șomer și fără experiență, pe tărâm european

[kevinluci]

chiar ai rupt lumea transferurilor vara asta. ai adus niste jucatori magistrali, dar ai si vandut bine. cine ar fi zis ca din fotbalul amator o sa ajungi sa platesti 100+ milioane pe un Balon de aur? frumos!

[Octavian]

Sa vina cat mai multe trofee.

[geo007ro]

De acum trofeele tre sa vina.

[Alec]

Tripleta Mbappe-Kean-Rashford se bucura de multa libertate si golurile veneau pe banda rulanta. Incepusem totusi sa luam ceva mai multe goluri, dar era pretul pe care eram nevoiti sa il platim, momentan,  in schimbul spectacolului oferit. Desi am luat nu mai putin de 9 goluri in deplasarile pe Emirates si Anfield, nu imi faceam mari probleme si eram multumit de adaptarea jucatorilor la noul sistem tactic.

Desi am avut un start de campionat destul de bun, cu doar doua infrangeri in prima jumatate si inca trei egaluri, diferenta in fruntea clasamentului era una foarte stransa. Echipele din Manchester se tineau chiar si mai bine decat noi si ne surclasau in clasament cu cate un punct avans. In Europa League nu am avut probleme, jucand in toate meciurile cu majoritatea rezervelor, iar in Cupa Ligii am reusit sa ajungem in semi-finale dupa doua victorii cu Chelsea si United.

Mirko Milosevic era singurul jucator care nu prinsese nici macar 10 meciuri, asa ca am decis sa il dam la un pret redus la BvB. Dortmund a scos din conturi 63M€ si sarbul s-a inteles cu nemtii, plecand in prima saptamana din Ianuarie. Dupa influxul de jucatori veniti de la PSG, in vara, si cu 300 de milioane disponibile in bugetul de transferuri, am decis pornirea negocierilor pentru cel mai bun mijlocas central din lume, spaniolul Jose Antonio Cortes. Negredo, fost coleg cu el la PSG dar si in prezent la nationala, era prieten bun cu acesta, i-am cerut astfel sa incerce sa il convinga sa vina la noi.

Cu cele 194M€ am spart nu mai putin de 3 recorduri intr-o singura zi: cel mai scump transfer din Premier League si totodata al clubului, devansandu-l pe Mbappe care venise pentru 142 pe aceeasi ruta PSG-Spurs; dar si cel mai scump jucator spaniol din istorie devansandu-l pe Nebai, adus iarna trecuta pe 128.

Pe postul de rezerva, pentru ca am tot avut probleme cu accidentarile in mandatul meu la Tottenham, l-am adus in ultima zi de transferuri si pe Ruben Neves de la Wolves pentru 20 de milioane. Acesta avea 11 sezoane in Anglia si eram convins ca putea inca cel putin trei sezoane sa acopere postul lui Rota la nevoie.

Cu aceste doua transferuri am spart si recordul sumelor de transfer pentru o singura echipa intr-un sezon competitional, cu peste 500M£, incasand insa aproximativ 450 pentru jucatorii plecati. Stiam insa ca nu voi mai face alte transferuri atata timp cat nu o sa mai plece nimeni, si bineinteles in cazul in care imi voi duce contractul la capat, in urmatoarele doua sezoane.

Am reusit in ianuarie sa ne calificam si in finala Carabao, dupa o dubla mansa cu Everton. Urma, surpriza, sa intalnim Reading-ul lui Villas-Boas, care isi facuse o echipa decenta acolo, de locurile 6-8 constant.

Am castigat astfel al doilea trofeu, sa zicem major, din cariera mea de antrenor. Kean si Rashford au facut show si meciul a fost cap-coada lejer; ceva din mine, insa, ar fi spus jucatorilor sa o lase mai moale: era spiritul de fan "Royal" ramas inca puternic.

Doua egaluri la Bournemouth si Wolves, si inca unul pe Etihad la City, n-au dat putin in spate, iar dupa inca un egal la West Ham, stiam ca mergem pe Stamford Bridge cu un singur scop: victoria. Am castigat meciul cu Newcastle, ultimii clasati, insa distanta dintre noi si United nu doar ca ne cerea sa castigam toate partidele ramase, ci si sa ne rugam ca Jose sa se incurce in toate deplasarile ramase, trei la numar, la Liverpool, Arsenal si Wolves.

Desi Wolverhampton pusese prima caramida in drumul nostru spre titlu, incurcandu-i pe United, si noi am preluat conducerea la Chelsea inca din minutul 5, imediat dupa pauza Albastrii au intors scorul si am plecat cu capul plecat si un gust amar; Premier League... poate, la anul!

Tot ce ne mai ramasese era Europa League, dupa ce Watford ne scosese din FA Cup. Am trecut fara mari probleme de Galata si Brugge, urmand ca in sferturi sa intalnim Lazialli. Am castigat acasa 2-0, mergand la Roma fara emotii si castigand cu acelasi scor. In semi-finale am tras la sorti nemtii de la Schalke 04, si in meciul de acasa am batut din nou fara sa primim gol; 1-0.

Am incheiat sezonul pe locul 2. Un sezon in care am fost decimati de accidentari si am facut ceva schimbari, zic eu in bine, la nivel de lot. Efectiv infirmeria a avut in mod constant cel putin 5, 6 jucatori pusi pe bara, chiar 8 sau 9 la un moment dat. Capitanul Tierney a stat pe tusa mai bine de jumatate din meciuri, Mbappe si el cate 3-5 saptamani in doua randuri, iar Sergej a avut ruptura de menisc chiar cu doua luni inainte sa vina Cortes. Pe rand au stat si de Ligt, Negredo si Juliana intre 3 si 7 saptamani, plus multe altele minore si recidive. Nu dau vina pe accidentari, mai ales ca am avut un lot exceptional, dar cu siguranta ar fi fost altceva.

Desi nu eram multumit ca nu am reusit sa luam titlul, pot spune ca am facut tot ce era posibil, echipa chiar a jucat bine, avand in vedere ca am avut constant 4-5 jucatori noi in primul 11. Ce mi-a placut cel mai mult era jocul, Kean a intrat perfect in echipa, completand trio-ul ofensiv perfect, iar legenda deja Mbappé a revenit la forma de acum doua sezoane. Rashford a dat, la cei 31 de ani, 22 de goluri si 12 assist-uri doar in campionat. Toti jucatorii au primit sanse, doar Leavi Gill, portarul de rezerva, avea sub 15 meciuri jucate, si Neves, care venise in ultima zi de transferuri din ianuarie.

Dezastrul a fost complet doar dupa deplasarea din Germania. Nemtii ne-au scos la penalty-uri dupa un meci in care in fata nu s-a legat nimic, Kean a jucat dezastruos, ratand si penalty-ul decisiv mai apoi. Am plecat din Germania descumpanit si cu un gol in stomac.

Socul a venit abia dupa aterizarea pe Heathrow. Fara nicio vorba sau nicio presiune inainte, nimic, patronul m-a dat afara, fara explicatii sau vreo "vorba de despartire". Am aflat astfel procedura araba, sau "cum se face in orient". De la venirea mea la Spurs stransesem 120 de puncte in 53 de etape jucate in Premier League, luasem Cupa Angliei, Cupa Ligii, o semifinala de UCL si acum semifinala in Europa League. Nu era destul insa, si nimic din munca depusa de mine aici nu mai conta acum.

Am plecat in aceeasi saptamana dupa demitere acasa, in Romania. Am preferat sa inchid telefonul si sa incerc, pe cat posibil, sa ma ascund de media o perioada. Primul telefon important din lumea fotbalului, de dupa stirea demiterii mele, a venit de la Pep Guardiola. Pep mi-a spus ca s-a uitat cu placere la meciurile echipei, ca am facut o treaba buna anul trecut redresand pasa proasta si aproape atingand Top 4. Mi-a spus si ca anul asta nu ar fi trebuit sa-l dau pe Arana Barrantes, iar daca tot am spart banca pe Cortés, trebuia sa incerc aducerea lui din vara. Acesta m-a sfatuit sa iau o pauza, pentru ca la nici 40 de ani inca nu e cazul sa ma grabesc si sa imi aleg cu atentie urmatorul proiect unde ma voi duce. A pus accentul pe proiect, mentionand si sa evit echipele cu patroni "arabi" pe viitor, unde acestia nu cunosc notiunea de 'plan de constructie/re-constructie'.

[DragosBox]

Mișto subplot-ul cu Pep .

Lasă că la câte ai făcut cu Spurs o să-ți vină pe bandă ofertele la anul.

[Octavian]

O sa-ti vina oferte in vara. Pe langa Anglia, mai ai vreun campionat incarcat?

As vrea un print screen cu Rashford daca se poate.

[geo007ro]

Pacat de demitere. Intoarce-te la Reading si fa-i pe cei de la Spurs sa isi manance unghiile!

[kevinluci]

Ala e un jucator bun, dar nu stiu daca face banii aia. Sper sa mai continui cariera. Sigur te vor dori iar Spurs. La Reading nu mai e usa deschisa?

[Alec]

La aterizarea pe Otopeni am fost asaltat cu o avalansa mediatica, prima intrebare pe care o primisem fiind aceea daca voi lua in considerare o preluare a nationalei.

