Jump to content

Welcome to FMRo Forum - Football Manager Romania

Welcome to the official forum of the Romanian Football Manager community.

Like most online communities you must register to view or post in our community, but don't worry this is a simple free process that requires minimal information for you to signup. Be apart of FMRo Forum - Football Manager Romania by signing in or creating an account.

  • Start new topics and reply to others
  • Subscribe to topics and forums to get email updates
  • Get your own profile page and make new friends
  • Send personal messages to other members.

If you don't want to create an account on our forum, you are free to join us on our other social media accounts:

- Facebook Page: https://www.facebook.com/FMRo.ro

- Facebook Group: https://www.facebook.com/groups/fmromania

- Twitter: https://twitter.com/fmro

- Discord: https://discord.com/channels/703942749522755616/703942749992517655

- Instagram: https://www.instagram.com/fmro.ro/

- Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCgZCAQazHOyY_9nMspXLnvg

IMPORTANT: In order to complete your registration, a valid e-mail address is required, since we will be sending you there an activation link.


Istoria Alternativă A Fotbalului Rom


Allez Rapid

Recommended Posts

Introducere

Suntem la începutul lui iulie 2004. Iliescu este președinte, Năstase prim-ministru. România este proaspătă membră NATO dar încă mai negociază aderarea la UE. Dar ajunge cu politica, să trecem la fotbal. Sezonul 2004-2005 stă să înceapă la sfârșitul lunii, sezon în care Dinamo va încerca să își păstreze titlul cucerit în 2004. Steaua pe 2, Rapid pe 3, ca de obicei tripleta bucureșteană ocupă autoritar podiumul. Provincia încă se zbate în mediocritate, ultimul titlu provincial fiind cel al Craiovei din 1991. Au mai urmat două titluri de vicecampioană ale Craiovei in 1994 și 1995 urmate de o decădere a provinciei, perioada în care echipele din afara Bucureștiului au trebuit sa se multumească doar cu a treia treaptă a podiumului în trei rânduri, Argeș în 1998, Brașov în 2001 și Gloria Bistrița în 2003. În 2004 CFR Cluj, CFR Ecomax Cluj să fim mai exacți este o nou-promovată, Poli AEK, se zbate în a doua jumătate a clasamentului, Urziceni și Vaslui sunt două echipe obscure în liga a doua iar Oțelul se pregătește de Cupa Uefa dupa finala pierdută în sezonul trecut în fața lui Dinamo, care reușea astfel eventul.

historymo.png

La Dinamo cuplul N&D face legea sub comanda lui Andone iar Ciubotariu și Stelea iși pregătesc revenirea în Ștefan cel Mare.

dinamoj.png

La Steaua lui Zenga (și a lui Becali, bineînțeles) Falemi se mândrește cu prima (și ultima) selecție la naționala Camerunului, Dorinel Munteanu își face harnic treaba la mijloc iar Neaga e golgheterul echipei.

steauabs.png

La Rapid Răzvan Lucescu doar ce își intră în pâine, Copos e la yachting iar la echipă „legende” precum Edi Iordănescu, Aliuță sau Sabin Ilie vrăjesc publicul giuleștean. De asemenea jucători mai puțin emblematici, ca Maftei, Măldărășanu sau Daniel Niculae cară mingiile pentru vedetele menționate mai sus.

rapidu.png

În fine să trecem în revistă și celelalte echipe. Craiova, antrenată de Pavel Badea, se laudă cu tripleta ofensivă Luțu-N'Jock-Rubinelson iar în apărare cuplul Moți-Mutică strigă sus și tare „Pe aici nu se trece!”.

