Zsuzsa

[yogibeer]

blazarea asta.

[Tibi]

Am vorbit cu seful meu chiar in acea seara si i-am comunicat faptul ca vreau sa plec. N-a avut nicio tresarire si a fost chiar intelegator. Mi-a cerut doar sa ma prezint si in urmatoarele doua zile la serviciu pentru a scolariza unul dintre operatori la controlul de calitate. In mod normal, conform contractului, ar fi trebuit sa mai stau 15 zile, asa ca i-am multumit. Am ramas, totusi, si cu un gust amar. Doar doua zile erau considerate suficiente pentru a invata pe cineva sa-mi ocupe postul?

Mult mai greu a fost sa-i spun Alexandrei de hotararea pe care o luasem. Am ajuns acasa tarziu, pe la miezul noptii, iar ea era somnoroasa, deci morocanoasa. Am preferat asadar sa-i spun a doua zi.
Insa nici a doua zi nu m-am grabit. M-am trezit pe la ora 11, am facut un dus si de-abia apoi am invitat-o sa vorbim si sa bem o cafea in bucatarie.
- Stii... m-am mai gandit si... cred ca ar fi bine sa plec in Ungaria... sa plecam, am aruncat bomba dupa doua guri de cafea.
- Cum adica?! a tresarit si m-a intrebat usor descumpanita.
- Pai... m-am decis sa accept oferta unchiului meu. Pana la urma, cred ca e o sansa buna pentru mine. Pentru noi, am adaugat imediat.
- N-ai zis ca nu te duci? Ca vrea sa te cheme servitorul lui? Tu cu gura ta ai zis.
- Stiu ce am zis, da'... m-am gandit mai mult si...
- Si eu?! Eu ce fac?
- Ce sa faci? Vii cu mine.
- Vin, vin, da' ce o sa fac acolo? Ce o sa lucrez?
- Nu stiu... Poate ca nici nu va mai tebui sa lucrezi.
- Poate? Aha. Nu te-ai gandit la asta deloc, nu?
- Ba da... Ce-i drept, nu o facusem.
- Sigur. Si? Cati bani o sa castigi?
- Pai nu stiu exact cati bani... Nu l-am intrebat.
- Ce?! Cum adica nu l-ai intrebat?! Cum sa nu intrebi?
- Stai, pui, nu te enerva...
- Da' nu ma enervez deloc, sunt foarte calma, mi-a replicat nervoasa.
- Mi-a fost rusine sa-l intreb de bani... Oricum, fii sigura ca mult mai multi decat imi da Scheff.
- De unde stii? Daca nu ti-a spus.
- Pui, nu-ti face griji de bani. Ai incredere in mine.

- Nu, deci chiar nu stiu ce sa zic... M-ai luat complet pe nepregatite. Credeam ca e un subiect incheiat... ce s-a schimbat? m-a intrebat pe un ton ce se imblanzise.
- Nu stiu... Adica nu s-a schimbat nimic. Cred ca tocmai asta e problema. Nu te-ai saturat? Acelasi lucru in fiecare zi...
- Nu stiu, eu credeam ca toate lucrurile merg bine. Da, de acord, e o oarecare rutina, da' asta e. E ceva normal, nu? E ceva chiar atat de rau asta? Nu cred.
- Eu am senzatia ca avem nevoie de o schimbare in viata noastra. Sa mai vedem si alte locuri, alti oameni. Sa incercam lucruri noi. Sa o luam de la capat.
- Bun. Esti sigur?
- Da...
- Pui, e ceva foarte important. Te mai intreb o data. Esti sigur?
- Da. Sunt sigur. Nu puteam fi sigur, dar ma cam incoltise.
- Bine atunci. Si acum ce urmeaza? Ce facem? Care sunt pasii?
- Ce sa facem? Iti dai demisia de la Vodafone si gata. Plecam la Budapesta. Eu deja am vorbit la munca. Mai merg azi si maine, ma duc luni sa-mi inchei socotelile si gata.
- Ce?! Cum adica ai vorbit deja?
- Am vorbit cu sefu'... Ce? am intrebat-o confuz. Tonul ei redevenise agresiv, chiar mai agresiv decat fusese inainte.
- Tu esti sanatos la cap? Adica tu ai vorbit la munca inainte sa-mi zici mie? Inainte sa te consulti cu mine?
- Pai... Eram mut. Habar n-aveam ce sa-i raspund la aceste intrebari.
- Adica eu n-am nimic de zis? Parerea mea nu conteaza? Tu iei de unul singur deciziile, faci ce vrei, si doar ma anunti?!
- Normal ca ai ceva de zis, pui...
- Nu ma lua pe mine cu "pui"! Sa nu te mai vad! Si a trantit usa dupa ea. Chiar si cu usa de la bucatarie inchisa, o puteam auzi plangand in sufragerie, asa ca m-am dus la ea sa incerc sa repar ceea ce stricasem. I-am spus ca ii inteleg supararea si ca imi cer iertare, dar in zadar. N-a fost deloc receptiva. N-am stiut ce sa fac, nefiind obisnuit sa ne certam. De fapt, cred ca aceasta era cea mai mare cearta dintre noi.