Desi instinctul imi zicea ca nu e o idee buna sa preiau nationala din mers, cu sanse relativ mici de calificare, nu am putut, efectiv, zice nu. Atat media, care nu s-a oprit din a pune presiune pe FRF sa faca tot posibilul aducerea mea, cat si faptul ca Voicila, intors dupa plecarea lui Sumudica de dupa EURO, era intr-un mandat mai mult de interimar, au grabit procesul meu de instalare in functia de selectioner.

Fara sa negociez suma de bani si fara sa am vreun obiectiv pe termen scurt fixat, am semnat contractul cu Federatia. La doar o luna dupa demiterea de la Tottenham, eram noul selectioner al nationalei Romaniei. Sarcina de a ma califica era grea, insa, dupa niste calcule facute creion pe hartie, si cu putin noroc, puteam prinde unul din locurile doi care asigura calificarea. Pentru asta aveam nevoie de victorii pe linie in toate meciurile cu exceptia celui cu Franta.

Urma ca primele meciuri sa fie in doar doua saptamani, o dubla cu modesta Malta. Am ales sa nu fluctuez prea mult lotul si nu am facut mari schimbari fata de ce chemase Voicila, era prea din scurt ca sa imi pot da cu parerea prea mult, si voiam intai sa vad ce am la dispozitie, si sa pornesc de acolo.

Apararea era formata din Ionut Radu intre buturi, titularul Romei de 6 sezoane. Dreapta juca Cristi Popa de la Hoffenheim, Radu Bal in centrul apararii avusese un sezon bun la CFR si se intelesese si el pentru a pleca la final de contract tot cu nemtii de la Hoffenheim. Screciu era de doua sezoane la Everton, din pacate insa nu jucase titular decat in primul. Rus era fundasul dreapta al lui Atletico Madrid de 5 sezoane, din 2023, cand se transferase de la Steaua, juca insa la fel de bine si in partea stanga, el lovind bine mingea cu ambele picioare.

La mijloc, experimentatii Nedelcu si Marin completau trio-ul alaturi de Vali Pop, unul din liderii generatiei. Dusesera in acest tandem echipa nationala la trei turnee finale la rand, si tot cu aveam sa continui incercarea de a ajunge la al patrulea.

Am inceput astfel meciurile intr-un 4-3-3, cu echipa stas si cei mai selectionati jucatori in activitate. Superstarul Benkő ne-a adus victoria cu doua goluri in primul meci; 0-2 in Valletta, si cu un hattrick la Bucuresti; 4-1.

Am continuat vara cautand multi jucatori noi prin Liga 1, dar si prospecte pe la nationalele mici. Mi-am completat si staff-ul, aducandu-i secunzi pe Rob Reekers si Kim Laudage, Marius Popa ca antrenor cu portarii, si inca doi romani in departamentul medical. James Harper a spus ca are nevoie de o pauza in viata lui, asa ca am optat pentru Horea Codorean ca si preparator fizic.

Am ales sa aduc si cativa jucatori noi la echipa, in incercarea de intinerire a lotului. Geambasu si Lancrajan primisera cateva minute inca din meciurile cu Malta, ambii fiind produsi ai academiei FCSB. Amandoi fusesera titulari in parcursul Stelei pentru castigarea titlului 2028/2029, iar Lancrajan acceptase intre timp oferta de la Hannover a plecat acolo in schimbul a 3,9M€.

Lung, desi avea doar 20 de ani, era in circuitul nationalei mari de un an, iar dupa doua sezoane excelente la Viitorul, acesta plecase liber de contract la Internazionale Milano.

Am gasit insa si un jucator surpriza, care desi nu fusese nici in circuitul nationalei mici, avusese evolutii bune la Chiajna in ultimii doi ani. Incepuse bine si acest sezon, asa ca am decis sa il chem.

Alaturi de Benkő in 4-4-2 am decis sa il titularizez pe Muresan cu Georgia, iar cei doi in tandem au reusit cate o dubla de fiecare; 4-1 si inca 3 puncte cruciale. Octavian a facut show si cu Bosnia, unde am bagat tinerii si am debutat alti 3-4 jucatori de prin Liga 1; le-am dat 5 - viitorul arata bine.

Urmau practic meciurile cele mai grele de la venirea mea, in Finlanda unde trebuia neaparat sa castigam, si sa speram la un egal, poate, cu Franta pe Arena.

Cel mai mare plus pe care il gasisem aici de la venire era faptul ca jucatorii imi ascultau sfaturile tactice parca mai mult decat oriunde fusesem vreodata; probabil si pentru ca te intelegi altfel roman cu roman, dar cu siguranta ca si faptul ca antrenasem nume precum Mbappé, Lemar, Rashford, Juliana, de Ligt, Kean si asa mai departe, era un alt factor important. In plus, stiam cum sa pun jucatori precum Benkő in valoare, si asta se vazuse - in cele 3 meciuri jucate *cu Bosnia rezerva neutilizata* marcase 7 goluri si daduse si o pasa de gol.

Jucatori precum Andrei Ivan sau Ianis Hagi trebuiau usor usor inlocuiti, si tinerii care veneau din urma aratau destul de promitator. Ivan, desi om de baza la CSKA inca din 2019, nu mai era o optiune pentru un eventual Euro 2032, unde ar fi ajuns la 35 de ani. Ianis, desi jucator destul de important pentru Batrana Doamna in ultimii doi ani, incepuse sezonul Serie A pe banca. Plusul cel mai mare era insa Dennis Man, care acceptase in sfarsit o diminuare salariala cu aproape 50%, plecand pe 12M€ la Wolves pentru a juca titular. Acesta jucase in ultimii 5 ani la Barca mai mult prin cupe, dar cu siguranta era un jucator destul de valoros pentru noi.

Inaintea meciului de la Helsinki, am trimis lista convocatilor. Cu un nou calcul facut, am fi avut nevoie de 4 puncte din urmatoarele doua meciuri ca sa ne calificam, cu doar 3 fiind foarte greu. Practic doar cu 6 puncte, si inca 3 din ultimul meci, n-am mai fi stat la jocul rezultatelor din celalalte grupe, dar nu as fi zis nu unui egal cu Franta.

Tamás Benkő a reusit inca un hattrick, ajungand la cota 10 in preliminarii, si am plecat cu toate punctele din Finlanda. Urma insa adevaratul test: Franta lui Mbappé si Dembélé vs. Romania lui Benkő.

 

@Octavian Sunt sigur ca am facut, probabil e in primul sau al doilea post dupa venirea la Spurs.

@geo007ro & @kevinluci Statea destul de bine Villas-Boas, locul 7 nu e de ici, de colo, in Premier League. Sunt sigur ca daca as fi stat somer sezonul urmator, gaseam eu o fereastra sa pun presiune mediatica, ceva, dar sa vedem ce se intampla la nationala.

[kevinluci]

Benko a devenit golgheterul all time intr-un timp foarte scurt. Man imediat face suta. 

O idee buna de a o oferi ceva speranta si Romaniei noastre vai de ea. Bravo pentru alegere, ai inceput bine!

[DragosBox]

Foarte fain ai continuat povestea! Cred că la ce lot are România poți să te califici. Mult noroc!

Și articolul este bine scris, doar că eu îți recomand ca decât să rescrii în Photoshop, mai bine dai right click pe articol, apoi apeși pe „Inspect element”, și editezi textul direct din codul paginii, așa arată și mai realist. Eu așa am făcut la mine în carieră.

[Alec]

Zero-Zero cu nationala Cocosului Galic, pentru ca o luna mai tarziu sa batem la Tibilisi cu 3-1 si sa ne calificam. Am luat echipa din mers, si cu doua puncte cruciale pierdute inainte de venirea mea, acasa in primul meci - 2-2 cu Finlanda - nu am mai avut loc de nicio incurcatura. Aceasta nici nu a venit, si cu putin noroc, am scos-o la capat. Asa cum am declarat si in presa dupa meciul din Georgia, nu eu, ci Tamás Benkő este singurul vinovat pentru aceasta calificare "la mustata". Benkő ii depasise inca de la primul meu meci pe banca pe Hagi si Mutu, in topul golgheterilor all-time, si urma sa fie la al patrulea turneu final din cariera.

Am castigat ultimul meci, acasa, cu nationala Columbiei. Totul incepuse sa mearga ca pe roate in cadrul nationalei, Campionatul Mondial din Spania urmand sa fie cireasa de pe tort a unei generatii cu Pop, Man, Screciu, Razvan Marin, Ianis Hagi sau Ionut Radu toti trecuti de 80 de selectii, iar Benkő, Rus, Ivan si Nedelcu trecuti si ei de 60. Multi jucatori ajunsesera la maturitatea sportiva si pe langa asta, inca 4-5 jucatori sub 23 de ani facusera si ei pasul cu brio la selectionata mare.

Daca s-ar fi putut trage la sorti ceva mai greu, probabil ca nu am fi avut "norocul" sa picam cu Argentina si Franta, asa, insa, a continuat "povestea vietii lui Alexandru Enescu". Daca in Anglia am fost mereu obisnuit cu greii trasi in toate cupele inca din primele tururi, iar in Champions League am tras atat cu Reading cea mai grea grupa, cat si mai apoi la Spurs, de fiecare data ce era mai greu, trebuia sa tragem, si aici, la fel. Am avut parca un feeling, asistand la tragere, ca luam ori Franta-Argentina, ori Belgia-Italia; asta e, facem ce putem!

