Povestea Unui Antrenor

[Alec]

<<Cu timpul, vei înțelege.>>

-Pacatul acesta pe care il am este cateodata o virtute, am spus. Castigi sau pierzi, drept sau nedrept, cu noroc sau cu ghinion. Sunt momente in care juri ca te opresti pentru totdeauna, dar si momente cand un meci jucat la penalty-uri, un numar decis de o bilă, sau un As de treflă pe river te duc în al noualea cer. E adevarat că nu ma ghidez in viata dupa aceleasi conceptii si valori precum alte persoane, si asta nu inseamna ca am eu dreptate pentru ca ceea ce pare corect pentru cineva, trece drept gresit pentru altcineva.

Propriile-mi cuvinte mi s-au părut găunoase, aproape ca și cum încercam să ascund ceea ce vroiam cu adevarat să spun. Nu vroiam prin discursul meu să o rănesc sau să o neliniștesc cumva pe Maia așa că îi vorbeam pe cât posibil în abstracțiuni. Totuși, tot ceea ce vroiam să fac e să înțeleagă într-un fel patima mea pentru jocurile de noroc. Iar pe ea o deranja gândul că un simplu meci de tenis poate decide dacă o sa facă sau nu shopping in acea săptămână.

-Maia trebuie să-ți spun ceva, am zis în cele din urmă.

-Ce? a zis ea.

Mi-am măsurat cuvintele cu cât mai multă grijă.

-Eu sunt deja atașat de ceva, căsătorit.

-Ce?

-Nu, așteaptă să termin ce am de zis. Sunt căsătorit cu un stil de viață și asta probabil nu se va schimba și nu vreau să te aștepti să se schimbe.

-Nu înțeleg, a zis ea.

Vocea ei se subțiase, era schimbată. Am luat-o în brațe și apoi am sărutat-o.

-O să înțelegi, am zis. Cu timpul o să înțelegi.

[Razwyx]

Sunt curios sa vad ce va urma!

[Alec]

<<Inferno>>

Două mii doisprezece. Primăvară. Ultimul meci de pe bilet tocmai se terminase. Pe masa de sticlă din fața canapelei stăteau vreo zece bilete identice. Suma pe care tocmai o pierdusem totaliza puțin peste cincizeci de milioane de lei vechi.

Ceea ce mă deranjase și mai rău era tonul celor două comentatoare de pe Eurosport, ca și cum nimic suprinzător nu se întâmplase. Atât de calm și plin de nepăsare încât mă enervase la culme. Oare chiar așa de rău am ajuns încât un meci de Roland Garros să fie comentat de două femei?

Shvedova tocmai o eliminase pe deținătoarea trofeului, Na Li. Deși meciul s-a desfășurat în trei seturi, jucatoarea din spațiul ex-sovietic a spulberat-o pe chinezoaică și tot odata și ultimii mei bani. Nu era nici pe departe cea mai mare sumă pierdută în acest mod, nici măcar din ultimul timp, dar ceea ce mă irita era că pierdusem pe o surpriză de proporții, la ultimul meci. În general când rămân cu un singur meci pe bilet, pariez contră și câștig orice s-ar întâmpla, dar escapada mea de aseară din cazinou m-a făcut să nu îmi permit acest lux de a nu avea emoții la ultimul meci.

Rămas fără nici un ban, ideile machiavelice îmi umpleau creierul în timp ce ochii mei rămâneau ațintiți pe geamul aburit. Minutele se scurgeau pe ceasul de la mână, la fel și țigările din tabacheră. Mintea, aburită acum de alcool, mi-a îndreptat mâna spre telefon și am căutat în agendă numele Țeavă C. C-ul venea de la cămătar.

-Am nevoie de douăzeci, la opt, am spus.

Dialogul a început și s-a încheiat cu această propoziție. Locul de întâlnire era același, în zona Titan, pe Strada Rotundă lângă liceul Dante Alighieri. Întotdeauna mi s-a părut ciudat cum se numește acest liceu, și puteam să pariez ca putini dintre elevii care studiază acolo au citit Divina Comedie sau măcar un mic citat al marelui scriitor florentin.

Am parcat mașina în apropiere și, continuand să beau din sticluța metalică m-am rezemat de un gard si asteptam ca ceasul să arate opt. Punctualitatea de care dădeau dovadă acești mafioți era incredibilă. Și așa a fost, când ceasul arăta opt fix un tip înalt, îmbrăcat în negru și tatuat până în gât a venit și mi-a înmânat un plic gros.

-De cât timp ai nevoie? m-a întrebat.

-De trei luni.

-Am sa-i transmit domnului Țeavă, si m-a bătut cu palma prietenește pe umăr, apoi a plecat.

Dobânda era exorbitantă, in numai trei luni trebuia să înapoiez cu 6000 de euro mai mult. Adică 10% pe lună. Însă unde mai puteai găsii o sumă atât de mare într-un timp atât de scurt, și fără nici o garanție. În fine, omul avea garanția că nu vrei să îți pierzi vreun deget, sau vreo altă parte a corpului.