craiova.png

La Argeș comisarul Ion Moldovan începe echipa cu Dani Coman și o termină cu Bilașco, la Sportul, pe lângă eternii Varga și Curelea, Tibi Bălan, Mazilu și Costin Lazăr își fac veacul prin Regie iar la Brașov Buga și Surdu se întrec la jonglerii. Bănel o arde pe Bega, Victoraș Iacob supravegheaza de la înălțime cotele Dunării la Galați, la Bistrița Iftodi si Jean Pădureanu (probabil reprezentanți ai aceleiași generații) deapănă amintiri, la Iași Bâlbă încă are carnet, la Bacău Narcis Răducan e jucător nu președinte, la Farul celebrii Curcă, Pașcovici, Farmache, Cristocea, Guriță sau Liviu Mihai speră la un sezon bun. Echipa lui Olăroiu, dar nu cea din versurile celebrei manele, ci FC Național este echipa cu cei mai mulți stranieri, jucători precum australienii Mckain, John Wayne Shroj, Thwaite sau Griffiths, bosniacul Mitrovic sau nigerianul Abiodun. CFR Cluj, promovată de Aurel Șunda, care cu un an înainte promovase și cu Apulum, încearcă să evite o reîntoarcere fulger în liga a doua. Printre vedetele clujenilor sunt Adrian Anca sau Panin. Cum spuneam Apulum, promavata cu un an înainte și terminând pe un onorabil loc 6 în primul an, speră să repete performanța alături de jucători ca Tibor Moldovan sau Ovidiu Maier.

La Națională, sărutând o iconiță, Tata Puiu declară că „olandejii și cehii este favorite dar vom face tot posibilul ca să ne calificăm la mondialele de la nemți.”

romwceq.png

Link to comment
Share on other sites

De ce vorbesti despre Tata Puiu ca si cum ar fi un incult? Induci lumea in eroare cu incercarile astea de glume. Eu n-am nicio treaba dar mi-e ca te mananca de viu stelistii adevarati ca le manjesti cel mai important om din istoria clubului.

Link to comment
Share on other sites

De ce vorbesti despre Tata Puiu ca si cum ar fi un incult? Induci lumea in eroare cu incercarile astea de glume. Eu n-am nicio treaba dar mi-e ca te mananca de viu stelistii adevarati ca le manjesti cel mai important om din istoria clubului.

Sper ca esti ironic. Oricum, ca sa nu sara stelistii, "gluma" nu are nici un sambure de rautate, la fel ca orice alta incercare de gluma din acest post sau din urmatoarele (daca vor mai fi si altele si nu ma vor manca stelistii pana atunci).

Link to comment
Share on other sites

  • Generaţia de Aur

De ce vorbesti despre Tata Puiu ca si cum ar fi un incult? Induci lumea in eroare cu incercarile astea de glume. Eu n-am nicio treaba dar mi-e ca te mananca de viu stelistii adevarati ca le manjesti cel mai important om din istoria clubului.

pentru ca asa era/e.

esti tu prea tanar dar saracul nici nu stia prea bine cum ii cheama pe unii dintre "selectionabili" si le pocea numele.

declaratia cu cehia si olanda porneste ca favorite este reala.

Link to comment
Share on other sites

pentru ca asa era/e.

esti tu prea tanar dar saracul nici nu stia prea bine cum ii cheama pe unii dintre "selectionabili" si le pocea numele.

declaratia cu cehia si olanda porneste ca favorite este reala.

Costin Cozma ? La el te referi ? :P

Deabia astept continuarea. N-am jucat niciodata FM 05 insa imi aduc aminte cu placere de acele vremuri. Eu fiind iubitor al fenomenului inca de mic.

Scuze, n-am reusit sa respect termenu' si sa postez azi. Mai incerc o data maine, poate imi iese.

Link to comment
Share on other sites

Perioada de transferuri începe timid, pe 6 iulie Panin trecând din Gruia sub Tâmpa, în schimbul a 140 de mii de euro. O săptămână mai târziu la Oțelul, ajunge gratis de la Bursaspor, portarul Bogdan Argeș Vintilă, gălățenii punându-și mari speranțe în goal keeperul de 32 de ani. Internaționalul maghiar Vasile Miriuță revine în România la 35 de ani, semnând cu Ceahlaul, iar la Rapid, după vizionări intense de dvd-uri, ajunge de la clubul Herediano din Costa Rica, închizătorul costa rican Rodrigo Cordero, contra a o suta de mii de euro.

