Jump to content

Welcome to FMRo Forum - Football Manager Romania

Welcome to the official forum of the Romanian Football Manager community.

Like most online communities you must register to view or post in our community, but don't worry this is a simple free process that requires minimal information for you to signup. Be apart of FMRo Forum - Football Manager Romania by signing in or creating an account.

  • Start new topics and reply to others
  • Subscribe to topics and forums to get email updates
  • Get your own profile page and make new friends
  • Send personal messages to other members.

If you don't want to create an account on our forum, you are free to join us on our other social media accounts:

- Facebook Page: https://www.facebook.com/FMRo.ro

- Facebook Group: https://www.facebook.com/groups/fmromania

- Twitter: https://twitter.com/fmro

- Discord: https://discord.com/channels/703942749522755616/703942749992517655

- Instagram: https://www.instagram.com/fmro.ro/

- Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCgZCAQazHOyY_9nMspXLnvg

IMPORTANT: In order to complete your registration, a valid e-mail address is required, since we will be sending you there an activation link.


Guantanamera...


Tibi

Recommended Posts

  • Replies 600
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

  • 1 month later...
  • 1 month later...

A doua zi dupa succesul rasunator obtinut impotriva lui Hamburg, aveam sa trecem din nou printr-o multime de emotii... Dar erau genul de emotii pozitive, care nu deranjeaza. Ne aflam deci la Nyon, un loc unde ne bucuram ca aveam ocazia de a ne obisnui, si asteptam fireste tragerea la sorti.

- Ia zi, Tibane, ce grupa ai in minte ? acelasi nelipsit si inconfundabil Irinel.

- Conteaza cu cine picam ? Important e ca suntem aici. Ma crezi ca nici nu m-am gandit ?

- Nu. Normal ca nu. De fapt, pun pariu ca ti-ai imaginat toate combinatiile posibile si le-ai trecut pe-o foaie in ordinea preferintelor.

- E, nici chiar...

- Hai zi, lasa vrajeala.

- Bine, ma... iti zic. Uite, n-ar fi deloc rau sa picam intr-o grupa cu... Panathinaikos, din prima urna...

- Asa...

- Standard Liege, din a doua...

- Bun...

- Si Hapoel Tel-Aviv.

- Nu zici rau. Sa vezi ca asa pica.

- Fix asa...

- Da, ma. Sa vezi.

- De fapt, parca vad c-o sa picam cu Barcelona, PSG si Fulham...

- Picam o p**a, Tibane. La norocul tau... ce vorbesti ?

- In fine, oricum nu conteaza. N-avem echipa sa ne batem pentru primele doua locuri, indiferent in ce grupa am pica, asa ca n-are rost. Eu chiar n-am vrut sa ma gandesc, tu m-ai corupt.

- N-avem echipa ? Si ce ? In fotbal e ca-n viata, Tibane. Nu tre' sa fii cel mai bun sa reusesti. Poti sa ai noroc.

- P-asta ai luat-o de pe net, a ?

- Serios, Tibane. Pai ce ? Porto a avut cea mai buna echipa in 2004 ?

- Nu, da' probabil a avut cel mai bun antrenor.

- Ma rog, oricum... Fotbalul nu-i matematica.

- P-asta ai luat-o de la Cârțu, nu?

- Iti zic, Tibane... totul e un joc. Fotbalul e un joc... viata e un joc... Si-n orice joc norocul e baza. Da' de fapt, ce-ti zic io tie astea ? Tu ar trebui sa stii cel mai bine, nu ?

- Mai du-te, ba, in p**a mea... l-am injurat zambind.

Ca de-obicei, adevarul a fost undeva pe la mijloc. Sortii ne-au plasat in grupa E, alaturi de Benfica, Racing Santander si Duisburg. Pana la urma, destul de bine, nu puteam sa invoc ghinionul. Si nici celelalte echipe romanesti prezente la tragere n-o puteau face, Timisoara fiind repartizata in grupa J alaturi de Panathinaikos, Lokomotiv Moscova si MyPa, iar Steaua in grupa A alaturi de City, Monaco si Metalurg Donetk.

- Cum e, Tibane, multumit ?

- Ba... nu pot sa ma plâng. Da' nici sa ma râd, ca sa zic asa.

- Pai na, da' oricum, iar ai avut noroc... Se vede primavara.

- Ce primavara, ma ?! Termina cu prostiile.

- Pai gandeste-te... cu Benfica facem 1 punct acasa, cu Santander vreo 4 si cu Duisburg 6. 11 puncte ar trebui sa ne ajunga.

- Ha... Hai, gata cu prostiile, hai acasa.

- Stai, Tibane, unde te grabesti ? Au facut oamenii astia platouri, s-au chinuit... Profita si tu, ai ajuns la masa bogatilor.

- Ehe, mai avem pan-acolo... Asta daca o s-ajungem vreodata... Vezi ca Liga s-a tras ieri. Hai.