M-am întors acasă și am pus banii în cutia cu trabucuri din bibliotecă, mai puțin două mii de euro. Am plecat apoi, în drum oprind la o casă de schimb valutar. Urmatoarea oprire: Cazinoul Queen de pe Calea Dorobanților.

[Razwyx]

Eu asi zice sa te lasi de acest ''viciu'' pentru ca mai devreme sau mai tarziu o sa regreti asta!

[Alec]

Aburii de Johnnie Walker încă mai umblau prin minte. Am decis, contrar voinței, să deschid ochii. Mă uit puțin în jur fără să mișc gâtul și îmi dau seama că nu cunosc încăperea, îmi dau seama totuși că e o cameră de hotel. Mă ridic și când încerc să mă întind după telefon o voce cunoscută de femeie mă strigă pe nume. Deschid un neuron, dau un scurt search vocal și îmi dau seama că nu semana nici pe departe cu vocea Maiei. Încerc să îmi revin, întorc capul și în scurt timp buzele ei imi cuprind gura.

Diana era fata pe care am iubit-o cel mai mult până să o cunosc pe Maia. Am avut o obsesie pentru ea multă vreme. A fost însă scris ca noi să nu fim împreună niciodată. Când am cunoscut-o era într-o relație cu un mare mahăr din Craiova, sau Pitești, ea fiind la facultate în București. Eu eram într-o așa zisă relație cu cea mai bună prietenă a ei. Am reușit totuși să o bag în pat destul de repede. Atracția dintre noi era evidentă și nici măcar ”prietena” noastră comună nu ne-a stat în cale. Erau însă alte vremuri, eu nu prea aveam bani, încercam să trec prin facultate, iar ea era bine întreținută de acest prieten al ei. Am avut câteva săptămâni în care m-am străduit ca relația să meargă, însă, făcând parte dintr-o familie nu tocmai bogată, a ales banii în fața dragostei.

Chiar dacă acum o iubeam pe Maia nu am reușit să mă împotrivesc sărutului, deși trecuseră mai bine de trei ani de când o văzusem ultima dată. M-am ridicat apoi și am întrebat-o:

• Ce s-a întâmplat aseară?
  
• Hm... Ce crezi? și mi-a aruncat un zâmbet, superb ca întotdeauna.
  
  I-am zâmbit înapoi, din reflex, însă în sinea mea explodam. În urmă cu două luni eram convins că Maia e femeia cu care vreau să îmi petrec tot restul vieții iar acum fac prostia asta? Mă mai uit odată în jur și văd o sticlă de whisky aproape goală, cu greu o dau pe gât în încercarea de a păcălii mahmureala. Mirosul de alcool îmi făcea greață, la fel și faptul că o înșelasem pe Maia. Fără să mai stau prea mult pe gânduri, mă îmbrac în grabă și dau să plec.
  • Unde te duci, așa, fără să zici nimic?
    
  • Îmi pare rău, am făcut o mare greșeală, poftim cardul, când pleci îl lași jos la recepție.
    
    Am plecat apoi brusc, în mijlocul propoziției. Vroia să zică ceva însă nu vroiam să știu ce.
    Cum liftul cobora etaj cu etaj amintirile nopții trecute îmi fulgerau prin minte. Știam că pierdusem o mare sumă de bani la ruletă, nu țineam minte exact suma, însă nici mă străduiam să mi-o amintesc.
    Știam și faptul că am plecat de la cazino cu un anume Dumi, un domn la vreo 40 de ani cu care mă ”împrietenisem” la masa de ruletă. Am trecut apoi pe la recepție și i-am spus recepționerei că o să vină cineva să îi dea cardul de la camera mea, a aprobat.
    
    Când am ieșit din hotel, am văzut pe ecranul telefonului numele Mici, porecla unui amic de-al meu. Mi-am amintit imediat faptul că mă întâlnisem cu el aseară.
    • Da. îi spun cu jumătate de gură
      
    • Ce faci mă? Unde ai plecat aseară? Era vorba că plecăm amandoi.
      
    • Ce? Nu știu nici eu te rog să mă crezi.
      
    • Ai ieșit din cazino cu Bogdan Dumitraș, îți spune ceva numele?
      
    • Dumi? Dumi e Bogdan Dumitraș?
      
    • Exact, ai probleme cu el?
      
    • Nu, nici nu știam cine e. Am pierdut amândoi la ruletă și după ne-am dus la bar, am vorbit, dar nu mi-a spus niciodata numele întreg, nici nu l-am întrebat. Am plecat apoi dar nu imi amintesc exact unde. Te sun mai incolo.
      

    Bogdan Dumitraș era unul din marii interlopi ai capitalei, lumea spunea despre el că are cea mai mare rețea de prostituție din România și nu auzisem mulți care ar fi contrazis acest lucru.