Pe 17 iulie Rapid mai dă o lovitură, repatriindu-l pe mijlocașul stânga de 26 de ani, Daniel Rednic, de la MTK Budapesta, club care primește în schimb fabuloasa suma de 250.000 euro. George Copos declară că mijlocașul a venit la cererea lui Răzvan Lucescu, dezamăgit de jucătorii de bandă stângă din lotul Rapidului, armeanul Karamian si belgianul Godfroid. Dar George Copos nu se oprește aici și în seara aceleiași zile patronul rapidist mai anunță un transfer. Fostul giuleștean Zeno Bundea se întoarce la Rapid de la Universitatea Craiova, în conturile căreia va intra suma de 170.000 euro. Răzvan Lucescu declară că în ciuda reputației de zgârgit, George Copos a făcut eforturi extraordinare pentru completarea celor trei transferuri.

Spre sfârșitul lunii ghanezul de 22 de ani, Mohammed Hamza semnează cu Oțelul din postura de jucător liber de contract, devenind primul străin din istoria clubului gălățean. În ultima zi a lunii iulie două transferuri interesante atrag atenția presei. Veteranul Corneliu Papură este cumpărat de Poli AEK de la AEL Limassol pentru 22.000 euro iar la Craiova, patronul Dinel Staicu plătește 100 de mii de euro pentru tânărul de numai 19 ani, Raul Sarkadi de la FC Oradea.

Tot la sfârșitul lui iulie, Dinamo se deplasează în Irlanda de Nord, unde este învinsă de Linfield, 2-1 în turul doi preliminar al UCL.

Însă balul Divizei A începuse deja. Pe 30 iulie, în fața a aproape 4000 de oameni Rapidul remizeaza pe Giulești 2-2 cu CFR Cluj, golurile fiind semnate de Sabin Ilie (min. 19) și Lucian Burdujuan (32) pentru Rapid și Sead Bruncevic (14, 25) pentru CFR. Derbyul feroviar, disputat pentru prima oara după aproape 30 de ani se termină nedecis. Tot în prima etapă Dinamo-Sportul 3-1, cuplul N&D împărțindu-și golurile la Dinamo, pentru Sportul marcând Gigel Bucur și Steaua-Bacău 1-0, gol Oprița.

Pe 2 august CFR intră și ea în hora transferurilor semnând cu jucătorul maghiar Attila Piroska și cu fostul bistrițean Sergiu Mândrean. A doua zi Cosmin Chirea, liber de contract și Daniel Usvat de la echipa maghiară Papai FC completează lotul feroviarilor din Cluj. Steaua face și ea primul transfer, columbianul de numai 16 ani, Alejandro Bernal semnând cu echipa lui Becali. Walter Zenga are numai cuvinte de laudă la adresa tânărului jucător și surprinde spunând că Bernal va primi șanse în primul 11 încă din primele meciuri.

4 august. La București sosesc nord-irlandezii de la Linfield, iar in Ștefan cel Mare 6000 de fani sunt siguri de calificare în ciuda eșecului, la limită, din tur. Dinamo învinge, însă scorul de 3-2 nu este de ajuns pentru calificarea câinilor în turul trei preliminar. Sezonul fotbalistic românesc începe cu un eșec răsunător.