...

Ajunsi acasa, trebuia sa ne intoarcem cu picioarele pe pamant si sa ne vedem de treaba. De fotbal. Pentru prima data, dupa un succes important, nu sarbatoream. N-aveam cum, urma meciul din campionat cu Petrolul, duminica, in deplasare. Bine, eu puteam sa sarbatoresc cat vroiam, ma refer la jucatori si la staff-ul tehnic. Dar nici eu n-aveam de gand sa celebrez in vreun fel momentul. Ce sa fac ? Sa ma imbat ? Nu simteam nevoia. De altfel, nu simt nevoia sa beau decat atunci cand sunt trist. La bucurii, imi ajunge bucuria.

Daca un necaz nu vine niciodata singur, se mai intampla ca nici bucuriile sa nu o faca. Cateodata. Probabil pentru ca atunci cand cazi, intr-un final, sa cazi cat mai de sus. Nu stiu sigur, intuiesc...

Asadar, dupa victoria istorica cu Hamburg, lucrurile ne-au mers bine si-n campionat. Deplasarea de la Ploiesti ne-a adus a treia victorie din acest sezon, Batin si Perendija stabilind scorul final inca din prima repriza la capatul unui joc lipsit de prea mari emotii, dar destul de echilibrat per ansamblu.

Petrolul Ploiesti - Metrom: 0 - 2

Un moral ridicat ajuta tot timpul, cam asta ar fi concluzia.

A urmat meciul de pe teren propriu impotriva Vasluiului. Reintalnirea cu suporterii. Vasluiul ramanea un adversar incomod, asta desi rezultatele din ultimele sezoane il facusera pe nentu Porumboiu sa fie ceva mai chibzuit cu banii. Nu foarte mult, un pic.

Am dominat copios partida, iar soarta punctelor a fost transata inca din prima repriza cand Aarab, Batin si Vranjes au contribuit prin golurile lor la o victorie lejera a noastra.

Metrom - FC Vaslui: 3 - 0

Spectatori: 3697

Altadata, un rezultat care m-ar fi exaltat. Acum insa, aproape ca nu-mi pasa. Meciul, in sine, privind obiectiv acum, unul destul de bun, peste media campionatului... unde mai pui ca echipa noastra fusese "vioara intai"... Insa, stand in tribuna, in obisnuitul meu loc, in fotoliul meu galben cu cotiere albastre, m-am plictisit teribil. De-abia asteptam sa se termine. Constientizand, m-am intrebat care ar putea fi cauzele. Eram sincer nedumerit si surprins. Totusi, aproape instantaneu, mi-au venit in minte cuvintele lui Irinel... "In Europa-i toata treaba!". Numai asta putea fi... gandul mi-era la grupele UEFA. Eram dezamagit de mine, chiar usor suparat. Eu, sa mi-o iau in cap asa repede ? Doua-trei meciuri in cupele europene si gata ?

Dar nu ma puteam impotrivi. Privirea mi-a fugit in alte parti mai tot timpul. Cu precadere spre blocurile dezolante din Colonie, cele din spatele tribunei a II-a. Ma gandeam, si ma amuzam in sinea mea... "Aici o sa vina Benfica... Santander... Duisburg... Macar de si-ar lua lumea plapumile de la uscat in ziua meciului..."

Nu mi-era rusine, de ce sa-mi si fie ? Doar ma amuzam. La un moment dat, insa, am vazut un copil. Era tinut de tatal sau in brate, la geam, la etajul patru. La mica distanta de cei doi, alti cativa copii, ceva mai mari, intr-un balcon. Probabil chiar balconul uscatoriei. In acel moment, sentimentele mi-au determinat o schimbare de optica. Nu ma mai amuzam, ma treceau fiorii. Fiori, emotii... Fara ganduri, fara cuvinte. Doar m-am intrebat retoric, dupa un timp: "Cine merita sa vada Benfica, la ei acasa, daca nu copiii din Colonie ?"

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...
  • 2 weeks later...

Anunt

Povestea merge mai departe. Gata, promit sa nu ma mai plang de lipsa timpului ca o studenta fitoasa de la ASE si sa duc la bun sfarsit ceea ce am inceput. Am vazut ca sunt destui interesati si nu vreau sa-i dezamagesc. In plus, nici mie nu-mi place cum am lasat lucrurile.

Voi incerca sa scriu zilnic, pe cat se poate, iar ritmul postarilor sa fie unul ridicat, ca in Bundesliga. Totusi, cred ca ar fi corect din partea mea sa va spun de pe-acum ca anticipez ca-mi va lua putin timp sa-mi intru in mana, ca sa zic asa, deci va cer putina rabdare. Am de gand sa fac si anumite schimbari in privinta modului in care voi expune continuarea povestii, pentru ca intrasem intr-o anumita rutina. Vreau sa reduc pe cat posibil nivelul de "labareala", inevitabila de altfel la fel ca-n cazul serialelor americane.

