Jump to content

Welcome to FMRo Forum - Football Manager Romania

Welcome to the official forum of the Romanian Football Manager community.

Like most online communities you must register to view or post in our community, but don't worry this is a simple free process that requires minimal information for you to signup. Be apart of FMRo Forum - Football Manager Romania by signing in or creating an account.

  • Start new topics and reply to others
  • Subscribe to topics and forums to get email updates
  • Get your own profile page and make new friends
  • Send personal messages to other members.

If you don't want to create an account on our forum, you are free to join us on our other social media accounts:

- Facebook Page: https://www.facebook.com/FMRo.ro

- Facebook Group: https://www.facebook.com/groups/fmromania

- Twitter: https://twitter.com/fmro

- Discord: https://discord.com/channels/703942749522755616/703942749992517655

- Instagram: https://www.instagram.com/fmro.ro/

- Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCgZCAQazHOyY_9nMspXLnvg

IMPORTANT: In order to complete your registration, a valid e-mail address is required, since we will be sending you there an activation link.


Guantanamera...


Tibi

Recommended Posts

Cand am ajuns inapoi acasa, pot spune ca eram in stare de soc. Mi-am promis ca nu mai merg nicaieri, nici macar pana la chioscul de ziare, singur, fara Marian. Ma gandeam la cate mi s-au intamplat in atat de scurt timp. Simteam ca viata mea are alt ritm. Un cu totul si cu totul alt ritm. Un ritm prea ridicat si cu care nu eram obisnuit. Oare "se merita" ? Toate astea ?

Am luat hotararea sa nu spun nimanui ce mi s-a intamplat in dimineata aceea. Imi reprosam, totusi, ca nu m-am putut calma deloc in timpul discutiei avute cu mafiotii aia. Ar fi trebuit sa negociez, poate. 50.000 plus 5000 pe luna ? 60. 000 pe an ? Mi se parea foarte mult. Nici nu stiam daca bancile imi dau atata dobanda la banii pe care-i aveam.

Dar pe de alta parte, eram fericit ca am scapat chiar si asa. Puteau sa ma sechestreze, sa ceara recompensa sau mai stiu eu ce. "Am scapat bine" incerc sa ma consolez. 5000 pe luna poate sa fie salariu unui fotbalist foarte bun din liga a II-a. Acolo unde aveam de gand sa ajung pana la urma cu Metromul. Iar acest gand imi aminteste de discutia pe care am avut-o cu Adi. " As face oare bine sa preiau echipa primariei ? Sau sa facem un fel de fuziune ? Liga a III-a ar fi intr-adevar mult mai buna...dar ar presuspune si un buget mai mare. Ei, oricum, nu am de gand sa stau in ligile inferioare prea mult timp. Cu cat mai scurt drumul, cu atat mai bine. Chiar daca ma va costa mai mult. Asta daca ajung prostii aia in liga a III-a, poate pierd barajul. N-are rost sa ma gandesc la asta acum."

Aud cheia in usa. Venise Andreea de la facultate. Ma bucuram nespus de mult. Poate ca si sentimentele mele erau amplificate la momentul asta. Simteam ca mintea mea o luase razna, probabil si organismul. Eram cred ca sub influenta unor puseuri de adrenalina. De cum a intrat pe usa, am luat-o in brate, am sarutat-o si am avut intentia "sa o urc pe perete". Dar ea, vizibil mirata, m-a oprit.

- Ce-i cu tine, pui ? Ai calduri ?

- Ce ? Mi s-a facut dor de tine... atata tot.

- Extraordinar. Am fost plecata 4 ore si deja ti s-a facut dor de mine ?

- Da. Tie nu ?

- Ba da, pui, dar prima si prima data vreau sa mananc ceva ca n-am avut timp. Tu ai mancat ?

- Ce ? Nu...

- Pai hai sa facem repede ceva. Sau sa comandam o pizza ?

- Cum vrei...mie nu mi-e foame oricum.

Vroiam sa-i zic ce mi s-a intamplat, dar nu puteam. Ce rost ar fi avut ? Ce putea sa faca ea ? Doar s-ar fi ingrijorat si atat. Asa ca am lasat-o in bucatarie si m-am dus inapoi in pat, sa incerc sa adorm, sa uit de toate...

Evident nu am reusit, am intors nenorocita aia de perna pe-o parte si pe alta pana m-am saturat. Nu mai avea niciun rost. Ambele fete erau calde, insuportabile. Aveam senzatia ca am febra, parca ardeam tot. Dar eram doar surescitat...

Cum-necum s-a facut seara si m-am trezit cu Andreea acompaniandu-ma.

- Ce-ai facut pana acum ? o intreb.

- Am stat la calculator, m-am uitat la televizor, ce sa fac ? Am crezut ca tu dormi. Am intrat la tine si am vazut ca esti intins in pat...

A inceput sa ma sarute, sa se urce peste mine... Desi n-aveam cine stie ce chef acum, nu m-am impotrivit. N-aveam de gand insa sa-mi schimb pozitia. Mi-era prea lene...

La "tigara de dupa" a inceput sa-mi puna tot felul de intrebari...

- Auzi, pui ? Dar de ce vrei tu sa bagi bani in fotbal ?

- Ce te intereseaza pe tine ? Bag banii tai ?

- Hai, pui, nu fi rautacios. Te intrebam si eu asa...sunt curioasa !

- Cum unii isi iau masini, yacht-uri, case sau mai stiu eu ce... Asa mi-am luat eu club de fotbal.

- Pai da, dar cu masina, cu yacht-ul, cu casa nu tre' sa-ti bati capul. Te vad toata ziua preocupat de echipa asta...

- Stii ? Fotbalul e cea mai mare pasiune a mea. De fapt, e mai mult decat o pasiune.

- Nu pot sa inteleg.

- Normal ca nu poti. Esti femeie.

- Nu stiam ca esti misogin.

- Nici nu sunt, cred doar ca voi sunteti construite altfel.

- Adica ?

- Pai uite... Tu cu ce echipa tii ?

- Stii ca cu Steaua. Mereu ma amuza lucrul acesta. Imi aminteam de un cantec din galeria lui Dinamo:

Mai bine stateam acasa

Cu sticla de vin pe masa

Ne uitam la Pro TV

Si futeam stelistele !

- Bun. Stii vreun jucator de la Steaua sau cine e antrenor ?

- Da. Nicolita. Antrenor parca e Olaroiu, nu ? Parea mandra de raspunsul ei.

- Mda, Olaroiu nu mai e de vreo 3 ani. Altul in afara de Nicolita stii ?

- Radoi.

- Nici ala nu mai e.

- Hai lasa-ma, pui, ca nu stiu. Tin si eu asa, cu Steaua, sa te enervez pe tine.

- Ai fost vreodata pe vreun stadion ?

- Nu.

- Dar sa lasam fotbalul. Alte sporturi... handbalul, tenisul, iti plac ?

- Ma mai uit la tenis, da.

- Si ai vreun favorit ? Esti fana cuiva in mod special ?

- Imi place Nadal...

- Suferi cand pierde ? Te bucuri cand castiga ?

- Nu chiar... Tot nu inteleg ce vrei sa spui. De unde am plecat si unde am ajuns...

