vesti despre Fiumicino, pe o vreme frumoasa de primavara.
Incepem in forta, dominam teritorial si avem ocazii, dar si adversarii musca pe contraatac.
Deschidem scorul prin Riccardi in minutul 32 care marcheaza din 19 metri dupa o actiune personala de toata frumusetea.
Ramanem cu avantaj minim pana spre final, in minutul 74, cand acelasi Riccardi patrunde in careu solitar si trage din apropiere pe coltul scurt.
Riccardi face hattrick-ul trei minute mai tarziu, cand invinge portarul advers din 11 metri.
Franchi inscrie pentru 4-0 cel mai frumos gol al partidei dintr-un sut genial de la marginea careului.
Inscriu si oaspetii in '88 dintr-un contraatac finalizat de Addari.
Si cu victoria asta am ajuns la zece consecutive! :)

 

Review martie 2017

Untitled_zpsqygngoz3.jpg

Promozione%20Lazio%20Girone%20A_%20Overv

M-am apropiat la doar 6 puncte de Fiumicino dar am nevoie de un mic dezastru pentru ei sa ii depasesc, au avantaj in meciurile directe si mai sunt doar 5 etape.

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

Da, regiunea Lazio e bestiala, in weekendurile in care eram liber faceam iesiri "la bulan", nu planificam nimic, mergeam intr-un orasel aiurea si era imposibil sa nu gasesti ceva bun de vazut sau de mancat. :)

Link to comment
Share on other sites

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

×
×
  • Create New...

Important Information

Pentru înregistrarea pe acest forum va trebui să acceptaţi termenele de utilizare a forumului disponibile aici: Terms of Use. Acest forum folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii privind politica de confidenţialitate şi cookies sunt disponibile aici: Privacy Policy