Stilul insa va fi acelasi, pentru ca e stilul meu si n-am altul.

Personajele ? Tot alea. Cred ca sunt deja destule si variate, iar adaugarea altora ar ingreuna urmarirea lor. Dar poate o sa se vada alte fete ale personajelor existente, caci poate au fost prea liniare. Asta daca le mai stiti, pentru ca imi imaginez ca le-ati uitat pana acum. Irinel, Andreea, Adi, Hârjan, Robert - antrenorul minune? Va mai spun ceva? Daca nu, puneti mana si recititi. :) V-as face un rezumat al story-ului, dar din pacate nu este la fel de usor ca-n cazul serialelor americane amintite mai devreme, sa fac ceva gen "Previously on Guantamera..."

Poate va intrebati de ce am tinut sa va spun toate astea. Simplu, ca sa si fac ce mi-am propus. Sa ma oblige postarea aceasta. Pentru ca imi place sa cred despre mine ca sunt un om de cuvant. Si mi-au mai zis si altii chiar.

Am o mare problema cu facutul, pentru ca de propus, imi propun multe. Am in cap cel putin vreo 3 story-uri, unul cu Újpest, unul cu Dinamo, unul cu Mainz etc. Sanse minime de realizare in viitorul apropiat. O mare parte din vina, tin s-o spun, o are FM 2013, care pe langa faptul ca e jalnic, imi merge si foarte greu. Poate pe FM 2012...

In fine, deocamdata Guantamera.

Pe maine.

Link to comment
Share on other sites

"Copiii de azi iti vor spune ca vor sa se faca impresari cand vor fi mari, nu fotbalisti."

Irinel

O seara obisnuita...

O seara in care eu cu Andreea o "ardeam" ca pensionarii. Unul langa altul in pat, ea cu telecomanda in mana, iar eu cu o carte. Imi mai lipseau doar ochelarii. Tocmai din cauza faptului ca televizorul mergea, dar si pentru ca nu-mi prea place sa-mi bat capul ca sa fiu sincer, asta deoarece nici nu prea ma duce, am ales sa citesc ceva usor... una dintre cele doua lucrari autobiografice ale lui Lucian Blaga, "Hronicul si cantecul varstelor". Ma rog, "usor"... in orice caz, infinit mai usor decat poezia sa.

Poate va intereseaza totusi mai mult la ce se uita Andreea. "Românii au talent", desigur. Nu rata nicio emisiune. Cat puteam sa-i detest preferintele... nici n-aveti idee. In materie de orice! E... bine, aproape orice. Parfumurile, hainele... astea imi placeau. Restul... imi displaceau teribil. Emisiunile la care se uita, muzica pe care o asculta, cartile pe care nu le citea, filmele, tot. Chiar si preferintele culinare.

De fapt, daca ma gandesc, nu-mi displaceau atat gusturile ei, ci faptul ca era "in rand cu lumea". Vroia sa fie. Tinea sa fie. Andreeea era o fosta manelista, care in prezent se convertise "houserita", caci vremea manelelor a trecut, nu-i asa ? Nu mai sunt in trend. Doar in Colonie se mai aud. Ma rog, sa nu ma intelegeti gresit, chiar ma bucuram ca nu mai asculta Florin Peste, dar ma intrista faptul ca trecuse la Inna si DeepSide Deejays. Si asta pentru ca asta "se asculta" acum. Asta era la moda.

Un alt exemplu ar fi mancarea. Desi nascuta imediat dupa revolutie, Andreea avea aceleasi apucaturi ca babele din Buzau. De Craciun tinea neaparat sa avem sarmale, carnati, toba si toate gunoaiele. Iar de Pasti, evident miel. "Tre' sa cumparam miel. E Pastele, nu?". Hai sa mori tu. Daca nu cumparam noi miel, nu mai invie Cristos? Nici macar nu se omora, nu-i placea in mod deosebit carnea de miel, dar cumpara pentru ca asa se face.

Eu... eu sunt altfel. Nu ma uit la tampeniile proteviste, nu ascult Inna si nici nu cumpar miel. Dar ma rog, probabil ca nici eu nu sunt vreun spirit liber, ci doar vreau sa fiu "anti". Tin sa fiu "anti". Deci, la urma urmei, asta e, personalitati diferite, aceiasi in esenta.

Sa revenim...

Demersul meu literar era deseori intrerupt de minunata mea consoarta, care imi tot atragea atentia sa ma uit la care mai de care. Sa-i aud, sa-i ascult pe toti nebunii... Si ce se mai amuza... nici nu baga in seama tentativele mele de a o ignora si de a ma arata neimpresionat. Imi venea sa ma ridic din pat, sa-mi iau cartea si sa ma mut intr-una din celelalte 'nspe camere ale casei. N-am facut-o totusi. Din bun-simt, dar mai ales din comoditate.