- Uite, de exemplu, eu, cand am fost la Dinamo cu Besiktas. Cand am intrat in stadion, m-au trecut fiorii. Cand am deschis scorul, am urlat si m-am bucurat mai mult decat atunci cand am castigat la loto. Iar cand am fost egalati, m-am intristat mai mult decat atunci cand m-ai parasit tu prima oara. Ca mai apoi, cand am marcat golul victoriei, sa ma bucur mai tare ca la primul gol, desi imi parea imposibil acest lucru.

- Hai, pui. Chiar asa ?

- Nu, chiar mai mult decat atat, dar nu pot sa exprim eu in cuvinte tot ce-am simtit.

- Pai si de ce? Ce ai tu de castigat daca bate Dinamo ? Si pe aia... nici n-am auzit de ei.

- Esti ca maica-mea. Si ea imi zicea la fel cand eram mic si ma vedea ca sufar in fata televizorului, uitandu-ma la meciuri.

- Pai nu inteleg.

- Asta si vroiam sa spun. Voi, femeile, nu intelegeti... N-aveti cum.

Link to comment
Share on other sites

  • Replies 600
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

femeile astea... pacat ca sunt rar momente ca acelea daca esti dinamovist. dar poate e mai bine asa, strangem supararile ca sa ne declansam bucuria la un meci ca ala. Nu o sa uit niciodata ce ne-a facut Del Nero, paradele lui Quim sau pe nenorocitu ala de Santiago, dar ce e de facut...

Link to comment
Share on other sites

Dialogul de la tigarea de dupa e mortal. Asta imi aduce aminte de o faza de la Steaua-Macabi 4-2. La 2-2 a fost un sut (a lui Brandan parca) care a ajuns prin peluza, la care eu am izbucnit: "Nu asa se trage, boule !!!". Replica ce a urmat, desi spusa pe un ton mai mult decat calm, m-a lovit ca o bata in crestetul capului: "De ce tipi asa ? Oricum nu te aude"

Edited by Cristian
Link to comment
Share on other sites

- Trezeste-te, pui, ca-i zece ceasu' !

- Ce ? Ce vrei ? Ce ma scuturi asa ? Ce daca-i zece ? ii raspund somnoros Andreei.

- Pai te scutur, ca cu vorba nu ma bagai in seama...

- Lasa-ma sa dorm...

- Hai sa-ti arat ceva ! Bucuria din glasul ei ma facuse curios. Asa ca ma ridic anevoios din pat si o urmez. M-a dus in sufragerie, la calculator. Uite !

- Ce-i cu asta ? Imi arata un filmulet pe youtube cu niste fete in galeria lui Dinamo cantand.

- Ziceai ca fetele nu-s cu fotbalul...ca nu-l inteleg.

- Pai si ? Alea-s venite cu prietenii, cu sotii. Habar n-au de fotbal.

- Pai ce daca-s cu prietenii ? Cine se duce singur la meci ?

- Se duc unii si singuri. In fine, pentru asta m-ai trezit ?!

- Pai am vrut sa-ti arat ca sunt si fete pasionate de fotbal.

- Ma rog, hai sa zicem ca sunt. Oricum, sunt exceptiile care confirma regula.

- Cum ? Vrei sa spui "exceptiile care anuleaza regula", nu ?

- Nu ! Ce ? N-ai mai auzit expresia asta ?!

- Nu...

- Hai ca nu stau acuma sa-ti explic. Ma duc sa ma culc la loc.

- Off... toata ziua stai si dormi. Cand poti sa faci atatea acum ca ai bani...Sa facem.

- Pai da. Tocmai ca acum am bani, pot sa dorm cand vreau si cat vreau.

Asa ca m-am dus inapoi in dormitor. Vroiam sa ignor lipsurile intelectuale ale Andreei, sa nu ma gandesc la ele, dar eram putin ingrijorat... Observam pe zi ce trece tot mai multe.

Si cum ma chinuiam eu sa adorm... mi-am adus aminte ca azi trebuia sa ma intalnesc cu Virgil, sa le dau banii mafiotilor alora. Asa ca m-am ridicat rapid din pat si mi-am inceput rutina matinala.

S-a facut imediat 11. L-am sunat pe Marian sa vina imediat sa ma ia. Mi-am luat la revedere de la Andreea si i-am spus ca ma duc la birou sa rezolv niste probleme. Si nu o minteam. Chiar aveam de gand sa ma duc la birou sa vorbesc cu Adi. Trebuia sa-i spun. Nu stiam cum pot scoate din banca o asemenea suma mare de bani.

Marian a venit intr-adevar imediat si m-a luat. Imediat cum m-am urcat in masina, mi-a si sunat telefonul. Era Virgil care ma sunase sa ne intalnim intr-o ora, la OMV-ul de vis-a-vis de Kaufland. Fara bani. Nu stiam ce sa fac acum, sa ma mai duc la Adi, sa nu ma mai duc. Eram bucuros insa ca mi-a spus sa ma duc fara bani, dar mi se parea si dubios in acelasi timp. M-am hotarat pana la urma sa nu-i suflu nici o vorba lui Adi si sa ma duc cu Marian la locul stabilit. Ca sa treaca ora mai repede am intrat putin la McDonald's-ul din apropiere. Nu apucasem sa mananc, dar nici nu aveam sa o fac. Am stat doar si m-am uitat la Marian cum a infulecat o roaba de cartofi si vreo 3 hamburgeri. Mie numa' la mancare nu-mi statea gandul...

Cand a trecut ora, ne-am dus la OMV sa ne intalnim cu Virgil. I-am vazut imediat masina. Probabil nu o sa uit prea curand acea Alfa Romeo. Cand am ajuns in dreptul lui insa, Virgil a deschis geamu' si ne-a facut semn sa-l urmam. Marian s-a uitat intrebator la mine, iar eu am aprobat din cap. Ce puteam sa fac ? Mi se parea ciudat, dar mi-era frica sa ii supar pe oamenii astia.

Dupa vreo 10 minute de mers, ajunsesem in capatul Racadaului, la marginea padurii, sub Tâmpa. "La iepure", cum i se spune locului. Aici drumul se infunda, adica mai continua doar un drum forestier. Si intr-adevar, aici Virgil a oprit masina si s-a dat jos din ea, alaturi de alti 3 barbati. Nu erau aceiasi de ieri.

- Buna ziua, domnule... Ce mai faceti ? Ma intampina prietenos Virgil. Le-a facut semn celor 3 sa stea mai in spate. Asa ca am facut si eu acelasi lucru cu Marian.

- Buna ziua. Bine. Am venit sa iau o gura de aer curat, se pare. I-am raspuns uitandu-ma la padurea ce ne inconjura. Incercam sa par ceva mai destins decat ieri.

- Da... (zâmbea) Auziti, propun sa trecem direct la subiect. N-are rost sa ne pierdem vremea unul altuia.

- De acord.

- Probabil va intrebati de ce v-am adus pana aici. N-a asteptat sa-i confirm si a continuat.Vroiam sa vorbim cum facem cu banii.

- Ce sa facem ?

- Dumneavoastra aveti vreo firma sau ceva ?

- De ce ma intrebati ?

- Aveti sau nu aveti ? ridica el tonul.

- Nu, nu am...Adica, am... un club de fotbal.

- Ei da ? Serios ? Ce club ?

- De fapt, acuma lucram sa-l punem la punct. Metrom.