Pe 6 august Rapidul revine în Giulești, unde peste 5000 de oameni asistă la vicoria Rapidului, 2-0 cu Oțelul. A doua zi campioana Dinamo se încurcă, 2-3 acasă cu FC Argeș. Pe 9 august, în ziua în care Steaua învinge acasă, 2-1 cu CFR Cluj, Rapid mai dă o lovitură pe piața transferurilor. George Copos bagă adâng mâna în buzunar, se zgârie de arici, dar scoate 400.000 euro pe care îi virează în conturile finului său, Vasile Șiman, în schimbul micuțului atacant Gigel Bucur. Bucur va avea însă un debut dezastruos la Rapid, pe 13 august la Iași, Rapidul pierde cu 3-1 în fața lui Poli. Marcatori, Bogdanovic, Bâlbă (unicul) și Adrian Cristea (el însuși) pentru ieșeni, iar pentru Rapid, tot un moldovean, Burdujan. Îngrijorat de forma slabă a fundașilor săi, Răzvan Lucescu mai comandă un jucător chelnerului Copos, care se conformeaza, georgianul Shashiashvili ajungând la Rapid de la Dinamo Tbilisi. Celebrul San Siro, pardon Sansiro … Ciocoi semnează cu CFR Cluj.

Cupa Uefa începe și ea pentru echipele noastre, pe 12 august. Oțelul remizează acasa, 1-1 cu Rapid Viena, iar Steaua învinge 2-1 în deplasare pe moldovenii de la Nistru Otaci. Returul se va juca pe 26 august.

Pe 15 august, ca și în etapa precedentă, Dinamo se împiedică, pierzând cu 2-1 pe Cotroceni în fața lui FC Național, iar Steaua caștiga, 2-1 la Timișoara. Campionatul este întrerupt de meciul naționalei de pe 18 august cu Finlanda. 3-0 pentru tricolori, foștii argeșeni Neaga, de doua ori și Mutu, o dată înscriind pe un Stadion Național aproape plin.

Campionatul se reia și în etapa a treia Dinamo pierde din nou, 2-1 la Bistrița, iar Steaua câștigă, 3-2 la Pitești. Cu o oră înaintea meciului, însă, de la Otopeni pleca, cu destinația Spania, Florentin Dumitru, vândut de Steaua la Numancia pentru aproape 600.000 euro. Rapidul pierde din nou, la Timișoara, 2-1. Vestea bună este doar primul gol al costaricanului Cordero, care pare a fi o achiziție inspirată.

După două săptămâni de la meciul tur, a doua manșă a turului doi preliminar al Cupei Uefa aduce din nou emoția meciurilor europene în România. Oțelul pierde clar, 4-0 la Viena și sezonul european se încheie pentru gălățeni. Steaua însă, își confirmă statutul de favorită și trece de Nistru Otaci după o victorie cu 3-1 pe Ghencea. Steaua intră în turul I al Cupei Uefa. După ce Oțelul a fost eliminată de Rapid Viena, Steaua află a doua zi la tragerea la sorți că va da peste rivala Rapidului vienez, violeții de la Austria Viena.

Etapa următoare Rapidul iese totuși din pasa proastă prin victoria de acasă 2-1 cu Bacău. Sabin Ilie face dubla. Dinamo iese și ea din lanțul de înfrângeri după ce, dezamăgit de veterani, And one decide să se bazeze pe tineri. 3-0 cu Apulum, marchea Alex Păcurar (22 ani) 1 gol și Claudiu Drăgan (25 ani) două goluri. Steaua învinge din nou, 3-1 acasă cu FC Național.

În ultima zi a lui august Sportul Studențesc îi găsește înlocuitor lui Bucur. Sergiu Radu, fostul rapidist revine din Franța și semnează cu echipa din Regie. Pe 1 septembrie angolezul Junior Mawethe de 21 de ani, ultima oară la Benfica, semnează cu CFR Cluj din postura de jucător liber de contract. Campionatul se oprește din nou pentru meciul naționalei, acasă cu Macedonia. 5-2, Mutu înscrie de 4 ori, Răzvan Raț o dată. După victoria cu Macedonia, Naționala se deplasează în micuța Andorra, unde România învinge în fața unei audiențe record de 700 de andorreni și câteva zeci de români, cu 4-1. Mutu e în formă, marcând din nou, de această dată doar de două ori. Marius Niculae și Chivu înscriind și ei.