- Iar publicitate... a oftat dezamagita, la un moment dat. Stia ca tine mult. La naiba, si eu stiam, era usor de intuit, toata Romania se uita la cretinatatea asta de emisiune. N-am zis nimic, tot ea a continuat. Auzi?

- Aha...

- Stii la ce m-am gandit?

- A? am mormait, incercand sa imi vad in continuare de carte.

- Da' lasa odata cartea aia... Degeaba, tot prost ramai, sa stii, mi-a spus, teatral nervoasa, dandu-mi in acelasi timp peste mana in joaca. Asculta-ma un pic.

- Da' te-ascultam, pui... Stii doar ca iti sorb fiecare cuvant, nu?

- Da, cum sa nu... Si de cate ori sa-ti mai zic sa nu mai imi spui "pui"?

- De ce? Nu se mai foloseste?

- Nu-mi place.

- Si cum vrei sa-ti zic atunci? "Nevasta"?

- Am un nume, nu?

- Ti-am zis eu vreodata pe nume? Nu pot, e ciudat.

- Vezi cum faci sa nu ti se mai para ciudat.

- Gata, sa traiti, tovarasa colonel Andreea.

- Ce-am mai ras, ce sa zic, ma doare si burta. In fine. Ia fii atent ce m-am gandit.

- Ia zi. (exagerandu-mi atentia)

- Adica nu m-am gandit numai eu, am si vorbit cu unul, cu altul...

- Asa.

- Si am ajuns la o concluzie.

- Bun. Pai daca ai ajuns la o concluzie, la ce mai ai nevoie de mine?

- Stai asa, ca vezi tu imediat la ce am nevoie de tine.(zambind cu subinteles)

- Ascult...

- Cred ca ar fi bine sa mai facem un copil. A trantit-o mai ceva ca un meci de liga a doua. Nu ma asteptam, dar n-am avut nicio reactie extrema. Nu m-au trecut nici transpiratiile, nici nervii, nici nimic. Nici macar nu mi-a venit sa ii combat ideea. Mi-a venit sa zambesc.

- Facem, draga, facem. Da' de ce numa' unul ? Doi, trei, zece, cine ne opreste? Ne permitem, nu?

- Eram sigura ca asa o sa faci... Era pe dracu'.

- Ce? Ce-am zis? Stai. Cred ca ai inteles gresit, am intrerupt-o. E adevarat, glumisem, dar fara nicio intentie de a fi sarcastic. N-am zis-o ironic...

- Nu... da' cum ai zis-o?

- Am glumit si eu un pic...

- Atunci de ce n-am râs?

- Nu-mi ies chiar toate, ce sa fac...

- Da' pe bune acum, asta ti se pare un subiect pe care sa faci glume?

- Da, vezi, am o problema, recunosc. Mie absolut orice mi se pare subiect de glume...

- Ei bine, asta chiar nu e. Deci ce zici? Serios.

- Sunt de acord, ce sa zic? N-am nicio problema. Serios.(ultimul cuvant cat se poate de accentuat)

- Ar fi bine pentru Karim sa mai aiba un frate, stii cum e, sau, de ce nu, o sora? Zambetul ii revenise pe fata, de parca intrase pe scena un alt concurent. Nu intrase, era tot pauza. Si acum e momentul, sa nu fie prea mare diferenta intre ei... Adica asa mi-au zis toti cu care am vorbit... Si asa cred si eu. Nu?

- Da, normal...

- Bun. Ma bucur ca esti de acord. Toata ziua m-am gandit cum o sa reactionezi...

- Cred... Si totusi mi-ai aruncat-o in timpul unei pauze publicitare...

- Pe bune. Am avut niste emotii... M-am hotarat de dimineata sa-ti spun si n-am indraznit decat acum. Imi venea greu s-o cred, pentru ca o cunosteam, dar nu conta.

- Acuma stii. Gata.

- Da, acuma stiu... Atat a mai zis, apoi s-a apropiat de mine si a inceput sa-mi sarute gatul, apoi sa-mi muste senzual (in mintea ei probabil) urechea. N-am inteles niciodata de ce ar face o femeie asa ceva unui barbat... Ma rog, cel putin asupra mea n-au niciun efect astfel de gesturi, ba mai mult, ma stanjenesc, ma jeneaza.

- Ne-apucam acuma? am intrerupt-o. Trebuia s-o fac.

- Nu. Maine, mi-a raspuns sec.

- Bine.

- Pfff... Acuma, da! pros...tutule. Glumeam... (jucausa, dar vizibil enervata ca nu intelesesem sarcasmul)

Ce-i drept, in sinea mea speram sa punem in aplicare planul chiar din acel moment, caci trecuse ceva timp... Dar nu vroiam ca ea sa-mi citeasca aceasta nerabdare. Simtindu-ma oarecum vinovat pentru momentul de mai devreme, m-am miscat repede, am intors-o pe Andreea in partea ei de pat si am dat sa ma apuc de misiune. Din nu stiu ce motiv insa, mi-a venit sa o intreb, politicos oarecum:

- Da' nu te mai uiti la emisiune?