- Aha, foarte bine. Pai uitati care-i treaba. Societatea dumneavoastra va face un contract cu o societatea de-a noastra.

- Ce contract ?

- Pai sa vedem. Sa zicem... un contract de consultanta.

- Nu inteleg.

- Haideti, concentrati-va un pic. Ce e asa greu ? Noi avem o firma de avocatura, da ? O sa facem un contract de consultanta juridica cu societatea dumneavoastra, iar dumneavoastra o sa ne platiti 5000 pe luna. Si bineinteles, 50.000 acum la inceput. Sa fie totu' legal, frumos, curat. Acum ati priceput ?

- Da. Am inteles acum.

- Bun, sa veniti in seara asta la noi la firma sa semnam actele. Uitati aici adresa. Totul in regula ?

- Da... Chiar nu stiam ce altceva sa fac decat sa fiu de acord. Dar ma bucuram intr-un fel ca nu voi mai umbla cu bani cash, sa ma intalnesc prin tot felul de locuri dubioase cu oamenii astia.

- Foarte bine atunci. Mi-a facut placere. O zi buna ! Mi-a strans mana si a plecat.

Link to comment
Share on other sites

M-am dus in seara aceea la adresa respectiva si am semnat toate actele. De-abia asteptam sa termin odata cu povestea asta. Evident, Adi nu prea intelegea ce si de ce fac.

- De ce facem noi un contract de consultanta juridica cu astia ? Nici n-am auzit de firma asta.

- Pai... sunt la inceput, am vrut sa-i ajut. Sunt niste prieteni de-ai mei...

- Si totusi 5.000 de euro pe luna ?! Nu mai zic de cei 50.000... Tre' sa fie niste prieteni foarte buni. Macar se pricep ?

- Da, se pricep. Cum sa nu ? Ai incredere in mine.

- Ti-am zis ca aveam deja niste avocati cu care lucram. Chiar nu inteleg... Erau si mai ieftini, muuult mai ieftini si stiam ca sunt buni. Acum mi-e si rusine sa le spun ca nu mai lucram cu ei.

- Ce ? De ce sa le spui asta ? O sa lucram si cu ei.

- Pai pentru ce ?

- Doua pareri sunt mereu mai bune decat una.

- Pai nu ziceai ca se pricep ?

- Ba da. Stii ce ? Hai s-o lasam moarta. Uite, ia de-aici niste bani si du-te de 1 Mai acuma undeva cu familia.

Reusisem astfel sa-l fac sa nu ma mai agaseze cu intrebarile lui. Probabil i se parea nedrept sa aiba un salariu mai mic decat dadeam acestei "firme". Si pe buna dreptate, din moment ce ma ajutase atat si facea cam toata treaba in club. Dar cine a spus ca viata e dreapta ?

Am ajuns in sfarsit acasa, obosit, dar usurat. Andreea ma astepta cu "masa" pregatita. De fapt, comandase o pizza. Am mancat impeuna si ne-am dus in dormitor sa ne uitam la televizor. Cu toata nemultumirea Andreei, am decis sa ma uit totusi la meci. Juca Dinamo, nu puteam sa nu ma uit. Cu cine juca ? Cu Poli Iasi, in "Groapa". Dinamo se afla intr-o serie neagra, dupa 2 remize "albe" cu Pandurii si Brasov si dupa infrangerea de la Bistrita, 2-3. Locul in cupele europene nu mai era asa sigur. Dar eram absolut convins ca Dinamo va bate Iasiul, ba chiar ma gandeam ca facem scor. Doar era primul meci al lui Titi Dumitriu pe banca moldovenilor...

Meciul a inceput bine pentru noi, cu doua ocazii ale lui Torje si un sut periculos din lovitura libera al lui Niculescu. Apoi a venit si golul. Niculescu i-a pasat cu calcaiul lui N'doye, care a sutat din 16 metri in plasa lui Branet.

- Bine, Ousmanescu ! am urlat bucuros, speriind-o pe Andreea.

Dupa gol, pana-n pauza, a urmat un joc destul e haotic, cu ocazii si de-o parte si de alta.

La pauza, Andreea incepuse iar cu intrebarile ei...

- Stii ce ? M-am mai gandit la ce-am vorbit si mi-am dat seama ca eu cunosc o gramada de baieti carora nu le place fotbalul. Sau sportul, in general. Deci n-ai dreptate.

- Tu chiar nu poti sa treci peste ?

- Nu. Si era serioasa.

- Uite ce e, si eu cunosc... Cei carora nu le place fotbalul sau ma rog, un sport, sunt gay.

- Du-te, pui, ca glumesti.

- Nu. Deloc. Evident ca nu eram 100 % serios.

- Parca esti batut in cap. Ciudat ca EA imi spunea mie asta.

- Hei, asta e parerea mea, nu tre' sa fii de acord. Femeile sunt altfel decat barbatii, da ? Si nu ma refer fizic. Anticipam o replica de-a ei.

- Cum altfel ? Ca nu sunt pasionate de sport ?

- Nu-i vorba de asta. Sunt o gramada de femei sportive... eu ma refeream la atasamentul si loialitatea fata de o echipa. Hai sa-ti explic ca vad ca nu scap de tine nicicum. Ca sa intelegi mai bine, sa-ti fac o paralela cu lumea animalelor. Barbatul e ca un caine, iar femeia ca o pisica.

- Ce vrei sa zici ?

- Pai gandeste-te. Cainele e direct, e loial, e atasat de stapanul sau, isi da si viata pentru el la nevoie. De cealalta parte, pisica e egoista, mandra si se ataseaza de casa, nu de stapan. Hai, acuma lasa-ma ca incepe repriza a doua. Gandeste-te la ce ti-am zis.

Dupa pauza insa, s-a dezlantuit calvarul. Poli Iasi a egalat repede prin Cristian Munteanu. Scapat din marcaj la o lovitura libera, acesta a trimis cu capul din 6 metri, invingandu-l pe Curca.

- Dumnezeii... Scarlatache, baga-mi-as p**a-n ma-ta, pe cine tineai ?

- Calmeaza-te, pui, ce-ai ? Nu mai injura atat.

Nu puteam insa sa o ascult, ma enervam mai mult si mai mult cu fiecare minut care trecea. Iasiul avea ocazie dupa ocazie, apararea noastra era pe nicaieri, nu intelegeam nimic. Noroc cu stangaciile la finalizare ale moldovenilor... Cristi Constantin avusese o ocazie uriasa, driblase si portarul, dar cu poarta goala in fata s-a impiedicat. Apoi Vali Badea l-a imitat. El nu s-a impiedicat, dar a trimis o pasa inceata si aiurea in fata portii tot dupa ce il driblase pe Curca. La fel de caraghios. Dupa acestea, Poli Iasi a mai ratat si un penalty. Tot prin Vali Badea, care a trimis in bara. In acest moment, nu ma mai puteam enerva. Deja incepuse sa ma amuze meciul. Pana la final, Iasiul a mai ratat cateva ocazii, in timp ce noi n-am mai jucat nimic. Am avut ce-i drept un penalty neacordat clar, dar m-am bucurat ca nu s-a dat. N-am fi meritat deloc sa batem. Inca si egalul era prea mult...

Desi am râs mai mult in partea a doua a reprizei secunde, finalul meciului m-a intristat. Ma gandeam in ce hal ajunsese Dinamo acum...