Benkő si-a asigurat, intr-o finala la care am fost prezent in tribune, al doilea trofeu de UEFA Champions League. Am incercat sa imi pastrez cumpatul si sa nu ma bucur in fata camerelor care ma ocheau din cand in cand, dar bucuria mi se citea in ochi la golul doi al lui United, in minutul '90. Tottenham-ul lui Jardim luase titlul la pas in Anglia, dar Jose si Benkő i-au oprit din castigarea finalei de pe Arena Nationala, intorcand scorul dramatic pe final.

Eram inca atasat de unii din jucatorii de acolo, dar conducerea clubului imi provocase greata si tot ce invatasem din acea experienta e sa ma gandesc de zece ori inainte de a accepta un proiect. Echipa construita de mine scosese Real, PSG si Chelsea in celalalte faze eliminatorii, si ma gandeam doar - cum ar fi fost sa fi avut si eu acelasi noroc - ei castigand doua dintre aceste manse la penalty-uri.

Cu doar cateva saptamani inainte de Mondial, pe modelul Real Madrid, agentul meu m-a notificat ca am o oferta de la Sevilla; am inchis insa ochii - aveam un singur gand, sa duc Romania cat mai departe. Benkő si compania aveau sanse sa iasa castigatori, cu putin noroc, din orice meci - visam din nou departe.

Am inceput campania de pregatire cu doua meciuri tari, cu doua echipe europene din Top 10 mondial: Tara Galilor si Olanda. Apararea a aratat senzational, m-au surprins placut atat Onofras, cat si portarul de rezerva Sorin Iancu, ambii trecuti de 30 de ani pe care eu ii promovasem la nationala, jucatori la CSMS Iasi, respectiv Voluntari. Iancu trecea printr-o perioada excelenta cu Voluntari, care luase si Liga 1, iar pe langa el, tot de acolo mai erau la lot Andrei Lungu si Marcel Ruse. Boiangiu era si el tot la Voluntari cand l-am debutat, dar intre timp plecase pe 6.25M€ la Celta. Tot in iarna plecase si Geambaşu la Juve, pe 4.1M€, acestia asigurandu-l ca v-a prinde cateva meciuri macar din postura de rezerva, pentru a nu rata lotul final.

Am continuat tot cu amicale tari in meciurile dinaintea turneului, pierzand poate nemeritat atat cu Brazilia cat si cu Germania. Eram totusi multumit de apararea solida, inclusiv rezervele aratandu-mi ca pot intra cu brio in orice meci. Pana la urma, e Mondial, la niciun meci nu v-a porni nicio echipa ca si castigatoare certa, in plus, diferenta in astfel de meciuri se poate face la o singura faza, o singura atentie sau neatentie.

Am decis renuntarea la mai multi jucatori pe care cu totii ii dadeau ca o certitudine in lotul de 23. Florin Rufă, desi avea 23 de selectii la nationala la tot atatia ani, nu prea mai prinsese echipa la Hanovra si l-am preferat in locul lui pe Aurel Ion, care prinsese la inceputul sezonului un transfer la Celta. Radu Bal a fost in aceeasi situatie, avea 18 selectii la cei 24 de ani ai sai, dar faptul ca n-a prins decat 7 meciuri la prima echipa a lui Hoffenheim in acest sezon m-a determinat sa il inlocuiesc cu Tiberiu Manole, ajuns la fel ca si Ion pe ruta Juventus Bucuresti - Celta Vigo, care ii luase pe cei doi la pachet, platind putin peste 7M€. Marcel Ruse a fost ultimul jucator din lotul largit la care am fost nevoit sa renunt, care desi avusese un sezon exceptional, luand titlul cu Voluntari si fiind cel mai bun jucator din Liga 1, pur si simplu nu l-am putut convoca in fata lui Mureşan de la Chiajna. Octavian marcase acele 5 goluri in primele sale meciuri la nationala, cruciale de altfel pentru prezenta noastra aici.

Hagi venea dupa un sezon in care jucase doar 15 meciuri in Serie A *2 goluri, 5 assist-uri*, dar urma sa ma bazez pe el, fiind al doilea jucator ca numar de selectii din lot. Tot Juve imi dadea batai de cap si cu Geambaşu, care de la transfer prinsese doar 7 meciuri ca titular si 2 din postura de rezerva, dar la 20 de ani nu era usor pentru nimeni sa-si faca loc in primul 11 la Batrana Doamna. Mihu, transferat in iarna de Villarreal de la Viitorul pe 3M€, fusese titular meci de meci si jucase excelent in La Liga. Din colonia de 5 romani de la Celta, i-am ales doar pe Manole, Ion si Boiangiu, toti fiind insa titulari acolo.

Lotul avea contrast, cu zece din jucatori avand peste 60 de selectii si alti zece sub 10 selectii. Benkő, pe langa faptul ca era un jucator de top de ani de zile, era si pe val dupa castigarea UCL. Pop era si el vice-campion din nou in Bundesliga, si jucase semi-finala de Champions League, unde fusese scos chiar de Manchester United dupa 210 minute fara gol marcat de niciuna din echipe si cu echipa lui Jose iesind castigatoare la penalty-uri. Dintre jucatorii titulari, doar Screciu nu jucase titular la echipa de club, prinzand doar 10 meciuri in Premier League cu Everton. Singura solutie ar fi fost titularizarea lui Lungu de la Voluntari si trecerea lui Nedelcu in centrul apararii; 'Om trai, si om vedea!'

 

 

@DragosBox In paint fac modificarile, rapid, daca ar fi dupa mine as scrie si cu diacritice si as re-citi toate textele, sunt constient ca am facut multe greseli gramaticale sau de exprimare, dar deh, abia mai gasesc timp sa joc - am pierdut oricum mult mai mult timp decat imi permiteam :)). Mersi de sfat oricum, o sa incerc cu „Inspect element”, nu stiam.

[geo007ro]

Super România!😊

[Alec]

Majoritatea jucatorilor nu mai aveau nevoie de nicio introductie in ceea ce priveste un Campionat Mondial, cu toate astea, am inceput discursul din vestiar povestindu-le o amintire din copilarie:
"Primul lucru pe care mi-l amintesc, despre orice, din viata mea, nu e prima zi de scoala, nu e prima zi cand m-a dus tata la fotbal; mi-l amintesc si acum vivid pe Hagi la televizor vopsit blond in cap in '98. De ce va zic asta? Ca vreau sa intelegeti magnitudinea acestui meci, nu pentru voi, nu pentru mine, pentru milioanele de romani de acasa. Jumate din ei n-au trait niciodata o astfel de bucurie. Sunteti oricum eroi ca sunteti aici, jumate din voi ne-ati adus pentru a doua oara la Mondial; jucam cu Argentina, nu o sa va omoare nimeni daca pierdeti, presiunea e pe ei. Hai sa facem un meci de neuitat, hai sa oferim o amintire cicatrizata pe viata tuturor romanilor din tribune si din fata televizoarelor. Hai Romania!"

Am ales un 4-5-1 care pe faza de atac se transforma in 4-4-2, cu Man si Pop in benzi, Man ramanand mai avansat atunci cand aveam mingea, iar Pop cu atributiile de playmaker lateral. Pe teren au intrat astfel: Radu - Popa, Onofraş, Screciu, Rus - Nedelcu, R. Marin, Geambaşu, Pop - Man - Benkő.

Impreuna cu peste douazeci de mii de romani in tribunele Benito Villamarín din Sevilla, am intonat imnul cu tot glasul din mine, dandu-mi totodata seama ca nu traisem niciodata un meci de o asemenea anvergura. Nici in semifinala de CL cu Chelsea, nici cand a venit Barcelona pe Madjeski, niciodata. Trairea pe care ti-o da un meci la Campionatul Mondial e unica si ca spectator, daramite sa te afli si pe banca.

Am inceput meciul cam emotiv, dar dupa vreo 5 minute am inceput sa punem controlul pe minge. La capatul unui corner batut de pe partea stanga a terenului de Razvan Marin, argentinienii bubuit mingea de doua ori din careu; au iesit cu linia apararii la circa 20 de metrii de poarta, Man a verticalizat de pe dreapta pentru Marin, iar acesta a gasit un culoar liber si i-a pasat lui Pop; Valentin a luat mingea in lateral, l-a depasit pe Pumpido care venise la intampinare si a centrat in careu; Benkő s-a desprins din marcajul celor doi fundasi centrali, mingea a depasit primul om iar acesta a reluat cu capul din 8 metrii.

GOL!

Am izbucnit de fericire, iesind din spatiul delimitat bancii noastre de rezerve. Pe ruta oamenilor de baza Pop-Benkő am trecut la conducere. Ce feeling!

Pana la pauza am mai avut o ocazie, dar portarul lor Pavone a fost la post; de partea cealalta: nimic!

La pauza nu am facut decat sa mentin spiritele, spunandu-le jucatorilor ca au facut o repriza perfecta, dar mai avem nevoie de inca una. Asa a si fost: baietii au continuat sa domine meciul de o maniera exceptionala si am mai avut doua ocazii pana in minutul 60, reusind sa ii tinem pe sud-americani la distanta.