    Gândurile îmi erau confuze, de la ieșirea din cazino nu reușeam să mai leg nimic. Știu că am ajuns la o casă în Pipera la un moment dat, știu că am ajuns la hotel spre dimineață și știu când i-am dat jos sutienul roșu Dianei... creierul făcu atunci o pauză pentru a păstra acea imagine în memorie. Ceea ce nu reușeam era să fac legătura între evenimente. Evident Mici nu știa de mine și Diana, pentru că nu adusese vorba, și nici nu vroiam să îl întreb eu pentru că nu vroiam să știe de mica mea escapadă. Deși îmi era bun prieten nu împărțeam niciodată veștile cu el. În principiu pentru că era gură spartă, dar și pentru că dădea în general sfaturi proaste.

    Cum pășeam încet prin parcarea hotelului încercând să rezolv misterul serii trecute dar și să imi găsesc mașina, telefonul îmi sună din nou. De data asta numele Dumi îmi apare pe Blackberry-ul aproape dezmembrat de nervi. Ce dracu? Făcusem și schimb de numere de telefon? Îi răspund și mă întrebă dacă mai vin la jocul de poker.

    [*]Îmi pare rău dar mi s-a tăiat firul aseară.

    [*]Așa rău?

    [*]Da, așa mahmureală nu am mai avut demult. Nu îmi mai amintesc decât câteva lucruri de aseară, îmi pare rău.

    [*]Stai liniștit. Mașina ta e aici la mine, nu ai condus-o tu, a condus-o unul de-al meu. Nici asta nu îți amintești?

    [*]De fapt, acum eram în parcare, căutam mașina.

    [*]Păi și cheile? Rîde.

    [*]Cheile le am; scot cheile și îmi dau seama că cea de la contact lipsea. Sau nu, spun cu un ton resemnat.

    Rîde din nou.

    [*]Hai, ia un taxiu și vino aici. Vino în Pipera, pe Drumul Potcoavei la intersecția cu Strada Vlad Țepeș. Hai te aștept. Și mi-a închis fără să aștepte vreo confirmare.

[Spirachedanutz]

Frumos. Frumos scris, aranjat, poveste draguta:). Urmaresc cu placere ).

[Alec]

Am ajuns acolo și instant am recunoscut reședința. Am sunat la poartă și în scurt timp o fată la vreo 25 de ani, frumoasă dar cu aspect de prostituată m-a condus înăuntru, am urcat un etaj, apoi m-a poftit într-un birou. Era șapte și jumătate seara.

• Salut puștiule.
  
  Mi-a strâns mâna. I-am replicat din cap la salut. Eram surprins de faptul că m-a primit așa, nu părea că ne-am cunoscut cu mai puțin de douăzeci de ore în urmă.
  • Cum te simți, ești în stare să te bagi la un poker?
    
  • Am de ales? Zâmbesc.
    
  • Ți-a plăcut fata, nu?
    
  • Diana?
    
    
    A început să râdă. Încercam să îmi dau seama de ce.
    • Alisia!
      
    • Alisia? Și instant mi-am dat amintit ce se întâmplase defapt. Diana era acum una din damele de companie ale lui Dumi. În sinea mea speram să o fi întâlnit la o petrecere sau într-un club și de dragul timpurilor de altădată să fi plecat cu ea, însă adevărul era cu totul altul.
      
    • Cum se face că o cunoști pe fată?
      
    Instinctul mi-a spus să răspund cu o minciună.

    [*]O cunosc din liceu.

    [*]Frumoasă fată. Nu mi-ai zis că o ști. Te-am dus să iți alegi o fată și după ce ai văzut-o ai dispărut cu ea. Fără să zici vreun cuvânt. Te-a văzut Sergey și ți-a chemat un taxiu că altfel nu știu ce făceai în starea aia.

    Faptul că era acum o prostituată mă dezgusta. O fată ca ea să facă asta? Tot felul de gânduri mi se învârteau prin cap. Nu am avut o impresie exagerat de bună despre ea, dar îmi părea o fată amuzantă și cât de cât o ducea capul. Chiar dacă a ales bărbatul cu bani în fața idilei cu mine am reușit să mă împac cu ideea, cu toate că mi-a rupt inima în două la timpul acela, însă ceea ce aflasem acum a rupt orice mic sentiment care mai rămăsese în mine pentru ea.

    [*]Mai ești aici? Și îmi trece mâna prin fața ochilor.

    [*]Da, scuze. Mă cuprinseseră gândurile.

    Am refuzat invitația lui la poker, cu greu am fost scuzat însă în cele din urmă am fost lăsat să plec. Am luat mașina și am revenit la hotel. Diana evident plecase. Lăsase pe noptieră un bilet.

    ”Știu că ești dezamăgit că viața mea

    a luat întorsura asta, nu a fost în

    totalitate vina mea. Îmi asum greșelile

    pe care le-am făcut în viață,

    și sper ca într-o zi să le pot remedia.

    Cu regret, a ta, Dia.”