Andreea era putin confuza, nu intelegea nici de ce am ras si nici de ce sunt suparat acum.

- Hai lasa-i, pui ! Nu mai fi asa botos.

- De-ar fi asa simplu...

- Auzi, dar tu daca esti asa dinamovist si suferi atat, de ce nu investesti la Dinamo ? Am ramas putin uimit de intrebarea ei.

- Cum sa investesc la Dinamo ? Tu cati bani crezi c-am castigat ?

- Pai 4 milioane, nu ?

- Pai si tu chiar nu-ti dai seama ca nu-mi permit sa investesc la un club de talia lui Dinamo ?

- De ce ? Acolo tre' sa bagi mai multi bani ?

- Thaaa ? Si nu e numai asta. La Dinamo acolo e ca intr-o groapa cu serpi. Sunt multi actionari, m-ar manca de viu.

- Ei na ?

- Da, da. Chiar asa. Mi-ar fi placut, iti dai seama, sa investesc la Dinamo, dar n-am cum. Plus ca... ee, lasa.

- Ce ? Ce ? Spune-mi.

- Dinamo a venit dupa Metrom in viata mea. Si am inceput sa-i spun si ei toata povestea.

- Frumos, pui...si trist. Habar n-aveam de toate astea.

Edited by Tibi
Link to comment
Share on other sites

  • GeneraÅ£ia de Aur

foarte bun storyul. KUTGW!

mi-a placut aceasta fraza "cheie" :D :

Vroiam sa ignor lipsurile intelectuale ale Andreei, sa nu ma gandesc la ele, dar eram putin ingrijorat... Observam pe zi ce trece tot mai multe.

Link to comment
Share on other sites

Vazand ca Andreea parea interesata de ceea ce ii spuneam, am continuat sa-i povestesc... Nu e mai putin adevarat ca si mie imi facea placere sa-mi amintesc de copilarie.

- Eu am si fost junior la Metrom, daca vrei sa stii...

- Da ?! Si de ce te-ai lasat ?

- Nu faceam fata si cu scoala si cu fotbalul. Era greu. Am fost nevoit sa aleg. Aici o minteam un pic. Adevarul a fost ca m-am dus prin clasa a IV-a (dupa moartea tatalui meu) impreuna cu alti colegi si prieteni sa ne inscriem la Metrom. Am dat o proba simpla, pe care am trecut-o majoritatea. Dar n-am stat decat vreo 2-3 saptamani, dar nu din cauza scolii. Aveam un antrenor care, cel putin atunci, mi se parea sever. Tin minte ca erau antrenamente aproape in totalitate fizice. Pe finalul antrenamentului de-abia vedeam si mingea, dar antrenorul pleca, nici macar nu se uita cum jucam. Apoi, stiu ca ne-a cerut niste acte si o foaie de la parinti prin care sa-si dea acordul, pentru a ne legitima. Stiam ca mama nu ar fi foarte incantata de cariera de fotbalist, asa ca n-am batut-o la cap sa ma lase, dat fiind si faptul ca nu-mi placeau deloc antrenamentele.

Acum sigur ca regret. Probabil antrenamentele acelea fizice faceau parte din planul antrenorului. Dar ce stiam eu atunci ? Nici nu ne explica nimic... poate daca ne-ar fi spus scopul acelor exercitii, chinuitoare pentru niste copii care erau indragostiti de minge, am fi inteles.

Apoi, la vreo 6 luni distanta de acest moment, am mai avut o tentativa de a juca fotbal la nivel organizat, de data aceasta la Tractorul Brasov. Venise un antrenor la scoala mea generala pentru a face o selectie. Cum am auzit de acest lucru, m-am si prezentat. Tin minte si acum ca era sfarsit de primavara, intr-o sambata. Era inca zapada pe jos si chiar gheata pe marginile terenului de ciment de la scoala. Antrenorul respectiv a facut doua echipe din cei prezenti si ne-a lasat sa jucam. Imi aduc aminte ca am avut o cursa pe partea dreapta, in care am trecut de vreo doi adversari si am sutat in transversala, din unghi. M-am intristat ca nu am reusit sa inscriu, dar ma si bucuram, convins fiind ca voi fi selectionat dupa aceasta faza, mai ales ca ceilalti copii nu reusisera sa faca nimic notabil. Nu s-a intamplat insa asa. Antrenorul de la Tractorul a decis sa-l selectioneze pe cel mai inalt dintre noi si singurul stangaci. Probabil asta cauta. Am fost foarte dezamagit atunci si m-am simtit nedreptatit. Cel care fusese selectionat il consideram unul dintre cei mai putin talentati din scoala.

- Da' erai talentat ?

- Ce sa zic, eu cred ca eram. Ce ? Nu m-ai vazut jucand pe la Poiana ?

- Ba da, dar cat ma pricep eu... In plus, eu nu prea eram atenta. Stateam pe margine de vorba cu celelalte fete si de-abia asteptam sa terminati de jucat.

Ca orice copil, mi-a placut sa joc in atac. Sa dau goluri... Apoi cand am mai crescut, mi-am dat seama ca imi convine mai mult sa joc in spatele varfului sau varfurilor. Nu eram un dribleur stralucit, nici pe departe. (poate de-asta m-am si bucurat cand am reusit acea cursa la selectia respectiva) Dar aveam executii si stiam sa ma demarc. Iar datorita acestor calitati, marcam foarte des. Aveam de asemenea un joc foarte bun de cap, desi nu eram inalt. Daca ar fi sa ma compar cu un fotbalist de acum, as fi tentat sa spun ca ma asemanam cu Chicharito. Desi el joaca mai avansat. Eram si un bun jucator de echipa, nu ma lacomeam sa dau gol daca un coechipier se afla intr-o pozitie mai buna.

Apoi, pe la 15 ani, m-am reprofilat pe postul de portar. Si eram apreciat si-n liceu si la Poiana. Tin minte ca atunci cand se faceau echipele eram mai mereu primul ales. Insa dupa ce mi se rostea numele, venea imediat si completarea: " Portar! ". Daca imi este ingaduit sa scap putin de modestie, pot spune ca eram de netrecut la capitolul "one on one". Aveam si reflexe, aveam pozitionare, aveam joc de picior. Aveam insa si o problema, recunosc, la suturile in forta.

Tot timpul mi-am reprosat ca nu m-am tinut de fotbal, ca nu am avut putin mai multa ambitie...

Imi aduc aminte si acum uimirea unui profesor de sport de la scoala, care tocmai venise prin clasa a 7-a, ca nu sunt legitimat la niciun club. Jucasem un meci la care s-a bagat si el, ca portar, iar eu i-am inscris 4 goluri. Dintre care 2 goluri au fost niste loburi de efect si unul cu capul. Si profesorul asta era inalt, avea vreo 1.90. Imediat dupa meci, a venit la mine si m-a intrebat la ce club joc. Cand i-am spus ca la niciunul, s-a mirat. Dar m-a felicitat si atat... si-a vazut de drum. Pe moment m-am bucurat, dar apoi parca as fi preferat sa nu fi venit la mine sa ma felicite. N-a facut altceva decat sa ma faca sa regret si mai mult...

In fine, daca n-a fost sa fie ca fotbalist, macar ca patron sa reusesc.