In minutul '70 Maroni, fostul meu elev de la Spurs, a pierdut o minge in jumatatea noastra. Nedelcu a recuperat si a trimis direct o pasa de 20 de metrii la Benkő. Acesta a asteptat colegii pentru un atac pozitional si i-a pasat apoi in dreapta lui Man. Dupa o serie de pase la centrul terenului, Pop l-a gasit pe fundasul stanga al lui Atletico Madrid, Ciprian Rus; acesta a preluat din tusa, si-a dat mingea in fata pentru centrare, a dat-o la semi-inaltime si in forta, iar Benkő a pus latul la coltul scurt, ajungand primul la minge.

2-0!!!

Am linistit apoi jocul si am tras de timp cat am putut pentru a nu lasa nicio sansa Argentinienilor. Singura ocazie a meciului fusese un sut pe langa al lui Maroni din marginea careului. Primul lor sut pe spatiul portii, in minutul '85, le-a adus si golul. Am incheiat insa meciul cu doua cornere la care am stat... cat s-a putut de mult. Am avut si o ocazie de 3-1 in prelungiri, pentru ca mai apoi Argentinienii sa incheie cu inca un sut pe spatiul portii, retinut cu usurinta de Radu.

Nedescris de bucuros, am ridicat capul sa ma uit inca odata la tabela de marcaj: 2-1 Romania! In acelasi timp am vazut pe ecranul principal al stadionului o imagine cu legendarul Messi privind descumpanit, in gol, din tribuna oficiala. Nici anul asta parea ca nu o sa fie anul lor.

Un meci gestionat tactic exceptional, in care toti baietii au dat totul. Un meci in care Pop si Benkő si-au aratat clasa. Intr-un cuvant: perfect!

Trei puncte cruciale! Franta a batut Honduras cu 7-0 si optimile pareau aproape.

Am inceput meciul cu Honduras in 4-4-2 clasic. Pe linia de fund, l-am schimbat doar pe Mihu cu Popa, atat pentru un aport ofensiv mai ridicat, dar si pentru a-l odihni pe al doilea. La mijloc Gabi Lung a intrat in locul lui Man pe dreapta, Nedelcu-Geambaşu-Pop ramanand in primul 11. In fata am inceput cu Ivan, langa Benkő.

Desi fusesera umiliti de francezi, Hondurasul a inceput meciul cu noi surprinzator de bine, prinzandu-ne chiar pe contra-atac in doua randuri. Radu a fost insa la post de fiecare data. Am strigat de pe banca sa coboram linia defensiva, ar fi fost ultima nefacuta sa batem Argentina si sa ne innecam ca tiganul la mal, cu Honduras. Am cerut calm baietilor, iar in minutul '38 a venit si golul izbavitor. La capatul unui corner batut de Lung, mingea a fost deviata in marginea careului si Nedelcu i-a pasat inapoi acestuia care a recentrat in careul de 6 metrii. Ivan a gasit mingea cu capul si a plasat-o la coltul lung.

Benkő a marcat patru minute mai tarziu un gol de mondial, folia-seca in vinclu de la 25 de metrii. O executie la care nu poti decat sa te uiti si sa iti rasucesti repetat incheietura mainii.

I-am scos la pauza pe Benkő si Pop. Primul era putin dezamagit, dorindu-si goluri in vederea Ghetei de Aur. I-am explicat scurt de ce jucatori precum Messi, Ronaldo, Neymar, Van Basten si asa mai departe, nu au castigat niciodata un mondial; pentru ca le vor pe toate. Campionatul Mondial este un turneu de uzura, unde trebuie sa joci din 4 in 4 zile la capat de sezon. Cum marii jucatori, ca de altfel cei doi, au minimum 60 de partide disputate in toate competitiile, e greu sa joace la capacitate maxima '90, poate mai multe minute, meci de meci din 4 in 4 zile.

Pana la finalul meciului Lung a gasit de doua ori golul, iar Mureşan marcat si el unul; 5-0 Romania! Eram in optimi dupa ce Franta a batut Argentina 1-0.

Cu nationala Cocosului Galic am decis sa odihnesc mai multi jucatori. Daca reuseam o victorie prin minune, foarte bine, daca nu, posibil si mai bine. Spun asta pentru ca Uruguay isi adjudecase primul loc in Grupa C, iar daca am fi terminat noi pe primul loc, am fi picat cel mai probabil cu Germania.

Legendele deja Mbappé si Dembélé ne-au dat o lectie de fotbal. Rezervele din aparare, jucatorii lui Celta Manole si Ion, au dezamagit. Ivan a facut si el un meci slab, facandu-ma sa imi para rau ca nu l-am utilizat pe Mureşan in locul lui. In poarta am jucat cu Iancu, tocmai de frica sa nu ii vatamez moralul lui Radu, care aparase exceptional pana atunci. Mi-a parut rau si ca l-am bagat la pauza pe Benkő, mai bine l-as fi odinhit tot meciul. Francezii ne-au batut 3-0, dar ieseam din grupe provocand o isterie milioanelor de Romani de acasa.

Aveam sa intalnim Uruguay-ul in doar 4 zile, dar iesisem dintr-una din cele mai grele grupe posibile la tragerea la sorti si totul parea posibil. Tabloul mai departe de meciul cu Uruguay era infernal, dar nu ne gandeam atat de departe; ci pas cu pas.

[Alec]

Meciul unei generatii, titrau toate publicatiile romanesti pe prima pagina, cu Benkő si Pop in prim-plan. Uruguay traia centenarul de la primul Campionat Mondial din istorie, castigat chiar de ei - Montevideo, 1930 - si 80 de ani de la al doilea, castigat in Brazilia, 1950. Dupa multe generatii fabuloase, Uruguay-ul lui Bentacur visa din nou departe.

"Ce inseamna un Campionat Mondial? Inseamna milioane de suflete tricolore indreptate catre unul si acelasi vis - Romania castigatoare. Voi ati ajuns aici, si va felicit pentru asta, dar vreau sa constientizati ca trebuie azi nu mai e despre voi, e despre milioane de romani, e despre bucuria din strazi, hai sa jucam pentru ei, hai sa aratam lumii de ce suntem capabili." asa am terminat discursul dinaintea meciului de pe Camp Nou din Barcelona. Aproape jumatate din capacitatea de peste 100.000 de locuri era imbracata in galben. Mii de fete pictate cu steagul tricolor faceau ca stadionul sa rasune pentru Romania.

Am abordat meciul tactic aproape la fel ca cel cu Argentina. Fata de acel meci, singura schimbare in primul 11 a fost intrarea lui Lăncrănjan in locul lui Marin si trecerea lui Pop in centru, pentru ca Lăncrănjan sa faca banda stanga in locul lui.

Benkő era constient ca toata presiunea e pe umerii lui, poate ca am facut rau ca i-am si amintit lucrul asta, crezand ca un jucator de talia lui v-a prospera sub presiune. El a ratat prima mare ocazie a meciului, pe langa poarta dupa o actiune lucrata pe centru de Pop si Geambaşu.

Uruguayenii au ratat si ei o ocazie mare pana la pauza, unde s-a intrat cu 0-0. Le-am spus baietilor ca e momentul lor, ca se poate, ca vreau sa dea cu totii peste 100% din capacitate si vom fi in sferturi. Dupa iesirea de la vestiare, Benkő a mai ratat o ocazie monumentala, pentru ca uruguayenii sa faca acelasi lucru doar cateva minute mai tarziu. Dupa minutul 60, meciul a intrat in acel impas de frica al ambelor tabere. Ne-am anihilat reciproc, si am decis sa fac prima schimbare abia in minutul '80, cand l-am scos pe Lăncrănjan si l-am bagat pe Andrei Ivan in banda stanga, pentru un aport ofensiv mai ridicat.

Minutul '86. Cu linia apararii undeva la 40 de metrii, Screciu a castigat un duel aerian si mingea a ajuns la Pop. Acesta a depasit un om din fenta si i-a pasat pe culoar lui Ivan; acesta a centrat cu stangul, destul de deficitar, dar Benkő nu a reusit sa reia cu capul de langa Figueroa, fundasul deviind mingea la marginea careului. Balonul l-a gasit pe Geambaşu la 20 de metrii de poarta si acesta i-a pasat scurt lui Man, scapat din marcaj. Preluare scurta si a sut dintr-o bucata la coltul scurt, Figueroa nereusind sa blocheze executia rapida a lui Dennis. Portarul Menini a plonjat dar n-a mai putut face nimic.

1-0 atat de tarziu in meci. Am ridicat mainile in aer si am cazut in genunchi de fericire! M-am ridicat apoi repede si pana cand jucatorii au terminat celebrarea golului, i-am indicat arbitrului de rezerva sa il schimbe pe Pop, in locul lui Geambaşu, cu Boiangiu deja pregatit pe margine.

Am inchis jocul complet si l-am bagat pe Mureşan in minutul '90, sa mai trag de timp putin. Un feeling de nedescris, cu gol in stomac, cand am auzit fluierul de final. Egalasem performanta generatiei lui Gheorghe Hagi, ajungand in sferturile de finala ale Campionatului Mondial!

Publicatia 90min.com anunta cel de-al 600-lea meci din cariera mea. Coincidenta era ca acesta urma sa fie si cel mai important. Decizia de a prelua nationala fusese cea mai buna din viata mea; o realizare monumentala alaturi de o generatie de exceptie a Romaniei.