    Urme de lacrimi completau foaia. E păcat că atunci când ești tânăr totul se rezumă la bani, la cum să duci o viață mai ușoară. Probabil că acum ar fi fost căsătorită, cu o facultate terminată, cu un loc de muncă stabil, poate copii. Asta dacă nu l-ar fi ales pe acel om care în mod evident nu vroia de la ea decât anii tinereții și în nici un caz iubire. Am strâns biletul în pumn și am alungat gândurile nostalgice, la urma urmei dacă deschidea puțin ochii ar fi văzut intențiile lui, însă nu neapărat inteligența, ci mai mult banii au orbit-o în luarea deciziei aparent greșite ulterior.

    Rămăseseră doar zece zile până când trebuia să achit banii cămătarului Țeavă și nu mai aveam decât o mică parte din ei. Deși erau mici șanse să îi recuperez , mereu am reușit să imi păstrez calmul în astfel de situații și într-un fel sau altul problema se rezolva. Când eram în liceu nu ceream niciodată bani părinților, aveam principiile mele, însă atunci când intram în belele ori maicămea ori taicămeu păteau tot soiul de sume să mă scoată. Într-un fel îmi dădeau acei bani pe care unii copii îi cer zilnic, însă mie îmi plăcea să povestesc prietenilor cum eu am banii mei. Faptul că o înșelasem pe Maia mă întrista mai mult decât orice datorie, însă aveam sângele rece să continui relația fără să mă mai gândesc vreodată la ce se întâmplase în seara trecută. Deși infernul din viața mea continua, speram ca în curând să mă pun din nou pe picioare.

[Alec]

<<Purgatorium>>

Timpul pentru a face rost de banii lui Țeavă aproape expirase. Din cei douăzeci și șase de mii de euro pe care trebuia să îi înapoiez nu aveam decât doisprezece mii. Puteam extinde perioada de împrumut cu două-trei luni, însă din experiență proprie acesta este cel mai prost lucru pe care îl poți face cu un cămătar, mai ales de talia lui Țeavă. Oamenii ca el abia așteaptă să te vadă într-o situație dificilă pentru a pune cât mai multă presiune pe tine. Îți măresc dobânda, stau cu ochii pe tine la fiecare doi pași pe care îi faci, și tot felul de alte chestii inconfortabile, pentru ca, în cele din urmă să pună mâna pe apartamentul, mașină sau vreun alt obiect de valoare urmărit de ei.

În seara zilei de Joi, 20 Iulie, am luat echivalentul a trei mii de euro din banii pe care îi aveam și am mers cu biletul pre-făcut pentru a-l înregistra. Am vizitat cinci case de pariuri diferite până am reușit să pun toți cei o sută treizeci de milioane pe același bilet, majoritatea blocând combinația de meciuri înainte să apuc să pun treizeci de milioane. Bunul meu prieten Vlad Ambruș îmi dăduse două ponturi foarte bune, unul la tenis și altul la fotbal.

Vlad a fost de departe cel mai bun parior pe care l-am vreodată, și nu am văzut puțini. Era acum book-maker la casa de pariuri William Hill din Anglia. Avea un stil unic de a mirosi blaturile din primele două ligi din România, dar și de găsi cele mai sigure meciuri pe care poți paria. Juca numai tenis și fotbal însă când se punea pe analizat nu îl mai puteai scoate de acolo ore în șir. Mai mult de cinci meciuri nu paria niciodată, și nu paria zilnic, câteodată nici săptămânal, dar când o făcea pierdea foarte greu. În urmă cu un an însă a pierdut sume foarte mari de bani și când s-a trezit fără nici un ban și-a făcut bagajul și a plecat în Anglia. La primul interviu a și fost angajat pe un post foarte bun, ulterior cei de la William Hill l-au furat de la casa care îl angajase inițial, pe un post mult mai bun. Cunoștințele lui în sport erau enorme. Țin minte că se contrazicea mereu cu Naum, Vochin sau Ioanițoaia când auzea o naționalitate, o vârstă a unu fotbalist sau vreo altă dată spusă incorect și mereu avea dreptate. În plus la școală a dus-o mereu bine, era cel mai bun la matematică din tot liceul fără măcar să deschidă vreo carte și mai luase și Cambridge-ul (examen de aptitudini în limba engleză). Era visul oricărui angajator pentru un book-maker. Viața de parior însă nu era de el, nu suporta tensiunea sau orice fel de emoție și în nici un caz nu știa să piardă.

Ponturile erau:

Grigor Dimitrov – Lukasz Kubot, un sfert de finală al turneului de zgură de la Gstaad. Grigor Dimitrov este un tanar jucator din Bulgaria, care aduce ca stil de joc a Federer și despre care se spune că ar putea, cu un antrenor bun, să fie în scurt timp jucător de top 10 mondial, iar Lukasz Kubot este un jucător gen Horia Tecău, bun dar se axează mai mult pe jocul de dublu. Evident pontul era să pariez pe Dimitrov și cota era undeva la 1,40. Meciul era evident analizat mult mai mult decât descrierea pe care mi-o făcuse mie și aveam încredere deplină în el.