Prin urmare, discutia cu Alexandra n-a mers deloc bine. Adica am dat-o eu in bara la sfarsit, inecandu-ma ca tiganu' la mal. Multe nu mai puteam face la momentul respectiv, asa ca am lasat-o singura sa se calmeze si am plecat la serviciu ingandurat si suparat, cu elanul taiat.

[yogibeer]

Smells like despartire.

[Tibi]

M-am dus la munca, dar numai la munca nu mi-a stat gandul.

Pentru prima oara in viata mea, simteam nevoia acuta de a o lua de la zero. Auzisem de multe ori expresia asta de la diverse persoane, dar pentru prima data eram in stare sa o inteleg, sa vad dincolo de cliseu.
Bine, chiar de la zero e clar ca nu o puteam lua, nimeni nu cred ca o poate face, dar intelegeti ideea... Eram constient ca nu puteam sterge cu buretele aproape zece ani de relatie cu Alexandra. Si nici nu vroiam. M-am gandit deci la discutia avuta cu ea si la ceea ce urma sa fac in continuare. Inapoi nu mai puteam da, asta stiam sigur, asa ca, dupa lungi deliberari cu mine insumi, am luat decizia de a pune piciorul in prag cand ajung acasa si va trebui sa reluam discutia.

N-am avut noroc de liniste in penultima mea zi la Scheff, zi in care am avut o sumedenie de probleme la masini care parca isi propusesera sa produca exclusiv rebuturi. In plus, a trebuit sa fac si pe profesorul, adica sa-l scolarizez pe Zoli la control, caci el a fost alegerea sefului meu pentru inlocuirea mea.
Totusi, din tot raul a iesit si un pic de bine. Am primit un mic imbold de la Zoli in ceea ce priveste problema mea. M-a incurajat si mi-a dat incredere, in felul lui.

"Du-te, frate, nu mai sta. Las-o daca nu vrea sa vina si gata. Ii zici <<Tu P***a, vrei sa vii cu mine, bine, nu vrei, si mai bine!>> Nu rade, ca cu astea asa tre' sa vorbesti, ca altfel nu inteleg si te mai iau si de fraier. Nu cumva sa faci greseala sa te rogi de ea. Cea mai mare prostie. Da, frate, serios, asa-s pizdele astea, proaste. Si vor sa te traga si-n jos. Daca faci ce zic ele, nu mai faci nimic cu viata ta... Pai las-o-n p**a mea. Ce vrea? Sa nu te duci la Budapesta? Sa lucrezi cu Bölöni? Cu Bölöni, frate?! Pai ala e mare antrenor de fotbal! Cum sa nu te duci? Aia-i nebuna? Da' mai bine las-o, frate, ca iti gasesti tu alta pe-acolo. Sau altele! Ha-ha. Doar e Budapesta, frate, iti dai seama ce pizdaraie e acolo? De fapt, stii ce? Nici n-o mai intreba. Pleci si aia e. Si inainte sa pleci, o dai afara din casa in suturi. Pai nu, ce p**a mea?"

Nu. Normal ca nu. Dar din tot delirul lui Zoli, care avea evident niste frustrari legate de relatiile lui cu femeile, am extras ideea de baza si am fost de acord cu ea. In plus, vorbele lui m-au binedispus putin si au avut darul de a ma mai detensiona.