Stiam ca meciul cu Spania o sa fie si de departe cel mai greu de pana acum. Ii stiam din primul 11 pe cei mai buni jucatori ai lor - pe Larrainzar l-am avut in primele 6 luni la Spurs si eram constient ca din punct de vedere al plasamentului e unul din cei mai buni jucatori din lume. Pe ceilalti trei eu ii transferasem la Spurs, Negredo - unul din cei mai completi fundasi pe care ii vazusem vreodata; Cortés - jucatorul pe care il facusem al doilea cel mai scump transfer din istoria fotbalului, jucator care in parcursul castigator al lui Spurs din Premier League in sezonul incheiat daduse 14 goluri si 8 assist-uri, iesind in 11 din meciuri omul partidei din postura de mijlocas central; si nu in ultimul rand Nebai López, tot mijlocas central, jucator cu care lucrasem 3 ani, inca de pe vremea de la Reading, aflat si el la cel mai bun sezon din cariera - 13 goluri si 30 de assist-uri in 63 de meciuri disputate in toate competitiile.

Nu am avut cuvinte sa le spun jucatorilor inaintea meciului cu spaniolii, decat ca presiunea nu e pe umerii nostrii, ci pe ai lor. Oricum am da-o, plecam acasa sau ramanem aici, tot eroi vom fi scosi. Identic cu meciul jucat impotriva Uruguay-ului, tot pe Camp Nou din Barcelona, am inceput meciul cu aceeasi garnitura de start. Desi uzati fizic, i-am fortat pe Pop si Benkő inca din primul minut, jucatori fara-de-care sansele ni s-ar fi diminuat considerabil.

Radu - Popa, Onofraş, Screciu, Rus - Nedelcu, Geambaşu, Pop, Lăncrănjan - Man - Benkő.

Prima repriza pot spune ca a fost destul de echilibrata, atat la ocazii, cat si la posesie. Pop si Geambaşu mi-au ascultat perfect indicatiile tactice, de a nu-i scapa din ochi pe Cortés si Nebai. Marcaj om-la-om, pressing agresiv, intrari dure; totul a decurs conform planului. Cu putin noroc si niste suturi cadrate mai bine, poate chiar intram in avantaj la cabine. 0-0.

In partea secunda baietii au continuat in acelasi ritm. Am fost nevoit sa il schimb pe Pop, vizibil epuizat fizic si cu cartonas galben, introducandu-l in minutul '61 pe Boiangiu. Am scapat de vreo doua suturi periculoase ale spaniolilor, dar in rest, totul era blocat perfect iar defensiva s-a comportat de o maniera exceptionala.

Pana la finalul celor '90 de minute, l-am schimbat si pe Man cu Ianis Hagi. S-a terminat 0-0. In scurta pauza dinaintea celor doua reprize de prelungire, le-am spus baietilor ca sunt mandru de ei, ca nu am ce sa le cer mai mult de atat. Stiam ca sunt epuizati fizic, dar le-am cerut sa dea din ei, inca odata, acelele procente peste capacitatea de 100%.

Am moderat ultima schimbare tot in aceasta scurta pauza, scotandu-l pe Lăncrănjan si introducandu-l pe Ivan. I-am explicat acestuia ca trebuie sa vina in defensiva sa il tina la marcaj pe extrema dreapta a spaniolilor, Diaz, la fel cum o facuse si Lăncrănjan, dar sa se pozitioneze mai sus putin pe faza de atac. Stiam ca Benkő nu mai poate, ca e undeva sub 50% din capacitatea fizica, dar nu puteam sa-l scot acum.

Minutul '99. Ivan scapa pe contra-atac pe partea stanga, il scoate din dispozitiv pe fundasul dreapta spaniol, Abel, cazut fizic; centrarea lui Andrei ajunge la coltul scurt pentru Benkő; cu un ultim suflu acesta ii ia fata lui Larrainzar si pune latul, dar mingea trece agonizant pe langa poarta. Ce ocazie! Zeci de mii de spanioli rasufla usurati.

Am scapat si noi de o ocazie mare a spaniolilor, Radu facand o parada de portar mare. Am reusit sa stam la fel de bine defensiv si in ultima repriza de prelungiri, tinand controlul mingii.

Cu doar 10 minute ramase pana la loviturile de departajare, Furria Roja a pornit pe un contra-atac, iar dupa o centrare in careu, Radu a reusit sa iasa pe centrare asa cum ar fi trebuit sa o faca si Prunea in '94, boxand mingea in din fata varfului Pedro; pe recentrare, Onofraş a scos-o cu capul, in corner.

Brazilianul lui Real Vicinius a centrat cu dreptul din lovitura de la colt de pe partea stanga, centrarea l-a gasit pe Imaz la coltul scurt, iar acesta a trimis cu capul mingea in bara transversala, facandu-l pe Rus sa devieze mingea din cadere de pe linia portii. Balonul a sarit din latul lui Ciprian cu noroc la Joseba Larrainzar, ramas liber, si acesta a sutat cu sete facand Camp Nou sa izbucneasca prin tipetele zecilor de mii de spanioli.

Am incheiat cu o ultima incercare, Geambaşu terminand meciul ca varf, Popa urcand aproape mijlocas dreapta, cu toate mingile directia lunga-si-pe-a-doua in careu. Spaniolul Pedro a scapat singur cu Ionut Radu pe final, dar a ratat tinta. Nu mai conta.

Desi cu lacrimi in ochi multi dintre jucatori, ramaneam cu o performanta uluitoare si cu un Mondial de povestit nepotilor. Ca in '94... atat de aproape.

Profitand de un parcurs facil, mexicanii au reusit probabil cea mai mare supriza din istoria copetitiei. Au castigat Campionatul Mondial dupa ce au terminat primii intr-o grupa cu Portugalia, Australia si Zambia, au scos mai apoi Tara Galilor, Germania si mai apoi vecinii de la nord Statele Unite in semi-finale. In finala au batut Italia 2-1, intr-un meci speculat perfect pe contra-atac, in care au avut trei ocazii tot meciul, iar italienii de cel putin trei ori mai mult.

Balonul de aur adidas a fost acordat lui Negredo, jucator pentru care am insistat mult timp in presa ca e unul dintrei cei mai completi fundasi din lume. Fara greseala, spaniolul condusese o defensiva care primise gol decat in primul meci din grupe, fiind eliminata de Italia dupa 0-0, la penalty-uri.

Fabulosul Aldo Carrilo a luat Gheata de Aur. El castigase si Champions League alaturi de colegul mexican de la Man United, Herrera.

Nu in ultimul rand, pentru faptul ca deranjase paianjenii in meciul cu Honduras, Benkő ramanea si el in istoria celor mai frumoase goluri marcate la Mondial, intrand intr-un Top 3 select, top unde se aflase si Gheorghe Hagi cu golul impotriva Columbiei din S.U.A. '94.

Mii de ovatii si de multumiri aveau sa tina prima pagina pentru multa vreme, iar cumulul de oameni stransi la aterizarea in tara ne-au umplut inimile de bucurie. Campionatul Mondial din Spania, 2030 - Un succes ce avea sa ramana in istore.

[DragosBox]

Incredibil parcurs!
Eu îți recomand să mai încerci măcar un campionat cu naționala până să pleci la vreo echipă mare din nou.

Trimis de pe al meu MYA-L41 folosind Tapatalk

[kevinluci]

Parcursul pe care l-ai avut la WC e mai mult decat superb pentru o nationala amarata precum era a noastra. Bravo! Speram la mai multe pe viitor!

[Alec]

A urmat o perioada frumoasa pentru fotbalul romanesc, Voluntari se califica pentru prima data dupa o lunga perioada de seceta a echipelor din Liga 1 in grupele UEFA Champions League, iar Chiajna facea chiar primavara in Europa League.

La nationala, atat in Liga Natiunilor, cat si in amicalele disputate in toamna de dupa Mondial, am incercat un schimb de generatii, lasand multi jucatori cu multe selectii acasa. Cu toate astea am reusit sa promovam in prima divizie a Ligii Natiunilor dupa un parcurs fara cusur. Am luat bataie doar in ultimul meci, la Oslo, dupa 90 de minute in care nordicii au tras tare pentru a prinde locul doi, noi fiind deja matematic promovati inaintea partidei.

Daca pana acum tragerile la sorti au fost grele, ei bine pentru calificarea la Euro am tras cea mai usoara grupa posibila. In plus, calificarea la un Campionat European nu mai era asa de grea de obtinut ca in alte vremuri, asa ca planul era sa introduc in circuit cat mai multi copii, incepand chiar cu cativa de 17-18 ani carora le dadusem cateva minute inca de la amicalele cu Paraguay si Anglia din toamna.

Incurcandu-ne doar odata la Budapesta, marcand 46 de goluri si primind doar doua, toate ziarele titrau un singur lucru; Calificare - en fanfare! Benkó iesea golgheterul preliminariilor, iar Gabi Lung cel mai bun pasator decisiv. Ultimul prinsese si un transfer de la Inter la Liverpool, pentru o suma de peste 50 de milioane de euro, acesta fiind si titular de drept in tricoul Cormoranilor.