- Ba da, da' inca e publicitate, mi-a raspuns spontana.

- Pai da' se termina imediat banuiesc... cat poa' sa tina...

- Avem timp. Nu stiu de ce, da' presimt ca o sa am timp sa dau o fuga si pana la frigider pana incepe.

- Ce-am mai ras... ma doare si burta... Suparatoare gluma, dar motivanta pana la urma.

. . .

Inainte de mult asteptatul nostru debut in grupele Europa League, aveam de facut intai o deplasare sacaitoare la Targu Jiu.

Pandurii, echipa nou-promovata, teoretic sub noi ca si valoare, dar nu ma asteptam in niciun caz la o victorie usoara. Ba chiar as fi fost multumit si cu un egal. Venisem la Targu Jiu acompaniat de Irinel si Adi, ca intotdeauna. Am ajuns cu putin timp inainte de startul meciului in oras si am mers direct la stadion, ca intotdeauna.

Nici bine nu ne-am ocupat locurile la "oficiala" ca Adi a si plecat. Nu putea sta locului de fel, lucru rar la un economist.

- Ma duc jos sa-mi iau o cafea. Vreti?

- Nu, i-am raspuns amandoi.

- Sigur, dom' patron? Inca ironic. Las' ca vede el.

- Sigur.

Imediat cum l-a vazut plecat, Irinel s-a strambat zeflemitor, cu aluzie la varul meu.

- Ce, ma? l-am intrebat zambind, curios de ce urma sa se mai planga Irinel.

- Muci.

- Adi?

- Pai cine?

- De ce, ma?

- Asa ma plictiseste...

- Da, stiu.

- Tot drumul numa' sto-uri de doi lei...

- Ce vrei, ma? Nu putem fi toti Jerry Seinfeld.

- Da, ba, da' vezi ca nu-ti ies, vezi ca nu rade nimeni, opreste-te-n p**a mea odata... Numa' glume de cacat... Nu razi, sa-mi bag p**a, nici daca esti pe LSD.

- De meci ce zici, Irinele? Batem? l-am intrebat dupa un timp, fara sa-mi pese evident de raspunsul lui. Asta pentru ca stiam ca nu va fi unul serios. Dar, de fapt, si daca ar fi fost serios...

- Ce vorbesti, ma? 3-0 si-am plecat acasa. Ce sa joci cu oltenii astia? Sau cu Todorovski?

- Cu Todorovski, asa, ce? Ce ti se pare asa...?

- Hai, ma, lasa-ma... N-ai cum vreodata sa iei bataie de la o echipa in care joaca ala. Imposibil. Avea Irinel ce avea cu ex-dinamovistii care n-au dat satisfactie, ca sa fiu elegant.

Meciul insa avea sa fie unul echilibrat, asa cum anticipasem. Am deschis relativ repede scorul prin vedeta din atac, Paul Batin, dar ne-am trezit imediat egalati, dupa golul lui Williams, iar scorul la pauza a fost 1-1. Dupa pauza, jocul s-a inscris cam in aceleasi coordonate, dar datorita unui oarecare "forcing de final", desi e mult spus, am izbutit sa obtinem victoria gratie unui gol marcat cu doua minute inainte de finalul timpului regulamentar de catre tanara noastra speranta din Maroc, Amir Aarab.

Pandurii - Metrom: 1 - 2

(Williams 21' / Batin 16', Aarab 88')

A treia victorie consecutiva in campionat, asadar lucrurile mergeau bine pe toate fronturile. Excelent, mai exact.

Pe drumul de intoarcere acasa, unul extrem de lung de altfel, n-aveam altceva de facut decat, normal, sa vorbim.

- Copilul asta ajunge mare. Asculta-ma pe mine.

- Ce copil, Tibane? m-a intrebat Irinel, desi cred ca stia bine la cine ma refer.

- Aarab asta, cine?

- A dat si el un gol si-acuma... Messi.

- Ce-ai, ma? Am zis eu ceva de Messi?

- Nu, da' urma.

- Bun, jucator bun.

- Stai sa vedem...

- Stau, stau, da' o sa vezi.

- Bine-ar fi, Tibane.

- Pe asta, ma. Pe asta tre' sa mergem.

- Pe ce, ma? (usor amuzat)

- Copiii, Irinele. Copiii.

- Ce copii, ma...

- Toti copiii, Irinele. Aarab, Mihaita Fulea... (pauza) Copiii din Colonie.

- Hai ca ai luat-o pe aratura, Tibane...

- Irinele. Asculta la mine. Copiii din cartiere vor trebui sa continue povestea.

- Ce poveste, ma?