Pe 10 septembrie, liderul Steaua se deplasează în Regie. La primul meci pentru Sportul, Sergiu Radu face un meci mare, ca pe vremea când juca la Rapid împotriva Stelei, iar militarii fac primul pas greșit, 2-2 cu codașa Sportul. Sergiu Radu și Maxim marcând pentru Sportul, Andrei Cristea și tânărul columbian Bernal pentru Steaua. Dinamo revine la vechile obiceiuri și pierde la limită, 3-2 la Galați, iar Bucur marchează primele goluri pentru Rapid în victoria 3-1 de la Pitești. Fostul student înscrie de două ori, tabela fiind completată de georgianul Shashiashvili și Andrei Prepeliță pentru piteșteni.

Singura echipa românească aflată încă în morișca cupelor continentale, Steaua, revine în competiție pentru dubla cu Austria Viena din turul I al Cupei Uefa. Turul se dispută pe 16 septembrie, la Viena. Austriecii deschid scorul prin veteranul Ivica Vastic, dar Falemi egalează chiar înainte de pauză. Steliștii reușesc să mențină rezultatul, cu toate că Ogăraru este eliminat în minutul 77 iar austriecii domină categoric tot meciul.

A doua zi, în campionat, Rapid reușește o victorie răsunătoare, 3-0 cu FC Național, pe un Giulești aproape plin.

Steaua revine în campionatul românesc pe 19 septembrie unde, probabil obosiți după deplasarea de la Viena, reușește să evite o rușine, acasă în fața Gloriei Bistrița. Rămasă în 10 încă din minutul 5, după eliminarea lui Vasilache, Gloria deschide scorul în minutul 15 prin Ionuț Savu. Steaua domină restul reprizei dar nu reșește să egaleze până la pauză. Egalarea vine însă imediat după pauză, prin golul lui Andrei Cristea. Steaua domină tot restul meciului, dar Gloria se apară eroic în 10 oameni, reușind să scoată egalul. În aceeași zi Dinamo remizează la Constanța, în fața a aproape 12.000 de oameni, 2-2, după ce condusese 2-0 la pauză.

Etapa a 8-a debutează vineri, 24 septembrie cu partidele, Dinamo-Craiova 1-0, pe un Ștefan cel Mare plin ochi, și Sportul-Rapid 1-2 unde Bucur înscrie pentru Rapid împotriva fostei sale echipe, la fel și Sergiu Radu, pentru Sportul. Sâmbătă, Steaua merge la Alba Iulia, unde va juca din nou, ca și etapa trecută, cu un om în plus mai mult de o repriză. Cu toate astea adversarii Stelei deschid din nou scorul înainte de pauză și chiar își dublează rezultatul în minutul 77. Suporterii care umpluseră până la refuz stadionul Cetate din Alba Iulia jubilau, însă Neaga (min. 79), Oprița (80) și Dică (88) întorc miraculos rezultatul.

Returul din 30 septembrie al turului I al Cupei Uefa o vede pe Steaua calificându-se în grupe. 20.000 de oameni asistă pe Ghencea la dubla lui Oprița (min. 20 și 52). Oprița nu este însă singurul erou al partidei, portarul Khomutovskyi fiind cel care o ține pe Steaua în joc, austriecii dominând, ca și în meciul tur, întreaga partidă. Daniel Bălan și închizătorul Paraschiv, de asemenea fac un meci mare.

[scuze pentru lipsa de screesnhoturi, dar sper sa ma credeti pe cuvant, cam asta s-a intamplat in perioada 4 iulie-1 octombrie 2004.]

Link to comment
Share on other sites

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

×
×
  • Create New...

Important Information

Pentru înregistrarea pe acest forum va trebui să acceptaţi termenele de utilizare a forumului disponibile aici: Terms of Use. Acest forum folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii privind politica de confidenţialitate şi cookies sunt disponibile aici: Privacy Policy