Edited by Tibi
Link to comment
Share on other sites

A doua zi dimineata m-am trezit mai devreme ca de-obicei. Simteam ca am "pofta de viata", eram nerabdator sa-mi incep ziua si sa ma duc la birou.

- Buna dimineata ! I-am salutat energic pe Adi si pe Andrasi, care venisera deja la club si-si beau cafeaua.

- Buna dimineata. Da' ce-i cu tine asa binedispus ? m-a intrebat Adi.

- De ce n-as fi ? Am o gramada de bani si un club de fotbal. Ce-as putea vrea mai mult ? A, un club de fotbal de succes. Se uitau amandoi ca la un nebun. Ia spune-mi, Adi, ce-ati mai facut in acest sens ?

- Pai... mai nimic, ce sa facem ? Asteptam.

- Asteptati ce ? Nu l-am lasat sa-mi raspunda. Uite ce vroiam sa-ti spun: m-am mai gandit la treaba cu echipa primariei si sunt tentat sa facem treaba respectiva. Asa ca ai de lucru. Vreau sa te interesezi.

- Pai bun, dar tot trebuie sa asteptam. Nu suntem nici in mai inca, iar barajul se joaca la mijlocul lui iunie. Sau vrei sa o facem oricum ? Si daca nu promoveaza ?

- Esti nebun ? In cazul ala clar nu. La ce bun ?

- Bine, sefu'. Se simtea din nou ironia din glasul sau. O sa vad ce mai pot sa aflu.

Dupa aceasta discutie, s-a asternut linistea. Adi cu Andrasi au inceput la un moment dat sa vorbeasca de norul de cenusa islandez, de cum a batut-o Bote pe Bianca si alte prostii care pe mine nu ma interesau deloc. Eram putin dezamagit, venisem la birou cu chef de treaba si plin de energie, dar n-aveam ce sa fac. Asa ca am luat plictisit Prosportul de pe biroul lui Adi si am inceput sa-l citesc.

Mihai Stoica: "Galamaz şi Bilaşco la Steaua? Doar în visele umede ale lui Gigi Becali!"

Giovani da cu scaune dupa Borcea ! Foarte bine face, da' sper sa riposteze si Borcea.

Data fiind situatia, m-am decis sa ma intorc acasa. Poate acolo gaseam ceva de facut.

- Gata ?! Asa repede ? ma intampina Andreea.

- Da...

- Te mai duci mai tarziu ?

- Nu cred, nu. Stau acasa. Tu ? Ai scoala azi ?

- Nu. Azi n-am.

- Cum n-ai ? Sigur nu chiulesti ?

- Adica am doua cursuri, dar nu tre' sa ma duc. Fac rost de ele de la colegi dup-aia. Chiar pui, tu o sa te mai duci la facultate ?

- Ce ? Am inceput sa râd. Normal ca nu.

- Ma gandeam eu.

- Da' iti vine sa crezi ca mama mi-a zis sa o termin ?

- Stii cum sunt mamele... Si a inceput sa ma imbratiseze si sa-mi treaca mana prin par.

- Ce faci ?!

- Cred ca stii si tu ce fac...

- Stai, tu, ca tocmai vorbeam de mama... N-am chef acuma.

- Pai atunci hai, pui ! Ce facem ? Stam iar in casa toata ziua ? Hai sa mergem undeva.

- Du-te la cursuri daca vrei sa mergi undeva. Mi-a aruncat o privire nu tocmai prietenoasa. Pai atunci zi... unde vrei sa mergem ?

- Hai sa mergem la Parcul Acvatic ca n-am fost niciodata.

- O, nu. Stii de ce n-am mers niciodata acolo.

- De ce ?

- Ca nu stiu sa inot !

- A, uitasem... Dar nu trebuie sa stii, pui. Sunt si piscine cu apa mica.

- Bine no, mergem daca vrei tu... Nu eram deloc incantat, adevarul e ca mi-era putin frica de apa care imi depasea genunchii. Avusesem cateva tentative de a invata sa inot, toate sortite esecului. O data chiar era sa-mi inec un var care se oferise sa ma ajute cu aceasta problema. Chiar la Poiana Sarata, in Oituz. M-am panicat si am inceput sa ma urc pe el, scufundandu-l. De la acel episod, mi-am promis ca nu voi mai incerca niciodata sa inot.

Dar trebuia sa ma duc, Andreea avea dreptate ca nu prea ieseam.

Ajunsi la Parcul Acvatic, care se afla tot in Bartolomeu, am fost putin surprins cand la intrare ni s-a spus ca trebuie sa facem dus inainte de a intra sa ne balacim. Sigur, inteleg motivele care stau la baza acestei politici, dar in acelasi timp n-ai cum sa nu te simti jignit. Suntem asigurati ca asa trebuie sa faca toti clientii. Ar fi fost chiar culmea sa fie altfel...

Dupa ce am facut amandoi dus, ne-am dus la una dintre piscine. Andreea tot tragea de mine sa intru ca "o sa-mi placa". E ciudat cum esti fortat sa te simti bine. Ma rog, n-am ascultat-o si m-am asezat pe un sezlong, asteptand sa se plictiseasca Andreea si sa mergem acasa.

Cum stateam eu si ma uitam in jur, observ o fata cunoscuta.

- Mihai ? Nu ma auzea. Asa ca l-am fluierat. Dupa un moment in care a cautat cu privirea persoana care a fluierat, m-a vazut, m-a recunoscut si a venit spre mine.

- Oho... ce faci, bai Tibi ? Parea bucuros ca ma vede.

- Bine, bine, ma "distrez". Tu ? Pfff, cat timp a trecut ! Cred ca nu te-am mai vazut de ani de zile.

- Da, clar. 2-3 ani cred ca sunt. De cand n-ai mai dat pe la Poiana.

- Asa e, da. De fapt, nu. Cred ca ultima data ne-am vazut cand ai venit in Poiana Brasov si ai trecut si pe la mine. Si... ce cauti acum in Brasov ?

- Pai m-am mutat aici.

- Ei da ? De cand ? Cum de nu m-ai cautat ?

- Sa fie... un an, cred.

- De un an esti in Brasov si eu nu stiu ?! De fapt, te-am si sunat odata, de Craciun sau de Anul Nou, da' n-ai raspuns.

- Pai nu stiu ce numar de-al meu ai tu, ca mi l-am tot schimbat. Am vrut sa te sun cand am venit aici, dar ti-am pierdut numarul.

- Aha.

Eram putin surprins de ce-mi zicea. Il consideram prieten bun pe Mihai, dar se pare ca el pe mine nu. Nu intelegeam. Copilarisem impreuna practic, trecusem prin atatea pe la Poiana... Mi-a pierdut numarul, auzi. Era si greu sa-l afle.

- Si ce faci in Brasov ? Ce lucrezi ?

- Sunt sofer, adica curier.

- Bun. Si esti singur ?

- Nu, sunt cu Mona. Locuim impreuna intr-o garsionera in Tractorul.

- Inca mai esti cu Mona ? Oau. E cu tine aici ?

- Nu, am venit cu un prieten doar de la munca. Si... viata ta care mai e ?

- Cum nu se poate mai buna.

- Foarte bine. Era evident dezinteresat de viata mea, vroia doar sa fie politicos. Pai nu stiu atunci, mai vorbim, poate iesim prin oras intr-o seara sa mai povestim.