- Toate povestile. Dar vorbeam de fotbal acuma.

- Fotbalul nu moare, Tibane. Stai tu linistit. Cu copii sau fara...

- Prostii, n-are cum fara. Sau, ma rog, poate n-o sa moara, fac japonezii niste roboti care sa joace fotbal... Da' si la aia tre' sa se uite cineva.

- Hai, hai c-o dam in balarii deja.

- Eu sunt cat se poate de serios. Si si tu intelegi, te faci ca nu intelegi.

- Ce sa inteleg, ma? Ai pornit de la Aarab ca ajunge la Barca, dup-aia ai inceput cu copiii din Colonie, acuma imi zici ca fac japonezii roboti.

- Ce n-ai inteles? Ai inteles totul.

- Ma rog, p**a mea...

- Ba Irinele, fii atent un pic. M-am gandit... si mi-am stabilit doua obiective cu Metrom.

- Ia sa aud.

- Primul, sa cresc copii.

- Asa. Asta am inteles-o, mi-ai facut capul calendar de atatia ani.

- Da, dar serios de-acuma. Gata cu joaca. Deschid academia la Poiana, iau antrenori, tot ce treb'e, fac totul ca la carte.

- Bine, ma, fa, ce sa zic...

- Da' al doilea obiectiv e mai important ca primul. Si mai greu de realizat. Si cel mai nasol e ca nu tine numai de mine.

- Ia sa te aud.

- Vreau sa fac tot ce depinde de mine, de noi, pentru ca fotbalul sa se intoarca pe maidane. In candorile maidanelor. Macar pe maidanele din Colonie, atata lucru cred c-as putea face.

- Adica cum?

- Nu stiu inca, asta e, dar asta imi propun. Tre' sa ma gandesc.

- Altceva te intrebam. Adica vrei sa se joace iar copiii cu mingea in strada?

- Da. Ma rog, asta daca vrei sa minimalizezi totul. Ala ar fi un efect, mai degraba.

- Adica sa-i calce masina pe copii? Asta vrei?

- Da, exact asta... Hai s-o lasam balta, ca vad ca n-am cu cine vorbi.

- Bine.

- Atata iti mai repet, si vreau sa te gandesti: copiii, Irinele.

- Mai lasa-ma, Tibane, cu copiii tai cu tot. Parca esti nebun. Ce ti-a venit?

- Copiii, Irinele. Copiii.

- Bine, "copiii", gata. (ironic)

- Stii tu ce zic.

- Nu, nu stiu ce zici.

- Ba stii.

- Ba, pana la urma, "copiii"... Copiii se joaca Fifa, se mai uita la Barca cu Real cu tatii, si aia e. Nu moare niciun fotbal.

- Da' de jucat pe teren cine-l mai joaca?

- O sa se gaseasca mereu 11 copii sa joace la Barca, stai tu linistit.

- Dar la Metrom?

- Si la Metrom.

- Da, de acord, pentru ca o sa am eu grija.

- Ba, Tibane, lucrurile sunt asa cum sunt, n-ai tu ce sa schimbi. Oricum, daca-i intrebi, copiii de azi iti vor spune ca vor sa se faca impresari cand vor fi mari, nu fotbalisti. Ca nu-s prosti. Asta e.

- Ai vazut c-ai inteles. Asta vreau sa fac. Sa schimb raspunsul copiiilor la asemenea intrebari. Macar raspunsul copiiilor din Colonie.

Edited by Tibi
Link to comment
Share on other sites

"In Europa-i toata treaba."

Irinel

Venise si ziua cea mare. Ziua in care debutam in grupele Europa league, desigur. 18 septembrie, 2014.

Inutil sa va mai spun ca asteptarea fusese una grea. Nerabdarea ma cuprinsese de ceva timp si, in sfarsit, emotiile ii luau locul.

Programul stabilit de UEFA pentru meciurile din grupa era unul care ne convenea, caci primul joc il disputam contra celui mai accesibil adversar, teoretic, Duisburg. Mai mult, jucam acasa, in Colonie. Preconizam un numar mare de suporteri care sa vina sa ne sustina si sa ne impinga de la spate, dar mai ales sa-i faca pe Batin & Co. sa uite repede de emotii si de trac. Fixasem un pret accesibil, iar intrarea copiiilor sub 14 ani era libera. Ma rog, le erau date la poarta bilete cu pret 0, caci numai asa se putea.

Duisburg era, ca si noi, o prezenta surprinzatoare in grupele Europa League. Germanii obtinusera un loc in cupele europene datorita faptului ca jucasera finala Cupei Germaniei, pe care o pierdusera la scor in fata lui Bayern Munchen, si cum Bayern castigase campionatul intern... Oricum, Duisburg isi merita cu prisosinta locul in grupe, caci in play-off i-au scos, dupa o dubla victorie(!), pe cei de la Lazio.

La "oficiala", asteptand meciul...