Cu doar un an inainte de Campionatul European, am inceput sa re-chem la lot jucatorii experimentati, dandu-mi seama ca multi din tinerii debuntanti nu puteau fi luati in considerare pentru turneul final. Muresan, revenit dupa o accidentare mai grava, a revenit in play-off-ul Ligii 1 si a luat titlul cu Chiajna. Rechemandu-l la lot, acesta a spart recordul pentru goluri marcate intr-un singur meci la echipa nationala a Romaniei, bagand mingea in ate de 5 ori pe o Arena plina. Meciul cu Gibraltar descrie cel mai bine ce s-a intamplat, de fapt, in campania de calificare - o plimbare in parc.

Am inceput anul 2032 cu amicale tari impotriva Italiei si Croatiei, facand 0-0 cu amandoua. Am tras apoi la sorti din nou o grupa din care puteam iesi relativ usor, cu Belgia, Estonia si Norvegia.

ii

Inaintea turneului final din Anglia am chemat la lot 30 de jucatori, dintre care aveam deja o idee cam care ar pinde lotul final de 23. In primul 11 nu intrase niciun jucator care nu prinsese Mondialul din 2030, decat poate Marcel Ruse, care se lupta pe post cu Tavi Muresan. Csaba Tóth ii luase fata lui Manole atat la Celta cat si la nationala, dar nu juca titular la noi. Mihu juca si el titular acum, dupa ce Popa nu mai prinsese echipa la Hanovra. Popa insa a prins un transfer bun in iarna, la fel ca Rufa si Screciu, toti jucand titulari la noile echipe si prinzand in cele din urma lotul final.

Desi Liga 1 crescuse fata de acum doi ani, doar trei jucatori din lotul final nu erau stranieri. Tanarul atacant al Voluntariului, Robert Martin, pe care il debutasem inca de la 17 ani, a fost poate surpriza cea mai mare din lot.

Onofras a prins un transfer la Birmingham, si chiar daca retrogradase din cu acestia inca de la primul lui sezon acolo, acesta jucase toate meciurile in Premier League. Pe langa el, in primul 11 ii mai aveam pe Nedelcu, Radu, Screciu, Boiangiu, Pop si Benko trecuti si ei de 30 de ani. Chiar daca trecusem printr-o reconstructie in perioada de pregatire, ramasesem cu un ultim lot de 23 destul de batran. In plus, atat Geambasu cat si Lacranjan nu mai erau la aceeasi forma ca acum doi ani, si nici eu nu ma mai bazam pe ei in aceeasi masura. Tot la capitolul minusuri era si Pop, care nu mai jucase titular la Leverkusen, prinzand putine meciuri acolo. Nu aveam insa cum sa nu ma bazez pe acesta, fiind poate cel mai bun om de la Mondialul din Spania.

La capitolul plusuri se aflau cam toti atacantii. Benko luase din nou Champions League-ul si era in forma mare, Ruse juca acum titular la Hannover dupa transferul de 10 milioane de la Voluntari. Boiangiu se afla si el la un sezon de exceptie cu Celta, fiind unul din cei mai buni oameni ai lor si terminand in primele trei echipe din La Liga.

Primul 11 nu era tocmai batut in cuie, iar amicalele cu Chile si Olanda nu m-au ajutat nici ele sa il definesc mai mult, toti jucatorii avand o evolutie buna in doua meciuri terminate identic 1-1.

Emotiile la European nu au mai fost nici pe departe atat de mari precum in primul meu meci la un turneu final, cel cu Argentina. E drept, nici magnitudinea turneului nu era aceeasi. Pe langa asta, parca ma simteam acasa pe taram englezesc dupa atatia ani aici.

In partida de debut am intalnit chiar Belgia lui Bas Lannoo, fostul meu elev de la Reading. Am inceput meciul in 4-5-1 cu Benko in banda stanga, dar golul belgienilor din finalul primei reprize m-a fortat sa reasez echipa in 4-4-2-ul din preliminarii. Chiar daca nu am aratat extraordinar nici asa, pressing-ul agresiv al lui Muresan a adus o recuperare in ultimii 20 de metrii, urmata de o centrare in careu din urma careia Benko a scos penalty. Tot acesta a transformat fara emotii si am reusit egalarea. Muresan a fortat acelasi stil de pressing agresiv, dar a intrat mai imprudent de data aceasta si ne-a lasat in 10. A continuat apoi asediul Belgienilor din prima repriza, acestia avand chiar si un gol anulat dupa o actiune la limita legii in care arbitrul a consultat VAR. Desi am scos 1-1, evolutia jucatorilor m-a dezamagit si ceva trebuia schimbat.

Am schimbat jumatate de echipa in al doilea meci cu Norvegia, aliniandu-ne de data aceasta in 4-4-2 inca de la inceput. Desi de data asta am fost noi cei care am asediat, am intrat la cabine la fel ca in meciul cu Belgia - condusi 1-0 dupa un gol luat in ultimele 5 minute ale reprizei. Am certat putin jucatorii la pauza, bagandu-i putin in priza, dar indemnand in acelasi timp la calm. Lancrajan a marcat imediat dupa startul reprizei secunde si ne-am reluat asediul la poarta nordicilor. Dupa nenumarate ratari, Benko a adus golul izbavitor cu capul din 6 metri dupa o centrare a aceluiasi Lancrajan. 3 puncte si eram practic ca si calificati.

In meciul cu Estonia am completat o formalitate si ne-am dus de pe locul doi in optimile Campionatului European, unde urma sa intalnim Portugalia. Cu putin noroc, puteam sa marcam si noi 7, la fel ca Belgia, sau poate chiar mai multe, pentru a merge de pe primul loc. Estonii insa nu s-au lasat stersi pe jos si au scapat cu putine.

Cu un Nedelcu imperial la cei 35 de ani ai sai, am reusit sa ne tinem tare in fata Campioanei Europene de acum 4 ani. Am scapat cu brio asediului ibericilor, Ionut Radu facand meciul vietii cu ibericii. Chiar daca am primit gol in minutul '72, atacul nostru a replicat 10 minute mai tarziu, nou intratul Muresan marcand la capatul unei actiuni bine lucrate de toata echipa. In prelungiri, Radu, trecut acum de centenarul de selectii, a continuat evolutia magistrala cu inca 3-4 parade rarisime.

Au urmat loviturile de departajare. L-am desemnat pe neobositul Nedelcu sa bata primul pentru noi si nu ne-a dezamagit. Muresan a avut insa o executie precara, ratand al doilea penalty al nostru. Dupa transformarea fara emotii a lui Benko, portughezii au fructificat din nou, ajungand la 3 din 3.

Pe lista executantilor a urmat Lung, si o executie buna era absolut necesara. Gabi a pus mingea la 11 metri, a facut 3 pasi in spate, si-a luat aer in piept si a tras aproape de plasa laterala; Alves, portarul lui Real, s-a opus cu varful degetelor. Portughezii erau acum la un penalty de calificare, cu doua ramase.

Ce a urmat, a fost ceva parca scos din povestile de fictiune. Ionut Radu a scos doua penalty-uri consecutive si Pop a readus egalitatea, 3-3 dupa 10 penalty-uri executate. Fundasul central Onofras a fructificat si el cu un sut tare, pe centru, iar apoi Radu a scos a treia lovitura de la 11 metri consecutiva si ne-a dus in sferturi. Dupa 120 de minute imperiale, acesta a iesit din nou la rampa la loviturile de departajare; ce portar mare! Chiar daca UEFA l-a dat POTM pe Dalot care alergase 19km, facand un meci perfect, Ionut Radu era omul meciului in inimile tuturor.

Am plecat acasa dupa ce nu am avut nimic de spus in meciul cu Olanda. Chiar daca Portocala Mecanica ne-a batut doar 1-0, dar diferenta din teren a fost mult mai mare. Ne-am oprit din nou in sferturi, dar ne-am dus din nou acasa cu capul ridicat. Fotbalistic, nu a fost nici pe departe evolutia avuta la Mondial, dar ca si parcurs putem spune ca a fost unul bun. Daca acum 2 ani am reusit sa blocam Spania din orice unghi, de data aceasta am privit aproape neputincios cum Belgia, Portugalia si mai apoi Olanda au asediat poarta noastra.

Spania lui Nebai, Cortes si Negredo a castigat Europeanul pentru a 5-a oara in istorie dupa ce au defilat in aproape toate meciurile.

La capatul unui ciclu de trei ani superbi acasa, am anuntat demisia de la carma nationalei. Dupa doua turnee finale unde am reusit sa egalez performantele generatiei lui Hagi si Popescu, facand sferturi atat la Mondial, cat si la European, era timpul pentru o pauza. Pentru viitor nu imi doream decat o vacanta - cat de lunga, doar timpul putea spune.

[Alec]

 

Î: Ce v-a determinat sa nu va mai prelungiti contractul cu nationala?
R: Cred ca orice ciclu trebuie sa aiba sfarsitul lui; uneori bun, alteori rau. Din fericire acest ciclu de selectioner a fost frumos de la inceput pana la sfarsit.\

Î: Ce parere aveti despre noul selectioner si ce sanse ii dati in vederea Campionatului Mondial din Japonia, 2034?
R: Alexa a facut treaba buna la Chiajna, a luat titlul si a facut primavara in Europa League cu resurse putine, cred ca o sa se descurce cu brio. O sa aiba un start greu, in Divizia A a Ligii Natiunilor cu Anglia si Belgia, dar grupa cu Serbia de calificare la Mondial e destul de accesibila. Ii v-a fi greu pentru ca generatia aceasta a imbatranit si trebuie sa inlocuiasca 4-5 jucatori usor usor, dar cunoaste bine fotbalul romanesc si am incredere in el si in acelasi timp in FRF.