- Da... Neaparat. Ne-am strans mainile si a plecat.

Dupa inca o ora, a iesit in sfarsit si Andreea din apa. Mi-a spus ca a cam obosit, dar ca ar mai vrea sa stea. Am convins-o insa pana la urma sa plecam acasa. Pe drum i-am spus cu cine ma intalnisem.

- Stii cu cine m-am intalnit acuma ?

- Cu cine ?

- Cu Mihai.

- Mihai... de la Poiana ?

- Da, el.

- Si de ce nu m-ai chemat ?!

- Ce sari asa ? De ce sa te chem ? Tu te balaceai in piscina, acolo.

- Pai as fi venit sa-l vad.

- Ti-o fi dor de el.

- Da, fix...

- In fine, zicea ca sta in Brasov acum cu Mona.

- Stiam.

- Stiai si nu mi-ai zis nimic.

- Pai nu m-ai intrebat niciodata. Urasc raspunsul asta.

- Trebuia sa te intreb ? Stii doar ce prieteni buni eram...

- Erati, da.

- Ce vrei sa zici ?

- Hai, pui, nu te face ca ai uitat.

- Ce sa uit ? Chiar nu stiam la ce se refera.

- Numele "Sabrina" iti spune ceva ?

- Ce-i cu ea ?

- Stii si tu foarte bine. Dupa ce s-a despartit de Mihai... a venit la tine.

- Pai si ? Erau despartiti. In plus, Mihai nu mi-a zis niciodata nimic. Cred ca nu stii despre ce vorbesti.

- Bine atunci, nu stiu despre ce vorbesc.

Link to comment
Share on other sites

  • GeneraÅ£ia de Aur

- Gata ?! Asa repede ? ma intampina Andreea.

- Da...

- Te mai duci mai tarziu ?

- Nu cred, nu. Stau acasa. Tu ? Ai scoala azi ?

- Nu. Azi n-am.

- Ok, let's fuck!

:D asa trebuia sa fie dialogul, de ce deviezi ?

si are dreptate fata, "nu stii despre ce vorbesti". ai futut unde a futut altul ? ok, ca sa fiti prieteni buni trebuie sa fiti niste persoane speciale! :D

Link to comment
Share on other sites

Noaptea m-a prins din nou cufundat in ganduri. De data aceasta nu erau ganduri chinuitoare... ci doar incercam sa caut niste raspunsuri.

"Avea oare dreptate Andreea in legatura cu Mihai ? S-a suparat ca m-am combinat cu fosta lui prietena ? Pentru doua zile ? ca atat a durat. N-avea nicio logica. Am trecut prin atatea amandoi, am impartit absolut tot ce se poate imparti... chiar si fete. Cu el si cu Daniel (un alt var) am "tras" primele mele betii, cred ca eram a 5-a (ei a 7-a), ei m-au invatat sa fumez (si sa fac cerculete), mi-au explicat cum e cu fetele... "

Eram in primul an de liceu atunci cand Mihai si cu varul meu au avut ideea de a merge cu cortul pe un munte de langa Poiana Sarata. Daniel facuse rost nu stiu de unde de doua corturi si i-a chemat pe mai multi, dar n-au venit decat o fata, fratele ei, noi trei si inca un prieten. Am plecat de dupa-masa din sat cu un Aro 10 (incredibil de incapator) pe care-l avea varul meu si dupa cateva ore de condus pe un drum forestier, am ajuns intr-o poienita, aproape de varful muntelui, unde am campat. Peisajul era superb: padurea, florile... curgea chiar si un paraias prin acea poienita. Dar nu pentru asta venisem, asa ca ne-am pus toti pe baut, pe povestit si pe glumit pana s-a lasat intunericul. Am facut si un mic foc sa ne incalzim, asta desi Perfect Lemon-ul isi cam facea treaba.

In timp ce stateam si povesteam in jurul focului, l-am observat pe Daniel cum intra intr-unul dintre corturi cu fata care venise cu noi. "Bravo, vere!" imi spuneam in gand. Apoi, dupa ce au iesit cei doi din cort, nu trece mult timp si Mihai il imita pe varul meu. "Ce p**a mea?" ma intrebam acum. Era ceva nou pentru mine, nu mai vazusem niciodata o fata facuta "posta". Ma uitam la fratele ei. Parea ca n-are nicio strabatere. Aveam impresia ca numai mie mi se parea ciudata situatia.

Mai tarziu, cand s-a terminat bautura, ne-am pisat toti pe foc, semn ca s-a dat "stingerea". Daniel a fost cel care a facut repartizarea in corturi. Si a facut-o in felul urmator: eu cu el si cu fata intr-un cort si restul in celalalt. O decizie ce s-a dovedit a fi inspirata, in noaptea aceea urmand sa am parte pentru prima data in viata mea de "actiune". Imediat cum ne-am bagat in cort, Cristinica, caci asa o chema, a si inceput sa ma calareasca. Eram toti trei "piliti", asa ca nu mi s-a parut ciudat ca varul meu se afla la cativa centimetri de noi. De altfel, el isi vedea de treaba, cauta sa prinda un post de radio la casetofonul pe care-l luasem cu noi, dar caruia i se cam terminasera bateriile. Asta dupa ce mi-a pasat cu naturalete un prezervativ.

Imi amintesc si acum cum in timp ce ne "iubeam" noi, Cristinica s-a oprit dintr-odata speriata. Cand am intrebat-o ce s-a intamplat, mi-a raspuns ca a auzit lupi afara si mi-a spus sa ies sa verific. Eu nu sunt foarte curajos de felul meu, dar nici nu auzisem nimic. M-am simtit totusi obligat si oarecum dator (sigur ca si bautura a ajutat), asa ca m-am hotarat sa ies sa ma uit dupa lupi. M-am uitat scurt la varul meu, care intre timp adormise dus, am deschis fermoarul cortului si am iesit. Era bezna totala afara. Cerul fiind innorat, nici macar lumina stelelor si a lunii nu imi puteau fi de ajutor. Cum nu se putea vedea nimic, am stat putin sa ascult sunetele padurii. Nu se auzea nimic suspect. Insa, cum ma uitam eu in jur, am vazut la un moment dat o pereche de ochi verzi stralucitori care m-au facut sa tresar. Dar dupa putin timp, au disparut si nici nu am mai vazut altii. Asa ca am intrat inapoi in cort si am incercat s-o linistesc pe Cristinica ca afara nu e niciun lup, dornic fiind de reluarea lucrurilor.

A doua zi dimineata, ne-am dus toti trei, eu, varul meu si Mihai sa ne spalam pe fata in paraiasul care curgea in apropiere. Eram binedispusi toti, mandri de ceea ce reusisem si de cum evoluasera lucrurile. Ei doi aveau si o mandrie de artizani, ca pusesera la cale toata schema. Eu eram mandru doar de faptul ca nu mai eram virgin. Cu zambetul pana la urechi, ne-am pus toti trei de acord sa mai repetam acest gen de excursii. Si aveam sa ne tinem de cuvant.

Au mai fost cateva episoade de acest gen in anii care au urmat, iar dintre acestea doar o singura data nu ne-a iesit. Si nu din vina noastra, pur si simplu i s-a facut rau fetei din cauza serpentinelor si a diferentei de altitudine probabil, asa ca am fost nevoiti sa ne intoarcem in sat.