- Irinele, am ajuns pana aici... acuma ce?

- Mergem inainte, Tibane. Batem azi, mai batem de vreo doua ori si... pana in finala.

- Asa. Asa te vreau.

- Pai cum p**a mea? La ce trupa avem...

- Campionatul si o finala de cupa europeana. Astea sunt obiectivele. Vorbeam aiurea, ca de-obicei. Dar nu stiam sa vorbim altfel. Daca nu sunt indeplinite, il dau afara pe Robert.

- Da. Da' da-l in p**a mea de campionat, Tibane, in Europa-i toata treaba.

- Nu, nu accept. Daca luam Europa League si iesim pe locul 2, afara cu Robert. Ia... ia fii atent... ia uite cine vine, i-am atras atentia aratandu-i-l cu ochii pe Hârjan, care urca in tribuna.

- Aoleu, a venit si drojdierul asta...

- S-a intors. Ia sa vedem daca s-a bronzat.

- De ce? De unde s-a intors?

- Cum, ma? Nu ti-am zis? S-a dus sa vada piramidele.

- Nu...

Nedumerirea lui Irinel a fost intrerupta de Hârjan, care ajunsese intre timp langa noi.

- Bine v-am gasit, domnilor... (ne-a salutat ranjind) Vad ca n-ati uitat de mine. Mi-ati pastrat locul. Glumea, doar avea abonament.

- Da. Da' cu greu, sa stii. Pana acuma a trebuit sa ne certam cu Ana Maria Prodan.

- Ha...

- Da, ma. Venise cu un neamt, scouter, vroia sa-l aseze in locul tau, ca a vazut ca-i liber.

- Pai da' bineinteles...

- Serios. Nu, Irinele?

- Da, Hârjane. Cica vroia sa-l vada la lucru pe Bătin sa-l ia la Dortmund. In locul lui Lewandowski.

- Da, da' i-am explicat ca Batin nu-i de vanzare si a plecat, am completat.

- Ba, ia gata, ca radeti cam mult voi doi, si nu va vad bine, ne-a pus la punct Hârjan, superior si cu subinteles, ca un tata care opreste joaca ce degenereaza in prosteala a doi copii.

Meciul statea sa inceapa, iar crainicul incepuse sa dea citire celor doua formatii.

Noi ii aruncam in teren pe:

Balauru - Moreno, Perendija, Rusu, Bacila - Rus, Mateiu - Popa, Vranjes, Distefano - Batin.

De partea cealalta, nemtii nu aveau (nici ei) in primul "11" nume sonore, dar pareau sa aiba un mijloc solid, caci acolo evoluau experimentatul mijlocas central austriac Jurgen Saumel, kenianul Patrick Osiako si, nu in ultimul rand, controversatul international roman... Razvan Cocis.

Meciul a inceput calm, jucatorii preferand sa se masoare mai intai unii pe altii. Suporterii parca asteptau si ei sa vada in ce directie va decurge jocul, atmosfera fiind una linistita. De altfel, spectatorii de pe Metrom erau de fel calmi, nu se formasera inca cu adevarat niste grupari de "ultrasi", si probabil ca era de preferat ca situatia sa ramana asa.

Primul moment cu adevarat important al partidei a avut loc de-abia in minutul 29, cand Iulian Popa a centrat perfect din flancul stang la coltul lung, acolo de unde David Distefano, scapat din marcaj, a trimis in poarta nemtilor. Aproape o formalitate. Instantaneu, tribunele s-au trezit la viata, suporterii nostri bucurandu-se de parca guvernul ar fi scos taxa auto.

- Bine, ma, m-am bucurat retinut, strangandu-mi pumnul si lovind aerul.

- Eee ? Ce ti-am zis, Tibane?

Dupa gol, jocul a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Un soi de lupta cvasi-amicala la mijlocul terenului, cred ca asta ar fi descrierea potrivita. Dar de-acuma ne convenea.

Gratie golului lui Distefano am intrat la pauza avand avantaj de un gol pe tabela, iar lucrurile aratau cat se poate de bine.

Dupa pauza, modul de desfasurare al meciului a suferit modificari vizibile. Duisburg a intrat mult mai determinata si mai hotarata, iar ocaziile la poarta noastra nu au intarziat sa apara. In chiar al doilea minut al celei de-a doua reprize, atacantul Chabangu a sutat puternic peste poarta din interiorul careului, pentru ca mai apoi Cocis sa scape singur ca Balauru si sa trimita putin alaturi.

- Ce fac, ma, astia ?! m-am intrebat retoric si putin indignat de felul in care incepuse repriza.

- Nu stiu, Tibane... nu le-o fi zis Robert ca cu nemtii nu-i de joaca. Astia cica numa' dupa ce ii vezi in avion si avionul decolat poti sa te linistesti...

Dar n-aveam chef de glumele lui Irinel. N-aveam cum sa am cand Christian Frohlich ne zguduia bara transversala cu un sut violent de la distanta.