Î: Care credeti ca a fost cel mai bun meci jucat de Romania atat la Campionatul European, dar si per total in mandatul dumneavoastra?
R: Pai de la European clar ultimul, cu Olanda. Parca nu au avut ocazii cate au avut portughezii sau chiar belgienii, dar nici noi nu am putut sa miscam. Din mandatul meu cu siguranta cel de la Mondial, cu Spania, care era si tara gazda si cred eu cea mai puternica nationala din lume in ultimii ani. Drept dovada Cortes, pe care eu l-am adus al Tottenham pentru a doua cea mai scumpa suma de transfer din istoria fotbalului, e primul jucator de la Zidane si Ronaldo care sa castige de trei ori trofeul FIFA World Footballer of the Year, si asta din postura de mijlocas central (e drept, intre 2010 si 2018 nu s-a acordat, timp in care il luau si Messi si Cristiano de cate 3 ori minim).

Î: Ce urmeaza pe viitor, atat in viata de antrenor cat si in cea personala?
R: Urmeaza o pauza si o binemeritata vacanta in primul rand, pentru afaceri, astept sa treaca vara si vom vedea. Ca antrenor nu ma voi grabi sa accept vreun proiect din mers, desi m-am descurcat bine la echipe care erau groggy, atat la Reading cat si la Tottenham. Poate voi sta chiar un an pe tusa, nu stiu, momentan ma axez pe viata personala pentru o perioada, iar cand v-a veni oferta potrivita vom vedea.

[kevinluci]

Ai adus bucuria pe chipurile romanilor, asta e sigur. Jijica nu s-a suparat ca nu ai luat niciun fcsb-ist la lot?

e vreun regen cu numele Toma Lucian in joc?:))

[Alec]

Reading schimbase intre timp conducerea si in urma unor strategii deficitare ale noilor conducatori, echipa ajunsese din nou la retrogradare in Premier League. Nu aveam de gand oricum sa mai incep atat de jos, dupa aventura la nationala cota mea era din nou destul de buna si speram, dupa 6 luni de pauza, sa ma intorc in activitate. Cu toate astea, planul era sa astept pana in vara o echipa cu care sa pot juca la cel mai inalt nivel inca din sezonul urmator, iar daca aceasta oferta n-ar fi venit, sa accept si o echipa de mijlocul clasamentului intr-un campionat puternic pe care sa o iau inca de la inceputul sezonului viitor.

 

Daca Dan Alexa a reusit sa castige Divizia A in Liga Natiunilor intr-o grupa cu Anglia si Belgia, si sa se califice in semi-finale, Franta a retrogradat de acolo si a decis schimbarea selectionerului. Rudi Garcia mai fusese la carma Le Bleu, dar, apropiindu-se si el de 70 de ani, i-a lasat pe cei de la Atletico Madrid si a preluat fraiele nationalei tarii sale.

Am citit cu ceva scepticism articolul despre mine pentru a prelua fraiele echipei, mai ales ca acestia stateau foarte bine in clasament, dar la scurt timp agentul meu m-a sunat pentru a imi da vestea ca am fost invitat la un interviu pentru a prelua echipa de pe Wanda Metropolitano.

S-a creat un click intre mine si conducerea clubului instant, asa cum a fost si la interviul cu Reading - aveam un feeling ca ceva frumos se v-a intampla in noul meu mandat. Mi-au cerut sa ma axez pe jocul defensiv, iar ca strategie de marketing sa ma bazez pe o balanta de jucatori tineri cu jucatori experimentati.

Cristian Pop, fundasul lateral care fusese om de baza in mandatul meu la nationala, era deja o legenda aici, fiind de 9 ani la club si inca om de baza. Acesta mi-a facut introducerea clubului si a facut relativ usoara acomodarea mea cu vestiarul. Am gasit aici o echipa care nu stralucea din punct de vedere individual, dar care post-pe-post era foarte bine echilibrata. Poate doar atacantii Barosso si Pepe, componenti ai lotului Furria Roja in campania castigatoare de la Campionatul European, sa fi iesit in evidenta.

A urmat rapid reunirea cu Harper, care isi gasise intre timp job la Sheffield Wednsday, dar care nici nu a stat pe ganduri si a venit la primul telefon.

Am luat echipa de pe locul 4; desi Rudi Garcia o lasase pe doi, secundul Tamarit a pierdut 5 puncte in doua meciuri - ce-i drept grele ambele. Desi nu mai jucasem niciodata in cariera sistemul 4-2-3-1; m-am adaptat la formula francezului pentru a nu strica munca facuta de acesta. In meciul de debut, acasa cu Bilbao, jucatorii au facut o demonstratie de forta in incercarea de a-si mentine locul in primul 11 si in mandatul meu. A urmat apoi sa urmaresc restul lotului in meciul din Copa del Rey, unde deja eram calificati dupa 4-0 in tur, iar baietii au sters pe jos cu Barakaldo, impresionandu-ma. Am incheiat prima luna la carma echipei cu inca 4 puncte muncite in La Liga; o victorie la limita, pe final, la Gijon, si un egal scos inextremis in minutul '90 de un sut fabulos al lui Barosso cu Barca.

Desi nu erau bani deloc la club, doi din oamenii de baza au plecat in luna ianuarie de la club si conducerea mi-a pus la dispozitie un buget de 80 de milioane pentru a aduce jucatori. Unul din jucatorii plecati era si principalul pion din aparare, fundasul central ceh Kabrhel; Manchester United a oferit 58M€ si nu am avut incotro decat sa il dau. Celalalt om de baza era o extrema stanga spaniola, iesit si el Campion European, care din cate am inteles isi dorea sa plece inca din vara; Milan a achitat 42M€ pe el. Alti 3 jucatori, mai putini importanti, si-au gasit si ei echipe.

5 plecati, 5 veniti. La capitolul achizitii am mers, asa cum am promis conducerii inca din interviu, pe 4 tineri - din care doi urmau sa fie oameni de baza, Amoa si Zagorski; iar ceilalti doi sa ii introduc usor usor.

Flavio Amoa - 18M€, Rosario Central; Kasper Zagorski - 50M€, Borussia Mönchengladbach; Justin Resodihardjo - 13M€, FC Utrecht; Kim Miltoft - 10M€, FC Midtjylland.

Ultimul venit a fost Dayot Upamecano, imprumutat de la Chelsea in ultima zi de transferuri, care venea sa betoneze apararea in goana spre primele locuri.

Tot in luna ianuarie mi-am betonat si staff-ul tehnic cu fosti colegi la Reading si Spurs. Arfield era inca antrenor la echipa U23 la Reading, si l-am chemat sa se ocupe de partea de aerobic in timp ce Harper se ocupa de forta. Amandoi erau niste bestii din punct de vedere fizic si niste modele demne de urmat. Reo-Coker si Onuoha se aflau inca la Spurs, si au acceptat amandoi sa vina sa lucreze din nou cu mine, primul ocupandu-se de faza ofensiva, celalalt de cea defensiva. In staff mai erau antrenorii cu portari deja foarte buni pe care ii gasisem aici, si fostul jucator al clubului Thiago, care se pricepea foarte bine la antrenamentul suturilor la poarta.

Pe langa campania de transferuri, pe care eu o consideram reusita, si pe plan competitional totul a mers ca uns. In campionat am reusit victorii pe linie, ba chiar fara emotii in niciunul din meciuri, si am primit la nici doua luni dupa instalare trofeul de cel mai bun antrenor al lunii ianuarie. In Copa del Rey am trecut alte doua tururi, de Sevilla (3-0A; 0-0D) si de Getafe (0-2D; 1-1A), urmand sa intalnim Celta in semifinale primul meci din februarie. Tot in februarie, la finalul lunii, urma sa jucam turul din optimile UCL, cu Tottenham; un meci in care ardeam de dorinta de a-l castiga.

Toate lucrurile mergeau ca pe roate la Madrid pentru mine, iar dupa un astfel de start eram in toane foarte bune cu toti jucatorii din vestiar. In primul 11 se gaseau toti liderii echipei - Cesar (portar), Rus (fundas dreapta), Cifuentes (fundas central sau mijlocas la inchidere), Alberto Dulce (fundas stanga), Otero (extrema dreapta), Daniel Pastor (extrema stanga), Barosso si Pepe (atacanti). Bemejo - 20 de ani, produs al clubului - a fost si el titularizat dupa venirea mea si avea evolutii excelente, fiind si al 8-lea spaniol din primul 11. Dintre straini, argentinienii Villanueva si nou venitul Amoa prindeau frecvent foaia de joc; si francezii Thuillier si Upamecano de asemenea. Datorita faptului ca lotul era predominat de spanioli si ca nu am facut mari schimbari la nivelul primului 11, jucatorii s-au adaptat rapid la cerintele mele tactice si totul a decurs perfect. Dupa ce luasem echipa de pe 4, egalasem Realul pe locul 2 si venisem la 5 puncte de liderul Barcelona; stateam bine in stabilirea obiectivului - clasarea pe podium sau in cel mai rau caz locul 4.