Al doilea pont era acela de a pune pe Pandurii Târgu Jiu în meciul din prima etapă a Ligii 1 cu Universitatea Cluj. Pandurii era venea în acest meci ca una din revelațiile anului trecut, fără schimbări majore de lot și având la cârmă unul din cei mai buni antrenori din Liga 1, Petre Grigoraș. Universitatea trecuse printr-o schimbare aproape totală de lot, cu jucători slabi după părerea lui Vlad aliniați în primul 11 și cu un antrenor lipsit de experiență și destul de modest, Claudiu Niculescu. Cota Pandurilor era de 1,45.

Am decis, pe lângă aceste două meciuri să adaug și un meci de tenis fete: Dulque-Marino – Karla Zakopalova – 2 - cotă 1,30; meci după părerea mea cât se poate de sigur. Și încă două meciuri din ziua următoare: Petrolul Ploiești – Ceahlăul Piatra Neamț și CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș. Petrolul era o echipă total revigorată în perioada de vară, din lotul precedent rămăseseră câțiva jucători de mare valoare la care s-au adăugat alți jucători valoroși veniți la pachet cu noul patron și în mod evident faptul că jucau acasă, pe un stadion aproape plin m-au ajutat în a nu avea dubii în a face pariul. Deși CFR era campioană și Mediaș una din echipele cele mai slabe din returul campionatului încheiat nu acesta era motivul care m-a determinat să pariez pe acest meci ci probabilitatea destul de mare ca cei de la CFR să fi umblat la butoane, așa cum mă obișnuiseră în ultima perioadă. Petrolul avea o cotă de 1,45 la victorie, iar CFR Cluj o cotă de 1,50.

Dacă biletul ar fi ieșit câștigător echivalentul a șaisprezece mii de euro mi-ar fi intrat în buzunar, și cu cei nouă rămași, aș acoperii toată aproape toată suma rămasă de plată.

Am decis să îmi petrec restul serii la Maia, iar în dimineața următoare am urmărit primele meciuri de pe bilet. Dimitrov juca meciul cu polonezul Kubot. Abia am apucat să mă dezmeticesc și bulgarul a câștigat meciul, foarte ușor, 6-3; 6-2. Karla Zakopalova a jucat la aproximativ aceeași oră și a terminat meciul chiar mai repede ca bulgarul 6-0; 6-1.

Seara a urmat meciul gorjenilor și la jumătatea primei reprize meciul nu mai avea cale de întors, era 3-0 pentru Pandurii. La finalul meciului tabela arăta chiar mai umilitor, 6-2. Geniul lui Vlad se dovedise încă odată corect. Deja mă frământa gândul că aș fi putut acoperii deja datoria dacă aș fi pariat toți banii pe ponturile lui Vlad. Nu puteam însă risca să pierd toți banii. Fără nici un ban șansele să rămân cu toate degetele la mână erau infime.

A doua seară m-am baricadat în casă și am închis toate telefoanele. Era momentul adevărului. Dacă mi-ar fi ieșit cele două meciuri îmi jurasem că voi încerca să îmi schimb radical sursa de venit. Nu mi-am jurat că nu voi mai juca niciodată la ruletă sau pariuri, pentru că nu mi-a plăcut niciodată să mă mint pe sine, însă chiar aveam de gând să mă schimb. Cum? Numai viitorul putea sti.

Petrolul a marcat rapid două goluri și după pauză încă unul trei. Totul a fost până acum mult prea ușor. În afară de emoțiile dinaintea meciurilor acest bilet nu îmi oferise nici un moment de dubiu. Totul se desfășurase perfect până acum.

Ultimul meci: CFR-Gaz Metan. Meci ce avea pe umeri și soarta mea. Putea să mă îndrepte spre o viață normală, așa cum îmi plănuisem, sau către încă trei luni de goană după bani. Relația dintre mine și Maia atârna de un fir de ață și probabil nu ar mai fi rezistat încă trei luni ca acestea. Și dacă eram dispus să fac o schimbare, aș fi făcut-o pentru ea. Aveam suficienți bani să pun contră. Cu 5 mii de euro mi-aș fi asigurat 13 la x2, cu 6 mii aproape 16, însă m-as fi îndepărtat de suma de care aveam nevoie în caz că meciul se era un blat, așa cum anticipasem inițial. Am decis să nu o fac, nu vedeam rostul. Chiar dacă aș fi rămas sigur cu 18 mii, cel mai probabil mi-aș fi extins perioada de chin și automat de dobândă. Chinul începuse înainte măcar ca meciul să înceapă, transpirația curgea în valuri, următoarele nouăzeci de minute decideau totul.

[Legi]

foarte dragut, in schimb:

1. dupa ce pierzi la pariuri joci la... ruleta?

2. un combo de 5 meciuri. wtf?