Chiar si asa, cand am ajuns acasa, m-am oprit putin la usa apartamentului. Am avut un moment de ezitare in care mi-am pierdut din fermitate, din darzenie.
Constientinzand ca nu pot sta ca prostu' la usa la nesfarsit si ca trebuie sa-i spun Alexandrei ce am de spus pana la urma, am intrat. Nu stiu daca aveam vreun drept, cel mai probabil nu aveam, ma simteam dator si vinovat fata de ea, de aceea si aceste indoieli si ezitari, dar nu mai puteam da inapoi.
De cum am patruns, m-a izbit un miros puternic de mancare gatita. M-a surprins un pic acest lucru. Si mai mult m-a surprins insa faptul ca Alexandra mi-a iesit in intampinare si m-a sarutat scurt, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
- Cum a fost la munca, pui? m-a intrebat zambitoare.
- Bine... i-am raspuns lung, suspicios.
- Ti-e foame?
- Mi-e un pic, da.
- Bun. Ti-am facut papricas de pui cu smantana.

Eram derutat complet. Nu intelegeam nimic si ma trezisem dintr-odata dezarmat si inmuiat. Am luat cina alaturi de Alexandra (care nu prea a mancat, scuzandu-se ca s-a saturat doar cu mirosul) intr-o liniste deplina. Liniste care trebuia sparta la un moment dat, asa ca vazand ca ea n-are niciun gand in acest sens, am facut-o eu:
- Ce s-a intamplat?
- La ce te referi?
- Hai pui, ca stii foarte bine la ce ma refer.
- Nu stiu.
- Pai cand am plecat plangeai si acum esti vesela, i-am replicat pierzandu-mi putin rabdarea.
- Chiar treb'e sa vorbim despre asta?
- Pai nu stiu... La un moment dat va trebui sa vorbim, nu?
- De ce? De ce sa nu ne bucuram de aceste ultime cateva zile impreuna? Vorbim dup-aia.
- Stai un pic. Cum adica "ultime cateva zile impreuna"?
- N-ai zis ca te-ai hotarat sa pleci?
- Pai si te desparti de mine? am intrebat-o usor iritat. Nu stiu cum facuse, dar reusise sa detina controlul acestei discutii. Eu eram derutat, ea calma. Si imi vorbea cu o destindere inexplicabila.
- Cum sa ma despart de tine, pui? Ce-ai? (amuzata ca de cuvintele unui copil)
- Pai si-atunci? Ce-ai vrut sa zici? Am apucat sa realizez intre timp nonsensul de care radea si ea, dar tot nu intelegeam.

- Ok, daca insisti sa vorbim acum, vorbim. Am zis "aceste ultime cateva zile impreuna" pentru ca pleci. Si eu raman. Uite, acum imi dau seama... m-am exprimat eu gresit, scuza-ma, am vrut sa zic de fapt "ultime cateva zile impreuna pana pleci".
- Cum sa ramai? De ce sa ramai?
- M-am gandit si... eu nu vreau sa plec, stii ca imi place aici, si daca a mers cand ai fost plecat la Targu Mures, de ce n-ar merge si acum?
- Pai da, da'...
- Stiu... Budapesta nu e asa aproape, dar totusi... nici asa departe nu e. O sa ne vedem des.
- Nu stiu ce sa zic...
- Gandeste-te, pui. Si-asa... intr-o saptamana normala cat timp ne petrecem impreuna? Tu cu programul tau, cand schimbul unu, cand doi, cand trei... sunt zile cand nici nu ne intersectam.
- Asta asa e, da'...
- Asta deocamdata. Pentru moment. Poate mai incolo o sa vin si eu la Budapesta. Sau poate n-o sa-ti placa tie acolo si o sa te intorci tu aici. Te-ai gandit la asta?
- Deci tu asta speri, sa inteleg? Sa dau chix acolo si sa ma intorc?
- Nu, pui, normal ca nu sper asta... cum poti sa spui asa ceva? Dar n-are rost sa ne grabim, nu crezi? Sa vedem mai intai...