Atunci cand reperam o fata usor de prostit, treaba era mai mult de jumatate facuta. Mai chemam de-obicei pe cineva de umplutura, care sa nu ne incurce, dar care sa ne ajute sa nu bata totul la ochi foarte tare, de multe ori chiar rude de-ale fetei respective ( frati, verisori ).

Imbatam fata respectiva si apoi o luam la rand. Sigur, acum nu as mai lua parte la asa ceva, dar atunci...

"Deci n-are cum sa se fi suparat Mihai de la o fata. Bine, Sabrina nu facea parte din fetele pe care le duceam pe munte, dar nici departe nu era. Nu, altul trebuie sa fie motivul." Cu acest gand am adormit.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Ne aflam acum in 10 iunie 2010. Era ziua tragerii la sorti a meciurilor de baraj pentru promovarea in liga a 3-a.

M-am dus la birou sa vad ce vesti mai are Adi.

- Ia zi, ai aflat cu cine-a picat SCM-ul ? L-am intrebat direct de cum l-am vazut.

- Da. Adineauri.

- Pai zi ! Cu cine ?!

- Cu FC Zagon.

- Da ? Astia de unde sunt ? De prin Covasna, nu ?

- Da.

- Daca nu-i bat p-astia...

- O sa-i bata, o sa vezi. Stai linistit.

- Da' cum se joaca ? ca nici nu stiu. Tur-retur ?

- Nu. Un singur meci, pe teren neutru. Se va juca la Berca, in Buzau.

- Aoleu, mai naspa asa.

- Stai linistit. Jucam in C din vara.

- Ce sa stau linistit ? Stii ce facem ? Le dam o prima ca lumea baietilor astora sa fie motivati.

- Lasa, ma, ca le da si primaria prima.

- N-are nimic. Sa are terenul ala. Le dam cate 1000 de euro la fiecare daca bat.

Edited by Tibi
Link to comment
Share on other sites

Era o dimineata superba de iunie cand am plecat din Brasov cu destinatia Berca. Mai exact, stadionul "Petrolul" din respectiva comuna buzoiana. Desi Adi nu vedea rostul acestei deplasari, am insistat sa mergem, fiindca pur si simplu nu puteam rezista sa nu vad acest meci important pentru soarta Metromului.

Asa ca ne-am urcat in masini si am pornit la drum. Marian cu mine si cu Andreea intr-o masina, iar Adi cu Andrasi in alta. Am fost surprins de hotararea Andreei de a veni cu mine, iar la inceput nu am fost foarte incantat. ( Asta pentru ca nu-mi face deloc placere sa urmaresc meciuri de fotbal alaturi de persoane care n-au nicio treaba cu fenomenul. Ma irita toate intrebarile pe care aceste persoane mi le pun, mi se par stupide, chiar daca nu sunt. Simt in tonul vocii lor ca nu se pricep, nu ii intereseaza si doar cauta sa converseze.) Dar, dupa ce m-am obisnuit cu ideea companiei Andreei la aceasta deplasare, i-am apreciat gestul. Stiam ca o face pentru mine, pentru ca realizase importanta pe care acest meci o are pentru mine. Mai ales ca Berca nu e tocmai o destinatie turistica sau un bun loc de a face shopping.

- Cat facem, pui, pana acolo ? m-a intrebat ea, la scurt timp dupa ce am iesit din Brasov.

- Te-ai plictisit deja ?

- A, nu. Intrebam si eu...

- Vreo doua ore si ceva.

- Ai emotii, nu ?

- Da, am, chiar am...

- Stai linistit, pui. Ca o sa bata Brasovul.

- De unde stii tu asa sigur ? Ai aflat ceva "pe surse" ? E blat ? o intreb zambind si strangand-o in brate.

- Daaa. Nu, pui, dar pur si simplu stiu... Stiu cat iti doresti tu de mult.

- Pai ce legatura are ca-mi doresc eu mult... ?

- Ei, cum ? Nu stii ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira pentru indeplinirea dorintei tale ?

Credeam ca glumeste, dar pe fata ei nu se putea vedea niciun zambet. "Ai citit si tu o carte in ultimii trei ani... si aia de Coelho." Mi-am spus in gând. Si asta pentru acelasi motiv pentru care nu te apuci sa te contrazici cu un copil. Caci mie, Andreea, in plan spiritual, asta mi se parea ca e. Un copil. Dar imi placea acest lucru. Inocenta ei ma binedispunea. Si chiar pot spune ca in unele momente o invidiam. Faptul ca nu avea framantari, facea totul instinctual, cum o taia capul si cum vroia, fara sa rationeze prea mult, ma determinau sa ma incerce acest sentiment de invidie. De altfel, ea era o fire vesela... zambea, radea fara motiv de multe ori. Era binedispusa aproape tot timpul. De cealalta parte, eu, desi tocmai castigasem o suma fabuloasa si, in general, aveam toate motivele sa fiu vesel, nu eram.

- Asa e, pui. Ai dreptate... i-am spus zambind si apoi am sarutat-o pe frunte.

- Gata, sefu'. Am ajuns. Se auzi dupa vreo doua ore vocea lui Marian.

Ma cuprinsese o oarecare stare de nerabdare. M-am dus cu Andreea la un magazin din apropierea stadionului sa ne luam cate ceva de rontait si de baut, iar acolo am dat peste un grup de vreo 10 insi in pielea goala care stateau in fata usii de la intrarea in magazin si evident, beau bere.

- Ati venit pentru meci ? i-am intrebat, simtindu-ma obligat de privirile lor insistente.

- Bineinteles. Mi-a raspuns unul din ei, in timp ce ceilalti se impingeau unii in altii.

- Sunteti de la Brasov ?

- Logic. Ce ? Avem noi fete de bozgori ? De parca in Brasov n-ar fi maghiari. Chiar si eu eram, pe jumatate.

- Nu, nu...

- Voi ? De la Brasov ati venit si voi, nu ? Ca sunteti prea bine imbracati ca sa fiti de-aici sau de la Zagon. Se amuzau.

- Da, da...

- Pai hai, ia o bere de-aici atunci !

- Nu, multumesc, sunt cu masina. Evident ca Marian conducea, dar n-aveam nicio intentie sa stau la baut cu dezaxatii astia. Mai ales ca Andreea ma tot tragea subtil de mana. Asa ca am intrat in magazin, ne-am luat cate ceva si am plecat. Le-am zis baietilor respectivi "Hai Brasovu' !" in loc de "La revedere !" si ne-am intors la stadion.

- Pentru prostii astia o sa bagi tu atatia bani in fotbal ? ma intreba Andreea, cu o umbra de repros.

- Nu sunt toti asa. Si chiar de ar fi toti, ei nu sunt tot oameni ?

- Niste imbecili. Aia sunt.

Era o caldura insuportabila la Berca in toiul zilei, cred ca temperatura se apropia de 40 de grade. Ii compatimeam pe jucatorii care aveau sa joace in asemenea conditii. Meciul era programat la 17:30, tocmai pentru a se evita canicula, dar degeaba, nu se putea simti cu adevarat nicio racorire.