[Alec]

le-am luat din realitate pe toate, stiu oameni care nu au castigat bani decat din pariuri timp de cativa ani dar au boala jocurilor de noroc in sange

si cunosc personal un parior care isi ia cateva ponturi de la niste oameni pe care se bazeaza, mai pune si el eventual cate doua-trei meciuri si pariaza o suma mare de bani pe o combinatie de 5 meciuri maxim. de acolo m-am inspirat

@Spirachedanutz mersi, sper sa nu iti piara interesul datorita pauzelor mari dintre postari

[Legi]

si scoate profit o data la 20-30 de bilete?

[unq_flipmo]

Si eu citesc. Pauzele nu sunt o problema, calitatea conteaza. Si story-ul il gasesc interesant. Despre partea cu modul de pariat nu comentez... mi se ridica parul pe spate cand vad cinci evenimente. Bafta

[Alec]

---Am re-citit postările anterioare și am găsit destul de multe greșeli de exprimare, my bad, păcat totuși că nu mai există butonul edit decât puțin după postare.---

Asa cum simțeam încă de la începutul partidei, meciul s-a terminat la egalitate. Deși niciodată nu am avut încredere în forța acestei echipe, am pus meciul pe un bilet, și un bilet decisiv. Sursele mele cum că meciul avea să fie blat se dovediseră greșite și biletul a fost pierdut. Mă tot întrebam în mod repetat: ”Oare de ce am pus pe ei?”. În noaptea ce a urmat gândurile de hulă mi-au alungat somnul, iar a doua zi m-am ocupat de prelungirea datoriei cu încă o lună. Regulile funcționau în felul următor: dacă eu plăteam dobânda aferentă celor trei luni de la împrumut, procentul dobânzii rămânea de 10% pe lună, dacă nu, acesta se dubla. Deși ”tiltul” mă cuprinsese datorită ultimului meci pierdut, am decis că cel mai bine este să plătesc cei șase mii de euro și așa am făcut. La urma urmei mai reușisem până acum să îmi dublez bankrollul trei, patru săptămâni consecutiv.

Gândind acum la rece și fără particule de alcool în sânge am decis să las la o parte ruleta și chiar pariurile pentru o perioadă și să mă axez pe ceea ce mă făcuse cunoscut în această lume a cazinourilor, ceea ce mă ridicase de la bun început: pokerul. Am început să practic acest joc prin anul doi de facultate, mai exact prin anul 2002. Se juca în foarte, foarte puține locuri pe atunci. Abia prin 2005 am început să joc pe bani, prin diferite cazinouri, cu bani proveniți din pariuri. Prin 2007 am găsit pokerul pe internet, iar din acel moment jocul meu s-a îmbunătățit dramatic. Reușeam să câștig constant și doi ani de zile am lăsat totul pentru acest joc. Nu făceam nimic altceva, renunțasem la băutură și la jocurile de noroc. Jucam in general pe internet dar și în cazinourile din București. Deși mi-a îmbunătățit mult logica, capacitatea de concentrare și multe alte calități, nervii mei au avut mult de suferit, mai mult chiar de cât sufereau când jucam pariuri sau ruletă. Din păcate nu am putut să ridic limita suficient de mult pentru a ține pasul cu jocurile mari ce se desfășurau in Palace sau Queen și după luni de încercări am înlocuit unele sesiuni cu o noapte de ruletă, am început să pariez sume din ce în ce mai mari la pariuri. În felul acesta bankrollul meu a avut mult de suferit, iar când în peisaj a apărut și alcoolul cariera mea de poker a luat sfârșit. Am continuat să joc de două-trei ori pe lună însă evident nu era același lucru, fiind greu să îmi creez un bankroll stabil precum jucătorii profesioniști cu atâtea vicii învârtindu-se în viața mea.

În următoarele două săptămâni totul a mers așa cum plănuisem, de fapt mult, mult mai bine decât plănuisem. Am jucat la casa noului meu ‘prieten’ Dumi. Acesta avea un fel de club de poker, evident ilegal, unde se juca la cinci mese aproape non-stop. Două erau de 1/2 € unde buy-inul minim era de 200 €, alte două de 5/10 unde trebuia să ai minim 1000 € pentru a te așeza la masă. La masa din separeu jucau atât personane importante din lumea interlopă, jucatori profesioniști și oameni importanți de afaceri, cât și multe personaje galonate ce nu își permiteau să apară în cazinouri. Masa era de 25/50 €, aici însă minimul era de 200 de blinduri mari, adică 10000 €. Majoritatea își cumpărau de 15, chiar 20, însă uneori, târziu în noapte și cu nervi întinși la maxim se ajungeau și la buy-inuri de cincizeci de miare. După prima săptămână am reușit să îmi strâng 10 buy-inuri pentru a juca la masa de 5/10 €, ceea ce era senzațional. Acum aveam aproape șaptisprezece mii de euro, ceea ce era chiar incredibil. Dumi mă urmărise câteva zeci de minute și se declarase impresionat de jocul meu, într-o seară chiar s-a așezat la masă cu mine, chiar dacă el juca în cea din separeu. Îmi spunea râzând: ”Îți dai seama puștiule, mi-am deschis clubul meu de poker și nu am loc în separeu.” Chiar reușisem să joc excelent, nu mai atinsesem de băutură și capacitatea mea de concentrare își atinsese maximul.