[Tibi]

- Bravo, bai, de-asta, eu de cand iti zic?

- Pai acuma s-a ivit oportunitatea, nea Vasile.

- E p**a, de-asta. Acuma ti-a venit tie mintea la cap. Eu de cand tot spun! De-asta. Aicea nu-i de stat. Si eu de-abia astept sa vina decizia si... am tulit-o! O secunda nu mai stau.

- Nu stiu, mie intr-un fel chiar imi pare rau, nea Vasile...

- Aaaiii, baga-mi-as mana la p**a. De-asta. Pentru ce sa-ti para rau? P***a mamii lor de hoti. Ca n-ai plecat mai repede sa-ti para rau. Oricum, bravo tie. Mai bine mai tarziu decat... de-asta.

Eram, asadar, felicitat, dar si usor certat in acelasi timp, de catre nea Vasile pentru decizia mea de a pleca de la Scheff si din tara. Era ultima mea zi de munca si nu imi era simplu. Puneam punct unui capitol important din viata mea, unei perioade linistite, stabile si in care m-am repus pe picioare. Ma incerca un sentiment de melancolie, constient fiind ca imi va fi dor de unele momente petrecute la Scheff Automotive... constient fiind ca imi vor lipsi discutiile cu nea Vasile (in special), cu Martinica, chiar si cu Zoli.

Insa acest sentiment de melancolie era devansat de alte sentimente, sentimente care erau legate de urmatorul capitol pe care aveam sa-l incep. Eram nerabdator, dar nu stiam cu adevarat ce ma asteapta, iar asta imi crea o stare de neliniste, de anxietate, chiar de usoara ingrijorare. In adancul mintii, totusi, stiam ca fac ceea ce trebuie si asta ma ajuta.

Odata incheiat programul, mi-am luat ramas bun de la colegi, m-am uitat pentru ultima oara la halele in care am petrecut atatea ore si am iesit pe poarta fabricii trist, dar impacat.

Trei zile mai tarziu, aveam sa trec din nou printr-un moment dificil, caci a trebuit sa-mi iau la revedere de la Alexandra. Ne-am promis ca ne vom vedea cel putin o data la trei luni si ca vom vorbi zilnic la telefon, incercand astfel scurtarea distantei fizice.

Nu pot sa neg ca aveam impresia ca ne cam minteam, ca ne pacaleam oarecum cu aceste promisiuni si cu aceasta determinare cu care parea ca ni le facem. Mai ales ca eu eram surprins si dezamagit de faptul ca Alexandra nu a dorit sa vina cu mine. Ii intelegeam supararea provocata de neconsultarea sa in luarea deciziei mele de a merge in Ungaria si eram constient ca uneori greseam considerand sprijinul si dragostea ei ca fiind sigure, subintelese si de-a gata, dar, cu toate acestea, ma simteam deceptionat. Era un moment important in viata mea si as fi vrut sa o am alaturi de mine. In plus, senzatia mea era ca nu credea ca voi reusi in aceasta noua aventura si ca se astepta sa nu stau prea mult departe de casa. Sigur, in apararea ei exista precedentul Targu Mures, asa ca poate era pe undeva indreptatita sa nu aiba prea multa incredere in mine. "Hai, du-te, fa-ti damblaua si gata. O sa-ti dai seama ca nu umbla cainii cu covrigi in coada nici in Ungaria si o sa te intorci numaidecat." Cam asta imi transmitea Alexandra, chiar daca nu mi-o spunea verde-n fata. Dar... pe cat ma ofusca treaba asta, pe atat ma si ambitiona.

Asadar, am lasat totul in urma, mi-am facut bagajele, m-am scos de la intretinere si am pornit la drum cu destinatia Budapesta. De fapt, n-am lasat chiar totul in urma, caci l-am luat pe Golfy cu mine. Da, sufeream de aviofobie.

[Tibi]

Gazeta Sporturilor, 13 ianuarie 2014

Loţi Bölöni, in Ungaria!