 

 

@kevinluci Au fost cativa FCSB-isti care plecasera intre timp in strainatate, plus ca adusesem si cativa in preliminarii da n`aveam ce sa fac cu ei la Euro. Si nu, nu era niciun Toma Lucian in joc. Apropo nea Gigi isi incheiase cred contractul cu DigiSport si mai aparea in direct decat la Speranta TV sa vorbeasca despre nemurirea sufletului, probabil se desteptasera si consumatorii de fotbal care s-au uitat in gura lui atatia ani de zile, in zadar :))

[geo007ro]

Spor la treaba la noua echipa!

[kevinluci]

Ce relatie de dragoste frumoasa intre tine si Harper. Nevasta e ok cu asta?

Mult succes la a doua echipa a Madridului. Sper sa o faci sa fie prima. 

Incearca sa aduci golgheterul romani, iti vei asigura vestiarul.

[Alec]

Pe aici nu se trece!

Buncarul defensiv format in primele mele luni la Atlético Madrid aduceau in inimile fanilor Los Colchoneros o bucurie de nedescris. In lunile februarie si martie, exceptand returul din Copa del Rey de la Celta, acolo unde am luat bataie 2-1 dar ne-am calificat in finala, am luat un singur gol. Da, unul singur, si ala in returul de la Eibar, dar unde am reusit sa intoarcem eventual scorul. Fanii si-au adus aminte de perioada Simeone, atunci cand jucatorii isi mancau splina, alergand in fiecare meci 15km in medie. Victoria cu Real Madrid ne-a adus chiar pe primul loc la egalitate de puncte, dupa ce Barcelona se incurcase in El Clásico pe Camp Nou, facand mai apoi egal si in deplasarea de la Vigo.

Exact in acelasi stil, pe doua linii, cu pressing agresiv si intrari la limita legii, asa cum imi formasem stilul inca din fotbalul amator si semi-profesionist din ligile uitate de lume englezesti, am dat tunul in Champions League si am scos echipa care ma daduse afara in urma cu doi ani - Tottenham Hotspur. Pe Metropolitano am reusit sa batem 1-0 cu un gol marcat in ultimele secunde ale meciului, dintr-un corner. In retur, am tras de timp tot meciul si am fost fluierati de fanii londonezi, blocand pe toate caile cuplul de mijloc decisiv al lor - Nebai si Cortes - in acelasi stil in care o facusem si cu Romania la CM 2030; 0-0. Nu mai conteaza cum, conteaza doar ca jucatorii s-au daruit exceptional si mi-au facut cadou revansa fata de conducerea araba a londonezilor; nu mi-am facut ascunsa bucuria!

In campionat am jucat exemplar, dar nu am reusit sa ne distantam fata de Barcelona, la doua puncte. Puteam chiar sa ne distantam la mai multe puncte, dar nu am reusit. Catalanii s-au incurcat la Sociedad, dar la fel am facut-o si noi la Depor, acolo unde cu chiu, cu vai, am scos un 0-0. Etapa urmatoare s-a intamplat exact acelasi lucru; Barca s-a incurcat pe  El Riazor, la fel cum o facusem si noi, iar noi pe Anoeta. Au venit apoi doua victorii la pas, in doua meciuri pe care ni le-am facut simple de la bun inceput, profitand apoi de iesirea adversarului la joc si castigand lejer.

Tot lejer a castigat si Manchester United cu noi in sferturile UEFA Champions League, marcandu-ne la fel de multe goluri cat luasem in ultimele 4 luni in Liga Santander. S-au distantat la 2-0 rapid in repriza secunda, iar apoi Diavolii au profitat de iesirea noastra la joc in incercarea de a forta golul din deplasare si ne-au mai dat inca doua. In meciul retur de acasa am odihnit mai multi jucatori in vederea finalei Copa del Rey cu Realul si am luat bataie inca odata, de data asta primind doar un gol. Am iesit din Champions League cu un 5-0 administrat de Diavolii Rosii, dar pentru revansa mea personala am reusit macar sa scoatem Tottenham-ul.

Pe Benito Villamarín din Sevilla, am profitat de greselile andaluzilor si am batut Betis cu 3-0. Urmau insa doua meciuri cruciale, la doar 5 luni de la instalarea in functie venea finala Copa del Rey, cu Realul, si practic finala La Liga, pe Camp Nou din Barcelona.

A venit astfel si primul meu trofeu in Spania. Pepe a marcat pe final de meci cu Realul, pentru ca mai apoi sa faca dubla in prelungirile meciului, gasind mult spatiu liber lasat de forcing-ul ofensiv Los Blancos.

Am canalizat momentum-ul in energie pozitiva si am mers la Barça cu obiectivul la care nici nu m-as fi putut gandi atunci cand am semnat contractul - titlul in La Liga. Barcelona facuse egal la Valencia, Liliecii reusind sa ii egaleze cu om in plus pe final de partida, ne-am distantat astfel la doua puncte pe primul loc si catalanii aveau acum un meci de totul sau nimic; cu un egal eram practic campioni. De la Marca si AS pana la mai marile El Mundo, ABC si El País, toate tabloidele prefatau meciul sezonului in Spania:

FC Barcelona - Atlético Madrid

Echipa Blaugrana a venit din spate si a reusit sa egaleze pe final, dupa ce ne-am pus pe doua linii inca de la deschiderea scorului in minutul '20 de catre Pepe, reusind cu acest punct sa ne mentinem primul loc in clasament. Titlul era acum al nostru de pierdut si nu mai stateam decat la mana noastra, cu doua etape inainte de final. Suporterii Los Culés pregatisera la inceputul partidei celebra coregrafie Més que un club, terminand cele 90 de minute cu imnul Cant del Barça. Au plecat insa acasa descumpaniti - ne adjudecam practic titlul asa cum o facuse si Simeone in 2014, tot pe Camp Nou.

Cu doar 6 goluri primite in cele 20 de meciuri jucate in La Liga de la venirea mea, succesul nostru a fost bazat pe o defensiva de fier. Amoa si Upamecano au facut un cuplu extraordinar, francezul fiind fundasul de tip stacheta care scotea mingea elegant din aparare, pe cand tanarul argentinian dovedise ca este o adevarata stanca. Daca fundasii laterali Rus si Dulce in benzi nu erau genul care sa ajute extraordinar de mult in ofensiva, pe partea de aparare cei doi inchideau benzile exceptional. Cifuentes a jucat fundas central doar in cele 4 meciuri din Champions League, acolo unde Upamecano nu a avut drept de joc, dar si-a adus aportul si in campionat, acolo unde l-am bagat atunci cand treceam din 4-2-3-1 in 4-1-4-1, adica aproape de fiecare data cand ne asiguram victoria si aveam nevoie sa inchidem jocul.

Cu o etapa inainte de final, Barcelona, groggy dupa sansele la titlu aproape spulberate, a pierdut la Gijon, echipa care avea puncte ca de aer pentru asigurarea salvarii de la retrogradare. Am profitat de lucrul asta si am reusit sa ne adjudecam matematic titlul castigand 1-0 in fata fanilor, cu Valencia.

Atlético de Madrid lua astfel primul titlu dupa 19 ani de seceta, de la succesul echipei lui Cholo din 2014. Era, de altfel, primul meu trofeu major din cariera de antrenor, dupa cupele castigate cu Spurs si cea castigata aici.

Carafele de sangria nu s-au oprit din curs, iar sarbatoarea a continuat pana tarziu in noapte pe strazile din capitala Spaniei. Ma adaptasem lejer in aici in doar jumatate de an, si viata la Madrid imi pria de minune.

Am incheiat campionatul cu inca un meci fara gol primit, 2-0 la Malaga. Atlético nu mai facuse dubla cupa-campionat din '96, si dupa celebrarea a 130 de ani de existenta a clubului, reusisem al zecelea campionat castigat si toate legendele clubului din Madrid aveau numai cuvinte de lauda pentru mine si baieti.

Asa cum vazusem si la venirea mea aici, echipa nu avea vreun stand-out star. Pepe a iesit golgheterul Liga Santander, César cel mai bun portar, iar extremele Pastor si Otero fusesera cheia in jocul nostru ofensiv, prin ocaziile create. Pregatirea fiecarui meci in detaliu si jocul defensiv exceptional - 22 meciuri, 6 goluri primite in mandatul meu - fusese cheia succesului.

Dintre jucatorii adusi in iarna, Zagorski, Upamecano si Amoa au fost jucatori cheie, iar ceilalti doi au jucat si ei rolul lor. Resodihardjo a intrat destul de multe meciuri de pe banca si a facut jocuri bune. Atat el cat si portarul de rezerva Miltoft au jucat titulari in meciurile de cupa, dar si in ultimele, fara miza, din CL si campionat. Din jucatorii gasiti deja aici cu siguranta spaniolii Pepe si Pastor erau preferatii mei, dar si, evident, Rus.

Am luat echipa la 5 puncte sub Barcelona si am terminat cu 5 puncte deasupra in Liga Santander, am luat Copa del Rey intr-o finala cu marea rivala Real, si am reusit sa scoatem Tottenham oferindu-le arabilor care m-au dat afara ceva de gandit. Fotbalul inestetic dar eficient prestat la Atletico mi-au adus un succes mult mai mare decat imi adusese jocul spectaculos si campania stelara de jumatate de miliard la Spurs; si asta in doar 6 luni.

[geo007ro]

Super Atletico! Urmeaza Liga. Dupa aia e cam plictis.