Cu putin timp inainte de inceperea meciului, ne-am ocupat locurile in tribuna "oficiala", care era, surprinzator, acoperita. Dar faptul ca rugina avea o intindere mai mare decat vopseaua iti amintea ca te afli pe un stadion de liga a IV-a. Pe partea cealalta a terenului, la tribuna a II-a, se aflau fanii brasoveni, in numar destul de mare, aproximativ 250. Spectatorii aveau deci sa fie de partea lui SCM Brasov. Ma bucura acest lucru. Un alt lucru pe care l-am observat era faptul ca stadionul, atat cat era vopsit, era galben-albastru, culorile Metromului. Nu cred in semne, dar era o coincidenta "pozitiva".

Inceputul partidei mi-a facut inima sa-si accelereze ritmul. Traiam destul de intens, asta desi lucrurile nu erau chiar clare. In caz ca SCM Brasov pierdea barajul, trebuia sa pornesc cu echipa din liga a IV-a, asta era destul de clar, dar in caz ca invingea, nu stiam exact ce se va intampla. Ce conditii va pune primaria, daca vom putea face fuziunea sau cumpararea locului de liga a III-a...

Jocul era echilibrat, multa nervozitate, determinare, faulturi dese. Mi se parea totusi ca echipa covasneana intrase mai bine in meci. Pasele lor mergeau parca mai bine, aveau actiuni mai fluente. Iar ca o confirmare a impresiei mele, prin minutul 15, Zagonul a ratat o ocazie uriasa. Un atacant de-al lor a scapat singur cu portarul brasovean, a tras cu sete, dar sutul sau a zguduit doar bara transversala. Am rasuflat usurat.

Si cum ocaziile se razbuna, SCM Brasov a deschis scorul la prima faza importanta, in minutul 35, dupa o centrare din partea dreapta finalizata cu o lovitura puternica de cap a atacantului Marinescu. De bucurie, am sarit s-o imbratisez pe Andreea, desi pana atunci ma agasase cu tot felul de intrebari: "Ce e offside-ul ?", "De ce se face zid la loviturile libere ?", "De ce arbitrul nu-i elimina pe jucatorii care il injura ?" etc.

Dupa gol, pana-n pauza, Zagonul a fortat egalarea, a controlat jocul, a avut si cateva ocazii, nu foarte clare ce-i drept, dar care imi creau emotii.

La pauza, am discutat cu Adi despre meci. El era mult mai linistit ca mine si nu era de acord ca Zagonul jucase mai bine. E drept, nici pe Adi nu-l consideram un fin cunoscator al fotbalului, chiar daca lucrase atatia ani in domeniu. Stia lumea fotbalului, dar nu se pricepea la sportul in sine. Aveam banuiala ca nu i-a placut fotbalul de copil, probabil prefera sa se joace "hotii si vardistii". Nu era pasionat ca mine, pentru el fotbalul era pur si simplu un domeniu din care sa-si castige existenta. Un barbat insa de langa noi, trasese cu urechea la ce discutam si se baga in discutie.

- Nu, asa e. Au jucat mai bine covasnenii. Dar asta nu conteaza mai deloc. Important e scorul.

- Vezi, Adi.

- Sa ma prezint, continua el, numele meu e Robert Dani.

- Incantat, eu sunt Tibi Munteanu si el e Adi Danila. In timp ce dadeam noroc cu el, ma gandeam ca mi se pare cunoscut numele asta... "Robert Dani". Ma scuzati ca va intreb, dar mi se pare cunoscut numele dumneavoastra. Sunteti... ? nu am apucat sa imi termin intrebarea.

- Am jucat la FC Brasov, probabil de-acolo.

- Da, da. Dani Robert Barna, nu ?

- Asta e numele meu complet, da. (zambeste)

- Si cum de nu va stiti voi doi ? intreb, uitandu-ma la Robert si la Adi.

- Pai probabil a jucat pana sa vin eu la club. Raspunde Adi.

- In 2005 am plecat eu de la Steagu'.

- Eu in toamna lui 2005 am venit. Deci de-asta nu ne cunoastem.

- Hai ca incepe repriza a doua imediat. Nu vreti sa veniti langa mine, ca e un loc liber, mai vorbim. Ati venit singur ?

- Singur am venit. Stabilisem sa venim mai multi, dar m-am trezit singur. Restul au gasit lucruri mai bune de facut.

- Pai veniti atunci, stati langa mine.

Repriza a doua incepuse la fel cum se terminase si prima. Brasovenii erau masati in propria treime, iar covasnenii se chinuiau sa inscrie.

- N-au schimbat nimic la pauza.

- Da, daca o tin tot asa, sigur primesc gol. Dar ii inteleg si pe jucatori. Si pe caldura asta, sunt si in avantaj, stau la cutie cum se spune...

- Pai bun, dar golul pluteste in aer.

- Eu daca as fi antrenor, le-as spune sa tina de minge, sa-i paseze, sa-i puna la alergat pe adversari, ca astia de la FC Zagon is aproape toti bosorogi, au vreo 5 jucatori trecuti de 35 de ani. Aia nu mai pot alerga. Astia de la Brasov is tinerei majoritatea.

- Pai da, dar n-auziti ce le striga antrenorul ? "Fara fault!" si "Inapoi!"

- Poate le iese. A, si nu imi mai vorbiti cu "dumneavoastra" ca ma faceti sa ma simt mai apoape de groapa.

In minutul 62 insa, contrar cursului jocului, Brasovul a facut 2-0, prin acelasi Marinescu, dupa un contraatac.

- Bine, ma ! E gata meciul.

- Nu te grabi, mai e jumatate de ora. Imi atrage Robert atentia.

- Nu mai pot mosii astia sa intoarca. O sa cada fizic de-acuma. Si moral...

Si intr-adevar, dupa golul doi, asa pareau ca stau lucrurile. Brasovul era echipa care ataca mai mult, dar rata ocazie dupa ocazie. Insa, in minutul 80, au inscris covasnenii, prin Mate Joszef. Nelinistea ma curpinsese din nou.

- Cat de prosti ! Acuma o sa stea cu frica pana la final.

- Ti-am zis ca nu e gata meciul.

Finalul meciului a fost aproape dramatic, cu cateva ocazii mari de partea celor de la FC Zagon, dar tabela nu s-a mai schimbat. 2-1 si SCM Brasov obtinuse astfel promovarea in liga a III-a. Dupa meci, am stat de vorba cu Robert si i-am explicat de ce eram atat de bucuros si ce planuri aveam cu Metromul. Parea surprins si interesat, asa ca am facut schimb de numere de telefon si am stabilit ca o sa mai vorbim cat de curand.

Edited by Tibi
Link to comment
Share on other sites

  • GeneraÅ£ia de Aur

Asta pentru ca nu-mi face deloc placere sa urmaresc meciuri de fotbal alaturi de persoane care n-au nicio treaba cu fenomenul. Ma irita toate intrebarile pe care aceste persoane mi le pun, mi se par stupide, chiar daca nu sunt. Simt in tonul vocii lor ca nu se pricep, nu ii intereseaza si doar cauta sa converseze

word.

singura exceptie e tata caruia ii tolerez orice fel de intrebare de n00b in fotbalul international.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×
×
  • Create New...

Important Information

Pentru înregistrarea pe acest forum va trebui să acceptaţi termenele de utilizare a forumului disponibile aici: Terms of Use. Acest forum folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii privind politica de confidenţialitate şi cookies sunt disponibile aici: Privacy Policy