Ladislau Bölöni a fost numit astazi antrenor principal al gruparii maghiare Újpest, la numai cateva zile dupa ce s-a despartit pe cale amiabila de formatia Al-Khor, din Qatar. Tehnicianul roman l-a inlocuit in functie pe sarbul Nebojša Vignjević si a semnat un contract valabil trei sezoane si jumatate. La noua sa echipa, targ-mureseanul va avea ca prim obiectiv formarea unei echipe competitive, capabila sa se bata in urmatorii ani pentru trofee. Potrivit presei maghiare, Bölöni ajunsese la un acord cu Újpest inca de la sfarsitul anului trecut si va incasa un salariu anual de 700.000 de euro plus bonusuri de performanta.

“Un prieten m-a sunat acum cateva saptamani din Ungaria si mi-a spus despre proiectul Újpest. Apoi, m-a invitat la Budapesta. Din acel moment, desigur, in mintea mea nu a mai fost decat Újpest”, a spus Bölöni in cadrul primei sale conferinte de presa. Acesta a adaugat: "Mi-am dorit mereu o asemenea provocare si sunt fericit sa antrenez in aceasta tara. Sper sa conduc echipa spre rezultate foarte bune si sper ca Újpest sa revina acolo unde ii este locul."

Infiintat în 1885, Újpest este unul dintre cele mai de succes cluburi din Ungaria, "violetii" reusind sa castige de 20 de ori titlul de campioana şi de opt ori cupa. Pe plan european, formatia din nordul Budapestei se mandreste cu o semifinala de Cupa Campionilor(1974), o finala de Cupa Oraselor Targuri(1969) si o semifinala de Cupa Cupelor(1962). De ceva timp, insa, Újpest trece printr-o perioada de decadere, neizbutind sa mai cucereasca intrecerea interna din sezonul 1997-1998. Ultimul trofeu din vitrina clubului este Supercupa Ungariei, obtinuta in 2002. Dupa ce a traversat o perioada de criza financiara, echipa maghiara pare a-si fi revenit acum, patronul belgian Roderick Duchâtelet reusind sa redreseze bugetul formatiei cu ajutorul unor noi sponsori, dar si a unor imprumuturi bancare.

Renaste fotbalul maghiar?

Fotbalul a fost ajutat substantial din punct de vedere financiar de catre statul maghiar in ultimii ani, dar cu toate acestea nivelul sportului rege din tara vecina a ramas unul scazut. Jocurile modeste, lipsa rezultatelor pe plan international si violenta de pe stadione au indepartat publicul, altadata avid de fotbal, iar criticii prim ministrului Viktor Orbán l-au acuzat in nenumarate randuri de risipirea banilor publici. Cu atat mai mult s-au facut auzite vocile lor dupa ce Ungaria a ratat calificarea la Cupa Mondiala 2014, suferind si o infrangere istorica in calificari, in fata Olandei, scor 1-8.

In schimb, Viktor Orbán, care vede in fotbal un mijloc de a-si afirma valorile politice si puterea sa personala, a luat decizia nu numai de a continua sprijinul financiar acordat cluburilor de fotbal, ci si de a-l intensifica. Echipe ca Videoton, Ferencváros si Debrecen au primit sume importante de la guvern, scopul fiind acela de a crea doua-trei echipe puternice, competitive pe plan international. Extravagantul prim-ministru al Ungariei, el insusi un fost jucator amator la FC Felcsút, se incapataneaza, asadar, sa creada in talentul fotbalistic al tarii sale si face tot ce-i sta in putinta sa readuca gloria pierduta a ungurilor in acest sport, indiferent de costuri. Conform Nemzeti Sport, cel mai important ziar de sport din Ungaria, Viktor Orbán a pompat de cand a venit la putere aproape 500 de milioane de euro in fotbal, majoritatea banilor fiind destinati infrastructurii. Trei stadioane noi vor fi inaugurate in acest an: "Nagyerdei Stadion" (Debrecen) - 20.000 de locuri - 40 de milioane de euro, "Groupama Arena" (Ferencváros) - 22.000 de locuri - 50 de milioane de euro, "Pancho Arena" (Puskás Akadémia FC) - 4500 de locuri - 13 milioane de euro. Totodata, exista planuri si pentru alte stadioane, precum cele ale lui Honvéd Budapesta si Videoton Székesfehérvár.

Edited June 14, 2015 by Tibi