[Alec]

-Check. A spus el și în același timp a atins de două ori masa cu podul palmei.

-Check. Am spus și eu văzând în ochii lui ceva ce îmi exprima putere, siguranță. Deși pariasem flopul eram sigur că nici măcar draw-ul la culoare nu mai era bun de nimic acum deoarece credeam că are full.

Crupierul a băgat cartea arsă în mormanul de jetoane și a întors riverul. Opt de treflă. Pulsul inimii îmi crescu instant și ochii îmi săriră fără să vreau la turnurile imense de jetoane din fața lui. Cărțile de jos erau acum nouă de treflă, doi de romb, cinci de treflă, doi de inimă roșie și cea din urmă, optul de treflă.

-Raise. Anunță el în timp ce eu vroiam să mă asigur că fluidele nu o să îmi curgă din gură la anunțarea sumei. O mie două sute, continuă el împingând cu o mână un turnuleț de jetoane portocalii, în valoare de cincizeci de euro.

Potul totaliza acum peste trei mii de euro. După ce am stat puțin pe gânduri am aruncat în fața stackului patru fise albastre fără să zic nimic.

Dealerul a anunțat:

-Re-raise 4000.

Fără să stea foarte mult pe gânduri și-a împins turnurile în mijloc și a anunțat ”All-in”.

Am înghițit în sec odată, știind că chipsurile sunt acum ale mele. Am vrut să mă asigur și m-am mai uitat încă odată la cărți.

-Call. Am anunțat întorcând pe față cele două cărți: 6 de treflă, 7 de treflă.

După ce mi-am tras suflarea și mi-am revenit puțin din euforia potului imens mi-am zis. Bine că nu-i un interlop. Sau Giovanni Becali, am continuat. Omul ce tocmai pierduse era un cunoscut om de afaceri Bucureștean. S-a ridicat în picioare și s-a mai uitat încă odată uimit la chinta mea de culoare, era nedumerit la prima vedere. A vrut să întoarcă pe față cărțile însă imediat ce și-a dat seama că e bătut le-a aruncat în fața crupierului.

-Royală mică... Fantastic... a zis el suspinând. Apoi s-a uitat spre dealer și l-a întrebat cu jumătate de gură: Are mai multe? Acesta a aprobat din cap.

Fără să mai zică nimic a dat mâna cu trei oameni de la masă și a plecat. Nu mi-a aruncat nici o privire. Ceilalți jucători de la masă discutau între ei pe seama mâinii, unul mi-a spus: ”Ce noroc”; am ridicat din umeri, știam deja că lovisem ‘jackpotul’ de 2% pe river.

Deși nu își arătase cărțile toată lumea știa că acesta avea doi nouari, unii chiar spuneau că avea doi doiari, însă eu personal cred că ar fi arătat dacă pierdea aproape douăzeci de mii de euro cu un careu.

Am mai jucat o oră, din respect pentru cei de la masă, și m-am dus la casă pentru a încasa banii. I-am înmânat casieriței cinci ‘stackuri de înaltă societate’ – așa cum spunea Matt Damon în filmul Rounders (1998) unui teanc de zece miare – și încă două mii. Restul de 85 de euro i-am lăsat celei de la casă. Nu îmi venea să cred că lăsasem un bacșiș atât de mare, plus cât mai lăsasem dealerului, dar la suma câștigată îmi era și rușine să nu o fac.

M-am dus apoi în biroul lui Dumi, care se afla în aceeași casă, dar la o distanță mare de separeul de poker. Deși era cinci dimineața l-am convins pe Sergey, o gardă de corp, să mă ducă la el, ca să nu mă vadă cineva umblând de capul meu prin imensa vilă.

-Puștiule, ai terminat, gata? Dă-mi o veste bună.

-Am o întrebare întâi; i-am spus cu zâmbetul pe buze. De ce ‘puștiule’, ști că am treizeci de ani nu?

-Știu, da. Hai zi-mi ce ai făcut că nu am mai trecut pe la tine, am avut treabă pe aici, vroiam să vin și eu la joc.

-Mai bine că n-ai venit, poate te curățam și pe tine. Și i-am pus pe birou trei teancuri de zece mii de euro și peste ele, încă o mie.

-Ăștia i-ai câștigat? Bravo mă tată, i-ați partea. Ți-am zis eu că pierzi timpul la mesele mici.

-În primu rând nu ăștia i-am câștigat, eu mi-am luat partea, am făcut 52 de mii. A vrut să mă întrerupă, se vedea după față că nu îi venea să creadă, dar am continuat. Și am avut mare, mare noroc trei mâini. Nu știu, e incredibil cât de bine îmi merge de când joc aici la tine.

S-a ridicat în picioare și m-a bătut pe umăr prietenește.

-Acum trei ore când am trecut să te văd aveai vreo doișpe mii în față, cum p**a mea?