- Cat mai e, ma? Cat mai e? intrebam la fiecare trei minute. La un moment dat, pana si Adi s-a saturat sa-mi raspunda si se facea ca nu aude.

Parea sa fie genul acela de repriza lunga, in care timpul se opreste iar atacantii adversi accelereaza.

Dar n-a fost. Si asta pentru ca in minutul 73 Adi Rusu a aruncat inspirat o minge lunga in fata, Batin si-a pus in valoare viteza, a preluat balonul si l-a centrat in fata portii acolo de unde Stojan Vranjes l-a impins in plasa. 2-0. Rasuflam usurat.

Din nimic, ca si primul gol, dar nu conta. Sanatatea inimii mele avea prioritate.

Dupa golul lui Vranjes, nemtii au dat impresia ca se dau batuti. Ciudat, stiu, dar era vorba de putini nemti in echipa lui Duisburg, deci sa nu respingem irevocabil cliseul. Pana ca englezul Andre Marriner sa fluiere pentru ultima oara, diferenta de moral dintre cele doua tabere s-a concretizat si pe tabela, chiar la ultima faza din prelungiri. Alexandru Mateiu a trimis un sut-centrare in gura portii, iar fundasul central Schadlich a deviat mingea in propria poarta, spre disperarea goalkeeper-ului francez Jeremy Gavanon. 3-0.

Metrom - Duisburg: 3 - 0

Spectatori: 4773

Un debut perfect in grupele Europa League. Scorul, unul mincinos desigur, recunosc, dar acest lucru nu deranja absolut deloc. Nici pe suporteri, nici pe mine, nici pe nimeni. Doar pe nemti.

In celalalt meci din grupa, Benfica a facut un pas important spre calificare, chiar din prima partida, si a invins-o cu 3-1 pe Espanyol, in deplasare.

Dupa meci, am plecat alaturi de Irinel si Hârjan sa sarbatorim intr-un restaurant. Schimbam un pic stilul, doar tocmai jucasem un meci european, nu?

Acolo... am baut si am vorbit. Am vorbit si am baut. Nu ne puteam schimba stilul intr-un mod prea radical.

- Si asa, Hârjane? Te-ai dus sa vezi piramidele? (Irinel, inca surprins)

- S-a dus, ma. S-a dus prostu'... am intervenit. Keops, Kephren, Mikerinos...

- Ei na, i-auzi... fain... Bravo, Hârjane.

- Da, Hârjan chiar se tine de treaba aia cu "traitul vietii". N-a vorbit prostii. Nu, Hârjan?

- Pai da' cum... cum adica? Adica cum sa vorbesc prostii? Ba Tibi, ba, ba Irinele, voi credeti ca eu sunt voi?

- Nu... bineinteles ca nu...

- Pai in primul rand nu mai am varsta.

- Da' banii de unde ii ai? l-a intrebat scurt Irinel.

- Hârjan sa n-aiba bani? Ce vorbesti, ma? am intervenit din nou. Auzi la el...

- Ai primit vreo mostenire sau ce? a insistat Irinel.

- Hârjan are sute de milioane la CEC, ma... n-are treaba.

- Ba, daca chiar vrei sa stii, excursia asta in Egipt mi-am platit-o cu banii de la "Vrei sa fii miliardar".

- Ce, ma?! Ai fost la "Vrei sa fii miliardar" ?(Irinel)

- A fost, ma. A fost prostu'... Si a castigat bine, cat ai luat Hârjane atunci?

- 30 de milioane.

- Pe vremea aia erau bani...bani buni.

- Da' cand? Cand a fost asta? (Irinel)

- Acu' vreo 10 ani cand era emisiunea. 12 ani sunt chiar, si-a amintit cu precizie Hârjan.

- Pai da' e si-acuma emisiunea, de-aia. (Irinel)

- Bine, au facut-o ei acuma iara, da'... nu e...

- Pai si n-ai cheltuit banii aia pana acum? (Irinel, in continuare surprins si nedumerit)

- Hârjan tot timpul a gandit pe termen lung, Irinele. Om calculat, nu ca tine.

- Ba, eu am vrut sa merg inca de pe atunci sa vad piramidele... Nu stiu de ce, dar am vrut eu neaparat sa vad piramidele, am avut-o eu p-asta mereu...

- Si?

- Nu m-am indurat. E, da' acuma n-am mai putut. M-am dus si sa-mi bag p**a daca regret vreun leu.

- Tare. A conchis Irinel, caruia parea ca-i creste respectul pentru Hârjan dupa ultimele relatari.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×
×
  • Create New...

Important Information

Pentru înregistrarea pe acest forum va trebui să acceptaţi termenele de utilizare a forumului disponibile aici: Terms of Use. Acest forum folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii privind politica de confidenţialitate şi cookies sunt disponibile aici: Privacy Policy