-Noroc mare de tot ți-am zis. E incredibil. Odată joc și eu pe banii altuia și câștig. E prima dată când ies cu peste o mie de blinduri mari de la o masă de poker.

-Ești al meu de acum, joci numai pe banii mei gata. Îmi spune el.

Dumi mă întrebase dacă vreau să joc în locul lui la masa din separeu și după ce a insistat mai mult timp am acceptat provocarea. Nu prea îmi plăcea ideea să joc pe banii altcuiva, mai ales pe o sumă atât de mare, dar el mi-a spus că dacă îi pierd toți zece mii nu e absolut nici o problemă. Mi-a repetat de atât de multe ori încât l-am crezut în cele din urmă.

-Nu mai joc, îmi pare rău.

-Ce mă, îți pare rău că mi-ai făcut și mie două zeci de mii? Te-ai văzut cu bani și gata?

-Nu... În nici un caz, nu îmi pare rău.

-Tu acolo cumperi de două ori și gata, pierzi tot. Și îmi aruncă o privire urâtă, cum nu mi-a mai aruncat niciodată până acum.

-Nu, Dumi. Jur nu e vorba de asta.

-Dar ce mă? Ridurile i se mai neteziseră, dar tot încruntat rămase.

-Am zis că după ce termin cu datoria mă las, gata. Și dacă joc nu mai joc sume dăstea, sunt prea mari pentru mine, azi am jucat așa, că m-ai convins tu, să văd cum e. Păi deaia după cinci ore nu făcusem decât două mii, mă căcam pe mine când făceau ăia 3bet.

-Ce? Și ridică din sprâncene.

-Re-raise de 1000. Păi ăla e tot buy-inu meu pe o seară.

-Păi da și uite că jucași așa și ai făcut cin-jde mii.

-Repet, astfel de noroc rar vezi. Și nu e vorba numai de asta, am zis că după ce plătesc datoria gata.

-Ce datorie, gata ce?

-Am o datorie mai veche, de două-j-două de mii de euro.

-De ce n-ai zis mă nimic.

-E... Acum. Am înțeles, ne-am împrietenit, dar nu pot să vin să-ți cer o așa sumă.

-Da cum, de-acum să-mi ceri. Păi mă Lisă de ce îmi place mă mie de tine, de ce te-am luat sub aripa mea?

Am fost surprins să aud că mi-a zis pe nume. Mă rog, pe prescurtarea numelui. Mi se zicea Lisă de la prenumele Alexandru. Când eram mic taicămeu îmi zicea Lisandru, iar prietenii au mai scurtat și mi-au zis Lisă.Deși a urmat o pauză după întrebare nu i-am răspuns și a continuat:

-Nu-mi place că joci poker sau pui la ruletă ca mine, sau că bei whisky-u ca mine, nu. Îmi place că îmi amintești de mine. Ai în tine temperamentu ăla de taur abia intrat la coridă, ai nevoia aia să bucuri de viață, nevoia nebună de suspans, le ai în sânge. Ai mintea aia întortochiată într-un fel așa, diferit, mă-nțelegi. Da acum mi-am dat io seama, că tu nu ești ca mine, tu nu poți să profiți de orice persoană care te înconjoară.

-Îmi place să știu că sunt independent.

-Ascultă-mă ce vreau să-ți spun. Eu vroiam să te introduc în lumea asta a mea, dar nu am s-o fac. Tu poți să faci ce vrei, ești inteligent, și dacă tu zici că vrei să te schimbi ai tot respectul meu, dar zi-o în față, nu ai de ce să te ferești.

-Da. Vreau să mă schimb, vreau să simt că fac ceva cu viața mea și nu o irosesc jucând cărți!

[Srdjan]

Nice

[Legi]

banuiesc ca iti gasesti licenta de antrenor undeva uitata prin casa sau te apuci de scoala de antrenorat...

heh, credeam ca vei continua in aceeasi nota, cu jocurile de noroc, pariuri, lumea interlopa, blackjack cu copos sau iancu, castigi la poker un club de fotbal, nu stii sa-l administrezi, intri in datorii, te bagi si mai tare pe felie in jocurile de noroc ca sa-ti recuperez banii, blaturi cu propria echipa ca sa dai un tun la pariuri, cochetezi cu prostitutia organizata, stupefiante pe filiera unui feeder club columbian, mafia imobiliarelor, picioare rupte, degete taiate, urmariri, probleme cu fiscul, interpol, insemn la frontiera, mafia ruseasca, petrol, trafic de carne vie...

[yogibeer]

Combinatii cu triade la pariuri...

[dasca]

Ajunge antrenor in Serie B... Si continua cu stilul enumerat mai sus.

[Alec]

Aveam mai multe idei in cap cum sa continui povestea cand am scris ultima oara.. Atat ieri cat si azi am deschis Wordu si am incercat sa scriu dar sunt in pana de idei deocamdata. Maine-poimaine sper sa vin cu o postare-doua, si eu sunt curios ce se va intampla